agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-08-18 | |
( ...urmare )
derizoriul s-o fi nascut in baragan?... cateva lingurite de cafea pe fundul unei pungi... ma gandesc la ce "mobil" teribil de cateva centime a putut face ca aceasta tanara femeie superba sa plece de acasa si sa-si piarda o ora din viata ei nemeritat de anonima... in fond, ar fi putut sa-si cumpere o punga de cafea de la "consignatia"... asa numeau satenii magazinul cu de toate din centrul satului, poate pentru ca era tinut de o fosta vanzatoare de la consignatia in orasul resedinta de judet, inainte de 89... imi era greu sa-mi imaginez ca aceasta femeie nu avea cateva zeci de mii ca sa-si cumpere o punga de cafea... dar ea preferase sa vina la prietena ei sa se imprumute... "ti s-au uscat complet"?... o surprind cum o intreaba pe amanta mea, luindu-i usor mana si uitandu-se la unghiile impecabil date cu lac in doua culori... "le-ai bagat in zeama de lamaie asa cum ti-am zis"?... amanta mea ma priveste fugitiv si nu-i raspunde, plecand cu scrumiera plina, in graba, pentru a reveni un minut mai tarziu... inteleg atunci ca ele se vazusera azi, cu putin inainte de sosirea mea... cand ma oprisem azi la crucea nalucii din baragan, amanta mea venea de la prietena ei... ea o facuse frumoasa pentru intalnirea noastra galanta de asta-seara... inteleg ca aceasta femeie-naluca aparent indiferenta fata de mine ma stia cat de cat, macar din povestile amantei mele in lungile nopti de iarna in jurul unei cesti de cafea... ... imi lasa in continuare impresia ca persoana mea nu o interesa deloc... mai ales ca eu aveam mai mult ca sigur "moaca" unui roman-parizian in vacanta in cautare de inedit campestru in baraganul romanesc... doar eu stiam ca nu e adevarat... cat timp a lipsit amanta mea plecata sa goleasca scrumiera, am avut surpriza sa constat ca intr-adevar nu ma inselam... "bibi, tie nu-ti plac caii, nu-i asa"?... sunt atat de surprins ca-mi stie numele incat nu pot sa-i raspund "ba da!" din prima clipa, cu atat mai mult cu cat intrebarea mi s-a parut retorica, o simpla introducere la ceea ce voia de fapt sa-mi spuna... nu mai asteapta raspunsul meu si devine deodata volubila... vorbea repede si frumos despre caii ei carora le zicea pe nume, despre furaje, cereale si culturi agricole... se opreste brusc din discursul cu cai care-mi placea mult, in clipa in care isi face aparitia prietena ei cu o scrumiera curata... vorbise cu mine cu o naturalete de parca ma stia demult... eu nici macar nu stiam cum se cheama aceasta misterioasa faptura, desi prezentarile fusesera facute la inceput... intr-atat fusesem de impresionat de aparitia ei brusca sub sopronul casei batranesti cu cateva minute inainte... dar cine putea fi de fapt?...vechea mea amanta imi vorbise de cateva ori de prietenele ei din sat... una era preoteasa, alta era sotia unui traficant de masini furate in italia, alta era secretara unui investitor arab de la "avicola", alta era meteoroloaga la statia locala, alta era invatatoarea "new age" din comuna... nu avusesem niciodata ocazia sa cunosc pe vreuna din aceste femei, pana atunci... "petrecere frumoasa!"... superba femeie misterioasa imi arunca atunci o privire fugitiva, care mi s-a parut a fi un repros bine disimulat intr-o fractiune de zambet ironic... dar daca se imprumuta de cateva lingurite de cafea pentru a petrece o noapte alba cu sotul sau cu amantul ei?... ma surprind deodata intr-o profunda si inexplicabila postura de gelozie, in timp ce o privesc indreptandu-se spre poarta cu punga de cafea "elita vrede" aproape goala, stransa in pumn... o mai vad odata, inainte de a iesi pe poarta... se ridicase pe varfuri ca sa rupa o ramura de cais... in tot acest timp ma privea insistent, fara a-si lua privirea de la mine... eram ca si paralizat, fara vointa, privind-o la randul meu... parca voia sa-mi spuna ceva... si am avut atunci chiar senzatia ca am inteles ceea ce a vrut sa-mi spuna fara vorbe... intelesesem tot, intr-o clipa... in dupa amiaza aceea de iunie, intr-un sat din baragan incepeam sa traiesc o poveste adevarata dar si fantastica, frumoasa, adesea imposibila, fericita, dar si trista... cea mai umana si mai extraordinara poveste pe care o traisem vreodata... ( va urma...) |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate