agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3168 .



Cimentul
proză [ ]
Din ciclul "Povești din cotunime"

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Alexandru Vizitiu Dumasca ]

2004-11-25  |     | 



Cimentul

Zarvă, da ce zarvă, nu-ți vine să crezi. Cum?! Exact așa cum spun. Zarvă mare. Că omului nu-i ajunge niciodată. Adică și pînă la urma-urmei care-i mai vinovat? Oamenii aceia străini, cu cizmele lor de cauciuc, cu salopetele lor slinoase, care locuiesc în vagonul cela adus de tractor tocmai în fața casei lui moș Alecu, adică vreau să spun oamenii aceia trebuie să mănînce și ei, să bea o cană de apă de la o fîntînă, un pahar de vin de la vreun om, că vorba ceea, nu-i ușor să te urci pe ditamai stîlpii, să tragi sîrmele, să aduci curent în satul acesta prăpădit unde și-a înțărcat naiba pitpalacii. Adică se zice că au vîndut niște saci de ciment pe la niște oameni unde au mîncat, sau s-au înțeles în vreun fel. Anchete, paranchete, i-au luat i-au dus, au venit alții, tot cu cizme de cauciuc, tot murdare, tot salopete slinoase, tot în vagonul cela adus de tractor în fața casei lui moș Alecu. Și-apoi care-i mai vinovat? Că omului nu-i mai ajunge niciodată. Ba că-și face prispa cu ciment, ba colacul de la fîntînă, ba gîrliciul de la beci, ei, pe naiba! Mai bine sărac și cinstit. În loc să zic bogdaproste că am și eu bec în casă, mai trebuie să tremur noaptea cînd bate cîinele, să văd dacă nu a venit milițianul să mă-ntrebe că de unde mi-am cimentuit cotețul. Dar omul se lăcomește, bre femeie! Uite, chiar moș Alecu, un om evlavios, doar l-ai văzut cu cîtă osîrdie își face sfînta cruce în toate duminicile, la slujbă, de zici că ajunge cu degetele împreunate ba în capătul satului dinspre staniște, ba spre celălalt capăt, spre movila lui Negăruș, în timp ce se apleacă, se ridică, se apleacă, se ridică, se apleacă, se ridică, face cruci, mătănii, uite se zice că chiar moș Alecu s-ar fi nărăvit. Alții zic, că toată săptămîna fură și bagă în sperieți tarlalele colectivului, dar să rămînă vorba între noi. Nu că n-aș fi sigur, dar nici mie nu-mi place să vin seara cu palmele bătucite și flămînd și să-mi vițîie scroafa-n cap că n-am ce-i da de mîncare. De ce se strică omul? Parcă poți să știi!? Ei, deci nu erau aduși nici jumătate din stîlpi, mai veniseră și niște ploi, și hopaa! au și început anchetele. Se țineau la sediu, ți-aduci aminte. I-a schimbat pe oamenii aceia, ba-l arestează pe Vasile al lui Malacia, de fraier ce-a fost că s-a bîlbîit, și ajunge ancheta și la Moș Alecu. Era venit de la Vaslui un căpitan de securitate dat în mă-sa-n cur. Și-l trimite pe șeful de post să-i ia o declarație și să-l convoace cu tot cu babă la sediu. Șeful de post nu-l găsește pe moș Alecu acasă, o găsește pe babă. Nu mai țin minte dacă era duminică, asta însemna că moș Alecu făcea mătănii în fața icoanelor. Dacă nu era duminică, moș Alecu era, ori la furat popușoi, ori pe deal cu cîrlanii, în orice caz era greu de găsit. Baba cine știe ce prostii i-o fi spus milițianului, cică a vrut să-i ia o declarație, dar ea a recunoscut că nu știe carte, așa că mai mult au discutat. În orice caz, cînd apare moș Alecu, baba-i spune plîngînd că la ora de cutare trebuie să se prezinte amîndoi cu dovezi la sediu, precum că n-a furat. "Ce dovezi, babă? Las' că văd eu ce prostii ai spus și-n ce balegă m-ai băgat, grijania mă-ti și-a cui te-a strîns de nas. Că eu mă duc și-n pușcărie și-i bag și-n pizda mamii lor, dar ție cine-ți taie lemne la iarnă? Ai să îngheți în casă ca o scovarză, nenorocito! Hai, nu te apuca de smiorcăit, ia și te îmbracă frumos, ca-n tinerețe, ia-ți bușmachiii ceia noi pe care ți i-am luat pentru înmormîntare, că tu de murit n-ai mai murit, bușmachiii s-au mai scorojit, s-ar putea să te strîngă, dar lasă că ne descurcăm noi."
Moșu își scoase și el cele mai bune haine, își scoase medaliile de pe front pe care le ținea într-o cutie pe care n-o mai deschisese de mult, le lustrui îndelung cu o bucată de dos de căciulă pe care o aburea cu gura, de aproape, se îmbrăcă fercheș, baba dădu lovitura la lada pentru înmormîntare și alerga de colo-colo, apoi moșul își luă bățul lui de zile mari, cel înflorat, cu ou în cap, își șterseră reciproc cel mai mic fir de scamă de pe hainele noi-nouțe, încuiară poarta și plecară spre sediu. Așa mergeau tăcuți prin sat, mamă, ce mai străluceau medaliile pe pieptul țonțoșat al lui moș Alecu, lumea bineînțeles că se dădea la o parte și se uita cu mirare, parcă treceau prin sat doi miri tăcuți și bătrîni, dar frumoși, femeie, habar n-ai tu. Și uite-așa, ajunseră la sediu. Buun! Căpitanul de securitate, dat în mă-sa-n cur, după cum îți povesteam, stătea la o masă, își scosese dintr-o geantă o groază de dosare, se făcea că se uită prin ele și cînd a intrat moș Alecu cu baba, îi zice scurt lui moș Alecu.
- Moșule, să-ți spun de ce te-am chemat. Ai intrat în cîrdășie cu electricienii și instalatorii de la lumină și ai furat de la stat, fix șase saci de ciment cu care ți-ai cimentuit prispa. Aștept, cătușele-s la mine!
Apoi căpitanul tăcu și începu să se prefacă a răsfoi niște hîrtii. În fond, moșul trebuia lăsat să fiarbă, să-și închipuie că toate hîrtiile acelea erau niște declarații la adresa lui. Trebuia lăsat să fiarbă măcar vreo zece minute. Efectul psihologic este garantat. Spune și ce n-a făcut. În cameră se auzea doar o muscă bîzîind pe undeva, probabil că se rătăcise dinspre grajdul vacilor. Atît moșul cît și baba, parcă nu respirau. Tăcere totală. Căpitanul continuă să se facă a răsfoi hîrtiile, subliniind din cînd în cînd cu pixul niște rînduri imaginare, dar la un moment dat, furat de gînduri, se apucă să deseneze o capră pe un spațiu gol, și tresări. I se păru că moșul îl studiază cu atenție și că îl privește ironic.
- Ei, moșu? zise căpitanul, așezîndu-și mîinile cruciș peste desen.
Moșu Alecu tuși scurt și nu zise nimic. Se uita la căpitan foarte lung, foarte cuminte și totuși cumva zîmbăreț.
- Moșule, ești surd? Fix șase saci de ciment, am zis, se pronunță oarecum enervat căpitanul, gîndindu-se că poate îl lăsase prea mult pe moș să fiarbă.
Moș Alecu tuși scurt, își întinse în față pieptul cu medaliile strălucind și zise scurt:
- Toarșu grad!
Scurt! Atît, "toarșu grad", și tăcu retezat, după care cu aceeași privire fixă începu să-l țintească lung pe căpitan între sprîncene. Căpitanul aștepta. Se uită și el la moș, dar la un moment dat simți că nu-i rezistă privirea, că alunecă în părți așa că, iar începu să răsfoiască hîrtiile. "Ei, mama naibii de moșneag încăpățînat, dar cît poate să dureze?" își zise, simțind că trecuse vreun sfert de oră de cînd moșneagul își începuse discursul. Parcă nici musca aceea nu se mai auzea, se acunsese prin vreun cotlon pe undeva, începuse să simtă lipsa acelui bîzîit care îl calma într-un anume fel și căpitanul începu să se simtă indispus.
- Ascultă, mătușă, se adresă el de data asta babei, a fost șeful de post pe la matale?
- A fost... toarșu grad, răspunse pierită baba.
- Și n-ai confirmat matale că, într-adevăr, moșu a cumpărat șase saci de ciment?
- Eu, adică... da, adică el... adică... da, șase saci, adică...
Simțind că baba are nevoie de ajutor în exprimare, moș Alecu ridică fulgerător bățul lui de zile mari, înflorat, cu ou în cap, și într-o mișcare perfect militărească, armonizată, făcu "cioc!" în capul babei, după care în trei mișcări ritmice își aduse bățul lîngă pulpa piciorului drept, uitîndu-se disciplinat în ochii lui "toarșu grad" ca și cum ar fi spus: "Raportez! Misiunea a fost executată la dispoziția dumneavostră!" Căpitanul se uită cu un început de satisfacție la moș. Dacă moșul a început să-și iasă din fire și a ciocnit-o pe babă, asta înseamnă un aliat în plus. Deci aici trebuie sondat terenul.
- V să zică, mătușă, acum două săptămîni, cînd oamenii aceia au adus cimentul în ogradă...
- L-au adus ca să nu-l ude ploaia, toarșu grad, erupse moșul. Și eu, normal că le-am dat voie să-l aducă la mine în ogradă, pe prispă, la adăpost, că doar e cimentul statului și al poporului nostru care a luptat pe front și care astăzi muncește...
- Moșule, termină cu potlogăriile, eu nu la asta mă refer, am văzut cimentul de pe prispa matale. Aici e vorba de cimentul cu care ți-ai cimentuit prispa, dar de acum nu mai am treabă cu matale, ci cu mătușa, că văd că e o femeie mai de înțeles.
Moșul tuși scurt.
- Deci, mătușă, reluă căpitanul. Așa cum i-ai confirmat și șefului de post, acum două săptămîni, moșul matale a tratat cu oamenii aceia, le-ați dat vin, ați tăiat o găină, și v-au dat șase saci de ciment. Așa-i?
- Parcă, da, făcu baba speriată ochind spre bățul de zile mari al moșului. Cu o oarecare îndreptățire, căci în același moment bățul se ridică fulgerător și iar făcu "cioc!" în capul babei, după care din trei mișcări perfect ordonate se retrase lîngă piciorul drept al moșului care din nou își bombă satisfăcut pieptul plin de medalii.
- Mătușă, vezi? se sculă în picioare, cu mîinile rezemate de birou căpitanul de securitate cel dat în mă-sa-n cur. Nu-i așa că a furat!?
- Nu, toarșu grad! zise hotărît mătușa mîngîindu-și cu o oarecare tandrețe cel de-l doilea cucui.
- Cum nu, mătușă!? Cum, nu!? Moșule, ai fost de față. N-a zis mătușa, la început, "da, șase saci..."
- N-a zis, toarșu grad!
- Cum n-a zis, moșule!?
- A zis ea ceva, dar a zis și adică, cine știe de ce a zis adică, dar n-a zis că eu am furat șase saci, n-avea nici cum, dar ce, oare eu n-am fost de față? făcu moșul după care tăcu calm, și probabil obosit după cel mai lung discurs pe care-l ținuse de cînd intrase în camera de la sediu.
- Cum, mătușă, n-a fost șeful de post pe la matale?
- N-a fost, toarșu grad, n-a fost, că eu stau pe acasă, ce, dacă era, eu nu-l vedeam? se întrebă mirată mătușa, după care iar începu să-și mîngîie cel de al doilea cucui, care era un pic mai răsărit decît primul.
- Ieșiți, ieșiți afară! Afară, analfabeților! urlă înroșit căpitanul de securitate cel dat în mă-sa-n cur.


.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!