agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-07-16 | |
Să spui ceva e ușor uneori, chiar dacă sună a promisiune pe care n-ai nici cea mai vagă urmă de chef s-o îndeplinești. Iar când vorbesc singur, șansa realizării tinde spre minus infinit. Chestia aia ca un opt culcat și cu un băț orizontal înainte, care seamănă cu o acadea dublă răsturnată. Sau semăna când l-am văzut prima oară. Acum e vorba despre o idee. Care m-a vizitat și n-am binevoit s-o valorific. Dacă a sublimat sau doar s-a evaporat veți decide voi. Adică tu, cel puțin mie senzația de a citi ceva pe același monitor cu altcineva nu-mi e prea plăcută, ca să nu zic altfel. Tu ești cititorul, eu cel care încearcă să scrie.
Pe scheletul ideii scria: povestire fără personaje. O fi greu? Contează? O fi existând deja? Sigur, chiar dacă nu-mi vine niciuna pe moment. Poate că m-or fi plictisind cele peste care am nimerit până acum, dar e posibil să nu fi atins niciuna cu mine, dacă nu chiar cu ochii. Despre ce să fie povestirea? Hai să evit dragostea. Și politica sau războiul. Azi nici nu vreau să știu că există minciuni. Să fie despre moarte? Sau mai bine scriu despre tristețe. Dar dacă ar fi o povestire veselă s-ar supăra personajele? Care personaje, nu am așa ceva! Greu mi-e cu mine. Poate că ar trebui să scriu cu fiecare mână câte ceva și apoi sa le lipesc cumva. Oare ți-ai da seama? Poate că nici eu. Cât de lungă să fie povestirea? N-am mai scris până acum niciuna, dar nu cred că-ți propui să scrii șapte pagini și să te pomenești că acțiunea te duce și te oprești când ai mai avea de scris. Acțiunea se desfășoară într-o vreme inexistentă. Istoricilor le e frică să scrie despre ea, futurologii preferă s-o ignore pentru că-i intimidează, chiar și scriitorii SF se pierd în preajma complexității ei. Poeții sunt beți la ora asta, așa că ies și ei din calcul. Pe lângă mențiunile despre ea din biblie și manuscrisele mayașe, inaccesibile oricărui cititor oricât de avizat sau perseverent, poate doar Nostradamus ar fi fost apt să scrie despre ea. Nu mult, doar un cuvânt. Cândva. Locul în schimb e clar si cunoscut: un borcan. In el era compot de cireșe. Acum e aer și niște urme roșii, plus cei doi sâmburi care nu aveau ce căuta acolo, așa că i-am inchis înapoi dacă tot își doreau așa mult să stea înăuntru. Borcanul e în coșul de gunoi, dimineață zboară. Ultima probă referitoare la veridicitatea acestei povestiri se va legăna printre alte sticle reciclate. Acu' trei rânduri am reușit să racolez un prim cititor pentru povestirea mea. De fapt e o cititoare, dar nu asta e important ci faptul că odată cu plecarea borcanului spre paradisul, sau holocaustul borcanelor, nu știu ce-l așteaptă acolo, singura urmă a întâmplării va rămâne povestirea mea, care se va ridica astfel la rangul de document. Măcar rebusiștii știu despre ce e vorba, cuvântul ăsta definește spațiile de trei litere care se umplu optim cu a, c și t. Acum simt că m-ar suna cineva să se autopropună ca personaj. Noroc că nu am telefon. Mereu mi-e greu să refuz pe cineva. Care ar trebui să fie intriga povestirii nu m-am gândit. O povestire veselă despre tristețe. Mai bine vorbesc despre ninsoarea de afară. Nu c-ar fi ceva deosebit la ea, dar poate-mi azvârle vreo fărâmă de mister. Sau era mistral? Poate că e vorba de o stradă pe care se întâmplă ceva. Dar cum borcanul e locul acțiunii, strada trebuie să-ncapă în el. Greu, ciudat, dubios, bizar chiar, dar uneori sunt perseverent. Oare și azi? -merge? -vine? -ce vine? -vremea. -care vreme? -aia. -aduci semințe? -tu bere? -e rândul meu. -la mine. -la opt și ceva. Se aud uși trântite. Oricum fac mai tare volumul sursei mele de delectare sonică. Muzică, pentru cunoscători. Zgomote și urlete pentru profani. Revin și realizez că mâna mi s-a mișcat după cum vorbiră vecinii-mi. Evident că n-o să-i consider personaje doar pentru replicile astea. Ce-și închipuie, că bat din gură lângă ușa mea și gata, îi aspiră nemurirea? Doar se și moare. Și încă la modul industrial, pe orice temă sau felie. Mai departe... lipsa de personaj număru' I se plimbă tematic pe strada Întortocherii. Cărămidă să-i cadă-n cap ar fi prea clasic. Plagiat chiar. O mașină scăpată de sub control să-l lovească ar fi iar banal. Așa că nu i se întâmplă nimic. Iar el dispare. Puteam să-i înscenez o întâlnire, dar devenea deja prea gravă intriga. și ar fi fost destul de dubios să se-ntâlnească cineva cu o lipsă de personaj. Doar nu e Imperiul Aztec aici! Nici măcar duminică, darămite vineri 13! Plouă, vreme de tristețe în lumea oricărui poet, sau dacă vreți în umbra clasicului clișeu. De pe fereastra mea strada pare un zâmbet uriaș și ud. Bineînțeles că și știrb, pentru mioritizarea locației. Oricum nu are nici măcar vreo dungă de importanță. Cineva bate la ușă. Timid, apoi cu putere, apoi încet și ritmat, iar repede. Iar? Poate. Cred ca se vrea personaj. Deși în afară de 'dre' nu are nimeni idee că eu scriu povestirea asta. Dar prefer să mi-o păstrez nealterată, nefardată cu personaje și nu raspund. Poate c-ar urma o descriere, însă aș tot da peste Kafka ori-la-ce m-aș gândi. Iar cum el e mort, clar că nimeni n-o să-l acuze că mă plagiază. Multe drame mai am azi. Ultima pe listă ar fi venirea sfârșitului povestirii. Așa pe neașteptate. Doar subiectul vi l-am spus, personaje nu am, acțiunea e presărată cu un exces de suspans caracteristic doar duminicilor fără planuri, ude, mohorâte, părăsite de orice urmă de inițiativă de chef de viață. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate