agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3211 .



73
scenariu [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [mihneasim ]

2008-08-30  |     | 



Parcă la un semn s-au ridicat amândoi cu cănuțele de apă și le-au clătit repejor la chiuvetă după care așteptau cuminți în dreptul ușii. N-am stat prea mult să-i admir sau să pun întrebări, am făcut și eu la fel, îndemnat de graba și entuziasmul lor. Și cum stam toți trei cuminți în prag, parcă se și uitau la mine zicând: 'dar repede ai mai învățat'. A fost prima oară când m-am simțit de-al locului. Era ora ceaiului de seară.

*


- Ia să scot și cămașa, după ce își făcuse bagajele și glumi că prea mult mai stătuse geanta lui înăuntru. Se îndreaptă din nou spre dulapul comun, de lângă intrare și scoate o cămașă verde, chiar foarte drăguță.
- Dar nu e cam șifonată? stă puțin pe gânduri, dar tot într-un zâmbet, uitându-se la celălalt. Ce să îi mai fac acum, am ce să îi mai fac? N-am..
- Hai că nu te duci la nuntă, zâmbi și cel mai în vârstă.
Pentru dumnealui însă, emoția acelei zile era probabil destul de apropiată de cea de nuntă. Afară porni din senin o alarmă de mașină. Părea genul de alarmă care nu se oprește cu una cu două.

*


- Ce, ăia de trăiesc 90 de ani n-au văzut o injecție toată viața lor. Tot noi.. Se îmbolnăvește lumea acuma și la 30 de ani. Uite, băiatul ăsta nici școala n-a terminat-o. Prea stresată lumea azi și prea de cu vreme, cu serviciul, cu toate, cum să nu te-mbolnăvești.

*


Asistenta: Cum vă simțiți domnule Răducu? Cum o mai duceți?
Dl R: Plec mâine.
A: Eee.. cum să plecați mâine, n-aveți cum să plecați mâine, în niciun caz, poate poimâine.
N-a mai zis nimic. Știa că mâine pleacă. Toți știam asta.

***


- Sunteți cam umflat pe la gât, mă-ntreabă cel mai vorbăreț dintre cei doi. Amigdale?
- Nu, ganglioni.. așa i-am în tot corpul.
- Așa i-am avut și eu. Nu e bine, dacă se măresc nu e bine. Trei săptămăni am tras de ei. Făceam o injecție la patru ore.
Deși mă obișnuisem cu profețiile lui dramatice, de data asta chiar m-a speriat puțin.
- Să nu pleci până nu scapi de febră. Stai aici că te îngrijesc bine doctorii, nu e ca acasă. Cănd ai scăpat de febră, ai scăpat de boală. Eu șase luni am avut febră, numai prin spitale am fost.
Auzisem din discuții că mâine va pleca cu salvarea la Fundeni pentru un consult și de acolo direct acasă. A fost printre primele lucruri care mi-au ajuns la ureche de cum am intrat întâia oară pe ușă. Chiar mă întrebam de câtă vreme o fi așteptat clipa asta unică la care am fost și eu martor, deși nu plătisem nimic pentru ea.

*


- S-o fi dus să fumeze o țigare. Las' că tocmai mă duc și eu să dau pâine la porumbei, în timp ce rupea un colț de pâine.
Nu m-aș fi așteptat ca dl Răducu să fie așa sensibil la animale. Înțeleg să te joci cu un câine, să faci o mâță să toarcă, dar pe cineva atât de dornic să dea pâine la porumbei nu găsești foarte des. Mi-am amintit de ceea ce văzusem pe balcon. Un balcon lung, cât tot coridorul, dar fără acces din câte văzusem. Un balcon plin de la un capăt la altul de bucățele de pâine.
N-aș fi bănuit ca domnul mai în vârstă mai face câte o escapadă pentru o țigărușă, părea tare pasiv.

*


- N-o să mai ai alarmă unde te duci, glumi dl Lazăr, cu gândul la enervanta alarmă de mașină care nu se mai oprea.
- Hehe, da, n-o să mai am alarmă. Se aud ele pe stradă destule.
Apoi se puse în pat, puțin dezamăgit, cu mâna la frunte.
- Ce naiba, iar am febră, acuma când plec.

*


- S-a uitat aici un termomentru? Noi toți fețe lungi: Nu.. Sau s-a spart vreunul, sigur? Noi: nuu.. Că nu mai avem termometre, au tot dispărut.
Asistenta se întoarce să citească termometrele.
- Domnul Lazăr, ați plătit termometrul spart? Dl. Lazăr bălbâie ceva cum că da, și îl întinde pe acesta neîndemânatic. Ce ați zis? Stați ușor, lăsați-mâ pe mine că îl spargeți și pe ăsta. L-ați plătit pe ăla spart?
- Da, am spart două și am plătit unul.
- (Nu ințelege) Câte ați plătit?
- Unu, unu, dar am spart două.
- Păi și pe celălalt?
- (zice ceva de neamuri, greu de înțeles)
- Când vin neamurile le trimiteți la mine că vorbesc eu cu ele.

*


- Cam la cât vine ambulanța?
- La zece ar trebui. Ar trebui, accentuează rezidentul, dar.. cum pot și ei, eu n-aș fi, n-aș fi sigur că vin până în zece.
Dl. Răducu era evident nerăbdator, ca și cum dacă n-ar veni repede ambulanța, într-o evadare la minut, n-ar mai scăpa cu săptămânile de acolo.

*


- Și dumneavoastră.
- Asta ce e, de plecare? E ultima perfuzie, așa, de drum?
- Nu știu dacă e ultima..
Afară porni iar alarma de mașină.

***


- Nu vreți și porția mea? că eu nu o mai mănânc.
- Mhh.. mhm, da, mai ales biscuiții, cu un zâmbet pe care în trei zile nu reușisem să îl văd la domnul Lazăr, mai ales că acum pârea și mai trist de când râmâsese singur.

*


Intră o asistentă care mi se părea cunoscută. Nu eram foarte atent, nu cred că venise la mine. Întreabă ceva, dar nu fusesem suficient de atent, oricum era ceva mai mult retoric. Apoi îmi dau seama că dumneaei se ocupă cu locurile și îi cer sa repete.
- Poftiți?
- Nu pleacă nimeni de-aici azi, nu?
- S-ar putea să plec eu.
- S-ar putea..

*******

73, pentru ca așa se vede din interior scris pe ușă "Salonul 37". Altfel zis, o privire din interior, în salonul 37, infecțioase, Matei Balș

Am încercat un fel de fotografie fără cameră, ci prin cuvinte să înregistrez ca un aparat foto, sau ca un reportofon; să redau cât mai fidel atmosfera de acolo, nu să o înfrumusețez sau să o dramatizez în vreun fel. Domnul Răducu este din Buzău și cel mai vorbăreț de departe. De fapt singurul vorbăreț. Știa că e ultima zi a lui. După cât de mult spera și cât era de nerăbdător, aș fi zis că și el se îndoiește. Știu că a plecat la Fundeni, dar nu știu mai departe ce s-a întâmplat cu el. Dl Lazăr e mai mereu tăcut, dar foarte amabil și dornic de a da indicații ca de la cineva cu experiență - cum e cu perfuziile, cu mâncarea, cu dușul. Seamănă incredibil de mult cu Morocănosul, actorul Walter M.. ceva. Era de pe 6 august acolo și nu era deloc optimist că va ieși curând. Acum își mai ocupă timpul cu ziarele pe care le primește de la noul venit și bârfind pe un țigan de vis-a-vis foarte irascibil cu asistentele. Tot vis-a-vis mai are prieten pe așa-zisul Gogoșarul cu care mai iese la aer sau.. cine știe, la o țigare.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!