agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-02-23 | | După o idee de Ion Băieșu Acțiunea se petrece într-o cafenea selectă. Mirela este barbaniță aici iar Maria și Iulia sunt prietene și stau pe capul înainte de ora deschiderii, când aceasta face inventarul. Amândouă sunt fete cu fițe, aproape de 25 de ani. Maria e de meserie „bolnavă” iar Iulia mare devoratoare de cumpărături. Sunt în căutare de un soț cu stare, care să le întrețină. Mirela e o fată simplă, care muncește ca să trăiască. Are 23 de ani. Iulia: Scumpa mea prietenă, ai uitat de noi. Fardează-ne cu ceva paharele astea, de exemplu cu un coktail de ananas sau un lichior, ceva... hai, dragă, nu le lăsa să se usuce așa.... de dorul lichidului. Sau vreun Tzunami Passion cu suc de prune și apă plată. Ai milă de mine. Mi-a căzut dejunul greu. Mirela nu te mai preface că ești ocupată cu inventarul. Ce e scris să ți se întâmple, se întâmplă. Maria: Dacă proverbul zice că de ce ți-e frică nu scapi, n-are rost să te ferești. Ce spune proverbul e sfânt. De lege te mai poți feri dar de proverbe nu. Ale naibii proverbe cine le-o fi făcut, fetelor, că te urmăresc până în pânzele albe, se țin ca scaiul de tine. Uite, să vă spun de chestia cu cine sapă groapa altuia. Unchiu-miu, Mirciulică, sapă o groapă în grădină pentur un puiet. În loc sî cadă puietul în ea a căzut el și și-a rupt un picior. Mirela: Fetelor, mă zăpăciți. Eu încerc sî fac aici niște socoteli că vine șefu și vai de curu meu apoi... Maria: ... și ce cur... (Maria și Iulia încep să râdă) Mirela: Dacă nu încetați vă dau afară că mai sunt două ore pânî la deschidere. Iulia: Eu ți-am spus că degeaba faci socoteli că n-ai cum scăpa. Nu e aici buba, buba e acasă. Ai căzut în gura lăcomiei și pe deasupra ai uitat de prietenele tale cele mai devotate. Uite, de exemplu, ți-ai luat storcător de fructe, telefon cu cameră foto de 5 megapixeli, bravo... dar ne întrebam și noi din ce. Că toată ziua numai de muncă vorbești și credem noi că ții tu ascuns un Columbeanu doar al tău. Maria: Columbeanu, ne-Columbeanu, eu zic să o torturăm să ne spună tot... că dacă nu... dacă nu... Iulia: ... dacă nu... Maria: ... îi facem un cântec și o dăm pe mâna trupelor Seal... Iulia: (revoltată)... NUUUU... îmi pare rău dar trupele Seal sunt ale mele, știi ce slăbiciune am pentru bărbații în uniforme. Maria: Zgârcită mai ești și tu fato... și calică, nu ți-ajunse unu vrei întreg regimentul. Lasă și altele în „nevoie”. Ai bani cu care poți să agați orice ratat în uniformă, fii și tu mai inteligentă... mă rog... Iulia: Ei și tu acum... nu eram eu în discuție, nu mai devia de la subiect. „Foaie verde sânziană Eu-s Mirela curtezana”. Merge și așa... Mirela: (aparte) nesimțitele... Maria: Ne dai fato câte-un Tzunami... passssioooonnnn, că suntem grăbite. Azi mergem la Mall. Ne întâlnim la 4 cu doi ofițeri. Iulia: Ce mai ofițeri! Dacă nu ne dai te blestem... te blestem să nu-ți mai ia Columbeanul tău mșină sport, așa cum visezi tu. Și știi ce gură spurcată am. Mirela: Eu sunt de vină că v-am dat drumul înăuntru. Asta-i oră de stat prin cafenele, fete la vârsta voastră, când toată lumea muncește. Toată ziua leneviți, cumpărături, discoteci... De ce nu vă gasiți și voi de muncă. Iulia: Ia te uită cine vorbește. Știi că noi suntem artiste, avem idealuri, visuri, medităm... Ai uitat că și tu erai ca noi până să îl întâlnești pe „șefu” Mirela: (puțin nervoasă, ridicând vocea) Șefu e șef și atât. Maria & Iulia: da, da, da... am zis noi altceva. Maria: Când nu îl vei mai satisface sau îți vei găsi pe altul... să vezi cum ajungi să xeroxezi prin Regie pe două milioane pe lună. Mirela: Ai zis că nu blestemi! Iulia: Nu blestem, dar zic... și mai pregătește un Tzunami. Simt că face foarte bine la digestie... și la hormoni... că de mă pregătesc pentru ofițerul meu de unu nouăzeci și ochi albaștri. Mirela: Lasă că o să dați de dracu, voi fetelor... vă sucește unu capu și vai de voi: la cratiță și la sarmale și la crescut copii, așa vreo cinci, că omul e productiv și dacă nu ascultați vă dă și bătaie de nu vă vedeți. Maria: Acum blestemă ea... oricum, mâine trebuie să merg la cabinet să îmi fac niște analize. Iar trebuie să dau sânge. Mă suspectează de ceva care se termină în „ită”. Iulia: Colită? Maria: Nu, pe-asta am avut-o. Am avut și gastrită. Gastrita m-a costat două luni de întâlniri cu medicul. Nu zic că n-a meritat, dar am ratat un marinar și știi tu ce slăbiciune am pentru marinari! Acum e mai rău că mi s-a schimbat doctorul. A venit unul bătrân care nu pică în plasă, zice ca-s sănătoasă și că sunt numai bună de muncă. De unde știe el că eu nu muncesc. Toată ziua trag prin Mall-uri. Și ce? O fi ușor să suporți niște bancheri care vorbesc doar de cifre. Nu! E muncă grea, important e căî trăiesc și trăiesc bine. Mirela: Păi a văzut și el că ești o fufă. Roșie în obraji ca un miez de pepene. Maria: Și ce dacă sunt roșie în obraji. Poate sunt palidă pe dinăuntru. Credeam că suntem prietene dar tu nu mă susții și mă faci mincinoasă și teatrală. Mirela: Suntem. Păi deaia îți zic. Altfel aș... Gata nu-ți mai merge cu boala și nici cu fustița. Numai păcălești pe nimeni. Te-au luat la ochi. Știi cum îți zic fetele din Frăție? Parazit. Maria: Să le fie rușine. S-au legat de o fată bolnavă. Mirela: Păi dacă ești bolnavă de ce ești toată ziua ba la mine, la cafenea, ba la mall-uri, ba la vreun ofițer. Maria: Păi ce să fac? Așa mi-a recomandat doctorul. Mirela: Care doctor? Maria: Iulian, psihologul. Mirela: aaaa... Da... ăla pe care l-ai despărțit de nevastă-sa. Maria: Ei da și tu acum. Oricum nu se mai înțelegeau. Dar a fost strict profesional... în sfaturi. Mi-a zis că la boala mea trebuie să socializez și să fiu mereu în lume, să nu stau singură, închisă în cameră că sufăr și de claustrofobie. Așa că socializez și eu. Mirela: ... cu ofițerii! Maria: cu cine vrea... Crezi că o fac din plăcere? Nu! Iulia: Frăția a zis ceva de mine? Mirela: Sigur că da. Că trebuie să se termine odată cu cele care nu fac nimic pentru comunitatea noastră, pentru Frăție. A zis să vă fie rușine. Că v-am acceptat pe încredere și pe voi v-a durut și vă doare în cur de noi. Maria & Iulia: și ce cururi...(încep iar să râdă) Iulia: Fato, îți spun eu. Nu mai e de trăit. Toată lumea se leagă de noi. Până și acasă. Vin aseară în sânul familiei moartă de oboseală dupa ce am colindat Bucureștiul după o eșarfă care să se asorteze cu blugii ăia de i-am luat de la Unirea zilele trecute și soră-mea îmi sare la gât, ca o fiară, că nu o iau cu mine, că am vorbit cu tacsu să nu meargă nici la grădiniță și de-alea de-alea. A învățat-o bunică-mea sigur. I-am zis că nu e nevoie să meargă la grădiniță că e prea deșteaptă, o să meargă direct la școală. Ea începe să zbiare că eu nu o mai iubesc pe ea, că de când a murit mama nu o mai bag în seamă, că nu mai fac nimic în casă. Iar tata mi-a spus că-s parazită, același cuvânt prfanator la adresa mea, că cică dacă ar fi trăit mama mi-ar fi arătat ea. Că s-a sacrificat pentru mine iar eu ... cică sunt nerecunoscătoare. Auzi tu? Nu îi place firea mea de „artistă”. Maria: Îți spun eu fato. Nu mai ține. S-au pus de capul nostru, cu toții, să mergem la muncă. Până și iubita noatră prietenă ne-a luat pe sus. Iulia: Cu forța nu mă poate obliga. Eu nu m-am avut bine cu munca niciodată, totdeauna mi s-a făcut rău. Chiar și atunci când făceam ochiuri. Maria: Eu i-am spus lui taică-miu în față. Eu nu muncesc, eu provin din viță de nobili, o spune chiar numele meu... Maria Ciumy. Ciumy vine de la ciumeag, adică de la căpitan. Strămoșii mei au fost căpitani, sau regi, sau popi, nu pot eu să le compromit amintirile muncind, așa cum face taică-miu. Dacă se mai ia de mine plec de-acasă. Așa cum îmi e menirea, eu trebuie să mă mărit cu un deputat, că de sunt de viță nobilă. Vorba aia: ban la ban și păduche la țigan. Iulia: Și eu o ciufulesc pe soră-mea dacă mă mai stresează mult. Eu o învăț să fie ca mine, artistă, dar ea nu. Face curat, spală vase, rufe, e ordonată. Numai bunică-mea e de vină. Îmi crește sora prost, o învață cu năravuri. Auzi cum îmi strigă dimineața: „Hai, Iulia la muncă. Munca te înobilează!Alții vor să muncească și nu au unde.” Auzi ce-i trece prin cap, așchimodia, bâzdâgania. Dar ofițerii nu mă înobilează?(se aude un Da hotărât din partea Mariei). O ciufulesc de nu se vede... Mirela: Soluția știți care este? Să vă apucați de ceva, măcar de ochii lumii, până le trece bâzdâcul. Și eu fac la fel... de câteva luni nu mai iau bacșiș nici să mă pici cu ceară. Uite ce am scris acolo pe perete: „Cine dă bacșiș, îmi vrea răul!” Dar am să schimb lozinca că sunt unii șmecheri afaceriști care tocmai de-aia îmi dau să mă dea șefu afară și să mă duc la ei... pe post de fufă. Maria & Iulia: Vrem noi, vrem noi... Mirela: Nu se uită ăia la voi. Am să schimb afișul: „Cine dă bacșiș nu e servit!” Așa că asta e: apucați-vă și voi de ceva. Altfel n-a scoateți la capăt cu familiile voastre și nici cu Frăția. Am auzit-o eu pe președintă: „La noi în Frăție, toată lumea trebuie să muncească!” Cu asta nu ține. Vă dă afară și adio bancheturi în înalta societate la care vin oameni așa cum vreți voi, adio șansa voastră de a prinde unul barosan și să trăiți ca niște prințese. Iulia: Fetelor, eu vă întreb ceva. Cine a ales-o președintă? Maria: Noi. Ce tu n-ai votat-o? Iulia: Ba da, dar atunci era blândă și mai de gașcă, ca o pisicuță. Acum e o fiară. Auzi tu să dea în niște fete bolnave și fără apărare. Mirela: Dar puteți să plecați dacă vreți... nimeni nu vă ține la tortură. Maria: Da, da... cum să nu... crezi că suntem proaste să ne ratăm noi viitorul. Eu zic să-i facem referat și s-o dăm jos, că de... e democrație. Iulia: Asta vrea să ne distrugă. Maria: Să ne omoare. Iulia: Ne-a jignit și ne-a compromis. Maria: O dăm în judecată pentru calomnie.... Auzi, parazit. Iulia: O punem noi la punct. Mirela: N-aveți nici o șansă. Toată Frăția e împotriva voastră. Ori vă schimbați ori că dă afară. Maria: Eu zic că justiția nu face nimic și o publicitate prostă acum nu ne prea trebuie. Cunosc o țigancă care vrăjește. Mirela: Cine? Aia? Aia ghicește trcutul și viitorul?! Mă faceți să râd. Într-o zi o să i se înfunde și ei. Maria: N-are de ce să i se înfunde. Are autorizație. E ghicitoare oficială. Mirela: Oficială? Atunci de ce au dat-o vecinii de pe stradă pe mâna poliției? Pentru că excrocase niște femei. Maria: Nu e cazul să insultăm o femeie pe care n-o cunoaștem. Eu am văzut-o făcând hipnotism, se uita lumea ca ea ca la o făcătoare de minuni. Cică lu una i-a dat o licoare și-a găsit fata un bancher iar în trei luni s-a măritat. Asta e în stare să te facă să vorbești cu morții. Dacă am găsi-o ne-ar da un sfat bun. Omida: (intră vijelios, îmbrăcată fistichiu, cărând un geamantan pictat, încărcat cu ustensile de ghicit și de vrăjit) De mine vorbeați? Că dacă vorbeați de mine v-am auzit și am venit. (fetele o privesc uimită. Mirela vrea să o dea afară dar o oprește Maria) domnișoarelor, vă salută în persoană, proaspătă și veselă, marea, inegalabila și inexorabila Omidă! Ghicește, vrăjește și prevestește, mărităși divorțează, te bagă-n boală, te scoate din boală, cu privirea cu cuvântul și cu gândul. Maria: Þigano, ai venit la țanc, ca o ploaie în iulie. Omida: Doriți ploaie? Ploaie vă dau. Maria: Nu, că suntem noi destul de plouate și-așa Omida: Atunci, cu ce vă servesc? Că spațiu liber am. Iulia: Þiganco, cât iei de un ghicit? Vreau să-mi spui și mie ce m-așteaptă ca să știu ce să fac și dacă trebuie s-ao iau din loc sau nu. Omida: Ce dorești? Trecutul sau viitorul? Iulia: Pretzentul. Ãsta mă îngrijorează. Trcutul îl știu, iar viitorul nu mă interesează. Omida: Ești bugetară? Că dacă ești plătești cu reducere. Cei de la patron plătesc dublu. Ai o sută la îndemână? Iulia: Ia șaptezeci că și așa nu plătești impozit. Și să-mi spui dacă președinta Frăției mai are de gând să ne persecute. Omida: (scoate o pereche de cărți și le înșiră pe masă cu dexteritate profesionistă) jună copilă, o damă de tobă îți vrea prăpădul și nenorocirea, întinde-o cât mai ai timp. Îți iese în cale cu scârbă și sictir pe toate părțile. Nu spun mai departe că mi se face milă. Iulia: Nu mai spune dacă e de rău. Omida: Dacă vrei să-ți dau și pentru inimă mai scoți cinzeci de mii sau dai și tu un lichior cu ananas. Iulia: Știu cine e dama de tobă. A pus ochii pe mine și vrea să distrugă. Cine știe ce bărbat i-am furat. V-am zis eu... v-am zis. Omida: Cine vrea să-i mai ghicesc? Maria: Omido, lasă fleacurile. Þi-am zis că am mare nevoie de tine pentru o treabă serioasă. Vrem să organizăm o acțiune importantă și de folos comunității noastre: Frăția. S-o lichidăm pe președintă. Tu poți să ai trecere la fetele noastre, fă un hipnotism, ceva și pune-le să urle împotriva ei, că nu mai e de trăit. Vrea să nu ne mai ia la banchetele cu bacheri. Persecută și terorizează niște fete cinstite și bolnave, lipsite de apărare, ca, de pildă, noi cele de față. Omida: Cunosc situația, sunt informată. Dacă vreți o mică revoltă trebuie neapărat să lucrez cu hipnotism, dar pentru asta tariful e triplu. Iulia: Dăm oricât, numai s-avem liniște. Adică s-ao scoți din funcție. Poți să faci asta cu o vrăjitorie? Omida: Eu am spus că încerc să zăpăcesc niște fete pentr revoltă, n-am autorizație să scot din funcții. E complicat. Și-apoi m-a pârât cotoroanța, mai deunăzi, și am ajuns să dau explicații la secție. E complicat. Maria: Nu e complicat. Uite cum faci: diseară, când avem adunare, te strecori în sală, și hipnotizezi toată lumea, o bagi în tranșă, cum zici tu și pe urmă îi comanzi ce trebuie să facă. Omida: Adică ce trebuie să facă? Iulia: Adică să se ridice și să voteze împotriva ei. Să zică toate: Jos cu ea! Jos tirania! Jos cu dictatura! Omida: (prudentă) Prieteni, îmi pare foarte rău că nu pot să vă servesc, pentru că era vorba de o treabă cu preț dublu sau chiar triplu, dar în chestia asta nu mă bag. Eu sunt o artistă, fac hipnotism, dar nu în cadru organizat. Asta se cheamă instigare și nu e bine. Mirela: Are dreptate. Poate să iasă cu buclul. Omida: Dintr-o chestie ca asta pot să ajung iar la zdup, unde am mai fost, ceea ce nu vă doresc nici vouă. Maria: Þi-e frică? Omida: Am spus: nu lucrez în cadru organizat că am trac. O dată am încercat să hipnotizez câțiva polițai care-mi ceruse actele și autrizația de comerț particular la control și a ieșit invers. Iulia: Adică te-au hipnotizat ei pe tine? Omida: Refuz să îmi aduc aminte. Descurcați-vă singure. Drept pentru care am plecat, mă așteaptă o clientă în vârstă de nouăzeci de ani, care vrea să vorbească pe fir direct și personal cu răposatul ei din al doilea război mondial. Pa! Vă salut! Cine vă întreabă de mine, spune-ți că nu m-ați văzut, că nu m-ați cunoscut. Maria: Stai, țiganco, nu pleca. Dacă nu vrei să lucrezi, dă-ne măcar un sfat! Omida: Nu dau nimic pe gratis. Vă salut! (pleacă dar se întoarce peste câteva clipe foarte speriată) Fetelor, nenorocire. Mii de bombe și mii de draci! Vine dama de tobă! Maria: Cine? Omida: Președinta. Eu mă ascund. Nu spuneți că m-ați văzut că mă dă iar pe mâna poliției. (se ascunde sub o masă cu tot cu bagaje) Iulia: (revoltată) Păi ce caută aici? Se deschide abia peste o oră! Mirela? (Mirela ridică din umeri) (intră Emilia, președinta, c-o siringă foarte mare în mână) Emilia: Bună, fetelor. Ia uite ce situație ciudată. Pe ușî scrie că se deschide la ora 14 și înăuntru geme de clienți. Lume nouă, lume nouă. Ia uite unde vă găsesc. Maria: Bună, Emilia Mirela: (fâsticindu-se încercând să le scoată pe fete) Bună! Tocmai eram în inventar și fetele au venit să mă salute iar eu le-am oprit să mă ajute să termin mai repede. Știi că eu nu mă descurc prea bine cu cifrele. Emilia: Văd că te-au ajutat. Nu mai încerca să le acoperi. Ele nu înțeleg ce înseamnă Frăția. Probabil te-au ajutat toată săptămâna și de-aia nu au venit la sedințe sau la vreuna din acțiunile noastre. (Mirela încearcă să aprobe dar sfios și timid) Am auzit fetelor că nu mai puteți trăi din cauza mea, că eu vă vreau răul și că vreau să vă dau afară. Știți că nu asta e politica noastră. Noi ajutăm orice parazit să se vindece, nu îl scoatem că ar putea durea. Iulia: Dar e o calomnie. Noi te vorbim de bine peste tot și te iubim ca pe mama noastră. Ești binefăcătoarea noastră. De când ne conduci avem foarte multe realizări și ieșiri în lume. Maria: Și pe mine m-ai ajutat. Mi-ai dat sfaturi folositoare: cum să îmi asortez eșarfele, cum să mă machiez, să mă coafez, asta dacă vreau să atrag bancherii sau ofițerii. Iulia: Eu vroiam să te caut să mă ajuți. Mă supără aici și cum tu ești doctoriță... Emilia: Ești bolnavă? Iulia: Da, dragă Emilia, sunt foarte bolnavă. (plânge) Așa de bolnavă că nu știu ce e cu mine. Mă chinuie tot felul de gânduri negre. Emilia: Hai nu mai plânge că-mi dau lacrimile, m-apucă mila. Și tu ești bolnavă? Maria: (începe și ea să plângă) Da, vai, nu-mi aduce aminte, c-am ajuns la disperare. Toate mă dor. Și pe-aici și pe-aici. Nu mai cu ceaiuri trăiesc. Și de-asta nu mai pot ajunge pe la ședințe. Emilia: (prefăcându-se îngrijorată) Da, știu că sunteți bolnave. Am aflat și mi s-a rupt sufletul de milă. Chiar azi am discutat cu board-ul Frăției situația voastră. Ne-am gândit cum să vă ajutăm. Nu putem să vă lăsam așa. Doar suntem Frăția... Iulia: ... dacă vreți... puteți... Emilia: Nu te grăbi. Am discutat problema voastră cu un specialist în domeniu, având în vedere că situația îmi depășește puțin aria activității. Și am găsit soluția. Maria: Îți mulțumim că te gândești la noi... Emilia: Am discutat și am găsit următoare soluție: deoarece voi nu munciți de multă vreme, adică stați tot timpul fără să faceți exerciții fizice, sunteți în pericol să vă îmbolnăviți de o boală foarte grea, de care nu mai scăpați. Iulia: Aoleu! Emilia: O boală care acum a fost descoperită, asemeni gripei aviare, și care se numește LENEVITÃ. Maria: Lenevită? Și cum se manifestă? Emilia: Groaznic. Mai întâi nu mai ai poftă de mâncare, pe urmă nu mai ai poftă de somn, nu mai ai poftă de cumpărături, de machiaje, iar în final nu mai aveți poftă nici de ofițeri, nici de marinari și nici măcar de bancheri. Adică nu mai ai poftă de nimic, nici măcar de viață. Iulia: Eu poftă de mâncarea nu prea am nici acum, dar să nu mai am poftă de cumpărături sau bancheri? Păi ce mă fac? Maria: Și se moare din boala asta? Emilia: Și încă cum! Maria: Vai de mine! Ce facem? Emilia: Există o soluție. S-a inventat un vaccin care vă scapă de boală. De aceea am venit cu siringa după mine. Trebuie să vă facem câte un vaccin. Nu o să facem simplu ci dublu, ca să fim siguri de efect. Haideți, fetelor pe rând. (fetele se uită cu groază la seringa imensă din mâinile Elenei și se retrag speriate) Iulia: Dar de ce dublu? De ce? Maria: Altă soluție nu există? O soluție pașnică! Iulia: Poate ne face bine aerul curat, sau o excursie în Alpi sau în Filipine? Emilia: Da, ar exista și o altă soluție în afara vaccinului. Iulia: Care? Emilia: Totul e să vreți și să puteți. Dacă vă convine! Maria: Ne convine, orice ne convine, numai seringă nu. Emilia: Mai ales că e foarte dureroasă, groaznic de dureroasă. Și are niște urmări... Mi-e și frică să vă spun. Au fost cazuri în care după asemenea injecție, unor fete, că boala se manifestă doar la femei, unor fete le-au apărut puncte negre, coșuri, ochii s-au mărit și urechile... Iulia: Eu nu fac injecție! Nu fac! Maria: Nici eu, nici moartă. Emilia: Atunci acceptați soluția cealaltă. Iulia & Maria: Da! Da! Da! Emilia: Soluția cealaltă e să munciți opt ore pe zi. Iulia & Maria: OPT? Emilia: Și ar fi bine în aer liber. Ei ce ziceți? Vă convine sau faceți injecția? Maria: Păi, dacă nu e altă soluție... Iulia: Eu muncesc dar să am o funcție de conducere. Emilia: Ne-am gândit și la asta. O să ai și două subalterne. Măturica și Mopușorul. Și o să faci curățenie în sediu Frăției și la Orfelinatul Frăției, că trebuie să ne gândim și la copilași. Le comanzi. Hai Măturica în stânga, hai Mopușor în dreapta, deci ai funcție de conducere. Iulia: (bosumflată) deci... femeie de serviciu... Emilia: Și ție tot o funcție de conducere îți dau... Ești șefă peste mașinile de spălat de la Orfelinatul Frăției. O să le comanzi la mașinile alea tot ce vrei. Maria: Și să îmi bârâie mașinile alea în cap toată ziua, și să miros eu lucrurile alea mizerabile ale copiilor... Iulia & Maria: Dar cu unghiile noastre cum rămâne, cu reputația noastră? Emilia: Stați liniștite fetele știu despre ce e vorba, veți rămâne prietenele noastre și veți fi și mai mult respectate. (de sub masă Omida râde) Dar cine râde acolo? Dumneata erai? Omida: Sărut mâinile, domnișoară. Emilia: Păi nu știai că ești căutată? Omida: Cine mă caută? Emilia: Domnul polițist. Are o treabă urgentă cu dumneata. Omida: Urgentă? Emilia: Da, știi despre ce e vorba. Despre bătrânele acelea pe care le-ai excrocat și ai luat atâția bani de la ele. Omida: Bine, dar le-am făcut diferite servicii. Le-am ghicit, le-am spus despre trecut, viitor și prezent. Emilia: Da, dar ele n-au fost mulțumite și te-au reclamat pentru excrocherie. Plus că mai ai reclamații și pentru alte matrapalzâcuri. De ce nu vrei dumneata să te apuci de treabă cinstită. Omida: Păi, m-am obișnuit așa... Emilia: Nu-i nimic. Te vindecăm noi. Hai să îți fac o injecție. Omida: Nu mulțumesc, prefer să mă duc la Poliție. Mă duc de bună voie! La revedere, prieteni, mulțumesc. (Își ia bagajele și dispare în mare grabă) Emilia: Păi prietenele mele dragi, haideți să mergem să vă luați sarcinile împrimire. Iulia: Păi și ofițerii care ne așteaptă la Mall la 17? Emilia: Poate să mai aștepte. Pentru că la ședință, in cadru festiv, veți fi numite responsabile la locurile voaster de muncă. Să vadă Frăția că ultimele fete care nu munceau au intrat în rândul nostru. Vă asigur că o să primiți aplauze ca niște adevărate artiste ce sunteți. Să mergem! Maria: Să mergem, fato.. Iulia: Să mergem... că altele rămân cu Columbeanul lor... (arătând spre Mirela) Mirela: Columbeanu... de-ar avea șefu banii lui Columbeanu, îl luam de bărbat de mult, dar așa ce să fac... mai stau pe capul lui până termină contul de la bancă, că mai are vreo zece mii de euro și apoi am să îmi găsesc alt sponsor... pardon... alt loc de muncă, poate mai bun... SFÂRȘIT! |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate