agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2134 .



Lingușitorii 33/34
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Traian ]

2004-08-17  |     | 



33

- Gata, v-ați urcat toți, sunteți patru inși? – întrebă
Tărcan, de la volan.
- Patru, șefule, patru, i se răspunse.
- Care sunteți, mă?
- Gâtu, Găleată, Scai și Paradoxu.
- Mergem, zise Tărcan. Porni mașina. Ãsta,
Paradoxu, e unul nou?
- Nou, șefule, făcu Scai.
- Și… de unde a apărut? Pe unde-ai ars-o, mă, pân-acu?
- Pârnaie, pârnaie, răspunse tot Scai.
- Ia lasă-l, bă, pe el să vorbească, se răsti Tărcan. Ce-ai făcut de te cazară?
- Găuri, să trăiți. Găuri la buzunare. Operam solitar, fără haită, fără protecție, mărturisi Paradoxu. Așa, ca să-mi scot și eu de-o vodcă. Aveam și servici, da’ știți cum e, leafă mică, nu s-ajungea…
- Și cum te-au săltat?
- Flagrant delictus. Într-un otobuz. Băgasem vastu’ într-un buzunar, la spate. Două degete. O fi fost husenu’ pe blat cu potera, nu știu. M-am pomenit că mă strânge unu’ de mână – era gabor. Secunda următoare, haț! – patru curcani pe mine, civili toți. Și dup-aia, bulău. Paișpe luni. Când am ieșit, n-am mai avut un’ să mă duc, că nevastă-mea a băgat divorț, s-a luat cu altul. La lucru, iară n-a mai fost loc pentru mine, am rămas și fără salar… M-am împritenit cu băieții.
- Și, cum ți se pare? – întrebă Tărcan, de la volan.
- E bine, e bine.
- Te-ai integrat, te-ai școlit? I-ați prelucrat, mă,
regulamentu’?
- Se poate, coane? – se umflă Scai. Știe tot ce trebuie,
absolvent.
Tărcan conducea precaut, nu timorat, dar nici prea agresiv. Motorul torcea ușor. Pe fereastră, clădirile și trecătorii apăreau și dispăreau din fața ochilor. Îi anunță:
- Bă, fiți atenți, că mergem la perfecționare. O să luați lecții de la un domn profesor, deștept, nu ca voi. Să ciuliți urechile, că e important. O să vă-nvețe meserie, metode noi, vă mai specializați, vă mai rafinați, că vremurile se schimbă, cine nu e-n pas cu moda, rămîne de căruță. Uite c-am ajuns.
Opri în fața unui bloc vechi. Le arătă cum să ocolească, îi introduse în bloc, pe partea din spate și urcară o scară dosnică, de serviciu. Ajunseră într-o mansardă, lungă, amenajată ca o sală de clasă, cu tablă, cu bănci, cu catedră. Era și un retroproiector.
- Pe scaune și să n-aud pliscul, ordonă Tărcan. Dom’ profesor trebuie s-apară.
Se așezară, doi câte doi, Găleată alături de Gâtu, Scai lângă Paradoxu. Peste zece minute intră în sală un bătrânel cu păr alb și chelie, îmbrăcat într-un costum bleumarin, un pic ponosit. La gât purta papion. Adusese cu el o mapă.
- Bună ziua, domnilor, salută el simplu.
- Să trăiți, dom’ profesor, îi ieși Tărcan în întâmpinare.
Ce mai faceți?
- Mulțumesc, bine, răspunse bătrânelul. Sunt bucuros că
mai pot împărtăși tinerelor generații din experiența și din rezultatele cercetările mele.
- Ex libris de profundis, ridică Tărcan un deget.
- În viața fiecărui erudit vine un moment când
comunicarea cu semenii de vârste mai fragede trece din imperiul banalității în imperiul necesității, continuă bătrânelul, cufundat în gândurile sale. Ei sunt elevii?
- Ei sunt.
- Deci putem începe.
- Puteți începe, aprobă Tărcan. Eu vă las. La revedere,
domnule profesor. Se întoarse către boschetari: dumnealui este domnul profesor Hiperion Rușețu. Să fiți cuminți, să nu-l supărați pe domnul profesor.
Bătrânelul duse mâna la rever, își îndreptă spinarea și începu:
- Vă voi ține astăzi, domnilor, o scurtă dizertație despre
ceea ce numim subtilizare, apoi vom analiza împreună o metodă nouă, încă nepusă în practică, de concretizare a unei atari acțiuni. Subtilizarea a apărut, în conștiința și în viața de zi cu zi a oamenilor, încă din zorii istoriei universale, încă de la primii pași, pe această planetă, a aventurii umane. Subtilizarea reprezintă, și țin să precizez, nu emit pretenția că definiția este superexactă – o atare noțiune, dată fiind complexitatea ei, nu poate fi definită cu ușurință – subtilizarea reprezintă, așadar, procedeul prin care un individ sau mai mulți deposedează un terț de un bun al acestuia, fără ca terțul să bănuiască situațiunea la care este supus. Încă din cele mai vechi timpuri, după cum vă spuneam, scoarța terestră a fost martora a nenumărate subtilizări, și putem afirma că în mare parte, istoria prin subtilizări se scrie.
- Ce gâtu mă-sii zice ăsta, bă? – șopti Gâtu.
- Harasel, dă-te-n durere, mârâi Găleată. Sonoru’ jos, că ăsta ne spune lu’ Tărcan și iese nasol.
- Liniște, domnilor, vă rog, liniște, ridică vocea
profesorul. Anticul Homer ne povestește că troianul Paris, fiul lui Priam, a subtilizat-o pe frumoasa Elena, soția aheului Menelaos, dând naștere unui răzbel devastator. Și mai sunt și alte exemple. Din timpuri străvechi și până în zilele noastre, oamenii subtilizează. Ștrengarul pofticios de fructe pătrunde în grădina vecinului, se suie în pom și subtilizează un măr, o pară sau o corcodușă. Jucătorul de poker subtilizează asul de treflă din pachetul de cărți și îl ascunde în mânecă, pentru a-l folosi atunci când jocul o cere. Vânzătorul subtilizează restul uitat pe tejghea de cumpărătorul neglijent. Nuntașii cheflii subtilizează pantoful miresei, în scop distractiv. Dumneavoastră, domnilor, și cu asta ne apropiem de partea practică a lecției noastre, dumneavoastră aveți ca preocupare, printre altele, subtilizarea portofelelor din buzunarele sau gențile cetățenilor neatenți. Domnilor, zise bătrânul profesor umflându-și pieptul, am finalizat secțiunea teoretică a ședinței de azi. Trecem acum la secțiunea practică. Vom efectua un studiu de caz, analizând o ingenioasă metodă de subtilizare.
Scoase câteva folii din mapă și conectă retroproiectorul la priză. Desfășură o pânză pe una dintre jumătățile tablei. Puse prima folie. Pe pânza albă apăru desenat un autobuz, plin cu pasageri.
- Domnilor, unul dintre cele mai favorabile terenuri de verificare a capacității dumneavoastră de a subtiliza este cunoscutul mijloc de transport denumit autobuz. Un atare mediu se caracterizează prin densitatea mare de subiecți, densitate numită popular aglomerație. În prima secvență pe care o avem aici, autobuzul merge. Deocamdată, nimic neobișnuit. Dar, urmează secvența a doua.
Schimbă folia. Pe ecran se putea vedea autobuzul oprit într-o stație. Pe ușa din față urca un individ, iar pe cea din spate mai mulți.
- Iată, operatorii pătrund în spațiul unde își vor derula activitatea. Unul dintre ei intră pe ușa din față, iar ceilalți, doi sau mai mulți, pe cea din spate. Interesant este că în secvența a treia…, spuse profesorul și schimbă din nou folia… în secvența a treia, toți călătorii s-au adunat în partea din spate a autobuzului, în față rămânând numai operatorul care s-a urcat pe ușa de lângă șofer.
Într-adevăr, pe pânză se vedea autobuzul, pe jumătate gol, pe jumătate plin. Călătorii se înghesuiseră toți în spate, cu excepția unuia singur.
- Iată, densitatea a sporit semnificativ în această porțiune a autobuzului, explică profesorul arătând cu un băț. S-au creat condiții excelente pentru operatorii de aici, care au posibilitatea să subtilizeze tot ce doresc, profitând atât de aglomerație, cât și de noua stare psihică a subiecților, vizibil agasați de deplasarea pe care au făcut-o, oarecum fără voia lor. Domnilor, nelămuriri dacă aveți.
Până în acel moment, boschetarii păstraseră liniște. Așa le ordonase Tărcan să se comporte, și oricum, nu prea le venea cheful să vorbească, fiind obosiți, dar și plăcut surprinși de locul unde se aflau. De multă vreme nu mai văzuseră ochii lor un interior civilizat.
- Cum gâtu mă-sii să plece, bă, toți în spate, buluc? – întrebă Gâtu, cu o voce scăzută. Păi așa, e izi, colectăm una-două, da’ nu prea-mi vine a crede…
Scai își luă inima-n dinți și-ntrebă:
- Domnule profesor, vă mulțumim pentru dizertațiune, a fost foarte frumos. Am avea, totuși, o întrebare de adresat, nu vă supărați: cum îi convingem pe călători să-și îndrepte pașii către coada autobuzului?
- Eram convins că veți ridica această chestiune, zise bătrânul, cu mâna la rever. Tocmai acum intervine elementul-surpriză. Domnilor, puțină răbdare, vă rog! Ceea ce îi va determina pe pasagerii situați pe partea din față să-și părăsească, in corpore, locurile, și să se deplaseze în cealaltă jumătate a autovehiculului este mirosul extrem de puternic pe care îl va răspândi operatorul numărul unu, cel care se urcă în autobuz pe la ușa din față, spuse profesorul, indicând din nou cu bățul. Mirosul va proveni de la una din următoarele substanțe: fecale, urină, alimente alterate. Vă voi prezenta, imediat, ultima cucerire a tehnicii în domeniu.
Schimbă folia de la retroproiector.
- Iată, reluă el, arătând cu bățul, în acest recipient se amestecă substanțele, formându-se o mixtură a cărei vâscozitate se recomandă să fie apropiată de cea a vopselei pentru automobile. Se pune și apă. Concentrația se reglează după caz. Dacă se dorește o impresie puternică, nimicitoare, aroma va fi tare. Această variantă se adoptă, de obicei, pentru autobuzele ce transportă subiecții care se spală mai rar. În situația în care subiecții sunt mai curați, impactul nu trebuie să fie foarte dur, pentru că reacțiile pot deveni incontrolabile. În sfârșit, pasta creată în acest mod se introduce în rezervorul unui pistol pulverizator. Cu ajutorul pistolului, se impregnează hainele operatorului. Se obține o dispersare uniformă. Nelăsând urme sau pete solitare pe haine, metoda se dovedește superioară atât urinării directe pe operatorul de serviciu, cât și aruncării în acesta cu bulgări de fecale.

34

- Þi-e greu, Dani?
- Da, mi-e greu.
- De ce?
- Pentru că n-am putere.
- Ce e puterea?
- Pe lumea asta, puterea e de două feluri: unu – bani și
doi – ajutorul pe care ți-l dau alții.
- Ia dezvoltă puțin numărul doi.
- Ai urmărit vreodată o ceartă? Atunci când te cerți cu
cineva, și mai sunt și alții de față, există două posibilități. Ori ceilalți sunt de partea ta, și atunci cearta e simplă, ori sunt de partea adversarului, și atunci e calvar. Dacă ăia se apucă și râd la glumele adversarului și le ignoră pe ale tale, poți tu să ai toată dreptatea din lume, că degeaba, cu dreptatea în mână ai pierdut.
- Bine, dar în viață mai există și alte evenimente, nu
numai certuri.
- Nu-i adevărat. Tot ce se-ntâmplă pe lumea asta e
conflict. Când vrei să realizezi ceva, nu poți realiza altfel decât tranșând în favoarea ta unul sau mai multe conflicte. Vrei să mănânci un măr? E imperios necesar să ajungi la mărul acela înaintea altora. Pentru că, dacă nu-l mănânci tu, se va găsi altcineva să-l mănânce. Și asta încă n-ar fi nimic, dar cel care a pus mâna pe măr îl va mesteca lacom în fața ta, înghițind tacticos fiecare bucățică, strivind încet-încet miezul între dinți, ca să-ți facă poftă și să te învenineze.
- Și ca să ajungi la măr înaintea lui X ai nevoie de
ajutorul lui Y și a lui Z. Ca să-i pună ei piedici lui X, că tu singur nu ești în stare.
- Nu contează dacă sunt sau nu în stare, duelurile unu la
unu sunt tot mai rare. În cazul fericit în care Y și Z nu-i pun piedici lui X, îmi vor pune mie, că doar eu îl concurez. La viermuiala care se-ntâmplă, nimeni nu-și permite să stea pe bară.
- Da, probabil că arta de a te descurca în viață constă în
abilitatea de a atrage cât mai mulți oameni de partea ta. Cred că-i o problemă care ține de comunicare, reflectă Ioana.
- Nu. Greșești. A comunica înseamnă a spune, a-l
informa pe interlocutor. Oamenii nu vor să afle ce gândesc și ce percep ceilalți, ei preferă să deschidă urechile la bazaconii, la non-realități care odihnesc, relaxează, creează comoditate.
- Măi Dani, am plecat de la ideea că n-ai putere Atunci
când nu ai ceva, e normal să te întrebi: a depins de mine ceva-ul ăla? Întreabă-te!
- Răspunsul se plimbă pe undeva prin Soartă. Care
soartă, nu prea m-a iubit, dar nici nu pot să spun că mi-a tras topoare-n cap. Din cât a depins de mine – n-am făcut chiar tot, trebuie să recunosc. Pus în fața unei situații de genul “dă-te bine pe lângă cutare”, am părăsit scena.
- De ce?
- M-am gândit: dar dacă încerc, și nu reușesc? O să-mi
fie și rușine de mine că am acceptat umilința, abandonându-mă jocului propus de Soartă, și tot nu obțin nimic.
- De ce să-ți fie rușine că ai acceptat provocarea Sorții?
- De unde știu eu că nu m-a provocat tocmai ca să mă
răpună? De unde știu eu că meciul nu era pierdut dinainte?
- Dar dacă ai fi fost sigur că meciul e adevărat, că se
joacă, te-ai fi prins în el? Gândește-te bine și răspunde sincver, nu te da sfânt.
- Eu aș fi vrut să fiu învingător fără să mă murdăresc.
- Aici, pe Terra? Băi Dani, nu te preface că nu înțelegi
ce vorbesc cu tine.
- Și totuși, asta aș fi vrut.
- Cred că e momentul să te sinucizi.
- Nu, eu cred că e momentul să mă hotărăsc să mă
sinucid. Asta e o treabă grea, nu se poate face așa, în câteva minute.
- Bineînțeles. Mai întâi te hotărăști și abia dup-aia
vedem ce urmează. Vrei sau nu vrei să mori?
- Sunt înlăcrimat pe dinăuntru, mi-e dor de Moarte.
- Moartea nu e o ființă dragă, Dani. Moartea se
deosebește de o ființă dragă prin aceea că e posibil să-ți fie dor de ea, fără să-ți dorești s-o îmbrățișezi.
- Vrei să știi neapărat dacă m-am decis sau nu să mor.
Și dacă răspunsul ar fi “da”, vrei să știi dacă decizia e irevocabilă.
- Spune-mi. Informează-ma.
- Tu mă vei convinge să mă sinucid, nu-i așa?
Sinuciderea este, pentru mine, cea mai elegantă alegere, și tu mă vei ajuta să fac ce e mai bine pentru mine. Mă vei ajuta, Ioa?
Fata coborî din fotoliu. Dan stătea pe covor, cu o pernă
sub el, rezemat de canapea. Ioana luă altă pernă, o puse jos în fața lui, îngenunche, se aplecă, luând perna în brațe, și începu să murmure, printre lacrimi:
- Dani, dragul meu, dragostea mea, dragostea mea,
dragoste, te iubesc, te iubesc. Știi, Dani, ești inteligent și bun, te iubesc, te iubesc, Dani.
Apoi ridică puțin capul și îl plimbă puțin pe deasupra pernei, fără s-o atingă. Ochii ei nu se închideau, pleoapele rămâneau imobile, privirea nu străpungea perna, aluneca. Apăsă perna pe pământ și, aplecată peste ea, continuă să deseneze imaginar cu capul, tot fără să atingă. Deodată, sprâncenele se contractară cu furie. Acum, ochii turbați biciuiau, dar mișcările capului păstrau ritmul, nici iute, nici leneș. Se sculă în picioare și porunci:
- Suie-te-n pat!
Dan se execută.
- Așează-te turcește, cu picioarele strânse sub tine, cât
poți rezemat de perete. Dacă te trage curentul, ia cearceaful.
Vlase făcu ce i se spuse. Ioana luă un scaun, îl puse în
fața patului, și se urcă în pat. Se așeză și ea turcește, la câțiva milimetri de Dan. Nu risca să cadă, scaunul o proteja. Cei doi erau față-n față. Îl privi. Începu să miște mâinile în sus și-n jos pe lângă corpul lui, cu palmele înspre el, ca și când l-ar fi mângâiat. Nu-l atingea.
- Ești în Regatul meu, pe teritoriul meu, tu ești supusul
meu, iubitul meu, calul meu, șoarecele meu și sclavul meu. Viața ta e a mea, în puterea mea, mori când vreau eu, mai trăiești cât vreau eu. Faci ce vrei cât trăiești, dar mori când îți comand. Să nu te opui, să nu mi te opui! Să nu mi te opui, să nu mi te opui!
Ioana vorbea cu șoapte grele, venite din adâncul trupului.
Dan își lăsă capul în jos. “Receptez, receptez”, își zicea în sinea lui.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!