agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-11-22 | | Desi era atat de aproape, nu avea puterea sa o priveasca. Intregul corp i se transformase insa intr-un organ al vederii urias, pandind orice miscare, orice gest. Parul ascuns de bascuta verzuie, ea zgribulita in imbratisarea paltonului, mainile ascunse in buzunare, obrajii rosii de la vantul rece. Iarna, iarna e aproape, gandi el. Era prea tacuta, iar el nu putea rosti nici un cuvant. Privirea i se agatase de ultimele frunze ale unui copac de pe alee. Aramii, frunzele tremurau atarnand de crengi scheletice lasate in voia vantului capricios. Asa erau si gandurile lui, nesigure, fara un punct solid de sprijin, fara inceput si fara sa ajunga undeva. Si acelasi sentiment de goliciune, de neputinta, de singuratate in plina multime. Lumea se invartea in jurul lor, ametitor si in contratimp; oamenii iesiti si ei la plimbare, fara trasaturi si imateriali, nu erau decat umbre alunecand pe alei. Si iarasi avea senzatia cruda de vis. De vis strain, de capcana. Cat si-ar fi dorit ca relatiile dintre oameni sa fie ca un vals. Ar fi fost totul atat de usor, atat de adevarat,o melodie lenta, insinuare, o simpla atingere, o privire care ar spune cat o mie de cuvinte. Acum totul e direct, lipsit de mister, rapid, mimetic, sonor. Parca ne-am grabi sa ne traim felia de timp cat mai repede, sa ii sorbim, sa ii golim pe ceilalti, manati de o foame ce ne controleaza ca o stapana tiranica. Pasii ei erau mai mici, cateodata ramanea in urma. Din cand in cand se oprea incercand sa ii spuna sa se intoarca acasa. Ar fi vrut sa ii prinda degetele si sa i le incalzeasca cu rasuflarea lui. Sa i le sarute si sa nu ii mai dea drumul. Inchise ochii pastrand doar imaginea cerului nefiresc de albastru pentru un noiembrie tarziu. Norii se grabeau spre seara. Iar el stia ca, atunci cand va avea curajul sa deschida din nou ochii, ea nu va mai fi acolo.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate