Personaje:
Sandu Albei - (zis Albone), afacerist, patron de ziar, implicat în politică;
Eva Zongora – ziaristă, una dintre amantele lui Albone;
Nicu Tudor Falim – președinte al Bancii Creditului Sigur;
Black (Guest Star) – dobermanul lui Falim;
Depunători, polițiști, bodyguarzi


În fața Băncii Creditului Sigur, de un lux arhitectural desăvârșit, agitație mare. Lumea scutură pancarte pe care e scris în diverse feluri “Hoții”. Polițiștii luptă din greu cu mulțimea.

Depunător 1(strigă, încercând să treacă, fără succes): - Banii mei! Vreau banii mei și-ai copiiilor mei! Dați-mi drumul, trebuie să intru!

Polițist 1(blocându-i trecerea, în cordon): - Stai, bre nea Gică, liniștit! Ce-mi faci probleme? Crezi că eu n-am copii?

Depunător 1: - Tilicăăă…Lasă-mă să trec, Tilicăăă, dacă nu pentru mine, pentru tanti-ta, Getuța, mai ții tu minte gogoașele ei?

Polițist 1: - Ba țin, dar n-am ce-ți face! Crezi că dacă te las sa intri în bancă ce mare chilipir? Spargi vreun geam, vreun ochi de casieră, și? Stai după aia la gratii, ca nătărău`, cu dosar. Lasă că vine mahăru` băncii acuș! Vă spune el ce și cum.

Grup de depunători: Să vină hoțu`! Să vină hoțu`!

Depunător 2(tot strigând): - Nenorociților…Mi-ați pierdut casa, mașina, …

Depunător 3(mai prost îmbrăcat, de lângă el, ca un ecou): - …cauciucurile, nevasta…

Depunător 2(strigă pe același ton, în continuare): - …mobila…O haită! O haită de nenorociți!!!

Depunător 3(tot ca un ecou, strigând la fel): - O haită…

Ușile băncii se deschid brusc, în vuietul mulțimii. Un ins gras, înalt, transpirat, în costum negru, roșu la față, cu ochii bulbucați și un doberman negru în lesă. Mulțimea huiduie.

Grup de depunători:- Pe tâlhar, haideți pe tâlhar!
Câinele se sperie de vuietul mulțimii și fuge, cu tot cu lesă, printre oameni, producând panică, dar și râsete, apoi.

Directorul(disperat, spre câine): - Black, Black!

Depunător 4(imitând): - Jack, Jack! (strigând furios) Acolo-s banii noștri. Black Jack.

Mulțimea: Huuooo.

Din lateral, făcându-și loc cu greu prin lume, provocând proteste și fluierături, apare mașina lui Albone, un Lincoln Navigator negru, imens.

Depunător 4(imitînd iar, în râsetele celorlalți): - Black, uite-l pe Black, ți s-a-ntors…

Îmbrăcat în alb, cu un trabuc gata aprins în mâna stânga, zâmbitor, Albone coboară, de pe bancheta din spate, urmărind atent cu privirea și coborârea, pe cealaltă ușă, a Evei, ușor ciufulită, apoi se așează în fața directorului și face semn de tăcere mulțimii. Mulțimea tace, cu murmur. Eva deschide reportofonul și îl ține aproape de bărbia patronului.

Albone: - Oameni buni! Am înțeles că Banca Cretinului (murmure), pardon, Creditului Sigur, a domnului Nicu Tudor Falim, aici de față, a căzut grea (Eva ridică ochii mari, contrariată. Albone îi încrucișează privirea și zâmbește încurcat), pardon, într-o situațiune grea. M-am gândit că există, însă, o soluție, care să vă mai mângâie suferințele. Vă înțeleg, ați muncit pentru acei bani. I-ați luat de la gura copilului, a femeii voastre. Vă voi ajuta financiar să vă recuperați o parte din suma, poate chiar jumătate. Eu …

Depunător 2(urlând): - Cine mai ești, mă, și tu? Oricum nu te auzim. Crezi că dacă te-ai îmbrăcat în alb, oi fi vrun sfânt?! Poate sfântu`-așteaptă, Mierosu`…

Albone se oprește, se înfurie, se schimbă la față, coboară vioi scările, ia din mâna ofițerului de poliție portavocea și, ajutat de doi dintre bodyguarzii săi, urcă pe Lincoln.

Albone(strigând): - Ce dracu` stați aici și zbierați, măi cretinilor!? Pardon, creștinilor. Adică nu, cretinilor, am zis bine. Ați avut bani în bancă și nu-i mai aveți. Ei, și? V-ați lăcomit la dobânzi mari. Ați vrut să huzuriți fără muncă, așa-i? Păi dacă ați avut depuneri, ăia vă erau în plus, nu? Și n-ați murit niciunul, ai dracului. De halit aveți ce hali, de băut, slavă Domnului, văd că destul.
(Depunătorii tac, uitându-se unii la alții. Polițiștii zâmbesc. Falim N.T. râde și aplaudă. Eva e mândră.)
Nu ați aflat că banca boului ăsta de-aici nu mai are nici un sfanț? (Falim se înroșește și pleacă privirea în pământ). De unde, mă, să vă dea? O să vi-l dea pe Black, să-i mâncați coada, cu tot cu covrigi, să faceți mațu` cât gâtu’! (râsete și printre depunători). Vreți scandal? N-aveți decât, or să vă crească pulanele tablagiilor pe spinare ca la dromaderi. Ba și-o bomboană de cazier pe coliva mamii voastre de țicniți, iar banii – canci! Căscați aici urechile la mine! Sunt ultima voastră șansă, nătărăilor! Eu, Sandu Albei, proprietar de ziar, de pământuri și de tot ce-i pe ele, vă dau înapoi o parte din sumă. Trebuie numai să semnați o hârtie, gata scrisă, analfabeților și să vă luați valea. Cine semnează acum, ia juma`, că-i primă de deștept, cine nu, va primi mai puțin sau, pentru că e prea prost, deloc. Am zis! E cea mai bună ofertă. Și singura.

Strigăte în mulțime: - Așa, așa, măcar unul să se gândească la noi.
- Și să spună lucrurilor pe nume.
- Bine, Albone!
- Al-bo-ne, Al-bo-ne…!

Oamenii se îngrămădesc la unul din bodyguarzi, care le împarte bani dintr-o sacoșă de plastic, după ce semnează, într-un tabel, pentru toată suma. Plecând, strigă sărumâna atât Evei, cât și lui Albone.

Albone(mai blând, dar tot la porta-voce): - Numai să aveți grijă, bolovanilor, unde puneți ștampila aia de vot. Ochii cât cepele pe săgețile înfipte în glob, sigla mea și-a lui Newton, măi animalelor... (zâmbește, calm)
Și vă invit, în fiecare duminică dimineață, la biserica din fața spitalului, construită de mine, să vă rugați, poate vă mai iartă Ãla păcatele, oile Lui ce sunteți… Hai, valea, la “coledzi”!

Mulțimea murmură, oamenii discută, privind admirativ spre Albone și spre frumoasa Eva.
Satisfăcut, Albone coboară de pe Lincoln, ajutat de bodyguarzi și de Eva, care se apleacă spre el, îi zâmbește și îi ține mâna un pic strânsă și aproape de piept.

Eva(șoptit): Ești un geniu! Te iubesc! Ãsta era creditul de la Falim…Le-ai dat jumătate …sau mai puțin… și tot din banii lor…Fantastic…

Eva se desprinde, plutind, de Albone și încearcă să urce în Lincoln, pe aceeași ușă pe care coborâse. Ferm, Albone îi barează drumul.

Albone: Iubito... Pardon, domnișoară Eva. Pardon, Eva... Cred că ar fi bine să mai rămâi, să iei câteva interviuri de pe aici. Vreau un reportaj pe cinste. Te rog, pentru campanie ...

Eva rămâne ca o stană de piatră din platoul Bucegi, cu mâna întinsă spre ușa mașinii. Albone îi pune în palmă 100 de lei și îi strânge pumnul, tandru.

Albone: Ia, pentru taxi...

Mulțumit, Albone se urcă pe canapeaua din spate, singur, mașina pleacă, încet, iar el face cu mâna, prin geamul deschis celor rămași în fața băncii, în timp ce vorbește, într-o parte, scăzut...

Albone: M-am săturat! Eiii, ștoarfa dracu', scap eu de tine... (apoi, spre bodyguardul de pe scaunul mortului) Bă, Vasea, m-am hotărât. În două luni, fin te fac. O iei pe Eva!

Bodyguard 1 (cu zambetul tâmp lărgit triumfător): Da, șefu! Unde-i ordin, cu plăcere!

Bodyguard 2 (de la volan, rânjind și el): Da' eu când o iau, șefu?

Albone (îi trage o palmă după ceafă, cu sete): Uite-acum, dobitocule! Ete-al dracu', parcă n-ar avea nevastă, ca și mine!

Bodyguard 2 (râde și își freacă ceafa imensă): Să fie primit, șefu, sărumâna!

În fața mașinii, apare un depunător, agitând brațele și scandând furios. Lincolnul se oprește.

Depunător 2(strigăt singular, fără ecou): Hoțule, nu uita,/ va veni și vremea ta!

Depunătorul 2 e trântit la pământ de alți depunători și e luat la șuturi, iar polițiștii încearcă să îl protejeaze de furia populară, făcând cordon în jurul lui.

Albone(mărinimos, de la geamul Lincolnului care trece ușor pe lângă cel căzut, cu trabucul în colțul gurii și cu o privire de martir): Iertați-l, oameni buni, că nu știe ce zice...