( Anita vine îmbrăcată în pijamale în camera ei și fredonează o melodie. Se întinde pe patul alb, închide ochii și adoarme. Un bărbat, îmbrăcat într-un costum clasic negru, întră relaxat în camera fetei, ea se ridică încet din pat, însă rămâne cu ochii închiși, dezbrăcându-se de pijamale, rămâne într-o rochie gri și se așază în capul oaselor tăcută.)

Stăpânul visului( o îmbrățișează pe fată legănându-se): Anita, ești a mea. (se ridică încet și pleacă)
Anita( pierdută): Am căzut și mi-e teamă. Am căzut…(își aduce genunchii la piept)

(În scenă intră o femeie machiată strident asemenea unei vrăjitoare.)
Vrăjitoarea(zâmbitoare: I-am ținut prizonieri într-o nucă pe Thales și pe al lui, Pitagora.
(Femeia pleacă în fugă pe vârfuri )

Anita: Cântă cineva la pian.(nu se aude nimic). Aud clapele lovite, sunt sute de degete în doar două mâini.
(Stăpânul visului intră în scenă cu un zâmbet bolnav, se oprește în spatele Anitei, îi mângâie obrajii.)
Stăpânul: Ascultă! Vreau să compun un cântecel pentru noi doi… un cântec de prietenie.
Anita: Nu aud, mă dor urechile, sunt plină de meduze.
Stăpânul: Taci! Știu că mă auzi…(O mângâie pe obraz, apoi pleacă cu pași lenți)

(Intră o asistentă medicală cu chip cadaveric, se așază lângă Anita și scoate o seringă pe care o îndreaptă spre brațul moale al fetei)
Asistenta(obiectivă):Voi veni o dată la patru ore, nu te mișca!
Anita(speriată): Nu pot sta atât de mult…
(Asistenta se ridică, își adună instrumentele și o lasă singură pe Anita. Se aude pianul.)

Anita: Știu că visez, voi rămâne conștientă, sunt aproape trează, vreau să mă trezesc…
(Intră vrăjitoarea)
Vrăjitoarea: Îți place aici, nu? E cald, ți-a fost frig, dar o să te încălzești încet. Caută-l, caută-l până nu dispare! (Femeia se plimbă prin camera fetei)
Anita(indignată): Ești o țicnită, lasă-mă în pace! Te rog, lasă-mă să dorm aici!

(Până să termine Anita, vrăjitoarea dispare. Stăpânul visului intră zâmbitor. O îmbrățișează pe Anita și îi acoperă buzele cu palma calmând-o.)

Stăpânul: Anita, iubita mea, dă-mi mâna, hai să dansăm!
(Fata încearcă să se împotrivească, dar blândețea bărbatului în costum o înduplecă)
Anita: Nu e muzică, nu știu să dansez, nu pot dansa fără muzică.
Stăpânul: Facem muzică din pași.
Anita: Exagerezi, oricum, nu știu să dansez, nu pot… nu vreau.
(După ce o pătrunde adânc cu privirea, tăpânul visului se îndepărtează încet, iar expresia feței lui se înăsprește)
Stăpânul(melancolic): Anita, nu ai realizat nimic?
(Fata nu răspunde și se uită distrată pe pereți. Bărbatul o leagă la ochi cu o eșarfă pe care o scoate din buzunarul sacoului, Anita se sperie, dar rămâne calmă)

Anita: Visez! E doar un vis!
Stăpânul: Nu e un vis! Anita, chiar nu ai realizat nimic?
Anita: Ba da, doar că…
Stăpânul: Nu.
Anita(întrerupe):Lasă-mă să termin, mă amăgesc să înțeleg, să descifrez…
(Stăpânul se face că nu o aude, o prinde de mână și încearcă să danseze, totul pare un joc, muzica se aude tot mai tare, Anita se pierde în pași.)
Stăpânul: Nu te opri, nu te gândi ce să spui, nu șterge, ștergi din minte și nu-mi place.
Anita: Nu șterg. (Bărbatul îi acoperă gura cu palma, cei doi dansează între-un cerc și se opresc brusc, muzica se oprește și ea.)
Stăpânul: Anita, tu știi cine sunt eu?
Anita: Aș vrea…
Stăpânul(întrerupe brusc): Crezi că ai putea vreodată să-mi iei locul?
Anita: Cum adică?
Stăpânul: Adică, să fii așa, doar gazda unor visători?
Anita: Nu știu, nu prea înțeleg…
(Bărbatul se uită gânditor la Anita, îi dă drumul la mâini și o lasă singură)

Anitae Ai plecat? Așteaptă! Unde pleci? …. Oare s-a supărat? I-am spus că nu știu să dansez…(Se pune pe pat încercând să se liniștească) Ascultă, știu că mă auzi, vino înapoi! (Nu-i răspunde nimeni) te rog…
( Intră o femeie cochetă cu o țigară în mână și se așază lângă Anita.)
Conștiința(Vorbește pițigăiat): Fetițo, ești mult prea visătoare, trezește-te, crezi că totul e așa frumos cum crezi, îmbracă-te, ordonează patul ăsta și ai grijă ce faci, viața nu e o joacă, trebuie să devii responsabilă, să înveți să faci mâncare, să calci… (Gesticulează) nu sta în letargie, nimeni nu-ți pune totul pe tavă, fii realistă ( Vede că Anita o ignoră și se enervează) Copilă, ascultă-mă, știu ce spun, am trecut și eu prin asta!
Anita(intrerupe revoltată): Ba n-ai trecut și nu mai vreau să vorbesc despre asta! Pleacă!(Femeia e mirată de reacția Anitei, dar pleacă trăgând fudulă din țigară. Se aude pianul.)
A plecat? Hei, mai ești? Nu mă lăsa, voiam doar să vorbim despre altceva…. Mă simt singură… ( Își pune genunchii la piept)

(Intră stăpânul visului, are o tablă de șah în mână, o așază pe pat și aranjează piesele)
Stăpânul: Știi să joci șah?
Anita: Da, de ce?
Stăpânul: Perfect! Vreau să văd dacă vei câștiga.
Anita(precipitată): Nu câștig niciodată la șah, știu că am să pierd… și apoi, cum pot juca legată la ochi?
Stăpânul: Te-aș fi dezlegat dacă nu ai fi spus că mereu pierzi. Încearcă, poate de data asta câștigi.
Anita: Știu sigur că am să pierd…
Stăpânul(întrerupe): Atunci, mai bine plec!
Anita(repezită): Nu, stai! Te rog, nu mă lăsa singură.
Stăpânul( zâmbește cald): Știi, câteodată, visez cu ochii deschiși. Mă gândesc că poate dorințele mele se vor realiza astfel și sunt acoperit de o bucurie egoistă, suavă și completă…
Anita(curioasă): Ce dorințe ai?
Stăpânul: Tot felul de dorințe. (O strânge ușor de obraji) Îmi doresc uneori să te visez, dar nu reușesc… vreau să ne căsătorim, Anita…
Anita(întrerupe): Vreau să mă odihnesc, am obosit, nu-mi pot mișca trupul, îl simt greu, aș vrea să mă lași singură acum.
(Stăpânul o privește melancolic, se ridică și pleacă. Asistenta vine din nou grăbită.)

Asistenta(Îi înfige acul seringii în braț): Þi-am spus că mă întorc, ce ai făcut aici de una singură?
Anita(Încearcă speriată să răspundă): Nu, de fapt, chiar nu am fost…
Asistenta(întrerupe): Știu, știu, e greu. Gata! Am terminat, mă întorc eu.( Pleacă în grabă.)

(Anita pleacă și ea din cameră. Intră stăpânul visului cu o pensulă în mână și începe să mimeze pictatul în aer )
Stăpânul: Anita, ești linii și culori acum, te fac în apă și pânză.
(Anita apare ca o fantomă cu pași silențioși, stăpânul visului o strânge în brațe.)
Anita: Mă doare!
Stăpânul: Perfecțiunea doare… Anita, ce faci?
(Fata se dezleagă la ochi)
Anita: Ce vezi, uite-așa, mă dezleg, ai ceva împotrivă?
Stăpânul: Am să pictez ploaie în tabloul tău, va fulgera, va cădea ninsoarea peste tine, am să fac frig în taboul tău, nu te dezlega!
Anita: Uite, că am făcut-o, m-am dezlegat și gata…
Stăpânul(indignat): Anita, de ce nu mă asculți?(O strânge și mai tare în brațe.) De ce nu mă iubești?
Anita(Se distanțează): Te rog…
Stăpânul: Să vină asistenta, să vină toate ursitoarele ei!
(Asistenta intră repezită, ia brațul fetei făcându-i o injecție, după care se ridică tot cu repeziciune și pleacă.)
Anita: Iar a venit femeia aceea, nu mai vreau să văd pe nimeni, plecați cu toții… plecați, vreau… să fiu singură.. aici, doar eu… și camera mea, pleacă! (Fata vorbește tot mai greu, injecția și-a făcut efectul narcotic)
(Stăpânul visului se îndepărtează trist de Anita și părăsește camera ei, Revine după câteva secunde.)
Stăpânul(blând): Iartă-mă, mă tem că nu mă cunoști. Te-am mințit…
Anita: Nu te teme.
Stăpânul(precipitat): Nu!
Anita(Intervine repezită): Ne cunoaștem într-atât încât să nu ne cunoaștem îndejuns.
Stăpânul: Anita, sunt altfel.
Anita: Nu trebuie să te cunosc, oricum nu ne vom mai revedea prea curând.
Stăpânul(dezamăgit): Poate da, poate nu…
Anita: Trebuie să plec.
Stăpânul: De ce, unde pleci?
Anita: Plec, pa!

(După ce fata dispare, stăpânul visului cade în genunchi, se chircește și rămâne așa câteva secunde, după care se ridică, ia o pensulă, câteva foi și începe să picteze, încearcă disperat să picteze o formă de femeie care să semene cu Anita, se enerveazăÃ.)
Stăpânul: Nu-mi place(Rupe foaia), poate dacă încerc culorile astea( Începe altă foaie, dar o rupe și pe aceea), e oribil, Anita, am să ajung un om frustrat, nu mai pot face o altă Anita, vino înapoi… (Se așază îngrozit, apoi se liniștește amintindu-și). Era într-o zi de miercuri, miercuri spre joi, îmi aduc aminte că eram transpirat, mă îmbrăcasem prea gros pentru cât era de frumos afară, am văzut o femeie la vreo patruzeci de ani care aștepta în stație, avea o frumusețe ieșită din comun, doar că ochii ei negri nu-mi plăceau, chiar atunci, a trecut o călugăriță prin fața mea, avea ochii bulbucați de atâta albastru și mirosea a mir, sau a tămâie, nu mai știu, dar parfumul ei m-a inspirat, am fugit acasă și am luat pensula pictând două zile în continuu… și ai ieșit tu, tu Anita, ai ieșit din două femei, ai două mame, ești orfană de tată, Anita mea…
(Anita intră în cameră cu un măr în mână, mușcă din măr și se așază lângă stăpânul visului)
Anita(zâmbitoare): Ce faci?
Stăpânul(E schimbat la față):Anita, nu făceam nimic, am vrut să îmi fac o cafea, dar am decis să mă las de cafea, nu-mi face bine, așa-i?
Anita:Nu știu, poate…
Stăpânul: De unde vii? Cum m-ai găsit?
Anita: Asta e camera mea, normal că m-am întors.
Stăpânul: Știam, știam că te vei întoarce ca o pasăre în colivia ei, ai zburat. Anita, cu tine am învățat ceea ce credeam că știu la perfecțiune…
Anita: Am convulsii!
Stăpânul:Anita, m-ai făcut să tresar. Destăinuie-te mie, doar mie, acum!
Anita: Am făcut-o deja…
Stăpânul: Mai abstract! Sunt înfometat după cuvintele tale.(Încearcă să o sărute, dar fata îl refuză speriată)
Anita: Mă sperii, te rog, încetează!
Stăpânul: Am să te las în pace…
Anita(Realizează că l-a supărat):Uite, eu vreau să plec din visul acesta, de asta sunt așa, aș vrea să plec din camera asta și tot ce reușesc este să mă trezesc într-un alt vis.(Îl ia nervoasă de guler) Uită-te la mine, uită-te! Sunt singură mereu, m-ai lăsat aici, pe patul ăsta(Ridică tonul vocii și începe să tușească. Cade în genunchi supărată și răgușită )
Stăpânul(O ia în brațe și îi mângâie obrajii): Anita, ai răcit, te-ai îmbolnăvit de singurătate, ești orfană, ai răcit, ploaia te-a udat toată.(Bagă degetele într-un pahar cu apă și o stropește pe față. O ridică în brațe și o pune pe pat.) O să am grijă de tine…
(Bărbatul pleacă pentru câteva secunde după care se întoarce cu un bol și o lingură în mână, o ridică pe Anita încearcă să o hrănească, fata e slăbită și nu se împotrivește.)
Anita: Tu ai obținut perfecțiunea prin mine?
Stăpânul: Nu vorbi, (Îi pune palma pe frunte) ai febră…
Anita: Mi-e frig.(Se încolăcește sub pătură)
Stăpânul(Vorbește mai mult singur): Anita, prin tine sunt copil.
Anita(Se ridică fulgerător): Am convulsii!
Stăpânul(Încearcă să o calmeze): Am redevenit copil, sunt din nou jucăuș, e ca la teatrul de păpuși. Pote că așa e, Anita, tu ai devenit adult, ți-ai pierdut copilăria și puritatea. Totul e ca o metamorfoză completă…
Anita(întrerupe indignată): E ceva atât de murdar! ( Încearcă să-l lovească, dar se lasă învinsă de boal , ca într-un leșin) Și totuși, atinge stadiul de puritate la final…(Se ascunde sub pătură)
Stăpânul(Încearcă să o scoată de acolo): Nu e murdar, Anita! (Se îndreaptă spre public și vorbește singur) E ca ploaia, se murdărește când ajunge pe pământ. Pământul se spală cu ploaie.
Anita(Iese de sub pătură): Noi am atins pământul?
Stăpânul: Nu, și nici pământul nu ne-a atins.
Anita(Vorbește lipsită de vlagă): A fost atât de bine printre nori…
Stăpânul(Întrerupe și îi ia mâinile reci): Ai fi vrut să atingi pământul cu mine?
Anita: Poate… dar nu sufăr căderea pentru că încă plutesc.
Stăpânul: Anita, eu am fost cel care te-a adus aici, eu am fost primul tău bărbat (O strânge de obraji)
Anita(Râde ștrengărește): Știu ce vrei să spui… (Se pisicește) Să știi că am avut pișcături de țânțari înainte să ne întâlnim. (Stăpânul o urmărește cu atenție și zâmbește. Anita se întristează brusc.) Tu… tu ai obținut perfecțiunea prin mine, iar eu? Pe mine m-au înghițit dezamăgirea și lacrimile necontenite din cauza visului de două zile…
Stăpânul(Încearcă să o hrănească):Haide, bea, e o licoare, un medicament care te va ajuta. Vreau să am grijă de tine, Anita, să-ți refac culorile șterse…
Anita(Întrerupe): Cântă-mi la pian!
Stăpânul: Pianul nu mă mai interesează…
Anita(dezamăgită): Mai spune ceva!
Stăpânul(O leagă din nou cu eșarfa la ochi): Trebuie să plec peste trei minute.
Anita(Rămâne singură și oarbă): Stai! Hai să vedem cât de mult putem vorbi!

(Intră vrăjitoarea)
Vrăjitoarea: Scrie! Scrie versuri pentru cântecul vostru!
Anita(melancolică): Noi nu mai avem versuri sau cuvinte… doar sunete.

(Vrăjitoarea scoate câteva eșarfe din mânecă și le flutură pe lângă fata visătoare pentru a anunța trecerea timpului, se aude și pianul. Anita se acoperă cu eșarfele vrând să se ascundă și pleacă, vrăjitoarea se așază încet, apoi cade într-un somn adânc. După câteva secunde intră stăpânul visului îmbrăcat cu pijamale, se pune turcește în capul oaselor și se liniștește.Întră asisitenta. )

Asistenta: Nu mai avem morfină, îmi pare rău domnule, dar... (Ridică din umeri.)
Stăpânul: Sunt obosit, stai cu mine, femeie proastă!
(Asistenta se întinde liniștită lângă bărbat și închide ochii. Deodată, intră Anita îmbrăcată în alb, e mult mai calmă și senină.)

Anita(Îl mângâie pe bărbat): Ești înfometat de plăcere…
Stăpânul(O privește disperat): Anita, Anita mea… credeam că ai plecat!
Anita: Þi-am spus că nu plec… dar cele două zile… au trecut.
Stăpânul: Da, știu, dar…
Anita(Întrerupe): Ești înfometat de plăcere… ea va duce la durere (Îl leagă la ochi cu o eșarfă luată de la gâtul ei) și apoi la perfecțiunea pe care ți-o dorești.
Stăpânul(aproape plânge): Nu, mai mai caut perfecțiune, (Își aduce genunchii la piept) vreau doar să visez, aici, cu tine, Anita, îndrăgostita, Anita, căsătorita, Anita, cea care rimează cu Rita și se sărută cu margareta…
Anita(uimită de nebunia bărbatului): Plecă! Te rog să pleci…
Stăpânul: Nu, tu să pleci, Anita, acesta e visul meu, pleacă!
Anita(Oripilată de răspuns): Nu vreau, vreau să stau lângă tine, chiar dacă mă chinui, mă torturezi…
Stăpânul(Întrerupe): Eu? Nu, nu te torturez. Nu vezi? Nu-ți fac nimic, tu ești cea care m-a legat la ochi, sunt sigur că vrei să mă săruți și nu știi cum…
Anita(Întrerupe nervoasă): Ce-ai spus? Eu nu am nevoie să sărut pe nimeni, cu atât mai puțin pe tine!
Stăpânul(Râde): Ba da, Anita, vrei să mă săruți, îți crapă buzele, ți se umflă, te mănâncă buzele de dorință.
Anita(Încearcă să-l lovească): Încetează, nu m-aș săruta cu tine nici dacă m-ar ustura buzele, nici dacă ar fi ultimul sărut! (Stăpânul o sărută și începe să râdă) Te urăsc, plec, acum chiar plec de tot…
Stăpânul(Întrerupe puțin iritat): Da, pleacă!(Ridică tonul vocii) Pleacă, să nu te mai văd, du-te înapoi în tabloul tău nenorocit, acolo să stai, pentru totdeauna!!!
(Anita pleacă în grabă supărată. Se aude pianul. Stăpânul visului încearcă să le trezească pe cele două femei rămase lângă el, dar acestea sunt ca de piatră, vorbește către public.)
Stăpânul(frustrat și melancolic): Anita… dar dacă nu ne vom mai vedea, va fi fatal, vom cădea amândoi… nu vom mai fi perfecți…

(Anita se întoarce liniștită și zâmbitoare în rama tablolului ei, pictorul adoarme, acum nu mai e stăpân. Abia atunci se oprește și pianul,atunci se termină și REM-UL.)