Când l-a cunoscut credea că nu există ceva mai grozav pentru ea pe lume. Era de statură mijlocie, avea plete de abanos, un ten bronzat, niște ochi negrii mari cu gene gen reclamă la Mascara Max Factor. Era tot timpul scos din cutie, tandru și atent la tot ce ciripea ea. În fiecare zi găsea un motiv s-o sune și să-i dea întâlnire. O ducea ba în Herăstrău, ba la Național la teatru. Se mai întâmpla și o cofetărie sau o cină romantică seara la lumina lumânărilor pe terasă la Lido. Ar fi dorit să nu se mai sfârșească.
Între timp părinții lui au început să se întrebe: Cine o fi cea cu care se întâlnea și care-l făcea să zâmbească gânditor sau să râdă în hohote atunci când vorbea la telefon?
Așa că au convocat-o pentru un examen de evaluare.
-Drăguță, a spus mama lui, când poți să treci pe la mine la o cafea? ...că vreau să ne cunoaștem...
Ea s-a conformat... Mama ei nu știa ce să-i mai facă ca să-i atenueze aerul de băiețoi îmbrăcat sport :
-Stai așa! Unde pleci în halul ăsta? Nu vezi cum îți stă părul? Nu poți să te duci așa!
-Lăsă-mă mamă că azi sigur nu mă mărit!
-Te rog să nu mai glumești cu lucrurile astea că prima impresie contează întotdeauna, de aia trebuie să arăți bine....
Cu inima cât un purice s-a suit în autobuz și a ajuns la locul de examinare – un apartament de patru camere cu pereții invadați de un tapet verde plin de ferigi, în care mobilă de tip Ceașcă era combinată cu cea de nuc masiv.
Doi bătrâni mignoni la țoale festive cu parfum de naftalină o scanau cu priviri curioase.
A desțepenit atmosfera cu un timid „sărut mâna, mă cheamă Teo și-mi pare bine să vă cunosc”.
Discret „Tăticul” s-a retras lăsându-le să discute.
Nu-și mai amintește ce, dar la sfârșit păreau că sunt prietene de o viață.
A trecut proba. A promovat la nivel de pizzeriță și curând părinții lui puneau problema ca ea să-l facă pe el s-o ia de soție „că deh, are o vârstă și ar fi cazul să se așeze și el la casa lui” (citat din cugetările mamei-soacre).
Paradoxal, fără nici un efort din partea ei, el s-a hotărât și i-a pus marea întrebare, la care ea fericită și îndrăgostită ia răspuns cu un da din toată ființa ei.
Momentul nuntă s-a derulat cu viteză amețitoare. Și brusc a trecut de la vizite ocazionale la statutul de domiciliu forțat: mutarea la părinții lui.
Totul a fost frumos până a avut curajul să existe: să mute niște bibelouri, să mănânce înghețată la miezul nopții și să tragă apa la closet.
-Draga mea, noi suntem foarte sensibili și nu ne place zgomotul noaptea!
-Nu mai mânca înghețată că-mi faci poftă, iar eu dacă mănânc răcesc!
-Ai făcut bine că ai mai schimbat câte ceva pe aici că mă plictisisem de același aranjament, dar pe tăticu’ l-a deranjat așa că le-am pus la loc.
Altă prostie efectuată: ia cumpărat soțului niște cămăși, altă lovitură de pedeapsă:
-Dragă, dacă vrei să-i faci un cadou, trebuie să mă întrebi pe mine, că eu știu mai bine ce-i trebuie. Astea nici n-or să-i placă.....Mai bine-i cumpărai și tu o canadiană.....niște pantofi....
El a găsit-o plângând și a întrebat-o de ce. Când i-a răspuns a avut drept consolare o altă lovitură cu bâta:
-Păi să știi că mama are dreptate....mie nu-mi plac cămășile în carouri....
Asta a lecuit-o definitiv să-i mai cumpere ceva.
Îi era din ce în ce mai greu să suporte genul ăsta de atmosferă încât prefera să meargă la Institutul Francez ca să compună eseuri sau să cânte la chitară când nu era nimeni acasă. Mai scria din când în când într-un jurnal, iar de la ideea de iubire interminabilă trecuse deja la întrebări de genul : de ce s-a măritat și ce se așteptau cei din jurul ei să fie, o mamo-amanto-soție?
Relațiile cu mama „adoptivă” erau de tipul :
„- Draga mea să știi că te iubesc ca pe copilul meu, dar....”
După "dar" urmau sarcinile pe care trebuia să le execute fără prea multe întrebări:
-Vezi că a venit d-na Z pune și fă o cafea!
-Este mătușa X ar fi bine să ne faci sanvișurile alea calde și bune că tu te pricepi!
-Cu ce-ai făcut ciorba asta?
-Păi, am pus și eu legumele și zarzavaturile care se pun de obicei, în plus cred că am pus niște ardei....
-Ardei? Păi tu nu știi că tăticu’ a avut ulcer și-l deranjează la stomac?
De unde să știe, când atunci afla prima oară.
Toate cele de mai sus se suprapuneau peste durerile de cap de la serviciu.
Soțul stors de vlagă venea seara de la job, cu priviri goale și obosite, răspunsuri monosilabice și tăceri prelungite. După masa de prânzo-seară se ducea în dormitor, își trăgea pijamaua cehească de pe vremea zidului Berlinului și-i oferea pe post de prezență o ceafă însoțită de un sforăit sănătos.
Nopți de perpeleală în pat, suspine înăbușite și plâns liniștit au compus primul an de fericire conjugală.
Șeful cel Mare a fost generos cu ea și a făcut în așa fel încât în burta ei începuse să înmugurească un bebeluș.
-La fix! A murmurat mulțumită mama-soacră.
Părea că și statutul ei se va schimba într-o oarecare măsură. O vreme a fost răsfățată: ce-avea poftă primea până când s-a ajuns la concluzia că-i ajunge cu atâta băgare în seamă și ia să se mai potolească.
Vechiul tratament se întorsese la post: același program de administrat adevărul cu bâta și apel la abilitățile ei de fată în casă:
-Cămășile nu se calcă așa uită-te la mine ca să vezi și tu cum se face.....
-I-ai spălat ciorapii lui Alex? ....Aaa....eram sigură.....nu se împăturesc așa....
Șansa ei a fost că s-a apropiat sorocul și a ajuns la spital unde după o noapte de chinuri îndurate în tăcere și altă dimineață de dureri a reușit să aducă pe lume o variantă a lui cu ochi albaștrii. Extaz în neam : ESTE BÃIAT!
Ironia soartei sau nu paradoxal în spital nu s-au îmbolnăvit în schimb când s-au întors acasă au fost întâmpinați cu o viroză de 40de grade ca dar de wellcome.
Dumnezeu a fost generos cu ea și de această dată și i-a ținut mințile în cap ajutând-o să-l crească pe Ștefan în ciuda bruiajelor de genul :
„Nu-mi spune tu cum se cresc copiii că tu n-o să fii niciodată în stare să-i faci mari ! Ascultă la mine!"
Între timp guvernoii au făcut o treabă extraordinară și-au lăsat-o fără serviciu, așa că tot programul ei era după o rutină tip pușcărie : sculat pentru alimentat copilul din patru în patru ore, plimbat copil în parc, piață, bucătăreală, cicăleală, somn prin surprindere. Șansa ei a fost că a mai făcut un curs de programare care-i mai ținea mintea departe de cenușiul de acasă. Singurele ei bucurii erau gângurelile lui Ștefan, radio Romantic și faptul că începuse să scrie un roman.
Între timp din „joaca” cu jumătatea ei prinsese ochi al doilea copil.
-Să ți-l crească maică-ta, dacă ai de gând să-l lași! Sună prompt reacția părinților „adoptivi”.
Pressingul psihic era atât de puternic încât de abia aștepta să nască pentru că vedea în acest lucru o eliberare.
De Ziua Pompierilor a avut parte de o serbare pe cinste în sensul că atunci au apucat-o chinurile facerii . Astfel a apărut pe lume Maria, o brunețică cu ochi căprui și un glas viguros care-și cerea cu precizie matematică drepturile.
Părinții ei și-au făcut temele și au așteptat-o cu casa la cheie, când a ieșit din maternitate. Între timp Ștefan avea deja doi ani când Maria orăcăia în pătuțul ei.
A fost o periodă fericită și liniștită pentru ea pentru că acum avea ajutorul pe care și-l dorise atât de mult, iar copiii îi ofereau o iubire atât de mare și de necondiționată încât aproape că ajunsese să nu mai simtă lipsa soțului și a vieții de cuplu. Oricum, el ca să nu se surmeneze venea numai în weekend să-și vadă copiii, ceea ce părea OK pentru el și partea adversă.
Nici nu știe cum a trecut vremea, iar copiii s-au făcut destul de mari ca Ștefan să meargă la școală, iar Maria să se ducă la grădiniță și să se pregătească de școală.
Socrii au hotărât după multe runde diplomatice că ar fi cazul să-i lase pe însurăței să se mute într-un apartament pe care îl primiseră de la o bătrână și care se afla în același bloc.
Astfel lupa nu mai era în ceafă, era cu 100 de metri mai încolo. Bineînțeles că vizitele neașteptate și încercările de control al vieții intime rămâneau la ordinea zilei. Ce era totuși bine, era că putea să mai facă zgomot fără să o bombăne nimeni, iar copiii aflaseră că pot și ei avea o casă a lor.
***
Azi era una din zilele alea de “Nurofen-ținta lui e durerea” și Teo tocmai avusese încă o partidă de box ideologic cu mama “adoptivă”. Simțea că-i crapă capul de durere așa că și-a scos reprede hainele de serviciu și s-a dus la baie să-și facă un duș. Se gândea ce bine ar fi ca măcar pentru câteva zile să inverseze rolurile cu soțul ei ca să vadă și el cum este să fii nevastă.
Era atât de obosită încât de cum se băgă în pat adormi imediat și astfel pătrunse în lumea viselor, lumea în care ilogicul devine logic și practic orice este posibil.
Simți cum o lumină orbitoare îi băga degetele în ochi încercând s-o trezească. Brusc în “subsol” simți un pressing puternic care-i comanda să se dea jos din pat pentru o excursie la baie. Somnoroasă căută cu picioarele papucii, care i s-au părut neașteptat de mari și în același timp ciudat de familiari. Dar ce conta asta ? Important era să ajungă URGENT în baie la "relaxare"….Dar asta nu era totul… Brusc simți ceva straniu în jur. Parcă nu era dormitorul ei ci semăna mai degrabă cu o cameră de hotel.
“E devină durerea de cap și stressul de la serviciu” , se gândi ea.
Reveni rapid la realitate (cea din vis evident) când observă că este chiar într-o cameră de hotel, iar corpul său devenise mai plinuț și mai păros. Șocul cel mare însă abia acum avea să se materialiezeze…Avea pe față parcată o barbă de o zi, iar la “subsol” suferise o operație de schimbare de sex. Ce mai învârtită-răsucită! Teo devenise Alex.
Mii de întrbări se băteau cap în cap în mintea ei căutând un răspuns urgent. Unele sunau cam așa : Ce mă fac? Cum e posibil? De ce mi se întâmplă tocmai mie asta?… D
upă ce reuși cu greu să scape de pressing fără să se ude prea mult se întoarse în cameră și deschise fereastra. Brusc sunetul a mii de claxoane îi răsună în timpane, iar sub ochii săi uimiți se deschidea panorama zgomotoasă a Budapestei. Se afla într-un hotel de pe malul Dunării. Soarele făcuse ochi pe un cer de cristal.
Auzi bătăi în ușă. Apoi mai multe glasuri :
-Hai grăbește-te că am întârziat deja și începe sesiunea fără noi!
Tresări nervos. “Ce mă fac? …Teo adună-te ! “iși spuse ea în pragul isteriei.
-Ãăă..stați așa…vin imediat….o clipă….
“Unde și-o fi pus hainele ? Aaa… uită-le aici…pe scaun…Ciorapii…ciorapii….Aaa, da sub scaun cum bănuiam…Pantofii…Cravata….Nu știu niciodată cum reușește să și-o pună…”
După câteva tentative nereușite de a și-o pune renunță.
“Azi voi avea un look trendy!”își zise ea zâmbind.
Când deschise ușa în sfârșit, în fața ei pregătiți de mers la simpozion erau colegii lui Alex de serviciu.
O blondă zveltă cu priviri de smarald îmbrăcată într-un sacou și-o fustă scurtă de culoare roșie, strânse pe trupul ei de viespe o fulgeră cu privirea:
-Ce-i cu tine Alex? Mi se pare mie că nu ești în apele tale!
“Mie-mi spui!… Dumnezeule, am ocazia să fac cunoștință cu concurența!” fură primele gânduri care i-au trecut prin minte apoi dându-și seama în ce situație era reuși să articuleze cu greu:
-N-am dormit prea bine aseară…
-Uite! Nici cravata nu ți-ai pus-o…continuă aceasta bombardamentul.
-Doamne parc-ai fi soacră-mea! îi scăpă involuntar printre dinți. ..Apoi spuse zâmbind:
-Nu-ți mai face griji în privința mea! Azi vreau să am un look mai puțin constipat….
-Am senzația că aseară au cam exagerat cu băutura! Nu-i așa Dana?
“Văd că nu se lasă …"își zise Teo înfrângându-și cu greu pornirea de a o ciufuli pe blonda cea antipatică, care acum făcea apel la întăriri, respectiv o ochelaristă brunetă, împănată, îmbrăcată într-un costum albastru, care ținea la pieptul ei generos o mapă plină cu tot felul de hârtii și care nu ezită să-și dea cu presupusul:
-Așa este Aura! Mi se pare că băieții au fost cam neastâmpărați….
Dana mai emise apoi pe un ton matern cu glasul ei neașteptat de subțire următoarea frază:
-Lasă Alex, că la zece este pauza de cafea și poți să bei câteva mari, fără zahăr și-o să-ți revii…
-Data viitoare o să am mai multă grijă când mergem la bar, continuă să pună sare pe rană un tip înalt cu o freză blondă și ochi căprui, care se chinuia să-și țină silueta sportivă sugrumată într-un costum bleu-marin și care îi puse o mână după gât.
Următorul lucru care-i veni în minte fu să-l pocnească pe individ, dar reuși să se abțină pentru că se chinuia să-și aducă aminte cum îl chema. Noroc că avea un ecuson în piept…Era Cristi și-l cunoscuse la petrecerea de Crăciun a firmei, unde lucra soțul ei.
***
O sală mare de conferințe plină cu lume pestriță așezată pe scaune sau în picioare, își deschise porțile.
Simți golul din stomac provocat de foame și panică la gândul că cineva și-ar putea da seama de schimbare.
O parte de dimineață și-o petrecu asistând la prezentări de echipamente periferice pentru calculatoare, pachete de programe și servicii de la diverse firme europene de IT. Simțea că-i vuiește capul. Știa engleză, însă ceea ce se vorbea acolo depășea cu mult capacitatea ei de pricepere.
Pe la zece se făcu pauză. “Colegii” săi discutau aprins despre cele văzute în timp ce Teo avea un aer absent și preocupat.
-Alex, tu ce părere ai? Nu prea ești vorbăreț în dimineața asta…spuse Dana…Cristi, ce ați băut voi aseară?… pentru că, sincer Alex, începe să mă îngrijoreze….
-Am o durere groaznică de cap, mă scuzați…mormăi Teo cu vocea lui Alex.
-Cred că ne-am cam lămurit despre ce e vorba aici…interveni salvator Aura. Ce-ați spune dacă am lăsa la o parte știința și am trage o plimbare prin oraș….Este o vreme așa de frumoasă!
“Iată în sfârșit o idee bună,” gândi Teo “poate pleacă toți și mai pot să iau și eu o pauză….Deja e prea mult…”
-Nu-i o idee rea, dar eu aș vrea să mai rămân, spuse Cristi, poate fac rost de ceva card-uri ca să avem și noi contacte…Duceți-vă voi!
-Cristi am înțeles că încă mai rezistă la o nouă rundă de IT, Dana tu ce gânduri ai? o întrebă Teo disperată la gândul că ar putea rămâne singură cu Aura.
-Mi-am adus aminte că mai am ceva de făcut în cameră, spuse Dana, dar …puteți să plecați și fără mine, nu o să mă supăr!
-Se pare că am rămas numai noi doi, zâmbi Aura complice, ce zici Alex, vrei? Mai ales că te doare și capul… ai ocazia să te pui pe picioare…
“Întrebarea este dacă mă voi mai drege vreodată…”gândi Teo. “Sper să nu se dea la mine!”
-Bine…zise în cele din urmă cu jumătate de gură…dacă insiști, fie…ai dreptate…Nu mă simt prea bine și s-ar putea ca totuși să-mi facă bine ieșirea asta.
***
Au ieșit din lumea virtuală și rigidă a informaticii și au pătruns pe străzile pline de culoare și viață ale capitalei ungare. Mii de mașini se plimbau cu viteză pe șoselele largi. Podurile cu ținuta grandioasă și gotică îți tăiau respirația. Farmecul zogomots al străzii le înghți cu totul. La colț de stradă florărese pitorești te îmbiau cu surâsul curcubeic al florilor. Manechinele îmbrăcate elegant le priveau cu un aer blazat din vitrinele magazinelor.Bijuterii strălucitioare amenințau sclipitor contul bancar al bărbaților tentând sexul slab cu aspectul lor. Uitând că este "purtător de pantalon" Teo îi zise Aurei:
-N-ai vrea să intrăm în magazinul ăsta?
-Păi, Billa știu că avem și acasă, zise Aura uimită și contrariată.
-Ar fi bine să facem și noi o comparație între prețuri, continuă Teo constatând amuzată mirarea Aurei. Sau, poate ai dreptate...mai bine să nu…
-Cred că suferi de o migrenă zdravănă, dacă în loc să vrei să te uiți după mașini și motociclete vrei să intri la cumpărături…dar poate vrei să cumperi ceva copiilor și soției.
-Se mai poate schimba și omul, nu crezi, zîmbi Teo cu fața lui Alex.
Au căscat gura mai mult de o oră, iar noua ea, după nu știu câte ezitări și oscilații se hotărî să cumpere niște jucării pentru copii și un after shave pentru soțul ei.
-Dar pentru soție nu cumperi nimic? zise Aura.
Teo reuși s-o năucească cu un răspuns surprinzător:
-Mi se pare convenabilă nuanța asta de roșcat de la Wellaton așa că ăsta va fi cadoul meu…
Apoi se întoarse cu spatele ca să nu o vadă cum era să o umfle râsul când o văzu pe Aura că deschisese gura și nu reușea să scoată nici un sunet.
“Doamne ce norocoase pot fi unele! Al meu nici măcar nu se ostenește să mă asculte măcar, dar să mai știe și ce vopsea folosesc?!”se citea în privirea ei admirativă.
Au ieșit din magazin și au intrat la un McDonalds să înghită ceva în contul mesei de prânz.
Simțea că după atâta alergătură pantalonii i se lipeau de picioare.
“Doamne, greu este să fii bărbat!”oftă Teo în sinea ei cărând în brațe toate cumpărăturile. (N-ar fi fost politicos s-o lase pe Aura să și le ducă singură). Au urcat cu funicularul și au admirat frumusețea Budapestei așternută sub forma unui spectacol inedit, ce degaja energie, la picioarele lor. Au admirat și au făcut poze în fața Palatului Parlamentului și în Citadelă. Au vizitat castele din care Evul mediu cuibărit între ziduri le adresa salutul său din negura vremii.
Spre seară s-au întors la hotel. Teo mergea împleticindu-se și de-abia aștepta să arunce sacoșele. Inevitabil s-au întâlnit cu Dana și Cristi, care erau plini de prospecte și broșuri.
-Hei porumbeilor! Cum v-ați distrat? Rânji Cristi. Alex, te simți mai bine?
“Ce mă enervează ăsta cu glumițele lui!”gândi Teo.
A fost interesantă plimbarea în Budapesta….și te rog să nu ne mai faci porumbei!
-Hai măi! Tu nu mai știi de glumă?
Aura vorbea cu Dana despre ce văzuse prin magazine.
-Noi ne ducem în cameră, zise Aura luându-și cumpărăturile din brațele lui Teo. Alex mulțumesc că ai fost atât de drăguț! Ne vedem mai târziu în hol să mergem la masa de seară.
-Hai să mergem la bar Alex să mai luăm și noi o bere și să ne clătim ochii cu ceva holograme locale!
-N-ai decît să te benoclezi tu…Eu unul sunt frânt așa că nu te supăra, dar prefer să trag un pui de somn …
Teo se retrase în camera lui Alex în timp ce Cristi se întreba ce s-a întâmplat cu noul Alex și dacă nu cumva acesta era îndrăgostit.
*****
Oare ce o fi făcut Alex în tot acest timp?
A venit de la servici și a găsit-o pe Teo dormind. A mângâiat-o pe cap zâmbind, iar apoi s-a dus în bucătărie, unde pe masă îl așteptau o ciorbă și o friptură cu cartofi prăjiți alături de piesa de rezistență reprezentată de orezul cu lapte. După ce s-a înfruptat din tot a fost băiat cuminte și a spălat vasele. A tras o repriză de știrile de la ora șapte, iar apoi a făcut un duș și s-a suit în pat pentru o porție sănătoasă de somn.
***
Apoi începu un fel de vis ciudat . Se făcea că era în baie, stătea pe closet în timp ce îl chinuia o durere acută în plex. Nu știa ce-i cu el. Nu mai simțise așa ceva decât când avusese o criză de rinichi. Când s-a ridicat să tragă apa avu un șoc : era roșcată și purta cămașa ei de noapte. El devenise Teo.
-va urma-