I. Pe din două

Această formulă nu-mi amintește de împărțeala frățească, ci de-un sângeros divorț a două suflete-perechi. Misterul despărțirii benevole seamănă cu anticiparea morții. Trupurile dublate de mai înainte sunt parțial carbonizate – copaci îngemănați între care a căzut trăznetul... Haideți să-i zicem poemului încă nezămislit, ovul de poemă...



II. Ca ovul de poem, îmi vine să maculez toate simțurile

Scuzați-mi îndrăzneala ! Curge apa. În mine.
Intru în toaleta cuvintelor… grele de…
Nu mă rușinez să visez că mă trece grabnic. Febril caut unde.
De-ar fi ochi pânditori numai desenați pe despărțiturile closetelor renale!
Genele lor mă gâdilă. Și vine cineva când mă trece udul: d.l... Sper că mă...
...fac intermitent într-o secundă și una și alta. Inexplicabil! Mă vede.
Poate că stătea tot într-o încordare să-i maculez auzul, văzul, mirosul, pulsul.
Să-i ridic, în general, temperatura. Să-și muște pumnii, să-și înghită saliva...

Dar ies afară. Din minereul propriu, lichid, galben. Detensionat.
Bărbații își rup brațele, femeile se-atârnă de ei ca de portiere.
Lihnit fusese bulevardul. Soarele de toamnă l-a făcut borțos, plin.
Sunt mai degrabă un ovul rătăcit, rătăcit, rătăcit... Cânt gros, rusește !
Mă mai fac eu ou ochi ? Sau nici nu s-a spart caldarâmul lumii să ies ?
Cutreier Cetatea Zânelor din Covasna. După Sânmedru și mezatul de oi.
Arunc priviri la cer… Alții zic timp și rit. Iubitei morți îi pun de-un scrob.
Mamele și tații îi urmăresc pe tinerii soți. Nu pot fi ovulul căutat de toți.

Ovul, Oblio, curentul beat reînviat. Beat ca un porc…
A, visul de ieri ! A, stai, s-a întărit!
Să vi-l povestesc din frigider. Eram înăuntru undeva.
Apare pe ușă un inamic. Îi car pumni. Îl trântesc.
Cade sub mine. Îi pun ghiara în gât și-i dau cu piciorul. Între picioare.
Știți, acolo avea bagaj. Dau eu, cred că i l-am împrăștiat…
Când colo, mimetismul dracului! Își transformase bagaju-n…
Jos… pălărie!. Reșpectele mele, frate fără...ceva. Dar ce reșpect ?!

I se făcuse sub burtă, ca-n ziua cea dintâi... câmpie.
După sperietura ce i-o dădusem.
Înseamnă cu nu mă luptasem pe la fântână ca Iacov. Ci pe-o gură de iad!
Adică m-am amăgit trăgând un rasol atacatorilor de ovul.
M-am exterminat pe mine însumi. Cum să fiu fecundat fără ploi?
Așa. Ca ovul de poem…


III. Din pânzele lui Perov

Lumea este o burtă preacinstită.
Se va strânge subit
precum acordeonul
Cu foalele găurite,
tot cântecul i-a murit.

Burții umflate
a lui tataia – Dumnezeu să-l ușureze de toate –
îi spusesem pe la trei-patru ani:
- Tataie, tu ai înghițit o minge mare!
Unchiul Costică râdea
și burta ereditar i se clătina.
- Nu râde, nu râde, nene Costică,
tu ai înghițit un butoi mare!

Să ne sugem burțile creierului
până la șira spinării și-aorte...

Dacă vedem lumea mult subțiată,
țăranii din tablourile rusești
fără bujori în obraji sta-vor alături de preoții lor,
mai puțin grași, însă conștienți toți de harul
ce acționează torid ca un bici de nu-l vrem
și-asupra femeilor robotind de cu zori
ca să pună soților bine rubașca, apoi șapca
atunci când răsare Novaia Zemlea
direct din cerul pictat de Perov…