agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2646 .



Viata de pastor
proză [ ]
-

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Remy ]

2004-09-15  |     | 




Ce poate fi viata de pastor decat o traversare a deserturilor in lumina, dar cu spatele la soare. Iar eclipsa ar fi singura plomba pentru serile prea lungi de ratacire. Asa cunosti in noapte linia de impartire a nisipurilor. In aceasta meserie singuratatea e diavoleasca, iar dependenta spirituala e departe. Cand pastorul nu mai poate ramane in singuratatea inimii, viata i se muta pe buze, iar sunetele sunt un divertisment spre trecerea timpului. Oile mintii ratacesc... Exista si un cantec ce porneste din interiorul pastorului. Acela care canta in pastori e fixat in hotarele primei clipe, in clipa care semanase stelele in spatiu. Astfel, astazi e amintirea lui ieri, maine e visul clipei de fata.
Mi-am gasit sufletul drumetind pe o ingusta carare in desert si nu-i corect sa zic ca am gasit cararea sufletului. Cu un fir de trestie in mana, sub un chiparos batran, as parasi regatul meu desertic pentru o padure. Nenumarati sunt vulturii ca mine, care coboara din inalturi pentru a locui cu cartitele, astfel incat sa cunoasca tainele pamantului. Cand voi fi din nou ce eram inainte? Oile nu m-au invatat nimic si cate am mai vazut in desert!...
Acum stiu de ce clepsidra cu nisip prost blocheaza comunicarea si de ce nu se va mai picura cu nisip peste stresinile lumii. Omul care scormoneste pamantul in cautare de radacini, isi va descoperi comoara. Adancimea chema catre o inaltime. Comorile au fost scoase de sub pamant de suvoaiele de apa si sunt ingropate tot de suvoaie...Mari pe sub pustiuri, unde sunteti, scoateti-mi comoara? Marea continua sa se mai afle in scoica desertului si nu o paraseste pana cand desert se va acoperi iar de mare. Cand calc pe scoica simt ca desertul a fost candva o uriasa mare, simt pietrele sub talpa. Perla nu e piedica, doar simplele pietre ne pot intarzia! O piatra ne impiedica trecerea, cand unul dintre noi cade sau cand pastorul dinainte n-a ridicat-o mai devreme.
Cum ne hranim ca pastori? Ce stim despre lupta dintre rau si bine? Dupa lungi peregrinari, am observat ca raul e binele chinuit de propria noastra foame si sete. In noi, pastorii, salasluiesc lumini si umbre, libertatea-si pierde barierele. Cand binele e infometat, isi cauta hrana in cele mai intunecate vizuini, iar cand este insetat se adapa chiar din apa lipsita de viata. Am o problema nerezolvata: nu am invatat inca sa ma rog si nici nu am ambitia sa iau lectii de zbor. Am luat-o pe drumul ce duce in patru colturi si am dat numai de gura insetata, de mana care cere...Asemeni firelor intretesute, alb si negru, pastorii stau la fel in fata soarelui. Cand firul negru s-a rupt, Tesatorul controleaza tot razboiul de tesut. Tesatura care va acopera ochii va fi ridicata de mainile care l-au tesut.
Pomii din oazele noastre si turmele din imasuri nu vorbesc. Ele ofera, daruiesc pentru a putea trai, in timp ce noi visam... Daca semintele viseaza sub nisipuri, inima noastra viseaza la adieri de vant, la schimbarea anotimpurilor. Hai sa ne dirijam mersul spiritului dupa cel al orelor si al anotimpurilor!...Dar ne dorim sa scapam intr-adevar de desert, de meseria de pastor, sau ne complacem in invinuiri tardive? Nu pot spera sa fiu profund, daca sunt mereu pe fuga, chiar daca, in rarele momente cand meditez, sunt constient ca devin insasi scanteia Sufletului lumii.
In desert provocarea clipei este totul, acolo inima isi vindeca ranile. Din timp ne construim un rau, pe tarmul caruia stand, ii privim trecerea. In roua maruntelor secunde inima isi afla dimineata si prospetimea. Ne asezam in fata orele vietii si zicem: acesti timpi sunt aripi si bat taind spatiul de la un pastor la altul. Nemilos, timpul ne smulge de pe față giulgiul greu. Nu pot ramane mai mult, timpul nu ma lasa!...Nu ma urnesc din loc, iar muntii desertului sunt din ce in ce mai inalti si mai amenintatori. De pe acum simt cum se cutremura pamantul, vad stancile amenintatoare... La atata seceta, suntem sorbiti drept picaturi de roua si de plans. Asta e de neconceput: sa iubesc o existenta care mi-a fost impusa si care imi este luata tocmai in momentul cand am acceptat-o....Unde mai locuiesc îngerii, sa imi sopteasca de ce nu pot sa stau mai mult?
V-am auzit strigatele, bocanitul copitelor, vajaitul aripilor. Ca un nobil al tacerii desertului, v-am vazut pe cei mai liberi ducandu-va libertatea ca pe un jug. Pastorindu-va turmele mintii, m-am bucurat ca port semnul regelui. Cand va daltuiam adancurile, raurile nu-si incetau cantarea. Ce greu am aflat ca viata-i o stana si legea-i o dalta!...



.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!