agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-09-26 | | - Ema! Pe tine te caută! Tânăra i-a zâmbit secretarei, întrebând-o din priviri cine era la celălalt capăt al firului. Sanda nu a știut ce să-i răspundă. I-a făcut doar un semn, că e voce de bărbat necunoscut. Pe Ema o aștepta un proces de divorț și refuza să-i vorbească celui pe care-l numise soț. Întotdeauna a existat o criză de comunicare între ei, dar acum, aceasta devenise acută. Nu obișnuia să se certe cu el, însă prefera să-l ignore. În cei cinci ani de căsătorie cu acte în regulă, nu și-au spus prea multe... A pornit cu stângul pe acest drum, alături de un străin... Ce ar putea să vorbească cu el, când nu mai aveau, de multă vreme, un subiect comun? De ce-ar începe acum? Nu. Exclus. - Da, vă rog... Vocea de la capătul firului ezita. Se auzea respirația greoaie și femeia avu un sentiment ciudat. - Sărut mâna, Ema... Asta era! Nu s-a înșelat. Petre a rupt tăcerea după aproape un an. Oare, ce voia? Vorbea la fel de calm. Emoția i-a gâtuit glasul și nu a putut să răspundă la salut. - Alo?! Ema?! Mai ești acolo? Sigur că era. Acest telefon îi făcuse o surpriză minunată. În fond, de câte ori ar fi vrut să-l sune, nu să-i vorbească, ci doar să-i asculte glasul... Nu putea, fiindcă ceea ce s-a întâmplat în urmă cu aproape un an, a dat-o peste cap. Era om și-i părea rău că-l întristase pe Petre... Și-a bombănit, în minte, de multe ori sinceritatea aceea, pe care nu se putea preface că n-o are, de frică, prostească, absolut necesară... nici nu mai știa cum s-o numească, nici n-o mai interesa în clipa de față. Aprecia la Petre faptul că a avut delicatețea să nu-i pomenească niciodată despre acele momente... A lăsat să treacă un timp, așa... ca lucrurile să intre pe făgașul normal, iar acum a sunat-o din nou... - Da, sunt. - Ema,ce mai faci? Îi rostea numele cu plăcere, ca și cum ar fi vrut să spună că s-a gândit la ea, mult și că acest nume simplu, îi dădea o stare de bine atunci când îl pronunța. - Mulțumesc, foarte bine... - Ema... Din nou Ema... Ce nume frumos avea atunci când îl rostea el... - Dragă Ema, aș vrea să te rog ceva... Nu știu când mai vii tu aici, însă aș vrea să-ți prezint pe cineva... Pot să-ți trimit o mașină... Vreau sa aflu, neapărat, și părerea ta... Femeia bănuia despre ce este vorba. Așadar, programul pentru sfârșitul de săptămână și l-a făcut... Petre i-a trimis șoferul personal. Ea a dormit in mașină, tot drumul. Petre a întâmpinat-o bucuros: - Nu te-ai schimbat deloc! Ești la fel de frumoasă! Au mâncat și au depănat amintiri de la ultima lor întâlnire... Numai lucrurile frumoase... Când a făcut cafeaua, Petre a privit-o lung: - Îți mulțumesc... că ai venit... Să știi că... Nu și-a terminat ideea, pentru că soneria de la ușă l-a întrerupt. Þârâitul acela prelung mușca din clipele de liniște și din gândul lui neterminat. - Vreau să ți-o prezint pe Eleonora, viitoarea mea soție. Ema a făcut eforturi mari să fie amabilă, și-a spoit pe față un zâmbet larg, ca o surpriză frumoasă. Femeia pe care a cunoscut-o era înaltă și slabă... cum ar spune vorbele caustice ale unui bărbat, fără fund și fără sâni. Era platinată și avea fața obosită. I-a întins o mână subțire, scheletică, rece și fără vlagă. O privea răutăcios pe Ema, deși atunci o vedea pentru prima dată. S-a mâțâit pe lângă Petre... Ema și-a aprins o țigară și privea spectacolul din fața ei, cu inima înghețată. Invocând un pretext stupid, Eleonora a plecat cu același zâmbet acru cu care venise. Petre fuma tăcut, așezat la masă, în fața tinerei femei. O privea îngândurat... Ema privea pe fereastră, cu gândurile departe, primul joc al fulgilor de zăpadă. Dansul lor amețitor îi amesteca toate sentimentele... Ciudat! Iarna își făcuse simțită prezența, deși calendaristic, era încă sfârșit de toamnă. - De ce nu-ți place, Ema? Femeia a tresărit. L-a privit pe Petre drept în ochi. Trebuia să înfrunte o situație la care s-a gândit și pe care, avea puterea să o abordeze direct. - Petre, tu te pricepi la femei... Chiar nu-ți dai seama ce se petrece??? Ema și-a stins, nervoasă, țigara. Ochii îi scânteiau, iar furia îi îmbujorase obrajii. - Nu înțelegi, nu-i așa? Tu știi că eu mă tem de singurătate... Am deja o vârstă... Eleonora nu-i o femeie frumoasă, în sensul clasic al cuvântului, dar are suflet bun... Și, biata de ea, a suferit și a plâns atât de mult... Ema l-a întrerupt, înfruntându-i privirea: - Orice femeie plânge, te însori cu ea??? Plânsul e motiv de căsătorie? Nu ești egoist? Dacă eu plâng un an întreg, tu mă ceri de nevastă pentru că ești impresionat de lacrimile mele?... Te-ai tâmpit, sau ce ai??? Brusc, i s-a făcut rușine. Cuprinsă de ciudă și sub impulsul momentului, i-a spus ce avea pe suflet, a strigat la el, i-a vorbit obraznic. Petre o asculta calm, zâmbind amar în colțul gurii, ca și cum fiecare cuvânt al ei se izbea de suflet, iar el nu se putea apăra. Ema s-a ridicat în picioare, strângând pumnii: - Ce caut eu, aici? Afară se întunecase. Continua să ningă. Un strat subțire de zăpadă acoperise drumul și acoperișurile caselor. Femeia a ieșit în hol, s-a îmbrăcat la repezeală, gândindu-se ce trenuri ar putea avea spre casă. Petre a privit-o din pragul ușii. Atunci când Ema a învârtit yala de la intrare, Petre s-a apropiat mult de ea. A prins-o de mână și a întors-o cu fața spre el. Femeia simțea, prin mănușa din piele, căldura pielii lui. - Ema... te rog, să nu pleci... Nu acum... Avea așa ochi frumoși... I-a descheiat canadiana din cashmir și a sărutat-o, lung, pe gât. Ema s-a simțit stingheră pentru că nu-i putea răspunde la fel de pasional... Dar Petre a fost delicat și a înțeles... Nu a mai insistat... Au stat pe covor, lângă șemineu, toată noaptea vorbind despre diverse lucruri... orice altceva decât viețile lor personale... Dimineața, Ema a plecat, în aceeași liniște în care venise... Afară ninsese toată noaptea. Și cu puțin noroc, poate proaspăta iarnă... își va păstra obiceiul îmbrăcând, generoasă, tot orașul, poate chiar și împrejurimile... Va fi un Crăciun cu zăpadă... așa cum îi stă bine oricărei sărbători de iarnă... Într-o zi, a primit la redacție două cărți care purtau semnătura lui Petre Cernea. Amândouă, fără dedicații. Una dintre ele, era un volum de versuri. A răsfoit câteva pagini și privirea i-a căzut, din întâmplare, pe o poezie numită "Garoafa". A citit-o pe nerăsuflate, aproape și a scăpat cartea din mână. Acolo, și-a citit numele ei, numele din două silabe, un nume despre care Petre spunea că nu l-a mai întâlnit până atunci. În câteva strofe, Petre povestea despre un timp ce nu a fost să fie... A luat cartea de jos și a recitit poezia... Era fericită? A mai trecut un an... L-a revăzut pe Petre, întâmplător, la o petrecere. Când a zărit-o, fața i s-a luminat. Eleonora era cu el. Îi devenise soție și avea aerul acela tâmp, de învingătoare absolută. Petre i-a sărutat mâna, iar Eleonora s-a prefăcut că nu o cunoaște. Apoi, a invitat-o la dans... Îi simțea parfumul... Același. Dulce-amărui... A strâns-o ușor la piept, întrebând-o: - De ce n-ai mai dat nici un semn? Eu te-am căutat, însă nu a știut nimeni să îmi spuna numărul de telefon de la noul tău loc de muncă... Aș fi vrut să-mi spui, măcar, dacă ți-a plăcut poezia... Poezia? Care poezie? A, da! Poezia! Îl privea pe Petre înconjurat de lume și de admiratori... Zâmbea. Poate era fericit, sau poate doar se prefăcea... Bine... Și-a dat seama atunci că Petre era un bărbat singur. În adevăratul sens al cuvântului... Chiar dacă era înconjurat de atâta lume... Cine putea ajunge, cu adevărat, la sufletul lui? A văzut-o, așa cum stătuse prima oară lângă ușă, privindu-l. Singura diferență erau ochii ei... Îl priveau fără emoție, nu mai erau umezi de nerăbdare... Se îndepărtaseră atât de mult... I-a zâmbit acum, ca și atunci... Femeia i-a răspuns printr-o ușoară înclinare a capului... Ea era complice la secretul lui... Ema a fost impresionată de lecția lui de singurătate... În iureșul amețitor al vieții, doi oameni s-au întâlnit, s-au oprit o clipă să se privească și să facă schimb de amintiri, apoi au plecat mai departe. Fiecare pe drumul lui, fiecare cu soarta lui... Petre, învățând să supraviețuiască, deopotrivă, înconjurat de oameni și singur, în același timp... Ema, așteptându-l pe omul care va aduce cu el, fiorul iubirii... |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate