agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-10-19 | | De când se scrie istoria, noi, oamenii, nu facem altceva decât să ne legăm libertatea. Trăim într-un permanent proces de înrobire: cu lanțuri imense și grele de valori materiale, cu parâme groase, de obligații și responsabilități, cu funii mai trainice sau mai slabe de dragoste, cu sfori, fire, sârme sau alte fibre de tot felul de banalități. Orice material care se lasă tras în fuioare și care se pretează la legat sau la înnodat e acceptabil. Operația nu se termină niciodată. Libertatea, ca și sufletul nostru, e în miezul unui nod gordian, miez pe care îl zărim din când în când, dacă lanterna atenției e bine focalizată pe esențialul din noi. Înrobirea începe chiar din copilărie, când presiunea socială ne învață că unele lucruri sunt așa „de când e lumea”, iar altele nu se fac, că „ce ar zice lumea?” Nu știu cum gândeați voi, dar eu vedeam întotdeauna lumea ca pe o babă știrbă, urâtă, care nu putea scoate o vorbă bună și care-i critica pe toți. Ca fizionomie, mi-o imaginam ca pe ceva asemănător cu vrăjitoarea din povestea lui Hansel și Gretel, de care ne temeam cu toții, de la mic la mare, și care avea mult, mult timp să ne urmărească. Așa trebuia să fie, că în rest toți oamenii din universul meu de copil erau la lucru, la cozi sau la ședințe de partid. Mai târziu, școala instalează în noi alte valori și valențe, și ne ajută să ne construim un sistem etic propriu, punându-ne la dispoziție alte funii, alte lanțuri și cătușe, pe care ajungem să le folosim de bună voie. …și așa intrăm în viață, cu pieptul bengos, proaspăt absolvenți de licee, școli vocaționale sau facultăți, când toți ne laudă că suntem, în sfârșit, oameni pe picioarele noastre (de parcă până acum am fi fost o generație fără picioare, buni doar pentru scaune cu rotile), dar nimeni nu ne încurajează să ne bucurăm de independență, să mai scăpăm de ceva lanțuri, să fim noi înșine. Dimpotrivă, ți se recomandă să devii om la casa ta, să-ți legalizezi iubirile prin semnătura ofițerului stării civile și binecuvântarea bisericii, că doar ce o să spună lumea. Unora, nevestele le mai toarnă, de îndată, vreo doi plozi (lanț de oțel inoxidabil Krupp, Made in Germany, Lifelong guarantee), ca să aibă bunicile cu ce se lăuda, că deh!, așa se cade. Uite-așa, ai mai făcut niște noduri temeinice în jurul libertății personale. Apoi începi să iubești cătușele confortului. Mai cumperi un apartament (lanț de ancoră, mărime ‚Titanic’) sau o mașină în rate (șnur de plastic de mare rezistență, care poate tracta un camion European Drinks, încărcat până sub pleoape), mai faci un împrumut de la prieteni să mergi la mare (sfoară de cânepă bine răsucită). Viața se scurge minunat, căci totul e sub control. Uneori, mai ai zvâcniri din amorțeala asta, dar îți trece, că tot nu ai ce face. Împărtășești senzația de libertate a unui nou născut bine înfășat în primul lui scutec, cu o singură parte mobilă - globii oculari. Și… aștepți o schimbare benefică, nu știi ce, … nu știi dacă vine sau nu, … dar aștepți. Cine dracu’ îmi schimbă și mie scutecul ăsta ud? Într-o zi, când te bărbierești dimineața, îți dai seama că nu mai recunoști fața din oglindă. Din obișnuință, te porți cu ea ca frizerul cu scalpul tău, o dată la opt săptămâni - spălat, tuns, uscat și thank you very much. Faci un serviciu unui străin. Mergi la birou, lucrezi ceva, mai cauți ceva pe internet, asculți sfaturile gospodărești ale prietenilor, adică ce să faci sau să nu faci. Totul e comme il faut în universul tău, până când te lovești de o poezie sau de o poveste cu fluturi, care taie în sufletul tău mai abitir decât o rază laser. Au! senzație necunoscută! Mai trăiești … În clipa aceea, auzi la radio idioata reclamă de la Cosmorom, cu tipa care dictează telefonic o listă de cumpărături, prioritară fiind achiziționarea imediată a unei cartele telefonice de 10 dolari, unui soț ce pare total handicapat mintal. Și se frânge ceva în tine. Atunci îți amintești de legenda despre Alexandru Macedon, primul om care a înțeles că imensul nod din templul din Gordium era de fapt o oglindă a libertății sufletului. Fugi repede în celălalt compartiment al inimii, unde ai pus, cu mulți ani în urmă, cutia deschisă a Pandorei. Speranța zace într-o mlaștină de prejudecăți. Noroc că mai sunt ceva vrejuri de curaj, cât de cât uscate. Hei!!! Are cineva un chibrit? |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate