PRIETENUL MEU FONFÃILÃ

De Dragoș NONCIU

ACTUL I



Scena e camera unui copil; timid în aparență, dar cu o capacitate deosebită de adaptare în societate. Acesta a luat porecla de Fonfăilă. Îmbrăcămintea va fi: pantaloni scurți, cămașă viu colorată, bretele pentru pantaloni.
Undeva în stânga scenei, pe fotoliul din camera sa, stă Fonfăilă. Pe ușa din dreapta intră Stelică prietenul lui. Vom descoperi cu ajutorul personajului, că Fonfăilă nu este decât o poreclă pusă de prietenii din cartier.
Stelică va avea de asemenea pantaloni scurți cu tricou viu colorat. Pantalonii sunt susținuți de o singură bretea legată pe diagonală, iar cealaltă îi stă atârnată, jucându-se uneori cu ea, dându-i cu piciorul.

STELICÃ

-Salut frate!
FONFÃILÃ

-Ura Stelică! Sunt de-a dreptul uluit că ai venit la mine.

STELICÃ

-Aproape că și eu! Nu mi-a fost ușor să scap de gărzile tale de afară.

FONFÃILÃ

-Încă mă mai păzesc colegii! Sunt un artist Stelică. Am și eu valoarea mea!

STELICÃ

-Mare valoare, n-am ce zice!

FONFÃILÃ

-Adică ce!

STELICÃ

-Păi da, că te păzesc să vadă cine intră la tine, după aceea victima, adică eu, dacă am fost
văzut, va plăti foarte scump!

FONFÃILÃ

-Adică…

STELICÃ

-Adică, adică! Mai omorât cu fonfăielile tale.

FONFÃILÃ

-Uite, te, te,… vezi tocmai și tu, prietenul cel mai bun, râzi de mine. Mă cheamă Popescu!
Popescu!

STELICÃ

-Închipuie-ți, că dacă sunt prins, m-am ras! Vor râde de mine, toți prietenii din cartier.
FONFÃILÃ

-Ai dreptate, iartă-mă! Tu ești singura mea legătură cu cartierul.

STELICÃ

-Auzi Popescule, dacă tu crezi, că ceea ce fac eu pentru tine, este o legătură!…

FONFÃILÃ

-Stelică! Cred că ai venit după cartea ce ți-am promis-o. Cu toate că n-am terminat-o, ți-o
dau ție.

STELICÃ

-Cred că ar fi bine să o termini. Pentru că iar îți iei pedeapsă de la ai tăi.

FONFÃILÃ

-Dar nu te superi, da!

STELICÃ

-Doar n-o să mă supăr, pe prietenul meu.

Intră în scenă Gabriela, prietenă cu Stelică și simpatizantă a lui Fonfăilă. O bătaie scurtă, se aude în
ușa din dreapta scenei. Cei doi, strigă în cor:

FONFÃILÃ ȘI STELICÃ

-Intră! Oricine ai fi, te rugăm, nu ne ataca!

Râsetele celor doi, vor răsuna pe toată scena. Gabriela intră și pune mâna la cap.

GABRIELA

-Frumos vă stă băieți! Iată-vă atacați de o fată!

Gabriela este îmbrăcată cu o fustă creață multicoloră, are două codițe, legate cu fundițe, iar în
picioare are sandale cu șosete albe. Cămașa este de asemenea albă, cu mâneci trei sferturi.


STELICÃ

-Gabriela, parcă nu ne-am dat, întâlnire aici!

GABRIELA

-Am trecut și eu pe la pe la Fonfi’! Doar este și prietenul meu!

STELICÃ

-Și eu, al cui sunt!

GABRIELA

-Nu-l băga în seamă Fonfi’! Tot la cartea aia, ai rămas! Of, of, of…

FONFÃILÃ

-Ai văzut Stelică, mi-a zis Fonfi’!

STELICÃ

-Sper că nu ți-o iei în cap.

GABRIELA

-Asta e cartea pe care ai primit-o drept pedeapsă, pentru că te-ai scăldat în băltoaca din drum.

STELICÃ

-Cum! Și mie mi-ai zis că îți place la nebunie. (Stelică îi face cu ochiul, lui Fonfăilă)

FONFÃILÃ

-Oi fi eu tocilarul clasei, dar nici chiar așa! Asta e una din regulile tatei. Ai greșit, citești!

STELICÃ

-Tare! Înseamnă că până la sfârșitul vacanței, vei fi un băiat, tare cultivat!

GABRIELA

-Hai umflatule, termină cartea mai repede, că o vreau și eu!

STELICÃ

-Gabriela, dar mi-a promis-o mie primul.

GABRIELA

-Așa e Fonfi’. Hai Spune-mi!

FONFÃILÃ

-I-am promis-o, n-am ce face, dar damele au întâietate!

STELICÃ

-Damele au întâietate! Ha, ha, ha,… n-am ce zice, de unde ai mai scos-o și pe asta! Ori din cartea asta ce ți-a luat mințile!

GABRIELA

-Nu-l băga în seamă Popescule. Nu-i așa că-mi dai mie cartea!

FONFÃILÃ

-Nu vă mai certați, cartea va fi dată, atunci când va fi terminată de citit.

Cei doi Gabriela și Stelică, vor zice în cor.

GABRIELA ȘI STELICÃ

-Cum, o citești toată!

FONFÃILÃ

-Bineînțeles! Tata mă va prinde altfel și-mi v-a da alta, poate și mai groasă.


STELICÃ

-Aici are dreptate. Va trebui să răspundă bine la întrebările puse de tatăl lui, dacă mai vrea să iasă pe afară.

FONFÃILÃ

-Oricum, nu mă grăbesc să ies așa repede, băieții, cred că sunt pregătiți, cu noi surprize!

GABRIELA

-Stai liniștit Fonfi’, te vom apăra noi. Nu mai sta nici o clipă, pune burta pe carte.

FONFÃILÃ

-Uite mă, vezi, de-asta vă iubesc eu pe voi! Mă apărați de gașca de afară.

STELICÃ

-Păi nu suntem noi prietenii tăi cei mai buni, Fonfi’!

FONFÃILÃ

-Te-ai lins pe bot de carte, vei fi al doilea.

STELICÃ

-Auzi Popescule, nu mi-ai zis tu că-ți place cum te-a alintat Gabriela. Acum, că am vrut să mă pun bine cu tine, m-ai penalizat!

GABRIELA

-Doar n-o să treci peste mine, Stelică!

STELICÃ

-Se poate, Gabriela! Nu sunt eu prietenul tău cel mai bun.

FONFÃILÃ

-Automat o v-a primi Gabriela, doar este prietena noastră, nu!
STELICÃ

-Bine, sunt de acord cu voi.

GABRIELA

-Auzi Fonfi’, noi te-am lăsat să citești, parcă mi s-a părut că-l aud pe tatăl tău.

FONFÃILÃ

-Hai mai stați! Tata nu s-a supărat niciodată pe prietenii mei.

O bătaie în ușă, îi face să fie atenți și tăcuți. Toți se uită unul la altul, fără a mai spune un cuvânt.

FONFÃILÃ

-Da, cine-i?

De dincolo de ușă, se aude o voce. Toți devin deja mai degajați, zâmbind unul altuia. Vlad vorbește
de afară, neîndrăznind să intre.

VLAD

-Sunt eu, Vlad, prietenul tău!

FONFÃILÃ

-Intră, ce stai pe-afară!

Vlad intră și stă reținut lângă ușă, când îi vede pe cei doi, Gabriela și Stelică.

GABRIELA

-Sper că n-ai venit să ne torni la cei din gașcă Vlăduț?

VLAD

-Sunt în trecere Gabriela, doar vroiam să vă salut prietenește și totodată vroiam să aflu cât mai are de stat Fonfăilă în casă.


STELICÃ

-Te cred și eu! Fără el, cartierul nu mai are culoare.

VLAD

-Dacă nu mai avem de cine să râdem, este foarte greu!

Vlad își dă seama că a făcut o gafă și pune mâna la gură oprindu-se din vorbă.

GABRIELA

-Frumos! Bun prieten! A venit să-și invite jucăria afară.

STELICÃ

-Acum de ce ești atât de rea cu Vlad. Doar este și prietenul nostru, nu!

FONFÃILÃ

-Stați liniștiți, nu m-am supărat. Vlad, oricum, joacă și pe teritoriul nostru.

STELICÃ

-Adică!

FONFÃILÃ

-Adică ne mai informează și pe noi ce se întâmplă în gașcă.

GABRIELA

-Adică îi mai informează și pe ei! Că am fost noi, aici la tine și am încurcat-o.

VLAD

-Doar nu credeți că eu vă torn?




STELICÃ

-Agent 007! Sper că ai să iei o pauză de data aceasta. Agenția ta de spionaj, v-a da faliment, dacă sufli o vorbă!

VLAD

-Sunt mut! Dacă voi fi plătit, în această privință.

STELICÃ

-Îmi place!

GABRIELA

-Uite la el!

FONFÃILÃ

-Băiatul joacă tare! Lovește la gioale.

GABRIELA

-Și cu ce mă rog, ai vrea să fi plătit?

VLAD

-Vreau cartea!

STELICÃ

-Ha, ha, ha!... Se pare că Gabriela, v-a pierde rândul la carte!

GABRIELA

-Da, numai că tu, vei fi al treilea, care o va citii!

Stelică pune capul în jos resemnat și în același timp nedumerit.

FONFÃILÃ
-Nu vă mai înghesuiți, toată vara, o veți citi cu toții.
VLAD

-Poate tu, ai toată vara la dispoziție, că te ține tatăl tău, mai mult în casă.

GABRIELA

-Uite cine vorbește! Parcă mai ieri, stăteam sub balconul tău și te încurajam.

VLAD

-Este adevărat prieteni, dar eram la izolator.

FONFÃILÃ

-Adică cum?

VLAD

-Am făcut-o, lată rău!

STELICÃ

-Și nu ți-a dat voie, să primești, prieteni în casă?

FONFÃILÃ

-Și ce-ai citit?

VLAD

-Asta e, că nu am citit nimic, nu apucasem să trec pe la tine! Nu ești, tu… biblioteca noastră?

Toți izbucnesc într-un râs colectiv.

FONFÃILÃ

-Păi de ce nu mi-ai spus când ieșeai la balcon, că ți-aș fi adus.




VLAD

-Uite vezi, de-asta îmi place mie de voi, sunteți prieteni adevărați. Cum aș putea să vă torn la cei de afară.

GABRIELA

-Nu-mi spune, că dacă vei fi văzut că ieși de la Fonfi’, n-o să ne torni!

VLAD

-Dacă mă văd băieții, n-am ce face, dar de data aceasta, găsesc eu ceva și totul v-a fi bine.

STELICÃ

-Mai bine mă retrag. Nu știu, ce se va întâmpla până la urmă, dar se pare că a fost invitat tot cartierul aici. Popescule, să-mi păstrezi locul trei la carte, te pup!

Imediat ce termină Stelică replica, se aude ciocănit în ușă. Toți rămân în nemișcare. Stelică rămâne
cu piciorul în aer, așteptând să vadă cine este de partea cealaltă a ușii.

FONFÂILÃ

-Da, intră! Și mai repede, prietenii mei nu mai respiră!

Ușa se deschide apare Diana, prietenă cu toți cei din cameră. Este îmbrăcată cu pantaloni de blue-
jeans, teniși albi, tricou alb, iar părul este strâns coc. Poartă ochelari, ceea ce o deosebește ca fiind
o tocilară.

DIANA

-Bună, băieți și fete!

STELICÃ

-Ca și cum noi nu știm că este bună, dar să vedem pentru cine!

Replica aceasta se spune ca și cum Stelică ar vorbi cu sine însăși sau în gând, fără ca ceilalți să fie
implicați.


FONFÃILÃ

-Diana! Ce surpriză! Salut!

GABRIELA

-Tocmai vroiam să te întreb, salut! Ai venit fără să fii văzută de gașcă, nu?

STELICÃ

-Salut! Sper că n-ai venit după noua carte a lui Popescu, sunt al treilea, dacă te interesează!

VLAD

-Eu… sunt primul,… dar să ști… că dacă te interesează, pot renunța în favoarea ta, Diana! A, ă… bună!

STELICÃ

-Îmi miroase a ceva încins, între cei doi tocilari. Ce ziceți!?

FONFÃILÃ

-Fii băiat cuminte Stelică! În calitate de gazdă, eu v-a trebui să apăr onoarea oaspetelui meu.

DIANA

-Vlad, îți mulțumesc! Dar să ști că nu e cazul, Popescu îmi v-a da cartea atunci când v-a fi disponibilă.

STELICÃ

-A! Deci o vrei! După carte ai venit! Ce ți-ai zis! Ia să fac eu o vizită prietenului meu, acum când nu mă vede nimeni și să împrumut cartea.

GABRIELA

-Stelică! Dacă e nevoie să-ți pun plasture pe gura aceea, am s-o fac, fără pic de milă, să ști!

FONFÃILÃ
-Stați calmi, să nu ne audă tata și sigur nu veți mai putea răsfoi cartea.
VLAD

-Aici sunt de acord cu Popescu. Să dăm dovadă de puțină minte, să analizăm problema.

GABRIELA

-Nu probleme de matematică!

VLAD

-Orice problemă de matematică, va trebui să treacă pe la mine întâi!

DIANA

-Și pe la mine! Ce,… eu ce-am?

FONFÃILÃ

-Nu vorbeam de matematică! Măi, calmați-vă! Încă, sunteți sub presiunea orelor de clasă.

VLAD
-În clasă sau acasă, rezolv orice!

FONFÃILÃ

-Măi prieteni, măi…

STELICÃ

-Alo! Olimpiada… stați liniștiți și ascultați-l pe proprietarul celei mai râvnite cărți, ce are să ne spună.

GABRIELA

-Sunt de acord cu Fonfi’. Orice v-a spune el!

FONFÃILÃ

-Dragii mei! Sunt gata să vorbesc cu tatăl meu, pentru a mai face rost de încă un volum.


STELICÃ

-În cazul acesta, voi fi pe locul doi, să nu uiți asta!

FONFÃILÃ

-Eu, mă gândeam, să împrumut cartea, lui Diana.

GABRIELA

-Fonfi’ vezi ce faci, că sunt deja, pe locul doi!

STELICÃ

-Tocilar la tocilar, trage!

Gabriela și Stelică încep să râdă în cor.

FONFÃILÃ

- Nu credeți, că am cam exagerat puțin! Prieteni, dacă nu ne vom înțelege între noi, cei de
afară ne vor mânca de vii.

DIANA

-Da, are dreptate.

VLAD

-Nu credeam că am să mai aud cuvintele acestea de la voi.

STELICÃ

-Da, ce să spun! Mari cuvinte!

GABRIELA

-Cred că, Popescu, are dreptate, oricât de greu ne va fi, dacă nu ne bazăm pe prieteni, nu
putem răzbate. Toate certurile noastre, sunt șterse cu buretele, atunci când știm să iertăm, să
fim mai buni.

Toți ceilalți, vor bate din palme, în semn de stimă și se vor așeza în acelaș timp cu fața către sală,
într-un șir puțin dezordonat, după care toți vor spune în cor.

TOÞI CEI DE PE SCENÃ

-Buni, veseli și cuminți!



































ACTUL II


Acțiunea de data aceasta se petrece în stradă. Scena e amenajată cu picturi mari ce semnifică case. Pe jos e desenat un șotron sau alte terenuri de joacă. Fonfăilă este liber să se joace afară, iar de data aceasta prietenii îi vor fi mult mai de folos. Fonfăilă fiind dezavantajat de gabaritul său, intră ușor în glumele celor din jurul său fiind primul pe listă la glume.
În scenă intră Stelică cu Vlad, alergând în căutarea lui Gabriela.

STELICÃ

-Unde o fi dispărut Gabriela? Doar i-am spus că vom fi la șotron cu toții.

VLAD

-Doar nu vroiai să vină fata înaintea ta să te aștepte. Nu e frumos!
STELICÃ

-Putea,… măcar, să vină la timp.

VLAD

-Hai mai bine să ne jucăm de-a prinselea.

STELICÃ

-Jucăm, dar dacă te-am prins, schimbăm jocul. Ne jucăm, pitita. Ce zici?

VLAD

-Sunt de acord.

Între timp intră în scenă Gabriela, iar aceștia nici nu apucă să se miște.

GABRIELA

-Băieți, vroiați să faceți mișcare fără mine! Lăsați-o încolo de treabă!

STELICÃ

-Bună Gabriela! Noi… tocmai te așteptam.

VLAD

-Salut! Auzi Gabriela, poți să-mi împrumuți harta Europei, aș vrea să mă uit puțin peste ea.

GABRIELA

-Cu plăcere, se pare că suntem primii pe teren.

STELICÃ

-Ai noștri au fost întotdeauna ocupanții de bază. Nimic nu se compară cu o gașcă unită.

VLAD

-Uite-l pe Fonfăilă!
FONFÃILÃ

-Salut gașcă! Sunteți pe fază văd, nu vă lăsați intimidați.

GABRIELA

-Fonfi’, ești tare!

STELICÃ

-Buldozerul în acțiune!

VLAD

-Acțiune, care acțiune? Păi dacă e vorba de ceva, eu la violență,… nu mă bag!

GABRIELA

-Stai liniștit Vlăduț, nu v-a pune nimeni, mâna pe tine, fără să mă anunțe pe mine!

STELICÃ

-Și-apoi, violența… este interzisă!

FONFÃILÃ

-Tata mi-a pus în vedere! Dacă mă bat sau iau bătaie, voi avea de citit o carte foarte, consistentă!

GABRIELA

-Foarte bine. Păi ce, noi ieșim afară să ne rupem oasele!

STELICÃ

-Oricum, la grăsimea ta Popescule, sunt sigur că nu vor rămâne semne.

VLAD

-Înseamnă că tu vei fi linia I. Scutul nostru de protecție. Ha, ha, ha!...

Băieții se pornesc pe râs, Gabriela îi privește cu mâinile în sân.

GABRIELA

-Stai liniștit Fonfi’ voi fi și eu în linia I. Să-i văd că vor da într-o fată, că au încurcat-o

Diana intră în scenă, dar auzind că gașca vorbește despre bătaie, dă să se retragă, însă este
observată de către Vlad.

VLAD

-Diana! Salut! Iată, mai avem pe cineva pentru linia I.

DIANA

-Salut Băieți și fat-o! Dacă-i vorba să vă încăierați iar, pe mine să nu puneți bază.

GABRIELA

-De ce fat-o, ești cumva bolnavă?

DIANA

-Ultima oară, mi-am luat o pedeapsă foarte grea, de la ai mei.

FONFÃILÃ

-Ce ai citit?

DIANA

-Tocmai asta e problema, că n-am avut posibilitatea să citesc.

STELICÃ

-Doar n-ai împletit la undrele?

DIANA

-Aș fi vrut!…

VLAD

-A,… știu, ai avut ocazia să-i faci o baie lui Bobiță!

DIANA

-Da, și voi știți cât de tare se scutură, când ți-e lumea mai dragă, te umpli de spumă, din cap până-n picioare.

Toți încep să râdă dezordonat, Stelică se scutură precum un câine pe lângă Diana. Aceasta
mimează ca și cum s-ar feri de el.

GABRIELA

-Pentru gașcă, merită să spălăm și-un câine, până la urmă.

STELICÃ

-Eu nu mă bag, la câine!

Acesta continuă să se scuture, de data aceasta în fața lui Gabriela.

VLAD

-Pentru onoarea noastră, merită să-l spălăm până la urmă, pe Bobiță.

FONFÃILÃ

-Se pare că Bobiță, este scăparea noastră.

DIANA

-Ultima oară, băieții n-au plecat prea veseli.

VLAD

-Care veselie, eu v-am spus, nu mă bag!

STELICÃ

-Ba da, însă în tufișul de acolo, vei fi foarte protejat!
FONFÃILÃ

-Ca și data trecută.

Toți se pornesc pe râs, de data aceasta Stelică se strânge ghem în fața lui Vlad, mimând că se
ascunde.

DIANA

-Sunt gata să spăl câinele, numai vă rog, nu vă mai luați de Vlad!

STELICÃ

-Hopa! Vlăduț, se pare că ai gardă de corp!

FONFÃILÃ

-Noi cei din linia I, vom fi gata să le arătăm cine sunt mai buni.

VLAD

-Păi da! Tocmai asta e, că la urmă ne alegem cu vânătăi și pe deasupra mai ne luăm și câte o pedeapsă.

GABRIELA

-Până la urmă,… ce-are dacă spălăm și noi un câine!

VLAD

-Da, numai că la ultima încăierare… m-a pus tata, să lucrez la matematică.

DIANA

-Oricum, e mai plăcut decât să-l speli pe Bobiță.

VLAD

-Da, foarte plăcut! Am lucrat nu mai puțin de,… o sută de probleme și exerciții.


FONFÃILÃ

-Tare! La anul, vom face o pereche ideală, dacă o să stăm împreună în bancă. Tu cu matematica și eu cu româna. Ce zici, te bagi?

GABRIELA

-Mă bag și eu, cu engleza! Mama mă bate la cap de fiecare dată când mă prinde în ofsaid, să citesc la limba engleză.

DIANA

-Cel puțin vă alegeți cu ceva, din toată povestea asta.

FONFÃILÃ

-Nici o problemă, dacă vrei să schimbăm pedepsele, îi spun tatei să vorbească cu tatăl tău.

STELICÃ

-Se poate Popescule, ce-ar fi să-i spui tatălui tău, să vorbească cu tata, poate nu mă mai pune la nici o pedeapsă. În felul acesta voi sta și eu mai mult la calculator.

Toți încep să râdă. De data aceasta Stelică a picat la mijloc. Vlad mimează că bate la tastele unui
Calculator, în fața lui Stelică.

FONFÃILÃ

-Se pare că toți ne luăm câte o pedeapsă, dacă nu știm să ne comportăm cu prietenii noștri.

STELICÃ

-Care prieteni, cei care ne vor ocupa terenul nostru? N-au cum să ne fie prieteni, niciodată!

GABRIELA

-Așa este, doar noi l-am ocupat primii și este terenul nostru.

DIANA

-Da chiar așa, ce dacă al lor le-a fost ocupat de mașini!
VLAD

-Păi, n-au unde să se joace.

STELICÃ

-Să le spună părinților, să-și tragă mașinile de acolo.

FONFÃILÃ

-O gașcă mai mare, v-a fi mai puternică.

GABRIELA

-Eu cu ei, nu mă voi uni niciodată, chit că voi învăța engleza la perfecție.

DIANA

-Codoșule, ți-e frică?

FONFÃILÃ

-Nu, dar mă gândeam și eu așa.

STELICÃ

-Nici o problemă Popescule, facem schimb, dacă tot zici că-l trimiți pe tatăl tău cu negocierile. Iau eu româna și mai faci și tu, pedeapsă la calculator.

DIANA

-Până la urmă Fonfăilă, tot Fonfăilă, dar are dreptate, tot pacea este cea mai bună.

GABRIELA

-Ia ascultă Diana, dar cine te crezi tu, să instaurezi pacea aici!

VLAD

-Cred că sunt și eu de partea lui Diana.

FONFÃILÃ

-Stelică, ai cam încurcat-o, balanța se apleacă în partea mea.

STELICÃ

-Până la urmă, cotropitorii sunt la mare preț, bag de seamă.

GABRIELA

-Iată un băiat, ce are cunoștințe de istorie! O să-ți prindă bine mai târziu.

STELICÃ

-Mie-mi spui!

DIANA

-Da, mai ales că trădătorii, vor fi aspru pedepsiți.

VLAD

-Adică cum?

FONFÃILÃ

-Păi cum? Noi suntem pentru instaurarea păci și voi ne faceți trădători!

GABRIELA

-Dacă vom face pace, cunoștințele noastre vor avea de suferit.

DIANA

-Mai puțin ale mele! Sunt aproape sigură că nu mă va întreba nimeni la școală, cum se spală un câine? Doar dacă…

Diana nu mai apucă să termine fraza. Toți încep să râdă în cor. Stelică își reia rolul lui de mim
scuturându-se precum un câine.


FONFÃILÃ

-În cazul acesta cum pledăm?

STELICÃ

-Iată dragi mei, avem printre noi un demn avocat, care pledează pentru noi! Nu-i așa!...

DIANA

-Onorată instanță, dați-mi voie să vă prezint,… cazul următor!

Gabriela, de data aceasta mimează pe grefierul, bătând la o mașină de scris imaginară.

STELICÃ

-Avem un câine, care în curând, o să cam facă baie.

FONFÃILÃ

-Așadar, vom acționa, în instanță de cauză.

STELICÃ

-Adică,… care cauză, domnule avocat?!

GABRIELA

-Sau mai bine zis, care judecător! Că are stofă, nu alta.

DIANA

-Permiteți să mă adresez curții!

VLAD

-Opa! Nu cumva ți se trage de la clăbucul de pe Bobiță.

FONFÃILÃ

-Liniște! Liniște! Mai avem puțin și ne vom lua pedepsele, certându-ne între noi.
STELICÃ

-Așadar, onorată curte, să ne păstrăm calmul și integritatea, pentru a-l intimida pe dușman.

GABRIELA

-Păi da, că dușmanul este clasa care vrea să ne domine.

FONFÃILÃ

-Ce clasă?!

STELICÃ

-Clasa alăturată de noi! Colegi noștri de școală!

VLAD

-A,… acum înțeleg!

DIANA

-E greu cu dreptul acesta, cred că ar trebui să ne lăsăm de el.

FONFÃILÃ

-Numai cu dreptul, se poate întreține pacea.

GABRIELA

-Fonfi’, dacă-i vorba de pace, până la urmă, mă bag și eu, dar s-o păstrăm cum știu eu.

STELICÃ

-Cu pumnul!

FONFÃILÃ

-Cu legea!


VLAD

-Sunt de acord!

DIANA

-Vom pune trupe,… de pace!

GABRIELA

-Dacă va fi nevoie, da, vom folosi trupele de pace.

STELICÃ

-Adică prima linie Fonfăilă, Gabriela și Diana. Ce nu vor lua fetele, va putea să ducă Popescu.

FONFÃILÃ

-Ca promotor al păcii, mă văd nevoit să…

VLAD

-Și eu!

Vlad intră în dialog întrerupându-l pe Fonfăilă, fără a-l lăsa să termine ideea. Gabriela și Stelică
vor spune replica în cor.

GABRIELA ȘI STELICÃ

-Și tu, ce, mă!

VLAD

-Și eu, mă văd nevoit…

DIANA

-Oricum, ești… nevoit rău!


FONFÃILÃ

-Vă rog, vă rog, să-l lăsăm pe Vlad, prietenul nostru...

STELICÃ

-Să-și cam revină!

DIANA

-Are o mică cădere!

GABRIELA

-Mai degrabă pană, i-aș spune!

Vlad tinde să se izoleze de grup, încercând să stea un pic mai departe, ca și cum ar fi supărat.

STELICÃ

-A, ne dăm supărați și după aceea vărsăm strategia de luptă, dușmanului de clasă! Păi așa nu merge!

FONFÃILÃ

-Să aplicăm legea!

GABRIELA

-Alo, tribunalu’ ia mai lasă-ne cu legile tale!

DIANA

-Aici intervine disciplina de...

STELICÃ

-De luptă!

DIANA
-Nu, vroiam să spun...
VLAD

-Că vom pleda așa cum a zis și Fonfăilă, pentru pace!

FONFÃILÃ

-Exact.

GABRIELA

-„Frica, păzește pepenii!” Dragi mei, vom aplica tratamentul...

STELICÃ

-Lupta e ruptă din...

DIANA

-Parcă era vorba de bătaie!

STELICÃ

-N-am vrut să fiu chiar așa de dur.

VLAD

-Să o luăm mai ușor cu duritatea.

DIANA

-Îmi place la nebunie să-l spăl pe Bobiță.

FONFÃILÃ

-Sunt și eu de acord să citesc cartea cea mai groasă, pentru a menține pacea.

STELICÃ

-Dacă ești pașnic, nu prea cred că vei citi vreo pagină din cartea aia groasă. Sunt gata să renunț la calculator pentru gașcă.

GABRIELA

-Engleza, va fi obiectul meu forte, carnea de tun a lui Fonfi’, va fi un zid de netrecut.

VLAD

-Cred, că până la urmă, matematica o să-mi prindă bine.

FONFÃILÃ

-Totuși, dați-mi voie să pledez...

Toți ceilalți se vor așeza cu fața către sală și aproape într-un rând puțin dezordonat și vor striga cu
toții în cor.

-Pentru Pace!...


SFÂRȘIT

Deduc această piesă soției mele
Georgeta, care-și iubește nespus de
mult, odrasla.