Andrei nu este foarte inalt dar nici foarte scund,
este cam asa,{iti arati cu mana inaltimea, apoi duci mana la nivelul ochilor ca si cum ai privi in zare},ca mine,
nici nu ajunge la cer daca isi intinde bratele.
Andrei vorbeste putin, rar si foarte incet,uneori fac eforturi mari sa il inteleg insa ceea ce este interesant este ca el are o fata foarte expresiva si imi da impresia mereu ca spune ceva interesant,ceva extraordinar...
{te intorci incet spre publicul din stanga, incet de tot si incerci sa pari direct,
te atintesti asupra unei persoane care este atenta si dezvolti inversunat descrierea astfel:}
de multe ori ii simt lipsa, simt ca cei din jurul meu nu spun nimic si asta ma face sa il caut pe andrei
ca un disperat...
langa Andrei te simti bine, este unul dintre acei prieteni care te incalzesc, te simti tu plin de incredere, protejat parca de misteriosul sau fel de a fi.
am fost ieri la Andrei, am deschis usa incet si l-am gasit prins cu panze mari de paianjen langa fereastra, cu ochii deschisi mari si privirea atintita departe... am costruit in graba cateva propozitii dar nu mi-a raspuns,nu s-a intors la mine,nu a schitat nici macar o miscare a degetului.hainele lui, de un gri superb imi reflectau nemiscate uimirea.
Andrei s-a dus, nu il mai am in fata, nici fereastra prin care il gasisem trecand nu imi spunea nimic.
disperat am incercat sa-i iau locul, sa-i ocup pozitia, sa privesc prin oglinzi infinite locul spre care tintea el.
rece mai sufla afara vantul, si rece mai simt inca un dor al meu cum se zdruncina in mine.
e noapte si tresar.
mama mai aduce o patura dar eu sunt plin de struguri si miros a rece.
ferestrele nu-mi mai spun nimic. nisipul lor este dus de vand departe, dincolo, pe nebanuite cai si eu traiesc un cosmar.
trotuarele nu trebuie curatate, nici zi de zi, nici saptamana de saptamana, niciodata caci vesnic trebuie sa le scalde amintirea unui prieten cald, si totdeauna, cand ma trezesc din somn noaptea cu gandul ca Andrei mi-a lasat semne de regasire,imi imaginez cum ar fi o lume in care trotuarele nu ar fi curatate niciodata, si parful ar adaposti urmele prietenilor pe care i-am pierdut...
e cald, se topeste zapada si nu mai gasesc la fel de usor drumul spre casa.
mi-e rece ochiul si ma intreb, oare, cine sunt?
{asezat, cu priviri atintite in jos, spre bocanci...ca intr-un sfarsit!}

uneori descoperi cu surprindere ca oamenii sunt transparenti, ca vezi prin ei toate cate ii dor si toate cate il fac fericit.
dar cand oamenii pleaca, si ramai singur in joc, cautand alti copii cu care sa depasesti timpul, cand semnele de intrebare raman doar cioburi de paine, fosforescente, intr-o padure a noptilor dinspre nicaieri,ferestrele devin oglinzi, fiecare celula a corpului devine soata nisipului fierbinte,
fiecare calcai iti pare soclu intr-un proces de a deveni,sau nu statuie,
{ridici privirea brusc si ridici vocea}
tu esti Andrei...