agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2856 .



Hell is a place on Earth
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Clarissa ]

2004-09-24  |     | 



Ești supărată. Þi-ai pierdut un prieten drag, și suferi. Ai vrea să dai timpul înapoi, ai vrea să nu se fi întîmplat nimic, dar în același timp ești conștient că ai fi mințit, și atunci acel timp ar fi fost ca oricare altul. Te-ai fi mințit pe tine în primul rînd. Oricum, ești la pămînt sau foarte aproape de nivelul pămîntului. Și ești singur. Atît de singur și de închis în tine, încît aproape auzi cum îți țiuie urechile. Te-ai închis cumva pe dinăuntrul tău și refuzi orice comunicare cu cei din jur, care oricum n-ar înțelege mare lucru din necazul tău. Și în fond...ce naiba să le spui celorlalți cînd știi că singurul care poate înțelege ceva este tocmai cel de care acum te desparte o întreagă lume? Ce poți spune celorlalți? Că te-ai certat cu cel mai bun prieten? Că asta pentru tine este o tragedie pe care pînă mai ieri nici n-o puteai concepe? Că brusc a tăiat orice punte de comunicare și te-a lăsat așa, confuz și rănit undeva la margine de lume? Că povara pe care o porți acum pe suflet e atît de nedreaptă și că habar n-ai cum ai s-o poți purta de acum încolo toată viața ta? Singur? Că nu mai știi cînd ai să poți dormi, mînca și altceva decît pufarine și bea și altceva în afara cafelei?
La ce te poți aștepta de la colegi decît să te privească foarte compătimitori, și să-ți pună întrebări ca să priceapă întocmai natura necazului tău?
La ce te poți aștepta de la părinți decît să arunce întreaga vină asupra celuilalt, fiindcă a avut proasta inspirație să te rănească?
La ce te poți aștepta de la prieteni decît să-și exprime regretul că treci prin asta, și să te consoleze că nimic nu e veșnic și că îți vei reveni în cîteva zile, cel mult o săptămînă...dacă nu cumva ai să faci prostia să mori înainte de termen din cauza durerii?
În consecință colegii au crezut că imobilitatea și cumințenia mea se datorează faptului că sînt concentrată asupra unei probleme de importanță capitală pentru omenire. N-au dat altă semnificație privirii mele pierdute, și nici o lacrimă compromițătoare nu m-a dat de gol.
Mamei am refuzat din start să-i spun ceva. Iar prietenii mei nu au aflat nici prin telefon și nici pe mail de necazul meu, fiindcă știu și eu că durerea va trece, chiar dacă acum e insuportabilă.
Ce te faci însă cu prietenii de pe yahoo messanger? Degeaba pui etichete de „already dead” sau „don’t even try to come closer”, te pomenești cu aparițiile lor inoportune, cer lămuriri, explicații, îți scriu bancuri ca să te aducă la viață, vor să știi că sînt la o adică lîngă tine, și ție îți vine să urli că tot ce vrei acum e să fii lăsat în pace, nu-I suporți acum, nu simți nevoia să le povestești nimic, realmente vrei să suferi în liniște și singur, și în consecință ai vrea, dacă se poate și nu ceri foarte mult, să fii lăsat în pace. Vei reveni tu, atunci cînd vei depăși, cîndva, momentul de criză, și cînd durerea se va estompa. Degeaba! Îți vine să închizi computerul, să fugi, să te ascunzi undeva și să-ți plîngi toate lacrimile. Dar nu poți face asta, prin urmare suporți cu stoicism toate încercările lor de a te face din nou fericit, și te rogi, în gînd, să le dea cineva ceva de făcut ca să nu mai aibă grija ta, și să scapi de ei. Măcar un timp.
Firește, poți închide YM. Dar nu vrei să faci asta, fiindcă încă mai speri ca prietenul pierdut pe veci să reapară, asta în ciuda faptului că i-ai dat delete cu puțin timp în urmă, și în ciuda faptului că îl cunoști suficient de bine ca să știi că nu va face asta niciodată.
Și totuși…există o singură altă persoană de pe acea listă pe care o dorești acum în dialog cu tine. Este cineva apropiat de amicul pierdut. Vezi că e “available”, dar nu găsești destulă energie ca să faci pasul spre ea, fiindcă știi că veți ajunge să vorbiți despre el, fiindcă tu ești la ani lumină de ei, și fiindcă ți se pare la o adică firesc să-i dea lui dreptate, și nu ție. Cu toate astea, și paradoxal, îți dorești enorm ca această prietenă să te întrebe ce mai faci. Iar cînd în sfîrșit o face, te simți eliberat ca dintr-o menghină, ți se pare că respiri mai ușor, că revii pentru o clipă la viață. Chiar dacă știi că nu te poate ajuta cu nimic, chiar dacă habar n-are ce s-a întîmplat, pentru tine este foarte importantă comunicarea asta fie și numai pentru faptul că poți vorbi despre el cu cineva care-l cunoaște, contează că îi poți scrie numele, contează că ea știe despre cine vorbești.
A., îți mulțumesc mult pentru că ai fost acolo, atunci. Þie îți dăruiesc singurul zîmbet care a reușit să-mi înflorească azi în suflet.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!