agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1769 .



Lașul (Spicuiri din jurnalul unui sinugicaș)
proză [ ]
De la naivitate la nihilism

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [VI ]

2004-12-12  |     | 



Lașul
(Spicuiri din jurnalul unui sinucigaș)

„La ce să te aștepți de la o lume
în care aproape toți trăiesc
numai pentru că sunt prea lași
pentru a se sinucude”
A.Schopenhauer
11:30

„În septembrie când am sosit în acest oraș, totul părea îngropat în monotonie ; iarba își ascundea cangrena ruginie, pomii își transformau ramurile în scheletice brețe , cerul murdărea orizontul cu cenușiul lui, și toate acestea, înecate în fumul care plutea necontenit, dădeau orașului un aspect de cavernă înegrită de praful anilor. Universitatea este așezată pe o colină, iar eu sunt nevoit să parcurg o serie de serpentine, și să urc câteva zeci de scâri în fiecare dimineață. Cursurile și colegii, par cufundați în aceeași apăsătoare monotonie.”
Ridică trist privirea din caiet , și privește îngândurat înainte:
„S-au scurs deja cinci luni de când am început acest jurnal, și astăzi fulgi mari de nea au început să curgă de sus de undeva din fum.Nu mi-am făcut nici un prieten, monotonia lor nu îmi place; probabil hainele mele sărăcăcioase și sobrietatea cu care sunt înzestrat , într-o lume în care tronează valorile materiale nu îmi permit acest lucru. Nu mă deranjează pentru că sunt convins că singurătatea este preferabilă modului de a trăi de astăzi. Îmi consolidez mereu cunoștințele de filosofire și literatură cu Goethe, Voltaire, Schiller, Stendhal, C.Petrescu, Eminescu, Schopenhauer, Nietzsche și Cioran. Cât de minunată și pură este literatura cu lumea ei spiritruală și fascinantă...viața e mult prea searbădă și goală aici pe pământ, am ajuns să cred că dacă nu ar fi existat literatura, m-aș fi sinucis cu siguranță.”
Răsfoiește repede câteva pagini, apoi își aruncă din nou privirea în caiet.
„Media mea mare la examene , m-a ridicat în ochii tuturor și acum am devenit un subiect la modă in pauzele dintre seminarii.Colegii îmi acordă acum mai multă importanță, iar fetele , deși platonic se interesează mai mereu de mine...eu însă rămân la fel de distant în relațiile cu ei. Chiar ieri a venit la mine o descendentă a Evei și după ce mi-a întins mâna, m-a întrebat:
-Eu sunt domnișoara A. , tu cum te numești?
35
-***,i-am răspuns eu, privind-o dezinteresat.
N-aș putea spune că era respingătoare ca aspect, sau, dacă aș spune asta aș minți. Era brunetă, avea ochii verzi și o privire care ar putea ucide. Chipul ei candid luminat de contrastul dintre albul curat al tenului și nuanța închisă a părului îi dădea o frumusețe angelică.(...)”
„Ceva o fascinează pe A. la mine ;mă privește mereu făcându-mă să mă simt ciudat, e ca și cum ai avea pe cineva care e mereu pe urmele tale. Astăzi la cursuri , amicul meu Alfred a observat tot spectacolul acestor priviri , și zâmbind mi-a spus:
-Se pare că domnișoara A. își mai dorește un admirator...
-Nu toate dorințele se împlinesc!
-Chiar, nu vezi că te privește mereu?!
-O fi vre-un Cassanova în spatele meu.
A zâmbit cu subânțeles...nu o vreau pe A.,ceva îmi spune că pășesc într-o lume interzisă, o lume pe care o detest. Am să mă feresc! Nimic nu trebuie să rupă virginitatea singurătăților mele.Sunt prea scârbit de lumea asta ca să o mai și trăiesc cum vrea ea, așa că refuz să intru în noroi.Și totuși cât de fericit sunt de când am cunoscut-o pe domnișoara A.”

„ A trecut deja o săptămână de când am început acest al doilea jurnal al meu . Cum mă găsește acesta? Sunt în anul doi la universitate și sunt de mai bine de opt luni cu domnișoara A. E o ființă nemaipomenită. Ieri , când a venit la mine, m-a găsit în pat și s-a băgat în pătură lângă mine strângându-mă puternic în brațe. Când am deschis ochii și am văzut-o lângă mine am trăit o clipă atât de profundă.Totuși mi-a explicat că gestul ei este o excepție, și că nu se va mai repeta.”

„Astăzi după ce ne-am plimbat prin parc în ninsoare, ne-am așezat pe o bancă iar ea a început să îmi vorbească despre visele ei. O,Doamne, își dorește lucruri atât de comune , dar dragostea pentru ea mă face să mi le doresc și eu. O casă mică cu geamuri albe curte și gazon, un servici comod , un dormitor cu un pat mare în mijloc și o fetiță mică, brunetă și cu ochii verzi.Pare totul atât de minunat! Visa la noaptea nunții noastre, la noaptea în care ea să mi se dăruiască întâia dată.
36
Am ajuns și eu să cred că nu doar viața personajelor literale e minunată, că în lumea asta de noroaie mai sclipește ici-colo câte un diamant și că depinde de tine să ți-l însușești!”
Deschide nervos biroul și începe să caute disperat în grămada de foi. Într-un târziu se ridică de jos cu un nou caiet cu coperți albastre.Îl deschide și se așează pe scaun.
„Știam că Alfred stă singur în cameră așa că am intrat fără să mai bat la ușă. Am văzut mai întâi papucii ei la ușă dar nu am dat nici o importanță acestui detaliu...în fond papuci ca ai ei aveau cele mai multe dintre studentele pe care le cunoșteam. Am intrat în cameră și am văzut-o, era goală deasupra lui Alfred. Am închis speriat ușa, totul se prăbuși. Știam că trebuie să doară și totuși nu mă durea: subconștientul transforma durerea în nebunie. Am fugit în noapte ; pașii mei se loveau zgomotos de asfalt iar viscolul îmi fluiera pe la urechi. Voiam să alerg, să plâng și să râd de naivitatea mea. Ajuns acasă, un timp îndelungat am stat nemișcat ca o statuetă de ceară; otrava ochilor ei îmi picura în suflet. Exclamam mereu ca-n poezia lui Boudelaire:.Mă adunam și mă întrebam:
O puternică neliniște începe să crească și remușcările încep să doară sub torente de revărsări de căldură. Furia care îl străbate devine nebunie ; mâna începe să îi tremure și degetele apasă cu forță în palmă. O lovitură puternică zguduie masa .(…)Picături purpurii de sânge i se preling pe degete în jos și înroșesc podeaua lăcuită. Se ridică de la birou și privește pe geamul ferestrei, în noaptea care s-a așternut calm și liniștitor. Ia apoi caietul, îl așează pe genunchi și continuă să citească.
“Trebuia să ne întâlnim la șapte în oraș, dar nu m-am dus. A venit impacientată la mine :
-Pentru numele lui Dumnezeu , *** ce s-a întâmplat, te-am așteptat mai bine de jumătate de oră!
-Nu mă simt bine…
-Puteai să vii și să-mi spui , măcar.
Am privit-o scârbit și apoi mi-am aruncat privirea pe geam:
-Nu credeam că-i tot aceia
De te razimi de o umbră
Sau de crezi ce-a zis femeia!
37
-Ce e cu tine***, ce vrei să spui?
-Tu n-ai gustat din rodul acel de fericire:
Tu ești onest și plin de respect și generos
Să frângi în zarea vieții un rod așa frumos.
Te-ai dus și te urmară părerile de rău.
În urma ta venit-au un neted nătărău
Ș’acesta ...ei...făcut-au ce n’ai vrut să cutezi;
Ce-a mai rămas din dulcea figură mergi de vezi:
-Bine***, atunci rămâi cu versurile tale.
-Nu sunt ale mele, sunt ale lui Eminescu...
Părăsi camera fără să privească în urmă.





20:16

După ce se mai plimbă un timp dintr-un colț al camerei în celălalt se așeză pe pat. Ticăitul ceasului devenea din ce în ce mai obsedant. Se ridică, închide jurnalul de pe masă și se oprește în dreptul ferestrei.




38

22:15

Odăița întunecată , străbătută de câteva lumini răzlețe , părea o monotonă cavernă , un cavou cu sclipiri de argint sumbre și triste. În colț , pe pat lângă o baltă de sânge, un tânăr lipsit de viață , înconjurat de o atmosferă înmormântală , părea că se închină cu mâinile cu mâinile împreunate, corpul rezemat de perete și ochii ațintiți spre jurnal. Murise cu un zâmbet zeflemitor pe buze , un zâmbet de tristețe și dispreț , un zâmbet totuși...viu. În perete ceasul continua să numere clipele omenirii și zilele eroilor ; el, lașul, scăpase de oroarea lui .




.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!