agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2014-03-25 | |
- continuare -
ACTUL 4 Iubirea dintre Apollon și Cassandra, iubire împlinită, binecuvântată de zei, cu doi gemeni. Scena 4 Cassandra, Apollo, Priam, Hecuba, Apollon, Alcor, Hidra, Medeea (Cassandra nu mai vede în fața ochilor decât pe Apollon, în timp ce Apollo nu mai înțelege nimic) Cassandra (își spune în gând) Iubesc cu adevărat Iubesc nemăsurat Iubesc în sfârșit Iubesc și sunt iubită Visul mi s-a împlinit Vreau să fiu fericită. Apollo (o vede confuză și i se adresează) Iubita mea ce s-a-ntâmplat Căci nu te recunosc Parcă ai fi vântul turbat Mă simt întors pe dos. Nu mă mai vezi nicicum, mai mult Îmi ocolești privirea Nu a trecut timp de când sunt Singur cu amăgirea. Ce s-a-ntâmplat de nu mai ești Așa cum ai promis Noi am jurat să fim onești Mai ai ceva de zis? Cassandra (i se adresează lui Apollo) Mărite zeu, eu te respect Dar chiar nu pot mai mult Căci deodat` a apărut Cel ce-i mai mult suspect De a fi destinul meu, așa a fost să fie Te rog Apollo nu fi trist, e lege dată-n veșnicie. Eu te-am iubit în felul meu Dar chiar nu am crezut zău Că poate fi să îmi apară Străfulger mare-n suflet În gând și chiar în pântec Că am uitat de soț și țară. Parcă a fost descântec Sau boală grea să apară A mai rămas doar cântec Și o iubire amară. Și-a băgat cred dracul coada Nu mai pot înțelege Că mă arunc chiar ca năroada În brațele caduce. Știu c-am jurat credință ție Atunci când m-ai format Ca să ajung prezicătoare, fie Eu în genunchi îți cad. De mă poți ierta, vei fi Eternul pentru mine Iar de nu, te rog nu zăbovi Ia-mi sufletul cu tine. Apollo Sunt prea rănit și te iubesc O știe Universul Cum aș putea să te rănesc Cum noi ne-am înțelesu`? Te las dară în legea ta Divinul să te judece De nu ai vrut să fii a mea Ai unde a te duce. Privește-ți calea cum ți-e bine Ce pot eu a mai face Căci decât chin în doi, cu tine Mai bine îți dau pace. Nu dragostea trupească este Supremul pe Pământ Și ține minte o poveste Eu nu iubesc plângând. Supremul meu în Univers E mult mai sus de tine Căci dragostea nu e un vers Cu rimă doar când îți este bine. Cassandra Îți mulțumesc și tare aș vrea Tu să mă fi înțeles Să mă privești de vei putea Ca pe un pas ce-i șters De pe orbita ta străluce Pe care o așterni Pe emisferele caduce Ce-s tot ca două perini Pe care le apropii, când Nu ai unde te duce Dar le arunci, rând după rând Când încep să te încurce. (Cassandra îl îmbrățișează prietenește pe Apollo, în semn de recunoștință a dezlegării sale) (Cassandra se retrage la un moment dat în camera ei, alături de Medeea, căreia îi împărtășește cele întâmplate, starea sa și îi cere sprijinul moral) Cassandra (către Medeea) Acum că știi ce s-a-ntâmplat Medeea tu gândește bine Ce aș putea să schimb pe dat` Te rog, te rog tu spune închinăciune. Medeea (către Cassandra) Te înțeleg, dar este greu A crede că-i adevărat Ceea ce s-a-ntâmplat cred eu E lucru necurat. Nu poate fi pe loc iubire Atât de pătimașă Nu pot să cred că este bine A te lăsa vrăjmașă La el instinctul de moment La starea de iubire mare La ceea ce e imanent Doar dracul are cale. Ce vei voi să faci e drept Îți aparține ție Dar sigur nu e înțelept Să crezi în clipa vie. Căci nu există-n lumea asta Izbânda de-o secundă Decât atunci când uiți năpasta Ce-a fost în calea-ți ludă. Cassandra (către Medeea) Nu știu cum totul se va sfârși Nu mai am pic de stare Mă las dar dusă de ei pașii Pe care-i am în cale. De va fi bine, am învins De nu, îmi port ispita Și voi avea ochiul închis Când va veni sortita Pe care o voi accepta Oricum va fi să fie Nimeni în lume nu va regreta Ce mi s-a-ntâmplat mie. Cassandra (își ia la revedere de la Medeea și vorbește în șoaptă, deplasându-se către movilița-naltă) Așa a fost să fie Când totul este bine Toți sunt alături ție Dar ce te faci când vine Necazul peste suflet Nimic nu te mai scapă Îți trebuie un descântec Ca să nu “intri la apă”. (conform înțelegerii, Cassandra se retrage pe acea moviliță-naltă, odată cu lăsarea serii, unde îl întâlnește pe Apollon, ce este însoțit evident de Alcor, iar Hidra „îi ține de cald” la piept lui Apollon) Cassandra Iată am venit Precum fu promisiunea Nu știu ce am gândit Dar a mea devoțiunea M-aduce tot aici Căci nu pot înțelege Parcă-s scoasă din minți Ești mai presus de rege. Apollon (în timp ce o strânge în brațe și o sărută cu foc) Ești viața mea chiar de aici Dar chiar și după moarte Te rog pe tine să nu uiți Că-ți sunt pe veci aproape. E soarta noastră pământeană E dar Ceresc și dar Divin De nu va fi să fie hrană Eu tot la tine mă închin. Cassandra (într-o stare de surescitare lăuntrică metafizică) Cum poți să te închini la mine E blastfemie, e urgie, nimic nu e din tine. Cine te manipulează? Cine viața îmi ghidează? Crezi tu oare în izbândă Ce o duce dracu hâda`? Nu crezi oare că putem Să ieșim din acest blestem? Sau de ție îți convine Nu te gândești și la mine? Apollon (la sfatul Hidrei, încearcă să o liniștească și să îi alunge gândurile negre) Cum crezi tu, iubita mea Că eu singur aș putea Să mai rezist în viață Fără a ta iubire hoață Pe care eu o ador Chiar de ar fi și să mor. Ești iubirea vieții mele Ce-am cules-o dintre stele Una a fost căzătoare Și mi-a dat iubirea mare. Tu ești tot și nu mă las Până nu te port în glas În suflet și în credință Dar și-n trup și în ființă. (noaptea s-a revărsat peste Palat, iubirea a fost mare, iar doi gemeni au fost rodul acesteia, Cassandra și Helenos ) Corul (se aude pe fundalul grădinii regale, a regelui Priam) Seara s-a lăsat E liniște peste regat Domnițele foșnesc Semn că se iubesc. *** Cu fiecare clipă-n noapte Zorile-s mai aproape Te regăsesc în fiece șoaptă Vai cât ești de nedreaptă. Căci fericirea e aproape Doar tu nu o zărești Te regăsesc în mii de șoapte Eși viața mea cea din povești. *** E noapte tot profundă Sufletele-s adormite Somnul stă și inundă Mâine vor fi din nou fericite. Un soldat (retrăgându-se acasă pe lângă Palatul regal) Mâine este o nouă zi Sunt din nou cu tine În al nopții întuneric Nouă ne va fi bine. Te trezești în plină noapte Stelele-s pe cer Mai e mult până la moarte Și eu tot mai sper Că va fi o zi mai lungă Doar să îmi ajungă Pentru iubirea ce ți-o port Vreau să fim mereu un tot. - va urma - |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate