agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2061 .



Președintele crizei 17
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Traian ]

2004-09-21  |     | 



- A venit domnul Vanvazie, spune că aveți întâlnire.
- Da, să intre. O, salut, salut, Pargufile, îmi pare bine că te văd.
- Noroc, Coriolane.
- O cafea, un ceai?
- Apă minerală aș servi. Mi-e tare sete.
- Adu-ne, te rog, un ceai și o apă minerală.
- Cum merge?
- Binișor. Pot spune chiar că sunt mulțumit de felul cum se prezintă afacerile în ultima vreme.
- Nici eu nu mă plâng. Ai tăi?
- Sănătoși, voioși...
- Îmi pare bine să aud asta.
- Sper că și familia ta e la fel de bine.
- Da, Pargufile. Din punctul ăsta de vedere, sunt un om fericit. Să-mi trăiască.
- Să-ți trăiască!
- Și ție la fel. Uite că au venit apa minerală și ceaiul. Lasă-le aici, te rog. Mersi frumos. Dragă Pargufile, nu te-am chemat numai ca să discutăm despre viețile noastre personale.
- Vreo propunere, ceva?
- Ceva cât se poate de grav și care nu mai suferă amânare.
- Cred că te știu ce te macină, Coriolane. Măsurile astea absurde lansate de domnul Nebunovici, că “președinte” nici nu-mi vine să-l numesc.
- Ai să râzi, dar îți dau cuvântul meu de onoare că deciziile prezidențiale mă preocupă foarte puțin. Pe undeva, poate chiar l-aș înțelege pe Nebunovici, dacă aș sta să-mi bat capul cu acțiunile lui. E tembel, nu încape vorbă, dar crede-mă, ce face agariciul ăsta e ultimul lucru care mă preocupă...
- Hai, mă, fii serios! Ce-i aia să limiteze veniturile personale? Nu există nici o motivație... ce face, ne întoarcem înapoi?
- Tu știi, doar ai văzut că eu m-am contrat cu el la televizor pe chestia asta. Într-adevăr, e exagerat ce face. Pe de altă parte, m-am gândit că nu trebuie să privim numai dintr-un singur unghi. Noi doi, de exemplu, suntem printre cei mai puternici oameni de afaceri din țară. Suntem persoane publice și prin acest statut putem spune că nu ne mai aparținem numai nouă. Să te iei de mine că mi-am petrecut concediul în Barbados, da, e ridicol pentru orice țară civilizată. În același timp, însă, trebuie să recunoaștem că țara se află în criză. Aici Nebunovici are dreptate. În situația asta, nu-mi stă frumos deloc să apar la televizor și să mă laud cu locurile pe unde-am umblat, să audă toți calicii ăia care n-au bani nici de mâncare, darmite de excursii. Nu fac altceva decât să-mi atrag ura lor, ceea ce nu mă încântă deloc, dar absolut deloc. Pe urmă, s-o zicem p-aia dreaptă, eu, tu, suntem oameni cu stil, dar uite că au scos capul tot felul de tipi care își zic “oameni de afaceri” și cărora li s-ar potrivi mai degrabă halatul de măcelar decât costumul și cravata. Vin toți ăștia și se dau mari cu averile pe care le-au strâns și cu excentricitățile pe care le-au cheltuit. Și ne fac de râs pe toți, pe toți oamenii de afaceri și pe mine și pe tine, pe toți. Lumea îi vede și zice că ăsta e prototipul omului de succes în țara asta: nesimțit, obraznic, insolent, îmbrăcat fără gust, agramat. Într-un fel Nebunovici se opune unei anumite anomalii. Nu s-a format acea aristocrație a banului pe care o întrezăream. Oameni culți, rafinați, îngăduitori, cu discurs plăcut, inteligent...
- ...și cu mâinile murdare de combinații necurate. Coriolan, toți ne dedăm la potlogării...
- Eu vorbesc aici de stil, măi băiete. Ai făcut o potlogărie? Foarte bine, domnule! Dar fă-o finuț, fă-o cu cap, fă-o cu zâmbetul pe buze, să te admire și cel pe care l-ai păcălit, să te felicite. Că oricum și el e la fel ca tine și el ar fi vrut să te păcălească pe tine, că așa-i firea umană, atâta doar că tu ai fost mai agil, mai rapid... dar să nu ne abatem de la subiect. Deciziile lui Nebunovici mai au o parte bună. El nu ne-a obligat să limităm și veniturile reinvestite. Poate să câștige firma, holdingul meu oricât, foarte bine, dacă nu am băgat profitul în buzunar să mă duc cu el la mare sau la cazino și l-am retrimis în producție, nu mi-l taie nimeni. Prin asta, mi-a dat un avânt să îmi cresc afacerea, la ce-mi strică? Practic, averea mea nu se reduce, ba din contră, sporește, doar că nu mai am prea mult liber la distracții, la aruncat banii pe fereastră, deci numai consumul meu personal a fost limitat. Și ce-i rău în asta? Ce-i rău că se creează o nouă morală, o morală a afacerii, a înmulțirii banilor și nu a risipirii lor? Tu nu vezi că până acuma și cei mai pârliți dintre noi erau tot cu mintea numai la prostii? Oricât de puțin câștiga amărășteanul – imediat se grăbea la cârciumă, la jocuri de noroc, la femei! Păi sigur că da, că asta și vedea la noi, cei cu dare de mână. Toată ziua aer, soare, munte, schi, trai nineacă, ce zicea amărășteanul? “O viață am și eu, p-aia s-o trăiesc! Dacă n-am lovele de Barbados, nu-i nimic, atât cât am prăpădesc la bodega din colț, să mă simt și eu barosan” – că știi cum vorbesc ei, colorat. Era nevoie de un nou tip de mentalitate și poate că Nebunovici ni l-a adus, cu deciziile lui aiurite.
- Să zicem că m-ai convins. Pentru atâta lucru m-ai chemat aici? Dacă-i așa, foarte bine, sunt de acord cu tine. Altceva?
- Din păcate, însă, mai există o problemă. Una gravă de tot, o gravă problemă a comunității de afaceri din țară. Asta nu poate fi nicicum neglijată. Pentru că ne dăunează și nouă și întregii țări. Adică nu că ne dăunează, ne pune viețile în pericol.
- Sinucigașii Dreptății?
- Exact. Asupra acestui subiect te-am chemat să ne sfătuim. Tu, Pargufil Vanvazie, ești unul dintre cei mai importanți oameni de afaceri din țară.
- Mulțumesc.
- Și după cum vezi, în ziua de azi, cu cât ești un om de afaceri mai important, cu atât viața ta este mai mult în pericol. Or, această stare de fapt trebuie să înceteze.
- Și? Cam ce-ai propune tu în sensul ăsta?
- Să-i ucidem.
- Cum?
- Ai auzit foarte bine. Trebuie să-i ucidem. Să ripostăm cu aceeași monedă. E unica soluție.
- Coriolan, tu nu știi ce spui. Ce rost ar avea să ucidem un sinucigaș al dreptății? El oricum își dorește moartea, nu am rezolva nimic în felul ăsta, pentru că nu i-am face omului nici un rău. Presupunând, bineînțeles, că am depista vreaunul dintre ei...
- Eu nu mă refeream la ei, Pargufile.
- Dar la cine?
- Trebuie să ucidem oameni săraci, nu neapărat sinucigași ai dreptății.
- Coriolan...
- E cea mai potrivită metodă de a-i contracara. Singura.
- Și cum să facem? Să ne apucăm să împușcăm oameni, așa, aleator... Păi e plină țara de săraci, luăm o mitralieră și pac-pac, rezolvăm repede.
- Nu așa.
- Chiar nu pricep ce vrei. Crede-mă, nu mă așteptam să-mi spui lucrurile astea.
- Ascultă-mă. Sinucigașii ucid în numele dreptății, da?
- Da.
- În numele dreptății lor. Sunt ei oare singurii oameni care se bucură la moartea celor ca noi? Nu, Pargufile. Cel puțin 60%, ce zic eu 60, chiar 80% dintre cetățenii cu venituri modeste aprobă, în sinea lor, actele astea criminale. O să spui că dacă s-ar face un sondaj de opinie, ar ieși cu totul și cu totul alte rezultate. De acord. Numai că eu nu mă refer la ce zice omul atunci când e întrebat, chiar sub promisiunea confidențialității răspunsului. E vorba strict de gândurile lor, de cele mai ascunse gânduri, pe care nu le împărtășesc nici măcar celor mai apropiate persoane: soția, părinții, frații.
- Deci tu vrei să mă convingi că în sinea lor, majoritatea săracilor ne doresc moartea.
- Nu neapărat că ne-o doresc. Dar în mod sigur se bucură, sau cel puțin nu se simt deranjați atunci când noi murim. I-ar înduioșa mult mai mult decesul unui cățel. De fapt, moartea noastră îi distrează, ce să-i înduioșeze? E un eveniment monden, o știre, un leac contra plictiselii. Sau poate chiar mai mult. Sinucigașii Dreptății au o foarte puternică priză la public. Organizația asta și-a depășit demult propriile țeluri. E pentru ei o purtătoare de speranță, un grup care luptă să le răzbune frustrările, frustrări izvorâte din eșecuri, din invidia față de vecinul de bloc, care trăiește mai bine, are o mașină mai performantă sau vine cu sacoșele încărcate de alimente mai gustoase. Fiecare se uită la un altul, care duce o viață mai frumoasă (ori i se pare lui că viața aceluia e mai frumoasă), prin urmare fiecare speră că poate într-o zi, va veni rândul celui pe care îl invidiază, îl vor asasina și pe el Sinucigașii, ca să facă Dreptate. După cum vezi, au știut să aleagă denumirea organizației, o denumire cu mesaj clar și care merge direct la inima “target”-ului. Sunt Sinucigași, deci își jerfetsc viața. Pentru ce? Pentru Dreptate. Pentru dreptatea celui ros de invidii și de neputințe. Cum să nu simpatizezi pe cineva care moare pentru tine?
- Da, raționamentul tău e logic. Dar nu înțeleg de ce e nevoie să trecem și noi la crime. Și în fond, cine suntem “noi”?
- Întrebarea asta te va ajuta să înțelegi ce se întâmplă și ce trebuie făcut. Dacă ne gândim bine, Sinucigașii nu atrag simpatiile săracilor. În definitiv, unde e granița dintre sărăcie și bogăție? Cine dracu mai stă, în ziua de azi, să-și bată capul căutând asemenea demarcații?
- Președintele. Janghinoiu Nebunovici.
- Hai să nu deplasăm discuția către cazuri patologice. Pargufile, Sinucigașii nu de săraci sunt iubiți, ci de frustrați. Sunt convins că în tabăra celor care îi detestă există oameni cu venituri mai mici decât mulți dintre cei care îi aprobă. Dacă împărțim populația în indivizi pro și contra Sinucigașilor, vom vedea că separația s-a făcut mai puțin pe oponența “săraci-bogați”, cât pe “frustrați-nefrustrați”. Există, să știi, tipi care trăiesc destul de bine, mult mai bine ca media și care totuși visează în secret la clipa când alții, mai bogați ca ei – sau eu știu, mai de succes, mai în centrul atenției, mai adulați de femei, habar n-am – vor încasa un glonț în moalele capului.
- Și-atunci noi pe cine omorâm, Coriolane?
- Nu mă lua la mișto, te rog.
- Dar nu am vrut să...
- Noi vom ucide săraci. De câte ori Sinucigașii lichidează doi de-ai noștri, noi trimitem pe lumea cealaltă, ca răzbunare, opt săraci.
- Noi?
- Organizația pe care o vom înființa și pe care o vom susține. Din umbră, desigur. Opt săraci și cu ăla care oricum se sinucide, nouă.
- Și ce-am făcut cu asta?
- Deci am spus clar: săraci, nu frustrați. Uite care va fi efectul. Non-frustrații, care oricum nu agreează metodele radicale, gloanțe, topoare-n cap și alte practici specifice psihopaților...
- ...ceea ce vom deveni și noi...
- De nevoie, nu pentru că așa am fost de la început. Lasă-mă să-ți explic. Non-frustrații vor fi și mai înverșunați împotriva Sinucigașilor, indiferent că sunt bogați sau săraci. Mai ales dacă se simt săraci, vor spune: “ce vină avem noi, să nu mai putem ieși pe stradă de frică, din cauza unor demenți care au ceva de împărțit?”. Frustrații, la rândul lor, vor constata, încet-încet, că elanul războinic îi cam părăsește. “Hopa! Încep s-o mierlească și de-ai noștri. Nu ne mai place! Tot mai bine să te chinuie pizma, dar să trăiești, decât să dai colțul laolaltă cu ăia pe care visai să te răzbuni”. Sinucigașii vor vedea cum eforturile lor iau o întorsătură neașteptată. Vor suferi, din pricina săracilor omorâți. Vor avea modificări de conștiință. Vor regreta. Cei care până mai ieri i-au simpatizat vor începe și ei să gândească puțintel altfel. Cu atât mai mult cu cât vom regiza niște campanii de informare de tip diversiune, în care vom prezenta situația în felul următor: Sinucigașii sunt de fapt niște manipulați, nebuni care disprețuiesc viața, unelte perfecte în mâinile celor care vor decimarea poporului. Cu ocazia asta îl putem ataca și pe Nebunovici, care a cerut referendum pentru executarea cetățenilor cu venituri reduse. Carevasăzică sunt mai multe forțe, cercuri, agenturi care vor să ne împuțineze, să ne stârpească...
- Pe cine să ne stârpească? Adică, vreau să te întreb, cine suntem noi?
- Noi, cei săraci, săraci lipiți pământului, noi, cei mulți și năpăstuiți, noi, cei care ducem greul acestei țări, noi, care trudim toată ziulica, de dimineața până seara, noi, care asudăm din greu, că uite, am transpirat...
- S-a stricat aerul condiționat?
- N-o da pe glumă, Vanvazie, că nu e cazul s-o dai pe glumă, Vanvazie... oh!
- Măi omule, voiam să te opresc, că deja vorbeai de parcă erai în tabăra cealaltă, a săracilor.
- Cum crezi că-i vom putea lovi fulgerător pe dușmani dacă nu le ghicim gândurile, dacă nu le descifrăm mentalul?
- Dar nu săracii sunt dușmanii noștri, ci psihopații ăia de Sinucigași, poate și nebunul de Nebunovici
- Ce naiv ești! Ce naiv ești, Pargufile! Cum crezi tu că a izbucnit psihopatia, demența, răutatea unor astfel de neoameni dacă nu din urâciunea acestui mental colectiv, pe care suntem chemați astăzi să-l ejectăm? “Noi suntem săraci” în sus, “noi suntem săraci” în jos, atâta s-a repetat fraza asta otrăvită în urechile lihniților, încât bieții de ei au ajuns să creadă...
- Să creadă că într-adevăr un duh rău împarte lumea în bogați și săraci și că bogații sunt dușmanii lor de moarte, că le sug lor sângele, de-i lasă albi ca varul. S-a creat o ură infernală împotriva oamenilor cu stare, la nivel de masă și din ura asta au țâșnit conștiințe false. Oare ce sunt Sinucigașii altceva decât exponenții unor victime înveninate, niște “anti-bogați” cu nevroza împinsă până la cel mai înalt nivel al prostiei, acolo unde ajungi să nu-ți mai pese de viață? Dacă idealul lor e “o viață mai bună pentru toți”, atunci ei de ce renunță la viață? Nu-i vezi cât sunt de ilogici? Crezi tu, crede vreun om întreg la minte că așa se rezolvă problema sărăciei, care există, n-o neagă nimeni? Cum, ucigându-i tocmai pe cei care au demonstrat, într-un fel sau altul, că e posibil să trăiești și altfel decât rupt în coate? Hai să nu ne mai batem capul cu “de ce trebuie să facem” și să ne focusăm către “ce trebuie să facem”.
- Eu sunt de acord că Sinucigașii sunt niște demenți, dar nu știu dacă măsurile radicale propuse de tine ar ameliora cu ceva situația...
- Dar dacă lăsăm lucrurile așa cum sunt, oare se ameliorează de la
sine? Îl vezi tu pe Nebunovici sau pe oricine altcineva în stare să scape țara de beleaua asta?
- Sincer, nu.
- Atunci, hai să acționăm!
- Bun. Cine va ucide?
- Oameni aduși din afara țării. Există prin țările vecine băieți bine antrenați, unii dintre ei au făcut parte din structurile militare și s-au trezit excluși, alții au fost sportivi, pe alții pur și simplu i-au racolat și i-au introdus în găști comandanții. Remarcați în bătălii de cartier, în acțiuni de recuperare a datoriilor, treburi de-astea. În sfârșit, oamenii există, sunt organizați, lucrează discret, curat. Dimineața intră în țară pe diverse căi, la prânz – pac, pac! – seara, gata, întoarcerea acasă.
- Da, am auzit de băieții ăștia. Dar cum îi vom trece granița? Cum luăm legătura cu ei?
- Astea sunt probleme pe care le vom discuta cu toată atenția. Mai întâi și mai întâi, organizația noastră va lucra foarte secret, atât de secret încât nu prea ne vom cunoaște între noi.
- Cum așa?
- Eu te informez pe tine, tu informezi pe un al treilea, pe care îl stabilim de comun acord. Apoi, tu și cu omul acela stabiliți veriga următoare, dar fără să mi-o comunicați mie. În felul acesta, fiecare membru al organizației cunoaște maximum încă trei membri. După cum vezi, eu, fondatorul, inițiatorul mișcării nu cunosc decât doi. Și știi de ce? Pentru că sunt altruist și aș da orice ca să reușească planul meu, nu mă gândesc nici un pic la vreo parvenire personală pe direcția asta. E bine să cunoaștem noi înșine cât mai puține. În caz că un membru e prins, nici să vrea nu poate furniza prea multe informații.
- Băieții despre care am vorbit operează numai cu sume mari, ăia nu ucid pe doi gologani. Pentru ce vrei tu să faci avem nevoie de bani mulți. Ai?
- Nu, i-am aruncat pe protecția socială despre care bătea câmpii Nebunovici. Sigur că am, cum să n-am? Ce, oi fi uitat să umblu cu conturile? Păi dacă eram prost, nu mă mai îmbogățeam! Fii atent! Într-o primă fază eu sponsorizez, ca să nu vă fie teamă că vrea cineva să vă golească buzunarele. Dar, e important ca din organizație să facă parte numai oameni foarte bogați, stabilim un prag minim pentru averea personală. Înainte de a racola veriga următoare, cel care se ocupă de acțiune îl va verifica foarte atent pe om, va tatona terenul. O regulă strictă va fi aceea că nimic nu se notează, totul se ține minte. Nu umblăm cu bilețele, ca puștii de școală sau studenții din frății, că nu ne jucăm! Singurele texte scrise vor fi mesajele pe care le lăsăm pentru a justifica execuțiile. Deci, personal îți dau sume de bani să le trimiți din verigă în verigă pentru lichidări. Asta ca să avem o pornire, să căpătați încredere. Apoi, fiecare nou membru finanțează lichidarea unui grup de opt săraci. Ia să te văd, care-i condiția aici?
- Condiția e să fim pregătiți cu destui membri, încât atunci când Sinucigașii ucid doi, noi să putem riposta imediat pentru opt.
- Da, ești băiat deștept. Am ales bine.
- Ce mesaje lăsăm?
- După ce ucidem? În funcție de evenimente. E clar că nu vom scrie pentru al șaselea grup de opt ce-am scris pentru primul. Vor interveni schimbări între timp, trebuie să ne adaptăm.
- Da, dar ce va afla lumea? Că suntem organizația-bogaților-care-ucid-săraci? Am fi depistați una-două...
- Evident, nu putem comite o asemenea gafă. Printre noi sunt mulți oameni celebri, cunoscuți, noi apărem la televizor, ne vede toată lumea. Nu ne comparăm cu lihniții ăia, lor le vine ușor să stea în conspirativitate.
- Și?
- Prin mesajele pe care le lăsăm vom mai da o lovitură, una care să distrugă orice umbră de împotrivire, de orice umbră de revoltă care ar mai putea miji în mințile acestui popor de complexați și de moace-triste. Să sune cam așa: “noi vă ucidem, voi știți că noi vă ucidem, dar nu aveți ce să faceți, că nu există nici o dovadă, așa că botul pe labe și așteptați-vă rândul, viitoarelor cadavre ce sunteți!”
- Coriolan...
- Nici un Coriolan! Voi spulbera orice urmă de demnitate din mințile lor bolnave, voi...
- Coriolan!
- Ce e, mă? Ce urli așa?
- Eu sunt tânăr și nu vreau să risc, mai am mult de trăit și încă sunt multe pentru mine de făcut în țara asta.
- Poftim? Da-r-aș foc pe fața ta de egoist nemernic, șobolan nenoro...
- Hei, hei, stai puțin că nu știi ce vreau să spun! Nu te mai înfierbânta așa, ascultă-mă și pe mine. Eu consider că dacă tot vom iniția o acțiune de asemenea anvergură, mai putem realiza ceva. M-am gândit la o diversiune.
- Diversiune?
- Putem anunța, elegant, prin mass-media, că execuțiile sunt pregătite minuțios și duse la capăt cu profesionalism de Secunda Zero.
- Cine e Secunda Zero?
- Hmm... Secunda Zero este o organizație internațională, recent constituită și care acționează în felul următor: dacă undeva, într-o țară, într-un loc din lume, se comite un abuz împotriva unor oameni aparținând de o anumită categorie socială sau de o anumită naționalitate, Secunda Zero îi lovește pe agresori. Dacă, să zicem, un stat puternic derulează o operațiune armată împotriva unui alt stat, mai slab cotat din punct de vedere militar, economic și diplomatic, băieții de la Secunda Zero se bagă în luptă de partea statului mai slab. Adică îi lovesc pe agresori. Dacă nu știu unde oamenii cu părul creț îi persecută pe chelioși, băieții de la Secunda Zero se apucă și tăbăcesc pielea celor cu părul creț. Acționează de fiecare dată în cel mai mare secret, sunt foarte periculoși pentru că sunt bine antrenați, iar de existența lor nu s-a aflat decât în sferele înalte ale serviciilor de informații.
- Dar tu cum ai aflat?
- Dar cum am ajuns să mă umplu de bani și să candidez la președinție? Tipii ăștia provin din forțele speciale, se pare că îi unește sentimentul comun că dacă tot trebuie să-și pună mereu și mereu viața în pericol, măcar să o facă în numele unei cauze pe care și-o aleg de bună-voie. Așa că s-au desprins din diviziile pentru care lucrau, s-au adunat laolaltă și acum uite-i împreună. Și-au luat numele “Secunda Zero” pentru că ei și-au asumat misiunea de a aduce situația la zero, adică pe punctul în care se găsea înainte de izbucnirea conflictului. Deci ei gândesc cam așa: “cât e scorul, 3-0 pentru agresori? Ei, lasă că facem noi 3-3, adică trei minus trei egal cu zero”. De unde se finanțează nu știu nici eu prea bine, probabil că primii dintre ei care s-au rupt de structuri au avut grijă să pună ceva de-o parte și să investească în niște companii profitabile. Fac pariu că dacă le purici acționariatele, dai peste niște modești profesori de țară, sau medici onorabili, sau chiar simpli muncitori. De altfel, poate chiar asta și sunt, armatele astea s-au întins mai mult decât pot bănui civilii, care-or mai fi ăia, că nu am ajuns de nu se mai deosebește civil de militar.
- Dar să știi că-mi place ideea ta. Cred că Momentul ăsta Zero e exact ce ne trebuia ca să avem după ce să ne ascundem.
- O să meargă, ai să vezi.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!