- Fraților, dragi concetățeni, eu sunt președintele vostru, sau mai precis al țării, Janghinoiu Nebunovici. Alo, ce gălăgia asta?
Să trăiți, dom’ președinte, mai sunt mulți afară care vor să intre, dar nu mai avem unde să-i băgăm.
- Nu-i nimic, nu-i nimic, asta nu-i o problemă, pentru că voi, cei care ați pătruns înăuntru le veți spune și lor ce s-a vorbit aici. Să se potolească, să stea cuminți, că oricum nu se dă nimic pe gratis, dar nici bilet n-ați plătit. Uitați-vă de ce v-am chemat. În primul rând, haideți să ne-nțelegem, am anunțat din timp că întrunirea e numai pentru cetățenii cu probleme financiare. Aveți probleme financiare?
- Avem, să trăiți!
- Bă, e vreunu’ p-aici care n-are probleme financiare? Să spună de p-acuma, să nu ne-ncurce, că nu stau să fac poliție cu voi! Să nu ocupe loc degeaba, că dincolo de ușă sunt destui care ar avea dreptul să vină alături de noi. Deci, să începem! Experiența țărilor mai dezvoltate ne arată că atunci când mai multe persoane, mai mulți indivizi suferă din cauza unei probleme comune, acei indivizi se adună laolaltă, fac o asociație și se unesc împotriva necazului ce-i apasă. Uneori, asociațiile devin așa de mari și se întind atât de mult, în mai multe sate și orașe, încât e nevoie de o organizare teritorială mai amplă și se pare că așa va fi și în cazul nostru. Ca să mă înțelegeți mai bine! Să presupunem că mai mulți oameni au calviție, chelie, cum se zice pe limba noastră și că această chelie pe ei îi deprimă, le induce o stare de disconfort. Ce fac ei atunci, ia să vedem, cine știe?
- Își pun perucă!
- Șapcă!
- Pălărie!
- Aiurea! Vedeți că nu știți și de-aia n-ajungeți și voi președinți, ca mine? Degeaba și-ar pune ei șapcă, perucă sau pălărie, pentru că oricum astea nu le-ar aduce bucuria de a-și flutura pletele-n vânt sau de a se scărpina în creștet fără teama că vor rămâne cu podoaba capilară în mână. Într-o astfel de situație, chelioșii se adună și constituie, ia să vedem, ce constituie ei...
- ...
- ...ei constituie o a-so-cia-ție. O asociație! La fel vom proceda și noi.
- Dom’ președinte, să trăiți, eu am chelie! Ia uitați-vă, pe la margini mai e păr, în rest mi-e capul lucios ca un ou!
- Așa! Și? Te deprimă!
- Ce-i aia că “mă deprimă”?
- Adică simți așa, o deznădejde lăuntrică, o tristețe eternizată, nu mai ai chef de nimic...
- Dom’ președinte, aș avea chef de-o bere rece, că s-a făcut zăpușeală aici, n-am putea să deschidem un geam?
- Băi omule, te enervează chelia sau nu te enervează?
- Nu mă enervează, dom’ președinte, că iarna port căciulă...
- Atunci stai jos, cetățene, că nu reprezinți un caz pentru constituirea unei asociații. În alte țări, oamenii cu chelie sunt supărați foc toată ziulica, de necaz nu mai dorm, nu mai mănâncă și în final, văzând ei că nu-i chip să iasă la liman, se adună într-o asociație. Cu documente, cu tot ce le trebuie, se înregistrează legal și trec la acțiune. Nu trebuie să râdem de ei, pentru că e ceva normal și de fapt toată lumea face la fel. Câți dintre voi, oare, având pe cap, într-un moment dificil, o durere copleșitoare, nu ați dat fuga la cel mai apropiat prieten să plângeți pe umărul lui și să vă spuneți păsul? Cred că aproape fiecare dintre cei aflați acum în această sală a făcut asta măcar o dată în viață. Și atunci? În astfel de clipe grele, când disperarea și neputința de o scoate la capăt nu ne mai dau pace, cui să ne plângem, cu cine să vorbim? Oare nu cumva oamenii cei mai potriviți să ne asculte sunt tocmai aceia care ne împărtășesc necazul, care suferă și ei din același motiv? Vedeți? Firesc este ca șchiopii să se adune cu șchiopii, ciungii cu ciungii, buboșii cu buboșii, bolnavii de cancer cu bolnavii de cancer, și tot așa. Împreună, toți cei loviți de o suferință comună își vor îndura năpasta mai ușor. O să-mi spuneți că uite, prin alte părți unii se țin de mofturi, ce-i aia să nu mai ai somn că ți-a căzut părul, sau că ai câteva kilograme în plus față de ce se recomandă prin revistele de frumusețe? Dragi concetățeni, nu e treaba noastră să-i judecăm pe ei, noi să ne vedem de ale noastre. Avem destule pe cap, haideți să vedem cum ne descurcăm cu ele.
- Și ăia care se adună, mai departe ce fac, domnu’ președinte?
- Bă fraților, să știți că nu stau degeaba. Uite, chelioșii observă că în toate filmele, actorii cu chelie joacă numai roluri negative, de bandiți și criminali – vă dau un exemplu. Imediat se apucă de proteste, adică de ce, domnilor regizori, scenografi și realizatori de filme vă dedați la discriminarea asta? Poate vreau și eu, Gigi Chelu să mă apuc de actorie, de ce să apar pe ecran numai ca borfaș și ca infractor? Sau poate am un copil, vreau să-l dau la școala de arte, dar când o fi mare o să semene cu tac’su, fără păr pe cap și tot de asta se lovește. Ei? N-au dreptate?
- Lasă, dom’ președinte că aș vrea io să am banii ălora de joacă-n filme, l-aș face și pe Frankestein dacă m-ar plăti...
- Băi nene, nu o lua așa, că nu numai banii au valoare în viața asta... a! ia stai puțin. Haideți să vorbim despre ce a spus omul acesta. El pentru bani ar face chiar și ce nu-i place, munci pe care le consideră înjositoare...
- E, n-o fi chiar înjositor să-l joci pe Frankestein, dar nici fericirea de pe lume n-ar fi.
- Banii sunt marea ta problemă și pentru bani ai face și chestii care nu te încântă. Așa-i?
- Așa-i.
- Ia să vedem, mai e cineva în sală care ar face pentru bani chestii
care nu-l încântă?
- Da’ cum să nu facem, dom’ președinte, că ne-a ajuns foamea și pe noi și pe familiile noastre.
- N-avem de nici unele, abia ne strângem să plătim întreținerea...
- Nevastă-mea se plânge mereu că a rămas fără detergent și de unde bani să mai cumpere, stă cu rufele nespălate...
- Eu n-am mai luat cremă de ras cre’că de vreo cinci ani de zile, mă bărbieresc cu săpunul de față, dau pe pămătuf, e bine, scoate clăbuc, ce să mai dau marafeții pe cremă...
- Fi-meu se duce fără caiete la școală, am un văr care-i mai aduce câte un bloc-notes, nici nu știu de unde face rost...
- Ai mei nu mai au cu ce să se-ncalțe, umblă cu pantofii scâlciați...
- Nepoată-mea de la țară, fata lu’ soră-mea a mare umblă desculță și desenează linii cu pixul pe picior și zice că poartă adidași...
- Nu știu cum oi mai scoate-o la capăt cu aia bătrână, maică-mea, că e bolnavă săraca și medicamentele o costă pensia pe două luni...
- Tata precis dă colțu’ săptămâna viitoare și io n-am bani nici de înmormântare, da-l îngrop ieftin, c-am vorbit cu popa să-mi ia mai puțin, că mă cunoaște...
- Știu, știu, știu, sunteți săraci, plini de nevoi, ce să mă mai fac cu voi? Tocmai de-aia v-am adunat aici, ca s-o punem de-o asociație. Că v-am zis, așa procedează oamenii din țările civilizate, cum îi lovește pe mai mulți beleaua, ei formează o asociație și o înregistrează pe cale legală. Dar să fie aceeași belea pentru toți, cum e și la voi. Păi nu tot aia vă chinuie pe fiecare, că trăiți numai în lipsuri, vai ș-amar de steaua voastră?
- E, și dacă formăm și noi o asociație, cu asta ce-am făcut?
- Atuncea nu mai sunteți singuri, sunteți împreună și veți înfrunta mai ușor necazurile. Că zice unu’: “aoleo, ce rău i-aicea!”, și imediat un coleg îi răspunde: “ai dreptate, bă, tare rău i-aicea!” Și-atuncea ăla care s-a văicărit primul vede că mai e altul ca el și se simte și el mai alinat în durerea lui. Cât despre nume, nu trebuie să vă faceți prea multe griji că-i găsim noi un nume, o s-o botezăm Asociația Amărăștenilor sau Liga Celor Care Nu Mănâncă, orice alte idei sunt binevenite. Alegem conducere prin vot democratic, deschis sau secret cum doriți, dacă vreți să mă puneți pe mine președinte de onoare sau președinte plin, io nu vă refuz...
- Te-om pune, dom’ președinte, că de-acu’ te pricepi la treburi de-astea de președinți, da’ dacă-mi permiteți v-aș întreba...
- Da’ de ce să-l punem, mă, tot pe el, nu-i ajunge că e președinte de țară, poate o fi obosit de-atâta muncă d-asta importantă.
- Stați mă, ușor, că nu mă bag io singur în față, da’ ziceam să vă asigur măcar conducerea interimară până vă mai organizați și voi, până vă stabiliți structurile, c-o să fie mult de lucru.
- Da’ ce-i așa mult de lucru?
- Bă băieți, io cu voi am planuri mari, bă, vreau să fie o asociație la nivel național, cu structuri în teritoriu, cu tot fasonu’, să se ducă vestea-n toată lumea, că uite ce deștepți au fost ăia. O să alegeți câte un șef în fiecare oraș, că dăm anunț, să se înscrie toți care au venituri insuficiente, o să fim o forță, bă!
- Forță-neforță, eu zic să-l alegem pe altul președinte, că dom’ Nebunovici are și-așa destule pe cap și nici nu e bine să le conducă el pe toate, că dup-aia ajungem în altă aia...
- Bine, bă, alegeți pe cine vreți.
- Ce n-am înțeles eu, dom’ președinte: la ce-mi folosește mie că dacă strig “aoleo, ce rău i-aicea”, mai vine altul și strigă și el “da, bă, tare rău i-aicea”? Ce, dacă strigăm doi, se face mai bine?
- Bă, deșteaptă întrebare ai pus, să pic de pe casă dacă nu am știut io că printre voi sunt mulți băieți deștepți, cu minte-brici. Păi ce credeți voi, mă, că o să vă mulțumiți numai cu văitatul și cu aolitul? Răbdare, fraților, că o dată organizați, nu veți mai fi singuri, o să vă cunoașteți între voi, vă dați telefoane, o să vă dea prin cap tot felul de chestii, de n-o să mai aveți timp să le faceți pe toate. Uite ce-mi trece mie prin minte acuma, așa, la prima gândire. Hai să zicem că tu, cheliosule, ramâi fără loc de muncă. Te dă afară de la servici – ce faci?
- Ce să fac, mă duc să-mi caut de lucru.
- Unde?
- Unde găsesc și io, întreb de unu’ ăi de altu’...
- Bă, ce lucrezi tu, bă?
- Șofer, să trăiți!
- Bă chelie, bă, fii atent aicea! Dacă, nu e bine să punem răul înainte, dar se poate întâmpla, dacă tu într-o zi te trezești fără servici, te duci direct la Asociație, bă. Direct la Asociație te duci, vii și spui: “fraților, am dat de belea, sunt pe drumuri, ajutați-mă”. Și-atuncea ăștia întreabă în stânga și-n dreapta, unde e un loc de șofer, ăi cum află unu’ dintre ei, pac! – te anunță pe tine.
- Da, bună treabă.
- Dar să aveți grijă, nu cumva să pună mâna pe postul ăla de șofer vreun îmbogățit, adică unu’ fără probleme financiare sau care trăiește mai bine decât cheliosul ăsta. Că ăsta-i rostul asociației! Sau, presupunem că pe tine, bă Urechilă... ăla cu urechile mari, tu, tu, da, mă, tu, mă... cum te cheamă pe tine?
- Zambarig, să trăiți!
- Bă Zambarig, ia să presupunem noi că pe tine te pune la servici să muncești în plus față de ce ai să faci și tot în banii ăia...
- Păi mă și pune, dom’ președinte, că io sunt în construcții. La zidărie, acolo-i treaba mea. Da-mi zice Paslanc, ăsta-i șefu’ meu, zice – bă Zambarigule, ia du-te și spală-mi tu mașina, ia mai pune mâna de fă șiapa, toarnă-n cofrag, deși asta nu prea ar fi treaba mea, că la început a fost vorba că numai pentru zidărie m-a angajat, dacă trebuia mai mult să-mi fi spus de la început, nu? Atunci, să n-ascult? Că dacă mă opun mă dă afară, că vorba lui, la poartă mai așteaptă vreo 10 să-mi ia locu’...
- Cu asociația asta ar fi cazul să nu mai aștepte, că le interziceți voi, adică nu vă mai lăsați așa, membrii să scoată ochii altor membri, mai bine din toată sărăcia strângeți să le dați ălora de n-au de lucru decât să vă pomeniți că stau și vânează slujbele voastre. Bă, voi știți de vă exploatează ăștia și voi răbdați ca proștii? Pentru că sunteți dezbinați... ăăă, sunteți dezbinați... și dezinformați! Sunteți dezbinați și dezinformați. Ia să vă informați voi cum trebuie și să vă organizați și mai discutăm dup-aia cine se mai ia de voi!
- Șefu’, dacă așa merge treaba, atuncea ia să vezi matale câți or să dea buzna să se înscrie în Asociația asta a Sărăntocilor, c-o să fie plin de avantaje aicea.
- No-no-no, no-no-no, că nu merge așa. Ce, voi sunteți fraieri? Ca să te primească în asociație tre’ să fii sărac lipit, cu adeverință de salariu de la locul de muncă, ți se verifică averea, ce-ai prin casă, chestii, nu vine unu’ cu cont în bancă și voi, gata, îl vedeți supărat, morcovit și-l primiți. Se stabilește barem, limită de sărăcie, în funcție de venituri, de avere mobilă și imobilă, procedați, mă, organizat, las’ că vă dau eu juriști, să se ocupe. Vă faceți pe fiecare filială clasamente, din punctul de vedere al sărăciei, dacă se ivește un post de șofer, cum am zis și sunt doi pretendenți, ăla mai amărâtu’ are prioritate.
- Dom’ șef, ești grande, dom’le. Al ruperii să nu fiu dacă nu ești mare, da’ mare de tot, că la toate te-ai gândit.
- Io nu v-am spus, mă, că de-aia am ieșit președinte... apoi trebuie să fiți uniți în orișice situație.
- Uniți – cremene lângă cremene, să nu ne despartă nici cu tunu’, dom’ preș’!
- Bă, nu faceți voi caragață cu mine, că n-am venit aicea să pierd timpu’ cu prostiile voastre. Că vorbeam mai devreme de filme, de chestiile astea la care se uită omu’. Voi nu vedeți, bă, că dacă iei ziarele și le citești, mai mulți oameni bogați decât săraci sunt p-acolo? Și la televizor la fel?
- E normal, dom’ șef, ăia mai bogați îs mai importanți, ei învârt lumea pă degete...
- E normal pă moaca ta, bă boule! Nu e normal deloc! Ce dacă ei au bani și conduc lumea, ce, voi nu sunteți oameni, voi n-aveți dreptul la comunicare, tâmpiților? E dreptul vostru să vă exprimați, bă, și ăștia care fac ziarele ăi televiziunile să bage la cap! Nu că toți miniștrii, patronii și ăialalți îmbuibați invitați mereu prin studiouri TV și amărăștenii din când în când mai zic și ei o vorbă când îi oprește vreun reporter pă stradă. Să faceți scandal, să se țină seama de voi, dacă sunteți bărbați și aveți sânge-n urechi, dacă nu, stați ca găinile să vă taie ăștia beregățile când le vine cheful. Hai să zic că se discută o lege la televizor, una care încă nu s-a votat. Dacă îi lăsați numai pe politicieni și patroni să dea cu gura, să-și spună părerile, ăia fac legea cum vor ei, abia apucă să mai ia șapte piei de pe voi, morților! Puneți mâna și adunați-vă, organizați-vă și să văd tupeu la voi, să tremure ăialalți în fața voastră.
- Putem să acționăm și ca sindicat?
- Ca sindicat să acționați, ca și ce vreți voi, strângeți-vă și produceți tărăboi când unul de-al vostru e nedreptățit oriunde-ar fi el. Faceți cum știți, numai urniți-vă o dată, că destul ați dormitat ca niște muhaiele și uite în ce hal a ajuns țara asta!