agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-09-02 | |
Ochii !
Cum am putut să pierd din vedere ochii aceia. De bărbat-femeie. Om-șoim. Adult-copil. Înger exorcizat. Ochii care au inventat, primii, compoziția lacrimilor mele. Rătăciții timpului. Două perle negre, dansând în valurile mării Moarte. Adunând tot amarul dintr-însa. Șlefuite în sunete de sirenă, până la albirea lor deplină. Două perle albe în marea labirintică a trăirii mele. Nu aveau cum a-mi evada din iubirea prizonieră. Îndulciți doar de melodia tulbure a întâlnirilor noastre din vis. Doar ochii. Numai ei puteau călătorii peste mări și țări, peste suflete și rațiuni, peste demoni și zei… Zburau cele două păsări, clipite-ntr-o boare de aer. Dar tu… Tu, stăpânul lor nemeritat, ți-ai bătut joc de drama sferică a căutării mele ! Nereușind a-i înțelege scopul. Ai aruncat-o fără a-i acorda măcar o primă și ultimă privire. Ca pe-o bilă de lut, în vidul sfârșitului. Nici o șansă… În timp ce ochii tăi, multicolorii de alb, negru, au continunat nepătrunși și extatici, privirea în stânga împrejurul golului. Revelând golful creației depline. Blestemate, nestemate de frumos, au rămas. Suferinzi de frumoși ! … Și până astăzi n-am reușit a aduna îndeajuns de inspirate cuvinte, pentru a le putea încape magia. Ochii tăi au fost primii care au început șă-și danseze chemarea. Primii care au deșteptat visul, luminând întunericul din noaptea sufletului. Închizându-și pleoapele ca să privească somnul în somn. Pauză lăsată imaginației… … … A urmat un moment în care m-am oprit să mi-i imaginez. Aveam nevoie de ei. Încă o dată. A nu știu câta oară… Cu tote că-i purtam pretutindeni în jurul meu. Ochii tăi îmi împânzeau pereții, în lumina lor extatică de supra-ființa. Secundele par a-și fi uitat drumul lor etern de ‘mereu înainte’, în miezul dulce al acelei ‘pauze’ imaginate. Sau poate au fost iarăși ochii tăi, cauza opririi timpului în loc. Căzut și el în farmecul contemplării lor. Iubitule, nu-i meriți ! Așa cum nici un muritor nu i-ar putea ajunge a merita. Făcuți să despice până și apele-n două. Și sufletele… Bietele suflete delirante. Atâtea ai despicat, intrând ca un val de patimi într-nsele. Pe veci răpite au rămas, prin ei, de tine. Doar dintr-o singură privire… Până ai ajuns la cea din urmă. A mea ! Și în ritualul obiceiului tău, ai încercat a mă-nfrunta și pe mine. Nebănuind… că în ochii mei vei întâlni tocmai oglinda alor tăi. Bietule Narcis, vrăjit-ai căzut în tine însuți ! Blestemat a privi întocmai în oglinda cea mi clară. Cea mai pură și fidelă imagine a reflecției tale – cea din Ochii mei ! „Tu și eu suntem unul !” Și așa cum doi ochi întregesc o singură privire, tu și cu mine suntem parte al aceluiași întreg, Narcis !
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate