agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3197 .



Teoria și practica anarhiei (prima parte)
scenariu [ ]
de Glad Berindei și Rareș Uglean

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [niciunul ]

2006-06-09  |     | 



Teoria și practica anarhiei

*NOTÃ: Toate replicile personajului Pavel vor fi subtitrate în limbaj literar pentru a compensa lipsa de dicție a personajului. Este preferabil ca replicile acestui personaj să fie rostite într-un grai regional (ardelean sau moldovean). Indicațiile de cameră sunt doar sugestii pentru a exprima mai clar mișcările personajelor, ele rămânând la latitudinea regizorului în cazul realizării unui film.



Un bar, plin de fum, cu ferestre foarte înalte. Razele soarelui intră în fascicule și fumul se vede prin ele. Lângă perete se află o masă scundă cu două scaune. Petru și Pavel stau față în față, fumează absenți, în fața lui Petru se află două cești de cafea iar în fața lui Pavel se află o singură ceașcă cu cafea. Sunt îmbrăcați simplu, în blugi și un tricou, poartă teniși în picioare. (Pe parcursul întregii povești vor fi îmbrăcați în același gen, simplu) La un moment își îndreaptă privirea spre un televizor aflat în partea opusă a încăperii, la care rulează emisiunea „Surprize, surprize”. Camera va urmări toate aceste mișcări din lateral. Îi va filma pe cei doi, se va ridica spre televizor, după ce va filma televizorul va reveni pe imaginea celor doi. În spatele lui Pavel, pe un scaun stă un om de aproximativ 45-50 de ani, îmbracat neîngrijit, neras, imaginea tipica a alcoolicului, care ține în mână un pahar cu votcă. Acesta apare în cadru doar după ce imagine va reveni de pe televizor.
Petru: E reluarea?
Pavel strâmbă sugestiv din buze, arătând neștiință și nepăsare.
Petru: Ai zâmbit ironic?
Pavel (surprins): Nu!
Petru: De ce ai zâmbit ironic?
Pavel: Nu am zâmbit ironic!
Petru: Bă, ai zâmbit ironic!
Camera se mută lent pe televizor unde apare Andreea Marin luându-și rămas bun de la telespectatori. Revine la cadrul dinainte.
Petru: Și revin. Mă plimbam ieri cu Ionuț când am văzut luna aia roșie…
Pavel ( brusc): Și eu am văzut-o! (pasionat) Eram la Decebal și duceam scroafa la vier.
Imagini care se succed cu rapiditate în care este arătat Pavel într-un sat ducând o scroafă pe stradă, scenă urmată de alta în care este arătată împerecherea scroafei cu vierul. După aceasta imaginea revine pe fața lui Petru. Ea se va muta succesiv pe fețele celor două personaje în funcție de dialog.
Petru ( hotărât): Atunci mi-am dat seama că trebuie să facem scenariul unui film care să se numească neapărat „Teoria și practica anarhiei”.
Pavel (foarte entuziasmat): Îl facem cu punkiști?
Camera se îndreaptă spre ochii lui Pavel sugerând că ar intra în mintea lui. În momentul în care atinge ochiul se face o secundă întuneric și începe o scenă de bătaie între 5 punkeri. Camera se depărtează rapid de ei și apare fața dezamăgită a lui Petru.
Petru: Nu, măi!
Pavel ( pierzând din entuziasm): Măcar cu blekăriști?
Camera se mută pe fața lui Petru, repetă mișcarea anterioară sugerând că intră de această dată în mintea lui. După secunda de întuneric apare Pavel, îmbrăcat în piele, cu o perucă, dând din cap pe o melodie dură ( din zona metal). Peruca îi cade de pe cap. În acel moment imaginea revine pe fața mai dezamăgită a lui Petru.
Petru: Nu, măi! Nu ai buget să faci un film cu asemenea distribuție în România. Trebuie să ne gândim bine. Noi facem scenariul, jucăm în film, regizorul la fel, de fapt am putea să-l și regizăm, că precedente sunt în filmul românesc. De asemenea îi punem să joace și pe cameramani, pe coafeză, pe machior, pe producători, toți cei care vor avea legătură directă cu filmul.
Pavel: Bine, am înțeles, dar cum facem cu muzica? Îți dai seama că să dai bani pentru muzică originală e destul de complicat având în vedere că toți compozitorii se bat să prindă contracte pentru telenovele!
Petru: Păi, foarte simplu! Mergem la concertele trupelor ce ne plac, le cerem acordul să îi filmăm și am rezolvat coloana sonoră.
Pavel (foarte gânditor): Și când începem să vorbim despre anarhie în film?
Petru cade pe gânduri. Imaginea se depărtează, cuprinde în cadru pe cei doi și pe batrân care dă pe gât paharul.

Genericul filmului: Imaginea urmărește liniile albe din mijlocul șoselei, filmare realizată dintr-o mașină, fără a se vedea nimic din acesta. În timp ce pe ecran vor apărea numele actorilor, regizorului, scenaristului, producătorului etc imaginea va surprinde cele opt personaje principale (Petru, Pavel, Ionuț, Victoria, Producătorul, Regizorul, Machieuza și Bătrânul Bețiv, stând cu spatele la șosea) separat unul de altul, fiecare mergând încet lângă șosea, la intervale destul de mari de timp pentru a se înțelege că nu sunt împreună. Ordinea lor este aleatorie. Apariția lor va fi hotărâtă în funcție de lungimea genericului. Titlul filmului apare doar la sfârșit.

După generic este filmată ca dintr-o mașină o șosea. Aceste imagini țin cât timp se aude o voce spunând:
Cine își imaginează că un film despre anarhie trebuie să cuprindă neapărat niște punkeri sau alte categorii de oameni izolați din punct de vedere al mentalului social se înșeală. De asemenea, dacă o mână de semigânditori purtând tricouri cu Che Guevara, entuziasmați de căderea oricărui guvern, de declanșarea oricărei revoluții, speriați de globalizare dar fanatici de fotbal, crede că va vedea o poveste despre niște eroi postcomuniști și metarealiști care sparg tiparele, se revoltă împotriva sistemului și pronunță cu emfază citate din Bakunin sau Proudhon, asasinează președinți și dictează o nouă ordine mondială, atunci acea mână va fi extrem de dezamăgită. Precum va fi și categoria acelor spirite tulburate care își asumă identități virtuale pe messenger de genul demon negru, satană a văzduhului, înger cutezător sau fată veninoasă crezând că vor trezi umanul sentiment al fricii în rândul semenilor. Anarhia înseamnă probabil cu totul altceva și cu siguranță autorii acestui film habar nu au ce e.

Camera lui Petru.
Imaginea se plimbă încet ca și cum ar fi privirea unui personaj care se află într-o cameră luminată natural. Se insistă pe anumite locuri din ea pentru a accentua impresia de dezordine: pe un T.V.(unde rulează „Surprize, surprize”) atârnă un tricou cu semnul anarhiei acoperind colțul din dreapta sus a ecranului, traversează camera și se oprește la un dulap deschis în care se vad haine aruncate la întâmplare după care se îndreaptă spre un pat unde doarme Petru. Brusc imaginea se mută pe chipul lui Pavel.
Pavel (afectuos): Petru, Petru. Trezește-te!
Imaginea se mută cu 180 de grade arătându-l pe Petru care se întoarce pe cealaltă parte.
Se aude vocea lui Pavel.
Pavel (pe un ton mai ridicat): Bă, trezește-te, bă!
Petru deschide cu greu ochii și se ridică pe spate
Petru (nervos): Bă, tu ce vrei?!
Camera îl filmează pe Pavel.
Pavel (intrigat): Am venit să lucrăm.
Camera se depărtează puțin și in cadru intră Petru, îmbrcat în pantaloni scurți și cu un tricou jerpelit cu Metallica.
Petru (mai nervos): Ce dracu’ vrei să lucrăm la ora asta? E doar 12! Nu știi că eu mă trezesc la unu, beau două cafele, mănânc ceva și abia după ce am băut câteva beri sunt apt de lucru?
Pavel (aproape nervos): Atâta de beat ai fost aseară că ai uitat? Nu am venit să scriem? Tu cu sfântă gura ta ai zis că trebuie să vin din vreme. Ai zis să ajung cel târziu la 11 dar la cum te cunosc eu am zis că să dea Domnul să te găsesc treaz măcar acum. Se pare că m-am cam înșelat.
Petru: Mai du-te-n…bă! Sper că nu începi să te agiți de azi. Mai este foarte mult timp pentru lucru. Mai bine spune ce facem deseară, mergem în discotecă la agățat sau stăm în vreo crâșmă să povestim?
Imaginea se mută pe un ceas de perete. Pe acesta apar lunile cu denumirea prescurtată în loc de ore și în mijloc apare data de 15. Limba ceasului este îndreptată spre luna februarie.
Imaginea rămâne fixată pe ceas dar brusc limba se mută pe luna martie. Camera revine pe Petru care doarme în pat. Se aude vocea lui Pavel.
Pavel (afectuos): Petru, Petru. Trezește-te!
Imaginea se mută cu 180 de grade arătându-l pe Petru care se întoarce pe cealaltă parte.
Se aude vocea lui Pavel.
Pavel (pe un ton mai ridicat): Bă, trezește-te, bă!
Petru deschide cu greu ochii și se ridică pe spate
Petru (nervos): Bă, tu ce vrei?!
Camera îl filmează pe Pavel.
Pavel (intrigat): Am venit să lucrăm.
Camera se depărtează puțin și in cadru intră Petru, îmbrăcat în pantaloni scurți și cu un tricou jerpelit cu Metallica.
Petru (mai nervos): Ce dracu’ vrei să lucrăm la ora asta? E doar 12!
Pavel (plictisit): Atâta de beat ai fost aseară că ai uitat? Nu am venit să scriem? Așa un sentiment de deja-vu am. Ca în fiecare zi de vreo lună încoace. Pornesc de acasă cu speranță că poate tu mă vei aștepta scriind; tot drumul, o jumătate de oră, îmi imaginez scene, creionez personaje, îmi vin idei, îmi zic, nu poate fi Petru ăsta chiar atât de neserios să facă la fel în fiecare dimineață. Ajung bucuros la tine și tu? Tu dormi ca o fleață, parcă ai fi un urs hibernând, te enervezi că te trezesc, și mă aștept în fiecare zi să îmi zici că sunt un iepuraș pe care o să-l dai de toți pereții. Și ca un urs ieșit din hibernare când te trezești ai chef de mers la femei. S-a făcut primăvară dom’le de când tot o lălăiești!
Petru: Mai du-te-n…bă! Dar ce scenariu voiam noi doi să facem? Că mie sincer mi-a ieșit complet din cap.
Pavel: Hai, mă, Petru! Mai du-te și mulge-mi vaca!
Petru (mirat): Aia din Decebal?
Pavel (dezamăgit): Da, boule! Cum ce scenariu?! Un scenariu de film că doar numai din ăla ne-am propus să facem. Mă și enervezi. Păi nu a fost ideea ta?
Petru (mirat): A mea?

Cameră fixă. Camera lui Pavel. În cadru se află un pat destul de mare în spatele căruia se află un perete pe care este desenat cu cărbune semnul anarhiei. În stânga se află o noptieră pe care se află multe cărți iar în dreapta un fotoliu încăpător. Din dreapta intră Pavel cu un caiet și un pix în mână, se trântește plictisit pe pat și începe să-l răsfoiască. După aproximativ 5 secunde intră din stânga Petru, purtând căști pe urechi și mișcându-și capul în ritmul unei melodii ce se aude difuz. Îl privește cu o expresie tâmpă pe Pavel, se așază pe fotoliu și își fixează privirea în cameră. Începe să vorbească tare.
Petru: Bă, e tare camera ta. Îmi dă așa o senzație de liniște. De confort.
Pavel: Vorbește mai încet!
Petru: Am zis că e tare camera ta! Că are ceva fascinant în ea. Tu ești probabil prea obișnuit cu ea ca să o înțelegi cu adevărat. Îți dă o senzație de calm, de plăcere. Știu, o stare de reverie. Parcă mi-ar recita cineva „Somnoroase păsărele”!
Pavel se ridică pe jumătate din pat, îi scoate căștile lui Petru. Se așază la loc cu un zâmbet larg pe față și începe să vorbească privind fix în cameră.
Pavel: No, mă, frumosule! Știu că mai avem timp însă (răsuflând greu) eu nu am mai făcut nici un scenariu până acum (se întoarce spre Petru cu o expresie acuzatoare) așa că măcar de exercițiu ar trebui să începem să scriem.
Petru (privind în gol): Scenariu nu am mai scris nici eu până acum! (îngâmfat, își ridică privirea spre cameră) Am mai scris io vreo 300 de poezii, niște romane acolo, piesele alea de teatru…așa că…stai liniștit!
Pavel: Bine, Petru. Dar suntem doi și eu în afară de niște compuneri din clasa a șaptea nu am scris nimic așa că nu am încredere în mine.
Petru: Hai, mă! Nu te stresa! Lasă, mergem să bem niște beri și totul o să fie bine!
Cei doi se ridică și ies din cadru prin stânga.

Același bar plin de fum. Petru și Pavel stau în aceleași poziții ca în scena de început. În fața lui Petru se află două cafele în fața lui Pavel una. Acum însă bătrânul se află tot timpul în spatele lui Pavel și bea din pahar cu gesturi încete, chiar studiate. Camera filmează din lateral astfel încât să îi cuprindă pe Petru și Pavel în prim plan și pe bătrân în planul depărtat.
Pavel: Bine, măi, Petru. Aseară, alaltăseară, hăhăhă, nici nu mai stau să număr serile, am băut bine. Dar trebuie sa mai și scriem până nu devenim alcoolici.
Pavel face un semn discret cu mâna, spre bătrânul din spatele său.
Petru: Da, clar! O să devenim alcoolici.
Pavel: Lasă-mă că deja dezvolt o fobie în legătură cu asta. În Decebal … vecinul din stânga e alcoolic. Noroc că stă pe colț. Pentru că vecinul din dreapta e alcoolic, vecinul lui din dreapta e alcoolic, vecinul lui din dreapta e alcoolic, vecinul vecinului lui din dreapta e alcoolic și tot așa până în capătul străzii sunt toți alcoolici la rândul lor. Oameni buni în sinea lor dar alcoolici.
Petru: Da, bine mai, Pavel! Azi ți-ai găsit și tu să-ți creezi fobii decebaleze? Chiar azi?
Pavel: Dar ce e azi?
Petru: Păi, tâmpitule! E majoratul lui Dragoș!
Pavel: Și nu putem să-l evităm? Chiar trebuie să începem să scriem altfel o să intrăm într-o criză majoră de timp. Cheful ăsta pică exact când nu trebuie!
Petru: Nu putem să-l evităm fiindcă Dragoș se va supăra pe noi. Știi, și data trecută când a mai făcut chef și nu am mers a făcut crize și nici măcar nu era majoratul lui! Plus gândește-te. Bem pe gratis, femei, mâncare, îți reamintesc, băutură, femei, mâncare. Poți rezista unor argumente ca astea?
Pavel (întristat): Spre surprinderea ta, Petru, chiar pot să rezist oricărui fel de argument când e vorba de scris.
Petru: Uite, îți promit că ne retragem într-o cameră și lucrăm. Așa împăcăm și capra și varza. Bine, nu îs tare hotărât cine e capră și cine varză. Aș fi tentat să zic că totuși varză ești tu. Că pe Dragoș o să-l mulgem bine de alcool azi.
Pavel: Da, ce imagine idilică mi-ai creat în minte, Petru! Noi doi într-o cameră la Dragoș acasă scriind. Eu cu pixul în mână, tu lăudându-mi vinul lui Dragoș. Eu cu pixul în mână, tu dansând cu prima blondă ce ai găsit-o pe traseu. Eu cu pixul în mână, tu urlând disperat „De ce nu mi-ai amintit măi tâmpitule să cumpăr prezervative!”. Eu cu pixul în mână, tu sforăind pe un pat de beat ce ești. Minunat, Petru, hai să mergem, sunt convins că o să scriem niște scene geniale.
Pavel îl privește resemnat pe Petru.Camera se depărtează încet lărgind câmpul vizual.

Același bar plin de fum. Camera filmează larg barul, televizorul și se oprește pe Petru care are în față două cești cu cafea.
Petru: Băi, Dragoș! Știu că sunt nașpa vorbind urât de Pavel. Dar, uite! În seara când am fost la majoratul tău el de fapt a tot insistat să nu mergem dând ca motiv că am avea de scris! Io înțeleg că e stresat de termenul limită al concursului dar dă-o dracului, ce e mai important, un concurs sau prietenii? A fost în stare să mă roage ca la cheful tău să stăm să scriem. Boul! De parcă la un majorat mergi să scrii nu să bei, nu să mănânci, nu să agăți femei. Și a stat posomorât toată seara numai ca să îmi demonstreze mie că el e serios și eu nu. Dacă mă luam după el stăteam degeaba toata seara. Așa am marcat cu fericire blonda aia care e în clasă cu prietena ta.

Același bar plin de fum. Camera filmează larg barul, televizorul și se oprește pe Pavel care are în față o ceașcă de cafea.
Pavel: Să îmi zici tu mie, Dragoș, te-ai fi supărat așa tare dacă nu mergeam la majorat? Că doar ești și tu om, înțelegi când cineva are de lucru. Și scrierea unui scenariu nu-i o chestie pe care s-o tot lași de pe-o zi pe alta. Dar, te rog să nu mă înțelegi greșit! Voiam să merg la majoratul tău, că doar o dată împlinești 18 ani, dar deja mă scârbisem de atâta ieșit, băut și pierdut vremea. Mă duce cu zăhărelul în fiecare zi : „Hai că mâine ne apucăm, că poimâine, ca răspoimâine” și tot așa. De fapt, știi măi, Dragoș, eu sunt de vină că nu-i trag vreo două ca să-și revină la realitate. Și dacă și-ar reveni la realitate, cine știe ce realitate ar alege.

Același bar plin de fum. Camera filmează larg barul, televizorul și se oprește pe Petru care are în față două cești cu cafea.
Petru: Andrei, nu îi lua apărarea! Știu că ești prietenul lui cel mai bun dar în fața mea nu e om.
Adică a urlat la mine că i-am mâncat ultimele ouă? Doamne, știu că nu am bani dar asta nu înseamnă că trebuie să strige la mine. Trebuia să îl fi auzit. Parcă era actor de provincie jucându-l pe King Kong. Mai rău! Parcă i-aș fi furat casa! La urma urmei, ce? De parcă nu aș știi că nici el nu dă bani pe ele, de parcă nu aș știi că i le aduce maică-sa din Decebal. (privește drept în cameră aproximativ zece secunde ca și cum l-ar asculta pe interlocutor) Bine, măi, Andrei! Și tu vii cu asta? Da, erau ultimele ouă din frigider! Bun, nu mai avea bani! De aia nu trebuia să devină isteric. (din nou o pauza de aproximativ 5-6 secunde ca și cum ar asculta) Și ce dacă nu mai avea bani de mâncare, nici eu nu am și nu mă vezi urlând!

Același bar plin de fum. Camera filmează larg barul, televizorul și se oprește pe Pavel care are în față o ceașcă de cafea.
Pavel: Și îți zic, măi Andrei, am crezut că înnebunesc. Mă cheamă să dorm la el ca să nu pierdem vremea și să ne apucăm de scris, în cealaltă zi, cât mai repede. Nu știu ce a fost în capul meu. Nu am închis un ochi toată noaptea. Parcă și acum simt cum sunetul sforăitului lui îmi înconjoară creierul și-l strânge ca pe o lămâie stricată. Dimineața îmi tremura pixul în mână de la vibrațiile emise de domnul Petru toată noaptea.
Așteaptă 6-7 secunde.
Pavel: Da, știu că știi și tu. Toată lumea știe de fabulosul sforăit al lui Petru. S-o fi și mândrind cu el. Și colac peste pupăză, dimineața, văzând că nu sunt bun de nimic, mă ia la rost.”Că ești neserios, că ești inconsecvent, că te doare-n bă de scenariu, că așa nu o să-l terminăm niciodată.”Eu să fiu neserios și inconsecvent, eu? Urlă și el ca să-și apere lenea. Pe lângă asta îmi mănâncă și toată mâncarea.

Același bar plin de fum. Camera filmează larg barul, televizorul și se oprește pe Petru care are în față două cești cu cafea.
Petru: Știu că încă îl iubești. Dar tu ești femeie și gândești totul prin prisma altor lucruri. Tu ai avut o relație cu el, îi cunoști părțile ce nu le cunosc eu. E altă treabă, oarbă de iubire cum te văd sunt sigur că nu ai fost capabilă să vezi cât poate fi de tipicar, cât poate fi de enervant, cât poate fi de prost uneori. Ãsta e adevărul. Degeaba te ridici, nu demonstrezi decât că ești o proastă ca el. De fapt ce mă mir, de aia îl iubești.
Se oprește câteva secunde, urmărește cu privirea ceva, se întoarce brusc în picioare și începe sa strige.
Petru (furios): Pleacă tâmpito!

Același bar plin de fum. Camera filmează larg barul, televizorul și se oprește pe Pavel care are în față o ceașcă de cafea.
Pavel: Puiule, îți spun că o să cedez psihic. Atât am tras de el că nu mai pot. Și i-am tot zis: ”Hai măi Petru să ne apucăm odată de scenariul acela blestemat!”. El: „Eu nu mă stresez.” El nu se stresează. Bine că am făcut eu ulcer și hernie de la cât am tras de el și cât l-am tot ridicat din pat degeaba. La ce greutate are, ar trebui sa devin campion mondial la culturism. (cu scârbă) „Nu te stresa că mai avem timp!” Și cum își permite imbecilul naibii să te facă tâmpită!? El care nu știe decât să bea bere și să sforăie. (cu ton ironic de țață) „Păi să vezi că am scris 300 de poezii, vreo 2-3 romane, bla, bla, bla.”(intrigat) Și de ce naiba bea tot timpul două cafele?
Imaginea se mută pe bătrânul bețiv care stă pe un scaun în spatele lui Pavel cu un pahar de votcă in mână. Este îmbrăcat neîngrijit, neras, cu cearcăne, părul ciufulit.
Bătânul bețiv: Păi, nu vezi ce mare e?
Imaginea se mută pe Pavel care are pe față o expresie de stupefacție.

Camera lui Petru. Aceeași dezordine. Petru doarme. Imaginea surpinde elementele de decor aproximativ ca în prima scenă care are loc în această cameră: filmează succesiv, televizorul, dulapul, etc. După ce îl filmează pe Petru se ridică spre ceasul care arată data exactă. Pe ceas minutarul arată luna aprilie iar în mijloc cifra 8. Sticla ceasului se sparge și cioburile cad pe jos. Această mișcare este redată lent, camera urmărind căderea cioburilor. Imaginea se mută pe Petru. Petru sare brusc din pat. În acest moment se aude deschizându-se ușa și în cadru apare Pavel cu o față foarte mohorâtă.
Petru (cu o expresie de disperare pe față): Măi, omule, mai avem șapte zile până expiră termenul. Ești nebun. De ce nu ai tras de mine!? Ești profund inconștient, incompetent, aberant, superficial, neserios, nevaloros, ești o pramatie. Cum facem cu scenariul?
Pavel (foarte ironic): Da, ce sa zic. Cum facem cu el? Oricum oamenii ăia din juriu o să se gândească că l-am terminat de cine știe când dar că l-am trimis la termenul limită pentru a face pe interesanții. Ce om normal s-ar apuca de scrierea unei chestii atât de ample cu șapte zile înainte de expirarea datei limită? (tace câteva secunde) Cred că următorul scenariu ce ar trebui să îl scriem dacă o să reușim vreodată să îl terminăm pe ăsta va fi unul despre doi oameni cu numele Petru și Pavel care au tot încercat să facă un scenariu cu titlul „Teoria și practica anarhiei”. Îți dai seama, nimeni nu s-ar aștepta. „Teoria și practica anarhiei 2”. Toți ar crede că personajele fac ceva mai grotesc decât în primul, poate se așteaptă și la ceva scene de sex explicit, că doar e film european…
Petru:…de artă! Nu uita să precizezi!
Pavel: Nu mă întrerupe că visez frumos, nu vezi? Un film despre doi idioți care scriau o poveste. Doamne, un film despre noi doi! Dar de ce nu un film despre tine doar, Petrule! Că io de bine de rău am conștiința curată. Ficatul cam distrus, că doar am stat cu tine. Dar conștiința mi-e curată. Am făcut tot ce era omenește posibil ca să îl începem, ce să spun de finalizarea lui. Măcar atât mă mai liniștește. Sunt sigur că în țara asta se mai află cel puțin o sută de oameni care vor să participe la concurs și sunt în aceeași situație ca noi.
Petru: Ce dracu’ vrei să spui cu asta?!
Pavel: Că precis nu suntem singurii inconștienți care se apucă de un scenariu cu câteva zile înainte de expirarea termenului limită. Cu certitudine așa fac toți. Să dea Domnul să nu mă înșel.
Petru: Bine, taci! Măcar acum m-am trezit la realitate.
Pavel: Da, te-ai trezit la realitate și ieri, cu 8 beri, și alaltăieri, cu un litru de bitter, și răsalaltăieri, cu o juma’ de sticlă de votcă. Dacă număr zilele din anul ăsta o să ajung să constat că nu mai există băutură din care cu umilul tău ajutor și îndemn să nu fi încercat. Totuși, poate printr-o minune, azi ai dreptate. Poate, reducând la absurd, azi o sa scriem ceva mai mult decât ieri. Mă gândesc că oricum, dacă scriem ceva e mai mult decât ieri, sau alaltăieri…și o putem ține tot așa până în februarie…pentru că deocamdată nu am scris nimic.
Petru se ridică din pat cu o privire furioasă ieșind din cadru. Pavel se așează gânditor pe pat și scoate din geantă două caiete, multe pixuri, țigări, plicuri de cafea, un flacon cu suc, o șapcă, medicamente, un lap-top și un telefon pe care îl închide oftând după care îl pune înapoi în geantă. Petru reintră în cadru îmbrăcat. Se așează lângă Pavel, ia în mână un caiet și un pix și începe să scrie. Pavel deschide lap-top-ul cu un aer resemnat și începe să tasteze.

Petru și Pavel stau într-un oraș, pe un pod de cale ferată ce trece pe deasupra unei șosele largi, mărginită de blocuri sau altfel de clădiri. Noaptea. Sunt filmați din spate astfel încât în partea de jos a imaginii să li se vadă doar capetele și în planul depărtat șoseaua luminată puternic, ca și cum cei doi ar sta pe marginea podului. Din când în când trec mașini și tiruri pe sub ei, din ambele direcții.
Petru: E 8 aprilie 2006. O noapte frumoasă de sâmbăta. Cerul e senin și vremea e minunată.
Numai potrivită ca să stai pe un pod, să privești o șosea tristă și să bei.
Pavel (privind spre cer): Da, am așteptat anotimpul ăsta de foarte multă vreme. Toată iarna am privit cerul și chiar dacă era senin nu înțelegeam nimic. Asta e prima seară când mi se clarifică și mie în cap constelațiile. Acum în sfârșit ma simt bine. E prima seară când stau liniștit că am început să scriem.
Petru: Nu aș prea compara activitatea noastră și ideile cu niște constelații dar, mă rog, fiecare cu metaforele lui. Eu am unele mai reușite.
Pavel: Petru, hai să nu ne certăm măcar astă seară. Io nu vorbeam despre asta. Chair mă refeream la stele. Nu știu configurația stelelor în timpul iernii. Dar vara mă uit pe cer și totul mi se pare logic. Casiopeea, Hercules, Săgetătorul, Cefeu, Delfinul…
Petru: Tu despre ce dracu’ vorbești? Deja ești beat?
Pavel (ca și cum nu l-ar fi auzit): …și vara nu e nimic mai frumos decât să stai culcat pe spate și să te uiți la ploile de meteori. Erau concerte la televizor dar eu stăteam în grădină la Decebal și le priveam,
Petru: Dar voi aveți televizor acolo la Decebal?
Pavel: Am prins odata un meteor cu magnitudine de minus 7. Ãla e foarte fain. Gândește-te că luna are minus 12 iar soarele minus 30. Plus urma care o lasă.
Petru: Și ce concerte erau?
Pavel: Făcea parte din curentul Perseidelor.
Petru: Pavel, eu știu că tot ce vorbești tu în film e subtitrat dar tot nu înțeleg ce zici. Așa că fii mai explicit te rog.
Pe șosea apare o căruță care înaintează în direcția podului.
Petru: Ce naiba caută o căruță pe drum la ora asta?
Pavel: Asemenea observații nu se pot face decât din România.

Începe o melodie tristă. Cât timp se va auzi această melodie se vor succede o serie de imagini care îi arată pe Petru și Pavel scriind în barul cu fum, pe stradă în timp ce merg încet, în camera lui Petru, în camera lui Pavel, în parc stând pe o bancă, certându-se pe stradă, din nou scriind în parc, din nou în barul cu mult fum Petru cu două cafele în față, Pavel cu una.

Toate aceste imagini sunt date înapoi cu rapiditate, melodia de asemenea.
Pe șosea apare o căruță care înaintează în direcția podului.
Petru: Ce naiba caută o căruță pe drum la ora asta?
Pavel: Asemenea observații nu se pot face decât din România.
Camera lui Pavel. Petru stă pe fotoliu cu laptopul pe genunchi. Scrie preocupat. La un moment dat începe să îl agite, cam cinci secunde după care se ridică cu o față foarte furioasă. Aruncă laptopul pe pat.
Petru: Nu se poate! Cristoase! Fix azi! Când mai avem atât de puțin timp. Este imposibil, improbabil, inuman!
Pavel intră din dreapta fugind.
Pavel: Ce s-a întâmplat, mă?
Petru: S-a stricat laptopul de tot!
Pavel ia laptopul în mână și începe să umble la el.
Pavel: Da, e terminat.
Dă cu el de pământ, se așează pe marginea patului și își ia capul în mâini.
Petru (hotărât): Eu mă las. Abandonez. Ne urmărește o piază rea! Dă-l naibii de concurs. Așa nu se poate!
Pavel: Petru, cred că ai dreptate cu piaza rea care ne urmărește dar nu poți abandona acum.
Petru: Ba să vezi cum pot! (dând cu un picior în laptop) Lua-i-ar naiba pe toți cu tehnologiile lor cu tot. Îmi bag piciorul și merg să beau.
Pavel: Și eu sunt nervos de îmi vine să mă pun în cap dar o dată în viață să facem asta cu folos. Luăm cu noi caietele și scriem în crâșmă. Cât despre partea de tehnoredactare nu e mare problemă. Ne împrumută Dragoș sau Andrei un laptop.
Petru: Tu nu ai decât să iei câte caiete vrei. Eu sunt nervos pe toată lumea asta și merg să beau!
Pavel: Și eu, și eu!
Petru și Pavel ies prin stânga.

Un bar sordid. Mulți bețivani. Petru și Pavel stau față în față. Petru are două sticle de bere iar Pavel una. Pe masă se mai află multe caiete, pixuri, țigări. Cei doi vor fuma în permanență pe parcursul acestor dialoguri. În spatele lui Pavel se află bătrânul bețiv cu un pahar de votcă în față. Camera îi va filma pe rând în funcție de replici, în cadre destul de largi care să cuprindă berile. Din când în când îi va filma din lateral și va arăta imagini cu bețivanii din bar. Doar atunci va apărea în cadru și bătrânul bețiv.
Pavel: Uite, scena asta de dragoste dintre protagoniști nu trebuie să implice neapărat nuditate și, doamne ferește!, chestii explicite. Poate fi rezolvată cu două-trei săruturi tandre, gesturi delicate, lumânări, piese de dragoste et caetera.
Petru: De ce să nu băgăm sex chiar explicit? Și așa e la modă!
Pavel: Păi tocmai de aceea! Nu va semăna cu multe filme românești. Nu se vor vedea sâni și nu se vor auzi înjurături.
Petru: Peste măsură.
Pavel: Fără înjurături. Punct. N-o fac asta de rușinea părinților mei când vor merge la biserică în Decebal să se mândrească cu mine. Ci pentru că am senzația teribilă că scenariștii din țara asta își fac proiectele pentru a se lăuda care știe mai multe cuvinte urâte. Cred că își fac listă cu ele și le distribuie după situație. Merg în mahala că și culegătorii de folclor iar dacă nu găsesc nimic priginal inventează ei ceva înjurături noi.
Petru (mârâind și bând o gură de bere): Aici trebuie să recunosc că ai dreptate.

Același bar sordid. Petru are în față două beri, Pavel una iar lângă ele se află trei sticle goale.
Petru: M-am gândit că ar fi bine să mă folosesc de cultura mea generală. Măcar așa o să simt că nu am citit degeaba. Nu are rost să mă chinui să formulez teorii originale despre anarhie când au existat oameni mai deștepți înaintea mea care să le gândească. Tu ce zici?
Pavel: Mi se pare destul de corect. În definitiv nu tu ai inventat anarhia. Chiar, chestia asta a fost creată de cineva anume?
Petru: A fost o serie de inutili într-o vreme. Nu merită să îți bați capul cu asta. Cred că toți erau de fapt comuniști. Oricum, unul singur a meritat cu adevărat. Era un poet portughez care scria atât de bine și avea atât de mult talent încât semna cu patru nume poezii fără ca nimeni, nici cei mai pertinenți critici, să își dea seama. A scris el o povestire despre anarhie. Lasă că bag ceva despre el în scenariu și îți explic după aceea.

Același bar sordid. În fața lui Petru se află două beri, în fața lui Pavel se află una. Lângă ele se află nouă sticle goale.
Pavel: Oare nu va fi prea kitschoasă ideea de a lega anarhia de muzica rock și nu numai? Că noi vrem să ajungem în final la un film care să aibă în coloana sonoră piese de la Timpuri Noi, Luna Amară, Vița De Vie, Implant, Alternosfera, Omu’ Cu Șobolani lângă care ar merge niște Paraziți, Raku sau Deceneu. Artiști care fac muzică de protest în general. Au toate astea legătură cu anarhia?
Petru: Într-un fel sau altul au. Dar cu anarhia adevărată care pentru mine înseamnă ideea de libertate absolută. Și merită să plasăm întâlnirea eroilor noștri într-o rockotecă tocmai pentru că acolo merg mulți oameni care se cred diferiți, alternează tricouri cu Ernesto Guevara și altele cu trupe de punk sau cu semnul anarhiei pe ele de parcă ar exista o legătură. În realitate sunt o mână de frustrați care după ce vor termina facultatea se vor tunde, vor îmbrăca un costum elegant și vor deveni sclavii sistemului calificând etapa anarhistă a vieții lor ca fiind o copilărie tocmai pentru că nu au înțeles nimic din toată treaba asta numită anarhie. Eroii noștri sunt exact ca ei. Nu știu că poți fi anarhist citind poezie și ascultând Rachmaninov.

Același bar sordid. În fața lui Petru se află două beri iar vizavi se află una. Lângă ele se află doisprezece sticle goale. Pavel vine spre masă și se așează cu două pungi de sticksuri în mână pe care le plasează între berile din fața lor. Camera filmează larg această mișcare și se oprește filmându-i din lateral.
Petru (vizibil amețit): Mersi, de la atâta bere mă ardea foarte tare stomacul.
Pavel tace studiind atent punga.
Petru: Dar ce faci, măi?
Pavel: Tu știai că sticksurile pot conține resturi de alune?
Petru: Nu, ce chestie. De parcă le-ai simți gustul!

Același bar sordid. Pe masă se află optsprezece sticle goale de bere. Camera filmează aceste sticle după care se ridică filmând larg. În cadru apare Petru cu un caiet în mână citindu-le bețivilor care îl ascultă cu atenție.
Petru: Și aici vine scena în care eroina îi dezvăluie anarhistului dragostea ei: Tu ești un om extraordinar! Ai o gândire atât de profundă. Când mi-ai zis că lumea asta e de ...bă, mi-am dat seama că nu știu nimic, că pentru mine omul și înaltele lui idealuri sunt o mare necunoscută, că până acum toată existența mea de până acum a fost un vid, am trăit ca o legumă, nutriționându-mă și respirând inutil aerul acestei planete. Viața mea a fost doar o risipire dar acum, că te-am găsit pe tine totul a căpătat sens.
Bețivii îl aplaudă si îl ovaționează. Pe ultimele cuvinte ale lui Petru camera se va depărta ca și cum ar ieși cu spatele pe un geam.

Reîncepe melodia tristă. Cât timp se va auzi această melodie se vor succede din nou seria de imagini care îi arată pe Petru și Pavel scriind în barul cu fum, pe stradă în timp ce merg încet, în camera lui Petru, în camera lui Pavel, în parc stând pe o bancă, certându-se pe stradă, din nou scriind în parc, din nou în barul cu mult fum Petru cu două cafele în față, Pavel cu una. După aceasta vor urma scene scurte la un xerox și intrând la poștă depunând un plic mare. De aici vor reveni în camera lui Petru.
Petru și Pavel intră în cameră, se așază pe pat și rămân nemișcați câteva secunde. În momentul în care se termină melodia cei doi ridică capul deodată.
Petru și Pavel (exclamând): Am terminat!
Camera se mută pe cioburile de pe jos urmărindu-le ridicarea lentă spre ceasul de pe perete până când acesta revine la forma inițială.

O gară. Petru și Pavel stau cu rucsacii în spate. Sunt îmbrăcați în tricouri și pantaloni scurți. Privesc în gol. Dincolo de ei se vede un tren de călători pornind din stație. În momentul când se aude fluierul impiegatului cei doi își ridică capetele și se privesc speriați unul pe celălalt. Camera filmează de dincolo de un gard care separă liniile astfel încât să le surprindă cu claritate doar busturile.
Petru: Măi, Pavele, ești sigur că am ajuns unde trebuie? Eu, știi bine, nu am prea călătorit, am preferat să îmi iau subiectele din chestiile trăite de mine, din experiențele mele personale. Orice deplasare în alt oraș este pentru mine un adevărat chin. Îți dai seama că mă simt efectiv traumatizat. Mi-e dor de casă. Oare era absolut necesar să venim până aici? Nu era mai simplu să ne trimită banii prin poștă?
Pavel: Ești absolut briliant, omule! Normal că puteau. Deși pentru asta ar fi necesar să și câștigăm. Deocamdată suntem doar în finală și stam trei zile pe cheltuiala lor. Dacă luăm ceva, bine, dacă nu, la fel de bine. Important este să vorbim cu oamenii care sunt în meseria asta, să vedem cât mai multe filme bune, că de aceea am venit la un festival de film și de aici...fie ce-o fi! Oricum, măcar atâta liniște am și eu pe suflet că necunoscând orașul poate o să te abții de la pierdut vremea. Nu uita! O să mergem precis la niște mese de protocol. Încearcă să nu bei chiar toată băutura de pe masa că nu e frumos. Te poți abține și tu măcar trei zile că n-o să-ți plângă ficatul.
Petru: Pavel, îți promit! Numai să nu mă lași singur în orașul ăsta mare că dacă mă pierd nu știu ce să mă fac. O să plâng, o să mă deprim sau cine știe ce prostii o să mai fiu în stare să fac.
Pavel (protector): Hai, mă! Nu mai ai zece ani să te plângi așa! Dacă aici te pierzi ce o să faci dacă printr-un miracol va plăcea scenariul nostru cuiva și va trebui să facem un film după el. Nu te gândești că va trebui să mergem în București. Și acolo chiar poți să te pierzi.
Pavel pornește spre stânga urmat de Petru. Camera îi urmărește două secunde după care face o întoarcere de 180 de grade și se oprește pe o placă imensă agățată de o streașină pe care scrie Cluj Napoca. Se aude vocea lui Pavel.
Pavel: Ãla e oraș mare, nu Clujul!

Următoarea scenă va fi filmată din două părți, cu mișcări largi de cameră care să acopere toate elementele. O cameră va filma din lateral iar alta pe Petru și Pavel din față.
Centrul Clujului. Petru și Pavel intră într-o piață în care se află o statuie ecvestră. Vizavi de aceasta se află o scenă pregătită pentru un concert. Pe iarbă se află mulți pletoși tineri care beau din sticle de votcă. Lângă ei stă întins bătrânul bețiv, rezemat în coate, cu un pahar gol în mâna dreaptă. Petru și Pavel se opresc în dreptul lui și își dau coate privindu-l. Un tânăr cu pantaloni largi de culoare deschisă și un tricou negru se ridică cu o sticlă și îi toarnă bătrânului în pahar după care ciocnește cu el. Acesta dă pe gât paharul și îl întinde din nou către tânăr. Tânărul nu îl bagă în seamă și se îndreaptă spre Petru și Pavel cu sticla. Petru întinde mâna cu o expresie pofticioasă pe față dar Pavel îl ia de cealaltă și îl trage mai departe. Camera îi urmărește din lateral.
Pavel: Petru, acum douăzeci de minute ți-am cerut în gară să te abții de la băut. Păi dacă asta numești tu abținere, ce să zic. În stilul ăsta o să ne faci de rușine pe amândoi și crede-mă chiar nu merit așa ceva din partea ta. O să fie frumos să mergem la organizatori cu tine beat mort? Nu mai ești acasă. Dacă o să bei de la toți care îți oferă, unde ajungi?
Petru și Pavel se opresc în fața scenei. Camera îi filmează ca și cum ar fi poziționată pe scenă.
Petru: Hai mai scutește-mă cu morala că încă nu am mai fost treaz la vreun concert și nu am de gând să încep asta chiar azi. Dacă vreau, beau. Sunt adult și responsabil.
Pavel: Ești idiot ca un babuin și responsabil ca o frunză de păstârnac. Nu mă întreba ce am vrut să zic cu asta.
Lângă ei se oprește o tipă drăguță. Ea este îmbrăcată cu blugi și poartă un tricou care îi ajunge până la ombilic. Petru o privește cu jind.
Pavel (către tipă): Nu te supăra, știi, noi nu suntem de aici, noi am venit în Cluj pentru festivalul de film unde ni s-a calificat un scenariu în finală și am vrea să ne spui și nouă două lucruri, unde e sediul festivalului și cine cântă aici în seara asta.
Tipa îi privește ironic, îl studiază pe Petru și se întoarce spre Pavel.
Tipa: O să îți zic și trei lucruri dacă vrei. Unde e sediul festivalului nu știu dar nu cred că e mare lucru să afli, o să cânte „Luna Amară” și al treilea lucru ce ți-l spun deși nu m-ai întrebat e că amicul tău e un obsedat libidinos care dacă îmi mai fixează în halul ăsta decolteul o să primească și o palmă.
Pavel îl îmbrâncește pe Petru care începe să strige isteric.
Petru: Luna Amară! Luna Amară! Trupa mea favorită, Pavele! Ce bucuros sunt. O să merg să vorbesc cu băieții despre anarhie!
Pavel: Taci, mă, idiotule, ăia îs oameni deștepți, crezi că o sa fie ei curioși de tine?
Petru tace dezamăgit. Tipa îl privește cu scârbă și pleacă. Petru se întoarce dezamăgit în direcția ei după care se uită la Pavel.
Petru: A zis că sunt drăguț? Hai, știu că asta a zis! Am văzut eu cum se uita ea cu dorință la mine. Și nu orice dorință, Pavele! Se uita cu dorința aia, cu D mare!
Pavel: Da măi Petrule! Cred că așa ceva zicea, nu am fost foarte atent! Dar mă gândesc că de aia a plecat așa repede că îi plăcea de tine.
Petru (cocoș): Am talentul ăsta să le intimidez pe femeile care mă vor. Pățesc asta de când mă știu.
Petru și Pavel se întorc spre dreapta și ies încet din cadru. Vocea lui Petru se mai aude câteva secunde.
Petru: Oare am complexat-o cu alura mea intelectuală?
(Într-o fericită situație cum ar fi transpunerea acestui scenariu într-un film, scena ar putea continua cu intrarea celor din Luna Amară și cu o melodie din concert pe care Petru și Pavel ar asculta-o bucuroși, eventual dansând)

Interiorul unei camere de hotel. Două paturi lipite, o oglindă mare pe perete, două noptiere, un televizor. Camera filmează dintr-o direcție ipotetică a unui balcon fără a cuprinde și televizorul în cadru. Petru și Pavel intră pe ușă și își lasă rucsacii lângă paturi. Pavel se întinde pe pat, obosit, Petru intră pe o ușă de lângă intrare, unde se află baia. Vocea lui se va auzi înfundat cât timp se va afla acolo.
Petru: Pavel, Pavel, hai să vezi ce faină e baia!
Pavel (plictisit): Ești la un hotel bun, e normal să existe o baie decentă!
Petru: Hai, mă, să vezi! Sunt și prosoape, săpun…(se aude sunetul unui jet puternic de apă) Pavele, aici curge apă caldă.
Pavel se ridică, se întoarce cu spatele la cameră mergând și se oprește în cadrul ușii de la baie. Vocea lui se va auzi mai înfundat.
Pavel: Măi, viezure! De ce te miri în halul ăsta? Doar și la tine acasă curge apă caldă! În orice hotel, chiar și în unul din Zimbabwe există apă, prosoape și săpun. Asta este ideea. Să ai condițiile de acasă.
Pavel se întoarce cu fața spre cameră și revine pe pat. Ia telecomanda în mână și deschide televizorul. Se aude melodia de deschidere a emisiunii „Surprize, surprize”.
Pavel (pentru sine): Normal că ai condițiile de acasă. Tot ce trebuie e să le folosești. Dar tu uiți să le folosești. Că ești un sconcs. (tare) Petru, uite, este televizor, este și cablu. Vai, ce minune! Este chiar televizor cu Andreea Marin. Îți dai seama ce chestie? Să ne dea aceeași cameră cu a televizorului unde apare Andreea Marin.
Petru iese îmbrăcat doar în pantaloni scurți, cu spumă de bărbierit pe față, cu un aparat de ras în mână, se așază pe marginea patului și începe să se uite la televizor cu gura căscată. Ca și cum ar avea un gest reflex duce aparatul spre față. Pavel sare înfuriat și îl împinge.
Pavel: Dar unde te crezi? Du-te în baie să te bărbierești. Doar nu ai de gând să stai aici holbându-te la Andreea toată seara. Se dă în reluare oricum. Te uiți atunci. Acum nu mă enerva. Am chef să mă uit la ceva liniștit, la ceva frumos, nu știu la ce exact dar probabil vreau să adorm ascultând muzică.
Petru se ridică dezamăgit și intră din nou în baie. Începe să cânte „Mistrețul”, piesa formației Timpuri Noi. În acest timp Pavel se ridică și se îndreaptă spre cameră ca și cum ar vrea să iasă pe balcon. Se răzgândește și se îndreaptă spre rucsacul lui, îl desface, se așază pe marginea patului și începe să scoată cărți din rucsac. Vocea lui Petru se aude din nou înfundat.
Petru: Am o rugăminte mare la tine. Te uiți tu dacă aici se prind posturi erotice că tare am chef de un film cu prostii.
Pavel privește surprins în direcția băii. Ia o carte și o aruncă pe pat.
Pavel: Nu, domnule! Nu îți fac favoarea asta și nu mă interesează ce crezi. Ai fi în stare să ma trimiți pe hol până îți termini tu treaba, nu?
Petru: Aș fi!
Pavel:De fapt la ce să mă aștept de la tine. Să ai un comportament normal? Mă mir că nu ți-ai luat de băut. Încă.
Petru: O să comand la room-service.
Pavel (uluit): Ești nebun? Decât să te las să faci asta mai bine merg cu tine în oraș. Ai cea mai vagă idee cât costă o bere într-un hotel?
Petru iese perfect bărbierit și rămâne rezemat de peretele camerei.
Petru: Nu!
Pavel: Nici eu dar decât să risc să rămâi fără bani și să trebuiască iarăși să îți dau eu prefer să ieșim. Oricum e plictisitor aici. Ai terminat cu partea igienică?
Petru: Da!
Pavel: Sigur?
Petru: Foarte sigur!
Pavel se ridică se îndreaptă către baie în timp ce Petru se întinde pe pat, ia telecomanda și începe să schimbe posturile până se aude vocea Andreei Marin.

Filmarea acestei scene se va realiza în stilul unei transmisii de televiziune. Va exista o cameră mobilă, una fixă din lateral și una fixă din față.
O sală de conferințe, în capătul sălii se află o masă lungă cu multe microfoane. Pe peretele din spatele acesteia se află un banner cu semnul anarhiei. În sală se află mulți ziariști. Este filmat un cadru larg cu camera laterală care surprinde animația dinaintea unei conferințe de presă. Se aude un amalgam de voci. Imaginea o preia camera mobilă.
În cadru apare o tânără cu un microfon în mână, îmbrăcată elegant care privește dezorientată și agitată în cameră. Interpretează aceeași fată care s-a întâlnit la concertul Luna Amară cu Petru și Pavel. Poartă o perucă de culoare diferită de cea obișnuită a interpretei. Se aude o voce din off.
Voce off: Andromeda, ai legătura!
Andromeda: Da, mi se spune că am legătura, bună seara, Anca, bună seara, doamnelor și domnilor! Sunt în direct de aici de la sediul festivalului de film de la Cluj Napoca unde în câteva minute va începe conferința de presă susținută de câștigătorii concursului de scenarii. În frumoasa capitală transilvană s-au decernat astăzi premiile festivalului în cadrul unei gale extraordinare pe care ați putut-o urmări în exclusivitate la postul nostru de televiziune. La solicitarea noastră, a presei, marii câștigători, Petru și Pavel, laureați pentru scenariul „Teoria și practica anarhiei” despre care nu avem foarte multe informații dar din surse pe care nu loe putem dezvălui...
Andromeda se oprește două secunde încurcată.
Andromeda: Anca, mă auzi?
Voce off: Da, te ascultăm, spuneai că la solicitarea presei cei doi scenariști..
Andromeda: Da, Anca, la solicitarea presei, Petru și Pavel au organizat o conferință de presă pentru a da mai multe detalii...dar iată că cei doi intră în sală...
Imaginea trece la camera fixă din mijlocul ziariștilor. Petru și Pavel se așează pe două scaune aflate în spatele mesei. Se aud aplauze. Intră un chelner care pune în fața lui Petru două cafele și în fața lui Pavel una. Aceștia pot fi îmbrăcați normal, cu blugi și un tricou simplu. În timp ce acesta iese Petru începe să vorbească.
Petru (cu emfază): Bună seara! Vă mulțumim că ați venit la conferința noastră de presă. Văd că v-ați adunat în număr foarte mare ceea ce mă bucură enorm deoarece consider că acest scenariu al meu a fost înțeles de acest juriu extraordinar care din păcate nu a putu fi alături de noi în această seară.
Voce 1(femeie vorbind foarte nazal): De unde a pornit ideea acestui scenariu?
Petru (umflându-se în pene): Păi cum să vă spun!
Voce 1: Întrebarea era adresată colegului dumneavoastră.
Petru îi aruncă o privire plină de ură lui Pavel.
Pavel (timid și surprins de situație): Ãăă, ideea este foarte interesantă..însă cu acordul dumneavoastră o să îl rog pe Petru să vă răspundă la întrebare deoarece ideea a fost a lui.
Petru îi aruncă o privire plină de dragoste lui Pavel după care se întoarce spre public.
Petru (din nou cu aroganță): Cum să spun! Ideea va fi înțeleasă doar în momentul când un film va fi făcut după ea. Pavel știe la ce mă refer. Dar revin. Ideea acestui scenariu nu mi-a venit în Decebal. Acest scenariu își are începutul în minunatul vostru oraș. Mai acu’ câțiva ani stăteam pe malul Someșului admirând o gașcă de anarhiști care desenau semnul acestui curent al filosofiei politice pe zidul unei case de pe mal. În clipa aceea binecuvântată de Dumnezeu mi-am dat seama de forța intrinsecă a acestei doctrine și m-am hotărât să o ilustrez printr-un scenariu de film. Am ales filmul ca formă de exprimare a concepțiilor mele în ciuda faptului că de-a lungul unei existențe frământate, (râde) mă refeream desigur la a mea, (râde din nou cu subînțeles) am scris 300 de poezii, niște romane acolo și câteva piese de teatru.
Voce din public: Unde au fost publicate? Am dori să le citim și noi!
Petru roșește iar Pavel intervine.
Pavel: Trebuie să spun asta pentru a nu vă face o impresie greșită despre colegul meu, Petru! Ar trebui să vă dea explicații pe care știu că nu îi face plăcere să le dea. Domnilor și doamnelor, omul din stânga mea, deși nu este cunoscut marelui public este totuși un mare scriitor, din păcate unul neînțeles. Refuzat de edituri, refuzat sistematic de niște edituri ancorate în clișee, a renunțat la glorie deși o merită mai mult decât oricare dintre autorii tinerei generații. (bombastic) Îmi asum cu mândrie și demnitate faptul că am reușit să conving acest mare talent să iasă din anonimat.
Voce 2 (bărbat, bas, ironic): Deci ne lăsați pe noi jurnaliștii să înțelegem că, deși ați câștigat împreună acest premiu, doar Petru trebuie gratulat iar singurul dumneavoastră merit a fost să scoateți din anonimat pe acest geniu neînțeles?
Petru (după ce a stat sfios pe parcursul ultimelor replici, revoltat): Nici vorbă de așa ceva! Pavel a fost mai mult decât o motivație. A contribuit enorm la scrierea acestui scenariu!
Voce 1: Da! Scenariu în care este vorba despre...?
Pavel: Este complicat să povestești într-o conferință de presă despre conținutul unui scenariu.
Petru (superior): Pavel, lasă că pot explica eu! Scenariul nostru, în ciuda acestui titlu destul de comercial, „Teoria și practica anarhiei”, este o poveste de dragoste. Bineînțeles că dimensiunea socială, politică și filosofică nu este neglijată. Dar în fond această poveste este una de dragoste dintre un băiat și o fată, marginalizați de societate, obligați să se refugieze în propriile lor persoane și în relația dintre ei., doi tineri care găsesc un punct de sprijin și pornire în viață în doctrina anarhiei, în ideea de libertate.
Vocea 2: Apar scene de sex în scenariu?
Pavel (indignat): Nu apar nici măcar cuvinte obscene? Cum puteți asocia anarhia cu pornografia?
Vocea 2: Nu făceam această asociere, domnule! Întrebam ca o observație personală! Orice film bun trebuie să aibă scene de sex!
Vocea 1: Înseamnă că nu ai văzut „Mary Poppins”, „Liceenii” sau „Veronica”.
Vocea 2: Ba le-am văzut. Mă refeream la filmele post-decembriste.
Vocea 1: Voi bărbații doar sexul îl vedeți într-un film. Dacă protagonista are sânii mari pentru voi filmul a fost bun. La noi femeile nu vă gândiți?
Pe parcursul acestui schimb de replici Petru și Pavel privesc stupefiați în cameră.
Petru: Vă rog, vă rog, să revenim la subiect. Această întâlnire nu a fost convocată pentru a discuta preferințele și frustrările unor jurnaliști incompetenți.
Se aude rumoare în sala, proteste...”dar cum îți permiți domnule să faci jurnaliștii incompetenți”, „mojicilor”, zgomote de scaune date la o parte. În acest timp Petru și Pavel privesc consternați în cameră. După aproximativ 10 secunde camera laterală care preia imaginea se întoarce de pe cei doi pe sală unde se mai află doar reportera Andromeda.
Andromeda. În final, aș vrea să vă întreb cui mulțumiți pentru această realizare?
Camera se întoarce spre cei doi care încep să vorbească în timp ce se imaginea se mută pe camera fixă din mijlocul sălii. Aceasta începe să se depărteze de ei devenind neclară. În momentul în care aceștia încep să muțumească începe o melodie lentă care va continua până imaginea celor doi dispare și se va termina pe primele cuvinte ale lui Petru și Pavel din următoarea scenă.


.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!