Americă! Dacă îl lichidează pe generalul Mihajloviæ, vei avea pe conștiință sângele lui nevinovat.
(Ruth Mitchell, "The Journal American" 27 aprilie 1946)

......

De ieri, procurorul Miniæ își pregătește atacul istoric la procesul a cărui dată încă nici nu a fost fixată. Nu l-a văzut niciodată pe procurorul sovietic Vîșinski, ba chiar nici fotografia acestuia, însă se cutremura la gândul că îi seamănă și fericit că nu-i va înșela tovarășului Vîșinski așteptările.
Tot ceea ce a spus tovarășul Vîșinski despre Buharin și Tuhacevski eu pot să reînnoiesc în cazul trădătorului poporului, Draža Mihajloviæ - gândea Miniæ. Pot pregăti martori convingători: tatăl victimei înjunghiate, țăranca pe care au siluit-o și au bătut-o cetnicii, partizanul care l-a văzut pe Draža cu nemții... Pot falsifica documente, pot să-i silesc pe cetnici să recunoască totul. Pot să prezint fotografiile celor uciși de ustași drept dovezi ale crimelor înfăptuite de cetnici. Pot aduce la Judecătorie un public care să urle, să amenințe, să ceară linșarea. Pot totul, dar, din nefericire, un singur lucru încă nu pot: să arăt măcar un singur document, o fotografie, indiferent ce, despre colaborarea lui Draža cu nemții. Îi pot pune în cârcă niște aviatori americani pe care i-am ucis noi. Îl voi acuza fără milă, fără nici o șansă pentru el. Cu ținerea de minte tulburată și cu voința frântă, trădătorul poporului nu va putea și nici nu va dori să se apere...
- L-am prins pe Neubaher. Cântă ca un ceas bine tras! - spuse judecătorul, urmărind cu viclenie reacția lui Draža.
- Și ce?
- A recunoscut că se întâlnea cu dumneavoastră și cu un anume american la Pranjane și Draginja.
- Nu este adevarat. Din nefericire, nu este adevărat.
- De ce „din pacate“?
- De aceea pentru că, din câte cunosc eu, Neubaher nu a fost nazist și pentru că, printr-un joc al întâmplării, a ajuns până la rangul de reprezentant diplomatic al Germaniei pentru întregul Balcan. El a dorit ca forța înarmată a lui Hitler în Balcani să capituleze în fața mea încă în august patruzeci și patru, ba, din câte cunosc, a propus asta Berlinului chiar și oficial.
- Trebuie că Hitler a fost încântat - spuse procurorul, ironic.
- Eu am fost pentru Hitler cel mai periculos inamic din Balcani și el n-a ascuns asta. Bineînțeles că propunerea lui Neubaher a fost respinsă, dar, în ciuda acestui fapt, nemții au adus steagul alb și l-au aruncat la picioarele mele. Personal generalul Lehr a oferit capitularea.
- Când a fost asta? Și unde?
- La Pranjane, pe la jumătatea lui septembrie patruzeci și patru.
- De ce nu ați acceptat capitularea lui Lehr?
- Despre asta nu doresc să vorbesc.
- Înseamnă că l-ați apărat pe generalul lui Hitler de înfrângere? - se amestecă judecătorul.
- Cu trei-patru zile înainte de a veni la mine trimisul lui Lehr, la Pranjane, regele l-a numit pe Tito drept comandant suprem, iar pe mine m-a schimbat și - aici vru să spună „m-a trădat“, însă se răzgândi și zise - m-a părăsit. Astfel că nu am avut împuternicire nici de la rege, nici de la Guvern să accept capitularea lui Lehr, prin urmare am încercat altceva, dar asta n-a reușit.
- Ce ați încercat?
- Le-am propus nemților să se predea americanilor. Cu mine la Statul Major a fost și colonelul american McDowell, iar când Lehr a acceptat, acesta a cerut de la superiorii săi putere deplină. Numai că, între timp, blestematul de Churchill ne-a săpat groapa și poporului, și țării noastre, și mie.
- Înseamnă deci că Churchill i-a ordonat lui Lehr să continue lupta? - zise procurorul, cu ironie.
- Știți voi bine ce a fost și de ce a fost astfel - răbufni Draža. Churchill a făcut presiuni asupra lui Roosevelt și i-a convins pe americani cum că Lehr trebuie să depună armele doar în fața Armatei Roșii, deoarece Serbia se află în sfera de interes sovietică. Fără concursul acestor cele mai nefericite împrejurări, războiul în Balcani s-ar fi terminat încă din septembrie patruzeci și patru, iar hoardele lui Stalin nu ar fi mărșăluit niciodata prin Serbia. Nici acestea, dar nici cele proletare, ale voastre, ca sateliți ai lui Stalin.
- Asta înseamnă , nu-i așa, Draža, că acum aș fi fost eu în locul tău și tu într-al meu? - se înroși Krcun de furie. Spune, slugă americană!
- Nici în război nu am făcut ceea ce ați făcut voi, nici nu aș fi fost, ca învingător, ceea ce sunteți voi. Am spus deja, secta voastră este răul, însă voi sunteți parte a poporului nostru. Oricum, există și printre voi oameni buni, există naivi și seduși, numai că voi sunteți, în gândire, în idei, în esența credinței voastre, un mare rău, un rău monstruos!
- Acest rău monstruos al nostru este și o parte a familie tale! - își ridică Krcun mâna, de parcă ar fi vrut să-l lovească. Þin minte totul și nu uit nimic. Cu sânge vei plăti ceea ce latri acum! Noi, răi, noi, monștri! Păi și fiul și fiica ta sunt...
- Știu eu bine cu cine și unde-mi sunt copiii! - nu-i permise să-și termine gândul. Și nici nu este fiica mea singura... împărțită, pe care ați împărțit-o. Blestemată divizare! - oftă el adânc. Unii la catolici, unii la islam, alții la atei. Și fiecare divizare plătită cu sânge, de parcă am avea sânge pentru două Mări Adriatice - se întristă el pe neașteptate.
- Dar nu noi, fute-te-ar Dumnezeu, nu noi i-am turcit și catolicizat pe sârbii ăștia ai tăi - îl atacă Peneziæ. Nu credem în Dumnezeu pentru că nu există. Și chiar de ar exista, el este dușmanul poporului și reacțiunea.
- De ce negați cu atâta înverșunare că sunteți și voi sârbi? Vă este rușine de propriul popor?
- Eu sunt un comunist care se rușinează de pleava care visează o Serbie Mare!
- Acest sărman popor are toate motivele să-i fie rușine cu voi, tinere domn, dar să se dezică de voi nu îndrăznește și nu poate. Din cauza copiilor voștri, din cauza viitorului. Prea multe ramuri am tăiat din coroana noastră națională. Aici vina se răsfrânge și asupra Bisericii noastre - adăugă pe neașteptate.
- De când sunteți dumneavoastră inamicul nepopularei religii? - întrebă procurorul, neînțelegând despre ce vorbea deținutul.
- Mă îngrozesc de gândurile voastre comune, liniare. Îi reproșez Bisericii noastre pentru că a retras semnul egalității dintre popor și credință deoarece credința se poate schimba, însă națiunea nu poate. Ea este demarcată de aceeași origine, de aceeași limbă, de aceeași fericire, care a fost puțină, de aceeași nefericire, care a fost multă. Națiunea trebuie să fie deasupra oricărei biserici...Da, da. Aceeași limbă și aceeași rădăcină au suferit în timpul macelului musulmanilor asupra noastra și a imperioasei apărări ale cărei limite, am spus deja, le-am întrecut uneori.
- Musulmanii vă sunt recunoscători pentru aceste simțăminte frățești - îl ironiză judecătorul. Ziua întreagă vă strigă numele.
- Într-o zi, de va dura puterea voastră, vor blestema și ei, dar nu pe mine, ci pe voi.
- Comunismul și frăția și unitatea sunt veșnice - zise procurorul
- Comunismul este o rană vie care trebuie să se mănânce pe sine însăși. Și mai rețineți și asta. Prea multă ura și sânge s-a vărsat în acest război pentru ca unul deștept să se gândească la faptul cum e posibilă peste noapte unitatea națională, ba încă și frăția. Programul meu a fost unitatea statală, ca o punte și un drum până la unitatea națională, însă o punte pe care am fi făcut-o cu înțelepciune și răbdare. Dar de ce vă spun eu astfel de lucruri? - dădu el din mână. Voi nu înțelegeți nimic, mintea voastră este dintr-o singură literă.
- Tu, slugă burgheză, ai vrut ca în Belgrad să intre Eisenhower și Montgomerry! - se înfurie Krcun.
- Popoarele noastre frățești s-au găsit în acest război dinaintea alegerii între zi și noapte, între soarele sovietic și întunericul occidental - adăugă procurorul. Mulțumită slăvitului nostru Partid Comunist și tovarășului Tito, popoarele noastre frățești au optat pentru soare, iar voi, minoritatea velikosârbilor trădători, pentru Occidentul cel putred, pentru reacțiune! - își scoase el pieptenul din buzunarul bluzei și-l trecu de câteva ori prin păr.
- La răscrucea dintre revoluția comunistă și democrația occidentală eu am optat pentru democrație, deoarece pentru ea au fost poporul meu, armata mea, regele și Guvernul, datoria mea de ofițer și jurământul de credință. De la bun început mi-a fost clar că...
- Þie nu ți-a fost niciodata nimic clar - afișă Krcun un zâmbet urât. Mă piș eu și pe rege, și pe America, și pe jurământul tău de ofițer!
- Am știut de la bun început - continuă Draža obosit și fără voință, că am împotriva mea secta comunistă, predispusă la orice crimă și înșelăciune. Am fost însă încredințat că în lupta cu voi nu am voie să folosesc metodele voastre. Sunt și acum convins că nu am greșit în această privință și că puterea voastra e trecătoare! - spuse, abia ținându-și ochii deschiși.
- Când îi prind pe acești Trumann și De Gaulle ai tăi îi pun și pe ei la frigare! Nu căsca, ci ascultă ce-ți vorbesc.
- Cu înjurături și bădărănii voi vă manifestați doar propria voastră teamă și mizerie. Puteți doar să mă omorâți, iar eu chiar doresc să mă omorâți - spuse el abia auzit și-și închise ochii.
Aproape în aceeași clipă îi zvâcni trupul, deoarece i se arată limpede cum că Miša Cemoviæ îi prinde un ceas în jurul mâinii și-i spune: "Moșule, m-a trimis unchiul meu să-ți dăruiesc asta!"
- Dar ce e cu Pavle, Miša? - tresări el și se holbă la judecător.
- Care Pavle?
- Vedeți, Ðurišiæ mi-a trimis ceasul prin verișorul sau - zise.
Înțelese că delirează cu voce tare și-l năpădi sudoarea.
- Când i-ați luat prizonieri pe partizanii aceia în satul Planinci? - i se apropie procurorul.
- Partizanii aceia? Nu-mi pot aduce aminte.
- Dumneavoastră sunteți un criminal de război - țipă judecătorul. Dumneavoastra veți fi condamnat la moarte și împușcat!
- Mie mi-e totuna - se cufundă el în somn.
- Minunat! - țipă Krcun. Să mergem!

......

Lumea se cutremură din temelii. Generalul Mihajloviæ, onestul patriot iugoslav, a căzut ca jertfă și mucenic dinaintea picioarelor victorioasei invazii comuniste din Răsărit. Cuceritorii sunt deja în plin avânt să înăbușe creștinismul în Iugoslavia. Să fim corecți și curajoși și să recunoaștem tristul adevăr așa cum este el.
("The Catholic Times" Londra)

Versiunea românească: Dușan Baiski