agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 4595 .



Cine iubește și lasă
proză [ ]
roman

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Brendaa ]

2004-10-03  |     | 








Brenda Stress




CINE IUBEȘTE ȘI LASÃ

roman





































§1







I-am cunoscut pe o plajă. O plajă însorită de căutarea iubirii, ca toate plajele. Doar că predestinată unor întâlniri și întâmplări neobișnuite. Palmieri. Umbreluțe. Tentații. Un nisip negru, vulcanic, sicilian, pe care o puștoaică goală și îmbufnată, blondă ca spicul de grâu, tocmai scrisese cu o lopățică albastră: V W V.
Adică: Veronica, William, Vanessa!
Veronica eram eu, William era el, iar Vanessa era… ea!
Așa am citit atunci, înfiorată, V W V, cu superstițioasă uimire și cu un presentiment întunecat că în acea zi de vacanță plictisitoare avea să mi se întâmple, în sfârșit, unul dintre acele evenimente care pot face, pas cu pas, o viață de om să merite a fi povestită.

Cerul era de un albastru tulbure, dureros pentru ochi. Marea, atât de calmă până atunci, concentrând un albastru încă de mii de ori mai intens, se pregătea în plină vară de furtună. Din larg veneau, mereu pe aceeași direcție, ciudate dâre de spumă, parcă un nesfârșit de lung monstru submarin s-ar fi târât cu frică spre țărm.
Pentru bărcile pescărești, vechi dar sigure, sau pentru temerarii aventurați în larg pe fragile ambarcațiuni de sport, sonofarul intrase deja în funcțiune, trimițând spre orizont o combinație de mugete lungi, repetată la nesfârșit, ca un cântec de cobe într-un cimitir englezesc din alt veac, în așteptarea ceței anunțate sau a altui mod de reducere a vizibilității, de favorizare a infracțiunii și rătăcirii.
Îți dădea fiori.
Informați sau presimțind stricarea vremii, vilegiaturiștii întârziau pe plajă și chelnerii îi așteptau morocănoși, rezemați de ușile restaurantelor sau ale cramelor.
Pescărușii, cu țipete furioase, survolau talazurile și vânau în picaj peștii atrași de agitația de la marginea noastră a mării.
Aerul era supraionizat. Furnicături electrice îmi treceau prin rădăcinile părului și de-a lungul coloanei vertebrale, iar în articulații mi se acumula o durere plăcută, dulceagă, poate a unei alte vârste, extrem de îndepărtată.
Eram veselă și în același timp gata să mă bat cu cineva!

Briza rostogolise o minge roșie cu buline negre, ca pe o buburuză, exact în direcția în care trebuia să îmi identific, chiar de ziua mea, când împlineam 19 ani, ursitul.
Tânărul domn trezit de răceala ei de fleoștomoc, de meduză băloasă, superbul și imposibilul Bill, își bronza, dacă mai era nevoie, conturul trapezoidal al spatelui său puternic, solid dar nu de hamal, îmbinat armonios din mușchi sportivi, exersați după un program judicios gândit și perfect executat. Părea să fi venit pe litoral de multă vreme, practicând toate sporturile nautice!
Era asudat tot, ca și cum abia ar fi ieșit din sala de antrenament sau din spumele seducătoare ale pururi lacomei mări.
Am simțit o sfială neobișnuită, parcă n-ar fi fost în joc jucăria mea. A copilei vecinei de umbreluță, de fapt, dar oarecum jucărioara mea. Fiindcă EU, Veronica cea de ieri și de azi și de mâine, copilă incorigibilă sub loviturile maturilor, EU mă hârjoneam cu bebelușa cea bălaie și îmbufnată, când ceva tenebros, ca un oftat dinspre marea deja rece și neîmbietoare i-a influențat mingii traiectoria, rostogolind-o roșie-roșie spre marele și inflexibilul Bill, deranjându-l, sfâșiindu-i visarea, readucându-i sufletul dur în trupul dur din cine știe ce scufundări abisale sau din ce misterioase zboruri celeste.

El a tresărit cu un fel de silă la atingerea cartilaginoasă, ca de meduză în mare, a pielii, de către plasticul ud ce acumulase sare iodată și nisip abraziv. Eu am resimțit ca pe o durere absența asta a lui, impolitețea scandaloasă că parcă nu mă vedea deloc, deloc!
Cu o mână somnoroasă, stânga, înotătorul cel tăcut și agresiv ca un pește spadă și-a înălțat pe frunte ochelarii heliomați, dezvăluindu-și ochii negri, sfredelitori și mari, de stăpân dur, exigent dar corect în singurătatea sa. Și a privit întrebător, parcă prin corpul meu păduros, care îl umbrea, spre soarele ce te topea la ora aceea într-adevăr foarte solară, de prânz întârziat.
O căutătură umană – abia acum îmi dau seama! – rea, foarte rea, fixă, de Meduză, de Meduză în celălalt sens, antic, gata să te înghețe de tot doar luându-te-n colimator, așa cum o descriu dicționarele mitologice.
Am încremenit, neplăcut surprinsă.
Mă transformasem într-o stană de piatră, din marmură albă. Albă, cum și arăta acum vreo două luni, prin contrast cu al insularelor de pe plajă, corpul meu relativ ieftin, de studentă în vacanță, de abia sosită tocmai din inima Galiției, de la Berdicev, în adevăratul Sud, mediteranean, pe această insulă paradisiacă, pentru un foarte ipotetic curs de design vestimentar de plajă, finanțat de tăticul meu scump cu atâtea sacrificii, chiar dacă, pentru standardele din Răsărit, dumnealui trecea drept un mic-burghez dispunând de un capital înfloritor!

Așteptam de la Bill al meu un surâs civilizat pe buzele sale cărnoase. Chiar dacă deranjasem. Un gest de bunăvoință elementară, din politețe măcar. Fiindcă se întâmplă atâtea incidente pe o plajă! Cu atâția turiști rulați într-un sezon! Și, aurie sau nu, de un pitoresc romantic, zona paradisiacă nu fusese încă îngrădită cu egoism de vreun barosan pește spadă, doar pentru sine și pentru invitații săi la fel de bogați și de inconștienți, baricadați sub inscripția atât de greu suportabilă pentru un est-european, PROPRIETATE PARTICULARÃ.

Secundele treceau irecuperabil. Bill mă ignora voit.
Cam în dreptul cabinelor de dușuri, o doamnă uitase o umbrelă cu mâner de fildeș prețios și, de rușine, mă făceam că mă uit distrată la ea, cum o clatină vântul ca atunci când își propune să dezrădăcineze un smochin neroditor.
Mă sufocam. Inima îmi bătea să-mi spargă pieptul, cum crapă fructele foarte dulci de preaplinul rodirii. Mă înălțam până la nori.

Nu, nu am recepționat de la american acel surâs dorit copilărește, nu atât ca domnișoară în conflict cu cineva pe o plajă, cât din naivitate și răsfăț!
Mi-a împins mingea ușurel, cu cealaltă mână, dreapta, peste o rogojină grena cu motive orientale (un cocor zvelt și senzual) și s-a ridicat în picioare, fără a-mi acorda nici cea mai mică atenție, tratându-mă astfel neobișnuit de înjositor, ca pe un lucru nu ca pe o ființă vie, jignindu-mă mai profund decât putea să-și închipuie, dacă ar fi făcut-o din vreun calcul.
Dar eu l-am iertat instantaneu! Pentru că l-am pedepsit prin uitarea imediată, deși poate că nu trebuia să cedez chiar din start sufletește. Am devenit eu însămi indiferentă, cu toate că n-aveam bănetul lui, și poate filmul s-ar fi rupt de atunci, fulgerător, pe loc, nu ar mai fi fost între noi nici iubirea, dacă a fost iubire și nu altceva ca un joc, nici blestemul, nici nenorocirea și nici, minunea minunilor pe acest pământ insular în Univers, promisiunea unei fericiri statornice!

Desigur, norocul surâzându-ți doar dincolo de o dificilă renunțare, așa cum vrăjitoarea mea, Maica Penelopa, mângâindu-și distrată motanul, o și întrevăzuse, sub pinii seculari, în cărțile ei de ghicit, soioase, da, dar numai acelea clarvăzătoare, cu sistematică recitire în bobi, în cafea, în jocul cositorului, în al stelelor, în zborul păsărilor și, adesea, în măruntaiele peștilor din toate speciile, de plajă și de stâncă, care de care mai gustos, a căror prețuire și consumare, odată cu fructele de mare locale, comercializate și de Bill, atrăgea atât de mulți sezoniști, de pe toate continentele, pe insula noastră iubită, Insula Erossa, iubindu-se și iubind-o de-atâtea veacuri.

Iar o fată care începe a-și privi propria viață ca pe un basm ce poate fi povestit oamenilor mari, se întreba-n barba-i albă, cu tâlc, Părintele Nicanor, duhovnicul meu, căutându-și din ochi pitbullul sub stejari, pe când soarele asfințea roșind c-un fel de lavă incandescentă vulcanul stins al insulei, n-ar putea oare ajunge prin muncă necurmată și iubire de Dumnezeu o deplină scriitoare?
Cine știe?

De ce nu ?
Ivindu-se din marea adânc albastră și crescând pe măsură ce vaporul avansează, roșie carnal ca un ecorșeu de kaghebistă ce și-a lepădat smerindu-se haina de piele, dotată cu multe porturi naturale și tăinuind după coastele-i prăpăstioase și golașe prin eroziune un eden vegetal, de la poalele vulcanului până la crater numai rezervații naturale, paradisiaca Insulă Erossa te îndeamnă la a iubi și a scrie chiar și atunci când vrei mai mult decât poți!

Privea încruntat departe marea, parcă prin sufletul meu, prin toată anatomia mea, căuta, cu sprâncenele lui stufoase puternic crispate, ochea nu spre o alta întru a-i comenta ironic farmecele de femeie imperfectă, ci cumva abstract, ca un grifon de bronz orientat definitiv prin însuși proiectul, țintea spre ORIZONT, unde, răsucindu-mă puțin, descoperii yachtul Progress întorcându-se dinspre Egiptul faraonilor și Creta lui Zorba Grecul cu personaje ale căror zâmbete largi, fericite, hidoase, mi le imaginam cu atâta putere încât parcă le vedeam aievea cu luciri de lux supraponderal cu tot.
O, cât de mult mi-aș fi dorit în clipa aceea grea să fi fost și eu acolo, acolo cu ei, printre ei, pe sub ei fie și ca slugă de lux, în luxul acela deșănțat, bolnăvicios, supraponderal, râvnit de toți și inaccesibil celor mai mulți! Un lux supraponderal, generator de URÃ printre pescari săraci, marinari de rând, slujbași mărunți, șomeri, prostituate sezoniere, bolnavi, persoane defavorizate, orfani, pensionari, handicapați și atâția cetățeni cinstiți și curați, deși, așa cum explica unor sindicaliști Părintele Nicanor din pragul chiliei sale săpate-n stânca poroasă, în tuf, sub crater, necesitatea acestei deșertăciuni, luxul supraponderal, în planul divin al rostuirii lumii este tot atât de evidentă precât a Paradisului ca atare:
– Precum creștinul practicant se abține a săvârși Răul aici-șa, nădăjduind a se înfrupta din cele fructe de mare veșnice colo-sus, aidoma omul activ pre pământ, nevoindu-se toată viața, din vanitatea de a… etala să moară dușmanii cât a agonisit, nicidecum trăind Clipa, dimpreună cu familia lui, da-da, iacătă că și îmbuibatul ajunge cu timpul, feții mei, instrumentat de Divinitatea, să se învrednicească ostenitor întru ca să creeze de fapt noi și noi locuri de muncă pentru oropsiții soartei, permițându-le astfel să supraviețuiască și incapabilii de afaceri într-o lume complexă!

Mecanism umanitar de care am beneficiat și eu, din plin! Pentru că, ajunsă în adevăratul Sud, mediteranean, pentru o specializare în design vestimentar de vreo două săptămâni, fascinată de peisajul insular paradisiac și de oamenii locului, mi-am propus a nu mă mai întoarce la Berdicev, la levantinul Mișa, decât în toamnă, pentru bani, la reluarea cursurilor facultății mele de științele comunicării, a cărei absolvire ar fi un pas uriaș pentru mine pe drumul logic și mic al vieții, cel bătătorit, apucat de toți.
Și am reușit, cred eu că pe deplin, nu numai să supraviețuiesc decent, ci și să-mi creez o imagine care să-mi permită să mă stabilesc oricând pe Insula Erossa dacă mi-ar conveni un rai așa.
Tocmai prin abilitatea de a… comunica descurcându-mă! Reușind a lucra sezonier în domenii dintre cele mai diverse și mai ciudate, ici vânzătoare la un butic, la o pizzărie sau la un bi-sex-shop, colo animatoare la un hotel luxos, dincolo spălătoare de veselă și de altele, îngrijitoare de boșorogi sau chiar plimbătoare de câini de rasă superioară! Nici o muncă cinstită nu m-a rușinat, am făcut sau sunt gata să fac de toate, numai trotuarul nu, cum s-a bârfit despre mine acasă, în Jitomirul natal, pentru că a păcătui, cum observau atât Maica Penelopa cât și părintele Nicanor, ar fi o reacție la destin în contradicție și cu educația ce am primit, și cu însăși concepția mea despre fericire ca pură împăcare cu sine, ca mod a avea inima curată într-o lume din ce în ce mai murdară…

Contempla încruntat pregătirile de furtună ale mării și în același timp parcă percheziționa sufletul meu reținut, zglobiu odinioară ca o minge roșie personalizată cu șapte buline negre, cât are o buburuză (Coccinela septempuntata), iar în cătușele iubirii născânde, răbdând la fel de liniștit ca, de secole, vulcanul insulei!
Scormonea ca un sondor din Texas prin toată anatomia cărnii mele de calitate extra, deși ieftină, cu sprâncenele lui stufoase aproape unite, nu se mai uita poruncitor către soarele ce-l silise a lăcrima abundent, ci, indignat, spre cabinele cu dușuri, unde doi vlăjgani tocmai se încăieraseră, se înjurau atrăgând de pe plajă un public divers, doritor să se întâmple ceva de povestit în acest paradis insular pentru ei insipid, fără evenimente de senzație, fără gelozii devastatoare, fără vărsări de sânge.

M-am simțit umilită, cum am mai spus. O tanti Nimeni. Orgoliul meu era rănit și aș fi fost gata-gata să fug imediat la Maica Penelopa, gazda mea, lăcrimând cu obrajii în flăcări și mărturisindu-mă. Uitând de optimismul că tot pe mine, ca blondă superbă, rusoaică din Berdicev, mă supraapreciase deunăzi, mă confundase Părintele Nicanor, lângă aceleași cabine de dușuri, cu… Sharon Stone, talentata scriitoare din celebrul film Basic Instinct!
Ce-ar mai fi râs bietul Mișa, să fi venit cu mine pe insulă!!!
Banii tocmai mi se terminaseră pentru a nu știu câta oară. Nu mai aveam decât rezervele care să-mi permită o întoarcere demnă, cu samoliotul, acasă. Trebuia să inventez ceva, să mă orientez, să mă descurc! Eram, de fapt, disperată. Prevăzuta furtună parcă pentru mine pregătea un naufragiu!

Dar Maica Penelopa, vrăjitoarea insulei și binefăcătoarea mea, întinse asupră-mi atunci ca un voal protector, paralizându-l pe american și ajutându-mă a-mi birui rușinea care mă năpădea până-n străfund, pentru că dânsa niciodată nu stă degeaba, lucrase și lucra cu toate armele sale, pentru soarta mea, îndeletnicindu-se chiar cu a desfereca, eventual, vreun cuplu nepotrivit din capul locului, steril complet, un iad pentru amândoi partenerii, apoi altul și altul și altul, tot din astea defecte sau refuzate la export, pentru a îmbina cu iscusință tipic răsăriteană din diferite resturi două-trei cupluri cu adevărat viabile, sau măcar unul, însă rodnic, sănătos, fericit, de prăsilă, truditor întru binele omului, al omului ca speță.
Omul? Adică eu, beneficiara vrăjii!
Eu, malenkaia Vera din Berdicev, micuța Vera cea îndrăgostită chiar în secunda următoare până peste cap și peste pletele blonde, retezate la nivelul umerilor, blonde-blonde natural, din cauza cărora am avut, am și voi avea mereu probleme, consternând din când în când pe câte niște unii mai obraznici, mai încrezuți și misogini, tăindu-le cu drujba macaroana, uluindu-i că de fapt, așa blondă cum oi fi eu lăsată de zeii insulei paradisiace, nu-s nici fraieră, nici kaghebistă și nici dezmățată complet!






§2



Îndrăgostindu-mă, da! Nu însă de trufașul, americanul, apolinicul Bill, ci de dionisiaca, fascinanta, euroatlantica Vanessa!
O adevărată frumusețe sudică, mediteraneană.
O bulgăroaică superbă, ajunsă, din Ivanka, nume socotit cam prea balcanic și levantin, fascinanta Vanessa. Ascensiune departe însă de Balcicul natal, inițializată și reușită undeva dincolo de Gibraltar și de Atlantic, într-o copilărie de vis la Baltimore, în SUA, unde tăticul ei se afla în misiune.
Așa lucraseră ursitoarele, așa a cunoscut-o Bill, îndrăgostindu-se de ea de la cea mai fragedă vârstă, întâlnind-o în străvechiul Druid Hill Park, la scârțâitoarele leagăne de lângă pagoda chinezească.
A iubit-o întâi sfios, de la distanță în micșorare, vrăjind-o apoi cu plimbări printre vitrine de consum și cu mici atenții, năucind-o însă cu minunate și de neuitat prin mireasma lor pătrunzătoare, enorme crizanteme albe, obținute de niște geniali floricultori chinezi de la serele parcului, apoi s-au cunoscut părinții lor și au intrat chiar în relații de afaceri profitabile, stabilite de americani cu… guvernul levantin, desigur, nu cu tăticul simplu cetățean. Iar sfârșitul misiunii dumnealui a fost începutul tragediei copiilor, despărțirea fiind crezută de ei eternă, datorită Cortinei de Fier ce diviza artificial pe atunci Europa.
Totuși relația lor devenise indestructibilă dinaintea zeilor, pentru că întorcându-se ei de la Baltimore Conservatory & Botanic Gardens, excitați ca de-o anticipare a Insulei Erossa de mostra odorantă de paradis tropical, sudic, din celebra Victorian Palm House, va să zică deși ea râdea, râdea, cum mi-au mărturisit ambii dar pe rând, sub un imens arțar cu frunză roșie canadiană de la intersecția Gwynns Falls Parkway cu McCulloh Street, fermecat, cu ochii în lacrimi, bietul Bill i-a jurat legământ solemn pe vecie că el nu pleacă și că el n-o să mai iubească vreodată pe alta!

O priveam fascinată pe fascinanta Vanessa și, punându-mă în locul lui Bill, îl înțeleg perfect, pentru că amețeam de atâta frumusețe câtă mi se dăruia din senin: o fată solidă, robustă, cu trup mare, cam mare, da, însă cu mijloc subțirel, subțirel, subliniat seducător tocmai prin deplinătatea zidirii. Și un căpșor de păpușică: ochi negri ca antracitul, uneori licărind mustrător, stăruitori, de neuitat la ei. Apoi vocea, o voce uneori guturală, apăsată, virilă, convingătoare, de posibilă stăpână. Altminteri, mută! Dar această privire de căutător de flori de mină, această privire de felină destul era să te cuprindă o dată, și n-o mai uitai!
Cum și parfumurile ei, insinuante, pătrunzătoare, trainice, esențe de trandafiri bulgărești, te cucereau, sau mirosul subsuorilor ei, de tabac bulgar, aerul ei în ansamblu, mireasma sacră de biserică bulgară totdeauna deschisă, coborâtă sofianic, protector și levantin din cerul curat peste păcătoșii, peste păcătoasele acestei lumi, totul contribuia la crearea de dependențe, te bloca, te imobiliza cu eficiența unei plase de păianjen negru strălucitor în care s-a oprit o musculiță.
Venise direct din mare, din marea înspumată, parcă se născuse din spumele mării asemeni Venerei sudice, era udă toată, venise să-i ceară un anumit prosop alb lui Bill, alb-alb, culoarea petalelor de crizantemă, după ce nu-l găsise singură într-un jeep argintiu, parcat la puțina umbră a unui smochin bătrân și iertat de rod. Își storcea literalmente fuiorul negru al părului lung de tot, până la șale, până la niște bikini de culoarea cojii de nucă, aproape de nuanța pielii ei brune și înfiorate atât de șocul apei stricate noaptea trecută de un curent rece, cât și de evaporarea rapidă a perlelor picăturilor amare în vântul tot mai supărător pentru ochi și auz.
M-am mirat că nu se teme deloc să nu-i alunece în marea cea hulpavă cu bogățiile muritorilor, brățara din aur masiv, un mic șarpe mușcându-și codița, podoabă grea ce-i strălucea ademenitor la încheietura mâinii stângi.

Mi-am amintit brusc, după ce am reîmbrăcat-o în mintea mea de blondă, că Vanessa era totuși patroana respectabilă și respectată a unei crame de succes purtând numele unei stațiuni port la o altă mare, Marea Neagră, Crama Balcic. Condusesem acolo, în calitate de animatoare, un cârd de japonezi gălăgioși.
Numai că în adâncurile subpământene, grave ca Hadesul, ale localului cu pântecoase poloboace roșii, chipul ei nu-mi spusese atunci nimic. Absolut nimic! Remarcasem doar brățara asta. În lumina incitantă a lumânărilor din ceară roșie, produse artizanal în atelierul Maicii Penelopa, micul șarpe părea unul veninos și gata a-și înfige colții necruțători în fragila încheietură a mâinii patroanei, sub o față fără expresie, al cărei ten mi se păruse întunecat și lipsit de culoare, cenușiu, aproape negru, în mod ciudat aproape negru strălucitor, iară nu alb clorotic cum îl au toate ființele de umblă pe sub pământ ocolind lumina zilei.

Ceea ce vedeam acum mă uimea, dar fascinanta, euroatlantica Vanessa nu avea timp de ochii mei albaștri și întrebători, ochi ai unei puștoaice pe care parcă, parcă o cunoștea de undeva.
Părea să aibă a-i reproșa răgușită ceva lui Bill. Bătu din picior înciudată. Agăță nervoasă, fără un zâmbet, în cangea arătătorului mâinii drepte enormul prosop alb scos de american dintr-o albastru-roșie geantă de tenisman și se scufundă, înfășurându-se toată ca-n scutec, într-un șezlong orientat ostentativ către pitoreasca deschidere a golfului, spre a-și răcori obrajii de păpușă c-un evantai de fildeș, întorcând spatele lucios spre cabinele unde cei doi tineri furioși continuau să se bată oarecum demonstrativ, etalând o întreagă enciclopedie de figuri și procedee, întru deliciul adunăturii de gură-cască al cărei cor se auzea de departe, ca dintr-un amfiteatru săpat demult, tare demult, în stânca rosso oscuro și poroasă a Insulei Erossa…

Îmi voi aminti toată viața, cu puțină nostalgie poate, că interesul rece metalic, tehnic, al americanului pentru spectacolul luptătorilor, m-a impresionat așa de tare încât parcă i-am simțit material lui mâinile păroase, transpirate, apucându-mă de umerii calzi și răsucindu-mi dureros mijlocul, poruncitor, să mă uit și eu într-acolo!
Poate chiar își propusese să-mi comunice sarcina de a observa cu cea mai mare atenție scena, pentru a o reține cu lux de amănunte, în scopul exploatării ulterioare a informațiilor!
Ãia se băteau metodic și cam fără motiv. Probabil din nimic. Cum fac băieții unde sunt gagici la un balcon și ei țin neapărat să se ierarhizeze. Numai că dădeau glas agresivității virile într-un stil cel puțin ciudat. Era în gesturile lor un amestec de box thailandez și de karate și, în fond, câte un ingredient sălbatic din toate artele marțiale, rezultatul fiind un spectacol extrem de violent dacă te uitai de departe.
Și de-a dreptul straniu, când observai cu uimire că de fapt ei, deși sunt leoarcă de sudoare, nu se prea atingeau deloc! Fiind greu de înțeles de unde și de ce atâta implicare, atâta ură, atâta furie distructivă, din moment ce nu exista între ei un comerț real cu lovituri, nici măcar unul cu insulte, iar primejdia unui accident fatal părea aproape nulă.
De aceea, nici poliția plajei nu intervenea, nici echipa de curajoși de la Salvamarul din apropiere nu își bătea capul cu a-i descleșta pe acești doi luptători înfierbântați, unul frumușel ca un om, celălalt urât ca o gorilă, care se întreceau de atâta vreme fără alt arbitru decât reacțiile zgomotoase ale unui public aglomerat ad-hoc, cum corurile rusești la un iarmaroc cu urs pe malul unui fluviu leneș.

Era un fel de scrimă ce jucau ei, fără săbii, fără florete, fără spade. O confruntare ca în vis, fără altfel de arme decât gesturile. Un conflict compus din toate conflictele care îndârjesc pe mascul contra masculului, cum văzusem ades în emisiuni didactice cu animale-animale. Un balet ciudat, din astea de avangardă, cum nimeream câteodată pe vreun canal, jucându-mă cu telecomanda în week-end, plictisită acasă, la Berdicev la Mișa, sau la părinți la Jitomir, cu nervii la limită, sătulă până-n gât de a-i mai slugări pe toți, aproape așteptând să vină ziua de luni și serviciul ăla nenorocit, ca o izbăvire
din niște ceasuri de nostalgie grea.

Deodată, peste plaja ca toate plajele, doar că predestinată unor întâlniri și întâmplări neobișnuite, vântul, ca o lamă de buldozer sovietic răzui adânc de tot, până la scrâșnet, nisipul negru, vulcanic, sicilian, aruncându-l în ochii multor neatenți, obligându-i la un nedorit și de neinvidiat exercițiu de plâns.
Totuși, o puștoaică goală și îmbufnată, la origine fiică de pescari săraci, blondă ca spicul de grâu, nu se opri din a scrie cu o lopățică albastră: V W V.
Adică: Veronica, William, Vanessa!
Tocmai atunci, din boxele jeepului argintiu parcat la puțina umbră a smochinului neroditor, deci din exteriorul scenei de luptă, din off, străbătură până la cabinele cu dușuri obsedantele of-uri ale blestemului românesc ce îl învățasem de la un casetofon cu CD-uri foarte retro ducându-mi grupul de japonezi la Crama Balcic a Vanessei:

Cine iubește și lasă
Dumnezău să-i dea pedeapsă
Târâișul șarpelui
Și pasul gândacului,
Vâjiitul vântului,
Pulberea pământului!

Era o simplă dar mai mult decât tulburătoare coincidență. Vocea răgușită și apăsătoare a solistei, înregistrate în alt veac, deci oarecum în Antichitate, sfâșia aerul și așa înăbușitor al plajei, de ziceai că îl face să sângereze a rea profeție. Nu doar părea, ci ERA o solie din alte vremuri. O amforă uitată în mare, în mâl, în carena carbonizată a unei nave de pe vremea lui Ulysses! Deci nu putrezită de dinainte de noi cu nu știu câte generații fibra pergamentului cu blestem, ci de mult mai de mult, chiar din cine știe ce temută cetate mediteraneană încă vie, cu legi respectate.
Și neconținând vreun mesaj S.O.S. ori altă cerere umilă de la noi a ceva acolo, cât de puțin lucru!

– Nu, cei vechi erau perfect echilibrați psihic și nu aveau nevoie de nimeni! îmi acceptă speculația Părintele Nicanor, aruncând oscioare sintetice pitbullului, pe care îl chema Glans, nume inspirat de ghindele stejarilor milenari de lângă chilie. Mai ales de noi, de înțelepții… calculatorului, nu aveau anticii nevoie! Ei care se închideau perfect în timpul lor. Și își trăiau la perfecție mai mult decât nimicul, clipa fugară! Dar admit, cred că ne expediau din când în când câte un blestem, praful și pulberea să se aleagă de nimicnicia noastră, nu prea pricep de ce previzibilă deja! Așa, din prudență și scepticism, pentru orice eventualitate… Să nu ne fie bine dacă ne abatem de la dreapta credință, fătuca mea, și de la o viață în concordanță cu cele crezute!
– O viață în care, detalie Măicuța Penelopa uitându-se îngrijorată de păcat la cum pândea de pe un ciot rășinos de pin pisoiașul ei negru, pe nume Chliton, o codobatură imprudentă, mila e milă, iubirea iubire, speranța speranță, omul om…

Tony, învinsul cel frumos, zăcea pe spate, cu ochii albaștri spre cer, neclintiți, morți. Din colțul gurii lui senzuale parcă rujate, i se prelinsese în nisipul cenușiu un firicel de sânge.
Bill se desprinse atunci de lângă mine, apropiindu-se cu tristețe de rănit, asupra căruia se aplecase deja, cât era de lung, învingătorul. Botul de gorilă satisfăcută al acestui căpcăun îți dădea fiori. Aș fi socotit o glumă proastă să-mi fi ghicit Maica Penelopa sau Părintele că tocmai Gore, namila asta păroasă, îmi va fi curând un bun coleg de serviciu la o firmă, fidel, generos și discret!
Deocamdată, Gorilă, așa și era poreclit numitul Gore, părea să aibă aerul că ar vrea să-i facă victimei sale respirație gură la gură, sau mai bine zis bot la bot, pân-o veni poliția sau măcar vreo ambulanță, dar că roșul sângelui îl intimidează, îi produce teama de imagine rea, de a nu fi luat de televiziunea și presa locală drept un vampir incorigibil!
Se tot ștergea pe buzele violete cu șervețelul.
Din senin asupra corului temător al mulțimii se opri un nor întunecat, obligând-o să-și reducă drastic rumoarea, ca și cum ar fi pus mâna pe microfon un star îndelung așteptat.
Vocea lui Bill se auzi foarte clar pe sute de metri, în toate direcțiile, inclusiv spre zeii din cer:
– De acum încolo TU vei fi bodyguardul meu!

Gore, învingătorul, nici nu auzi la început verdictul juriului olimpic sau nu îndrăzni din superstiție să-l decodeze.
Tony, învinsul cel frumos, fu atunci treierat din creștet până-n tălpi de un cutremur violent, rezultatul spasmelor fiind intensificarea hemoragiei, sângele năboindu-i pe gura învinețită, când curat și foarte roșu, când impur, adică aproape negru sau maroniu. Mi se rupea inima de mila lui!
Gorilă, biruitorul, avu un gest de Iudă cu degetul, arătând spre propriul piept a neîncredere în ce a auzit, cum adică? el, șomer amărât și pescar sărac sau marinar neplătit cu lunile, dintr-o dată iată-l bodyguard unui AMERICAN bogat și cu relații importante printre stăpânii reali ai insulei și chiar ai arhipelagului!
Ne lua martori pe noi că așa minune nu se poate, dar Bill îl străpunse cu o privire pătrunzătoare de pește spadă și aproape că-l hipnotiză a nu mai face atâta caz. În fond, ce s-a întâmplat, domnilor? Nu s-a întâmplat nimic! Printr-o procedură firească, prin concurs, un bodyguard drăguț, și tocmai de aceea vulnerabil, a fost înlocuit cu un altul mai potrivit pentru o asemenea meserie, cu unul gata să îndepărteze nepoftiții dintr-un obiectiv numai strâmbându-se din belșug la ei, fără a mai recurge la puterea uriașelor sale labe, cu ghearele netăiate și cam murdare!

Venise între timp foamea la om și acel răgaz cât plaja aproape că rămâne pustie, deoarece turiștii se retrag să înfulece, să se odihnească sau să-și petreacă în alt mod extrem de plăcut timpul liber.
Niște gunoieri studenți pe la universități cu plată, palizi, tăcuți și gravi ca niște ciocli, porniră a culege cu urechile-n căști puținele resturi de fructe tropicale sau multicolorele ambalaje de napolitane și înghețată risipite de cetățenii, de obicei estici, mai puțin educați cum să-și păstreze țara lor curată și care, cu un soi de naturalețe incurabilă, se purtau barbar și în străinătate, inclusiv pe insula noastră paradisiacă.
Speriați și nu prea, deranjați, pescărușii țipară strident, făcură larmă exagerată, ca o gașcă de liceeni odessani, ce se adună pentru un bairam umplând cu larma lor adolescentă supinka, stația de tramvai, și zăresc traversând departe o dirigă tânără și apetisantă.
Nu sosise nici o ambulanță. Și nici poliția, vezi bine, care era agasant de activă, ca și la Berdicev sau la Jitomir, exact prin alte părți! De pildă la frontiera dintre plaja pudicilor și promontoriul nudiștilor, gata mereu să-i amendeze tacticos pe cei din urmă când, fascinați, orbiți de comorile adâncurilor, reveneau pe uscat cu fructe de mare fără a mai alege locul și nimereau peste femei de casă revoltate sau peste burghezi îmbuibați de un fariseism împins totuși până la a tolera nu doar goliciunea umană ci până și droguri minore sau orientări sexuale din alea les, bi, gay, sau trans, poate și sado-maso, ori fetișiste, dar cu condiția levantină cum că să fie… în altă parte Libertatea, trăirea deplină a mai mult decât nimicului clipei fugare, adică într-un fel de nicăieri și nicicând!

Tony, învinsul cel biruitor prin frumusețe, biruitul, zăcea obscen pe spate, cu ochii albaștri spre cer, neclintiți, morți. Din colțul gurii, acum de o adorabilă silă de existentul masculinizat, în nisipul cenușiu, fin, absorbant ca bumbacul, continua să i se scurgă sânge, semn că inima îi funcționează, mda, cum și a mea bătea, sărmana, de bine de rău, aritmic, când pentru Bill, când pentru Vanessa, când până și pentru acest Tony orizontal!
Un sânge de un roșu intens ca al macilor, puternic oxigenat, ai fi zis că de origine intim femeiască, eventual extras chiar din cordonul ombilical!
Învingătorul, imens, diform, tuciuriu, o adevărată gorilă, cum am mai spus, o namilă fără însă blândețea erbivoră a acestei rude a noastră, mai îndepărtată de om decât carnivorul, poate chiar canibalul cimpanzeu, privea cu o nepăsare miloasă la cel căzut și la noi oamenii. Era mândru că biruise, că Bill îl angaja, medaliindu-l, dar pesemne nu voise să obțină o victorie chiar atât de categorică!
Strategia învinsului de a face pe mortul îl incomoda, îi micșora considerabil imaginea despre propria performanță. Îl ura din acest punct de vedere pe Tony al meu, dar îl privea și puțin mămos, gata oricând să-i sară în ajutor dacă ar fi fost cazul.

Spre marea surpriză a celor din jur, puternic impresionați că, nu ca-n filme trucate, aici mirosea realmente a sânge comestibil de om, m-am pomenit râzând ca o copilă după vreo șotie din care ea se poate alege, de la părinți sau tutori, cu o severă corecție la fundulețul ale cărei dimensiuni încă nu o preocupă deloc ca estetică a ființei.
Râzând de ce?
De-aia! De cât de important e să-ți aperi față de gloată imaginea! Fiindcă realizasem de pe diferite canale europene traduse paradoxul că doamna gorilă este erbivoră, tăcută și blândă ca o vită, pe când cimpanzeul, mai micuț și mai expresiv, derutează pe neștiutori: în realitatea arboricolă, drăgălașul de el este de fapt un killer odios ca un pitbull, deplin capabil să ucidă în grup alte maimuțe, să le sfâșie, să le dezbrace de blana și pielea lor și să le devoreze carnea fără remușcare, ajungând uneori la cel mai abject canibalism, adică să mănânce, din propria-i specie, alți cimpanzei, cum au procedat și strămoșii ființei umane cu semenii lor.
Ei bine, învingătorul avea ceva de gorilă uriașă și crudă care a administrat o corecție unui mic cimpanzeu nevinovat!
Iar corul mulțimii neștiutoare atribuia tragic gorilei noastre un canibalism specific de fapt cimpanzeului, eroare ce poate supăra pe zei ca orice nedreptate sau blasfemie!

În orice caz, așa cum observa Părintele Nicanor, tâlcuindu-mi o zicală zen de-a Măicuței Penelopa, cum că râde mai bine cine nu râde deloc, râsul, hohotul, este tot ce ne rămâne ca reacție umană atunci când ni se pare că ne izbim de neștiință în străduința noastră de a desluși ce anume viitor ne rezervă zeii, fie că ne aranjăm să ni se dea rolul învingătorilor, fie că ni se impune să-l jucăm pe al învinșilor, care și pretinde mai mult talent.
Iar eu nu știu nici în ziua de azi dacă nu cumva râsul acesta absurd și disperat, meditând la pozițiile inversate ale gorilei și cimpanzeului în imaginarul colectiv, gâlgâitor înălțându-se nu i-a intimidat sau îmbunat cumva pe olimpicii de sus încât, cu ajutorul magic al Măicuței Penelopa, ca și al Părintelui Nicanor, soarta mea nu a ajuns din acea clipă sfântă să fie ceva mai bună decât mi se menise inițial, la descinderea pe insula noastră paradisiacă!



§3



Contemplam resemnată corpul căzut în putrefacție al învinsului, căutam un răspuns demn întrebării despre deșertăciune, despre zădărnicia zbuciumului omenesc, în vreme ce vântul răscolea pulberea pământului, răvășea vâjâind nisipul și, ici-colo, făina de scoici rezultată din nesfârșitul măciniș marin sclipea în toate culorile curcubeului, fascinant, seducător, cum trebuie să apară ochișorilor unei fetițe blonde și îmbufnate, abia ajungând ei deasupra marginii mesei, luminițele de tot felul ale unui brăduț de Crăciun.
Simțeam, teribilă, prezența Vanessei: parfumul ei puternic, de trandafiri bulgari, de tabac bulgar, de biserică bulgară, mă furnica peste tot. Dar un parfum foarte eterat, foarte proaspăt, parcă întors la origini, parcă abia produs, ca și cum m-aș fi tot dus/întors în timp și m-aș fi îndrăgostit EU însămi de fascinanta copilă din Balcic nu în Jitomirul unde am copilărit, nici în Berdicevul lui Mișa, de care-mi sunt legați frumoșii ani de studii, nici în eroica Odessă, unde nădăjduiesc a mă pripăși ca expertă în ale comunicării, ci demult, tare demult, m-aș fi teleportat dincolo de Gibraltar și de Atlantic, la Baltimore, copilă eu însămi, întâlnind-o copilă încă pe gingașa levantină, în străvechiul Druid Hill Park, la scârțâitoarele leagăne și balansoare de lângă pagoda chinezească, singurică-singurică și tânjind după o tovarășă de joacă lângă care să aibă curajul a urca nivel cu nivel pe marele tobogan.
Sfioasă, voi fi iubit-o pe încă neformata, naiva, vai, Vanessa, mai întâi de la distanță, dăruindu-i grele, pentru vârsta aceea, uriașe crizanteme mirosind a bătrânețe tinerețe prin neuitarea iubirii, apoi de-a dreptul, declarat cu insolență, un ia tî liubliu strigat maiakovskian în gurița mare și jurând legământ, amețind în timp de atâta frumusețe câtă mi se dăruia din senin: o fată solidă, robustă, cu trup mare, măreț, da, însă cu mijloc subțirel, și cu un căpșor cu ochi negri ca antracitul, licărind cercetându-te metodic de la doi centimetri, ca antenele unei gâze deranjate de la nectar în chiar corola dumisale.

Vâjâind, blestematul vânt premergător furtunii și naufragiilor îmi azvârli în ochi pulberea pământului, dar tot am reușit să zăresc strecurându-se fantomatic pe lângă mine, bălaie ca spicul de grâu, puștoaica sprințară ce scrisese pe nisipul ud, lângă jeepul argento metallizzata, inițialele magice V W V. Þopăia fredonând gutural cam ca Vanessa că cine iubește și lasă, Dumnezeu să-i dea pedeapsă târâișul șarpelui și pasul gândacului! Atât reținuse ea din blestemul românesc ce din aceleași boxe difuzat mă mișcase odinioară și pe mine, cât îmi purtasem cârdul de japonezi pe la Crama Balcic.
Aș fi voit s-o opresc pe fetița de pescari săraci, să intru în vorbă cu ea și să mă distrez sondând-o cam cât înțelegea din textul reprodus perfect într-o limbă atât de străină ei, dar auzind larmă mare lângă cabinele de dușuri am scăpat-o din vedere!

În bunătatea ei fără frontiere, Vanessa aterizase grăbită, direct din mare, din marea înspumată, parcă se născuse din spuma mării asemeni Venerei sudice, era udă toată, alergase nebunește, nu-n șlapi ci încălțată ridicol cu niște pantofi de lux din piele de crocodil, să-i ceară cu vocea ei fermă și groasă lui Bill să nu facă prostia să păcătuiască, va să zică să nu-și piardă pe vecie sufletul impunând el, om, oamenilor, să se concureze ca animalele, pentru viață, pentru o bucată de pâine, pentru un os, ca dosarele de sponsorizări, documentarele de senzație și cărțile de filozofie, ba chiar ca niște obiecte neînsuflețite, supuse unui control prozaic de calitate la sfârșitul producției, care pe care, ce se reține, ce se reciclează!
Bill rânji a înțelegere, morții cu morții, viii cu viii, având a-i transmite tovarășei de joacă din străvechiul Druid Hill Park cu-n gest obscen că ia mai taci, fă, din muianul ăla cicălitor, m-am schimbat, Vanessa, m-au mutilat vremurile, m-a oțelit viața asta, sunt un patron modern, eficient, pragmatic, dur, creativ, ajuns la deplina maturitate! Înțelege-mă! Du-te dracului!

Abia acum începu a se apropia cu prudență de locul faptei o ambulanță, desigur adusă, pentru frumosul, dar învinsul de Gorilă, Tony, solicitată de cine alta decât fascinanta, miloasa ca mine Vanessa!
Corul mulțimii rărite de foame râgâi satisfăcut, parcă din Tony cel ghemuit ca un cimpanzeu bolnav mușcaseră cu toții făcând burți de gorile sub norii când negri, când trandafirii și acum se temeau de consecințele faptei lor nesăbuite! Dacă anticul karatist avea-n mușchi închistate trichinele? Nu se va prăbuși vremelnic turismul local după mediatizare?
Marea gemu mai tare în prăpastia de la poalele vulcanului.
Marele uragan se apropia de Insula Erossa ca o ploaie de meteoriți pornită să spele păcatele omului.
Totuși, să ne amintim veșnic că o puștoaică goală și fără surâs, blondă ca spicul de grâu, poate orfană, nu se oprise din a scrie pe nisipul ud cu o lopățică albastră majusculele magice: V W V.
Adică: Veronica, William, Vanessa!
Și brusc americanul mă văzu!!!
În atâta adunătură!
Din senin, de sus din smochinul sterp, asupra corului amenințător al mulțimii, care începuse a reveni unde Tony evolua din om viu în cimpanzeu bolnav și pe urmă poate în hoit, se porni a hârâi ca o hienă un difuzor negru și catifelat, în formă de sicriu de copil, obligând gloatele căutătoare de tătic să-și reducă drastic rumoarea, ca și cum ar fi pus mâna pe microfonul electoral vreun politician îndelung așteptat să anunțe restituirea morților către văduvele profund interesate.
Nu era decât o răsuflată și enervantă invitație la Crama Balcic a Vanessei, rămasă pe linie moartă datorită caniculei ce contorsionase caseta chiar în casetofon și încâlcise banda cum un prunc cordonul ombilical născându-se fără țipăt!

Vocea lui Bill se auzi foarte clar pe sute de metri, rușinându-mă:
– De acum încolo nu vrei TU, blondo, să fii secretara mea?

Tony, uitându-se admirativ la mine cu niște ochi de un albastru de iniște de pe malurile mlăștinoase, bieloruse cu mesteceni, ale Pripeatului, fu atunci treierat din creștet până-n tălpi de un cutremur violent, ca de o explozie de gelozie, rezultatul spasmelor fiind că, inepuizabil, sângele îi năboia pe gura învinețită, înroșind tot mai mult nisipul absorbant ca bumbacul.
Mi s-a părut că nu am auzit bine!
Am arătat cu degetul spre propriul meu piept umflat seducător sub decolteu a neîncredere în ce am înțeles, profund indignată, pentru că am simțit că gestul nebunului de Bill funcționa ca un mesaj neplăcut către fascinanta Vanessa! Un răspuns tăios la mila ei declarată pentru cel învins, pentru cel refuzat la export, pentru cel momentan mai slab, pentru cel eliminat de pe insulă ca inapt a lupta serios pentru propria sa existență și pentru transmiterea calităților sale de excepție la cât mai mulți urmași.
– Lasă-mă să mă mai ghindilesc! m-am răsfățat eu amânându-l.
Dar asta numai în închipuirea mea, pentru că în fapt am respins net propunerea solzosului american, negând scârbită din cap, clătinându-mi pletele aurii dinspre vulcanul stins spre golful unde tocmai ancorase, în portul particular, yachtul Progress cu toată marja sa de seducție.
Și chiar că nu mă vedeam la firma Aristocrata, în locul Vanessei mele, secretara acestei bestii cu chip frumos și sportiv de pește spadă om!

Numai că viitorul meu patron nu era dispus să cedeze și aproape că mă hipnotiză imediat prin duritate, cu o privire rea, penetrantă, umilitoare.
– Ești pricinoasă! găsi el spontan și cu bonomie o formulă de intimidare ce mă trimitea până-n cea mai fragedă copilărie. După ce că ești o blondă, parcă îmi spunea, mai faci și pe deșteapta, amărâto! Ce, îți închipui cumva că nu se vede realitatea amară că ți-ai golit cardul, că nu mai ai nici un euro de-o toaletă și tu acolo-șa și că de multișor nu mai mănânci pe săturate sub pretext că ții toate posturile? Toți bărbații adevărați ai insulei au aflat-o, blondo, și te pândesc, toți așteaptă clipa prielnică, ocazia, dar întâi să te răpună și să te facă mai cooperantă foamea, toți tânjesc să cedezi moral până la capitulare și, în consecință, blondo, mai întâi unul, apoi altul și altul și altul oricând achiezează toți, în imaginarul lor colectiv colhoznic, să-ți plătească o cină îmbelșugată, stropită cu șampanii fine, într-un local luxos, cu bucătărie bazată pe fructe de mare, cu orchestră bună, bară de striptease, chelneri discreți și localizare neapărat la parterul unui hotel cu camere fără videocamere!

Ca în transă, deloc pricinoasă cum am fost acuzată, dimpotrivă blondă dar temătoare de mai răul dezonorant cu toți de pe listă, proorocit cu atâta plasticitate și de care mă protejaseră până atunci doar Părintele Nicanor și Măicuța Penelopa, a trebuit după câteva minute grele să nu mă mai ghindilesc degeaba și să-mi iau inima în dinți și să urc vrând-nevrând în jeepul lui argintiu de sub smochinul neroditor, ocupând mai mult decât simbolic chiar locul Vanessei, totdeauna pe banchetă în umbră, urnindu-ne spre port cu discretul Gorilă deja instalat rânjind la volan.
– Lasă, lasă, Bill, i-am zis-o în sinea mea, lasă că am să te trec și pe tine, americanule, prin scena de mare haz cu uluiala aia, a tuturor îmbuibaților, care au îndrăznit să aibă de a face cu mine concluzionând amar în final că, împotriva mai tuturor aparențelor, ca auriul părului și lățimea șoldurilor, de fapt numai prostuță și ușuratică nu sunt! Și nici kaghebistă, cum mă vor bârfi atâția insulari după dezmeticire și cădere în extrema cealaltă, că ce afurisită, ce hoață m-am dovedit și ce minorosiță părusem!

Am mai zărit-o cu coada ochiului pe întunecata Vanessa ajutând la urcarea distrusului Tony în ambulanță, apoi trăgând cu mânerul de fildeș al umbreluței, să se trântească tare, ușa din spate, însoțitoare miloasă și poate mai mult decât însoțitoare, parteneră muribundului, pe care dealtfel l-aș fi îngrijit și eu, rezultând un buf! ca un mesaj elocvent și oarecum viril, de femeie păstrând ultimul cuvânt, amenințător, în cearta ei cu trufașul Bill.

Bill? Bill al meu! Un american curtenitor grăbit, ce căuta curând să mă îmblânzească la un giuvaergiu, propunându-mi, nu știu de ce, niște cercei scumpi, anume niște grele ancore de aur cu safire și briliante, prețioase dar incomode. Și nepractice, pentru că puteau fi smulse cu ușurință din urechi la un atac pe străduțele strâmte și întortocheate ca soarta ale insulei.
Am preferat o broșă simplă, figurând, în amintirea acelei zile dure, un pește spadă, de o agresivitate și o răceală ca ale noului meu patron!
Fără a fi o operă de artă, conținea cam tot atâta aur cât brățara cu șarpe devorându-și coada, pe care am admirat-o cândva la bulgăroaica din Balcic, care plecase cu frumosul învins.
Eram egale!

Bietul Tony! Plecase cu aia! Gândeam rău despre el, disprețuindu-l că nu era pregătit psihologic să suporte o mare înfrângere, se chircise cam repede și nu mai voise, din motive de imagine, să părăsească locul dezastrului decât pe targă, în demnitate, ca dus pe scut.
Ce mort frumos! ar fi plâns toți care s-ar fi uitat pe micul ecran la știri.
Altminteri, aveam să aflu că în ființa gracilă și efeminată se ascundea un caracter neînfricat. Fusese instructor de fitness și surfing, dar și de yachting, până să-l angajeze Bill la firma Aristocrata. Un caracter antic, capabil să plutească ore întregi, ocolind insula pe vânt năprasnic și în beznă, nepunând preț decât pe extrema senzație, nu și pe viața aceasta de aici și de azi, care i se părea iluzorie, după ce, participând la niște concursuri în Orient, se inițiase în doctrine ale locului, exotice, diametral opuse spiritului european celuia prea ancorat într-un anume prezent, deși pretind toți că se preocupă de nemurirea sufletului.
Bietul Tony! Și la ce-i foloseau acestui Apollo de azi toate acestea, când căpcăunul de Gorilă biruise și-i luase până și locul de muncă?

Priveam în urmă cu tristețe mai grea decât toată pulberea pământului evenimentele de pe plajă, cele două angajări prin concurs, o iubeam și pe Vanessa, dar cu broșa cu pește spadă în piept nu mă puteam reține să nu încep să recunosc și să mă întristez că ea greșise, da, greșise grav, deși cu cele mai bune intenții! Greșise totuși, fie și din prea multă milă de cel slab, de cel învins și frumos, care mă mișcase și pe mine. Da, se așezase pe poziția contrară, dovedind că nu îl înțelege pe patron și, poate chiar mai greu de acceptat, cine știe? Cine poate depune mărturie dacă l-o fi înțeles ea vreodată pe Bill al meu în atâția ani de conviețuire? Când nici eu nu puteam scoate sau deduce de la el ce-avea de gând cu cercelușii cu ancore!!!

Aia venise grăbită și inconștientă, încălțată deja sub imperiul emoției, ca posedată, uitase de mare, de marea înspumată, deși era udă toată, alergase nebunește să-i ceară ca o Gorgonă pe un ton poruncitor lui Bill al meu, ce? Să nu-l dea afară pe cimpanzeu! Deși gorila se arătase mai atractivă la indicatorul preț-calitate în același serviciu, mulțumindu-se, ca vegetariană, cu o salarizare mult mai puțin pretențioasă!!!
Și, derutată poate de corul mulțimii râgâind satisfăcută de parcă l-ar fi devorat pe cel învins, făcut zob, bulgăroaica americanizată a părăsit locul faptei ca sub influența alcoolului, fără a mai lămuri cu vechiul prieten și iubit din copilărie cum stau cu adevărat lucrurile, care e poziția ei, care sunt pretențiile lui, unde apar deosebirile de vederi asupra criteriilor după care stabilim și arbitrăm cine este cel ce pierde și cine este acela ce câștigă cu adevărat în viața aceasta sau în aceea de mai apoi!
Iar la a arbitra din lăturiș în dedesubturile acestea ale ființei, unde se lămurește interogația despre cine pierde cu adevărat când cineva se crede câștigător, nu e de nasul chiar oricui, trebuie o temeinică, o vastă pregătire spirituală, cum la noi pe insulă, dintre oamenii recenți numai albitul de vremi ca niște oseminte de sfânt, Părintele Nicanor, ar fi putut aspira cândva să se învrednicească, în nici un caz Măicuța Penelopa cea prea realistă, prea legată de lumea aceasta de jos, lumea cotoiului Chliton, unde producea prozaic în atelierul propriu sfeșnice, candele și cruciulițe din fildeș, precum lumânărele într-o gamă variată de dimensiuni și culori!

Ascultând de pe promontoriul nudiștilor vâjâitul vântului, furnicată de amintiri, parcă-i văd și acum preabunei levantine trupul plinuț, lucios și aproape negru profilându-se discret în borta ambulanței, din care se alungea telescopic J-ul ca de fildeș al umbreluței bulgare, agățând, să se trântească în scârbă, ușa din spate, cu mesajul represiv că, mă nenorociților de pe plajă! eu, fascinanta Vanessa, o răsăriteancă dusă de la Balcic la Baltimore, uite tocmai de-aia, pentru că am primit acolo-șa altă educație decât cea negativă a atomizării societății, fii atent, Bill, că uite EU îmi manifest sugestiv aici-șa deplina solidaritate cu cimpanzeul concediat pe un motiv atât de inuman precât eșecul în confruntarea directă, prin concurs, cu o fiară umană, cu o gorilă, sub lozinca destul de rece că să fii cel mai bun!

Adică Eu, micuța Vera din Jitomir, va să zică parcă nici nu existam pentru trupeșa și încălțata cu pantofiori din piele de crocodil, fascinanta Vanessa! Parcă n-aș fi fost nici frumoasă, apetisantă și seducătoare, nici harnică și gata a mă ține întotdeauna de cuvânt ca o furnicuță!
Nu m-a biciuit nici măcar cu o fulgerare a privirii. Nu existam!
Așa de sigură era în sentimentul ei nu neapărat unul de dragoste nețărmurită pentru Bill, ci mai degrabă unul de proprietate, nutrit jurând legământ cu legământ sub arțarul de la Baltimore încă din cea mai fragedă copilărie, încât nici nu și-a pus problema că eu, o adevărată puștoaică perversă, aș putea să i-l răpesc pentru totdeauna de pe insulă, unde ea îl trata cu dispreț pe desăvârșitul atlet, ca pe un smochin neroditor.

Începu să râdă ușurel, lipindu-și pelicula de aftershave aristocrat de obrazul meu, pipăindu-mă blând detaliu cu detaliu, pe bancheta din spate, tratându-mă cu delicatețe în umbra din spatele negru al gorilei.
Eram mândră de broșa mea cu pește spadă, dar el zornăia cutiuța de catifea purpurie cu cerceii, abia după multe deziluzii ajungând și eu a pricepe că-mi alesesem hidoșenia piscicolă doar emoțional, pentru a face paradă de fidelitate dinaintea unui pragmatic infect, care nu credea nici în dragostea la prima vedere, nici în recunoștință de la o înfometată!
Pe când mie numai să mă hlizesc nu-mi venea!
Poate că frumosul Tony murise deja, hurducat de rabla de ambulanță, pe serpentinele din cuburi de bazalt vulcanic ale insulei!

Timpul pornise să curgă alandala și americanul, spre surprinderea mea dureroasă, compensată doar de bucuria de a mi se rezolva într-un mod miraculos plictisitoarele probleme financiare, constatasem că tocmai aici greșise regretabil: luase bătălia de la cabinele de dușuri drept un concurs, adică exact ceea ce nu era de fapt, anume o sângeroasă încleștare pe viață și pe moarte, din care puteau rezulta consecințe grave!
Și chiar rezultaseră!
Mai mult ca sigur, sufletul lui Tony se înălțase la cer, refuzam eu teoretic aurul diavolesc al bogatului.
Exuberant ca un copil, pentru că de vreo oră își înlocuise un bodyguard de care se cam plictisise cu un altul mai tare, la fel de simplu cum îți updatezi un soft, îți upgradezi un computer sau, dacă îți permiți, te riști să schimbi, cu una de care se vorbește mai mult în grupul tău, mașina sau amanta, Bill al meu își lăuda gorila și mă purta, va să zică, împingându-mă tandru pe după umeri, din giuvaergiu în giuvaergiu, prin toată insula, tot propunându-mi insistent mereu și mereu cerceii grei, acele ancore de aur cu safire și briliante care-i plăcuseră numai lui din start, neobservând că de fapt principala… afacere a zilei era pentru el realitatea că renunțase, în sfârșit, la o iubire cu care se obișnuise de mic și se aventurase în a se acomoda cu o adolescentă total necunoscută și imprevizibilă în ce și anume cum simte, adică după ce reguli se comportă ea.
Ajunsesem cu apropierea dintre noi la complexul hotelier Castor și Pollux, aproape de sediul firmei Aristocrata, și el habar n-avea pe ce nivel periculos al bătăilor de inimă și de cap se aventurase.


§4


Adevărul este că prima noapte cu Bill nu a fost pe măsura orizontului așteptărilor citite în inima mea.
Americanul, în intimitate, s-a dovedit extrem de tandru, deci și foarte timid, particularitate pe care o anticipam ca prim nivel încă din separeul restaurantului Castor și Pollux.
Luându-mă drept hămesită, i-a plăcut să se dea în spectacol. Dirija chelnerii, comanda tot felul de rarități și, în replică bine gândită și echilibrată, ca să-mi bat puțin joc de el, dar și ca să nu-l îndepărtez înapoi spre Vanessa, făceam pe uluita la fiecare nou număr, exclamând în gura mare, de întorceau mesele vecine capetele:
– WOW!!! WOW!!!
– Nu-i așa că te simți bine? se umfla el în pene, pesemne obișnuit cu mormăieli plictisite din partea fostei partenere.

Mă simțeam într-adevăr bine, dar numai până la un punct. Pentru că dincolo de un anumit nivel, fără să fii neapărat o blondă prostuță și curvuliță, ci chiar o kaghebistă la largul ei cu vipurile integrării euroatlantice, te saturi până în gât și de somonul afumat, și de tonul în sos de cocos Bounty, și de icrele negre de Astrahan și de cele roșii de Manciuria, de caracatița la grătar, de homar, de langustă, de supa de raci și de broască țestoasă, de scoicile gratinate Ying-Yang, de creveții cu muguri de bambus, de calamarul cu ciuperci și țelină în sos Curry, de șase-șapte diferite salate de fructe de mare…
Până la brânzeturile franțuzești cu mango, ananas, papaya, nuci de cocos, banane, kiwi, avocado, citrice banale, turkestani parfumați și struguri cu bobul cât nuca verde, lichioruri, cafele, ceaiuri aromate thailandeze și vietnameze, trabucuri și narghilea, bomboane, cogniacuri și cocktailuri, calea a fost lungă, nelipsind nici interludiile de dancing, aproape singuri pe ring!

Jocul meu de bază fiind, cum am mai spus, să nu-l trimit pe patron înapoi la Vanessa, dar nici să nu și-o ia mare în cap c-aș fi o blondă ușor manevrabilă, neînsuflețită ca un mixer pe care-l împrumuți și-l înapoiezi vecinei de palier în bloc la Mișa, exuberantul Bill deveni meditativ abia când, hotărându-mă să-l trosnesc și să-l readuc la realitate, i-am mărturisit că modul său foarte dur de a-și concedia subalterna, doar pentru delict de altă opinie în ce-l privește pe cimpanzeu, mă uluise și, în consecință, mă jenez puțin să accept postul ce mi-l propunea la firma Aristocrata!
Desigur, nonverbalul privirii mele lacome spunea și altceva, legat de dotarea sa ca tânăr detestând viața contemplativă, dotare promițătoare din câte citisem încă de pe plajă în relieful accidentat al slipului său elegant, de culoarea nucilor verzi și crude, încă bune de dulceață, cum mă învățase s-o fac bunica de la Jitomir.
– Nu-ți este frică de ea? am îndrăznit să-l abordez direct, fiindcă cerea chiar el să lămurim din start, acum și întotdeauna, orice neînțelegere, să spun fără jenă tot ce mă frământă, pentru că numai așa se câștigă timp, care este materialul cel mai prețios în lumea afacerilor, dar și a plăcerilor.
– De cine? De Vanessa?… MIE să-mi fie frică? a râs el încurcat. Este cel mai inofensiv suflet de pe acest pământ, Veronico! Porumbița asta nu este în stare să facă rău nimănui. Tocmai de aceea m-am format eu în sensul exact contrar. Ca să nu ne înghită șmecherii arhipelagului cu fulgi cu tot!
– Să înțeleg că inițial ați lucrat împreună? m-am mirat neplăcut surprinsă.
– Da, am început împreună. Dar nu ne potriveam. De-asta m-am și separat de ea cu firma Aristocrata. Era de o corectitudine înfricoșătoare!… Ceea ce n-ar fi fost chiar un defect, pentru că o asemenea particularitate îți face imagine bună pe termen lung… Hiba ei era alta, Veronico. Avea defectul că n-o interesa câștigul, profitul, acumularea de capital! Parcă ținea cu tot dinadinsul să riște a se întoarce în sărăcie, în cea mai neagră mizerie!
– Cum așa?!
– Uite așa bine!!! Aveam câte o idee de afaceri cu perspective aproape sigure, dar nu voia să se implice. La ce-ți trebuie, mă întreba, n-ai destul? Ca și cum cine a pornit pe calea capitalistă se mai poate opri vreodată!
– E tare ciudat, Bill, meditam eu la gol și plin decupând un avocado, dar e și pardonabil dacă e să sondăm după subsemnficații, că tocmai Vanessa asta, care a suferit destul în viață, ca orice om estic, n-a înțeles acest principiu esențial în fundamentarea oricărei antropologii, anume realitatea de care ne ciocnim noi zilnic, că adesea oamenii sunt egali în drepturi dar inegali în competența lor de a administra diferite bunuri, drept pentru care nici omenirea nu-și permite secole la rând să-și lase valori inestimabile în grija vreunei gorile sau a unui cimpanzeu incompetent!
– Faptul că banii se strâng doar la cei care îi merită, mă privi cu surprindere Bill, ține de înțelepciunea divină din ziua când a conceput societatea. Numai acumulându-se la cei care știu a-l chivernisi, capitalul ajunge să dea roadele sale maximale, de care să se bucure toți!

Vâjâitul vântului în geamurile restaurantului gemenilor dioscuri născuți din ouăle de lebădă ale Ledei nu părea să-l poată opri pe american din căutarea unor înțelesuri mai profunde ale acelor lucruri care multora ni se par evidente pe vecie și nu mai învățăm nimic de la ele, cum nu învață nimic o potârniche din pulberea pământului în care ea se scaldă zi de zi, chinuită de insistentele insecte mediteraneene.
– Știi ce zi e azi? am râs eu în hohote, văzând chelnerii agitându-se cu șampania desert în jurul nostru, semn că vom urca sus.
– Astăzi e ziua ta! hotărî Bill cu obișnuita sa siguranță de sine, referindu-se la angajarea mea ca secretară pentru ciudata sa firmă specializată în procurarea delicateselor, a fructelor de mare în special, pentru și așa îmbuibații acestei lumi murdare.
– Nu, nu, nuuu, Bill! am râs eu iar ca o nebună, determinându-i pe cei de la mesele vecine să întoarcă spre noi fețele lor parcă boțite de interes. Tocmai astăzi împlinesc 19 ani! Coincidența asta sare și ea din probabilități!
– Și nu-i serbezi?!
– Cu cine să-i serbez? Am venit din Levant, de la Mișa de la Berdicev, singură la mare, în Sud!
– Nu te înțeleg. Știai că e ziua ta, Veronico, pe mine nu mă poți minți! Și, ca unul care te angajez pe o perioadă nedeterminată să-mi faci treaba cu care se ocupa Vanessa, îți dau un sfat prietenesc: să nu încerci niciodată să mă minți!… Nici o fată nu pleacă, de ziua ei, când împlinește nouăsprezece ani mai ales, în vacanță, fie și în Sud! Cum să plece? Cum să-și părăsească prietenii și prietenele, gașca, pe deplin convinsă că își va serba singură ziua!!! Adică bocind! Înecându-și în alcool, poate și în aurolacuri, singurătatea… Sau, cine știe, dându-se primului venit de pe o listă!

Tăcu brusc, dezgustat. Mă străpunse cu o privire ageră, neagră și amară ca mâlul marin.
Făcându-mă practic curvă, m-a făcut și să mă închid spasmodic în mine, strâns, ca o scoică. Fără însă a reuși să-mi strice buna dispoziție! Deși mi s-a părut că ochii lui spuneau: fascinanta Vanessa n-ar fi făcut prostia asta, Veronico, să și-o aniverseze solo, de una singură, pentru că ea, copilița din Balcic și Baltimore, știa că nimic nu se recuperează în viața omului, era învățată de mică, din Răsărit, că ceea ce n-a fost să fie la vreme, pierdutu-i pe vecie, așa că, în concluzie, noi trebuie să trăim cu lăcomie clipa, să urcăm sus!
– Bine, dar e atât de simplu, Bill! am râs eu iar, însă cu un fel de reținere, neputându-mi permite riscuri complexe. Nu te lua după imaginea mea de blondă fără creieri, pentru că eu nu mă prenumăr în nici un caz printre alea care se dau primului venit, din viciu sau fiindcă sunt amărâte. Și chiar am să ți-o dovedesc!!! Află, Bill, că eu am avut din capul locului acum două luni, la Berdicev, planificându-mi vara, convingerea absolută că nu voi tranzita de la optsprezece spre nouăsprezece ani de una singură!!! Ba încă nemaiputând de nefericită, plângând-plângând, și înecându-mi în alcool sau în aurolac, cum spui tu, singurătatea! Dimpotrivă, atât vrăjitoarea mea, Maica Penelopa, cât și duhovnicul meu, Părintele Nicanor, mi-au prezis că dacă voi proceda după cum simt eu, atunci îmi voi serba această ultimă aniversare a nașterii înainte de dramatica schimbare de prefix de la 1 la 2, nu de una singură, ci în doi! Și anume cu ce Făt Frumos mi-am dorit eu în cele mai plăcute visuri și reverii!!!
– Mie îmi plac poveștile de senzație despre cărți, nu despre mizeriile cotidiene, mă avertiză Bill parafrazând puțin pe Umberto Eco și eschivându-se de la a mă săruta. Tocmai de aceea, insist asupra acestei ciudățenii, să ai curajul să iei astfel de decizii extreme, suprahazardate, nu pare a consona cu mutrița ta de puștoaică blondă, fugită de la școală pentru că nu și-a făcut temele la limba rusă!

Juca mai tare ca mine, mă ținea în carantină, își permitea!
Întârziam însă cu dusul sus și eram contrariată, deoarece în orice thriller viabil, suspansul trebuie să se combine cu o imprevizibilă răsturnare de situație.
Cu maturitate și compasiune, l-am lăsat s-o facă din proprie curiozitate și poftă fără să forțez, să mă însoțească sus abia când va simți el cu adevărat că e timpul să ia inițiativa, asta fiind și voia zeilor de sus!
Și a luat-o abia când m-apucase bâțul de jenă c-o s-adoarmă-n centrul elegantului local, cu capul ăla mediatizatul pe masă!
Spre surprinderea și apoi încântarea mea desăvârșită, după ce l-am înviorat atrăgându-l într-un slow languros și solemn, unici pe ring, dacă nu și în local, am fost invitată politicos să urc sus nu în vreo cameră de minimum 4 stele de la Castor și Pollux, ci-ndărătul celor doi cilindri gemeni de oțel și sticlă am descoperit cu încântare că se ascundea un cu mult mai atrăgător și tainic hotel, unul foarte vechi, demodat, misterios, ruinat de-a binelea, un așezământ de un romantism drăguț, bazat pe un solid prestigiu istoric, americanul oferindu-mi, așadar, un mediu senzual parcă mai potrivit, mai uman, mai apropiat de scopul comun de a descărca total trainicele sentimente ce ne uniseră.
Și nu într-o cameră de uz nupțial pasager am fost introdusă, ci chiar în sediul firmei lui Bill, Aristocrata!

Am privit în jur cu șapte ochi, nu ca o blondă, ci chiar ca o securistă, ca Nathalie, ca kaghebista aia studentă, Natașa, pe care o invită la microfonata Café Pouchkine solistul Gilbert Becaud, boire un chocolat înainte de a se regula cu el la ordin, ca să afle totul sau să-l influențeze pozitiv, nu ca Nathalie ailaltă, dătătoarea doar de nostalgie pură ca rațiunea lui Julio Iglesias!
M-am orientat și eu, anume cum scanezi și chiar tomografiezi gata a scotoci un posibil drag și fructuos, aducător de cele mai mari satisfacții, nou și stabil loc de muncă, într-o lume nesigură cu joburile.

Ca imagine de ansamblu se poate spune că mobilierul din inox, cu părțile moi din piele neagră, dar și roșie (sub macatul mov al unei canapele ce se strângea ca un fotoliu), era mai degrabă insinuant decât să te stimuleze focalizat doar pe căutarea celor mai bune soluții la problemele firmei Aristocrata ca importator-exportator de fructe de mare, de pigmenți alimentari, aditivi și arome, și de alte delicatese,
Ochii îți cădeau mai întâi pe niște postere cu gagici apetisante, una dintre ele fiind chiar fascinanta Vanessa, încălțată cu pantofii din piele de crocodil personalizați cu decorațiuni din fildeș, iar alta Sharon Stone, talentata scriitoare cu picioarele crăpate din celebrul film Basic Instinct!
Pe urmă, obișnuindu-te cu lumina scăzută din cauza storurilor mai totdeauna trase contra soarelui prea sudic al insulei, admirai luciul discret al unor trofee sportive nautice așezate la loc ferit de surprize neplăcute, pe blatul de sus al raftului încărcat cu clasoare foarte îngrijit aduse la zi, în cea mai mare parte de către americanul însuși.
Femeie fiind, m-au impresionat mai puțin cupele de cristal curat sau confecționate din metale galvanizate ca și cum ar fi fost din aur, argint sau bronz. Medaliile, extrem de puțin, iar diplomele, ca hârtii, absolut deloc! În schimb, am apreciat ca fiind de mare preț o vază albastră, ai cărei trandafiri pictați într-un roz catifelat și pur ca al pruncilor ar fi putut părea mai reali decât cei pe care i-ar fi pus cineva în ea.
Iar ca blondă nu numai apetisantă ci și cu un bun apetit între zilele sau între orele când nu țineam post, oarecum și pentru a-i face patronului plăcere, am răscolit îndelung în niște rafturi separate, pline de boluri, borcănele și conserve și ambalaje de plastic color conținând o gamă vastă de sortimente de fructe de mare, condimente exotice și alte delicatese ținând de domeniile, profilurile și filierele de activitate ale firmei Aristocrata.

Dar de la un timp, la un moment dat, mi s-a părut că, luat cu incertitudini sugerate de presantele bibliorafturi cu dosare ale firmei Aristocrata, prea grăbit și încântat a mi le prezenta, deși nu mă interesau atunci nici măcar ca profesionistă, americanul uitase complet de ce carul meu de reportaj mă invitase sus, după cina intimă cu atâtea fructe de mare, la care de asemenea negociasem, discutasem și tot discutasem, chiar și dansând, mâna lui păroasă și fermă necatadicsind a-mi coborî de pe omoplat, probabil de teama camerei ascunse!

Explodam, îmi venea să-l trosnesc, am ajuns și să regret că nu plecasem cu Vanessa și cu cimpanzeul rănit, variantă în care filmul serii ar fi fost exclus să nu aibă și acțiune! Fie cu ea, fie cu el, fie mai degrabă în trei…
Așa că i-am zis-o pe șleau patronului că timpul presează și că, ce dracu! trebuie trăită clipa!!!
– Ești pricinoasă! mi-a replicat el deloc surprins de ieșirea mea, dar continuând să mă exaspereze cu tot felul de statistici optimiste, din care rezulta prosperitatea în creștere a firmei Aristocrata.

Jignită, frustrată, la un moment prielnic, din disperare, pe când el îngenunchease pe mochetă despăturind pe îndelete harta levantină și sud-est europeană cu locațiile tuturor punctelor sau centrelor de colectare ce furnizau firmei Aristocrata batracieni, gasteropode, crustacee și delicioasele fructe de mare, am început să mă inspir tot mai mult din practicile de intimidare aplicate anchetatorilor care o agasau de către blonda Sharon Stone, talentata scriitoare din celebrul film Basic Instinct.
Mi-am aprins o țigară lungă și am făcut cu genunchii acea mișcare formală dar estetică din basmele noastre răsăritene și din skazuri, când se bat munții în capete și abia-abia de poți strecura dincolo o privire fugară, pentru a memora locația vreunui detaliu de interes major pentru diferitele organe.
Obținând efecte așa și așa!

Exuberanța lui Bill nu era mică, dar nici excesiv de mare, umbrită nu de magica umbreluță cu J din fildeș a Vanessei, ci doar de bizareria remanentă că la numai câteva minute după ce eu i-am cheltuit, în vechea cetate, pe o broșă cu pește spadă dur, tot numerarul disponibil, el a întâlnit pe străduța urcătoare șerpuit un furnizor de-al firmei Aristocrata, care i-a oferit o serioasă cantitate de fructe de mare, de fildeș, de piei de crocodil și de șarpe, la un preț nepiperat, și, ghinion, Bill n-a avut tocmai din cauza mea cum să le plătească tipului pe loc, cash!
Din perspectiva prosperității firmei Aristocrata, era de rău augur că viața în doi începea cu un eșec, o anumită afacere, cu bun adaos comercial în perspectiva uraganului anunțat, nemaiperfectându-se fiindcă apărusem eu!

Așa că, de bunăvoie și nesilită de nimeni, m-am recompensat din belșug față de patronul păgubit, exorcizând mai răul și invocând magic mai binele, pe canapeaua mov, pe restul mobilierului și pe mochetă, ba oarecum și poziționată pe cant într-un raft al bibliotecii, după restivuirea clitului de bibliorafturi cu cifre de-ale firmei Aristocrata, nemailăsându-l în vechea cetate pe Bill să mai flaneze la agățat turiste decât peste trei zile, palid ca un cadavru și cu febră musculară ca după o ascensiune pe Kilimandjaro sau pe Popocatepetl!
Adică după ce-l făcusem! După ce-l lăsasem incurabil dependent sexual!
Exploatând eu niște fisuri, niște erori uluitoare pe care le comisese în pat Vanessa, pe care americanul o și ștersese acum nu numai din memorie, ci și din coșul cu reciclabile, cu numerele de telefon cu tot, ca să-ți vină să râzi, să râzi, femeie, când bărbatul te plimbă prin parc jurând legământ!

Dar acest succes nu mă consola pentru alte neîmpliniri.
Faptul că se petreceau cu mine și cu Bill evenimente subtile, eterice, astrale, mi se confirma tot mai alarmant prin particularitatea unor întâmplări aparent necesare, dar care săreau cu seriozitate din probabilități!
Teoretic, ele nu trebuiau să se producă! mai ales con il sesso în procesualitatea sa, așa cum au observat și preabunii mei sfătuitori de pe insulă, Părintele Nicanor și Măicuța Penelopa, destul de versați în analiza de evenimente cu substrat parapsiho-pupu sau pur și simplu neclasificabile, ea arătându-se firește nițeluș mai închisă, mai neagră până și decât cotoiul ei Chliton, căci eu reapărând și luându-mi rucsacul definitiv, era nevoită să-și angajeze, tot fără carte de muncă, altă sezonieră ostenitoare la atelierul de lumânări și petarde.

Așa cum a fost să fie și cu vaza chinezească.


§5


O vază albastră, glazurată, cu trandafiri roz pe ea, aproape vii, de culori atât de naturale încât îți venea să apropii nările de luciul lor și nu te-ai fi mirat dacă ar fi emanat dintre petalele lor gingașe parfum bulgăresc din cel mai seducător.
O vază cu profil cumva de amforă, grațios mediteranean, un vas de preț care într-adevăr mă fascina, parcă ar fi fost plină cu un balsam miraculos sau cu foarte costisitoare esență de parfum de roze, îmbătător ca la Festivalul Rozelor, care se ține anual în celebra Vale a Trandafirilor, întinsă pe 78000 hectare, în pitoreștile împrejurimi ale Sofiei, capitala Bulgariei.
Bill părea să țină mai mult la vaza asta și decât la Vanessa, pentru că o cucerise odată cu un consistent și prestigios mare premiu la un concurs de sărituri în apă de la trambulină și de la platformă, câștigat în Orient, la Singapore, punându-se atunci cu seriozitate problema participării sale, sub culorile drapelului SUA, la Olimpiadă!
Pentru că Bill al meu era un om care muncea și muncise mult, fiind educat de mic că banii și averile se fac nu dintr-o lovitură de tun, ca în Estul de tranziție, ci prin acumulare tenace, cu inspirație și transpirație, uneori de-a lungul mai multor generații serioase!
Un accident nefericit însă, voința zeilor, o alunecare pe trambulina umedă, soldat cu fragilizarea coloanei vertebrale, l-a ținut o vreme departe de piscinele olimpice, exact la anii marilor performanțe.

Iar după complicații cu un început de osteoporoză, în compensație, ca mulți alți sportivi din eșalonul secund, ambițiosul viitor patron s-a apucat de afaceri, dovedind o inteligență ieșită din comun atât în alegerea partenerilor care prezintă încredere să inițiezi negocieri, cât și în orientarea corectă a investițiilor de capital sau în selecția judicioasă a personalului.

Schimbarea de bodyguard și de secretară la firma Aristocrata netrebuind în principiu să creeze probleme, dacă nu și-ar fi băgat diavolul sau altă entitate coada sau chiar codoiul!
Și și-a băgat-o cu certitudine, deoarece realitatea că jucam cu Bill rolurile principale în niște tragedii subtile, eterice, astrale, din ce în ce mi se confirma ca de un cor antic prin consecințele cele mai stranii ale unor întâmplări aparent necesare, dar care țopăiau din probabilități!
Ele nu trebuiau să se producă! mai ales con il sesso în procesualitatea sa, așa cum am mai spus și s-au autosesizat din oficiu și preabunii mei sfătuitori de pe insulă, Părintele Nicanor și Maica Penelopa, destul de versați în analiza de evenimente cu substrat parapsiho-pupu sau pur și simplu din alea inclasificabile.

Într-o vineri de post, seara, Bill, după mai multe sandvișuri cu efect afrodiziac și comentând un referat de necesitate, a sărit brusc ca un apucat din scaunul său directorial ergonomic, pomenindu-mă eu cu el că se urcă pe mine!
Cu o furie pe care nu o anticipasem deloc.
Scaunul pe care m-a surprins, neergonomic, avea structura de rezistență dintr-o țeavă de inox cam de-un țol și care a fost îndoită corespunzător, cu ușurința cu care aș prelucra eu pexalul, de către niște ciclopi antici autentici, în atelierul lor cu foale puternice, cuptor duduind homeric, baros greu, nicovală scrâșnind și potcoave ca de argint troian sfârâind într-o găleată de tablă galvanizată, a cărei apă tulbure ca leșia interesa pe Maica Penelopa în vrăjile pe care ni le făcea pentru tărie, baftă și spor.
Pe acest scaun buclucaș ne mai sprijiniserăm noi în nebuniile noastre, pentru unele improvizații sub formă de figuri impuse atâta vreme cât din motive care-mi scăpau și-mi dădeau de bănuit, americanul mă ținea sechestrată la firmă și tot amâna instalarea mea cu adevărat acasă la el, în Villa Panthera Rosa, pe care eu o cunoșteam din vedere, de când vizitasem cu un cârd de elvețieni craterul stins al vulcanului nostru și mă impresionase prin vastitatea ei, unde mi-aș fi putut da drumul la vocația artistică.
De data aceasta, primind contralovituri mult mai puternice decât în mod curent, scaunul cel incomod, ales special pentru a-i intimida pe musafiri, a cedat. Spătarul din piele neagră zvâcni din țeavă și zbrrr! făcu balansoar pe sticla de șampanie abia golită, cea depozitată menajer cu bune intenții sub masă, evitându-se a se uda cu spumă dosare încă în lucru.
Pe un capăt arhimedic al pârghiei astfel formate, căzură curând chiloții mei, gravitațional aproape imponderabili. Pe celălalt, călcă însă precum pe accelerație, în momentul de extaz, după ce și-a dat drumul cam repede, americanul, musculosul și bine hrănitul american!

Căzută eu însămi odată cu scaunul musafirului, râdeam, râdeam, dar constat deodată cu groază cum chiloții mei, adică un ghemotoc de sforicele negre și jilave, decolează aproape vertical, urcă deasupra raftului tocmai la trofeele nautice și imprimă vazei chinezești amintite mai sus suficient impuls și moment cinetic încât ea să se rotească oblic până se aruncă peste margine în gol, act parcă sinucigaș într-un mod conștient!
Ceea ce Bill, văzând prea târziu, abia după ce am icnit eu, nu poate accepta rațional să i se întâmple tocmai din partea celui mai prețios trofeu cucerit în viața lui sportivă și așa scurtă!
Într-un prea târziu, cu o ultimă sclipire a instinctului, simțind că nu poate ajunge prin plonjon s-o prindă la podea, el smulge din cuier plasa mea cu mingea roșie cu buline negre și o aruncă exact unde trebuie ca trofeul să cadă pe ceva elastic, cum se salvează persoanele la incendii pe cearșaful pompierilor.
Ghinion de neșansă!
Vaza albastră chinezească decorată cu trandafiri roz aproape vii nimeri atât de bine mingea cea ca o megabuburuză încât se întoarse, prin reflexie și conservarea energiei mecanice, înapoi spre tavan aproape cu aceeași viteză, explodând ca o navetă spațială și împrăștiindu-și cioburile chinezești în tot biroul firmei Aristocrata, cauza dezastrului fiind impactul cu muchia raftului de sus al bibliotecii noastre!

Cine carul meu de reportaj urnise vaza din mijlocul trofeelor, unde ar fi stat în deplină siguranță, ca într-un cerc de bodyguarzi, nu știu!
Dacă fleoștomocul constituit din chiloții mei uzi ar fi lovit-o chiar pe marginea raftului, ea ar fi putut oscila îndelung, dar bine sprijinită fiind, n-ar fi căzut niciodată numai sub fascinația atracției universale!

Bill înțelese că se petrec lucruri ciudate și decise să mă protejeze de cine știe ce farmece sau blesteme. El examină îndelung cioburile până și cu vârful roz al limbii sale care lingea atât de bine, și-mi trase concluzia că pe alocuri vaza a fost unsă de cineva cu miere descântată să facă rele!
Îmi dădu să gust, la început n-am simțit nimic, dar puterea sa de sugestie era enormă și, în plus, ne iubeam nebunește, așa că n-au trebuit prea mari eforturi din partea lui și am resimțit și eu un mediteranean gust de miere poliflorală sudică!
Palid ca un vampir, dar bine intenționat, el m-a strâns atunci de încheietura mâinii stângi, m-a coborât în brațe pe scările romantice ale bătrânului hotel și m-a aruncat în cockpitul unui Porsche rosso scuro decapotabil, cu care am ajuns instantaneu la promontoriul nudiștilor.

– Am fost un dobitoc! se autocritică el, trântind cu atâta furie portiera încât am perceput-o drept casantă.
Și m-am înfiorat de ceva ca o presimțire, să nu plesnească exploziv în mii de cioburi și prețiosul Porsche roșu, cu noi doi în habitaclu, hăituiți de racheți, mafioți, recuperatori sau chiar killeri tocmiți de vreo nebună geloasă.
– Să nu vorbești urât despre tine! i-am dat eu americanului ceea ce bulgăroaica sa de la Balcic ar fi numit o dulce țeluvkă, umplându-i obrajii de ruj mov și silindu-l apoi să se frece îndelung cu șervețelul de hârtie impregnat plăcut cu mireasmă de caprifoi și de verbină.
– Mnu! gemu el, surprins de dragostea mea sufocantă. Dar această vază, micuță Veronică, era un etalon pentru la ce nivel al performanței pot EU să aspir pe lumea asta comodă!... Așa, lipsit parcă de propriul trecut, mi-e frică să nu mă blazez, să nu mă complac în mediocritate!
– Cine? am râs eu consolator. Tu?… Tu să te complaci în mediocritate? Cu mine?!
– Exclus! conveni el resemnat, dar cu ochii umezi.

Și, de pe o stâncă neagră, pe când nudiști și nudiste ne tratau cu ostilitate, că ne purtam îmbrăcați, ștergându-și cu mâna-i păroasă o lacrimă și murmurând într-o limbă cu dure accente orientale cine știe ce incantație, puternicul Bill și-a azvârlit ciob cu ciob în marea cea lacomă de amintirile altora cel mai frumos trofeu cucerit în viața lui vreodată, înainte de mine toată! Inducându-mi însă pe căi obscure și oculte convingerea că dacă nu-i sunt uneori fidelă, așa o să se aleagă pulberea pământului și de mine, ca de o recoltă de caise delicioase scuturată de vâjâitul vântului!

Dar chiar dacă s-a întâmplat ca postludiul unuia dintre cele mai reușite ale noastre acte de supremă prețuire reciprocă să se sfârșească printr-o pierdere de obiect de artă la care ținea, anume vaza chinezească trofeu nautic nimicit de fleoștomocul chiloților mei, patronul firmei Aristocrata tot nu a renunțat la a trăi senzațiile cele mai plăcute ale vieții sale cu mine!
Dimpotrivă, a continuat să se afișeze în cele mai frecventate locuri cu blonda fermecătoare care eram peste tot! Sfidând diferite duhuri!
Prietenii lui de afaceri se intimidau la contactul cu mine prin separeuri, neștiind prea bine de unde și drept ce să mă ia, soție sau logodnică sau amanta dominantă, aceea de cel mai înalt profesionalism, o blondă capabilă a-l face pe mediatizatul stăpân al firmei Aristocrata să uite complet de bruna și trupeșa, fascinanta Vanessa de la Crama Balcic, cu care se iubise de la o vârstă așa de fragedă, jurând uneori legământ prin parcuri să nu plece câte zile îi va număra Dumnezeu.

Mie însă îmi plăcea incomensurabil să fiu numai cu el, dar cum nu obișnuiam să-mi fac poftele cu forța, îi sugeram pe departe că sunt o orhidee mov și că mă usuc dacă nu mă duce periodic în mijlocul naturii, printre lăcuste și greieri!
Chiar a doua zi pricepu și mă răpi de la firma Aristocrata, adăpostită-n port dincolo de turnurile gemene Castor și Pollux, în clădirea răcoroasă și veche, plină de prestigiu istoric, denumită de Măicuța Penelopa il castelletto Paloma Nera, iar de radicalul Părinte Nicanor, hm! la casa maledetta!
Călăuzindu-mă după ce simțeam, am dedus că-și planificase să escaladăm vreun munte, ca să fotografiem peisajele marine înspumate datorită hulei ce preceda uraganul anunțat de mai toate televiziunile.

Pe serpentinele vulcanului stins și surpat, căldura specifică Insulei Erossa mi-amintesc bine că era tandră și plăcută.
Cred că înfulecaserăm ceva chinezesc, condimentat exotic, încât și partida de sex ce ar fi urmat în roșul Porsche plin de orhidee mov trebuia să fie aprigă, ca în Bali, în Tahiti sau în Hawaii!
Creveți cu pui și bambus? Calamar, actinie, sepie sau caracatiță cu muguri de bambus? Delicioasa caracatiță de Ciclade tăiată rondele cu țelină, piper, vin de orez, ulei de susan, usturoi, suc de mango, melcișori, miez de rodie, tarhon și fibră de bambus?
Calamar cu ciuperci în sos de cocos Bounty cu ulei de măsline virgin?
Mai degrabă să fi gătit chiar eu langostine in sos curry cu varză de Bruxelles, cu muguri de bambus, cu urechi-de-lemn, vin de orez și concentrat de pește fiert tot chinezesc, oricum nu contează!

Unde ajunsesem, printre agave, cactuși, palmieri, magnolii, mirt, laur, leandri, pistacchio, mimoze, asfodele, rozmarin și caprifoi, depărtându-ne de toți cunoscuții dincolo de livezile de lămâi, portocali, mandarini și grapefruit, sărutându-ne sub smochini izolați și odihnindu-ne la umbra vreunui măslin foșnind a filozofie veche, nici nu aveam cum să nu fim fericiți!
Numai de-am fi reușit acea desprindere, acea lepădare de lucruri, pentru care cu atâta ardoare pleda în predicile dumisale Părintele Nicanor!
Lucrurile, îmi tâlcuia uneori vorbele lui adânci Măicuța Penelopa, chiar mărfuri de calitate fiind, în pas cu moda, achiziționate în cele mai noi și mai costisitoare versiuni, adesea nu pot face decât să tragă sufletul în jos ca un balast, echilibrându-l în așa fel încât să nu mai ajungă, prea legat fiind de lumea aceasta, să mai năzuiască la cele veșnice, tratându-le ca și cum nici n-ar exista!

Supraexcitat și grăbit, Bill puse frână sub o magnolie pe care se încâlcise multă iederă, cu liane, lujere de kiwi și vreji de fasole neagră braziliană, din aia care se pune la murat, mă ciupi de obraz, mi-l sărută cu disperare și, brutal ca și cum mi-ar fi sfâșiat chiloții, îmi lăsă pe spate fotoliul, nedesfăcându-mi centura de siguranță în scopul de a se urca mai devreme sau mai târziu pe mine, ceea ce nu-mi permise a descâlci ce era cu niște sforicele înnodate răspândite pe tot bordul.

De data asta, trăirea clipei întrecu pentru prima oară, mai ales în procesualitatea ei secundă, toate așteptările mele, auzeam muzica sferelor și vedeam lăuntric în plină vară primăvara, extrem de colorat: i bianchi bucaneve, i rosati crocus, i gialli ranuncoli, le viole, le primule, i miosotis, le orchidee selvatiche!

Peste nici zece minute, dorindu-mă poate mai mult decât putea, el frână scrâșnit iar, stârnind pulberea pământului, sub un nuc patriarhal încărcat de-atâta rod.
Impresionată de coroana sa perfect sferică, eu am deschis portiera și am îngenuncheat, rugându-mă Ursitei să-l pot face pe cel menit mie partener de afaceri, mai fericit decât l-a făcut vreodată Vanessa, care mă irita în măsura în care îi detectam emanațiile remanente pe părțile lui hirsute.
Gemând sfâșietor și uitându-se în sus, patronul meu a văzut atunci în nuc aprinzându-se din nimic o veveriță roșcată, cu o coadă stufoasă și interminabilă, năzărindu-i-se că năluca se uită prea insistent la noi, eventual ca mesageră sau spioană a cuiva!
Ce mesaj va fi avut jivina a ne transmite și din partea cui, n-am nici o idee, dar ca diversionistă pot depune oricând mărturie că și-a executat misiunea cu succes deplin, nenorocindu-ne!

Cu inconștiența aceea specifică progeniturilor de bani gata, îmbuibatul american a înhățat mingea mea cea roșie cu buline negre, a coborât din splendidul nostru Porsche decapotat tot roșu, cu cauciucuri negre, și mi-a azvârlit-o cu plasă cu tot în piaza-rea roșcată de mai sus, fără a o nimeri nicidecum.
În schimb, mingea puștoaicei blonde și orfane a sărit din ram în ram, pierzându-și plasa ce o încorsetase până atunci, și, odată dobândindu-și independența completă, a trecut ca fulgerul printre corpurile noastre înfometate de reunire, îndreptându-se către serpentinele de mai jos, parcă voind cu tot dinadinsul să ne semnaleze că, pe nesimțite, discreta mașină germană o luase berbecește pe serpentină la vale neînfrânată, întâi ușurel, imperceptibil, apoi accelerat datorită gravitației, și se tot ducea ca servind un bărbat-zeu și o femeie muritoare, ecranați într-un nor care să-i facă invizibili față de ochii curioși ai presei de senzație și ai familiilor lor olimpice sau pământene.

Cât de bun sprinteur rămăsese pe uscat înotătorul Bill, el nu reuși să-și prindă din urmă acea bijuterie pe roți, râvnitul Porsche rosso scuro, unic pe Insula Erossa, abia ieșit din vamă!
Și eu știu că deși mai fusese înmatriculat al cuiva, americanul îl iubea pe bune cel puțin la fel de mult ca pe mine sau cât o va fi prețuit pe fascinanta Vanessa, căreia îi jurase uneori și legământ!

Ghinion de neșansă!
Þopăind, balonul rotund cu picățele negre prinde însă din urmă pe shortcut-uri ținta cea roșie, i se strecoară sub pneul din față și, într-un mod deosebit de spectaculos, ca în filme, zbrrr! el saltă pe bază de pârghie și compunerea forțelor bolidul pe două roți, cele de pe stânga, cum fac marii cascadori la demonstrații!
Era o figură pe care supersofisticata mașină, ca să zic așa o deprinsese de fapt de la maestrul de senzații tari, bodyguardul Tony!!!
Bill încercase și el, apoi se răzgândise, ținând prea mult la această minune roșie, chiar dacă era procurată oarecum dezonorant pentru un bogătaș, de la Second Hand, la un preț totuși de nimic, explicabil prin jocul pieței cum că marile viteze maxime erau de neatins pe insulița noastră!

De unde și dezastrul că așa și numai așa, pe cant, într-un mod pur irațional automobilul meu și al lui Bill putu trece peste parapetul de beton în care, la un impact normal, s-ar fi înfipt cu bara de direcție!
Dincolo de șosea era nu genune ci pădure tăiată, am urmărit liniștită cu Bill de mână salturile de la o buturugă la alta ale mașinii condamnate, brusc răsturnarea inevitabilă și, în fine, ca în cele mai bubuitoare thrillere, explozia curat portocalie, până la nori, a rezervorului, căruia tocmai îi uitasem eu în benzinărie bușonul nemțesc la toaleta ecologică, în timp ce Bill îi făcea plinul cu benzină verde fără plumb.
Parcă sfidându-ne nouă a doua mare durere comună, mingea nu avu însă nici pe dracu, ci se opri cuminte în niște ciulini mov, ca o buburuză mare ce s-ar fi odihnit înainte de a-și lua zborul pe o direcție matrimonială cu foarte mulți ani în urmă prestabilită.

– Am fost un dobitoc! se pomeni a ofta aproape plângând americanul. Trebuia să ling volanul, că de cum am demarat mi s-a părut mie uns cu miere poliflorală descântată! Și să ne fi abătut pe la Maica Penelopa sau, mai bine, pe la Părintele Nicanor!
– Să nu vorbești urât despre tine! m-am agățat eu de brațul lui, protestând ca o nebună dar nespunându-i că văzusem și eu sforicele suspecte. Ce, o mașină de zgonhen te-a făcut pe tine, Bill? Zi mersi că nu ne-a surprins în cockpit, iubindu-ne, o explozie atât de videogenică!
– Mnu! făcu el, vădit intimidat de raționamentul meu. Dar orișicât, Veronico, imaginea mea în arhipelag era asociată de toți cu acest Porsche roșu decapotabil!…
Mi-am scos nervoasă rujul, să tac neapărat, pentru că-mi stătea pe buze să-i spun că ei și, de acum încolo imaginea ta, Bill, va fi nedespărțită de a mea!
– Și care-i problema? l-am consolat luându-mi seama. O să-ți comanzi altă mașină, încă și mai inaccesibilă dușmanilor! Făcându-i să crape de necaz! Ce, nu te-ar tenta?
– Mnu! Adică nu știu! Prea mult ghinion! Dacă extrapolez, hm, ieri vaza chinezească, azi mașina, mâine dracu mai știe ce! Tu nu simți, iubito, că parcă toate ghinioanele astea se leagă după un scenariu riguros?
Și se mai anunță și uragan pe direcția Villei Panthera Rosa!




§6


Villa Panthera Rosa? Mă va duce Bill acolo vreodată? Din voia zeilor, aș reuși atunci ce n-a reușit nici fascinanta și încăpățânata bulgăroaică Vanessa! Un statut de soție! Da, l-aș dobândi cu certitudine! Zeița olimpică Junona mi l-ar dărui dacă i-aș întâmpina eu acolo patronului simandicoșii lui oaspeți, stăpânii arhipelagului, făcând cum aș ști numai eu oficiile de gazdă tânără, în celebrul hol cu papagali din renumita Casă cu Atlanți bărboși, antici, care sprijină, spre deosebire de cariatide, parcă fără nici un efort balcoanele din fier forjat, menținute paradisiace de către slugi prin mereu reînnoitele orhidee tropicale, din movul cărora zâmbetul meu de fericire nu mi l-ar mai putea diminua nici cel mai senzațional naufragiu!

Munca depusă la firma Aristocrata era tare plăcută. Aplicam pe viu câte asimilasem din științele comunicării. Mă întâlneam cu personaje interesante, cu bărbați de valoare care mă plăceau visându-mă ca și a lor, cu femei celebre, cu vipuri pe care înainte nu le admirasem decât la televizor și mi se văicăreau că sunt hăituite de cruzii paparazzi, stârnindu-mi nostalgia ca acești freelanceri voioși ca niște samurai să mă ia și pe mine în transfocator.
Monotona mea viață anterioară cât o fredonasem se mântuise pe vecie!
Reieși imediat că aveam o groază de treburi.
Agenda mea ajunse deosebit de încărcată. Am verificat astfel că Bill nu angajase pe plajă o secretară doar pentru sex cu el sau cu partenerii de afaceri. Aveam de muncă până peste cap, obișnuindu-mă din mers a jongla cu legile și cu cifrele tot așa de ușor cum mă rujam fără oglindă!
Realitatea era că firma Aristocrata, importator-exportator de fructe de mare, de pigmenți alimentari, aditivi și arome, ca și de alte delicatese, avea contabilitatea vraiște, era cu bilanțurile în pioneze, așa că în eventualitatea că i s-ar fi trimis, cu rea intenție, de către stăpânii arhipelagului vreun control inopinat, Bill al nostru ar fi trebuit să dea șpagă serioasă dacă ținea să nu i se suspende activitatea fie și pe durată limitată, cu serioase pagube de imagine.

Patronul insista să vin întotdeauna la serviciu nu numai îmbrăcată la superlativ ci și foarte bine odihnită, amabilă, zâmbitoare, încât să-i fac pe clienții noștri să apeleze la noi cu extremă plăcere.
Și mai ales pretindea să mă feresc a întârzia, ceea ce nici nu era prea greu câtă vreme dormeam chiar pe fotoliul-canapea cu macat mov de la firmă!
Pe alocuri, nu ezita să mă învețe cu intermitențe el în persoană tot ceea ce sau nu știam deloc, sau nu știam exact. Nu mă trimetea niciodată la vreo sursă, la bibliotecă sau pe web. Dar odată ședința de inițiere dusă la bun sfârșit printr-o o dulce țeluvkă, solemnă ca aplicarea unui sigiliu pe buzele-mi însetate, nu mai îndrăzneam eu să cer lămuriri suplimentare. Preferam să mă documentez singură! Aș fi fost o ingrată să-i răpesc din timpul care și așa nu ne ajungea pentru câtă dragoste am fi dorit să ne arătăm unul altuia.

Uneori, obicei mitocănesc dobândit pe undeva prin Levant, când zeii îi dădeau la vreo afacere vreun comision gras, dacă era și cu chef îmi lipea pe frunte câte o bancnotă reprezentând atâția euro sau atâția dolari cât salariul unei întregi cancelarii liceale din Berdicev sau cât pensiile unui bloc întreg din Jitomir, îmi zâmbea tandru ca un bunicuț blajin și mă asmuțea:
– Vera, fă-i praf!
Adică să plec, eventual imediat, și să colind butic cu butic toată vechea cetate, achiziționând numai lucruri fine, de firmă, tot-tot-tot ce mi s-ar fi părut mai ales sau mai trăsnit, în stare să focalizeze privirile trecătorilor asupra mea, iar Bill să zică în sinea sa cu umor de mahalagiu din Levant, nu din Baltimore:
– Admirați! Admirați, fraților! Admirați, băi, că ține de fashion! Dar rețineți, fuck you, că dosul ăsta apetisant al secretarei mele blonde e asemeni unui intravilan îngrădit și marcat cu inscripția Proprietate particulară, nu depozitați gunoaiele!!!

Ceea ce nu-mi venea prea ușor să-i fac pe plac, deoarece eram supărată pe el, pentru că îmi sfâșia ca un mistreț desuurile, mă lăsa goală pe dedesubt ca o purcelușă, dacă ce purtam nu era super din ce se găsea pe insulă, iar cerceii ăia ancore de aur cu safire și briliante din cutiuța catifelată purpuriu tot nu mi-i dăduse!

De aceea, cucerită, dată patronului, simțeam o nevoie telefonică perpetuă de a mă conversa cu el. Îl sunam pe Bill cu orice pretext, la maxim 20 de minute de la ultimul lui apel. Să-l întreb în ce dosar găsesc cutare factură sau ofertă sau scrisoare de intenție sau referat de necesitate. Să-mi spună ce înseamnă exact nu’ ș’ ce termen din dreptul comercial, ca să nu mă fac de cacao susținând conversația cu vreun partener. Să mă asigure că într-adevăr ieșim împreună spre seară pe Corso și pe faleză, sau la Castor și Pollux, mie făcându-mi o deosebită plăcere să se afișeze cu mine și să mă împingă în față, prezentându-mă indefinit ca secretară tuturor cunoștințelor sale. Să-i povestesc ce-am pus pe mine, deși n-aveam șifonier, iar garsonieră nu-mi găsise, fiind sezon. Să mă interesez dacă nu-i e fomiță, că-i prepar eu chiar la firma Aristocrata o salată de fructe de mare cum n-a mai înfulecat în viața lui! Să-l întreb eventual cu ce mă îmbrac sau dacă anticipează cu ce se vor îmbrăca soțiile sau însoțitoarele oamenilor de afaceri care tocmai ne-au invitat pe yachtul Progress! Să mă asigur că mă vrea cu adevărat și că nu-mi asum numai eu sarcina inițiativelor amoroase!
Opinia mea fiind că din veac Eva dă totul, iar Adam atâtica ia, cât poate, sau în anumite situații speciale, de conflict de interese, doar cât vrea el!!!

Iar dacă mă bloca și mă expedia la… ați accesat căsuța poștală a clientului…, din cauză că într-adevăr negocia cu vreunul din stăpânii arhipelagului, și se însumau mai mult de trei ceasuri de gelozie în care să nu ne fi conversat noi doi deloc, atunci mă apuca din senin o cumplită durere de cap, precum și o frică impotolibilă că Bill nu mă mai iubește și că totul s-a terminat definitiv între noi, mă întorc la lumânări la Măicuța Penelopa sau la pumnii lui Mișa la Berdicev, că nu ne mai leagă nimic sufletește decât firma!

Menționez că dacă se ajungea la peste cinci ore negre în care nu eram apelată sau nu primeam de la el nici un SMS de confirmare că mă mai iubește, atunci treceam pe alt nivel al geloziei, mă temeam că la mijloc este încălțata cu pantofi din piele de crocodil Vanessa și chiar percepeam până la ultimul detaliu mirosurile ei bulgărești!
Șapte ore, iată intervalul extrem a ce puteam să admit!
Atunci, ca în orice bun thriller, suspansul degenera într-o neașteptată răsturnare de situație: mă urcam în jeep și plecam după el, evitând astfel să se înfiripeze tot ce putea fi mai rău pe lume, vreo idilă între Bill și o vrăjitoare X încălțată cu sandale de aur, mai puternică va să zică și decât mine desculță, și decât Vanessa-n pantofii din piele de crocodil!

Adevărul fiind că mă așteptam să fiu trosnită din orice direcție. Primisem toată viața lovituri, chiar și de la Mișa, așa că eram obișnuită, cu sufletul tăbăcit, gata să mai încaseze.
Trecuse timp destul de încărcat cu surprize pentru firma Aristocrata, eu să cam uit de vaza chinezească albastră ce îmi plăcuse și se spărsese, iar Bill să se resemneze că nu mai are, că i-a explodat videogenic acel Porsche rosso scuro decapotat, după care întorceau capul toate japițele localnice sau sezoniere, și totuși nu puteam să nu observ cum ne ciuguleau în progresele firmei Aristocrata tot felul de ghinioane mici și mijlocii, ghimemeuri, cum le ziceam eu, citind semne că cineva ne lucra permanent, ceea ce mi-a confirmat și Maica Penelopa arătând cu toți bobii ei spre… încălțata de Vanessa, cât și Părintele Nicanor, profund îngrijorat că adaosul de competență și dăruire ce eu aduceam la firma Aristocrata ar putea deranja pe stăpânii arhipelagului și, culmea culmilor, chiar pe patronul Bill, care n-ar accepta, deoarece bărbatul e bărbat, să-i dea clasă o blondă!

Am stat în dimineața aceea trei ore jumate la coafeză și la pedichiurist, am trecut prin toate etapele epilării, mă uitam pe străduțele din vechea cetate la reacțiile de autoapărare ale masculilor și eram convinsă de puterea mea de seducție nu numai asupra muritorilor și muritoarelor, ci și asupra populației de eroi și de zei, de nimfe și de zeițe, a Olimpului!
Așteptam, firește, să mi se aprecieze atâta chin și devotament pentru o frumusețe care nu era numai a mea.
Era și a lui Bill.
Îl simțeam încântat să se afișeze cu mine, doritor să mă scoată în față, să stârnească invidia prietenilor, sau să-și amplifice etalându-mă credibilitatea în ochii partenerilor de afaceri, cum că iată dovada orbitoare a prosperității firmei Aristocrata! (Deși se făcea, de-al naibii, că nu mai are cutiuța purpurie cu cerceii ăia de aur în formă de ancoră, cu safire și briliante, purtabili doar cu bodyguarzii după tine!)

Era zi scurtă și spre seară urcarăm cu jeepul printr-o întunecată pădure de pini, bătrână, uscată și gata oricând să ia foc din lumina vreunui ciob, năruind tot turismul și comerțul local.
Știam acolo un belvedere de la care panorama marină cu insulițele și colții stâncoși de la intrarea în port, cu plaja pudicilor și promontoriul nudiștilor, cu hotelurile-barjă, cu vilele și miniporturile cu zeci de catarge ale nababilor, se putea contempla în condiții perfecte, mai ales când iubitul ți-era dotat cu binoclu sau măcar cu transfocator la videocameră.

În jos, într-un golf pitoresc și liniștit, sta la ancoră un yacht relativ modest, dar yacht, ale cărui lambriuri presupuneam că imitau nodurile coniferelor din pădurile Bielorusiei! Era ca și al lui Bill, numai că nu-l achitase complet. Oricum, mie mi se părea ceva extraordinar că voi putea să mă destrăbălez pe un yacht, singură cu patronul meu, să ne plimbăm măcar până dincolo de promontoriului nudiștilor, unde atracția turistică supremă era o zonă din spatele stâncilor vulcanice, dincolo de care, deasupra unor formațiuni de corali negri delfinii acceptau să cânte! Și concertau zi de zi deși zona era aglomerată, scufundătorii scotocind prin resturile a nenumărate epave ce hulpavul Neptun colecționase de-a lungul timpului, din Antichitate până în zilele noastre, pe vechea rută spre portul comercial.

Se împlinea visul sau profeția că eu și americanul eram sortiți unul altuia ca Orfeu lui Eurydice și că asupra noastră se exercitau forțe subtile, eterice, astrale, se lucra nu se știe de unde și în nici un caz de către cine, cu efecte de confruntare între bine și rău, pe care eu le citeam în semne precum ghinioanele de neșansă aparent necesare, banale, dar care la analiză săreau din orice probabilități antecalculate prin uzul rațiunii omenești !
Astfel de dezastre cu prognostic disociativ este limpede că nu trebuiau să se producă într-o modalitate anticipativă pricinos catastrofic, presupunând mai totdeauna tangențe con il sesso în procesualitatea sa arhaică, orfică, așa cum m-au sensibilizat acut și preabunii mei sfătuitori de pe insulă, Părintele Nicanor și Maica Penelopa, despre care circulau printre adevărații inițiați tot felul de legende cu substrat parapsiho-pupu sau pur și simplu inclasificabile.

Visam, așadar, la yachtul nostru și visul mi se păru a se împlini. Cineva îmi luase mințile. Coborârăm pe cărăruia cu margarete albe cu miez galben, imense, ajungând la debarcader cu un buchet imens în brațe, fiecare corolă însemnând și o țeluvkă de-a patronului, adică tot atâtea clipe trăite de noi ca egali ca zeii!
– În mingiuca asta, se încruntă însă pe neașteptate Bill, scoțând-o din plasa ei și făcându-se din alb negru de necaz retrospectiv, pare a se ascunde însuși Necuratul, Veronico!
Și apucând din pungă frigarea încă lipicioasă de carnea cea ușoară a caracatiței ce i-o fripsesem aseară decupată rondele, făcu o cruce mare de tot și împunse cu nădejde în mingea mea roșie cu buline negre, care îi crease atâtea necazuri.
Aceasta se zbătu ca o sărmană buburuză atunci când, din motive didactice, ajunge în boldul necruțător datorită căruia se fixează într-un insectar după ce, adesea zadarnic, dezvăluise iubiților ursita:
– Da, americanule, părea a pleda nevinovat mingea, am fost implicată în spargerea vazei de Singapore și în explozia portocalie de benzină fără plumb ce pătimi al tău Porsche roșu, însă tu nu mă prigoni, omule, pentru că tot eu ți-am adus fericirea, atrăgând-o spre tine ca ursită ție pe copila asta blondă cum e spicul de secară în Galiția, ingratule!

Desigur, Bill, ținându-și țuguiate buzele sale cărnoase, repeta aici clasicul ritual de azvârlire în marea indiferentă și încăpătoare a obiectului contaminat.
Crunt la căutătură, el se închisese în sine și nu auzi ce auzii eu.
Cum s-au dus în lumea tăcerii cioburile splendidei vaze de Singapore și, în definitiv, chiar simpaticul Porsche decapotabil, așa ar fi trebuit să se întâmple și cu mingea-buburuză care ne unise și ne făcuse cel mai fericit cuplu uman de pe mapamond!
Numai că forțele care conduc cu adevărat destinele omenești au hotărât altfel.
Deși înțepată groaznic și apoi ruptă prin tragere furioasă cu degetul, mingea roșie cu buline negre, cu toate că lua apă din belșug, refuza să-și asume calea Titanicului spre mântuirea din istorie, procedând ca acei muribunzi ce își prelungesc agonia așteptând cine știe ce știre majoră: de la ce partid este noul președinte al țării, ce echipă a câștigat campionatul sau la ce liceu a fost repartizată prin computer nepoțica cea iubită, ajunsă cam pe nesimțite foarte emancipată și teoretic nubilă la Balul Bobocilor.

Constatând miracolul, Bill încremeni, apucat de presimțiri rele.
Nu fără temei, deoarece scoase din piept, la început, un iuhuu! entuziast: de după negrele stânci apăru cu catargele rupte cargoul Zarea, în pântecele căruia știam bine din scriptele ce răscolisem la firma Aristocrata, că se ascund nu numai cantități colosale de batracieni, gasteropode, crustacee și delicioase fructe de mare, expediate de puncte și centre de colectare din întreg Sud-Estul Europei, ci și produse de lux africane, fildeș și piele de crocodil, ce ocoliseră vămile care îngrădesc libera dezvoltare a schimbului mondial de valori!
Nava, despre care vuia toată presa că scăpase ca prin minune din furia tornadei din ziua când se bătuse cimpanzeul cu gorila pe plajă, își anunța veselă întoarcerea în portul drag, iar mingea roșie cu buline negre prin intermediul căreia îmi unisem destinul cu al americanului bolborosi ceva a blestem sau a rugă, icni și se duse în sfârșit pe lumea cealaltă, la nesătulul Neptun, lăsând vremelnic sub valuri ca o pată de sânge.

Din acel moment, Bill deveni un cu totul alt om.
Spre surprinderea mea, care-l iubeam dar nu văzusem nimic deosebit în tragedia mingii, în orice caz nu o scamatorie magică de influențare a istoriei navale prin analogie, cargoul Zarea se poticni și începu văzând cu ochii a lua apă și a se dezechilibra, deoarece carena sa nimerise în resturile altor nave pierite începând de la fenicieni și cartaginezi în acel defileu periculos, poloboacele cu vin roșu odessan de Cetatea Albă crăpară ciocnindu-se-n cală și toată partea de mare implicată în naufragiu se mânji ca de sângele unui uriaș monstru marin rănit mortal.

Bill se holba la tragedia naufragiului și, spectator implicat, gâfâia de să-și dea duhul. Avea o tahicardie pronunțată, ca atunci când practicase pentru prima și ultima oară la firmă sexul extrem, pe macatul mov.
Nu zise nici shit! Se comporta ca un patron fără firmă. Era distrus.
Am înțeles imediat de ce: dacă tot era scris să se întâmple catastrofa, măcar să se fi dus la fund atâta marfă neasigurată, ca și produsele de proveniență suspectă sau interzise, undeva foarte, foarte departe în larg, nu să se etaleze toată încărcătura sub ochii necruțători ai nudiștilor de pe promontoriu, ai presei, ai televiziunilor și, deci, ai opiniei publice mondiale!
– Am fost un dobitoc! concluzionă americanul privind cu durere la cercurile ce roteau unde se dusese la fund, rupându-se ca Titanicul, cargoul Zarea, ce aparținuse cândva flotei strategice a României.
– Să nu vorbești urât despre tine! m-am agățat eu de brațul lui hirsut, protestând ca o nebună. Nu fi pricinos! Rezolvăm noi cumva. Acum nu mai ești singur pe lume, Bill!
Sunt mai mult decât secretara ta. M-am dat ție!!!


§7


Îmi venea să-l întreb tranșant, ca și cum odată cu cargoul naufragiase și amorul nostru insular, paradisiac:
– Totul s-a sfârșit, nu-i așa, Bill?
– Nu încă, admise el cu o seriozitate ce mă paraliză. Dar va trebui, din considerente de securitate, să nu te mai las să înnoptezi pe canapeaua noastră roșie cu pătatul ei macat mov! Poți fi răpită, sechestrată și supusă la un dur interogatoriu, în scopul obținerii de informații despre firma Aristocrata, pentru a fi exploatate cât mai ține sezonul.
Chiar azi te iau de acolo și te instalez la Villa Panthera Rosa!
– N-ar fi oare mai bine pentru amândoi dacă m-aș întoarce la Maica Penelopa, la lumânări? tatonai eu de formă.
– Mnu! Te iubesc prea mult, Vera, am nevoie permanentă de tine. Nu mai pot trăi ca înainte! Permanența telefonică a contactului nu mă mai satisface nicidecum! Trebuie, trebuie să dorm lângă tine, cu mâna pe șoldul tău perfect, să te veghez să nu dispari, să nu-ți iei zborul!…
Aproape că nu-mi venea să-mi cred urechilor, mi le simțeam roșindu-se și tremurând ca de un fel de plăcere extremă. Mă emoționasem dealtfel peste tot, detaliu cu detaliu, numai nu plângeam de fericire.
Bucuria mea avea și de ce să fie nemărginită. Auzisem multe despre Casa cu Atlanți, inclusiv sintagma dușmănoasă Casa cu Euroatlanți, dar niciodată nu visasem să o vizitez și chiar să mă plimb neînsoțită, după cum aș simți eu încotro, prin odăile ei, ca o țarină răsfățată, trântind una după alta cu mult nerv ușile de aur din anfilada Ermitajului.

Mi-am adunat înfrigurată în rucsac, de prin sertare și dulapuri, puțina mea lenjerie, toată însă de foarte bună calitate, căci așa cum a convins-o un clarvăzător din Franța pe Măicuța Penelopa, semnificația desuurilor pentru care optează o doamnă care se respectă are neapărat tangență cu exigențele ei relative la serviciile pe care i le poate presta partenerul de afaceri.
Gore aștepta nervos la volanul jeepului argento metallizzata pe care americanul dăduse 23 000 euro, iar eu îi găsisem unul la fel, dar rosso scuro, pe numai 20 000 plus transportul între insule, care ar fi adăugat o nimica toată efectuat pe un vaporaș lucrând deja pentru Aristocrata.
Dormita la volan și se uita la decolteul meu, deochindu-mă cu o căutătură perversă care parcă spunea că a mai văzut el din astea, gagici duse la Villa Panthera Rosa, date ulterior dispărute și căutate zadarnic de Interpol, negăsite nici de kaghebiști!

O vreme, șoseaua șerpuia prin bogata câmpie, pe lângă măslini singuratici și nuci umbroși, printre livezi de lămâi și portocali, printre agave tăioase, cactuși morocănoși, ciulini mov și, amintind orbitor de tropice, palmieri foșnitori care izbucneau din solul generos, îngrășat de cenușă vulcanică, cu trunchiul lor ca un butoi și smocul de frunze sus, de departe confundabili copilărește cu niște ridichi uriașe. Apropiindu-se vertiginos, un romantic drum cu plopi înalți și deși, de departe albaștri, lovea ca un cuțit în direcția deplasării noastre, parcă amenințător, iar zarea astfel divizată mi se părea a fi chiar marginea lumii. Tremuram că o să mai rulăm câțiva kilometri și brusc, în falie, lumea noastră se va rupe: dincolo de orizont și de spalierul plopilor albaștri tremurători nu mai e decât hăul, genunea, nimicul!
Da, mă temeam fiziologic, nu speculativ, că peste numai câteva zeci de secunde jeepul nostru argento metallizzata va exploda hollywoodian oranj și se va rostogoli cu noi în abis, așa că, în spatele păros al gorilei atente la ce șofa, mă încleștasem ca o caracatiță, cu toate membrele, de neconsolatul american, mușcându-i buzele cărnoase până la sânge.

Dincolo de plopi, începeau însă ponoare pe care se cultiva viță de vie din soiuri celebre, scafandrii arheologi găsind în port amfore sub mâl probând că vinul lor se exporta încă din Antichitate!

Cetatea intimă a patronului meu era cocoțată după un bot de deal, la poalele vulcanului stins sau numai adormit al insulei noastre, paradisiace până la proba contrarie.
Sincer vorbind, contactând-o vizual am rămas interzisă, pentru că Neîntâmplarea o așezase extrem de semnificativ exact la jumătatea distanței dintre căsuța de vrăjitoare a Măicuței Penelopa, ivită sub pini seculari, după o intersecție străjuită de un cedru colosal, și chilia de sus dinspre craterul surpat, săpată în roca poroasă vulcanică, în tuf, de Părintele Nicanor desăvârșind în tinerețe lucrarea la care s-au nevoit și alți ostenitori ai anahoretismului înțeles și asumat nu în vorbe deșarte, ci în procesualitatea sa ca retragere din efemeritatea voluptoasă a lumii.
Casa cu Atlanți, de care auzisem vorbindu-se cu invidie lubrică de către partenerii lui Bill, invitați în ea și în tainicele ei grădini pentru a se prinde în cele ce par a fi fost niște orgii mixte, la care contribuise nu numai Vanessa, ca amfitrioană romană perversă, ci și frumosul gigolo Tony, acum îndepărtat de la firmă, m-aș fi așteptat să fie arhitectural discretă, joasă și ascunsă, camuflată perfect de iedera opacă, dincolo de o perdea de arbori înalți cât sequoia sau eucalipții.
Nici vorbă de timiditate și discreție!
Peste parterul original cu atlanți bărboși sprijinind frontoanele intrărilor, arhitectul levantin înălțase pereți baroci cu stucaturi rococo complexe, deasupra cărora străluceau în soarele sudic, din punct de vedere numeric mult, mult mai multe turnulețe și turle decât îți dăruiește panorama Moscovei pravoslavnice, când o dobândești dinspre Occident pe drumul Smolenskului apucat și de Napoleon, și de Ghitler.
Toate aceste forme spațiale aeriene te orbeau, confecționate de tinichigiii artiști din tablă argintată ca oglinzile, reflectând înapoi în vidul sideral energia solară și asigurând în intimitatea saloanelor și dormitoarelor răcoare plăcută și prospețime chiar și atunci când supersofisticata instalație de aer condiționat era decuplată.
În plus, pădurea de antene parabolice și scalare te intimida de-a dreptul, parcă vuind de mesaje, ca acoperișul unei ambasade kaghebiste!
Și cu toate acestea, Bill violase la scenă deschisă peisajul insular, enervând unele personalități intelectuale și ecologiste, alegând pentru pereții exteriori culoarea roz, obsedantă, vizibilă chiar de pe mare, încât pescarii săraci numeau cu simpatie acest reper drag Villa Panthera Rosa, iară nu Casa cu Atlanți, cum apărea ea marcată clasic pe hărțile cu trasee de drumeție.

Grădinile originare fuseseră proiectate în secolul XIX de un arhitect peisagist, călător și botanist pasionat, scopul aranjamentelor de apă, nisip, cochilii jurassice de toate formele și dimensiunile, cenușă vulcanică, poteci care se bifurcă, rocă, bănci și jilțuri, statui de imitație clasică, resturi de sculpturi antice veritabile, ruine, pavilioane, miradoare, belvedere, gazebo, fântâni și havuzuri, cascade, jacuzzi, grote artificiale și câte altele, fiind a călăuzi, a îndemna și a constrânge vizitatorul la o colorată în roșu sanguin meditație mută asupra deșertăciunii, subliniindu-se cu putere nimicnicia faptei omenești dinaintea destinului pustiitor, ca și contradicția antagonistă dintre plăcerile paradisiace părute eterne păcătoșilor din Pompei, Sodoma, Gomora sau Herculanum și incapacitatea arheologilor contemporani de a descifra ceva din mânia vulcanică a zeilor.
Cu anii, parcul se părăginise și se sălbăticise. O bună parte din arborii importați din Extremul Orient își perpetuaseră speciile. Alții, neîngrijiți corect, pieriseră. Pe alocuri, arcuite peste torenți demult secați, te delectau poduri de lemn, roșii, roșii ca și porțile chinezești cu dragoni și phoenicși tot de un roșu intens, ca de purpură, himeric, orbitor, obositor. Și tot roșu, într-o poiană te amețea complet parapetul compact al lanului de sorg roșu, ca și mireasma insinuantă de papaya verde a dumbrăvilor ajunse un adevărat paradis al păsărilor cântătoare exotic, unele libere, altele încarcerate în cuști, ca celebrii papagali guatemalezi, roșii și verzi, care te impresionau cu urări de bun venit și de a trăi clipa chiar din holul de după treptele cu scoică de sticlă colorată ale intrării monumentale de la Villa Panthera Rosa.

Noul proprietar, american cu viziuni cubiste de oțel și sticlă, încercase unele updatări și upgradări, între altele poruncind să i se amplaseze în curtea interioară, lângă garaj, o galbenă replică, modestă, înaltă de numai 15-16 metri, la Coloana Infinitului a celebrului sculptor parizian evreu de origine română, Brancusi.
Aveam s-o admir ades de la ferestrele iatacului meu de prizonieră, regăsindu-mi la joi de vivre în vremuri de restriște și de bejenie, citind-o ca pe un perpetuu repetat îndemn la a trăi cât mai înalt paradisiac clipa cea fugară dată omului aici pe pământ, unde mai cazi, mai te ridici, pe o modelare a destinului conceput în analogie c-un șirag de alternative plin-gol, deal-vale, yes-non, bravo-huo, admis-respins etc.

Bill m-a introdus în enorma clădire, mi-a dat un pupic fugitiv cu buzele sale cărnoase și m-a lăsat să mă descurc singurică, în timp ce gorila îmi azvârlea în holul cu papagali vorbăreți, ca unei amărâte, rucsacul.
Nu dispăru jeepul dincolo de porți că mi-am și scos mobilul din poșetă.
Numai că Bill sau nu-mi răspundea la al lui, sau și-l închidea cu bună știință, obligându-mă să-i accesez căsuța poștală, ceea ce mă făcea să mă urc jignită pe pereții tapetați cu mătase veritabilă.
Ca orice femeie care se călăuzește după ceea ce simte, m-am refugiat până la urmă în cadă, meditând la noua mea situație și îmbăindu-mă îndelung pentru orice eventualitate.
Eram speriată. Așteptam în permanență să se întâmple ceva indefinit, grav, o nouă nenorocire de proporții.
Parcă revedeam aievea scufundarea sub ochii mei duioși de iubire crescândă pentru bărbat a cargoului Zarea, înălțându-se cu prova în sus și rupându-se de gravitația propriei încărcături de contrabandă, ca transatlanticul Titanic, tragedie care mă traumatizase mai mult decât spargerea vazei și arderea automobilului, pentru că se vorbea în presă și de victime omenești, oameni de-ai lui Bill și de-ai stăpânilor arhipelagului, pescari sau șomeri săraci.

Dimineața, am luat singură notă că, obosind așteptându-mi iubitul, voi fi adormit epuizată, cu ochii plânși, cu televizorul uitat deschis pe canalul de știri, cu telecomanda în mână, cu suplimentul TV căzut foșnitor între picioare.
Vântul, pe platoul Villei Panthera Roz, urlase și jelise toată noaptea sfâșiindu-și ființa fragilă prin negrele ramuri de cedru secular, însângerându-le în lumina răsăritului de soare noros și înfiorându-mă până la presimțiri dintre cele mai sumbre.
Afișarea mea prematură cu americanul poate că lăsase o impresie greșită unor persoane cu bani și putere, dispunând și de bodyguarzi, și de killeri!
Deși pleoapele îmi erau ca de plumb radioactiv, trebuise să mă lupt aseară cu insomnia și cu neliniștea. Închideam ochii și percepeam scântei galbene. Într-un fel, bogăția nu era deloc bună, îmi trecea prin minte. Parcă mă simțisem mai în siguranță veșnică în blocul nostru nevinovat, tare simpluț, cu o arhitectură ca niște cavouri suprapuse, departe-departe, lângă Mișa al meu la Berdicev, cu plusurile și cu minusurile lui!

Mobilul mi se descărcase, curentul se întrerupsese demult din cauza vijeliei, nu mai exista pentru mine pe insula asta nici televiziune, nici vești, nici noroc.
Și nici posibilitatea de a monitoriza reconstituirea la firmă a cuplului primordial de la Baltimore dintre Bill și Încălțata nu o mai aveam fără mobil!
Gore ar fi putut să mi-l vândă pe-al lui, dar se volatilizase cu totul încă de cu seară, având a-i duce lui Bill elegantul laptop bleu cu mâner de fildeș și umbrela cu mâner tot de fildeș pe care o văzusem la încălțata de Vanessa în ziua când am fost luată de pe plajă și făcută secretară.
Eram confuză, nu mai îndrăzneam să disociez ce fusese coșmar, ce fusese realitate.
Vijelia apleca în noaptea ciopârțită de fulgere roșii chiparoșii funerari de la poarta Villei Panthera Rosa până la orizontala pavajului de bazalt secular, peste care arhitectul aplicase lunecoase plăci de gresie cărămizie.
Pe dinaintea ferestrei treceau nu frunze, ci crengi întregi smulse de furtună parcului secular. Și parcă stoluri-stoluri de pajuri negre.
Eram ca și moartă.
Aveam momente radiestezice televizionare spre vechea cetate, spre il castelletto Paloma Nera și mă interogam la rece nu dacă Bill al meu poartă-n acel con de umbră o negociere excepțională cu Încălțata, în fond procedură firească chiar până la confruntarea con il sesso în procesualitatea sa consolatoare după atâta naufragiu traumatizant, ci mă îngrijoram realist dacă nu cumva între pereții groși ca de temniță grea a ceea ce insularii numeau în șoaptă c-un fel de spaimă “la casa maledetta”, stăpânii arhipelagului nu pun în aplicare prin killeri profesioniști torturarea, mutilarea, tâlhărirea și lichidarea unui nenorocos care a trimis zeului Neptun pe fundul cam mare al mării valori importante, ruinând poate pe mulți, cu primejdia de a se prăbuși financiar întreaga filieră, indiferent de profil!

Singură-singurică, m-a apucat și frica fiziologică, parcă de viol cu strangulare, urinam des contrar firii mele mai reținute, aveam fantezii erotice cu coșmaruri, îl uram pe Bill că mă părăsise, îmi imaginam că nu se poate așa ceva, deși-l vedeam bine cu ochii minții că e pe canapeaua mea roșie de la firmă pe Încălțata, și mergeam în regretele mele până la a-l evoca, înlăcrimată amar, că de ce sunt exilată pe o insulă a ororilor, până și pe hazliul Mișa de la Berdicev!
Vai! Vântul! Vântul vâjâia necontenit și parcă lua cu el și pulberea pământului, și jobul pe care mi-l dăduse Bill exact când mă aflam mai strâmtorată și deodată se deschisese, ca la ieșirea dintr-un defileu al vieții, perspectiva perfect fezabilă de a-mi detașa, din ale firmei Aristocrata, o afacere pe cont propriu! Perspectivă panoramică, luminoasă, care consona armonios cu șansa unică de a mă cununa cu bărbatul ce jurase legământ Încălțatei, la Baltimore, sub un imens arțar cu frunză roșie canadiană de la intersecția Gwynns Falls Parkway cu McCulloh Street, cum că el nu pleacă și că n-o să mai iubească vreodată pe alta și nici măcar n-o să se lase iubit, dar uite că apărusem din senin EU în viața lui și spulberasem reconstructiv totul, absolut totul: la sugestia Părintelui Nicanor descoperisem o fisură a cuplului lor, abia vizibilă cu ochiul neexersat, iar din îndemnul explicit al Măicuței Penelopa preluasem inițiativa și o lărgisem ireparabil, încât niciodată ce-a fost între ei nu va mai fi ca înainte!

De la un timp m-am revoltat!
Dar ce sunt eu, mă imperialistule? Ce, m-a sechestrat gorila ta aici?
Mi-am înhățat rucsacul și am coborât cu pași fermi în hol.
Și am trăit printre hârdaie și tinete cu diferite plante ceroase exotice, de la cactuși la trandafiri japonezi, poate cele mai groaznice clipe din viața mea, încât să merite a fi povestită!
Nici măcar un vampir în putrefacție conceput asistat de computer nu mi-ar fi răvășit atâta spiritul, făcându-mi un car de draci, cât a reușit un amărât de papagal, pitic și necolorat, acromatic cenușiu ca un moțat ciocârlan vulgar din Jitomir ciugulind câte o frântură de pai prin balegi de troică, sferice aburind în cristalina iarnă galițiană!
Asurzitor în tăcerea speriată ce guverna lumea de după uragan și potop, cu un glas de pițigoi caricaturizat ca pentru desene animate, el slobozi gutural din ciocu-i mare și încovoiat obsedantele of-uri ale blestemului românesc ce-l învățase pesemne de la un casetofon cu CD-uri foarte retro, cât i-a stat colivia-n cui la Crama Balcic a încălțatei de Vanessa, sta-i-ar coliva-n cui o mânca-o:

Cine iubește și lasă
Dumnezău să-i dea pedeapsă
Târâișul șarpelui
Și pasul gândacului,
Vâjiitul vântului,
Pulberea pământului!

Era o simplă dar mai mult decât tulburătoare coincidență. Nimic nu e întâmplător. Va să zică Bill, americanul meu, a fost tot timpul terorizat psihic permanent cu blestemul ăsta! Zi de zi și noapte de noapte, oră de oră, la venire și la plecare, ca și la chemarea la sonerie, de fiecare dată când trecea prin hol era sistematic amenințat, deoarece jurase cândva legământ, cu târâișul șarpelui și pasul gândacului, prin ciocul încovoiat obscen al papagalului acromatic!
Prin urmare, va să zică iubitul meu se afla în cea mai mare primejdie.
Putea oricând să se prăbușească psihic.
N-am mai plecat nicăieri!
Intrată-ntr-un somnambulism de protecție parapsiho-pupu, am orbecăit înapoi până-n uriașul, nelimitatul pat matrimonial cu baldachin venețian din secolul lui Casanova, poate cea mai prețioasă piesă de mobilier istoric din Villa Panthera Rosa. Și, pe cearșaful cald încă, apucându-mă catalepsia, avui puseuri radiestezice televizionare spre vechea cetate, spre il castelletto Paloma Nera, întrebându-mă cu o incredibilă răceală sufletească dacă nu cumva Bill al meu, patronul firmei Aristocrata, în urma unor practici magice de-ale iubitei din copilărie, inclusiv pe canapeaua roșie cu macat mov deja pătat de la firmă torturarea la nesfârșit con il sesso în procesualitatea sa deprimantă pentru un anticipativ, după atâta naufragiu traumatizant, nu s-a sinucis prin aruncare de la etajul patru!
Chiar să se fi sinucis fostul campion, nimerind la fix cu creștetul în piscină taburetul ei din marmură de Paros?
Simplul fapt că o clarvizionam pe Încălțată la Baltimore râzând, râzând de cine iubește, că lasă, sub un prietenos arțar cu frunză roșie canadiană de la intersecția Gwynns Falls Parkway cu McCulloh Street, era suficient indiciu că aveam și motive să pun mânuța pe telecomandă și să zapez pe toate telejurnalele!


§8


Pasămite, apartamentul firmei Aristocrata avea la etajul patru al celebrului castelletto Paloma Nera un balconaș cât să încapă în el doi îndrăgostiți tineri întreprinzători, cărora puternicii zei le-au menit să facă sex în picioare ca într-un ascensor de serviciu secret.
Acest balcon da de-a dreptul în curtea interioară a Complexului Gemenilor Castor și Pollux, deasupra uriașei piscine, încât uneori, seara, Bill, ca fost mare campion asiatic la sărituri de la trambulină, își permitea să bată din palme a alarmă și să plonjeze de la etajul patru, planând secunde nesfârșite spre deliciul cunoscătorilor, ca-n filmul cu Elvis Presley vesel la Acapulco, și spre… marea mea gelozie, pentru că se expunea atenției lacome a atâtor turiste călătorind solo, de care știa ea Vanessa ce știa calificând pe câte o japiță, care aplauda în picioare numai ca să-și etaleze proporțiile, drept Putkă nedoebana!
Spectacolul cu gagici apetisante lenevind, acumulând sau dospind sub palmieri în șezlonguri sau în paturi pliante de un alb ca de spital, apoi răcorindu-se în piscină sau excitându-se în jacuzzi sub nucii umbroși, întreg documentarul ăsta turistic zărit printre storuri de la etajul patru, întrucât își desemnase ca target doar îmbuibații cu nelimitate posibilități de travel până și cu yachtul Progress, nu era de natură a mă stimula spre hard work, cum cerea Bill, dar nici nu mă încuraja s-o fredonez la firmă, deoarece înghițeam în sec și răbdam, răbdam.

Aruncam totuși după cum simțeam câte o privire furișă prin storuri, fascinată cu adevărat, deși nu eram alcoolică, doar barului acvatic situat chiar sub micul balcon, extins în imensa piscină și dotat cu măsuțe rotunde și cu clasice taburete din marmură de Paros, fixate cam la un cot sub nivelul apei care, prin reflexia gresiei pereților bazinului, părea albastră ca un paralelipiped decupat din chiar peisajul marin de către ciclopii și giganții legendelor olimpice.
Dețineam unele indicii că din când în când, la mijloc subțirică și apetisantă, Vanessa se poziționează sub oglinda apei cu fundul ei totuși măricel, plinuț, bronzat aproape negru, recunoscut de ea însăși, drept șîșkav, adică asemănător unei sticle, dacă nu și unei butelii Shell, lățit ca o plăcintă pe un astfel de alburiu taburet din marmură de Paros. pentru a sorbi ea visătoare prin câte un pai, în neștire, diferite sorturi mediteraneene și tropicale de juice și de nectar bulgăresc, desigur absolutely no artificial colors, flavors, or preservatives, cu efectul curios că eu aveam fantezia că ea are fantezia de a se ușura cu mâhnire prin sforăria microbikinilor ei brazilieni, auriu, direct și nemijlocit tocmai în acea apă limpede ca cristalul și călâie, conformându-se astfel unui plan secret dinainte stabilit step by step ca emanațiile pe termen lung spre etajul patru, coroborate cu anumite incantații, să-l întoarcă înapoi la picioarele ei încălțate cu pantofi din piele de crocodil lustruiți ca oglinda pe bietul Bill, căruia zi de zi și ceas de ceas i-ar fi răscolit și adus în chipul acesta la pura prospețime memoria olfactivă, pe baza căreia se arhivează de atâtea veacuri chiar și în literaturile occidentale timpul pierdut.
Iar mai încolo puțin, într-o mică livadă de portocali, unde pe același ram cu zumzet de albine ca-n cireșii Jitomirului în april, admirai și flori albe, și fructe cu mireasmă paradisiacă îmbătătoare, se zărea un gazebo, un chioșc intim pentru reverie și întâlniri de taină, unde mă visam pe mine însămi concepându-mi cărțile, ca Sharon Stone, talentata scriitoare din celebrul film Basic Instinct!

Chiar se făcea că scriam acolo, în exoticul gazebo, capitolul vieții mele relatând tocmai perforarea magică în mai multe locuri și înecarea mingii roșii cu buline negre la doar câteva mile de locul naufragiului cargoului Zarea, când am țipat nu un extatic yes-yes-yes! ca-n filmele erotice, ci doar un shit! scârbit ca-ntr-un thriller cu neplăcută răsturnare de situație, tresărind de singurătate și deschizând ochii cu nostalgie, singură-n uriașul pat dublu ba chiar triplu, matrimonial, de Veneția al patronului, singură poate și în toată Villa Panthera Rosa, singură cu atlanții, și, mai că nu mi-a venit să cred, mamă măiculița mea, uite că se făcuse ziuă! Soarele se înălțase; valurile, păsărelele, florile, bărcuțele pescărești, cântându-l, slăveau pe Creatorul!
Și vai! eu nu dormisem cuibărită în brațele sportive și păroase ale americanului…
Iar vijelia trecuse de astă dată cu ploaie cu tot fără să ne iubim deloc, deloc, în nici un fel!

Numai că, odihnindu-mă cât de puțin, fie și singură, biruisem totuși frica. Definitiv. Întâmplă-se orice!
Deși abandonată la Villa Panthera Rosa cea bântuită de duhuri seculare în mijlocul unui parc sinistru, eu mă resemnasem cu a trăi fără mobil. Nici nu mai așteptam vești sau diferite reproșuri. Era evident că Bill n-avea să mai vină. Îmi lăsase jeepul și gorila înadins ca să mă duc eu la el fără să mă mai sune! Dealtfel, era termenul limită când și trebuia s-o iau spre firmă. Eram bună de muncă, de hard work, și nu agream întârzierile.
Am deschis televizorul din reflex, așteptând ca întotdeauna buletinul meteo, ca să decid cu ce mă-mbrac.
Numai că am acționat telecomanda puțin mai devreme decât de obicei, dintr-o presimțire greu de explicat, nimerind peste publicitate și știri locale, pe care în general, ca levantină, le tratam cu sictir zapând.

Adevărul fiind că semnele rău prevestitoare erau mai multe!
Dar nu le-am înțeles eu, decât după catastrofă! Cum a fost când m-am sculat programată că mi se pusese pata să fac pipi, după ce am visat-o pe Vanessa la barul acvatic, în detaliu, cum se ușura auriu prin sforăria microbikinilor brazilieni, parte spre a-l intoxica pe Bill cu emanațiile ei, parte spre a-și marca olfactiv teritoriul într-un spațiu exterior pe care eu îl omisesem, preocupându-mă exclusiv de treburile interne ale firmei.
Dincolo de jocul norilor, prin ferestruica de la baie, râdea, râdea o lună plină gigantică.
Părea că acele vânturi vâjâind năprasnic o apropiaseră halucinant de pulberea pământului, cu toate consecințele explozive, inclusiv cele de competența specialiștilor în cele psihice. Câți lunatici n-ar fi ieșit la iveală prin gesturi excentrice, eventual teroriste, în astfel de situații? Luciul țiglelor de ardezie ale acoperișurilor avea în sine ceva funerar, păreau a atârna peste schelete de suflete, cum văzusem odată de foarte de sus, dintr-un zgârie-nori, un cimitir la New York filmat tot pe ploaie, senin și lună, plăcuță lângă plăcuță.

Accidentele senzaționale vin pe neașteptate.
Acest adagiu jurnaliștii de investigație îl știu la perfecție, pentru că uneori este foarte important să ai intuiție, să te porți așa cum simți tu că trebuie, exploatarea anumitor presimțiri putând conduce la întâietatea pe piață și la cele mai serioase câștiguri, materiale și de poziție ierarhică, în lumea cea dură, mai dură decât viața dar nu și decât literatura, a presei.
Ce e interesant e că aș fi putut scana cu telecomanda chiar peste mersul furtunii prin arhipelag și aș fi decis operativ cum mă-mbrac, închizând televizorul fără a mai afla nimic senzațional din viața insulei până aș fi ajuns cu jeepul și cu gorila în vechea cetate, la serviciu.
Dar Măicuța Penelopa sau Părintele Nicanor veghea asupra mea, ținându-mă trează, așa că am recepționat din plin groaznica știre de breaking news de cum a venit, cu Bill cu ochelarii de plajă heliomați în medalion, anume tragedia că binecunoscutul om de afaceri american, patronul firmei Aristocrata, președintele de onoare al Clubului Nautic, a căzut accidental sau a fost aruncat (!!!) de la etajul patru al castelului Paloma Nera într-o piscină, din care tocmai se scosese cel puțin jumătate din apă, în scopul primenirii ei, deoarece puțea amoniacal!!!

Partea cea mai proastă a știrii fiind că inteligentul, experimentatul și cunoscutul de către toți campion la sărituri se lovise de măsuțele și taburetele din marmură de Paros ale barului acvatic, fără a-și rupe nici un mădular vital, decât niște vertebre cu o consecință totuși dintre cele mai supărătoare, paralizia aproape totală a membrelor inferioare, dacă relatările de la Urgențe se confirmau!

Lumea încremeni pentru mine într-o singură clipă, ca și cum vulcanul declarat stins de către specialiști ar fi început să erupă bubuitor, nimicindu-ne turismul și comerțul și dragostea pe Insula Erossa, realizându-se astfel o neașteptată răsturnare de situație.
Cine făcuse crima asta odioasă, Mișa? Cine putea pătrunde la firmă peste Bill, pentru a-l arunca pe geam în loc de a-i trimite discret nouă grame de plumb în ceafă, cu amortizor?
Era întrebarea care m-a obsedat încă de la începutul tragediei, mai ales că numai încălțata de Vanessa le știa toate pe acolo pe la firmă!
Cum să se întâmple din senin ca un om atât de calculat să greșească atât de grav, să ia o decizie perfect prostească? Să plonjeze într-o piscină golită, cum ai plasa capital într-o bancă levantină. Mister deplin, mister extrem!

Iar consecința plonjării în abis să nu fie sicriul, ci căruciorul de invalizi!
Membrele inferioare ale lui Bill, dansator desăvârșit, erau extrem de importante pentru mine, deoarece îi cam plăcea să mă împingă în față, să mă etaleze cunoscuților, uneori evoluând noi doi singuri pe ring, înfuriindu-și așa dușmanii cu ce are el și determinându-i să fie pricinoși, să judece pătimaș și să greșească.
M-am revoltat. Nu se poate așa ceva! Ce i-au făcut de fapt?

Imediat, pe loc, sub șocul emoției, părerea mea sinceră, adică ce simțeam, era că trebuia de urgență deschis proces penal Încălțatei, pe un probatoriu pentru mine limpede ca cristalul: precum o carnivoră rusalcă din basmele panslavismului, ea atrăsese în apele fatale din piscină pe flăcăul american de la firma Aristocrata cu emanațiile ei josnice, iar la Villa Panthera Rosa tot inculpata îl torturase psihic pe Bill, îl sugestionase la accidentul care sărea din probabilități, plasându-i în hol un papagal acromatic, care îl blestema zilnic direct în subconștient, cum se și implementează în științele comunicării perversa publicitate subliminală, amintindu-i la nesfârșit că-i jurase legământ copilei de la Baltimore, așa că, chit că ea râdea, râdea, întrucât în fapt el cioc-cioc-ceau! o iubise și o lăsase angajându-și de pe plajă o altă secretară mai bună, chipurile înșiși zeii îl vor paraliza pe cale de consecință de să se târască precum reptilele și să nu i se mai dezvolte și să i se ridice firma Aristocrata decât cu pași mici, levantini, ca ai gândacului, adică mult sub media ritmului de creștere economică euroatlantică, ceea ce va atrage inexorabil vâjiitul vântului, adică incapacitatea de plată, și în final parapsiho-pupulberea pământului, va să zică ce orice clarvăzător ar fi putut anticipa ca prognoză: declararea falimentului și radierea ca personalitate juridică din Registrul Comerțului prin încetarea înmatriculării ca subiect de drept comercial, a firmei Aristocrata, nemaipermițându-i-se-n insula noastră paradisiacă a juca rolul de protagonist al circuitului economic pentru a face opozabile terților actele sale îndeplinite în această calitate!

Astăzi însă, nu mai sunt chiar atât de dispusă la a-i ierta patronului meu orice! Chiar dacă nu e lucru de șagă să fi deținut cineva capital, bani mulți, și să treacă prin trauma scufundării unui vapor în încărcătura căruia i-a investit cu inconștiență! Oricine s-ar tâmpi, dar nu de tot!
Astăzi eu știu, am dovezi că în spatele marginalizării mele la propriu de la firma Aristocrata, fiind expediată cu gorila la Villa Panthera Rosa ca o troțkistă în exil, a stat constrângerea lui Bill la un summit de afaceri intime, poate și de sex (în negocierile ideale, briefingul preelectoral, conversația, marketingul, servitul unei mese fastuoase nu la un fast-food ci la un hotel-restaurant ca al Gemenilor Castor și Pollux, dancingul, fuckingul, leasingul și revista presei se întrepătrund) cu stăpânii arhipelagului, pentru analiza situației nou create pe piața de fructe de mare și de alte delicatese după naufragiul cargoului Zarea.
Astăzi eu pot depune mărturie, am dovezi că, în calitate de client al firmei Aristocrata, care-i furniza regulat fructe de mare proaspete, a participat la summit și patroana de la Crama Balcic, încălțata de Vanessa, punându-și pe balustrada micului balcon umbrela bulgară cu mâner de fildeș la scurs, fiind o noapte ploioasă și cu vijelie.

Și nu este adevărat că se golise deja piscina din motive că o împuțise amoniacal Vanessa frecventând barul acvatic! O fi vrut ea, dar n-avea cu ce doar din diferite sorturi mediteraneene și tropicale de juice și de nectar bulgăresc, absolutely no artificial colors, flavors, or preservatives! Au deschis vanele animatorii din proprie inițiativă, după accident, că se colorase apa!
Bill, criticat pentru lașitate, s-a îmbătat crunt și a vrut să arate stăpânilor arhipelagului cum plonjează el de la etajul patru, chiar dacă nu a asigurat, de teama verificării conținuturilor până la fildeș și piele de crocodil, decât o parte din marfa de pe Zarea, cu sugestia că s-a călăuzit după ce simte, neexistând soluție mai bună nici dac-ar fi managerit Aristocrata sagacele Ulysses!
Și i-a alunecat nobilului meu Achilles american călcâiul pe… J-ul de fildeș al umbrelei bulgare a Încălțatei!
Aia e!

Iar o altă știre tristă a fost, dată matinal, telespectatoarelor mai ales, tot fără imagini altele decât o seducătoare poză în medalion, dar cu chenar negru, de către prietenii îndurerați, anunțul că într-un deplin anonimat fusese organizată cu o zi înainte, adică precedând cu puțin accidentul, înhumarea rămășițelor pământești ale bodyguardului Tony, fost profesor de fitness, bodybuilding, gimnastică aerobică și recuperatorie, sporturi nautice, yoga și zen, în sătucul natal cu mesteceni de pe apa Pripeatului, unde dispăruse să-și lingă-n izba părintească rănile fatale, dobândite luptând cu dăruire la un concurs de arte marțiale desfășurat pe plajă, când am fost angajată eu secretară la firma Aristocrata!

A fost pentru mine lovitura de grație.
Niciodată nu recunoscusem în sinea mea cât de robită sufletește eram dată acestui Adonis, răsăritean ca și mine și ca Mișa, descoperit însă înaintea mea, ca stripper la Crama Balcic, de generoasa Vanessa, precum titanul Prometheus focul, nu pentru sine ci pentru a-l da și altora!
Mi-am făcut rucsacul plângând în neștire, cu gând să nu mă mai opresc până-n port și apoi, de la primul aeroport să mă-ntorc la Berdicev, la Mișa: insula noastră paradisiacă era va să zică un infern al ororilor!
Nu înțelegeam nimic din cele întâmplate.
Am dedus, firește, că dacă lui Bill i s-a întâmplat la firmă să zboare pe geam, nu sunt scăpată nici eu de la asemenea sport extrem de extrem!
Fără patron, fără gorilă, singură-singurică în Casa cu Atlanți, mă simțeam expusă tuturor pericolelor. Eram complet depășită de situație.

Am hotărât până la urmă să fac totuși exact ce simt: să mă întorc la Măicuța Penelopa, refugiul meu obișnuit pe insulă la vremuri de restriște, și să mi-l iau ca bodyguard de supremă încredere pe Glans, pitbullul Părintelui Nicanor!
Nici nu aveam prea mult de coborât de la Casa cu Atlanți până la primitoarea ei căsuță cu zorele, rozmarin, caprifoi, asfodele, tuberoze, oleandri, mâna-Maicii-Domnului, regina-nopții, busuioc, levănțică și o specie de sulfină gălbuie care nu creștea decât din cenușă vulcanică.
Sub uriașul cedru de la răscruce, ieșindu-mi înainte, binefăcătoarea mea îmi apăru dis-de-dimineață ca la ceas de seară, însoțită de nelipsitul pisoi negru, Chliton, pesemne un mic vampir energetic ce își azvârlea pe nimicuri prisosul de vitalitate acumulat cu atâta ușurință. Îi căzuse-n gheare un exemplar superb de Cinciarella algerina și, manifestând un fel de perversitate ca a omului, nu se grăbea deloc s-o-nfulece. Se juca nervos cu ea, jumulindu-i cu furie penetul multicolor.
Măicuța Penelopa doar mă tomografie cercetător cu ochiu-i expert și gini că e de dezlegat niscaiva vrăji, nu de readus bărbatul, nici a rezolva impotențe demonstrând că nimic nu-i întâmplător sau imposibil, nici a face de spor pe principiul că banii-ți vin lesne pe insulele paradisiace.

Citindu-și bobii, ochii i se luminară de parcă s-ar fi aprins simultan toate lumânările de ceară de diferite culori produse în lipsa mea în atelier.
– Am unele indicii că nu Vanessa a făcut farmece! mă contrazise preabuna vrăjitoare, îmbolnăvindu-mă din capul locului. Americanul, chiar dacă nu-ți vine să crezi, este principalul vinovat! Blestemul vine de la sine la cei care au jurat legământ, Veronico mamă! Cine l-a pus pe Bill să se angajeze că n-o va lăsa cu fundul în propria-i baltă după ce o va iubi? Era inconștient? Te riști să fii bărbat al unei singure și ultime femei abia după ce le-ai cunoscut pe toate celelalte în detaliu! Niciodată în avans!
– Mda, babo, dar, ne sună zgomotos pe-amândouă mobilele însuși Bill, consternându-ne că își ieșise din corp și ne monitorizase cearta, copila Vanessa râdea!!! Râdea tot timpul în străvechiul Druid Hill Park, la Baltimore atunci, când negociam și, eram bărbat, ce era să fac? A trebuit să supralicitez!
– Bine, dar măcar ești teafăr? Cum te simți, Bill? Iubitule! am țipat eu ca o nebună.
Închise însă cu nepăsare, lăsându-mă cu fundul în baltă și cu gândul la emanațiile Încălțatei, la eficiența lor și la unele detalii tehnice.
Pentru prima oară Măicuța Penelopa mi se păru, și ea, împotmolită cu fundul în baltă, incapabilă să contracareze o vrajă!
Îmi citi zâmbind cu clasică durere gândul ascuns și mă trimise resemnată mai sus, să ciocănesc la ușa Părintelui Nicanor.
Ceea ce și făcui, găsindu-l în rugăciune. După nenumăratele mătănii ce-l auzii bătând gâfâind în chilie, timp în care m-am hârjonit pe trepte cu blândul lui pitbull, Glans, abia de se mai putu târî până la geamlâcul rotund ca un hublou de yacht, să îmi șoptească atât de încet și de rar încât cu greu am deslușit înțelesurile scrijelite parcă în tuful înconjurător:
– Firma! Aveți grijă de firmă, Veronico taică! Afacerile în derulare să nu stagneze!… Firma, activitatea firmei Aristocrata, import-exportul să nu stea, fată hăi! Restul sunt detalii tehnice… se mai negociază!



§9



Oricine ar înnebuni de tot și ar ajunge la ospiciu în situația mea, pe nepusă masă angajată de pe plajă secretară și, în scurt timp, să se pomenească fără ciclu, aproape văduvă și cu toată firma Aristocrata pe mână, ba să i se ceară la avizat și planul managerial pe viitorul cincinal!!!

Îndemnul Părintelui Nicanor de a-mi omorî timpul îngrijindu-mă de afaceri până se pune sau nu se pune Bill pe picioare dădu dintr-o dată un sens vieții mele, care până la naufragiu și întârzierea ciclului n-avusese deloc! Zeii îmi ofereau OCAZIA asta și n-aveam decât să profit, afirmându-mă în arhipelag ca o blondă cu reale calități de manager, urcând nu în trepte ci vertical scara valorilor, deși e cam greu să-i convingi pe bărbați când nu le reziști.
Eram însă parcă legată la ochi ca zeița levantină Baba-Oarba a justiției și nu știam încotro s-o apuc, pentru că mă dezamăgiseră chiar binefăcătorii mei, deoarece ajunseseră conform legilor lui Murphy incompetenți la maximum să mă mai servească în noua mea condiție, când nu mai eram o amărâtă de pe faleză, ci ditamai locțiitoarea patronului firmei Aristocrata, imobilizat la pat!
Cum să nu înnebunesc când mă consiliau să fac numai tâmpenii?

Și de ce, mă rog, să nu stagneze la firmă afacerile în derulare? îl criticam în sinea mea pe nonagenarul călugăr. Ce mă fac eu, părinte, dacă printre cele mai profitabile se ascund și unele de a căror abatere de la corectitudinea legală, morală și creștină mă delimitez?!
Și de ce oare, alt mister! mă întrebam, o protejează atâta Măicuța Penelopa pe Încălțata, care e principala vinovată, cu umbrela ei bulgară, de accident?
Ajunseseră cumva Maica Penelopa și Părintele Nicanor să-și repudieze convingerile nonconformiste parapsiho-pupu și să recunoască uriașa putere a statului?
Mă împingeau nebunește acești consilieri corupți să cad la înțelegere cu autoritățile și, implicit, deasupra acestui nivel, cu înșiși stăpânii arhipelagului?
Numai zeii pricepeau ce se uneltea în jurul meu!

Tocmai atunci, singură fiind la volan și hăituită de paparazzi în vechea cetate, pentru prima oară printre cele două cuburi de oțel și sticlă ale complexului Castor și Pollux marea îmi apăru cenușie, rea, amenințătoare, parcă nemișcată, fără perspectivă, ea însăși un zid, un paravan de plumb, gata să se prăvălească peste noi păcătoșii, să ne potopească întrebând:
– Dar preabuna ta Vanessa ce interese ucigașe avea? Partea ei de afaceri comune cu Bill, nu? Oare nu cumva ați lucrat mână-n mână și chiar tu, Veronico, ești infractoarea care a potrivit exact acolo unde trebuia pe balustradă J-ul umbrelei ucigașe? Evaporându-te apoi cu gorila aia sexy, cine știe ce să faceți la vilă în absența stăpânului!!!
– Nici nu m-am atins de umbrela bulgară! Și nu mi-au indus Gore și Vanessa așa gest criminal sub hipnoză! am răspuns eu cu demnitate la interogatoriul marin, înțelegând din lucirile sinistre ale stâncilor negre blestemul că mica mea căsnicie cu Bill s-a fisurat definitiv între un înainte de naufragiu și un după.
Ce simțeam, simțeam că înnebunesc și că patronul nu se va întoarce, chiar dacă-mi întârzia ciclul și mâncam ca pentru doi!

Cine îl blestemase însă pe americanul meu soț să ajungem la ruptură?
– După toate aparențele, careva dintre stăpânii arhipelagului! păru a-mi răspunde halucinant și halucinogen piscina albastră, dând din valuri răbdătoare, să înnebunesc și să plonjez și eu de la etajul patru. Vreun mare păgubit la scufundarea cargoului Zarea o fi recurs la vreun mag capabil a da în Bill bazându-se pe trei milenii de practică mediteraneană a divinației, a blestemului, a legământului și a magiei! Nimic mai simplu, Veronico!

Da, mai mult decât nimic! mă mângâiam singură, pentru că deși îmi lăsase firma pe mână, Bill se ferea să-mi telefoneze, înnebunindu-mă complet, pentru că n-aveam confirmări dacă mă mai iubește și nici altă reacție decât că se simte mândru când l-am anunțat că nu mi-a mai venit ciclul!
Se temea el de interceptarea convorbirilor, mă pedepsea, îl avea cu ceva la mână Încălțata sau voia pur și simplu doar să-mi testeze durabilitatea fidelității?
– Greu de spus! dădu din umerii de tuf și din abur sus sub stele, de unde i se putea fotografia feminitatea, temutul crater de odinioară, ajuns rezervație a biosferei mișunând de diversitatea speciilor. Rămâne de văzut, Veronico! îmi mângâie el de departe, femeiește, fruntea înfierbântată.
– Oricum yo te quiero, clămpăniră a castagnete din fildeș și fluturară agresiv ca o lungă din benzi colorate rochiță spaniolă poalele aceluiași vulcan a insinuant fandango tropăit în pantofiori din piele de crocodil!
– Como tú me quieres así yo te quiero! am râs eu sudic de sentimentele gata să erupă ale zeului hermafrodit ce se întrupa-n vidul de putere erotică lăsat de Bill, cuprinzând eu în aceeași privire din jeepul meu argento metallizzata coliba vrăjitoarei, casa cu atlanți și chilia cu eremit, spre a detecta printre atâția paparazzi și racheți ce mă pândeau, vreo siluetă androgină cu autentic clasice virtuți bisexuale, capabilă să-mi dea cu bunătate ca a Vanessei ce nu apucase infirmul Bill, puțină nebunie fericită!

O reîntâlnire în carne, sentimente și oase cu paraliticul era amânată sine die, cum nu-mi mai venea nici mie ciclul. Poate americanul se ferea din calea presei, care răscolea, investiga totul, întrebând pe toți și mergând ades la origini și la baștină și la geneza capitalului. Strategia lui era, firește, a închide cât mai repede în uitare cazul, cum se închid în ei înșiși vulcanii stinși! Cum se blochează în propriul cap bolnav autiștii!
Fiind și logic să se dea la fund Bill după un naufragiu ce cauzase falimente de firme și pierderi de vieți omenești, dar corect ar fi fost să mă prevină și pe mine, ca să știu și eu în ce mă amestec dacă mă încurc cu el!

Pe balustrada balconului, de unde a alunecat atunci pe J-ul umbrelei bulgare fostul meu soț, dar numai după ce m-a dus pe mine gorila la Villa Panthera Rosa, poate salvându-mi viața, se opri un porumbel negru cu ochi de rubin și cu piciorușe roșii ca sângele, înfiorându-mă a rea prevestire.

– Oare nu cumva americanul tău se preface c-a damblagit, Veronico? mi se adresă deodată prietenos, ca de la femeie la femeie, făcându-mă să-mi ridic nasul din acte, canapeaua mov în care Vanessa poate că vedea doar un fotoliu roșu. Bill al tău știi bine că rămâne cu beneficii serioase după naufragiul ăla! De ce nu i-ar conveni să fie lăsat în pace? Ia gândește-te!
– Dar ghindilesc! m-am răsfățat eu. Simt că o demascare ca farsor atrage consecințe grave. Poți ajunge la catastrofa unei faime de om neserios. Așadar, nu cred că patronul firmei Aristocrata poate risca așa ceva!

– Și dacă nu se joacă aici decât un scenariu cinic prin care stăpânul tău se așteaptă să scape cu viață de recuperatori, după ce-a trimis la fund atâta marfă? obiectă motanul Chliton. De ce excluzi tu, micuță Vera, eventualitatea ca dincolo de insulițele ce protejează portul, o șalupă neobservată de tine și de mass media să fi preluat, înainte de dezastru, fildeșul, pieile de crocodil, coarnele de rinocer, concentratele de șoarece african și ce altă marfă de mare preț, poate chiar cânepioară, coca sau mac, se mai afla în chilă la Zarea?
Eu, punându-mă în locul lui, așa aș fi lucrat, nebunatico!

– Nu prea crezi, faci pe nebuna, dai din coadă, zici că nu! mă luă tare pitbullul Glans, stropind prin botniță de furia cuvintelor zburătăcite. Dar de ce ai tu atunci, Veronico, mereu nevralgii cu videoclipuri clarvizionare, macabre, guest star fiindu-ți abia-nhumatul Tony, în postura de cârmaci energic șalupei supraîncărcate, zâmbindu-ți cald, până și cu o șuviță bălaie rebelă fluturându-i ca lui Robert Redford la viteza aceea extremă?
Scenariu delirant în care, hm! hm! și bătaia soră îngemănată cu moartea încasată de mortul ăsta bălăior de la Gorilă, și accidentul aproape mortal al lui Bill cu umbrela bulgară la piscină, ambele capătă același sens, sensul transportului de valori, cum te îndeamnă să simți și delfinii negri lucioși ca un vinil cu străvechi romanțe iberice, rotit la nebunie pe un gramofon la un picnic al zeilor sus în marele crater la izvor!

Adevărul alb fiind că într-o lume înnegrită de câini, pisici, delfini și hoitari, n-am putut niciodată să parcurg pistele investigației până la concluzii color. Eram bulversată complet de această tragedie și mă bazam, ca să nu înnebunesc complet, mai mult pe ceea ce simțeam, hotărâre comentată pozitiv de florile de regina-nopții, când mă-ntorceam seara târziu, frântă de oboseală, la iatacul meu rece din casa cu atlanți, adusă de Gorilă aproape cu forța de la locul de muncă din sumbrul castelletto Paloma Nera, pe drept blestemat de insulari, dacă te gândești la umbrela bulgară din balconaș, poreclindu-l ei la casa maledetta!

– Și specialiștii? m-a întrebat recent raftul de dosare împovărat în top cu trofee. Ei cum văd cazul ăsta de coșmar al patronului sinucigaș?
– Specialiștii dau din colț în colț, am urlat eu, și nu-mi explică totuși ce carul meu de reportaj s-a întâmplat de-a paralizat tocmai Bill, un mare campion nautic, despre al cărui corp de o sportivitate model, la urma urmei aș fi putut și eu depune mărturie că mai da rateuri!
– Iar la Villa Panthera Rosa ai ajuns, stăpână, exact când a fost vijelia și accidentul fatal, așa că n-ai apucat să-mparți patul matrimonial venețian cu dumnealui, ca să evaluezi de nu cumva canapeaua de la firmă nu-i prea pria doar pentru că o vrăjise ucigașa de Vanessa! îmi aduse aminte Gorilă, cu rânjetul lui libidinos, aceste detalii tehnice, nu cu mult înainte de a-mi provoca tot el un șoc nervos atât de zguduitor de mi-a revenit și ciclul la loc.

Teoretic, profita cu nerușinare de absența stăpânului și de împrejurarea că deși leziuni organice ireversibile nu fuseseră încă depistate, nimeni nu putea îndepărta blocajul psihic, ca să-și dea odată patronul firmei Aristocrata drumul la mers și la trăirea deplină a clipei.
Practic însă, mulți chirurgi îmbuibați înnebuniseră, ar fi dorit să-l aducă pe handicapat la cuțit, sperând bani mulți, dar erau incapabili să argumenteze logic presei și comentatorilor necesitatea intervenției chirurgicale, prin imagini sugestive, de senzație, a ceea ce aveau de remodelat, așa și fiind normal într-o videocivilizație ca a noastră, cum țin minte că mi se exprimase televizorul către mobil, pe un ton cam plouat, și brusc râsese absurd, ca un faun bețiv pe un arhipelag de incompetenți.
Iată de ce mai multe șanse aveau să-i pape infirmului banii psihiatrii și psihologii de la Baltimore, fără șanse de vindecare definitivă, bineînțeles!

Nădejdea mea stând doar în unele personalități vindecătoare cunoscute de mine și de Mișa din excursii cu bicicletele în împrejurimile Berdicevului, Jitomirului și Cernobîlului, care ar fi putut să-i lucreze patronului meu cu remisiune completă, pe căi neconvenționale, parapsiho-pupu, sigure și ieftine, bazate pe o străveche tradiție, pe care n-a eradicat-o nici stalinismul, care în acest sens și al canalelor și-a avut și el părțile lui bune, mai puțin demente.
Numai că și Vanessa cunoștea pe cineva care lucra, chiar în Balcicul natal, cu rezultate strălucite, rămânea de văzut care pe care mai parapsiho-pupu! m-am ambiționat eu să nu i-l cedez, fie și olog, pe Bill, de îndată ce mirosii că Încălțata, grațioasă și neagră ca pisoiul Chliton, frecventează iar barul acvatic, cu obișnuitul, vinovatul abuz de juice cu nectar, și m-am consultat cu pitbullul Glans, adus cu jeepul de la vilă la firmă, că așa e într-adevăr, nu-s eu nebună și nu mă-nșeală pe mine mucoasa nazală iritată la roșu de noile ei emanații, chemătoare doar-doar mi-o arde și mie de vreun plonjon ca al veselului Elvis Presley la Acapulco!

Nu, nu, iubitule, nu-mi ieșisem din minți fără bărbat, dar fără patron, firma Aristocrata mi se părea ca și a mea!
Instinctiv, pregătisem din start terenul ca să mă afirm managerial că dețin și competență, și putere. Încă înainte de naufragiu se înmulțiseră partenerii și clienții care parcă înnebuniseră toți, nici nu mai întrebau de Bill, preferau să lucreze direct cu mine!
Și au fost în zilele alea ca de după o revoluție încâlcită, cât nu-mi venea ciclul, destule momente în care aș fi putut să-mi transfer cu ușurință sume frumușele într-un cont secret, pe care să-l alimentez și să-l cresc sănătos fără ca prostuțul de Bill să-și dea seama vreodată!

În plus, exista un scenariu care mă speria și, concomitent, mă punea serios pe gânduri, cât eram eu de negânditoare de la natură, ca orice blondă.
Aveam unele viziuni care mă amețeau și mă dezechilibrau complet.
Simțeam că viitorul scăpa unei abordări raționale.
Nu se putea stabili dinainte care dintre factorii aflați într-o perpetuă interacțiune va juca rolul hotărâtor în ce privește deznodământul incredibilei situații la care s-a ajuns de să atârne viața lui Bill de un singur fir.

Americanul avea un fel de demnitate organică înnăscută.
De-o pildă, bănuind dincolo de răcnetele mele entuziaste, ca de sfârșit de congres al partidului unic, că-n realitate n-a prea fost la înălțime pe canapeaua de la firmă, el intra în ruminație până la o melancolie sinucigașă, care mie îmi inducea cu regularitate o profundă meditație la situația lui, de burlac fără urmași.
Oare n-ar fi putut el să mă înfieze? se răsfăța în mine o fetiță blondă ca spicul de grâu din împrejurimile Jitomirului.
Întrebare mai presantă decât oricând chiar după naufragiu, când ceea ce părea să fi fost o tentativă de sinucidere prin aruncarea de la etajul patru în piscină se putea continua cu o acțiune în forță a recuperatorilor, a racheților și a killerilor, fiind greu de crezut că stăpânii arhipelagului stăteau degeaba!

Așa că mai aveam timp să rămân, înaintea Vanessei, gravidă cu americanul! mă pupă peste tot cu subînțelesuri de adâncime, rotitoare deasupra sinistrului parc cu vampiri și stafii, o lună plină mai galbenă decât ochiul cotoiului Chliton.

Mda, recunosc, după hard work, uneori mă apuca și pe mine dorul să mă mai destrăbălez și eu!
De jos urcau spre firmă mirosuri de mâncăruri și alcooluri selecte, gălăgia jocurilor de piscină, diferite emanații intime, altele decât ale Vanessei, urletele infernale ale animatorilor, care executau cu sălbăticia unor brigadieri din Gulag numărarea turiștilor. Cum să reziști?
Și totuși, eu mă concentram și vegheam doar la interesele firmei Aristocrata!

De aceea, ar fi trebuit să fiu lăsată în pace de către diferiți pretendenți, brusc mai stăruitori de îndată ce acțiunile mele crescură pe un fundal așa de tragic.
Și zău dacă făceam eu ceva să atrag privirile bărbaților!
La restaurant, înfulecând printre picături, eram superexigentă, pentru că întotdeauna am socotit că dacă dau un ban, măcar să fiu bine servită.
Îmi știam bine cuta nobilă de pe frunte. Era ca a străbunicii mele, care poruncea fără preget, ori de câte ori era cazul, să-i fie biciuiți la scara berlinei mujicii leneși, hoți, bețivi sau căzuți în păcatul preacurviei.
Chelnerii înghețau când după ce-mi umpleau paharul le ziceam un rece Mersi! ca unor slugi ce-mi și erau, câtă vreme EU eram aia cu banii.

Din păcate, trebuia să refuz mai toate invitațiile să ies, care mi se făceau la firmă de către parteneri sau chiar de către clienți și cliente.
Nu e ușor să fii femeie, și încă blondă și apetisantă, în jungla afacerilor, dominată de masculi sau de doamne de oțel, care fac jocul cum vor mușchii lor și te tratează pe tine mai rău ca pe o curvă, pentru că fie presupun, unii, că ai bani destui și atunci poți să le dăruiești o plăcere gratuită, fie au mentalitatea și mai aberantă, alții, boșii, că dac-au ajuns ei să se îmbuibe din toate plăcerile clipei, atunci cuvine-se cu adevărat să te reguleze pe de-a moaca, așa în principiu, iar dacă-ți permiți să îi refuzi, în mod curios nici măcar nu fac gestul de a demara negocieri: rămași complet interziși, cu ochii holbați ca de-un infarct, pur și simplu nu pot înțelege o amânare măcar, de la una ca tine, când n-au întâlnit în afacerile lor obiecții la nivel de miniștri, se consideră grav jigniți și te urăsc și te dușmănesc punându-ți bețe-n roate peste tot, prigonindu-ți orice inițiativă, zădărnicindu-ți până și acțiunile de binefacere!

Mă prinsesem cam repede de cum se pot face bani pe Insula Erossa și aș fi putut fi pusă oricând inspectoare pe probleme de protecția consumatorului de către stăpânii arhipelagului!
Oricum, aș fi refuzat! Devenisem expertă și-mi jertfeam toate competențele și puterea de muncă pe altarul firmei Aristocrata.
Fără să mă ghindilesc deloc că-l complexez pe corectul Bill, arătându-i că o blondă se descurcă mai bine decât un american!
Niciodată firma nu a atins un asemenea nebunesc ritm de dezvoltare! Meritam cu prisosință Nobelul pentru economie, ceea ce, Bill aflând primul, mi-ar fi sporit șansele de a fi înfiată sau de a putea fi mămică urmașilor săi.
Dar într-un mod nedrept, diavolesc, care mă scotea din minți și din țâțâni, performanțele mele s-au soldat cu pedeapsa că Bill, în loc să se aproprie de mine, să mă felicite că recuperasem mai tot ce în scripte apărea drept pagubă produsă la naufragiu, din contra, el se depărta.
Se depărta de mine relativ lent, dar sigur. Mă părăsea sufletește ca un nor care se duce dincolo de conul surpat al vulcanului. Se tot dizolva în lumea mirajului din care venise, ca o fregată americană ce vizitându-ne portul și primind vreun indicativ alarmant, o cotește și se întoarce repejor, cu peste 30 de noduri, în orizontul ei planetar, petrecută nostalgic de fluturările de stegulețe înstelate ale insularelor pline de lacrimi, până dincolo de stâncile negre unde a naufragiat cargoul Zarea.


§10


Din voia zeilor, prin fereastra de la balconul firmei Aristocrata piscina complexului Castor și Pollux exala spre biroul meu extracte din cele ce băuse tot sezonul.
În locul sudoarei patronului, simțeam biruitoare infiltrațiile Vanessei: parfumul ei levantin, de trandafiri bulgari, de tabac bulgar, de biserică bulgară, cu mesajul că paraliticul mi-a răpit totul, dar fosta lui secretară, în bisexualitatea ei, m-ar putea consola, cum o și cer uneori legile nescrise ale Insulei Erossa. Și cum mi-o anticipase, pe fotoliul-canapea, însuși somnorosul Bill, șoptindu-mi cu buzele sale cărnoase, roze și dulci ca șerbetul de Balcic, dar cu aprig accent sârbesc, impresionanta rugă daină menă șușkătă! Care-mi dezmierda ca o limbuță de șerpișor biblic urechile, strecurându-mi peste tot, încă de pe atunci, otrava că el se adresează cui i-a jurat uneori legământ, adică ei, Încălțatei!

Oare nu fusese un lux răsfățul să mă ghindilesc serios, orbită de supraevaluarea serviciilor mele, că Bill mă iubește, nu doar mă place?
Nu cumva profitasem eu de o fisură pasageră a acestui cuplu binecuvântat și mă strecurasem între ei cum o pană din alea când sparge Mișa buturugi, tot lărgind și deranjând până le-am stricat relația?
Nu avea să mă bată Dumnezeu odată și odată pentru păcatul ăsta, poate mai mare decât preacurvia, a-i despărți pe iubiți? Și încă pe unii care se luaseră din cea mai fragedă copilărie, de la grădiniță, și se obișnuiseră cu gândul amorului unic! Cu atât mai mult unul al altuia cu cât și cei din jur, i-au știut dintotdeauna împreună, nedespărțiți cum dăscălița de catalogul ei, cum primarul de mobilul său, cum preotul de crucea sa!

Totuși, femeie despărțită de bărbat considerându-mă după naufragiu, dinaintea bibliorafturilor eu nu aveam emoții, nici temeri că n-o să mă descurc din pricina blondei mele incompetențe. Dimpotrivă, admirându-mă-n oglindă, eram perfect convinsă de contrariu. Și uite că, angajându-mă pe drumul schimbării fără să mă ghindilesc prea mult, ci tăind energic în carne vie, la firma Aristocrata de pe Insula Erossa, miracolul redresării economice s-a produs practic fără tranziție!

Dar, uimindu-l pe Bill cu aptitudinile mele pentru științele comunicării, eu însăilasem încă înainte de plonjonul lui ratat un păienjeniș de relații noi, unind între ele medii, segmente și categorii de parteneri și de clienți pe care, ca american spilcuit, corect și îngâmfat, nu numai că nu le frecventase, ci pur și simplu le ignorase cu același infantilism cu care se referea nu odată la stăpânii arhipelagului ca la niște biete făcături de-ale presei, de teapa Omului Zăpezii sau a Monstrului din Loch Ness, deși primea lovitură după lovitură în business interpretându-le aberant ca ținând de ghinion sau de absurditatea jocului zeilor olimpici!

Pentru mine, acești stăpâni ai arhipelagului erau în primul rând oameni, oameni ca noi, oameni ca mine și ca dumneata, oameni în carne, grăsime și oase, fiecare cum l-a lăsat Dumnezeu, personalizându-l cu defecte și calități specifice, particulare, cu avantaje și dezavantaje.
Mi-am dat seama că, din punct de vedere socioeconomic, nu poți da acea lovitură asurzitoare, la care ideal antic de perfecțiune tânjește orice om de afaceri care se respectă, decât dacă ea ți se permite, așa că le-am expediat la toți, chiar pe adrese nesigure, invitații tentante, amintindu-le că pe insula noastră paradisiacă, din inițiativa firmei lui Bill, Aristocrata, come consuetudine anche quest'anno si svolge la tradizionale Festa del Pesce che prevede sport, amore, musica e ricette a base di pesce e tante piacevoli sorprese che renderanno il tutto più interessante.

Și am reușit să-i impresionez, dovadă că mie mi-au permis cu prima ocazie să dau lovitura, bubuitoare ca a tunului, când, aflând de la Măicuța Penelopa că vine tornada, am emis o circulară să se achiziționeze pentru depozitele mele TOATE fructele de mare din arhipelag, după sinistru, pe o hulă persistentă, rămânând astfel firma Aristocrata, exact cum anticipasem, furnizor unic în întreaga noastră zonă de influență!
Exclusivitate pe care Mister Bill n-a apreciat-o deloc!
I-a zis gorilei doar atât: că sunt o rea, o hoață, o exclusivistă, că sunt neagră în cerul gurii! Poate și sub influența Încălțatei, care nu stătea degeaba, ci sta mai mult cu el pe la spital, după ce a vândut niște chioșcuri de la promontoriul nudiștilor, ca să aibă Mister Bill cu ce-și achita spitalizarea și ca să se mai miște paraliticul în unele speculații ce derula paralel la ale mele, rareori telefonându-mi și rugându-mă insistent să nu-l contactez cât e neputincios și are serioase probleme de imagine!

Vorbeam tuturor cu pasiune și competență, specialistă parcă dintotdeauna, despre fluctuațiile de preț del pesce spada, del tonno, dell' aragosta e del pesce azzurro (sardine, sgombri e alici), mă preocupa intens la raccolta di crostacei e molluschi, studiam piața răsăriteană a melcilor și batracienilor, năzuiam a implementa-n UE meniuri sud-est asiatice pe bază de lăcuste afrodiziace și de diferite larve reducătoare de colesterol.
Neobosită, umblam până și noaptea-n vis după fructe de mare mai ieftine și superioare calitativ, făcând scufundări asistată de moroiul bălăior al frumosului Tony și admiram subacvatic bancuri de peștișori albaștri și aurii, alge verzi, roșii, brune și predominant mov, languste mustăcioase, crabi bărboși, stridii, midii, homari încruntați, scoici, creveți, caracatițe lacome, sepii, calamar moale, fleoștomoc, alte specii de meduze, hipocampi născând hipocampi, iepșoara de mare păcălind pe mascul să poarte și să nască el mânjii marini unul câte unul, ejectați ca dopulețe de șampanie amniotică…
Într-o fază a visului, seraficul Tony rămânea discretișor lăturiș în urmă, cu masca aia de scafandru cosmic care ne ecrana sărutul, țeluvka, și apărea în locu-i, ca scufundător turist american scotocitor de comori bulgare, Mister Bill! Atunci redeveneam animatoare și-i arătam cu o dulce condescendență didactică le Meduse, i Coralli neri, le Attinie equine, il cargo Zarea, il Rombo e le Stelle di mare…
Iar în final de vis, patronul începea să mă iubească sănătos sub apă, ignorând privirile mirate ale viețuitoarelor biotopului, până ce totul devenea un adevărat coșmar printr-o neașteptată răsturnare de situație: se făcea că marea seca de tot, ca luată de imperialiștii americani, și-n mâlul infect și călduț încerca, fără succes, să mă violeze o gorilă uriașă, urlam, mă zbuciumam și mă trezeam dezvelită și asudată, fără nici un King Kong, singură-singurică în iatacul meu din casa cu atlanți!

Miracolul se produsese în altă parte. O splendidă lovitură de imagine!
Redresasem complet și repede firma după naufragiu! La nivel de țară, statisticile performanțelor mele ar fi avut o impresionantă valoare electorală.
S-ar fi zis că meritam chiar Nobelul pentru economie, eu mulțumindu-mă însă și cu un răcoros voiaj norvegian, să mă odihnesc, pe deasupra fiind și blondă! Era și cazul după atâta caniculă mediteraneană!
Descoperisem cât de ușor se face banii, dar i-aș fi mâniat pe zei fugind înainte de a beneficia de iubirea specifică Insulei Erossa, satisfacțiile profesionale fiind pentru orice muierușcă, din punctul de vedere bisexual al zeilor olimpici, doar un mod omenesc de a omorî timpul alene trecător în procesualitatea sa când ești singurică, așa cum bine băga de seamă și primitivul Gorilă, spionându-mă pesemne pentru Mister Bill sau for Vanessa, dar și-n dulce folos propriu, așteptând cu răbdare de păianjen kaghebist să-i satisfac poftele murdare în tristele odăi ale casei cu atlanți, compromițându-mi ireversibil virtutea într-o singură noapte a disperării.

Eram îngrijorată și pentru că bănuiam de unde venea, parcă împroșcându-mă cu noroi vulcanic și mâl marin, siguranța de sine a șoferului și bodygardului meu: din percepția unei nefericiri netratate dintr-o neglijență îndelungată!
Fiind o namilă, se chiora fără sfială direct în decolteul meu și-mi scana de la real la virtual ca un labagiu mucos, la fiecare ocazie de închidere care se deschide, crăpăturile rochiilor decupate întotdeauna la mine cu eleganță vesperală, deși munceam ziua.
Ne învârteam într-un cerc vicios.
Se purta nejustificat cu o nonșalanță jignitoare, dar nu prea aveam de unde să-l apuc! Mă trata ca pe o blondă, nu ca pe o stăpână! Și asta de la prima vedere! Cu mult înainte de naufragiu! Așa că eram pe bune contrariată. Toate succesele mele manageriale păleau fără iubire!
Pentru că mi-era greu să-l trosnesc fără să dispun de proba contrarie la ceea ce părea a-mi prooroci prin rânjetele sale demonice, deprimându-mă cu jignitoarea putere de sugestie a nonverbalului, anume că lasă, lasă, Veronico, lasă că va veni, CU CERTITUDINE, ziua cea mai lungă, ziua D, ziua debarcării lui Dominus, stăpânul, din poziția dominantă, adică în sensul că americanul musculos dar superficial va lăsa odată și odată treaba în nedesăvârșire tragică, încât tu, Vero, ca o blondă și deci destrăbălată levantină, moștenitoare a idealului corect de perfecțiune grec, vei apela să finalizeze pe Servus ca lover, pe slugă, pe mine, pe Gorilă, pe tine, adică, o zei! voi apela EU la monstrul ăsta caraghios și incorect, la King Kong, să-mi presteze mie serviciile lui băloase și dezgustătoare!!!

Din fericire, la asemenea subînțelesuri dramatice eram de mică educată a nu replica decât printr-o glacialitate disprețuitoare, nelăsându-i bestiei flămânde nici cea mai mică speranță împotriva virtuții.
Așa m-am și apărat, fără a-l mai pârî, ca să nu-i jignesc lui Bill nici opțiunea de pe plajă pentru o gorilă în locul cimpanzeului Tony, care-l înșelase poate bisexual cu maimuțica de Vanessa, nici, în fond, opțiunea pentru mine, dacă, american corect și suspicios, mi-ar fi interpretat neplăcerile drept confesiune despre o lipsă de confiență-n propria-mi virtute, abia recent răsplătită la firmă.

Cum răsplătită? Cum? Retrospectiv, așa și așa! Plus-minus! Cum zicea și Părintele Nicanor, hrănindu-și din belșug pitbullul cel pofticios de carnea mea, așadar protejându-mă:
– Singura răsplată a virtuții este virtutea însăși, Glans!

Poate. Da. Sunt nemulțumită! Pentru că mi-e greu să-i iert lui Mister Bill acele amânări nejustificate, acele tergiversări absurde, acele rețineri stranii, de euroatlantic prea fericit ignorând filozofia pățitului din Est, care știe că nimic nu se recuperează din clipa netrăită în procesualitatea ei și că sclavul moral care nici măcar n-a fredonat-o solo pe nocturnă-n Gulag, economisind la energie ghindilindu-se să-și facă norma să-i dea stăpânii rația să-mbuce, n-a fost tocmai un as în gestiunea fericirii să-l iei drept guru!

– De pildă, părinte, să vezi fază într-o miercuri! Eu râdeam, râdeam bine îmbrăcată, în rochia mov de seară cu decolteu în formă de treflă, care sucea automatic privirile bărbaților, spre muta mulțumire a patronului, abia coborât de la volanul unei supermașini de sport inaccesibile burgheziei mărunte, veritabilă bijuterie pe roți, un prearâvnit Porsche rosso scuro, unic pe Insula Erossa, și mă pomenesc strânsă-n brațe musculoase de sportiv nautic încă dintre Complexul Gemenilor și il castelletto Paloma Nera!
Niciodată Bill, niciodată un alt bărbat sau o femeie nu mi-a promis atâta iubire!
Dansasem, singuri pe ring, ore întregi și corpul lui emana îmbătător mai toate miresmele bisexuale floral ale caliciilor și corolelor Sudului, confirmând ce le sugeram eu ca animatoare turiștilor mei la Crama Balcic a Vanessei, să trăiască clipa și să se iubească în natură, să se convingă de adevărul prospectelor noastre cum că la ginestra, l'ibisco, l'erica, l'oleandro, il rosmarino ed il mirto colorano e profumano tutta l'isola!
Din recunoștință, eu am inițializat un striptease show încă din lift!
Dar mobilierul, dosarele, computerele, copiatoarele, faxurile, distrugătorul de documente, reportofoanele, camerele ascunse, până și atât de convenționala vază cu orhidee liliachii, lămpile puternice, canapeaua aceea roșie ca butucul măcelarului copilăriei mele din Jitomir, sistemul de alarmă mereu clipitor, râgâitul hardurilor, nimic, nimic nu ne îmboldea spre inițiative galante. Odată intrați, ghindileam și ne conversam despre afacerile curente!!!
Nici a acceptat Mister Bill să rămână, preacucernice părinte, nici să mă ia la vila lui roză cu atlanți nu s-a învoit să explice de ce nu poate, că de voit mă voia!
Am plâns mult atunci și am visat toată noaptea că marea inundă la casa maledetta, cu firma Aristocrata cu tot!

– Sau, altă fază, într-o marți, părinte, când Bill, după ce am îndosariat niște oferte, a strivit în scoica scrumieră trabucul abia aprins și a început să-mi smulgă nasturii de sidef de la spate ai bluzei mele subțiri, purpurii, cu decolteu în formă de inimă, de-am tresărit puternic, mi-am simțit obrajii dogorind, am roșit și am lăcrimat:
– William, mi-e rușine aici!
– Trebuie să te obișnuiești mai degrabă la firmă decât la Villa Panthera Rosa! a evitat el iar să avem casa noastră. Vor veni zile și nopți grele, Vera, când ne vom bate din bastionul acesta. Zeii mi-au dat o idee tragică de afaceri și nimic nu mă mai poate opri să nu mă avânt în luptă!
Nu pentru câștig, ci pentru palmares! Pentru Curriculum Vitae!
Bani am de moștenit la Baltimore de la părinți cât cuprinde! Cât să cumpăr, să știi, toată insulița asta, cu vulcan cu tot!!!
Dar e suprema plăcere, Veronico, să-ți vezi dușmanii în derută și un bun strateg e în stare să poarte bătălia chiar pe un teren mlăștinos, dacă greutățile pe care le întâmpină și adversarul sunt devastatoare pentru acesta!
Ai s-auzi de niște falimentări și niște naufragii de-or să se cutremure nu numai turnurile Castor și Pollux, ci și bursele din Singapore sau Tokio!
Tăcu și o cută de plăcere intensivă i-a personalizat multă vreme frumos bronzata frunte de afacerist de pe alte insule, nu mediteraneene, nu levantine, ci euroatlantic newyorkeze.
A plecat fredonând mulțumit un cântec de beție marinăresc.
Eu am plâns și am visat toată noaptea că la casa maledetta se înalță la cer și, când pică, împinge spre mare complexul Castor și Pollux, înălțând pulberea pământului, pe când în microfoanele transmițătorilor în direct vâjâie vântul a blestem și a pustiu.






§11




Așteptata bătălie promisă de Mister Bill dușmanilor săi mi-am dat repede seama că nu se va da niciodată. Eu n-am interpretat ca alți analiști accidentul cu umbrela bulgară ca pe o stratagemă țintind a face uitat naufragiul și a declanșa prin surprindere răfuiala cu stăpânii arhipelagului.
Oricum, provizoratul, așteptarea, lipsa de acțiune i-au alterat patronului serios imaginea, chiar dacă se crampona de pauza de prezență în interes balcanic a flotei americane, căreia năzuia a-i deveni furnizorul dominant prin firma Aristocrata, când se va baza ea pe Insula Erossa.
Adevărul fiind că nici atunci când extindeam fotoliul roșu-mov, din an în Paști, în ciuda curiozității lui morbide pentru anatomia mea, de-mi scotocea detaliile minute-n șir, parcă spre a inventaria ce am eu și-i lipsește Încălțatei, el NU s-a ridicat nicicând la înălțimea, relativ modestă, a orizontului meu de așteptare!
Da, NU s-a ridicat nici când am făcut eu cele mai mari concesii, pentru că musculosul, nauticul Bill, în intimitate s-a dovedit de-a dreptul aerian, extrem de casnic, foarte tandru, deci teribil de timid, grijuliu ca un bunicuț blajin. Avea până și tabieturi de pensionar de la noi de la bloc de pe la Jitomir sau Berdicev, mă punea ca Mișa să-l scarpin pe spate! Când mi-era lumea mai dragă!!!

Dar putea fi și brutal! Agresiv.
Într-o joi, după ce am verificat niște contracte, ne-am iubit cu o rară frenezie, de nu știam ce să mai cred.
Ca de obicei, eu eram foarte pătrunsă de cele întâmplate, pe când el se arăta de o indiferență glacială, scoțându-mă imediat la plimbare în vechea cetate, fără postludiu, afișându-se cu mine mândru ca un dulău c-un ciolan de fildeș: parcă-l văd, un american, un străin, un straniero oarecare, legănându-și sfidător pe Corso elegantul laptop bleu cu casetă din piele de crocodil, fredonând piesa You Look Divorced din repertoriul demodatei trupe Anal Cunt și rumegându-și nervos chewing gum-ul binemirositor a menta selvatica pe dinaintea vitrinelor și persoanelor egal atrăgătoare pe insulă în sezon.

– Iar prima oară, măicuță Penelopa, aberația ce m-a lăsat interzisă, paralizată complet, atât pe fotoliul rosso scuro cât și pe canapeaua cu macat mov, după extindere, a fost că Bill mi-a interzis cu desăvârșire să mă mișc!
Adică să zac pasivă ca o statuie! Din marmură de Paros! Eu!!!
Pesemne din considerente teoretice și practice profund tantrice, pentru ca farmecul părelnic smuls non-existentului con il sesso în procesualitatea sa de esență divină, anume amorul, să ni se pară a dura o veșnicie!
Cel puțin așa mi-am închipuit eu, orbită de șampanie, de muzică, de orga de lumini, de flashlightul stroboscopului și de aurul recent al broșei cu peștișorul spadă…
Dar în intimitatea mea cea mai profundă, într-o seară cu lună și fluturi se trezi un detaliu strigând:
– S-o crezi TU că durează o veșnicie!!! Tantra asta s-o crezi TU!!!
Și orice răsfăț pieri ca prin farmec, încât am început să gândesc, nu să ghindilesc, și brusc să mă simt subapreciată, disprețuită, tratată gonflabil.
Și așa și eram, pentru că Mister Bill, în egoismul lui scabros, abia acum deduc retrospectiv că manevra să se impună pas cu pas ca autocrat al meu, ca Dominus, sădind în pliurile ființei mele vicioase convingerea bolnăvicioasă că tot ce mi-e mai dulce pe lumea asta bolnavă, îi datorez în exclusivitate Stăpânului! Ca în orânduirea sclavagistă!
Cu alte cuvinte, voia să mă înlănțuie toată, ca pe o roabă antică!

Am plâns și am visat până a apus luna și a răsărit soarele, hotărând ca, atunci când gagiul va ajunge dependent de mine la canapea și-mi va trece firma Aristocrata pe numele meu, odată cu apartamentul, cu Villa Panthera Rosa și cu imensul ei parc defrișabil și parcelabil, să încerc să-i sugerez să-și updateze orientarea și să-și upgradeze aceste tehnici ale extazului depășite, uzate moral!

Dar cu atâtea și atâtea frecușuri, eu nu mă opream să-l iubesc pe american și să-i fiu o fanatică credincioasă!
Mă inițiasem în cât de ușor se face banii, dar i-aș fi mâniat pe zei cumpărând și consumând de la altul sau de la alta iubirea eternă, spre care călăuzeau până și pe cotoșmanul Chliton emanațiile Insulei Erossa! Mi-era chiar ușor să port povara castității, pentru că mi se relevase misterul a ceea ce nega idealul grecesc: DE CE bărbați nesculpturali, nesportivi, nenautici, urâți și adesea fără de parale, ca Gorilă al nostru, pot dispune de femei cu mult superioare, de la care, cel puțin la prima vedere a cât de îngrijite sunt, nici în vis nu te-ai aștepta să cedeze ele poftelor unor bestii.
Și totuși se mai întâmplă! Pentru că acești outsideri au calitățile lor, începând cu avantajul că le sunt permanent disponibili! Adică pot… Și uneori mai știu și ce să le facă! Sau măcar ghicesc ce simt doamnele că vor, călăuzindu-se isteț după ceea ce simt ei înșiși.

Ah! Mi-era așa de dor de Bill al meu, dar Mister Bill se ferea, inventând tot felul de pretexte, numai și numai ca să nu-l văd eu neajutorat în cărucior și să nu-i pot acorda asistența morală binemeritată!
Desiguuur, nu numai din orgoliu mă persecuta, ci și pentru că Încălțata îi picurase-n cap cu pipeta traiului lor zilnic nou, picătură cu picătură, ideea fixă că accidentul a fost pedeapsa dumnezeiască pentru că el, cioc-cioc-ceau! A sedus-o la Baltimore, cum că nu pleacă, și a… abandonat-o! A iubit-o și, întâlnindu-mă pe mine și plăcându-mă cu mult mai mult, pur și simplu a lăsat-o! M-a angajat pe mine secretară, nu în locul ei cum crezusem, ci pentru prima oară și-a îndulcit viața de patron cu prilejul meu, eliberându-se de o grămadă de plictisitoare bătăi de cap cu hârțogăria firmei.
Asumându-și, totuși, totuși, ca un adevărat erou din bronz sau din marmură de Paros, verticalitatea de Coloană Infinită a riscului de a-i mânia pe zeii față de care se juruise-n umbra nucului bătrân de la intersecția Jurassic Parkway cu McDonald’s Street, principalii factori de risc de înfruntat fiind conform clasicului blestem al femeii despărțite de bărbat: târâișul roz al șarpelui, pasul melancolic al gândacului și, în eventualitatea că stăpânii arhipelagului ar fi aruncat în aer la casa maledetta, cu firma Aristocrata cu tot, vâjiitul vântului și pulberea pământului, deoarece, solul fiind vulcanic, negru, și osteoporos, prognosticul specialiștilor era că o explozie chiar și de la scăpări de gaze ar fi afectat cu certitudine întreg cartierul, inclusiv fundațiile complexului Castor și Pollux.

Catastrofă ce nu se produse, dar statuia eroului meu, tot din capriciul zeilor, o păți urât precum Colosul din Rhodos!
Pesemne ca să mă excite, Gore se făcu într-o miercuri a uita pe un video din holul cu papagali al Villei Panthera Rosa o casetă recentă de la camera de supraveghere permanentă a biroului meu din istoricul castelletto Paloma Nera.
Am rămas cu gurița căscată!
Rezulta că Bill trece pe la firmă tot atât de des ca înainte de naufragiu!
Pe balustrada balconului, de unde a alunecat el atunci pe J-ul umbrelei bulgare, poposise flămând un porumbel negru cu ochi de rubin și cu piciorușe roșii ca sângele, înfiorându-mă a rea prevestire.
Patronul îl hrănea în prim plan cu fistic din palma întinsă din căruciorul de handicapat împins de Încălțata, îu! împopoțonată cu ce ? Cu ancore! Cu cerceii mei de aur, cei grei de safire și briliante, ce-i lungeau urechile altminteri mici ca ai unei cercopitece!!!
Dar chipul mincinos al americanului paralitic ce mi se făcea c-a rătăcit cutiuța de catifea purpurie îmi apăru deodată plin de demnitate, cum prin filmele de pe canalele didactice un președinte istoric, marele Roosevelt, realizatorul celebrei Debarcări, datorită căreia unificarea Europei s-a realizat mai lent și mai suportabil decât ar fi dorit-o marele Stalin.
Rând pe rând rememoram de pe micul ecran gemetele tot mai sfâșietoare prometeic ale lui Bill dinaintea loviturilor zeilor: spargerea vazei chinezești, explozia mașinii germane, naufragiul cargoului ex-românesc Zarea, ratarea plonjonului mexican inspirat de veselia de la Acapulco.
Auzeam lăuntric retrospectiva și mă tot uitam pe monitor la puținul ce-l făcea el Vanessei pe canapeaua noastră, autorestricționându-se anticipat, ca american corect și creștin, doar la atâtica aia cu ce se pot stimula și jivinele între ele, deși au toate-n dotare bot și limbă, și mă întrebam cu nespusă îngrijorare dacă-l voi mai stăpâni eu vreodată pe Bill al meu, după ce căpățânoasa bulgăroaică l-a atras într-o experiență care s-ar fi putut solda și, vizibil, se și solda, c-un tragic eșec sexual umilitor, degradant.
Eram convinsă că-și va lua el singur zilele, muindu-i-se sufletul cel atâta de dur odinioară, atunci pe plajă, la târgul de bodyguarzi!

Plângeam, plângeam printre papagali, înnebunită de gelozie!
Chipurile, ex-secretara exersa militărește cu el, să se dea singur jos din cărucior, la porumbelul din balcon, și să facă apoi, tocmai până la canapeaua cu macat mov și cu Încălțata dezbrăcată ademenitor, târâișul șarpelui, încordându-și mușchii nautici și gâfâind pe mochetă de-i curgeau balele!!!
Ce vrăji practicase, cum izbutise Vanessa în planurile ei de a-l înlănțui pe Bill al meu pentru totdeauna? Din planurile mele de fericire construită demolând acest cuplu ca pe un edificiu doar vag fisurat la seism, se alesese pulberea pământului iar în căpșoru-mi auriu abia scos de sub foenul coaforului n-auzeam decât vâjâitul vântului!
Mă scotea din minți și nu puteam să-mi scot din minte chipul lui de Laocoon chinuit de torționară, de kaghebistă, în târâișul demn ca răscolit de o suferință prometeică în Crimeia lui Roosvelt și a lui Stalin, atunci când vulturul trimis de zei devoră ficatul eroului înlănțuit pe stânca bătută de talazuri indiferente, levantine.

Partida de sex cu porumbel negru la care asistasem într-un mod atât de neașteptat mă năucise complet, revelându-mi-se intim particularitatea profilului meu psihologic de a nu poseda o bisexualitate imparțială, perfect simetrică, cum îmi închipuisem axiomatic de mică, fără a verifica.
Am avut revelația că nu pe Bill, ci pe Vanessa eram geloasă, blestemând-o că de ce îi cedase patronului ca unei gorile violatoare!
Iar ea, călăuzindu-se mai mult după oceanul veșnic neliniștit de pulsiunile ce o răscoleau în zonele abisale, decât după felinarul cu geam murdărit de fluturii nocturni ai insulei rațiunii, și-a dat seama instantaneu că cineva suferă, suferă și tot suferă întunecând marea înconjurătoare cu stele cu tot, făcându-le să pice în valuri și să se închege și să se adauge coralilor negri.

Dimineața, un curier drăguț, de origine tunisiană, care difuza și pizza fierbinte, în maxim 20 minute ajungând cu scuterul la client în orice punct al insulei, lăsă la poarta Villei Panthera Rosa lui Gore, pentru mine, chipurile de la un client al firmei Aristocrata autodeclarat suprasatisfăcut, o uriașă orhidee mov în țiplă argintie cu un răvaș auriu imitând vechile pergamente bizantine ortodoxe de la Muntele Athos și de la lavrele kievene.

Nu a mai reușit nimeni toată dimineața să-mi șteargă surâsul de pe buzele mai senzuale ca oricând!
Ba chiar aveam momente când izbucneam de una singură în hohote de râs ca o nebună.
Și oricui i s-ar fi putut întâmpla să aibă un astfel de comportament deviator, numai să fi văzut mutra încurcată a lui Gorilă care nu știa, sărmanul bou, ce să-i raporteze șefului său despre mine, după o atât de simetrică răsturnare de situație a raportării mele sexuale față de personajele de pe Insula Erossa!
Pentru că mesajul fusese caligrafiat cu un marker roșu într-o limbă levantină moartă demult, tare demult! Nu în bizantina celei de-a Doua Rome, ci în limba protobulgară, adică vechea și înțeleapta slavonă, cu litere chirilice ornamentale de o frumusețe paleoliturgică de necrezut!
Era un poem compus în realitate de celebra poetă clasică a celor mai sensibile și mai delicate iubiri, divina Sappho, inspirat de o fetiță de ținut pe genunchi, Cleis (Cleia) pe numele ei, o floricică aurie, blondă ca mine, meritând a i se dărui, pentru a nu fi coruptă să fugă de pe insula desfătărilor, chiar capitalul superbogatului Croesus în întregime!
Farmecul liric venind dintr-un conflict nerezolvat pendinte de un domeniu și un segment de piață care începuse a mă preocupa și pe mine, anume fashionul! Deoarece autoarea profund implicată în problemele de imagine ale fetiței de ținut pe genunchi își amintea că mămica ei, în Sardesul elegantelor de odinioară, zicea că în anumite medii era perceput ca de bonton, când nu se purta diadema cu safire și briliante, să se pună pe căpșorul de aur buclat o bentiță de purpură, asta înainte, dar pentru noile generații mai ecologiste, ajungându-se la soluții hippiote, adică așa cum am zice în limba europeană, a girl whose hair is yellower than torchlight should wear no headdress but fresh flowers!

Faptul că preabuna, dulcea, dulcissima Vanessa, avusese în noaptea de vară a insulei o viziune a mea bazată pe o antică orgie în care părul meu era mai luminos auriu decât flacăra făcliilor mă înnebunea.
Cleștele duioșiei și al dorului îmi strângea inima cum străvechiul și jucăușul Cupidon ar fi ciupit strunele lirei din carapace de broască țestoasă, sau ale unei harfe din fildeș, în noaptea înfiorată de trilurile privighetorilor sub portocalii înfloriți de la Villa Panthera Rosa, alb-argintii sub razele lunii pline, imensă portocală ea însăși, a zeilor îndrăgostiți.
N-am dormit toată noaptea de dureri de cap, pentru că nu știam la ce să mă aștept, iar la birou mă aștepta un fax încă și mai straniu decât acest poem de amor pentru mine al fascinantei Vanessa.

Nu era prea clar cine dăduse faxul, dar începea cu o știre senzațională!
Bill își deblocase piciorul stâng și umbla binișor în cârje, donase deja căruciorul azilului de bătrâni local!
Apoi fascinanta Vanessa, demascându-se, îmi explica și cum realizase această performanță.
Cu ajutorul binefăcătorilor mei! Ceea ce mă umplu de oroare, dar și de înțelegere a situației nou create.
Maica Penelopa o lămurise că nu eu am pus umbrela bulgară pe balustradă și nici am comandat vrăji, la ea sau la alta, să ajungă Bill neputincios, pentru ca eu, posibilă infirmieră, să-l îngrijesc, să-i ajung indispensabilă, să-l căsătoresc cândva cu mine și să mă privatizez astfel în averea lui uriașă!
Accidentul fusese, după ea și Chliton, rodul nesăbuinței victimei înseși: Bill iubise și lăsase, alegându-se firesc, din voia zeilor și zeițelor în rândul cărora creștea indignarea, cu târâișul șarpelui și pasul gândacului, pulberea pământului având a se alege fără mine din firma lui, de-ar fi vâjâit vântul și prin odăile jefuite poate chiar de Gorilă ale Villei Panthera Rosa!
Iar Părintele Nicanor îi explicase de la obraz fascinantei Vanessa că nu printr-un comod pelerinaj auto la cele șapte mănăstiri ale insulei plătind acatiste după acatiste va obține ea revigorarea slăbănogului, ci prin jertfă!
E drept că jertfă materială, dar jertfă, anume niște cercei scumpi, niște grele ancore de aur cu safire și briliante, prețioase dar incomode că-ți lungeau urechile.
Mi le aminteam bine, căci voise să mi le dea întâi mie William, ca primă de instalare când m-a luat secretară, dar eu am preferat o broșă cu pește spadă!
Vanessa a înțeles aluzia și, după o lungă zi de adâncă meditație, s-a întors la chilia dăltuită în tuf și a depus bijuurile necesare jertfei în Cutia Milelor cea păzită cu strășnicie de pitbullul Glans.
Peste trei zile, slăbănogul s-a coborât singur din pat și a început să umble în cârje, dincolo de laudele la adresa mea pentru performanțele noii firme Aristocrata (formulare ce mă măguli toată), sugerându-mi-se în finalul faxului că dacă-mi bag și eu ceva la care țin în Cutia Milelor a Părintelui Nicanor, atunci ilustrul convalescent se va porni a merge pășind și cu piciorul drept!
Așa că am avut la ce mă gândi în insomniile nopților următoare!

Dezgustătoarea mea gorilofobie mi se tămăduise definitiv, după ce vizionasem târâișul de șarpe al lui Bill spre Vanessa și deznodământul că paraliticul era cumva legat și la punguța cu doi bani, nereușind să-i ofere partenerei, căreia-i jurase uneori legământ în parc la Baltimore, delicatese de invidiat, fiind și ea condamnabilă însă, pentru că din cine știe ce calcule meschine nu îl învățase pe patron acele trucuri explozive pe care orice femeie și le descoperă de mică, explorându-se până la ultimul detaliu.
Cineva avu însă grijă de mine și de Gore, să ne fisureze preventiv încă tatonantul cuplu, atacându-ne subtil nu la casa cu atlanți ci la sediul din clădirea răcoroasă și veche, plină de prestigiu istoric, zisă în prospecte il castelletto Paloma Nera, iar în cartier “la casa maledetta”!
Ne teroriza lipind noaptea pe inoxul firmei Aristocrata bilete.
Totdeauna doi fluturași.
O inscripție mi se adresa mie, cu oarecare tendință de a mă proteja: Don't drink and drive!
Într-adevăr, de atâtea supărări eram în ultimul timp predispusă la a-mi revigora curajul și prospețimea în alcool, un pahar de vin roșu sau un degetar de palincă, ceea ce ar fi putut să-mi facă o țâră mai lente reacțiile de șoferiță pe străduțele întortocheate ale vechii cetăți, sau la coborârea de pe vulcan după vizitele ce le făceam la Părintele Nicanor și la Maica Penelopa.
Însă cealaltă inscripție se adresa lui Gorilă, cu insulta rasistă lipită tot cu boț de chewing gum, totdeauna deasupra biletului meu: Þigane, trăiască mă-ta, nu fi jidan nici poponar, hai să ne batem, bolșevicule!
Bodyguardul nostru silabisea și nu știa sau nu voia să spună cine-l provoacă. Se mulțumea să mormăie din canini, rânjind fioros cu o superioritate sinistră:
– De data asta să fiu al dracu, domnișoară, dacă nu-l omor de tot!
Ascultam la el, dar aveam o presimțire sumbră: cine-l provoca le avea pe bune cu științele comunicării, ba chiar îi studiase gorilei profilul psihologic, îi ghicise mania persecuției ca ținător de o minoritate, aceea a persoanelor discriminate la angajări pentru înfățișarea lor, și făcea trimitere antecalculat la vreo patru-cinci categorii defavorizate, tocmai pentru a stârni în furtunoasa-i fire de bodyguard reacții sub imperiul emoției, încât să-l poată trosni prinzându-l cu garda jos, cum poate și Bill uneltea contra stăpânilor arhipelagului aducând în secret flota americană să staționeze la ancoră cât mai aproape de Insula Erossa.


§12


Sub pinii seculari creșteau mărăcinișuri și tufișuri, te impresiona galbenul ginestrei, albul asfodelei, movul ciulinilor. Și câtă animație! Vedeai fluturii mișunând, termite înființând mușuroi după mușuroi, iezii zburdând, măgărușii clătinându-și urechile ca și cum ar fi încăpățânați numai și numai pentru că domniile lor ascultă perpetuu mierla și privighetoarea.
Cărăruia era traversată ades de gărgărițe singuratice, de roiuri de lăcuste, de furnici furioase rătăcind cu ouă ca niște boabe de orez, sau de convoaiele solemne, cu aer prezidențial de ziua drapelului, ale vacilor-domnului.
În acest univers de ființe mici, cotoiul Chliton părea un gigantic tigru îndoliat după părinți, când îmi ieși înainte să-și frece blana electrică de ciorapii mei, transferându-și cu obrăznicie toate energiile mele de frecvență joasă.
Maica Penelopa trebăluia în tinda căsuței ei țărănești cu o broască râioasă într-o mână și cu un ac cu sforicică roșie în cealaltă.
La interogația mea despre viitorul firmei Aristocrata, ea devie serios, declarându-mi în doi peri că se consideră călugăriță a mai multor religii! Pesemne trecuse cineva înaintea mea pe acolo și mă lucrase.
Din câte băgasem de seamă, îl cunoștea mai degrabă pe american decât pe euroatlantica Vanessa. Pentru că îl servea curent, făcându-i pe termen și la vedere anumite farmece pentru spor. La rândul său, Bill nu uita să fie atent cu blajina vrăjitoare, atunci când reușea vreo lovitură mai deosebită. Împingea curtoazia până acolo încât nu uita să confecționeze și să-i trimită de 1 Martie, de ziua Babei Marta, după obiceiul bulgăresc deprins de la Vanessa, niște fire albe și roșii împletite, numite mărțișoare și aducătoare de noroc în anul natural, acela care începe, ca în Antichitatea cea clasică, sănătoasă, cu cel mai frumos dintre anotimpuri, cel al înfloririi universale, primăvara.
M-am simțit hărțuită. Parcă aș fi fost o păsărică decorativă cu penet multicolor, din specia Cinciarella algerina, aș fi căzut în ghearele motanului Chliton și acesta, vampir energetic prea plin, s-ar fi ușurat jucându-se îndelung cu soarta mea.
Am constatat, așadar, că Măicuța Penelopa m-a testat în ce privește vitalitatea, simțirea, mentalul, mentalitatea, geopatia și cele 7 chakras, făcând săpături după conflicte emoționale sau mentale, dar despre viitorul meu cu Bill a binevoit a nu se pronunța în nici un fel!

Urcând necăjită mai la deal, să mă întâmpine și să mă lingă peste ciorapi pitbullul Glans, de la nonagenarul Părinte Nicanor am scos încă și mai puține astfel de previziuni, numai că el îmi dezvălui fără să clipească taina… Maicii Penelopa: ea se călugărise deoarece fusese blestemată să nu mai iubească și să nu mai fie iubită de nimeni pe lume! Era înspăimântător.
Dar taina părintelui Nicanor era similară! Își învinsese o bisexualitate care îl necăjea, tocmai interzicându-și a mai iubi și respingând orice avansuri ale vreunei curioase sau ale vreunui curios din sutele de mii care anual îi treceau pragul chiliei.
Ambii căutaseră până la adânci bătrâneți antidotul unor astfel de vrăji care te izolează de lume. Nu reușiseră. Sau poate că izbânda era în faptele lor bune. Era, însă n-o recunoșteau, așa cum adesea îți dai seama cât de fericită ai fost abia după ce fericirea a trecut!

Părea că doarme, zâmbind poate tocmai la ceva ce va fi fost. Era adânc adâncit în sine.
– Te cam supără imaginația nu-i așa? zise el cu blândețe că știe ce vâjâit al vântului m-aduce la chilia de sub craterul vulcanului. Vezi peste tot numai înscenări și scenarii. Lumea este un teatru, dar nici chiar așa! E mai simplu, decât fantazezi tu. Se prea poate ca Bill să fi încercat să evite consecințele naufragiului simulând o paralizie. Dar mai sunt și alte explicații… Există, zise dintr-o dată volubil și tânăr, doar două căi pentru om, Veronico. Calea mâinii drepte și calea mâinii stângi…
Cu oricare din mâini te poți autosatisface sau poți săvârși răul!
Mie, de pildă, mi se pare că William era un pic nepriceput la pat. Neîncrezător în propriile puteri. Anticipa diferite eșecuri și eșua atunci cu o regularitate de ceasornic, neștiind că poți iubi la infinit. Vanessa îl domina și îi dădea informațiile sexuale cu țârâita. Atunci s-a născut în el gelozia. Și bisexualitatea. S-a simțit sedus de frumosul stripper Tony. Mi s-a tot spovedit și, ca să nu cadă în greu păcat, a înscenat pe plajă un fel de angajare prin concurs, îndepărtându-l pe efeb, deși îi lega temeinic pasiunea comună pentru surful cu vele, și angajând în locu-i o pocitanie respingătoare.
Interesant că meticulosul nostru Bill a organizat un concurs perfect formal, ieftin, anonim: urma să câștige oricum Gorilă. S-a și văzut. Dar reacția Vanessei pe plajă a fost exa-ge-raaată, dragă! Mila ei de învins? O surpriză de proporții! S-a demascat! O atrăgea în păcat acest Tony, care nici pe tine nu te-a lăsat indiferentă, Veronico!
Așa ai fost aleasă și tu secretară! Nu că te iubea, ci ca să renunțe la cea către care jurase uneori legământ sub palmierii din Baltimore!… Da-da! Ca să scape de Încălțata!!! Că prea râdea, râdea de el! În loc să-l inițieze în ce simte ea cu adevărat! Și să-l ajute să mai învețe, să poată lua cât i se dă!
Mai departe însă, până la naufragiu și plonjonul nefast, eu nu-mi explic ce s-a întâmplat, nu întrezăresc decât că cineva l-a lucrat diavolește, trimițându-i ghinioane cât cuprinde până a pricepe și s-a-ntoarce la femeia UNICÃ a vieții sale, bulgăroaica de la Balcic, Veronico!

Sintagma femeia unică a vieții sale mă făcu să-mi schimb părerea despre sănătatea Părintelui Nicanor, despre discernământul lui.
El credea că Bill se ferea să nu cadă în păcat cu Tony, iar mie mi-era frică de contrariu, că Bill era gelos pe Vanessa să nu cadă.

Și ceva-ceva era cu certitudine la mijloc, legat de fundul cam mare al Vanessei, de fapt nu cu mult mai mare ca al meu, dar o defavoriza vădit faptul că avea capul mic și era la mijloc subțirică-subțirică, încât prin contrast se producea o iluzie optică dimensională în ochiul lacom al privitorului interesat.
Or, Tony fusese înainte instructor la o sală de de toate: fitness și/sau bodybuilding, gimnastică aerobică și recuperatorie, predând și puțină yoga sau inițiind intensiv în filozofia zen turiști grăbiți.
Vanessa a fost dintotdeauna o muierușcă apetisantă și nu văd nimic dubios în generozitatea că, în calitate de expert, bălaiul stripper Tony și-a propus să o modeleze până la ultimele detalii!

M-am retras imediat din chilie, închizându-mă în mine complet.
Coada era imensă. Nonagenarul înțelegea că nu e îndelungat în zile și că trebuie să se grăbească a săvârși binele.
Iar pitbullul Glans mă privea așa de întunecat că soarele părea apucat de eclipsă, confirmându-se că nu era un vampir energetic ca motanul Chliton, ci mai degrabă o gazdă a cine știe cărui demon încărcat de păcate grele și foarte grele, poate imposibil de răscumpărat.
Deși îl cunoșteam bine pe acest păzitor și eram convins că nu-mi va face absolut nimic, deodată am renunțat să-mi mai recuperez din Cutia Milelor cerceii ancore de aur pe care Bill mi-i luase mie ca primă de instalare și, nerușinatul, îi dăruise până la urmă fascinantei Vanessa. Umblasem după ei ca magii după o stea călătoare, nu dormisem toată noaptea de emoție dacă mă descurc sau nu să mi-i extrag.
Am oftat ușurată și sânii mei tresăriră ațâțător.
Derutat, Chliton, cotoșmanul Măicuței Penelopa, venite să-i deretice nonagenarului, sări atunci la broșa mea cu pește spadă ca la un sticlete!
Făcui un pas înapoi, amuzată, dar Glans, sumbrul pitbull al părințelului, mârâi răspicat că un pas dacă mai fac, mă porționează fără milă! În plus, veni explicit la mine tocmai cu, în bot, Cutia Milelor. Rânjind!
N-aveam nici mărunțiș la mine, nici valută.
Întâmplător, n-aveam nimic de preț în poșetă sau pe mine decât broșa cu pește spadă, și am pus-o!
Ea zornăi într-un clinchet ca de clopoțel de aur îngeresc, ciocnindu-se pesemne cu ancorele de aur.

Iar urmarea acestei jertfe fu că Bill își dădu drumul și la piciorul drept, păstrând din ce pătimise doar un caraghios și milităros pas ca de gândac!
Minune ce lăsă o puternică impresie smeriților fanatici, care veneau din port, cale de 7 mile, peste promontoriul nudiștilor, prosternându-se din 7 în 7 yarzi și zicând cu evlavie mare:
– Slăvit ești, Doamne Dumnezeule, și mare e mila Ta! Miluiește-mă pe mine, păcătosul!

În aceste condiții, era și cazul să-și revină Bill al meu, pentru că altfel pesemne l-aș fi uitat, nefiind nici fraieră și nici ieftină: să-mi fi trecut pe numele meu toată averea lui, declarată sau ascunsă, și tot n-aveam eu inima aia să-mi remorcheze corabia vieții căruciorul unui paralitic. Care asemeni marelui Roosevelt ar fi putut fi și puțin afemeiat. Dar și nevasta respectivului președinte o merita cu prisosință. Prea nu-și făcuse operații estetice, bazându-se doar pe opere de binefacere!
Bill, însă, nu avea absolut nici un motiv bisexual serios fie retractil la frumusețea mea sau a Vanessei, spre a se orienta spre sprâncenatul Tony!

Avui curând prilejul să vorbesc în voie cu Vanessa, inclusiv despre decedatul Tony, la Fiesta Nucilor Verzi, poate cea mai populară serbare locală! Când descind pe Insula Erossa soli din întregul arhipelag, în a doua duminică a lunii iunie, pentru a aduna nuci verzi și încă fragede, pe care le mai poți înțepa fără a întâmpina opoziție lemnoasă, din care preotese necunoscătoare de bărbat, alese de inițiați la înflorirea efemeră, gingaș albă, a nucilor sub lună, în noaptea de Sfântul Gheorghe, extrag în descântecele vrăjitoarelor o tinctură curățătoare pentru stomacul hipotonic, sângele îngroșat, ficatul mărit, gonadele distrofice și colita de putrefacție…

Ochii ei negri antracit, atunci pe plajă, de mult, sub presiunea tornadei abia zăriți licărind ca niște candele în borta ambulanței, parcă pipăindu-mi corpul cu niște antene imense de megainsectă subțire la mijloc de prin SF-uri produse pe computer, îmi sugerară în plină Fiesta ipoteza că nu se poate să nu-i fi trezit eu, încă și mai de mult, ca ghidă, animatoare și potențială puștoaică bi-perversă, ceva curiozitate erotică, încă de pe când mi-am purtat cârdurile de japonezi pe la Crama Balcic, așa că nu-mi făceam absolut deloc probleme de contact sau de comunicare.
Pierdusem din timpul meu prețios și irecuperabil patru-cinci ore, coafându-mă, îngrijindu-mă de manichiură și de pedichiură, am trecut prin tortura epilării, am trecut pe la maseor, și eram convinsă că m-ar fi luat în seamă nu doar segmentul poftitor al muritorilor și muritoarelor, ci și populația Olimpului.

Din păcate, vremea nu ținea cu noi.
Din larg veneau semnele unei furtuni încă și mai înspăimântătoare decât tot ce ne lovise până atunci. Caii negri cu coame albe ai mării nechezau tragic, cum apar pe frontoane de temple antice, deloc senini cum se crezuse în Occident până la fofilarea apolinicului și dionisiacului în filozofia artei.
Lui Bill toate acestea îi aminteau naufragiul și plonjonul, avea coșmaruri, așa că Vanessa nu prea dormise.
Marea parcă turbase de tot. Mugetul ei cutremura muntele nostru din chiar străfundurile lui vulcanice, înfiorându-ne nebruiat cu nimic de către ridicolele zgomote cotidiene generate de oamenii treji.
De la casa cu atlanți, auzeam noaptea talazurile spărgându-se de stâncăria de la promontoriul nudiștilor și nu dormisem nici eu.

Unde ajunsesem ca să vorbim, izolându-ne de satirii beți și de atâtea bacante, cu bodyguardul meu după noi, printre agave, cactuși, palmieri, magnolii, mirt, laur, leandri, pistacchio, mimoze, asfodele, rozmarin și caprifoi, depărtându-ne de toți cunoscuții dincolo de livezile de lămâi, portocali, mandarini și grapefruit, sărutându-ne furiș pe sub smochinii izolați și odihnindu-ne la umbra vreunui măslin foșnind a filozofie veche, nici nu aveam cum să nu fim fericite!
Nu știam însă cât de tolerant ar fi putut fi Gorilă cu posibila mea bisexualitate, de care nici eu nu eram prea convinsă, ci doar, din copilărie, autopregătindu-mă ca femeie răsăriteană să primesc de la viață cât mai multe lovituri posibile și să le rezist, ajunsesem pe cale curată, logică, la aforismul că ți se dublează șansa de a trăi plenar, în compensație, clipa fugară, mai ales con il sesso în procesualitatea sa ca praxis epitomizând interumanul, dacă te autoeduci de mică să nu fii pricinoasă ci, indiferent ce sex găsești scotocind în chiloții cuiva, tu să știi să instrumentezi cu profesionalism ustensilele ființei ca atare, înălțându-te pe supremele culmi ale spiritului contopit cu zeii olimpici, cu ambrozia lor, prin aplicarea celor mai upgradate și mai updatate proceduri și tehnici ale extazului.

Știam și îmi aminteam acum cu neplăcere și gelozie că Gore era capabil să-i audă iubindu-se pe atât de comoda canapea a jeepului pe aprigii săi stăpâni, fără să întoarcă în vreun fel capul, ci doar punându-și cu discreție căștile pe urechi.
Mă holbam la labele lui negre din fire și de nuci verzi și mă ghindileam amuzată la sensibilitatea lui primitivă și la cât de chinuit trebuia să fi fost el, ca animal, când îi năvălea brusc în nările lui largi de gorilă, mirosul de dragoste, emanat de mine și de Bill cândva cât să inunde nu numai jeepul ci și toată insula, tot arhipelagul fericiților!
Ceea ce și făcu, pe discretul, potrivindu-și căștile și băgând șmecherește caseta cu Power Of Love, anticipând ca și mine ce avea să se întâmple, dar eu l-am expediat cu o brutalitate rece care nu era a mea, indusă pe căi vrăjitorești: i-am dat bani de taxi, de bere și de vreo pansexuală, omnisexuală sau trysexuală mai blondă ca mine, dintre turistele atrase de Fiesta Nucilor Verzi, obligându-mă să-i aduc eu jeepul la casa cu atlanți, ceea ce a acceptat fără nici un comentariu, fiind și el în puterea cine știe cărui mag pus pe șotii.

Culorile rochiei Vanessei mele dragi erau într-un degradeu care mă puse pe gânduri la cum anume trăia ea clipa. Sus, piepții erau de un roșu roz ca de trandafiri de dulceață dintr-o curticică de la Balcic, lăudând prin simbolistica nuanței voluptatea a ceea ce-ți pot da cei de un sex cu tine, iar jos poalele erau de un albastru celest, culoarea liniștii casnice, elogiind cu aceeași democratică tărie plăcerile pe care le poți stoarce heterosexual clipei fugare cu bărbatul tău, iar la mijloc ea se purta ca un televizor: decupată în față, etalând detaliul ombilical cu simbolistica egocentristă că cel mai bine te satisfaci ca la mama acasă doar de una singură, iar în spatele călduț, pe șale, culoarea era suprapunerea sinergică a extremelor, în nobila, regala, imperiala purpură simbolizând lăcomia de a trăi clipa ca sub primejdia ghilotinei, pe toate canalele, adică bisexual.
Cu alte cuvinte, gândii eu, din perspectiva culturii estice, la civilizația apusă, pe rochia de borangic a Vanessei mele erau înscrise mijloacele și relațiile cupidonice antice, tot așa cum pe scutul pricinosului Achilles era figurat însuși modul de producție grec!

Deodată mi-am adus aminte de șifonierul de la Villa Panthera Rosa.
Când mi l-a deschis Gore, am simțit că înnebunesc. M-au orbit i colori forti e inconfondibili di tanti fiori: asfodeli, narciso, anemoni, giglio rosso, polipodio, fritillaria, campanula appenninica, genzianella…
Gemea burdușit cu rochii de-ale Vanessei, colorate ca la fecioarele fiorentine ale lui Botticelli: am recunoscut moda primăverii abia trecute și mi-am făcut un car de draci, gândindu-mă că toate erau achitate din conturile lui Bill al meu, cum descopeream mereu în hârtiile firmei.

Mă cuprinse ca și atunci o tristețe fără leac, sinucigașă.
Îmi venea să mă urc pe stânci și să mă arunc în marea primordială și îmbietoare, al cărei glas gutural cum uneori al Vanessei mă atrăgea ca al unui bărbat trimis de zei să mă amețească și să mă inițieze.
Liniștită brusc și complet după atâta furtună, apele ei închipuiau, poate numai pentru noi două, un lac imens și dulce de un turcoaz deschis ce evolua spre ultramarin doar în umbra stâncilor.
Observai abia atunci că pe parasolarele reglabile ale jeepului, Gorilă lipise poze geodezice. Cea de la șofer, era a unui vulcan în erupție tumultuoasă, ca și cum ar fi vrut să însămânțeze ogorul celest cu roci pământene, făcându-te să iei în serios ipoteza panspermiei în explicarea originii vieții terestre. Iară cea aflătoare chiar sub nasul meu cu nări dilatate reprezenta o incitantă crăpătură nu prea adâncă în lava cenușie solidificată poros, pe fundul căreia lumina roz-mov tot niște lavă, dar fluidă fierbinte, umed incandescentă.
Contrariată, mi-am pus palma pavăză detaliului unde mă durea cel mai tare consecința nemijlocită a accidentului lui Bill, a despărțirii noastre, a supravegherii mele strânse, a speranței că el nu mă va uita tocmai din admirație pentru castitatea mea greu încercată atât la firmă, de atâția clienți și parteneri pofticioși, cât și în casa cu atlanți, de pânditorul Gorilă.

Fluturi multicolori se zbenguiau în jur, făcând atmosferă. Mai mult mov, argintii și aurii. A trebuit să închidem ermetic jeepul. Veneau și pipăiau parbrizul cum peștii marginea acvariului, care este pentru ei și a Universului!
Spre surprinderea mea, Vanessa, deși preluase bărbătește inițiativa, nu știa exact ce să-mi facă!!!
Încât m-a năpădit o rușine mare că o acuzasem pe nedrept că a fost o măgăriță nerușinată neupdatându-l și neupgradându-l întru nimic pe neștiutorul Bill!

Cu un instinct admirabil, de adolescentă perfectă, ea se călăuzea însă fără greș după reacțiile mele și, poate, interpretând cât de cât just ceea ce simțea ea însăși.
Când încerca ceva și se încurca, îi demonstram eu metodic cum se face, stabilindu-se cumva între noi o relație de autoînvățare la nivelul cuplului imitând cumva modelul paidetic antic.
Astfel, insula noastră în amurgul alb-negru ni se colora paradisiac și blând prin fluturii oscilanți în apusul de soare, ca după cine știe ce consum de euforizante, despre care vorbea și scriitoarea din Basic Instinct, surprinzându-i cu garda coborâtă pe bărbații cu fumuri de anchetatori.
Încălzisem aerul din jeep atât de mult încât canicula de pe insulă devenea de-a dreptul răcoare!
Drept efect al acestei cauze, respirația noastră unită de la scâncet până la urlet se condensa pe parbriz și fluturii pierdeau forma de fluturi, mișunau ca pete multicolore, cum văd pesemne pruncii la primul contact vizual cu lumea aceasta, care nu va fi pentru toți un Paradis, cum bine știau grecii ca cei dintâi care au înțeles că omul poate fi mai tare ca soarta, dar numai trecând prin experiențe traumatice spectaculoase, cum a pățit și Bill, americanul nostru comun.

Ne sufocam.
Fără îndoială, consumasem tot oxigenul din capsula cosmică în care ne iubeam ca și cum Insula Erossa ar fi fost un asteroid îndepărtat, îndepărtat de răutatea oamenilor.
Tehnica privării de oxigen fiind chiar substratul biochimic al eficienței practicilor yoghine, cum mă învăța părintele Nicanor, care prin înțelepciunea sa acumulată la nesfârșit pe drept cuvânt era socotit de inițiați preot al mai multor religii!
În plus, am constatat cu surprindere, prin suprapunere, că preabuna Vanessa avea un fund nici mai mare nici mai mic decât al meu!
Și cu toată această deplină, ca la carte congruență, în realitate al meu părea mai mare, complexându-mă chiar în fața lui Bill și motivându-mă să-mi promit că voi lua măsuri reparatorii la o sală de fitness, ceea ce din motive de Mișa de la Berdicev nu țin minte să mi se fi întâmplat vreodată!

După ce am făcut ceea ce am făcut și nu se mai putea face nimic ca să nu se fi făcut ce se făcuse, pe mine m-a apucat din seninul marin o tristețe sfâșietoare, cosmică.
Mă gândeam cu durere la Berdicevul meu așa de îndepărtat de paradisiacul peisaj insular de seară și la Mișa, aveam totodată sentimentul că îl înșelasem și pe Bill și mai ales mă răscolea remușcarea că profitasem, ca o șmecheră și ca o ticăloasă, de o fisură întâmplătoare și oarecum firească apărută în amorul americanului cu Vanessa, pe care o lărgisem cât am putut.
Vanessa simți perfect că nu mi-e bine, că începe să mă doară capul și îmi spuse râzând de-a binelea:
– Până acum câteva momente, Bill al nostru, cum e el glumeț dar necruțător în vederi, s-ar fi uitat la oricare din noi două ca la o Putka nedoebana, Veronico! Însă ceea ce e mai rău e că tu însăți, micuță Vera, n-ai fi văzut în mine decât o Putka nedoklatena, iar eu în tine, diavolițo, un fel de Putka nezadovolena!
Un far de Porsche, alb însă nu roșu ca ăla plâns de Bill după tragica explozie chit că-l procurase de la Second Hand, puse farurile chiar pe chipul fericit al Vanessei, revelându-mi-l în toată nemărginita ei bunătate.
Atunci văzurăm cu înfiorare că, Mamei Natura cel puțin, împlinirea noastră îi era extrem de plăcută! Parcă ningea ca-n Vivaldi, roiuri-roiuri de fluturi multicolori, dar în principal mov, se roteau amețitor în jurul jeepului nostru argento metallizzata, înnebunindu-ne complet, pe măsură ce, pururi ascensional, treceam de pe un nivel pe altul al iubirii.

Mă uitam cu ochii duși ca în extaz la petele multicolore ale fluturilor și îmi dădeam seama că părintele Nicanor are toată dreptatea posibilă: de unde știm noi cum arată cu adevărat îngerii, din moment ce ei nu se arată oricărui om?
Eu nu cred că toți îngerii sunt mari și fioroși și încruntați, arătându-se gata a-i nimici oricând, la un semn, pe numeroșii lumii păcătoși!
Eu știu din cea mai fragedă copilărie că există și roiuri-roiuri de îngeri micuți, care luminează ca niște licurici, doar că nu numai fosforescent, ci în toate culorile, cum îmi apăreau la Jitomir în vitrine steluțele brăduțului de Crăciun, adică de Krasnîi Novîi God, presărate de tovarășul Deadea Moroz!

Fascinanta Vanessa mă sorbea cu privirile ei umede de fericire cum nu mi-am închipuit vreodată că mă poate iubi cineva pe lumea asta, unde interesele primează în toate.
Era limpede că americanul nostru corect nu fusese capabil să-i dăruiască vreodată fericirea pe asemenea nivele!
O dezamăgise poate chiar mai puternic decât pe mine.
La urma urmei, așa se întâmplă de multe ori cu bărbați care își îngrijesc cu mare cheltuială imaginea și îți apar ca fiind perfecți!
Altă explicație nu-i, de ce femei dintre cele mai deosebite, de elită, se unesc durabil cu masculi diformi, cu nasuri coroiate, cu ochi de câine, cu chelii dizgrațioase, burtoși, disproporționați, urâți în toată puterea cuvântului! Mai ales când îi confrunți cu Bill, americanul nostru zidit după canonul grec. Ei, monștrii, înseamnă că stau bine și chiar foarte bine atât în ce privește trusa, trusoul viril, hardul cu care sosesc în relație, cât și ca zestre de software, unde totul este stăpânit până la ultima versiune a procedeelor, a algoritmilor, adică ai de a face cu un lover care știe ce să-ți facă la nivelul orizontului tău de așteptare, cu mențiunea că orizonturile diferă de la o epocă la alta. Într-adevăr, exigențele de la începutul secolului trecut ne apar astăzi niște jocuri de copil față de ceea ce ar putea solicita firesc partenerului o femeie inițiată cât de cât măcar în ce se vinde la un bi-sex-shop, dacă altminteri nu-și poate imagina până unde poate merge progresul tehnologic, al cercetării-dezvoltării în zilele noastre, când mulți profeți iau în serios actualitatea sfârșitului acestei lumi și al istoriei ca atare, prin depășirea limitelor creșterii.

Intrarăm amândouă în tinda chiliei Părintelui Nicanor, mai completând ceva la Cutia Milelor, în vreme ce pitbullul Glans ne adulmecă îndelung, cu nesaț, dând din coadă bucuros că ne vedea împreună.
Și amândouă gândirăm același lucru, parcă aduse dinaintea celebrei judecăți solomonice, când două femei trebuiau să-și împartă un copil, mama închipuită zicând să-l despice cu sabia, pe când mama biologică dorindu-și să trăiască fie și al alteia.
Așa ghindileam și noi două despre americanul nostru comun:
– Ia-ți-l, iubire, ia-l tu cu totul! Eu renunț irevocabil, de bunăvoie și nesilită de nimeni, numai de-ar da Domnul ca infirmul să se vindece complet, să scape și de pasul ăla milităresc, mecanic, ca de gândac!





EPILOG


Vuietul mării continua să ne terorizeze auzul cu aceeași intensitate. Furtuna nu se mai termina. Nici o barcă nu se aventura în larg, pescarii întorcându-se imediat ce ajungeau dincolo de balizele cu artistice reprezentări de meduze, gorgone, dragoni și zgripțori. Acolo valurile erau uriașe, iar marea fierbea ca un cazan. Specialiștii verificau dacă nu cumva dedesubt nu reintră în activitate vreun vulcan submarin. Piețele începură a duce lipsă de pește și de fructe de mare! Și nu se întorsese într-un rece și întunecat amurg decât o fantomatică sub lună corabie neagră de lemn vechi, cu catargele retezate de la rădăcină, ca niște brazi fulgerați. În aceeași tăcere de nălucă în care venise, ea se duse însă la fund de îndată ce silueta ei tristă trecu prin dreptul discului de aur lunar în răsărire, spre groaza celor strânși pe țărm, cu atâta mărită cu cât nici un membru al vreunui echipaj nu se arătase pe puntea putredă.
Cerul, cât se vedea printre piscuri golașe, turlele mănăstirilor și cedrii albaștri, continua să pară pictat într-un albastru de Toledo, de către marele pictor sudic, desigur cretan, El Greco. Încât te gândeai că așa, amenințător și fără speranțe de mântuire, îl vor fi privit cei rătăciți în străvechiul labirint al Minotaurului, lipsă de itinerar spiritual care e poate o metaforă a vieții omenești înainte de trimiterea printre noi, ca să-l răstignim, a Fiului Domnului.
Pulberi negre sau roșiatice, uneori înlocuindu-se un vârtej cu altul după cum bătea vântul, continuau să ne aducă aminte că cenușă e omul.
Casele erau prăfuite selenar și vulcanologii, specialiștii, începură a fi înlocuiți pe la televiziuni de către clarvăzători vorbind de o erupție iminentă, unii pentru că poate într-adevăr o străvedeau mușuroiului negru de furnici omenești, iar alții pur și simplu pentru că fuseseră plătiți de cercurile de afaceri legate de industria turismului, extrem de interesate a reduce pierderile cauzate prin oprirea temporară a fluxului de călători din cauza tornadei.

Consecință a mutațiilor pieței, avusesem o importantă întâlnire de afaceri în vechea cetate. Băusem, bisexuală ca bărbații, ceva mai mult și, ca să-mi limpezesc gândurile, am pornit-o pe jos spre firmă, la o oră târzie chiar pentru Insula Erossa. Pe străzi, nici țipenie de localnic sau de turist!
Spre surprinderea mea, Gorilă, care dealtfel toată ziua a fost cu fundul în sus și tot număra înjurând și amenințând fluturașii provocatori ce ni se lipeau cu boț de chewing gum la firmă, ținu morțiș să mă însoțească, în loc să plece el cu jeepul, asigurându-se și de vreo lipitură să-i răscolească paiele de la Villa Panthera Rosa.
Era o noapte fără lună, pe o stradelă strâmtă, cu stele foarte apropiate de pământ.
Silueta vulcanului domina orizontul ca a unei Godzille întunecate de negrele păcate acumulate cu certitudine eră după eră.
Din capătul celălalt al stradelei cobora încet o ambulanță, când din racla transparentă a unui telefon public se întoarse către noi cu cartela în mână persoana care vorbea, dezvăluindu-ne că e un mascat.
Instinctiv, mi-am pus mâna pe sânul stâng, să-mi ascund broșa cu pește spadă de la Bill, primită ca primă de instalare la firma Aristocrata.
N-o mai aveam! O jertfisem de mult, rugându-mă să-și deblocheze Bill piciorul drept. Era-n siguranță la Părintele Nicanor în Cutia Milelor, păzită de ferocele, incoruptibilul pitbull Glans!
Mascatul se repezi direct în bodyguard. Numai că părea mic și pipernicit față de namila noastră. Căpățâna i se proptise în laba uriașă a gorilei iar pumnișorii cu care voia să dea abia de ajungeau până la cotul ei păros.
De sub ciorapul găurit auzii un bărbat în culmea indignării:
– De ce, mă animalule, spionezi pentru stăpânii arhipelagului?
Pumnul gorilei, greu și voluminos ca un mai, vâjâi atunci și nărui ceva dintr-un umăr al micului agresor, care zvâcni și, propulsat de o ură cum nu mi-am imaginat că poate să existe pe un continent creștin, reuși ca fulgerul un upercut asurzitor!
Eram contrariată. Orizontul meu de așteptare la caft rămăsese cel al plajei din după-amiaza angajării. Parc-aș fi vrut ca cei doi combatanți să se întreacă abia schițând împunsăturile elegantei lor scrime, fără a se atinge, chit că unul avea să sfârșească însângerat, dus cu ambulanța tăcută ce se apropia cu sinistre flashuri albastre, iar celălalt avea să mă aibă drept cald și amețit de șampanie trofeu, poate, excitată cum eram de nocturnul turnir!
Geamurile zăngăniră până departe, trezind multe cupluri, ocazionându-le celor inteligente puțină trăire a clipei, mai mult decât nimicul ce ne face digerabilă existența.
Căci liniștea se așternu peste vechea cetate.
Gorila având un moment de ezitare, cimpanzeul îi încleștă bine pumnul gigantic și realiză ca la carte o trecere peste umăr a adversarului încât, în pantă, grumazul frânt al bodyguardului meu îmi fâșâi în timpane ca atunci când sfâșie cineva lenjerie mătăsoasă.

Ce mă ului aproape hipnotic fu perfecta încadrare în timp.
Gorila era complet terminată exact când ajunse la hoitul ei netrebnic ambulanța, iar cimpanzeul se volatiliză atunci printre boscheți, pentru că se sesizaseră și gardienii insulari de proximitate.
Gândul meu fu că doar americanul Bill putea realiza o operație de o asemenea perfecțiune. M-am întors calmă la hotelul-restaurant, mi-am luat jeepul și l-am parcat la firmă, unde am și rămas să dorm pe canapeaua mov, considerându-mă totuși în primejdie la casa cu atlanți fără bodyguard, doar cu slugi neverificate suficient.
Dimineața, dând drumul la știri la meteo ca să văd cu ce mă-mbrac, Gorilă era deja în medalion cu moțatul lui negru cap bine fixat într-un bust de ghips, indignându-mă că nu protesta deloc la formularea în vădit interes electoral a gargarei redacției, cum că din cauza gestiunii deficitare a banului public, tot mai mulți cetățeni și turiști își frâng în ultima vreme gâtul pe stradelele cu prea puține neoane din vechea cetate!
Iar după ce, levantină, am învățat astfel să nu mă mai mir de nimic nici pe Insula Erossa, mă pomenii în interfon cu o voce tare plăcută, de mascul ce te contactează la maternitate, tandră ca a actorului Robert Redford, cum că dacă n-am cumva nevoie de un bodyguard cu experiență!

Bineînțeles, era frumosul challenger Tony, care își luase o strălucită revanșă asupra rivalului și, pe drept, își recăpătase funcția ce deținuse la firma Aristocrata, urmând a primi jeepul lui Gore, șoferul devenit recent indisponibil pe termen lung.
L-am acceptat cu plăcere, după extrem de puțin suspans, deși ca forumistă și primitoare de newslettere din mai multe părți știam bine că lucra sezonier, pe ascuns, fără carte de muncă, la Vanessa la o sală de de toate: fitness și/sau bodybuilding, gimnastică aerobică și recuperatorie… Poate și gimnastică suedeză FittMix! rânjeam eu cu gelozie, amintindu-mi de cârdul meu de turiști nordici purtat pe acolo și dezamăgit de echipamentul demodat de zgonhen… Dar fremătam de certitudinea trăirii depline a clipei, a mai mult decât nimicului, fie cu Vanessa mea, fie cu el, fie mai degrabă în trei…

Da, am acceptat. Ce era să fac? Și în timp ce eu îmi îndeplineam primele obligații legale și birocratice de angajator principal, trebăluind prin bibliorafturi și la tastatură, el ieși căscând de nedormit pe balcon și pipăi din toate unghiurile balustrada, ca un detectiv, cam cum scotocea Bill detaliile mele.
Mă privi crunt:
– Acum mai rămâne de lămurit dacă așezarea umbrelei bulgare exact cum trebuia ca să devieze funest plonjonul stăpânului, Gorilă a făcut-o din creierul lui neupdatat de milenii sau din al Vanessei!
– Mai degrabă din proprie inițiativă a pus-o! luai eu apărarea iubitei noastre deși poate că noul bodyguard mă bănuia și pe mine. Aici se joacă forțe mai tari decât omul. E vorba de soartă, Tony, de zei! Vina e a lui William, că de bunăvoie și nesilit de nimeni a jurat uneori legământ, atrăgându-și blestemul ăla balcanic că cine iubește și lasă, îl pedepsesc zeii ca șarpele să se târască și să progreseze cu pas de gândac, ca nomenclaturile levantine, pe când de idealurile noastre… pulberea pământului…vâjâitul vântului…

Mă sărutase. Ãsta nu aștepta ca un păianjen să-i cad eu în plasă. Era ca un entomolog care aleargă el cu plasa după fluturi prin rezervație până la craterul cu lavă purpurie, incandescentă.
– WOW!!! WOW!!! am oftat eu pătrunsă de trăirea clipei și observând cu atenție la reangajat corectitudinea răspunsurilor reflexe masculine.
Va să zică Tony, cu ochelari heliomați ecranându-i albastrul de iniști bieloruse al irișilor, se afla în fața mea refăcut complet, psihic și fiziologic.
– What is love? întrebară în neștire buzele mele abia rujate mov.
– What is love? îmi repetă el identic întrebarea cu aroganță de să-l întreb dacă nu e rabin că-mi răspunde cu întrebare la întrebare. I think that the love, îmi explică el academic, într-o europeană cu accent levantin, citând de fapt, după cum am verificat, definiția pentru fitness a Websterului medical, the love is the capacity of an organism to survive and transmit its genotype to reproductively fertile offspring as compared to competing organisms!
– Imperialistule! Biologizezi iubirea, ai?… Te-ai făcut și tu un dur ca Bill! îmi venea să-l brutalizez, dar ochii ăia rugători mă intimidară ca ai unei fetițe cu părul ca spicul de grâu. Un thriller sau un best-seller bun, Tony, nu-i așa? am cotit-o eu , musai s-aibă ca ingrediente, pe lângă suspans, și unele răsturnări de situații neașteptate! Cum îi buiguia și Părintele Nicanor deunăzi, la un pahar de vorbă, înapoindu-i, cu Glans după el, niște videocasete jegoase și niște DVD-uri noi, Măicuței Penelopa ce-l ținea pe Chliton cel negru să-i toarcă-n poala neagră și scămoșată… Află tu că motanul vampir energetic, înainte de a se cățăra ca o rachetă în vârful cedrului, l-a zgâriat binișor pe pitbullul demonică gazdă pe trufa neagră, călduță și umedă ca mâlul marin, de chelălăia nenorocitul ca orice maidanez lovit de jeep… Ce bei?
– Tequila Matador! răspunse el cu un fel de părere de rău ca și cum eu aș fi întrebat doar ca să mă aflu în treabă, într-o întreprindere prin tradiție uscată, eventual adăugând îndemnului fățarnic la băutură avertismentul că alcoolul dăunează grav la ciroză.
M-am ambiționat. Nu știam ce e aia Tequila Matador! Dar cum inventariasem totul la firmă, am scos imediat din barul lui Bill o sticloanță de Jose Cuervo Tequila, începută, golind-o într-o cupă de șampanie, însă nevoind chiar să-l ucid pe Tony de să nu mai fie bun de nimic, am mai turnat cam de două ori mai mult suc de ananas și, cum băiatul nu întindea mâna să se servească, am dedus că mai trebuie un ingredient.
Am stors atunci în cupă o lămâie întreagă, am pus gheață…
– Niciodată, zise el emoționându-mă toată, nu mi-a preparat cineva o Tequila Matador mai apetisantă!
– Nu știi tu ce bine gătesc! m-am arătat eu atunci nu numai anti-dry ci și femeie de casă, va să zică nu doar curvă perfectă, spioană și hoață, cum poate mă credea luându-se după ce vorbeau dușmanii.
– Mira-m-aș să nu gătească perfect cine toate le potrivește atât de bine! nu s-a mirat el deloc sau, vicleanul, s-a abținut să-mi arate. Bănuiesc că nu prea există timp pentru arta culinară…
– Ba se găsește oricând timp pentru trăirea clipei! m-am îmbufnat. Depinde cum te organizezi.

Mă bătea chiar gândul să-i prepar o Paella de marisco, cum nu i-a gătit niciodată mă-sa-n izba cea patriarhală de pe malul de la capătul lumii, cu mesteceni colhoznici fruntași, al Pripeatului!
Ceea ce am și făcut, instalându-l pe frumosul meu Tony cu nerușinare, fără ca măcar să-l mai informez pe Bill, în încăpătoru-mi iatac de la Villa Panthera Rosa, a cărei bucătărie istorică, dotată cu multe tigăi, oale, tăvi și cratițe datând din secolul al XVIII-lea, parcă mă și îndemna să-mi etalez până și față de botosul Gorilă, în nopți de singurătate și nostalgie, calitățile mele culinare înnăscute!
Fundurile rotunde de aramă, alamă, aluminiu sau inox străluceau în panoplia de deasupra cuptorului clasic, triumfător ca o fanfară staționată pe debarcaderul de după promontoriul nudiștilor la sosirea în vizită de prietenie a flotei americane… Am preparat mai întâi, sub ochii uimiți ai instructorului de bodybuilding și de caiac cu vele, o delicioasă supă din cap de pește de stâncă și coadă de pește de plajă, cu ceapă roșie de apă, foi de dafin din Israel, sare iodată, șofran de Sfântul Munte Athos și tomate prunișoară bulgărești, iar pentru gust deosebit la sigur, am pus condimente de Bali și un spornic concentrat de supă de pește importat de firma Aristocrata tocmai din Alaska. Totodată, înhățând din cui eficienta megatigaie specială, paellera, am perpelit cam un minut, cu muguri de bambus și cu urechi-de-lemn, niște gambe, niște langostine și câteva degețele roșii de recif în ulei de măsline virgin.
Între timp, puternic emoționat, Tony, după ce a ascuțit bine cuțitul japonez, s-a apucat să porționeze și să mărunțească o sepie și un calamar, însărcinându-mă pe mine, când au devenit aurii cum ne erau și perspectivele, a adăuga, într-o primă fază, pătlăgele sârbești mixate și cățeii de usturoi feliați foarte fin, în a doua boiaua ungurească importată pe insulă doar de firma noastră, în a treia orezul chinezesc, iar în final, preexistenta supă de pește încă nerăcită, personalizând-o iarăși cu usturoi feliat.
Am lăsat totul pe foc, perpelindu-ne c-un fast-sex chiar pe masa de bucătărie în miresmele irezistibile și insinuante ale fructelor de mare, după care am adăugat zâmbitori și curați la suflet deja preparatele gambe, langostine și degețele, precum și douăsprezece midii și trei stridii a căror semnificație profetică, fără a recurge la tâlcuirea asistată de Măicuța Penelopa și de Părintele Nicanor, mi-a fost revelată de zei abia de curând, anume că scris ne era să ne iubim noi cel puțin doisprezece ani, cât avea termen de garanție amorul nostru, în medie anuală străduindu-ne s-o facem de câte trei ori de la un prânz la altul!
De data asta, n-a mai fost fast-sex, nu pe masa ci pe gresia călduță din bucătărie, ci un parteneriat cât fiecare să poată lua tot ce simte că-i trebuie, dar numai bine că între timp a scăzut de tot supa de pește și ne aștepta în paellera o Paella de marisco perfectă, cum nici îmbuibații exploatatori ai săracilor nu înfulecă pe yachtul Progress sau la Castor și Pollux în separeuri, deoarece nimeni nu le-o gătește vreodată cu adevărată dragoste!!!

Era lună plină, deci am făcut sex cu Tony toată noaptea, trăind clipa pe principiul certitudinii a mai mult decât nimic.
Mișa, Vanessa, Bill, Gorilă și atâtea vipuri de ambele sexe, care păreau zdruncinate de bi-sex-appealul meu dispăruseră ca măgărușii insulei în ceața emanată de la poalele vulcanului spre crater, rămânând cu mine nu întâmplător ci prin luptă dreaptă tocmai stripperul Tony, instructor de fitness și bodybuilding ale cărui volume atât de diferite de ale mele mă dezbisexualizau la fiecare poziție mai fotogenică în care-și etala frumusețea clasică a mușchilor săi autoconstruiți după gust fibră cu fibră, aplecându-mi orientarea când într-o parte când în alta, ca la schi nautic...
Iar când a bipbipuit deșteptătorul, am dat-o Răului de firmă, pentru prima oară de la angajarea miraculoasă de pe plajă, și m-am întors pe partea ailaltă, partea cu Tony al meu, să se descurce femeia de serviciu cu clienții și partenerii: și dacă eram bolnavă ce făcea?!

M-am sculat pe la prânz, singură, somnoroasă și calculând chiorâș cam cât timp telefoanele firmei vor fi sunat în draci, dacă era să mă iau după cum mi se zbătea în poșetă mobilul, setat să vibreze el, săracul, dar nu l-am auzit deloc-deloc, asurzită de vibrațiile inimii mele!
Dinspre istorica bucătărie, veneau arome îmbietoare.
Într-un vas de Jena, fierbea transparent somonul la foc mic. În tigaie sfârâiau creveții. Un rac stacojiu era aproape gata în cuptor, cu suita sa de scoici înecate în sosul de vin alb. Iar dintr-o oală cu smalțul ciobit, al cărei capac sălta ritmat sub forța de secol XIX a aburului, râdeau la mine boabele lăptoase ale porumbului românesc bine fiert.
Tony, adorabil cu șorțul de bucătar peste șliț, tocmai desfăcea cu grijă să nu se taie conservele de ton thaylandez.
Eu n-am avut decât a căuta în haosul din cămară un bol din semicristal, pentru a îngrămădi împreună în el, toate bucuriile mării care făceau obiectul de activitate principal al firmei Aristocrata, amintitul somon fragmentat încât să dea salatei culoarea dominantă, scoicile, porumbul românesc, tonul, creveții, în mijloc, ca pe un tron imperial, venerabilul rac stacojiu, adaos de icre negre, icre de pește spadă și icre de Manciuria, lăptucă mediteraneană, oțet din mere, ulei de măsline virgin, felii de lămâie, ketschup…
Totul era nespus de bun, dar cantitățile atât de mari încât ezitarăm și întârziarăm în sărut.
Părea că nu mai așteptăm decât să chemăm, pe geam ca la bloc la Berdicev, copiii de jos de la joacă să urce la masă!

N-am mai trecut deloc pe la firmă, lăsând afacerile să se descurce prin accesarea căsuțelor poștale, prin mesageria electronică și prin mormăitul de nemulțumire al faxurilor.
Am ajuns o neconștiincioasă!
Dimineața următoare m-a trezit soarele lângă Tony, care, simțindu-se epuizat, nu s-a mai sculat nici el să pregătească dejunul.
Discul orbitor era înzecit de reflexiile sale în fiecare val. Cerul însuși iradia și te silea să închizi ochii. Furtuna se transformase în această luminoasă, albastră dezlănțuire de energie sub altă formă.
De fapt, continua.
Cu toate acestea, bărcile pescărești plecaseră de mult în larg.
Tocmai se întorceau unele, încărcate, spre cherhanale, gata să se scufunde de atâta pescuit miraculos. Se auzea cântecul voios, nu al pescarilor înșiși cum s-ar fi întâmplat acum un secol, ci al tranzistoarelor sau al casetofoanelor, minuni tehnice achiziționate pierzând capacitatea de a valorifica frumoasele voci cu care-i dăruise Domnul pe oameni de la începutul începuturilor.
Un yacht, celebrul Progress, inaccesibil mie nici măcar în vis până să-l cunosc pe Bill, traversa linia agitată a mării de la vest către est, îndreptându-se spre Creta grecului Zorba cu o gașcă de fericiți, unii de-a dreptul necunoscători de suferința lumii, cum m-am putut convinge, alții dimpotrivă hotărâți a chefui cu atât mai dezlănțuit cu cât aveau știință despre nestatornicia Norocului.

Pe antena parabolică se opri un porumbel negru cu ochi de rubin și cu piciorușe roșii ca sângele, dar eu eram odihnită și fericită.
Mi-am întors privirea spre camera dragostei noastre, constatând un fenomen ciudat din cale afară.
Lumina era altfel, alta decât în mod obișnuit, o lumină care sublinia puternic contrastele, cum realizezi eventual la un monitor. Ceea ce în tabloul cu stânci fusese albastru, acum era negru, căsuța cu var roz era albă cadaveric. Livezile de portocal păreau albastre, iar fuioarele de flacără ale chiparoșilor se transformaseră în prelungi flăcări negre-negre.
Iar dincolo de porumbel, parte în rada portului, parte desfășurată până la orizont, se zărea o flotă americană trecătoare în vizită de prietenie întinată, poate, doar de înjurăturile somnoroșilor la adresa unui portsamoliot de pe care veneau și plecau bombardiere și elicoptere grele cu diferite misiuni.
Ah, cum îmi bătea inima! Și cum străluceau ochii mei de lumina seducătoare a profitului! În timp ce creierul se strofoca a găsi soluții de oprire a acestor clienți serioși cărora firma Aristocrata le-ar fi putut furniza, indiferent de grade, atâtea delicatese proaspete!!!

Contrar educației primite la grădiniță, îi iubeam pe apărătorii Libertății pretutindeni în lume.
Ca levantină pe Insula Erossa înțelesesem pe deplin că Libertatea este măsurabilă prin numărul de opțiuni. Iar eu eram bogată. Aveam cu ce să-mi bat capul, variante destule, o listă lungă de așteptare, din care să aleg în funcție de ceea ce simt: Vanessa, Tony, Bill, Mișa, Gorilă… Și apoi lunga listă de numere telefonice de pe mobil. Și, dacă tot nu-mi găsesc fericirea, ar fi și teancul de cărți de vizită crescut masiv peste al animatoarei, de când am ajuns managerul firmei Aristocrata, importator-exportator de fructe de mare, de pigmenți alimentari, aditivi și arome, ca și de alte delicatese.
Părerea mea generală fiind că devenisem indispensabilă, în bisexualitatea mea perfect imparțială, atât lui Bill cât și Vanessei.
Eram fetița lor blondă și trebuia să-i împac.
Chiar dacă mă îndepărtaseră de ei, plasându-mă în sinistra casă cu atlanți din mijlocul sălbăticitului parc ca la un orfelinat.

Parcă pentru a mă face să suport mai ușor nenorocul de a nu-l avea pe Bill lângă mine până la adânci și fericite bătrâneți, soarta îi dăduse acum acest ridicol pas țanțoș și ușor mecanic, pas ca de soldat prusac.
Un pas mecanic, totuși organic, un pas de gândac!
Un pas nesigur, ca de pui de gazelă, abia fătat și care trebuie totuși în câteva minute să alerge mai repede decât numeroșii prădători din jur, ființe damnate, care exercită un fel de control al calității și fiabilității produselor, permițând ca selecția naturală să ne împingă spre acea perfecțiune deplină prevăzută în planul divin.
Un bărbat cu un asemenea defect nu poate fi un bun tătic, nu poate avea o progenitură de elită, mă gândeam, împrumutând tocmai cruzimea lui Bill, ideile lui dure, de atâtea ori afirmate și pe care, din prea multă dragoste, mi le însușisem deși erau complet contrare valorilor mele!

Va să zică mă bucuram de fericirea lor și în același timp îmi părea rău de Bill, mai ales acum când gândea corect și părea să-și fi revenit din paralizie și, ca amant, să fi reintrat în cea mai bună formă din câte era rezonabil să i se pretindă.
Hăituit dintotdeauna de paparazzi, iar de la naufragiu încoace de posibili racheți de-ai lui Mișa, de obscuri recuperatori și killeri, durul american simți că trebuie să se revanșeze pentru cât l-am iubit și că i-am redresat firma, așa că fără vreo vorbă mă puse într-o joi pe fotoliul canapea ca pe o capotă, fără a-l mai întinde și fără să se mai dezbrace, trăgând doar cu fermitate fermoarul șlițului, gonind așa ca nebunul desigur de teama Vanessei, care se anunțase și ea prin emanațiile barului acvatic de sub balconul nostru de tristă amintire.
Totodată, îmi mărturisi rugător că, dacă mi-o doresc și mi-o doresc, el îmi trece pe numele meu firma Aristocrata, cu tot cu casa cu atlanți, pentru că i s-a acrit, e sătul, și aici și-a scos degetul și a arătat, până-n gât de ea!!!
Absolut același gest de sațietate al degetului îl avu peste o oră fascinanta Vanessa, însă pe întinsa ca o legănată mare roșie canapea, dar tot în graba mare, ea lăsându-mi pe numele meu, dacă-mi trebuie și le expediez lor regulat la Baltimore același procent din profit ca de la firmă, Crama Balcic ca amintire, unde ne plăcusem noi două bisexuale lacome de la prima vedere, pe când mă intoxicam cu emanațiile ei și se cânta teribilul blestem antic asupra nelegiuitului care iubește și lasă după ce cu inconștiență i-a jurat partenerei legământ că numai ea e prima și mai ales ultima, să nu mai râdă, să nu mai râdă deloc, pentru că el nu pleacă!
Cum dracu să mai poată pleca? Unde să se ducă un fraier?

Cum unde, Veronico? Să aducă flota americană la sud de Levant!
Pentru un furnizor atât de serios și-ntr-un real progres, ca firma Aristocrata!
Într-o viziune two frames, profund materialistă, dialectic schizofrenică, încăpătoare, îl vedeam ducându-se cu fascinanta Vanessa de toartă ca o amforă și îl străvedeam concomitent ca și fără ea, într-un viitor foarte apropiat corectându-și prin voință și exercițiu american pasul ăla prusac de gândac, pentru a apărea, iarăși solo, pe Corso, plin de sine ca un cocoș, legănându-și ca un școlar din Baltimore elegantul laptop bleu, din piele de crocodil cu mâner de fildeș, fredonând șmecherește piesa You Look Divorced din repertoriul unei trupe mai puțin cunoscute în Levant, Anal Cunt, și rumegându-și nervos chewing gum-ul albastru binemirositor a menta selvatica și a job pentru o alta ca mine, blondă, din Berdicev și expertă în științele comunicării, nici prea curvă, nici prea fraieră și nici prea securistă.

Cât despre frumosul Tony, pesemne tot Vanessa îmi indusese cu emanațiile ei o frică nebună, o teamă lucidă, o obsesie indecentă că nu voi mai fi nicicând pregătită psihologic să întâlnesc un client, o clientă, o parteneră sau un partener cu care să mă potrivesc biologic atât de bine la pat (un fel de a zice incomodului birou de la firmă după ce am scos fotoliul că nu mai aveam loc de noile bibliorafturi!). Gătea exemplar, inclusiv salata de fructe de mare cu ingredienți naturali Aristocrata, și eram profund convinsă că, cel puțin o vreme, el va fi un bărbat de casă perfect ideal, încadrat în canonul antic.
Și mi se jura mișcător tușant că deși fusese cândva încurcat nautic cu Bill pe Insula Erossa, fiind recent în convalescență după testul angajant de pe plajă și intrând în clandestinitate până la a-și lua o strălucită revanșă asupra trădătorului Gorilă, nu apucase nici a se da la Vanessa, nici a se da Vanessei cum pretindea ea cu insistență și emanații.

Cu toate acestea, eram înclinată să presupun că în bisexualitatea noastră pură ca rațiunea practică a puterii de judecată de care dispune omul când nu se călăuzește doar după ceea ce simte, nimic nu ne-ar fi putut împiedica să o facem odată și odată pur și simplu în trei-patru! Dacă nu chiar în cinci-șase !! Dacă… dacă după recuperarea gorilei ar fi descins, de la Berdicev pe Insula Erossa, spre a trăi clipa în procesualitatea ei integratoare, și comodul Mișa!
Îndrăznind eu a spera că, importând din estul încă sălbatic un bărbat de o rară puritate, cu certitudine exploziv acumulată în lipsa mea, am fi putut realmente atinge fericirea toți din acest quadrilatero d'universo d’ amore, fericirea cu F mare, la standardele de calitate cum o concepeam numai eu, micuța Vera, Veronica, o ambițioasă smerită, fără a fi totuși nici curvă, nici naivă, nici kaghebistă, ci doar o blondă superbă și elegantă, respirând prin toți porii cu toată vitalitatea Răsăritului, ca una ce mă împreunasem și cu el, și cu ea, și cu el, numai cu gorila nu, și cu leneșul Mișa, așa că vorbeam în deplină cunoștință de cauză referindu-mă la plusurile și minusurile tuturora, acumulate din anticipări rele și deprinderi proaste, ca niște datorii la un furnizor, atâta vreme cât se ocupaseră fiecare, orbește, doar de afacerile sale, uitând a mai trăi clipa în plenitudinea a tot ce ne poate ea adăuga.
Rămânea numai ca Vanessei să i se facă prin acumulare dor de mine! După ce avea să-i nască pe cei doi gemeni deja porecliți de surioara lor ca spicul de grâu Castor și Pollux, după ce Părintele Nicanor anticipase că primul va moșteni, căsătorindu-se inteligent, turnul cu același nume, iar Maica Penelopa străvedea că se va privatiza levantin al doilea în al doilea.

Cât despre Bill al meu, să fie sănătos! Căci pe statornicia bărbaților, din instinct nu am pus accent niciodată și nici nu mi-l voi pune. Ei au o mentalitate de consumator insațiabil, așa că trebuie să le tai cu drujba macaroana când te hărțuiesc cel mai tare, căutând să te subjuge detaliu cu detaliu. Ei nu sunt mult diferiți de Chliton, cotoșmanul cel negru Maicii Penelopa, care vampir energetic a devorat păsărica ce trecea ca fulgerul printre coloanele antice și cu toate că se lingea grațios pe bot cu obscena-i roșie, roz și delicată ca o petală de trandafir bulgăresc limbuță, a uitat imediat păcatul săvârșit, spre deosebire de fidelul dulău pitbull Glans, care în viața lui n-a uitat vreodată ceva, acumulând acea privire demonic întunecată, de gazdă a cine știe cărui Satan rătăcitor fără de țară!

Așa cum de comun acord mă preveniseră binefăcătorii mei consilieri, acest cuplu primordial și indestructibil părăsea totuși Insula Erossa, angajându-se-ntr-o aventură spirituală palpitantă: regăsirea bazelor fericirii la Baltimore!
De fapt, Bill, de origine dintr-o familie mult mai bogată decât îmi închipuisem până să deduc din arhivele firmei elementele ei de evaziune fiscală, nu făcuse pe Insula Erossa, pe firma Aristocrata și pe mine decât nițică practică.
La Baltimore abia, cu nevasta-i eternă, avea să refacă totul zi de zi ceas de ceas și în proporții de masă, rulând un capital de importanță planetară, globală.

I-am condus dis-de-dimineață la ferryboat cu Tony, care observă lăcrimând sub puterea bisexuală a zeilor și zeițelor olimpice cât de armonios e structurată lumea noastră prin lucrarea cea dumnezeiască, fiind instructiv de subliniat cum n-am fost eu niciodată părăsită de noroc chiar în suspansul celor mai neașteptate răsturnări de situații, binefăcătorilor spirituali și insulari, Măicuța Penelopa și Părintele Nicanor, substituindu-li-se la timp, cu timpul, pe măsura creșterii poftelor și posibilităților mele de a trăi certitudinile clipei, binefăcătorii materiali și globali, fascinanta Vanessa și durul Bill, spre parteneriatul cărora mă călăuzise ca o buburuză o nemuritoare minge roșie cu buline negre în vreme ce, acum înfiată de ei și transferată de la orfelinat la un grup școlar din Baltimore, o puștoaică goală și îmbufnată, blondă ca spicul de grâu din împrejurimile Jitomirului, tocmai caligrafia, cu piciorușul fin cu unghiuțe lopățele de viitoare topmodelă rasată, în nisipul negru vulcanic cu reflexe sidefii, magicele inițiale: V W V.
Adică: Veronica, William, Vanessa!

Căutam nostalgic din ochi spre promontoriul nudiștilor nucul vârstnic sub care trăisem cu Vanessa, în jeepul argento metallizzata plutitor pe roiuri de fluturi mov orhidee, clipa la superlativ în procesualitatea ei înmatriculată la Fiesta Nucilor Verzi în itinerarul meu spiritual și, nu puteam să mă abțin, de durul Bill râdeam, râdeam, iar Tony, înlăcrimat ca o domnișoară blondă cu o șuviță rebelă clătinată totuși pe aripile brizei marine matinale, după ce se canonise ore întregi la coafor, îmi jura uneori legământ sub un smochin roditor sau neroditor.

Privirile de farmec încărcate, până și-au făcut plinul, operativ ca de către un electrostivuitor din antrepozitele firmei Aristocrata, mi le-am întors atunci către feminitatea pământească de Geée a craterului, încântată că roua insulei paradisiace, care-ți aburea instantaneu parbrizul jeepului ca un clocotitor oftat de dragoste, se înălța acum spre slava cerului, lăsând necunoscătorilor vulcanului, turiștilor nou veniți, impresia că e în activitate și fumegă neobosit și o să erupă în minutele următoare gemând de plăcere, ca și cum toți masculii speciilor din rezervație s-ar uni simultan cu partenerele și clientele lor. Dealtfel, un splendid răsărit de soare dădea culori de un optimism nemaivăzut paradisiacului peisaj al Insulei Erossa, de la vălurita oglindă turcoaz purpurie a mării la înmiresmatele cingători alb-verzi-oranj ale livezilor de portocali.
Înfiorată, nedormită și ținând post, în loc să plâng de atâta emoție estetică, m-am pomenit căscând feroce ca Glans, pitbullul părintelui Nicanor, sau poate doar ca grațiosul Chliton, cotoiul Măicuței Penelopa, oricum cu o impotolibilă sete de viață, sorbind aerul cu o lăcomie de peștoaică pe uscat, cu o năzuință sălbatică, bestială în naturalețea ei, de a trăi clipa pofticios total ca o fecioară antică, crescută de bunicuțe și mătuși fanatică-n neîncrederea-n mâine și mironosiță-n cultul certitudinii fericirii de azi, certitudine care întotdeauna este ceva mai mult decât nimic, oricât te persecută Soarta silindu-te uneori să te satisfaci singură prin sfânta muncă pe o insulă altminteri paradisiacă.

– Deja m-ai făcut fericită! șoptii eu cu smerenie, gândind la Bill, că poate regretă, odată scăpat din vamă și ajuns pe pistă la samoliot cu Încălțata de toartă, limitarea serialului nostru de amor doar la câteva episoade, și alea sărace, printre picături. Te iubesc așa de mult încât ar trebui să ți se facă frică! rostii însă cu și mai multă tandrețe, oftând cu dor printre trandafirii bulgărești sofianici aproape sălbăticiți din parcul Villei Panthera Rosa, amintindu-mi de fascinanta Vanessa și de emanațiile ei atât de dulci încât mi s-a tăiat răsuflarea ca de pumnii lui Mișa, mi-au amorțit mâinile și l-am rugat pe Tony să bage el jeepul în garajul nostru.

Mierlele, privighetorile, rândunelele, presurile, sturzul și pitulicea din romanticul decor al casei cu atlanți își continuau utrenia lor fără de păcat, întrecându-se cu rozele, caprifoiul, rozmarinul, crinii și orhideele mov în a-l slăvi și lăuda și preamări pre Creatorul pentru lucrarea sa, iară soarele, cu față prietenoasă ca un aerostat roșu ancorat deasupra mării brăzdate de ambarcațiunile pescărești, în timp ce albatroșii mediteraneeni se interpuneau ca niște pete dalmațiene între mine și sfera-i de foc, îmi dădu ciudata iluzie optică 3D, extrem de semnificativă pentru cine ar ghici viitorul, că Neptun însuși a luat în trident ca-n frigare acea minge roșie cu buline negre înecată de american când a naufragiat cargoul Zarea și acum o tot împinge tandru în sus, să se bucure de ea și colegul său Uranus, zeul cerului albastru, cu atâta inestimabilă recunoștință omagiat în Levant odinioară, pre când mai exista iubire și milă și iarbă-iarbă pre pământ și zeii mitici le dădeau aproape de toate aproape la toți pământenii sub soarele roșu, nu ca azi când e nașpa că se degradează babilonic limbile, va să zică literatura nu mai e funcțională nicăieri cât economia de piață, de-au privatizat îmbuibații până și dragostea, scriind pe ea PROPRIETATE PARTICULARÃ și reușind a-i manipula pe toți muritorii că dacă banul nu e, nimic nu e…

Balcic, iulie 2004





.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!