agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-09-14 | |
10
- Domnule Blind, îmi pare bine că vă aflați în vizită în țara noastră și că am ocazia să conversez tete-a-tete cu cel mai puternic om al lumii. Dumneavoastră sunteți președintele celei mai puternice țări... - Domnule Nebunovici, și eu mă bucur că am venit aici. Să știți că primirea pe care mi-ați făcut-o m-a impresionat. Atâția oameni pe stradă, fluturând steaguri... - Da... acuma, drept să vă spun, nu e chiar potrivit să judecăm după aparențele astea. Multă lume a ieșit din pură curiozitate și-apoi să nu uităm că la noi multă vreme a existat o tradiție a festivismelor. Așa suntem noi obișnuiți și așa ne educă părinții de mici copii, că suntem un popor ospitalier, că trebuie să ne primim musafirii cu căldură... Iar apucăturile astea, cu bătutul din palme, precum pinguinii, când vedem laolaltă doi șefi de stat, parcă ne-a intrat în sânge... - Totuși, eu cred că oamenii se bucură, acum că vă primim în organizația de elită a planetei. Sau vreți să mă tachinați? - Vai de mine, se poate? Cum să vă tachinez eu pe dumneavoastră? Păi cine sunt eu, să îmi permit astfel de glume? Voiam doar să fiu sincer și să vă atrag atenția că realitatea nu e chiar atât de roză pe cât pare atunci când privim bulevardele colorate de steaguri și înțesate de oameni care aplaudă. - Deci oamenii nu s-au entuziasmat cu adevărat de acest început al unei frumoase prietenii? Care, de altfel, a existat dintotdeauna, noi nu v-am fost niciodată dușmani. - Da, între popoarele noastre există o strânsă prietenie, atât cât poate exista între un purice și un elefant... - Domnule Nebunovici... pot să-ți spun Janghi? - Dar vă rog, vă rog, spuneți-mi cum vreți, că doar nu sunt nebun la cap să fac fițe cu dumneavoastră. - Foarte bine. Aș fi încântat, totodată, dacă mi-ai spune pe numele mic: Bill. Janghi, dragă, relația dintre țările noastre se bazează pe respectul reciproc. În ziua de azi, dimensiunile capătă un alt înțeles. Hai să ne înțelegem ca doi amici. Care ziceai că e adevărata stare de spirit în rândul națiunii voastre cu privire la această vizită? - Nu e vorba numai de această vizită. În general, oamenii noștri simpatizează cu dumneavoastră. Așa reiese din toate sondajele de opinie. Dar, starea de spirit la care ne referim trebuie în cadrul contextului care o face posibilă, nu? Oamenii spun “da, vrem să facem parte din marea alianță” gândind că astfel vor fi apărați de alte puteri, pe care le antipatizează. Dumneavoastră sunteți văzuți, din acest punct de vedere, ca niște salvatori. Când li se spune, însă, că un astfel de pas atrage după sine implicarea țării în diverse războaie, unele purtate la mare distanță de aici, entuziasmul începe să cam dispară. - Dacă v-ați decis să fiți de partea noastră e firesc să ne susțineți, nu? - Aveți perfectă dreptate și vă încredințez că eu, ca președinte al țării, cunosc foarte bine ce înseamnă un pact militar. Dar vorbim acum despre ce gândește poporul meu și cum vede el problemele puse în discuție. Memoria colectivă reține un aspect grăitor pentru felul cum se comportă această nație. Armata noastră a dovedit de-a lungul timpului că este o echipă care joacă foarte bine pe teren propriu. Când trebuie să evolueze în deplasare, lucrurile se schimbă. - Și totuși, ați acceptat condițiile impuse, iar în cazul unui conflict, veți juca și în deplasare, chiar dacă nu aveți un palmares prea bogat în astfel de confruntări. - Domnule Blind, eu, când am candidat la președinție, am făcut mai multe promisiuni, în legătură cu politica internă și externă la care mă angajam. - La problemele interne abserv că v-ați respectat cuvântul... - Cine mi-a ascultat discursul, a putut remarca faptul că la extern lăsam să transpară ideea unei atitudini de independență. Am socotit, și poporul în general agreează această opinie, că e bine să acordăm o viziune mai largă conceptului de independență, o viziune în care interesul pe termen lung să ocupe un loc foarte important. - Ați procedat corect. La partea de politică internă am observat unele excese de zel în lupta împotriva corupției și infracționalității... - Excese? - ...excese poate e mult spus. În ultima vreme, situația internațională a devenit tot mai încordată, astfel că am găsit de cuviință să acordăm o viziune mai largă conceptului de integrare, o viziune în care interesul pe termen lung să ocupe un loc foarte important și în interiorul căreia să reconsiderăm modalitățile prin care fiecare autoritate în stat acționează pentru a rezolva problemele sociale și economice care îi stau în cale. Iar aici, la dumneavoastră, sunt multe probleme: corupție, sărăcie, delicvență, grave lacune de ordin financiar apărute până acum în actul guvernării, materializate prin inflație ridicată, ineficiență în producție. Am avut chiar impresia că oamenii mă priveau ca pe un salvator, ca pe cineva de la care așteaptă o minune. Or, e evident că eu, de unul singur, nu am cum să vă scap de toate aceste dificultăți. - Nu, dar declarații favorabile din partea dumneavoastră ne-ar conferi o altă “ieșire” în lume, am accede mai ușor la ceea ce ne dorim: investiții, împrumuturi cu dobânzi rezonabile. Ne trebuie bani, iar banii se dau celor care au bonitate, credibilitate. Lumea crede că dumneavoastră, prin influența de care vă bucurați în sferele înalte ale planetei, sunteți în măsură să ne ajutați și speră că o veți face. - O vom face, dar vă dați seama că aceste ajutoare costă. - Și care ar fi prețul? - Îl știți foarte bine. Va trebui ca forțele dumneavoastră armate să se implice, de partea noastră, în cazuri de război. Cum de altfel au făcut-o și până acuma, trimise de politicienii care voiau să se pună bine cu noi. Ce să facem, domnule Janghi, planeta trece prin clipe grele, s-au înmulțit teroriștii, e momentul să acționăm. Vedeți și dumneavoastră cum circul, păzit, încercuit de guarzi, nici la toaletă nu mă duc, scuzați expresia, de unul singur. - Cum, vine guardul cu dumneavoastră? - Ei, așteaptă la ușă. Dar, îți dai seama, hai dom’le să ne tutuim, îți dai seama că nu mă simt deloc în largul meu să-l știu p-ăla dincolo de ușă, cum ascultă șiroitul... dar, mă sacrific, ce să fac, n-am încotro, mă sacrific de dragul planetei. Că tare mult o mai iubesc, nu vedeți câte frumuseți are? Păi n-ar fi păcat s-o lăsăm pe mâna teroriștilor, a deșucheaților ălora care toată ziua nu mai visează altceva decât măcel și bătălie? - Ba da, ar fi păcat, da’ vezi tu... eu cred sincer că trebuie să luptăm cu toții împreună să stârpim flagelul ăsta de care vorbești, dar după părerea mea nu că ar conta părerea mea, la mine în țară contează, în fața ta, degeaba îmi răcesc gura... - A, ba nu, spune, spune. Sunt curios să aflu și eu cum privesc ceilalți șefi de state chestiunea asta. Mai ales că aveți și voi, aicea, câteva organizații d-astea extremiste... - Eu consider, dragă Bill, că împotriva terorismului nu se luptă cu arma-n mână. Păi hai să ne gândim prin absurd că într-o bună zi, reușim să prindem toți teroriștii din lume, să-i punem laolaltă și să-i împușcăm pe toți. Gata, pa, la revedere, nu mai e nici unul? Și? Crezi că așa am scăpat de terorism, în general? Aiurea! Peste o zi, peste o lună, un an, doi, cinci, apar alții, dacă nu în aceleași locuri poate în alte colțuri ale globului. Ascultă-mă pe mine, Billy, pe lumea asta, câtă vreme va exista nemulțumire, va exista și terorism. De ce crezi tu că așa, dintr-o dată, câțiva disperați se adună într-o bandă și acționează împotriva legilor? Acum, când e atât de greu să te bați cu legea, când forțele de ordine au ochi și urechi peste tot. Îți spun eu de ce, de disperați ce sunt, de-aia! - Bun, dom’le, și dumneata ce propui să facem cu aiuriții ăștia? Cum ar trebui procedat ca să scăpăm o dată de habauci? Că uite, nici mie nu-mi convine cu ei, că ți-am spus, toată ziua cu guardul după mine... - Păi, dom’le, eu dacă aș avea soluții, m-aș pune eu președinte la cea mai puternică țară, așa cum ești dumneata și m-aș apuca să rezolv. Știu și eu ce trebuie făcut? Bei niște alcool? Ia să vezi ce bun e, că noi ne pricepem la tării... - Beau, Janghino. Auzi, da’ nu cauzează la ficat? Că-l am cam mărit... - Ce să cauzeze, dom’le, ăsta-i medicament curat. Un litru dai pe gât și nu simți nimic, ascultă la mine, ulei, nu altceva. Ia încearcă! - Uou! E tare, bă! Mă arde la esofag! - Ete na, e tare... Fii serios, că nu-ți face nimic, stai să te obișnuiești cu el și dup-aia să vezi, că-mi ceri numai d-ăsta. Parcă văd ce scrisori diplomatice o să-mi trimiți, cu mesaje codificate, de nu le-nțeleg nici ăi mai tari specialiști în contrainformații. “Domnule președinte, în legătură cu cele discutate anterior, la ultima noastră întrevedere, aș dori reluarea convorbirilor pe căi mai potrivite, dar în aceleași condiții de protocol, cu schimburi reciproc avantajoase de idei...” Ia zi, ce dai pe 10 litri de trăscău? - Negociem. Și zi așa, dom’ Janghino, zi, cu teroriștii ăștia nu trebuie umblat prin procedură de violență... - Nu, pentru că în felul ăsta nu se obțin rezultate, nu că aș fi eu împotriva violenței... - Păi cum o să fii, că aici, la tine în țară, o aplici la tot pasul. Las’ că știu eu ce faci, tai, împuști, sunt informat, n-avea grijă. Cum calcă unul pe bec, cum îl aranjezi matale. - Hai să nu ne abatem de la subiect. - Ai tu noroc că am nevoie de tine să mă ajuți la organizație, că altfel nu te lăsam eu de capul tău, să iei viețile la oameni... - Billy, io zic să nu discutăm despre asta, că nu te avantajează. Pe câți nu i-ați servit și voi cu curent electric... - Și ce, asta-i treaba ta? Ce, tu mă judeci pe mine sau te judec eu pe tine? Se pare că ai cam uitat de raportul de forțe existent, băiețaș... - Așa lăbărțat cum e raportul ăsta, uite că ai venit până aici, la mine în țară și îmi cam soliciți ajutorul. Iar eu, asta și vreau, să te ajut. Hai să ne sfătuim să vedem cum o scoatem la cap cu necazul ăsta, cu teroriștii. - Să ne sfătuim. Tu zici că nu-s bune campaniile astea, pe care le lansăm și le susținem, cu expediții tocmai în bârlogul lor, cu eroismele ostașilor care luptă pentru pace, cu arma-n mână? - Mă faci să râd. Orice om cu ceva minte la cap își dă seama că sunteți, că suntem, mai bine-zis, penibili. Adică marele imperiu, marele sistem indestructibil, garanția păcii și a stabilității își trimite cei mai antrenați și mai bine echipați soldați, îi adună din toate colțurile lumii și îi trimite să se bată cu morții ăia de foame care n-au nici pantaloni pe ei, umblă cu un cearceaf legat în față. - Și ce vrei să fac, măi nene, cu ei, nu trebuie să le dau o lecție? Nu trebuie să înțeleagă toată lumea că oricine ne supără moare? Ce fac ei e frumos, că ucid oameni absolut la întâmplare, mergi pe stradă și-ți cade o bombă-n cap sau te sui în autobuz și explodează autobuzul?! Tu nu-i vezi că-s total demenți și că altfel nu se poate cu ei? - Da, mă, da-n primul rând că tu, imediat după atentat, trimiți trupe în țări unde nu e sigur că se ascund autorii atentatului. - Cum, dom’le, dar ce, nu avem servicii de informații, ăștia nu ne raportează? - Una raportează serviciile și alta servești tu la populație drept informație. Dar nu aicea-i buba, că-n fond putem zice că și ai voștri, ai noștri, că de-acum suntem împreună, ai noștri ucid și ei la fel de aleator ca dușmanii. Buba e că uite, așa tot nu lichidăm terorismul, ba el chiar apare prin alte locuri, mai violent, mai hotărât și mai bine pregătit. - Și, după capul tău, cum ar trebui procedat. - Þi-am spus că nu știu, că n-am soluții, că dacă aș avea le-aș striga în gura mare, m-aș bate pentru ele, așa cum mă bat să fac ordine în țara mea. Dar dacă tot suntem aici, împreună, hai să ne gândim, să analizăm, de ce apar focare de terorism pe lumea asta? Ce le vine unor oameni, unii dintre ei cu rosturi, cu familii să se supere pe viață în așa hal încât s-o apuce pe calea asta? Nu uita de sinucigașii de profesie... - Aveți și voi p-aicea o haită, io așa am auzit... - Da și tocmai de-aia îmi frământ creierii să-i înțeleg pe oamenii ăștia. Păi gândește-te că unul ca ăsta, bărbat în toată firea se înfurie, cum am zis, se supără pe viață. Întrebarea e: de ce? - De ce? - Băi nene, nemulțumirea provine, de cele mai multe ori, de la lipsuri. N-am aia, n-am aialaltă, tipul ăsta de care vorbesc vede că e văduvit de soartă și ce zice? Mama ei de existență, carevasăzică mai am de trăit vreo 30-40, hai 50-60 de ani – cum? Tot în foame, tot în lispuri, tot în nevoi. Se strâng vreo 3-4, vreo 15-16, vreo 200-300 care gândesc la fel – gata, au pus-o de-o formațiune paramilitară. Atenție, dacă-s laolaltă, asta demonstrează două lucruri. Unu, că toți sunt nemulțumiți din același motiv. Doi, că toți văd aceleași cauye drept surse ale nemulțumirilor. Și pornesc împreună să instaureze ceea ce ei numesc “dreptate”, adică să elimine ceea ce cred ei că sunt cauzele supărărilor lor, ale vieților lor necăjite. Îți dau un exemplu. Tu, Bill Blind îi vinzi, să zicem petrol lui Cutare. Stai, zice teroristul, că pot să-i vând și eu petrol lui Cutare, mai bun și la un preț mai mic. De ce cumpără de la Blind? Și uite așa i se pune pata și pe tine și pe Cutare și se gândește să vă lichideze pe amândoi. - Bine, dar există niște reguli, niște legități... - Păi tocmai asta urăsc tipii ăștia cel mai mult, regulile și legitățile care îi împiedică pe ei, sau li se pare că-i împiedică, să își facă treburile în tihnă și să trăiască mai bine. - Janghi, dacă ne apucăm toți să ne opunem legilor unde mai ajungem? - Poate că își pun și ei întrebarea asta și poate că în capul lor răspunsul este “undeva într-o lume mai bună, cu legi mai drepte”. - Domnule, trăim în deplină libertate, fiecare e liber să se asocieze cu cine vrea. Teroristul din exemplul tău ar face mai bine să își caute propria piață de desfacere, nu să tragă cu ochiul la ce vând și ce cumpără alții și dup-aia să treacă la acțiuni criminale. - Teoria asta cu “vezi-ți de treaba ta și nu mai trage cu ochiul la vecin, că nu invidia ci inițiativa pozitivă aduc dezvoltare pentru toți, inclusiv pentru tine” era foarte valabilă mai demult. Acum există mult mai multe surse de informare, lumea e mai mică, mai “strâmtă”. Televiziunea, radioul, ziarele vorbesc zi de zi despre oameni care o duc bine, se răsfață cu toate bunătățile pământului și nu mai ătiu ce țoale scumpe să mai pună pe ei și cum să-și mai omoare timpul de plictiseală, sau cum să-și mai “manifeste personalitatea”. Astea ajung zi de zi la ochii și urechile altor oameni, care își “manifestă personalitatea” alergând după supraviețuire. Tu chiar crezi că ăstora, care privesc și ascultă, le convine să vadă cum trăiesc alții, în timp ce ei doar se uită, ca niște voyeur-iști? Adică ai impresia că poate dura la infinit așa, specia umană să existe prin reprezentanții ei? - Da, probabil tocmai stâlpii sistemului nostru se dărâmă peste noi... - Zi-i cum vrei. Studiile oficiale arată că 80% din populația planetei consumă 20% din resurse și invers. Din ceilalți 80%, la un moment dat, unii se satură și zic: “Ia stai, bă, ce, noi suntem mai fraieri? În fond, ce-avem de pierdut mai mult decât lanțurile, ce riscăm mai mult decât viața asta de privitori, de ascultători? Ia hai să mai schimbăm noi lucrurile”. Și ăia se adună cu alții, care gândesc la fel și așa se nasc organizațiile teroriste. O altă cauză ține de sensibilitate, deci nu de bani, de posibilitatea de a pătrunde în lumea celor “ascultați și priviți”. - Sensibilitate? - Da, morala asta impusă la scară planetară... - Noi nu impunem nimic. - Uneori impuneți direct, alteori ideile voastre, perceptele voastre devin literă de lege prin mijloacele de care spuneam. O fată merge la film și când se întoarce de-acolo, deja i-a intrat în cap că libertinajul sexual o emancipează, o face să fie mai aproape de adevărata ei natură. Așa i se pare ei. Tac’su, frati-su sau viitorul ei soț au alte convingeri, sunt ferm încredințați că fata aia trebuie să se mărite virgină. - Vorbești ca un puritan de modă veche... - Eu nu spun nici că filmul e periculos, nici că e inofensiv. Ci doar că unii îl consideră periculos și acționează în consecință, se apucă și luptă împotriva acelei puteri care permite difuzarea unor astfel de filme. - Janghi, fiecare e liber să gândească așa cum vrea și să trăiască așa cum vrea. Tatăl, fratele și viitorul soț al acelei fete, dacă țin la ea, ar trebui să-i respecte dreptul de a decide singură asupra vieții ei. - Poate, dar ei sunt educați, din generație în generație, să se supună unor reguli. Dacă intervenim brutal și călcăm în picioare acele reguli, apar reacții contrare necontrolate. - Oamenii de care vorbești sunt, în felul lor, niște tirani. - Și tu ești de acord să suprimi această tiranie prin forță. - Numai dacă ridică ei primii sabia. - Tu ce vrei, de fapt, să elimini terorismul sau să îi extermini pe cei care se opun viziunii tale despre conceptul de libertate? - Și la noi sunt mulți, mulți oameni pentru care frivolitatea reprezintă un păcat. Ei se adună în asociații și militează pentru ideile lor, dar o fac pe cale pașnică. Atunci când un membru al comunității gândește altfel, el pleacă pur și simplu și se alătură unui grup cu concepții similare. Fiecare stă acolo unde se simte bine, împreună cu oameni care îl acceptă așa cum e și pe care el, la rândul lui, îi acceptă așa cum sunt. Pământul e mare, există loc pentru toți. - Ați creat o putere militară mare, unele națiuni, ca să vă intre în grații, s-au încăierat cu altele, rupând prietenii vechi de secole... - Dacă s-au războit numai ca să ne “intre nouă în grații”, înseamnă că prieteniile nu erau chiar atât de trainice precum păreau. Janghi, noi nu obligăm pe nimeni să vină alături de noi. - Dar mai există cale de-ntors? Pământul ăsta nu e chiar așa de mare precum spui tu. Unde să ne ducem? Voi faceți legile. Libertatea de a sta de-o parte, morți de foame? Mulțam, tenchiu și mersi. - Mă, voi aveți o problemă, asta cu foamea. Sunteți un popor obsedat că aoleo, vine ziua în care o să crăpați cu toții, lihniți și neconsolați. Cred că numai asta aveți în cap. Am impresia că până și tipii ăia supărați că nu se mărită fata virgină sunt înspăimântați tocmai pentru că nu o mai văd pe biata ființă capabilă să procreeze copii sănătoși, care să muncească și să le dea lor de mâncare când or fi bătrâni. Adică uite că s-a frecat eventuala mamă cu altul, or să iasă kinderii șantalii, pe la 10-12 ani dau în primire și atunci pe cine mai trimitem noi la produs și cum de și-au permis ăia să moară după ce i-am hrănit noi în cei 10-12 ani tocmai în ideea că mai târziu o să ne recuperăm investiția... - Stai, mă, puțin, nu o lua așa că deviezi. Și nu suntem chiar toți cu foamea-n gât... - Bă, tu știi cum procedează ai noștri când au o problemă? Eu i-am studiat, pot afirma că îmi cunosc destul de bine poporul. La noi, când mai mulți oameni au o problemă, aceeași problemă, o pun de-o asociație. Li se pare celor cu chelie că lipsa părului e o dramă sfâșietoare? Hop! Se înființează Asociația Chelioșilor. Le intră la vreo 30-40 de inși frica-n oase că într-o bună zi o să plouă cu șerpi veninoși și o să-i pape pe ei? Gata! Se formează Asociația de Luptă Împotriva Ploii cu Șerpi Veninoși. Bă, dacă ai mulți disperați d-ăștia la tine-n țară, obsedați c-or s-o mierlească din ghiorăit de mațe, învață-i să se strângă toți într-o asociație și rezolvă dracului problema asta! |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate