Se aduna acum la tine firele toate, amintirile... vechi sau mai noi, si-ti spui din nou, cu infiorare, ca oricum ar fi, oricate dezastre ar pandi alcatuirea aceasta fragila, tot mai ramane un dram, o licarire, o rezerva, ceva nestiut dar divin in om... care-l intoarce spre el insusi, spre firea firii, spre leaganul dintai, spre lumina si viata si bucuria din el si din afara lui...si, iata, ca nu-l paraseste, nu-l uita cu totul,ii intinde macar o punte, pe care sa paseasca inainte, mereu, mistuitor chemat spre alte masuri.
Si astfel te vezi la inceputul drumului tau, daca nu chiar la inceputul inceputurilor. Asa sa fie oare? Lumea sa porneasca mereu si mereu... cu fiecare om si fiecare intamplare a sa?
Te invaluie aerul proaspat si tare. Te adulmeca padurea ca o salbaticiune rara, chemandu-te spre adancurile ei tainice. Scapara prin fata ta luciul aramiu al blanii. Sunete nestiute impung perdeaua verde, dar se pierd repede, ecoul inecandu-se la cativa pasi. Se intinde inaintea ta un teritoriu necunoscut, fascinant, plin de tentante promisiuni. Castelul tau pare, mai mult ca oricand centrul Lumii. Si este. Iata, iti soptesti iara, nu se poate muri chiar de tot! Obisnuitii acestui celebru turn s-au adunat din nou.Te incearca, a cata oara, senzatia ca te afli la malul de intalnire a doua lumi. Tu insuti te gasesti in aceeasi masura in amandoua. Din cea veche n-ai iesit inca, si nici n-o vei putea parasi cu adevarat, si nici n-ai vrea, cum ti-ai mai spus, e zestrea de care nu poti si nici nu trebuie sa te rupi, in cea noua abia intinzi pasul, cu precautie atingi suprafata nesigura a lichidului,
nu stii ce vei descoperi. Arome proaspete, infiorari, nelinisti, promisiuni nerostite,te ademenesc sa pasesti fara precautie, fara indoieli si sovaieli inutile, spre ea.
Te vei abandona secretele acesteia fara stire, sau vei trai in luciditate totul?! Vei vedea, vei vedea! Nimic nu poate fi hotarat aici. Sa asteptam cu toate sistemele pregatite a recepta fiecare nuanta, fiecare amanunt care se va adauga noii constructii.
N-ai uitat nici o clipa unde te afli si ce se petrece in jurul tau. Tulbure ti se arata apa din fata ta, padurea intunecata si plina de tot felul de capcane, neincercate caile spre directiile ravnite, taramul cel nou ameninta sa-si intinda umbra luminoasa si peste vechile si stiutele pamanturi. Aceasta intoarcere spre interior,aceasta calatorie dureroasa iti deschide, surprinzator, ferestre spre deslusirea a ceea ce se intampla in afara, ca apoi, inaintarea, receptarea semnelor ce vin de acolo sa se faca firesc, ca si cum asa ar trebui, dar in acelasi timp se aseaza un abur, o ceata usoara, care-si intinde cerga... de langa tine... pana departe, izolandu-te, pentru moment intr-un turn, altul decat cel real, cu peretii mult mai apropiati, dar care, spre bucuria ta si spre mirarea generala, nu te apasa, nu te sufoca si nu te nelinisteste. Aceasta plutire cenusie se arata a fi o foarte fertila substanta in care traiesc nenumarate cai de comunicare.
Ochiul tau,intredeschis in aceste clipe din urma,in asa fel incat dinauntru n-a iesit si nu s-a putut scurge si risipi nimic, dar din afara nu a reusit sa patrunda prea mult,se aseaza acum pe faptura care, intre timp s-a ghemuit din nou in fotoliul albastru.