agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-07-19 | |
9
- Băi Dane, hai, bă, să cărăm și sticlele astea, ca să terminăm odată. Trecuseră 29 de zile de când Vlase lucra la un patron, comerciant. Se angajase în aceeași zi cu Sandu Ganea, și făceau amândoi aceleași munci: descărcau, măturau, aranjau marfa. - Mâine luăm banii și tragem un chef. Vii la o băută? - Vin, răspunse Vlase, și săltă în spinare o sticlă de bere. Sandu ridică și el o navetă. - Gata, hai acasă. Se întunecase, era 9 seara. Cei doi obosiseră, de aproape o lună munceau pe rupte, câte 10-12 ore pe zi, de luni până sâmbăta. Vlase glumea, spunea că împușcă doi iepuri dintr-un foc: câștigă bani și își menține forma fizică, el, care până atunci lucrase numai la birou. A doua zi, pe la amiază, se hotărâră să meargă la patron, să-și ceară leafa. Aveau promisiunea că dacă vor corespunde, li se va încheia contract cu forme definitive. - Monica, trimite un băiat cu o sticlă de Johnnie Walker la Ignătescu, și să-i lase vorbă că-i de la mine. Am o datorie la el. Stelian Tărcan, patronul, intrase în prăvălie și dădea indicații vânzătoarei, o fată de vreo 20 de ani, tăcută, cu părul prins într-o coadă la spate. - Dom’ Tărcan, azi e luna, ziceam că poate ne plătiți și nouă ce-am lucrat, și să vorbim și de celelalte treburi. Sandu Ganea se apropiase de tejghea. Vlase veni și el. - Da, bine că mi-ai adus aminte. Imediat, să socotesc. Tărcan băgă mâna în buzunarul hainei, scoase un calculator și începu să butoneze. După un timp, le înmână celor doi câte un teanc de bancnote. Ganea numără banii și căscă ochii a mirare. - Păi ce-i asta, coane, aici e jumate din cât ne-am înțeles. - Fiind în prima lună, nu pot să vă dau salariul complet, am aplicat un coeficient de 0,55, că sunteți în probă. De mâine, intrați în pâine, și dacă treaba merge bine, de luni încheiem contract. Ganea păru că meditează puțin, apoi se hotărî. Trecu în spatele tejghelei, o îndepărtă pe Monica, împingând-o ușor mai la stânga, și se aruncă în rafturile din spate, cu tot corpul. Sticlele căzură cu zgomot și se sparseră în mii de cioburi. Speriată, Monica se trase în lături, țipând. Sandu mai lovi cu piciorul niște cutii de carton, pline cu cartușe de țigări, apoi se cățără pe tejgheaua, și o distruse dintr-o săritură. - Bă, ce-i aicea, bă? – urlă Tărcan. Ganea îl apucă de umeri și îl împinse în curtea din spatele prăvăliei. - Dane, vino-ncoa’. Vino-ncoa’, nu mă enerva, că te bat și pe tine. În curte, Ganea îl luă pe Tărcan de reverele sacoului și-l scuipă în ochi. Acesta din urmă se smulse, încercă să lovească, dar Sandu se răsuci puțin, primind lovitura în umăr, artenuată, și aplică patronului un genunchi fulgerător în stomac. Tărcan se îndoi de mijloc, și mai încasă un pumn în obraz, căzând la pământ. Ganea începu să-i tragă șuturi. În plex, în cap, pe unde apuca. Vlase mesteca gumă. Þinându-se cu mâinile de burtă, Tărcan îndura ploaia de lovituri fără să se miște. Respira greu, ajunsese în stare de semiinconștiență, era aproape leșinat. Ganea se opri, se dădu un pas în spate și se descheie la șliț. Apoi urină pe Tărcan, privind cu atenție, nu cumva să-i scape vreo picătură pe de lături. Când termină, își încheie șlițul la loc, și îi făcu semn lui Dan, să se apropie. - Ia pișă-te, mă, și tu pe el. Pișă-te, mă, pe el, n-auzi? Vlase făcu o mutră mirată. - Nu, nu, nu mă piș. - Pișă-te, mă, pe el, dă-l în morții mă-sii de patron, că mă-nfurii și te bat mai rău ca pe el. Vlase nu mai zicea nimic. Ridicase sprâncenele și lăsase colțurile gurii în jos, părând că se gândește, ce trebuie să facă. Ganea îl apucă de ceafă, îi trase un șut în fund, îl întoarse cu fața spre el și îl doborî la pământ cu un pumn în figură. După care îl săltă ca pe un sac, și îi aplică o lovitură de cap în frunte. Îl mai ridică o dată, și îl aruncă peste Tărcan. Vlase sări ca ars, scârbit. Se umezise puțin de urina care îmbibase hainele patronului. - Ce faci, Dane? – întrebă Sandu. - Văd stele verzi. - Degeaba ți-a fost frică să dai în el, că n-avea ce să-ți facă. I-am spus de alaltăieri că-i știam toate șmecheriile, doar m-am uitat atent în hârtii, la Monica. Ãsta a înșelat statul cu sume colosale, dacă suflă vreo vorbă că l-am caftit, îl dau eu pe mâna poliției. Ganea scuipă obosit pe trupul lui Tărcan, care începea să se trezească din leșin. 10 Vlase îi povesti Ioanei întâmplarea petrecută în aceeași zi, și se tolăni pe covor. - Ce-ți lipsește? - Demnitatea, răspunse Dan. Acum câteva ore am fost umilit, și nu am ripostat, așa cum ar fi trebuit să fac. Am încasat vreo trei lovituri fără să dau înapoi nici măcar una. - De ce nu ai dat înapoi nici măcar una? - Sandu avea dreptate, Tărcan trebuia trosnit, iar eu am stat și m-am uitat. Nu pot să lovesc un om care are dreptate. Furia lui Sandu era dreaptă, de-aia nu am ripostat. - De fapt, tu ai suportat două umilințe. Unu – Tărcan te-a înșelat. Doi – Sandu te-a bătut. Care dintre cele două te doare? - Cea produsă de Tărcan, firește. El m-a înșelat, eu nu m-am răzbunat. - De ce? - De frică. Tărcan e patron, e puternic, riscam enorm dacă dădeam în el. Sau cel puțin așa credeam eu. Sandu zicea că-l are la mână, îi știa toate matrapazlâcurile; pe asta s-a bazat când l-a pocnit. - Din cauză că ți-a fost frică, ai luat decizia să nu-l lovești. Acum ești împăcat cu tine însuți? - Nu. - Și ce ai de gând să faci, ca să scapi de starea asta? - Nu știu. - Încearcă să-ți explici. Ce înseamnă că nu ești împăcat cu tine însuți? - Mi-a scârbă de mine, sunt un jeg... - Concentrează-te asupra conflictului cu Tărcan. Ce e rău în faptul că ți-a dat mai puțini bani decât meritai? - M-a considerat fraier, deci negativ. Așa că trebuia să-l reduc la tăcere, lovindu-l, ca să-l fac să înțeleagă că e periculos pentru oricine să aducă atingere demnității mele. Cred că în junglă este obligatoriu să localizezi dușmanul și să-l lovești necruțător. Tărcan m-a umilit, deci mi-a fost dușman, iar eu nu l-am sancționat. Am greșit. - Vezi, Dani, atunci când vrei să rezolvi o situație, te oprește teama că rezolvând-o pe asta, vei păți ceva mai grav. Firesc ar fi să-ți răspunzi, în orice moment, la întrebarea “ce vreau?”. Te ține o anumită slăbiciune, de care ar fi bine să scapi. Ai spaime. Încearcă să le explici. Ce s-ar fi întâmplat rău dacă tăbărai cu pumnii și picioarele pe Tărcan? - Chiar și după ce Sandu mi-a spus că pot să-l martelez pe Tărcan fără să pățesc nimic, mi-a fost frică. Legea era de partea lui, în conflictul dintre mine și el. Legea juridică, exterioară mie, nu legea mea, firește. Eu sunt convins, acum ca și atunci, că trebuia să-l pedepsesc. Ca să fie dreptate și ca să-mi fie bine mie. Sandu îmi explicase, nu aveam ce să pățesc. Trebuia să sar pe el, așa căzut la pământ cum era, și să-i trag picioare până când mâ săturam. Numai că eu, pe fracțiune de secundă, am gândit, instantaneu, involuntar: eu sunt contra lui Tărcan. Sandu e mai încolo. Eu, contra lui Tărcan, și legea juridică de partea lui. M-am speriat și nu am făcut ce era normal, necesar să fac. - Legea juridică e nedreaptă, da? - Da. - Și, de ce o respecți? - Pentru că e puternică. E mai tare ca mine. Carnea mea e îmbibată cu instinct de conservare. Instinctul de conservare al cărnii mele explodează în mine și urlă: frică! frică! frică! Nu-i lovi pe cei răi, pe cei răi cu tine, pe cei care te lovesc, că nedreapta lege nu te iartă, și vei suferi. Că doar în afară de mine, oricum nu mai există altceva. Decât piedici scoase în calea mea. - Þi-ar fi plăcut și ție să-l stâlcești pe Tărcan, să urinezi pe el... - Nu, nu mi-ar fi plăcut. Spre deosebire de Sandu, care lovea în culmea euforiei, în culmea plăcerii de a se răzbuna, eu l-aș fi pedepsit pe Tărcan fără să mă îmbăt de fericire, aș fi lovit cu liniștea omului care face o treabă bună, ceva util. - O.K., acum Sandu. Sandu te-a umilit, da? - Da. - Cu toate că avea dreptate. - Aia-i treaba lui, că avea dreptate. Treaba mea e că m-a umilit pe mine. - Du-te și răzbună-te. - Nu. - De ce ? - Pentru că avea dreptate. - Poftim? - Sunt îndrăgostit de mine, da, sunt purtătorul extazului de a-mi apăra carnea, ah, adâncă-i bucuria când mi-e bine, animalic! Dar dreptatea e dreaptă, e ceea ce e bine să fie. Dreptatea e frumusețe. La picioarele ei mă arunc, copleșit. Copleșit de emoția, de fericirea că stau așa cum vreau să stau, îngenucheat la picioarele frumuseții pe care o ador. Cu Sandu mă pot bate. În dreptate n-am voie să lovesc pentru că mă dezintegrează strălucirea ei. - Copleșit... e doar copleșeală? - Nu. E și iubire. Iubesc dreptatea, cu nevrednicia omului slab, și pângar, care adoră o zeiță puternică. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate