Impresii de la Marea Neagra – 2004

8-18 august,

lui Samuel si Evei


Prima baie. Mereu ma gandesc, oare de ce poate fi asa de completa o baie in mare.

Pentru a fi crezut nu trebuie vorbe mari. Vorbele e bine sa fie mici, ideile sa fie mari. Reclama de pe plaja se bazeaza pe idei mici si cuvinte si mai mici.
Avem colaci cu nuca–de-cocos si colaci cu nuca–nuca.

Daca te astepti la putin, multe pot parea de ajuns. Cazarea la hotel a fost un inceput linistit. Am ocupat o camera si la etaj si la umbra, fara a da lupte si spaga, printr-o simpla rugaminte.
Insa : copiii vecinului. Se trezesc dimineata si plang. Se trezesc dupa amiaza si plang. Trezirea pentru copii este o mica re-nastere.

Un zambet nu insemna nimic, e ca un stranut. Daca se repeta, cel mai sigur e ca urmeaza o raceala.

Iulie sau august? Prima sau a doua jumatate a lunii. Prognoza verii? Nimic nu e valabil pentru a planifica cele zece zile de mare sa fie zile de vara. Cea mai sigura solutie este rugamintea spre Dumnezeu.
Desteptarea de dimineata are o singura intrebare imediata: cum va fi vremea pe canalul - www marea neagra punct ro. Cerul e gri. Poate doar vantul sa mai faca o gaura undeva.

Visul meu. Sa vin de la plaja, sa fac un dus, sa iau o bere din frigider si sa o sorb privind zarile, de pe balcon. In prima zi , dupa prima baie, iau prima bere si ma asez pe fotoliul balconului. Si fug amenintat de o viespe nervoasa. Suceala multa are atza dintre vis si realitate.

O intreb pe sotie, care a reluat goblenul lasat acum un an, daca viespea e o sau un? Imi recomada sa dau un telefon cinci camere mai incolo la o prietena , profesoara de limba romana. Cand scriu simt nefirescul dintre sunetele cuvintelor si ceea ce reprezinta ele in realitate. Spun de mai multe ori goblen, pana cand prima muzica se goleste de tot si ramane un schelet de sunete, fara noima.

Dupa ce ai intins cearsaful pe nisip ai o mica casa. Acel loc devine al tau. Inteleg mersul pe nisip al beduinilor si locuirea lor in corturi. Ce truda pentru noi, sedentarii, sa zidim.

Ud caietul cu mainile mele sa scriu repede de ce este asa de placuta apa. Constat ca nu exista o explicatie. Ma intind pe nisip. Plasticul a pus un perete intre nisip si trup. Intre apa si om inca nu s-a inventat o anvelopa de plastic pentru facut baie.
Legatura dintre om si apa este poate divina, oricum o relatie stiintifica nu o poate descrie. Nu gasesc ceva care sa ma multumesca si in fond de ce ar trebui o explicatie, poate una care sa o duc cu mine acasa, sa pot retrai momentele imbaierii. Cuvantul ,,sublim,, s-ar potrivi dar e prea monumental si prea innalt. Atingerea dintre corp si apa, sau creier si apa, este mai degraba una sexuala, simpla si de un intim secret si interstitial.

Cu ochii inchisi spre soare. Daca privesc spre in jos vad verdele cu nuante de la iarba la mustar, spre innainte violet si rosu portocaliu, caramiziu, iar spre in sus galben spalat de la pai la culoarea soarelui. Lumina isi cauta prisme in orice ar putea fi o prisma , un loc de strecurare, de ivire. Pe oameni i-a fermecat mereu ivirea luminii si a intunericului. Ivirea intunericului e un act incorect, de uitare a disparitiei luminii.

Am apa in urechi. Sar cand pe un picior cand pe celalalt. Aud spargerea basicilor in ureche si curgerea eliberatoare a unui firicel de apa. Ce adunatura de instrumente de masura pe fata omului: ochi, urechi, nas, gura - si noi le privim cu incantare si le vedem frumoase. Mai mult, ne indragostim amarnic de ele.

Cainele vagabond arondat terasei de la hotel e de negasit. O blonda il cauta cu un pachet gros din felii de sunca si salam. Unde o fi? Si codul muncii amendeaza lipsa de la slujba. A pierdut doua placeri dintr-o singura lipsa : salamul si blonda. Ne asumam sau nu pierderile? E greu sa le acceptam pentru ca legatura dintre noi si ele, la fel celorlalte vietuitoare, se face prin instinct.

Orice terasa, de la cea mai eleganta la cea mai jegoasa are clientii sai. Mereu m-a uimit asta. Legile distribuitiei naturale se aplica la orice. Patronii teraselor nu stiu statistica matematica si nici clientii, statistica insa stie de ei.

Din cele sase fete ce danseaza pe tejgheaua barmanului doar una are ceva de spus, mai mult decat forma trupului, ochii, zambetul sau miscarea. Nu este loc in tot ceea ce face omul sa nu conteze, mai intai de toate, nasterea.

Imi vine sa scriu un mic roman, sau macar o nuvela, despre un tip cu o masina ultim model, care vine la mare si se plimba seara cu viteza doua, prin Neptun, si in acelasi timp o blonda fara cusur, care vine cu trenul , fugita de acasa, din tata lucrator la calea ferata si mama betiva, fosta frumoasa, ratata intr-un apartament cu doua camere.
Intalnirea dintre ei e fulgeratoare si totusi programata din toate timpurile. O poveste de dragoste de zece zile, descrisa pana la ultimul lor gand si bucatile de ciocolata plimbate cu limba pe trupuri si mancate apoi la comun.

Ce adopostesc hotelurile noaptea? Ca fagurii unor stupi de albine cu celule suspendate in spatiul pro-marin:
- mame si tati iubindu-se langa copilasii adormiti dupa truda bailor in mare
- tineri iubindu-se fara nesat, proaspat casatoriti sau doar impreuna pentru o vreme
- pensionari citind la lumina veiozelor sau visand
- acele perechi din nuvela de mai sus, cu preludii inserate in baruri si discoteci si travalii prelungite pana spre dimineata. Desteptarea lor tarzie e proaspata si dulce, datorita tineretii.
- barbati fara somn, stand intinsi cu ochii tintiti in tavan, langa femei frigide ( si viceversa)
- altele…
Asta pana nu vine somnul cel inevitabil.
Ne ferim de adevar daca nu recunoastem. Ne ferim de adevar.

Discutie cu un yoghin. Pe plaja, exact cea mai frumoasa si mai importanta parte a omului ramane nearsa de soare , neimbaiata de mare. Si asta datorita prejudecatilor. Jos slipul, jos sutienul, doar demagogia ne face sa umblam acoperiti si faptul ca nu vrem sa ne surghiunim pe plaja nudistilor.

Am iesit din apa. Stau intins pe nisipul inclinat de la marginea apei. O liniste exterioara mie se scurge in mine. Relatia dintre om si mare deriva si din aceasta liniste. Cum poate fi un organism format din miliarde de metrii cubi de apa sa fie atat de regulat, de orizontal, de simplu si imens, simetric si exact. Aici omul poate prin imprumut, sa opreasca pentru cele cateva zeci de kilograme ale sale toate nelinistile.

Seara sed pe slapi, pe linia unde nisipul udat de valuri se desparte de cel uscat si notez despre mare ca un pictor care priveste spre model si apoi aseaza pe panza culoarea si forma. Ce usurinta pentru pictor si ce imposibilitate pentru mine de a scrie tabloul marii.

Copii se mai joaca alegand scoici. Un trup frumos de femeie trece prin fata mea. Acei plimbatori pe malul marii cu papuci in mana si hainele stropite.
Valurile parca spun: hei-rupp si apoi adorm intr-o liniste de capitulare cazand spre mare si iar fug-fug spre tarm dupa intoarcerea aceea rostogolita si inspumata. Si iar spun hei-rupp.
Imi amintesc de maestrii haiku si de indemnul lor de a merge acolo unde vrei ca gandul de cunoastere sa se incheie. Du-te deci la val, daca vrei sa cunosti valul.

De fapt lovirea apei in barba valului nu are un termen onomatopeic, nu stam noi romanii 365 de zile pe an sa ascultam marea cu ale ei valuri si sa inventam un cuvant pentru asta. Nu avem nimic de castigat.

Ritualul berii. A bea bere la mare nu este doar o simpla adapare, o sete care ne trebuie, ci mult mai mult. Halba e in general cea care da nota de tihna si de asezare cu un prieten sau o cunostinta la o discutie. Coada la bere se parcurge cu o gluma-doua, o analiza a vanzatoarei, o oferta reciproca de a face cinste. Mediul de la mare aduce o nota de bunatate si de darnicie. Apoi asezarea la o terasa in soarele placut si berea transpirata, sorbita lent cu discutii de la sex la filozofie si innapoi se lungeste pana la o ora. Un loc important in acest ritual, care se repeta de mai multe ori pe zi, il au femeile, prin trecerea lor. Este vorba de o admirare consistenta si sincera, si atat.

Strugurii nu pot fi romanesti. Ori soiul, ori vinul produs din acesti struguri poate fi. Cum am spune ca femeile sunt romanesti. Si strugurii si femeile sunt facute de natura si nu de catre firmele din Romania.

Prima si ultima baie sunt cele mai frumoase. Le desparte ceea ce desparte bucuria de tristete. O baie in care te intalnesti si una in care te desparti de mare.
Daca voi deveni miliardar voi zabovi la mare pana cade frunza sau poate nu voi putea sa o mai vad de loc. Mai bine sa ma multumesc cu cele zece zile.
Aprecierea este doar teoretica, formala, in afara parerii de rau. Implinirea unei aprecieri este sigura in lipsa subiectului, a marii, prin dorinta lui ,,re,, - revederii, repetarii, re, re , re…