Ancora

Pe scenă se află două scaune lipite între ele,(astfel încât crează iluzia unei canapele)acoperite cu o covertură galbenă, jumătate veche… jumătate nouă și la trei pași în stânga se află alte două scaune… unul cu un morman de cărți iar altul gol. Pe scenă, în partea stângă se află o masă pe care sunt foarte multe foi, creioane și un pahar. La masă se află naratorul. Acesta scrie, șterge, meditează… la un moment dat își dă jos ochelarii, se ridică de la masă și se plimbă pe scenă în direcția opusă mesei de scris. Începe să vorbească în timp ce se întoarce la masă.
„ este o piesă de suflet pentru mine și poate și pentru alții… de fapt nu este o piesă de teatru, ci mai degrabă (încercând să găsească cuvântul)… o înșiruire de cuvinte… doar o înșiruire (indiferent). Să începem!”
Se așează la masă și adoarme.
-1-
Ea doarme pe canapeaua din scaune, se trezește și uimită începe să converseze.
Ea: E dimineață?… E noapte?…. (fericită) E dimineață! ( urmează un căscat). Atunci când te ridici în capul oaselor, caști mai lent sau mai fugitiv înseamnă că e buimăceala unui nou început. Se ridică de pe canapea, privește în jur și zărindu-l pe narator exclamă
Uită-te și pe tine! Cred că mi-era dor de tine sau de umbra ta… de fapt mi-era dor de tot ceea ce însemni tu. (cu mâinile pâlnie) Bună dimineața „Tu”!
„Tu” își ridică capul de pe masă și face semne ce se vor a fi „Bună dimineața!)
Ea:Te rog dă-mi zâmbetul tău!(plină de speranță)
„Tu „ridică un tricou galben
Ea:Te rog dă-mi pașii tăi!
„Tu” ridică o pereche de adidași
Ea:Te rog dă-mi ancora sufletului tău!
„Tu” ridică un ceas
„Ea” se îmbracă cu un halat și dispare să se schimbe. „Tu” dispare și el pentru același lucru, doar că în direcția opusă.
„Ea” și „Tu” reapar în același timp.
Ea: Nu crezi că ai uitat ceva?
Tu : De ce ai mereu impresia că uit câte ceva? Þi se pare că sunt chiar atât de… dezintegrat?
Ea: Þi se pare că mie mi se pare ceva?
Eu doar observ,comentez… și te rog dă-mi îmbrățișarea ta… pe ea ai uitat-o!
„Tu” îi oferă o cămașă roșie
Tu: Acum trebuie să plec!
Ea: Și eu trebuie să plec. Nu azi… ci mâine… nu vrei să pleci și tu mâine? Hai să plecăm amândoi mâine! Alintată se îndreaptă spre el
Tu: Nu… eu sunt obligat să respect ceea ce este de respectat!
Ea: Obligat? (furioasă) De către cine? De respectat? Cine a mai inventat cuvântul ăsta? (împăciuitoare) Mai bine rămâi să mai deșirăm cuvântul ancoră. Se așază pe canapea
Tu: Când am deșirat noi prima vorbă? Se așează lângă ea
Ea: Nu stiu… acum100 de zile. Vorba asta e a… 1000-a. Mai contează?
Tu:(după un moment de tăcere) Sau mai bine amânăm! Să încercăm să respectăm ceea ce…. (Pleacă)
Ea: este de respectat! Hai, dispari! Respectă ceea ce este de respectat. Respectă firea si nemurirea. Dute și mai studiază cadavre. Poate că așa neuronii tăi vor ști cum arată în realitate Realitatea.
„Ea” ia în primire un teanc de cărți și începe să citească. Peste câteva minute, „Tu” revine.
Ea:….?
Tu : Azi nu am chef să înțeleg Realitatea. (trist)
Ea: Vrei să citești? ( îi oferă o carte pe care el o refuză)
Tu: Citește-mi tu…
Se așează pe jos în partea dreaptă a scenei
Ea:Bine!
Ea își lasă cămașa în fața scenei, ia loc pe canapea și începe să citească… pe parcursul lecturii dă semne de oboseală ca în final să adoarma și să scape cartea din mână
M-ai rugat să-ți spun o poveste, orice… Dar asta m-a pus în încurcătură. „Oriceul acesta e infinit. Vrei o poveste scurtă sau lungă? Râd( e un mod de a rosti o istorioară). Plâng( e o cale de a inventa o ploaie de sunete). Dansez( e mișcarea sufletului născător de fraze). Ce poveste să-ți spun? Răsfoiește paginile cărții pe care o ține în brațe, în timp ce vorbește. Cea a punctului, a boabei de cafea, a irisului de nisip, a mâinii stângi, a degetului mic… povestea greierului, zborului, solzului de pe aripa unui fluture, aripei de înger… Povestea luminii, povestea gândului, suferinței, mării… povestea (se oprește din răsfoit) Dacă e scurtă vei zice că mai vrei una, dacă e lungă vei adormi, iar eu…. Eu ce voi face? Îți voi zice o poveste într-un cuvânt. Ridici din umeri ( Tu ridică din umeri) nici tu nu știi. Te culci pe pervaz ca să fii mai aproape de inima universului, ziua se joacă în părul tău, iar eu…(cască) A fost odată un înger(cască din nou) cu aripi din fluturi… mii, miliarde de fluturi diafani( cască) scânteietori, născuți din ramurile crescute din omoplații tăi…(cască) Acest înger iubea stelele, norii și cerul (din ce în ce mai încet) … iubea cu demență globul acela ce părea colorat și viu…( adoarme și scapă cartea pe podea)







-2-
El se ridică ușor, se îndreaptă spre cele două scaune pe care doarme Ea și sprijinindu-se de spătarul unuia așteaptă. Ea se trezește… iar el i se adresează pe un ton iritat.
Tu: De ce te-ai culcat îmbrăcată cu mine?
Ea: Cu care tine? (Uimită și buimacă)
Tu: Cu zâmbetul meu, pașii mei, ancora mea….
Ea: Am adormit odată cu timpul. (Relaxată)
Tu: Și timpul e ca și mine? Cu exactitate? (furios)
Ea: Timpul e tu! (calmă)
Tu: De ce ai lăsat îmbrățișarea pe podea?(încă dominat de furie)
Ea: Ca să mă trezesc, să mă ridic, și să merg spre ea. (în timp ce își rostește replica își laegă la mijloc cămașa roșie de pe podea)
Tu: Doar spre ea? ( începe să se calmeze și se așază pe scaun)
Ea: Și apoi în urma pașilor tăi.(și sare parcă în urma unor pași imaginari)
Tu: (căzând în genunchi se uită după pașii ei) De ce în urma lor? De ce nu înainte?
Ea: Pentru că eu sunt litera din urma peniței.
Tu: (se ridică și se îndreaptă spre scaunul gol, pe care îl întoarce brusc, arătându fetei calendarul prins de spătar) Ce mâine e azi?
Ea: Mâinele de azi.(indiferentă)
Tu: Înseamnă că plec.( se îndreaptă spre culise traversând scena)
Ea: Știu ! Și eu plec.
Tu: Deci… plecăm amândoi?
Ea: Da!
„Ea” și „Tu” se foiesc prin cameră
Tu: Care e timpul care corespunde efemerității? el se oprește brusc
Ea: Timpul care rămâne timp.
Tu: Adică, clipa? (merge spre marginea scenei)
Ea: Punctul care rămâne punct. Pentru că punctul e infinitul. ( pune o bilă neagră într-un pahar de sticlă… apoi se așează pe podea)
Tu: Și timpul care e ploaia ce reprezintă?
Ea: Lacrima. (toarnă apă în paharul cu bilă )
Tu: Și unde vei fi când vei pleca cu timpul?
Ea: Voi fi o lacrimă într-un iris universal. ( se ridică de pe podea și merge la masă unde așează paharul)
Tu: Plecăm?
Ea: Plecăm!
„Tu” și „Ea” dau să iasă pe ușă
Ea: Hai să mai stăm! (Alintată îl prinde de mână)
Tu: Ai zis că în mâinele de azi, plecăm! (contrariat)
Ea: Să mai rămânem măcar o clipă!
Tu: Bine să mai rămânem.(resemnat)
Ea: Citește-mi te rog!(alintată se așază pe scaun)
Tu: Bine!(luînd un teanc de foi ia loc lângă ea)
„Tu” începe să citească… apoi continuă din ce în ce mai încet… apoi își mișcă buzele mimând lectura… iluzia cititului necontenit… foile se duc… se duc…
Mă întrebi ce s-a întâmplat cu îngerul cu aripi de fluturi...asta e bine! Înseamnă că n-ai adormit. Ei bine, îngerul nostru a rătăcit săptămâni întregi cu ramurile goale, care apoi s-au uscat ăi au căzut, așa a devenit un înger pribeag, trist că nu putea să zboare, fericit că în jur era culoare...


-3-
Lăsând foile să cadă
Tu: De ce nu mi-ai spus să mă opresc?(furios)
Ea: De ce nu te-ai oprit singur?
Tu: Mă simțeam bine.(alintat)
Ea: Vrei o cutie cu Pepsi?(fericită)
Tu: Nu! Vreau un sărut cu gust de soare.
Ea: Îți voi dărui unul cu aromă de primăvară.
Tu: E bun și acela!(resemnat)
Ea: De ce trebuie să ne oprim întotdeauna?(meditativă)
Tu: De ce aspiri spre continuitate? De ce vrei să mergi?… Mereu să mergi? Nu ai obosit?(contrariat)
Ea: Pentru a-mi dori să merg atunci când nu voi mai putea. Tu ai obosit? (calmă)
Tu: De ce crezi că va veni o zi în care vei fi ancorată etern?
Ea: Pentru că sunt o reacție chimică între păcat și pioșenie,(indică cu palmele dreapta și stânga) între înger și demon,(arată spre cer și podea) între mic și mare.(își apropie palmele cași când ar vrea să aplaude)
Tu: De ce nu plecăm în mâinele de mâine?(trist)
Ea: Pentru că azi e mâinele de mâine și am pierdut trenul.
Tu: Þi-am spus să luăm avionul!(supărat)
Ea: Nu aveam bani! (îi arată portofelul gol)
Tu: Îți împrumutam eu!(se ridică de pe scaun)
Ea: Nu-mi place să fiu împrumutată! Nici să mi se dea. Îmi place să mă descurc singură.(furioasă)
Tu: Pentru mine ai fi putut face o excepție.(merge spre marginea scenei)
Ea:La fel și tu. Ai fi putut să nu insiști să merg cu avionul.(furioasă)
Tu:Amândoi am fi putut face o exceptie. Sau poate mai multe. Atât cât să le pierdem intr-un pahar tencuit cu vise.( resemnat bea apa din paharul cu bilă)
Ea:Cam așa ceva.(calmă)
Tu:Dar nu am făcut!(calm)
Ea:Pentru că suntem oameni.(calmă)
Tu:Cine ar fi făcut?(calm)
Ea:Cei opuși nouă.(calmă)
Tu:?
Ea.Îngerii.(calmă se ridică de pe scaun)
Tu:Credeam că tu ești înger.(calm)
Ea:Și eu la fel.(tristă)
Tu:Ce credeai despre mine?(curios)
Ea:Că ești jumătate de înger.(calmă)
Tu:Doar atât?(supărat)
Ea: (Ia loc pe canapea)Tu glumești! Credeam că ești fff. Important! Știi ce înseamnă juma de înger?Că mai e loc și pentru o alta! Adică pentru mine! Sau o alta…..Tu erai o jumătate,eu o alta..…amândoi eram un înger. Îngerul solitar nu are ce căuta într-o lume ca a noastră.
Tu:Și eu care credeam că tu erai un înger…nu o jumătate.(se așază lângă ea)
Ea:Cu tine eram un înger,fără tine sunt o aripă.
Tu:Credeai …..De ce nu mai crezi?(sprijină mâinile de genunchi)
Ea:De ce aș mai crede?(indiferentă)
Tu:Dacă nu mai crezi în asta…. În ce ai mai putea crede? În jumătăți de Pepsi, de cafele, de foi, de Dumnezei, de flori…Ai mai putea crede în ceva?
Ea. Nu! În nimic palpabil, impalpabil, uman, inuman,exterior…..(sătulă)
Tu.Și atunci ce ai mai fi? O Derivă?
Ea:Un altfel de Ateu. Unul care nu crede în nimic.(mândră)
Tu:Eu nu vreau sa fiu ateu….eu mai cred….(nesigur)
Ea:În ce?În mine nu! Nu mai crezi că sunt inger.(uimită)
Tu:Mai cred că mă pot juca de-a „cred că tu ești înger”( face un gest care te duce cu gândul că scrie ceva în acel moment)
Ea: Asta înseamnă să faci compromisuri! Să renunți la tine! Să-ți dezbraci epiderma și să te imbraci cu cea a îngerului fals….(aproape amuzată)
Tu:Sună mai bine decat ideea de a fi ateu(fericit).Acum a sosit clipa să dormi.
Ea:De ce? Nu vreau sa bâjbâi printre cioburi de lumi.
Tu:Doar așa , eu pot să țes o iluzie din aerul violet.(enigmatic)
Ea adoarme… el pleacă…. după câteva minute revine cu o cutie de carton și stă câteva secunde și o privește pe ea fără să o trezească.





-4-
Se trezește…. Observându-l zâmbește)
Ea:De ce nu m-ai trezit?
Tu:Îmi plăcea să te privesc.(meditativ)
Ea:De ce ascunzi lacrima roșie în colț de pleoapă?(se ridică îndreptându-se spre el)
Tu:Pentru că tu mă tot întrebi „de ce?”
Ea:Și dacă nu aș mai face asta?… Ai râde?(se oprește)
Tu:Nu! Aș fi neutru.
Ea:Când ai să râzi?
Tu:Când buzele-mi vor fi gâdilate de citron.
Ea:Și cam când va fi asta?
Tu:Când mi se va înapoia zâmbetul.(calm)
Ea:Aș rămâne doar cu îmbrățișarea.(aproape tristă)
Tu:Nu văd nicio problemă… Ai avea a doua piele. Þi-ar fi cald.
Ea:Dar ar fi capricioasă.(tristă)
Tu:Nu mai capricioasă ca o adolescentă de 16 ani.(exasperat)
Ea:Și totuși nu vreau!(furioasă)
Tu:Ești egoistă! Îngerii nu sunt egoiști.(furios)
Ea:Ti-am spus că nu am nici o legătură cu entitățile de lumină sau smoală.(furioasă)
Tu: Pentru mine ești un înger dintr-o geană buimacă și azurie. O să accept faptul că ești o entitate egoistă.(calm și resemnat)
Ea:Îți voi reda zâmbetul ca să te văd râzând. Însă ține minte! NU SUNT ÎNGER! SUNT ATEU!(serioasă)
Tu:Ce fel de ateu?(amuzat)
Ea:Þi-am mai spus!(serioasă)
Tu:Nu mi-ai mai spus ce culoare ai.(amuzat)
Ea:Ce culoare crezi?(îi intră în joc)
Tu:Culoarea sufletului tău!(senin)
Ea:Și care e aia?(amuzată)
Tu:Deschide pachetul.(calm)
Ea.Mi-ai închis sufletul într-o cutie de carton?(uimire și supărare)
Tu:L-ai închis singură atunci când te-ai mutat aici. Lăsându-te în cutii si borcane.Eu nu am făcut altceva decât să cotrobăi printre frânturi de praf și să te caut pe TINE.
Eadeschide cutia și răscolește printre bucățile de ziar… Nu am găsit decât cioburi de clopot violet… și cutia asta. Înăuntru era o bluză mâncată de molii și tristă… Am deșirat-o și am regândit bluza inițială(ea scoate bluza cea nouă). Acum e ca nouă… flower-power…o strânge la piept fericită, apoi i se adresează cu o undă de tristețe
Ea:De ce m-ai redat mie?
Tu:Pentru că nu te doream un Altfel de ateu.Te doream un înger violet.(calm)
Ea:Ei nu fac compromisuri?
Tu:Ei cred că nu.
Ea:Mă voi îmbrăca cu mine iar tu cu tine. Acum poți să râzi (îi dă tricoul galben).Oare mai sunt ateu?Sau poate un înger-ateu.(către public)
Tu:Râd!

-5-
El se culcă pe canapea, vrând să doarmă
Ea:De ce te culci?(supărată)
Tu:Mi-e somn!(leneș)
Ea:De ce ți-e somn?(contrariată)
Tu.Mi-e somn de mine.(leneș)
Ea:Ce are tine cu tine?
Tu:Ce are tine cu tine?(exasperat)
Ea:Taci!(imperator)
Tu.Tac!(supus)
Ea:Taci și spune-mi…că ți-e somn.
Tu:…..
Ea:Taci și spune-mi :”Te iubesc!”
Tu: ….
Ea: Taci și spune-mi de sunt înger, înger – violet, ateu, altfel de ateu.

Tu:….
Ea:Tac și te întreb…..
Tu: …..
Ea: ….
Tu: ….
Ea: ….
Tu: (El se trezește)Acum e rândul meu să te întreb iar tu să taci(ea ia loc lângă el)… și apoi să tac eu și să te întreb și tu să taci și să-mi răspunzi.
Pot să mă culc?
Ea: ….
Supărată îi întoarce spatele, el mototolește o pernă imaginară și își sprijină spatele de spatele ei. După câteva minute…
Ea:Ai uitat să mă saruți!(alintată)
Tu:De ce să te sărut?(contrariat)
Ea:Sărută-mă ca să am de ce să mă trezesc mâine.(se întoarce spre public)
Tu:De ce să te trezești mâine?
Ea:Ca să îți înapoiez sărutul.
Tu:Și apoi ce ai să faci?
Ea: Am să aștept să primesc înapoi sărutul, înainte să mă culc.
Tu: Mâine nu am să fiu aici.(trist…se întoarce spre public)
Ea: Va exista un mâine de după mâine.
Tu:Și după mâinele de după mâine?
Ea:Am să tac și am să te întreb verzi și uscate.
Tu:Și cu sărutul?(curios)
Ea:Ne va spune mâinele de după alt mâine.(calmă)
Tu:Și dacă nu voi fi nici atunci?
Ea: Va exista un mâine care mi te va găsi aici, lângă o oscilație ateistă si angelică.
Tu:Vei avea răbdare să găsesti acel mâine?(deznădăjduit)
Ea:Aș avea ceva de pierdut? Poate doar câteva perfecțiuni cutanate.(calmă)
Tu:Și dacă nu te-aș găsi atractivă atunci?
Ea:Ai avea încotro?De ce te-ai mai întoarce?
Tu: Ca să te privesc?!
Ea:Există cameră web!
Tu:Să te privesc pe tine… nu imaginea din pixeli.(exasperat se ridică de pe canapea și se îndreaptă spre marginea scenei)
Ea:Atunci de ce pleci? Dacă ești atât de dependent de mine?(vine după el)
Tu: Pentru că nu sunt chiar atât de dependent de tine.(accentuează silabele la: dependent de tine)
Ea:Și când pleci?(indiferentă)
Tu.Mâine, după ce-mi vei înapoia sărutul.(nepăsător)
Ea:Și dacă nu ți-l voi înapoia?(supărat)
Tu:Tot am să plec!
Ea:Atunci de ce nu pleci acum?(furioasă)
Tu:De ce vrei să plec acum?(amuzat)
Ea:Ca să uit de sărut.
Tu:De ce să uiți? Nu vrei să dormi?(jucăuș)
Ea:Pot să dorm și fără el. Să zicem că a venit mâinele -de-mâine… că a venit timpul să pleci.(indiferentă)
Tu:Și partea cu sărutul?(dezamăgit)
Ea:Sunt amnezică….care parte cu sărut?
Cade cortina


-6-
Tu și ea se așază pe marginea scenei.
Tu:Ce a fost totul?(meditativ)
Ea:Ce a fost totul?
Tu.Cine a fost?
Ea:Cine a fost el?
Tu:Sunt treaz? (se ciupește)
Ea:Sunt trează?
Tu:Am visat?
Ea:Oare, am visat?
Tu:A fost coșmar sau un vis frumos?
Ea:A fost un vis frumos?…sau un coșmar?
Tu:Înger,ateu,înger-violet,înger-ateu..
Ea:Înger-ateu,înger-violet,ateu,înger….
Tu:Oare am fost eu?
Ea:Oare am fost eu?
Tu:Mi se pare cunoscută?(se uită spre ea)
Ea:Mi se pare cunoscut?(se uită spre el)
Tu:De ce mă întreb? (cu fața spre public)
Ea:De ce mă întreb verzi și uscate?
Tu:Cred că….(își privește picioarele)
Ea:Cred că vorbeam despre iubire.
Tu:IUBIRE?
EA:IUBIRE?
Tu:Mai bine beau ceva!
Ea:O cutie cu Pepsi mi-ar prinde bine!
Tu:Aș vrea o vorbă! (trist)
Ea:Cred că vreau o vorbă!
Ea și tu vor să ia o sferă albastră, simultan… ea îi dă voie lui să o ia
Tu:E bună!
Ea:Un compromis ….sunt înger?
Tu:Poate doar unul violet.(spre ea)
Ea:Și tu ce ești?
Tu:Juma de înger
Ea:Înseamnă că eu sunt o aripă.
Tu:……
Ea:…….
Tu:Þi-e somn?
Ea:Þie?
(se așază spate în spate)
Ea:Tu ce crezi că s-a întâmplat?
Tu:Ne-am cunoscut
Ea:Într-un vis sau într-o realitate?
Tu:Într-o penumbră intelectuală.
Ea:Coșmar sau nu?
Tu:Pentru mine nu.
Tu:Tu?
Ea:Nu.
Ea:Ce sunt până la urmă,eu?
Tu:Mă gândesc….. (cu fața spre public)
Ea:Crezi că au înțeles ceva?(revine și ea)
Ea:Crezi că au înțeles ceva?
Tu:Cred că se gândesc.
Ea:Și dacă nu au înțeles?
Tu:Vor înțelege. (se ridică)
Ea:Tu ai înțeles?
Tu:Da.
Tu: ……
Ea:Și eu.
Ea:Când vor înțelege?
Tu:Când vor ieși din sală.(îi indică ușa din spatele sălii de spectacol)
Ea:Noi până când vom înțelege?
Tu:Până când am să mai scriu și altceva.(îi indică masa de scris)

Ea și tu coboară de pe scenă, ea prin stânga… el prin dreapta. În timp ce coboară treptele Tu începe să vorbească cu publicul…. Când va termina el, Ea va continua discuția… iar în final se vor opri în colțuri diferite.

Primul Tu: Am vorbit despre sfera Amor…în care încercam să ne cunoaștem total prin intermediul Celuilalt…despre tentația părăsirii eului nostru într-o cutie de carton pentru a ne îmbrăca în Celălalt, de a ne confunda cu El….despre dependența noastră de iubire…despre compromisuri și jumătăți existențiale…despre…Sunt amnezic! Ce ziceam?

Ea:Spune-mi la ce te gândești acum? Nu acum când stai pe scaun și privești…nici acum când zâmbești cu înțeles….La ce te gândesti acum după ce ți-ai dezmorțit picioarele, neuronii, buricele degetelor… acum după ce ai părăsit scaunul roșu?Spune-mi, la ce te gândești acum? În timp ce va vorbi va indica câte o persoană din public
Sfârșit