agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1951 .



Lingușitorii 19/20
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Traian ]

2004-08-06  |     | 



19

Ceea ce nu știa Adi Corcodea era că puterea nu se afla în mâinile lui Dăbănoiu. În ultima vreme speriat, bănuitor, marele patron se ferea de oricine ar fi încercat să-i intre pe sub piele. Devenise, într-adevăr, proprietar la majoritatea întreprinderilor din oraș, dar asta nu însemna că dansa pe lauri.
Fricos ca un iepure, lucra strict contabilizat, n-ar fi încercat să facă nici cel mai mic pas care să-l bage în bucluc. Din acest motiv, multe din firmele sale sufereau pierderi enorme. Era foarte greu să ieși tot timpul în profit, dar în același timp să nu ai nici o datorie la stat, un adversar redutabil, pe care, ori îl înșelai, ori te răpunea, cum zicea Dăbănoiu. Cel care îl scotea din toate încurcăturile era Domazic. Banii acestuia se puseseră în mișcare ori de câte ori fusese nevoie. Când fabrica de textile a lui Dăbănoiu a rămas fără beneficiari, hop! - a apărut Domazic și a cumpărat tot stocul de țoale nevândute. Sumele imense pe care acesta le învârtea îi permiteau oricând să preia produse nevandabile, pe care să le pună pe piață după un timp, când se ivea un moment propice. Dăbănoiu n-ar fi închis fabrica pentru nimic în lume. Asta ar fi însemnat o lovitură încasată la capitolul "imagine". Zeci de salariați ar fi rămas fără servici, știrbindu-i astfel renumele de "patron binefăcător", iar în comunitatea de afaceri ar fi trecut drept un "looser", ceea ce i-ar fi creat prejudicii incalculabile.
Domazic nu era deloc mândru de ipostaza lui de "business-man", ipostază pe care o ura cu tot atâta patimă cu cât își iubea briciul și foarfecele. Se apucase de afaceri la îndemnul nevesti-sii, Melania, și câștigase bani frumoși de pe urma cerșetoriei și contrabandei.
Leneș, comod, îndrăgostit de frizerie, îl lăsase pe Tărcan să se ocupe de afacerile lui. Acesta, un tip iute, șmecher, uns cu toate alifiile, prefera să facă pe salahorul, considerând că îi pică foarte bine să nu se dea prea grande. El cumpăra, cu banii lui Domazic, marfă de peste graniță, el o vindea, apoi, cu adaos de preț. Nu lua o centimă din câștigul patronului, își oprea numai ce era al lui. Dacă s-ar fi întâmplat ceva, să se fi găsit la un control marfă nedeclarată, produse negarantate, s-ar fi spălat pe mâini, facturile erau pe numele lui Domazic, el să răspundă. Dar nu s-a întâmplat. Tărcan a reușit să pună și ceva de-o parte, și a deschis un mic magazin. Se ocupa, în continuare, și de afacerile lui Domazic, că doar cu banii lui unsese multe rotițe, și nici acum nu se putea lipsi de "spatele" boss-ului.
Aurelian Domazic nu prea conștientiza cât de mult îi datorează Melaniei. Autoproclamându-se un ratat (să nu poți bărbieri, ce dramă!), cu resorturile mândriei frânte, Domazic se lăsase teleghidat de nevastă-sa fără să mediteze prea mult pe tema onoarei. Melania ar fi făcut ea munca pe care i-o aruncase în cârcă lui Aurelian, dar recunoștea, în sinea ei, că n-ar fi fost în stare să-și impună autoritatea în fața unuia ca Tărcan, sau a boschetarilor. Să trântești picioarele pe masă și să răcnești printre dinți, ținând țigara în colțul gurii "fă, bă, dracului, cum îți spun eu", asta era o treabă care necesita aroganța tipică soțului Melaniei.
Melania îl pilotase pe bărbatu-său dintr-un imbold pur casnic, pentru că ea avea țeluri precise, clare, să trăiască bine, să mănânce ca lumea, să-și permită un detergent bun, un parfum, o vacanță la mare, vara, într-un hotel agreabil. Nu savura (pentru că nici nu realiza, practic) puterea pe care o dobândise familia ei cu ajutorul banilor, distracție care-l amuza la culme pe Aurelian, dar care pe ea o lăsa rece. Melania intuise, într-o primă fază, că vedetismele n-au nici un rost, așa că își sfătuise soțul să stea la cutie. Acum vedea că vremea discreției trecuse. Tactica trebuia schimbată, lumea știa că au bani, deveniseră cunoscuți, dar celebritatea era cu două tăișuri. "Dacă nu suntem deștepți, s-o întoarcem cum ne convine nouă, popularitatea asta ar putea să ne înghită", gândea Melania.
Așa cum știuse că astupând găurile firmelor lui Dăbănoiu împușcă doi iepuri dintr-un foc – scapă de bani negri și îl înrobește pe patronul cu creier de plexiglas – tot așa înțelegea acum că a sosit clipa ieșirii la rampă. Se pricepea femeia să jongleze cu frâiele puterii, dar o făcea tot în numele bunăstării, nu să calce pe trupuri prăbușite urmărea. Și-i mergea.

20

Mergea în neștire, fără să știe încotro. Străzile, prost iluminate, nu-l duceau nicăieri. Orbecăia. În acea zi umblase mult, făcuse zeci de kilometri. Oboseala îl copleșise, dar nu se oprea.
Proasta alimentație și senzația de gol nu-l lăsau să doarmă. Își zicea că până nu cade epuizat, nu-l ia somnul. Asta era tactica lui: mergea de nebun până simțea că nu mai rezistă, și abia atunci căuta un loc unde să se culce. În acea noapte nimerise într-un cartier pe care degeaba îl colindă preț de aproape două ore. Nu găsi, prin gunoaie, nici o bucată de cartof, să-și astâmpere stomacul, nici o cârpă, s-o pună dedesubt, ca să nu-l “tragă” la șira spinării.
Dădu peste o spărtură, la baza unui bloc, și încercă să intre în sibsol, sperând că se va adăposti acolo. Îl întâmpină mârâitul unei cățele care își ocrotea puii. Alți câini de prin cartier simțiră, probabil, că un semen de-al lor are un conflict și începură să latre.
Vlase plecă, în căutare de alt loc. “Mă bat cu Timpul, care nu vrea să treacă, și iată că nici măcar eu însumi nu mai țin cu mine, m-am întors împotriva mea. Sunt urât și sec, Timpul n-are defecte detestabile, mai bine învinge el” – gândi Vlase. Frigul toamnei îl înțepa. Amețise, capul i se învârtea, îi venea să vomite. Regretă, pentru moment, că refuzase sticluța cu vodcă pe care i-o oferise un boschetar, apoi își zise că bine făcuse – vodca i-ar fi atacat ficatul. Privi în jurul lui. Orașul tăcea, era miezul nopții. Lumea dormea, doar pe ici și colo clipea lumina unui bec.
- Arză-m-ar focul, nimic nu-i al meu, dar nici pretenții n-am, murmură.
Roti din nou privirea. Unde să doarmă? Asfaltul era rece, n-avusese noroc de culcuș, să mai stea în picioare nu mai putea, că-l doborau amețelile și oboseala.
- Arealul mă pune la-ncercare și nu-s lucid – vorbi el de unul singur.
Își aduse aminte că în zonă era un parc, pe malul unui
lac. O luă în acea direcție, cu pași împleticiți. Dinspre parc venea un aer și mai rece, care-l făcea să tremure și-l trezea totodată. Înainta în frig. Ajuns în parc, bolborosi:
- Săgețile frigului mă lovesc în oase, mă îmbătrânesc.
- Dă, bă, taxa!
Clipi de câteva ori din ochi și văzu că se afla în fața unui om zdrențăros și murdar. Un boschetar pe care nu-l cunoștea.
- Ce taxă?
- Aicea intră noaptea numai cine vrea genunchii mei. Dacă nu dai bani, te întorci de unde ai venit.
- N-am bani.
- Păi de ce, bă?
Îi trase un genunchi în stomac, îl scuipă, și îi dădu o palmă peste ceafă. În cădere, Dan se agăță de piciorul boschetarului, care pică și el. Cu ultimele puteri, Dan se ridică primul și îi aplică agresorului un picior deasupra stomacului, apoi plecă repede, atât de repede cât putea să meargă. Se depărtă de boschetarul care rămăsese întins la pământ.
Abia după ce se afundă mai mult în inima parcului, Vlase se gândi că trebuie neapărat să găsească o “cazare” într-un timp cât mai scurt, altfel riscă să-și piardă cunoștința.
- Hai Dane, zise, cu voce clară.
Mai merse ceva și în sfârșit alese un copac. Se hotărî să doarmă sus pe crăci. Încercă să se cațere pe tulpină, dar n-avea destulă forță, în brațe și în picioare. Ramura cea mai joasă, puternică, l-ar fi ținut, dar era înaltă, n-o putea atinge cu mâinile, ca să se cocoațe. Se dădu câțiva metri înapoi și studie copacul. Își luă un avânt și mai mare, se opri și respiră adânc. Porni în fugă spre copac, făcu un salt și se prinse cu mâinile de cracă. Sprijinindu-se cu picioarele de tulpină, reuși să se cațere. Își aranjă un culcuș dintr-o ramură mai groasă. Putea să stea un pic pe-o dungă, cu capul rezenat într-un fel de furcă. Își strânse canadiana jerpelită în jurul capului, ca să aibă și un fel de pernă. Începu să vorbească singur, cu voce scăzută, dar foarte clară:
- Dacă nu vorbesc, înnebunesc, dacă vorbesc, mă
consum, risc să mă îmbolnăvesc, mă consum, obosesc, și poate adorm. Somnul îmi va da putere. Trebuie să vorbesc, ca să elimin. Cu oamenii din case nu pot să vorbesc, ei nu mă pot înțelege, că au confort și nu știu ce înseamnă să trăiești ca mine. Cu boschetarii – nici atât, ei sunt uniți, au creat propria societate de luptă împotriva agresivității vieții. Ce spun eu nu interesează pe nimeni. Eu mă sufoc printre oameni. Luă o frunză și o mestecă, înghițind sucul amărui. Mă biciuiește frigul, dar frigul nu-i etern. Peste o lună și jumătate vine solstițiul de iarnă, apoi ziua va începe să crească, noaptea să scadă. Lumina Caldă va birui. Cum rezist până atunci? Mintea se poate relaxa în evadări chiar și biciuită de frig. Peste cinci zile, Deget va susține un meci. Voi aștepta deznodământul. Oare va câștiga Deget? Sau va pierde? Așteptarea rezultatului mă va emoționa, îmi va pune sângele în mișcare, îmi va alunga plictisul, mă va încălzi. Pierde Deget – mă enervez, mă-nfurii, furia mă animă. Învinge Deget – o să-mi pară bine, bucuria îmi va aerisi plămânii. Hai, Deget! Hai, băiatule!
Dinspre lac se auzeau orăcăitul broaștelor și croncănitul ciorilor.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!