agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-09-25 | |
In cerc
"M-am indragostit de ceva inexistent; de o idee ce mi-a venit intr-o zi. Nu a fost niciodata, insa taria dorintei mele a facut sa nasca o iubire." A iubi - tristete; sentiment juvenil ce nu-si gaseste alinare. Obsesie, poate, caci cerebelului ii scartie rotitele. Au ramas neunse - motiv al uitarii profundului sentiment: iubire. Paratule, ti s-a spus sa iubesti. Si... poate ai fi iubit daca te-ar fi atins uriasele aripi albe si moi ale unui inger, unul pamantean coborat din cer pentru tine, doar pentru tine. Ai fi uibit, poate, prima fiinta ce avea sa urmeze drumul tau; ce avea sa calce pe umbra pasilor tai si sa sadeasca in urma-ti roadele iubirii voastre. Ai fi putut sa iubesti chiar si intinsul orizont, daca acesta sd-ar fi apropiat de tine. Dragoste - nisipul fiebinte al marii. Pierdere - o briza usoara de vara. ...Si totul se opreste, in clepsidra Terrei, timpul s-a scurs. ........................................... A vrut sa fie iubit si cand i-a sosit timpul i s-a spus ca firul dragostei si-a gasit sfarsitul infinit. A plans. Lacrimi - negare. Si a inceput sa urasca tot ce a iubit sau ce ar fi putut sa iubeasca. A inceput prin a-si nega existenta si a sfarsit prin acceptarea a tot ce era malefic. Asa si-a inceput defaimarea. Dezastru; monstros dezastru - tot ce atingea devenea hidos si lipsit de viata. In el lua nastere o alta fiinta ce cunostea doar pacatul si dorinta de razbunare. Cel care, odata, si-a dorit iubirea, zaacea acum aproape mort in balta de sange a unei vene umflate de manie. Pe cel cu ura sadita-n suflet n-avea sa-l induplece nimic. Ai fi putut crede ca era pruncul Satanei.... sau, cel putin, neam cu ea. Intr-o zi, cand Soarele iesise la plimbaaare pe strazile pustii si prafuite, malefica fiinta se facu si ea vazuta pe piatra veche a unei ulite parca uitata acolo de o vesnicie. Soare - lumina - puritate. Si atunci incepu sa urasca Soarele cu toata fiinta lui. Ar fi vrut ca peste Univers sa cada intunericul; o cortina grea, neagra. Intuneric - noapte. Da, daca era ceva care sa-i placa, aceea era noaptea. Intunericul ei il facea sa ranjeasca; nutrea un plan al pierderii de lumina, insa planul lui nu se materializa, caci lumina Soarelui parca era din ce in ce mai puternica. Iar asta i-a adus multa neliniste isi dorea cu atata inversunare ca intunericul sa puna stapanire peste lume, incat nu realiza ca ceva se intampla cu el. De ceva vreme, puterile i se sleisera; forta si taria care-l intampinasera la inceput, acum le cam pierduse. Era un cadavvru ce, totusi, mai putea umbla. Ii ura pe toti, chiar si noaptea care reusise sa-i aline uratul singuratatii... Acum ii ura pe toti. Altadata,i-ar fi iubit. Da, i-ar fi putut iubi pe toti.... Dar acum... acum l-a ucis pentru totdeauna pe cel care se cuibarise in sangele unei vene muntoase. Incordare. O clipa de slabiciune si ar fi inceput balansul; l-ar fi primit tarana la sanul ei. Oricum, omenirea isi dorea moartea lui. O, da! Si Cerul! Acolo sus, se zvonea c-ar fi singura creatura pe care Domnul a pierdut-o in totalitate. Atunci s-a gandit Divinitatea sa rupa o raza de soare! Si o rupse; presera peste ea tarana. O fiinta aproape umana lua nastere. Trup de om, insa omului acesta ii crescuse in spate, ceva de care doar ingerii se pot bucura. Il vazu; erra tot acolo. Incercarea lui de a nu se clatina il facuse sa inradacineasca, adica... unghiile falangelor de la picioare se prelungisera peste masura si se infipsesera cu indrazneala in lut. Tinea ochii inchisi si urechiile si le astupase cu clei - nu vroia sa vada si sa auda nimic din tot ce se intampla in jurul lui. Probabil isi dorea o metamorfozare. Un copac; un copac cu spini puternici si plini de venin. Insa ultima fiinta creata il atinse cu ceva atat de moale... Deschise ochii. Alb. ...Si totusi, cel care putea iubi, nu murise. O lacrima incepu sa-i alunece pe obraz, sterse dorinta metamorfozarii. Facu un pas - durere - unghiile se rupsera si ramasera moarte in adancimea taranii. Intinse o mana tremuranda cu care atinse divinele aripi. Era al lui; ii fusese trimis. Si planse. Pierdere - o briza usoara de vara. Dragoste - nisipul fierbinte al marii. ...Isi amintea... Ar fi putut iubi Universul; acum da, il putea iubi. I-a fost trimis un inger, unul pamantean, doar pentru el. "M-am indragostit de ceva ce exista; de o idee materializata in fapt, pentru totdeauna. Taria dorintei mele a facut sa nasca o iubire." ...Ultimile cuvinte ale unei fiinte parate la instanta celesta, fiinta ce a invatat sa iubeasca si care a fost iubita de ingeri - suprema dovada a dragostei: sa fi iubit de ingeri. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate