SUPERMARKET – CREMATORIU

(piesă de teatru)



Piesă în două acte și șase tablouri
PERSONAJELE:
Ion Raropu, șomer, fost ziarist, care-și încearcă mereu norocul în afaceri
Vasile Daraban, președinte al unei companii din lumea subterană, deputat în parlament
Aglaia, soția lui Vasile Daraban
Isaia, juristul companiei
Filimon Ciulucanu, un reprezentant al lumii interlope
Adelaida, o tînără care suferă de obezitate
Albert, businessman, fiul președintelui țării
În diferite scene apar businessmeni (unul cu mustață, ministru din Transnistria, înalt și tuciuriu, altul fără de mustață, gras și chel), femei frumoase, modiste și dansatoare de un strip-tease vulgar; muzicanți, bodyguarzi, mușterii cheflii, cerșetori, muncitori de diferite vîrste, angajați la finisarea cafenelei.
A C T U L I
Tabloul 1
O scenă cu două niveluri. La primul nivel, aplecați asupra mesei de operație, cîțiva medici cu fețe concentrate sunt preocupați de o operație importantă. O liniște profundă, spartă arareori de zăngănitul bisturiului, căzut peste un obiect de ferox.
La nivelul doi — un birou larg, cu masă grea, luxoasă, înconjurată de scaune cu speteze înalte, aidoma unor tronuri împărătești. Pe peretele din față atîrnă un ceasornic cu cifre aurite. Pe o măsuță cu rotile — sticle cu diferite vinuri, care servesc drept probe. Pe ceilalți pereți se văd cîteva reproduceri din S. Dali, iar lîngă ușa de la intrare, pe perete, este afișat jurămîntul lui Hipocrate.
Vasile Daraban poartă convorbiri telefonice, rînduind celularele. Curînd își face apariția Albert, într-un costum alb, cu pantofi negri, bine lustruiți, urmat de o delegație de businessmani, toți îmbrăcați sobru, în negru. O habă de vreme discută agitați. Albert desface niște documente tehnice, pe care le admiră cu toții. Apoi, delegația părăsește biroul, după care își face apariția Isaia, cu o mină tristă, rătăcită.
Vasile (după ce mai isprăvește convorbirile telefonice, privindu-l sufocat): Ce, este? Iar nu se potrivește ceva? De ce ar trebui să te dădăcesc ca pe un copil? Tu trebuie să fii nașul tuturor tranzacțiilor noastre. Acuma avem o afacere cu oameni din Australia.
Isaia: Dom’le șef, afacerea cu businessmanii australieni nu prea cadrează cu legislația în vigoare. Cîtă bătaie de cap și ce cheltuieli enorme am suportat anul trecut, cînd nu m-ați ascultat. Am în vedere traficul de nou-născuți peste hotare.
Vasile: Îndreptățiri naive! Anul trecut nu eram parlamentar, nu-l aveam de prieten pe Albert! Lucrurile mari se hotărăsc la nivel înalt! Ești băiat bun… Nu știu de ce preferi să rămîi singur în găoacea ta. Fii prezent la întîlnirile pe care le am cu oamenii de afaceri. Știi doar, la ultimele sindrofii a participat însuși feciorul președintelui țării! Chiar odinioară ne-a prezentat un proiect mișto, finanțat de Banca Mondială printr-un credit solid… Și, în general, azi e o zi bună. Adineaori am primit o ofertă de la un miliardar din Sydney. Ne cere să-i trimitem un rinichi, pentru a i-l transplanta nurorii sale. Îți închipui ce bănet? Să fim serioși…
Isaia: Și totuși, e o încălcare de lege…
Vasile: Poate vrei să spui că nu avem lege? Păi, la ședința următoare a legislativului o facem! Avem echipa noastră care ne va susține! Tu muncește! Fii solemn!
Isaia: Oricum, afacerea contravine convențiilor internaționale!
Vasile: (descumpănit): De nu cheltuiam atîta cu tine, demult angajam pe altcineva. Nu-i mare jurist acela care știe să respecte legea, ci acela care reușește s-o evite. (Îi face șmecher din deget, după care apasă pe un buton, adresîndu-i-se secretarei:” Să intre Filimon!”) Anul trecut, cînd a trebuit să-ți cumpăr vilă și mașină, ai demonstrat cu genialitate cum să evităm pedeapsa penală și dosarul a fost clasat… Îți sunt recunoscător!. . (În birou apare Filimon Ciulucanu, care îl salută doar pe Vasile.)
Isaia: Ce ar trebui să mă oblige și anul acesta?
Vasile: Dorința de a merge cu noi într-o nouă afacere, mult mai bănoasă. Dar de-acum va trebui să-ți demonstrezi talentul pentru totdeauna. Să chibzuiești asupra unui contract privind un transplant peste ocean, pe continentul verde.
Filimon: Las’ pe mine, patronule! Doctorii noștri de-acuma au reușit să conserve rinichiul, iar chestia juridică e pe seama lui (arată către Isaia). Firma noastră are soluții pentru orice situație!
Vasile: Juristul meu nu e prea hotărît să muncească așa cum trebuie.
Filimon: Mănăstirea ma… Las’ pe mine, șefu’. Principalul este să-l conving să facă copii. Doar sunt paza și securitatea firmei! (Îl ia la braț pe Isaia și, neașteptînd alte indicații, ies amîndoi afară, exact în timpul cînd în birou dă năvală Ion Raropu)
Vasile (privindu-l ca pe un străin): Iar ai venit cu vreo idee fantastică? N-am timp pentru tine. Spune repede ce vrei?
Ion Raropu: Repede o fac numai motanii.
Vasile: Ieri ți-am dat bani cu-mprumut. Azi ce-mi mai ceri?
Ion (încurcat puțin): Cu banii luați ieri am comandat, în Icikeria, piei de cal, ca să facem încălțăminte pentru armata națională.
Vasile: Ce-ai făcut, nechibzuitule! Ai dat pe vînt banii tăi, care sunt, de fapt, ai mei. Doar cecenii poartă război cu rușii, iar războiul trece totul la pierderi. Să fim serioși!
Ion: Sunt oameni curajoși cecenii. Moldovenii trebuie să-i ajute. Ei, cîndva o să ne răsplătească înzecit… Am venit la tine cu altă chestiune urgentă, despre care știe și Aglaia, și-i de acord… E o idee fantastică! În Japonia ideile sunt foarte costisitoare!
Vasile: Nu am ochii tăiați cu rogozul și nici tu nu ești din Port-Artur! Ia zi mai bine cînd o să-ți astîmperi aiurelile tale? Ori crezi că dacă ești consăteanul meu, prieten de copilărie, am să cheltuiesc banii după capul tău prost?
Ion: Vreau și eu să decolez din mizerie, frate. Am opt copii și vreo șase femei. Toți cer de mîncare, iar eu trebuie să-i hrănesc. Să le asigur viitorul.
Vasile: Mai concret!?
Ion: Știu, bani deja n-o să-mi mai dai, deși sunt dator tuturora. Mi se pare, uneori, că și copacii de pe stradă stau cu mîinile întinse către mine, cerîndu-mi datoriile. (Se așază mai comod pe scaun.) Am gajat apartamentul să obțin împrumut bancar, dar pentru a-mi realiza visul am nevoie de încă un apartament. Să-l gajez contra altui împrumut. Știind că tu și soția ta aveți cîte un apartament…
Vasile: Nu cumva-mi ceri să vînd unul din ele?
Ion: N-ai priceput! În istoria civilizațiilor și în biografiile bărbaților lumii, în momente cruciale, salvarea a fost totdeauna… femeia! Deși femeile, cu comorile de sub fustă, sunt într-un război veșnic cu bărbații…
Vasile (iritat): Lasă, omule, demagogia și spune-mi odată ce dorești, că n-am vreme de pierdut! Dacă nu, chem bodyguarzii și-o să te dea afară!
Ion: Dă-mi voe să-mi înregistrez căsătoria cu soția dumitale.
Vasile (mereu întrerupt de telefoanele celulare pe care le rînduiește agitat, încă nu a conștientizat propunerea): N-am înțeles!? Cum adică? Soția mea fidelă, gospodină și frumoasă…
Ion: Nu vorbi despre frumusețea femeilor. Soția ta e simpatică. Iar femeile frumoase totdeauna-s curve!
Vasile (contrariat de-a binelea): Consătene! Vrei cu tot dinadinsul să-ți dau la bot?!
Ion: Nu te supăra. Ideea care mi-a venit acum cîteva săptămîni poate depăși toate pronosticurile. Eu divorțez de a mea, tu de a ta și ambii devenim flăcăi. Apoi, chiar a doua zi eu mă însor cu soția ta…
Vasile (amuzat peste măsură): Iar eu mă însor cu femeia ta?
Ion: În nici un caz, amice!
Vasile: De ce ?
Ion: Ehe-he-e, cine nu știe ce curvar ești! O să vrei să faci cu ea liuliuțu’ în pat!
Vasile: Păi, așa se vor schimba situațiile.
Ion: Divorțurile și însurătorile noastre vor fi numai pe hîrtie. Fiecare va dormi cu cine are de dormit la casa lui! Eu mă-nsor cu Aglaia pentru a mă folosi de apartamentul ei, pe care-l voi gaja, obținînd un împrumut de la bancă.
Vasile: Și mai apoi?
Ion: Banii împrumutați tocmai o să-mi ajungă ca să construiesc un supermarket și o benzinărie la viaductul de la Orhei. (Nerăbdător): Cum nu înțelegi dumneata, fire de businessman ce ești!?
Vasile: Da de ce să nu-ți realizezi ideea asta cu una din amantele dumitale?
Ion: Amantele mele au îmbătrînit și sunt sărace. Dacă, în tinerețe, fetele devin amante ale directorilor de fabrici de mezeluri, de cum le trece vîrsta, le poți aprecia numai la kilogram… Rar dintre ele care rămîn pricopsite la vîrsta mea… Aglaia dumitale are bună avere! (Împăciuitor.) Soția dumitale știe despre afacerea mea și nu-i împotrivă… să-mi devină… soție. (Visător.) Magazinul și benzinăria vor fi amplasate pe cea mai aglomerată arteră a țării. Pe-acolo vor trece mii, milioane de oameni, capabili să facă negoț!… De cum îmi realizez visul, îndată îți restitui femeia.
Vasile (aruncă necăjit celularul pe masă și umflă nările sufocat): Mda! O situație ce miroase a hoit și dați-mi voie să vărs! Te pomenești că ideile tale mîine-poimîine te vor face președinte al țării!
Ion: Și de ce mă rog crezi că nu s-ar putea întîmpla și așa ceva? Azi fiecare, nebun sau teafăr, se dorește voievod! Bărbații, mai ales cei care devin impotenți, își acoperă goliciunea cu o hlamidă politică! Solicită puterea adică! Cu puterea politică se cuceresc toate celelalte. Chiar și adevărul istoric! Ca să facem o abatere de la temă. La Moscova, cu ajutorul Tiraspolului, s-au descoperit niște cioburi de oale, cu inscripții de pe timpurile cneazului Oleg. Savanții, chipurile, în secolul trecut, le-au găsit îngropate pe malul… Nistrului! Astăzi separatiștii vorbesc necontenit, referindu-se la această falsificare savantă, că Transnistria este pămînt strămoșesc al Rusiei!
Vasile: Iar o dai cu politica! Te-ai deprins să sucești mințile oamenilor. Nu degeaba ai fost cel mai capabil din clasă. Astăzi sunt alte vremuri. Să fim corecți!
Ion: Da, vremurile nu sunt din cele mai ilustre. Dacă am ajuns pînă și copii să facem… dintr-un rămășag, ce să mai zic?
Vasile (vrînd să scape de această discuție neroadă): Oricum, hai s-o încheiem cu palavrele. N-am bani!
Ion (visător): Dac-aș avea împrumutul cela! Cu bani ești frumos, deștept, văzut! Unii încearcă să cucerească cu bani cerul, pămîntul. Numai nemurirea nu o pot cuceri! Oricît s-ar îmbîrzoi bogații să cucerească nemurirea, pînă la urmă îi cucerește… moartea! Iaca, au trecut două mii de ani, dar n-am auzit să fi înviat cineva ca Hristos.
Vasile: Învierea lui Hristos o fi și ea o poveste?!
Ion: Așa a fost și așa va fi… Religia este pentru cei bătrîni, iar eu sunt în floarea vieții și, ca fiece om normal, am nevoie de bani! Nu vreau să îmbătrînesc sărac. Am văzut bătrînețea tatălui meu… Nu mă tem atît de moarte, cît de bătrînețe!
Vasile (necăjit că se grăbește): Cu tine n-o termini degrabă nici pre viață, nici pre moarte! (În birou intră Aglaia, fardată, care privește, trufaș, cu luare-aminte mai întîi spre soț, apoi către Ion. I-auzi, dragă, ce s-a apucat consăteanul ista al nostru de capul meu? Ia, cărați-vă de-aici!
Aglaia (către Ion): Și cum se va chema supermarketul nostru?
Ion (grăbit): “Aici doar Patria nu se vinde!”
Aglaia: Ghebos!
Ion (ridicîndu-se de pe scaun, iradiind de bucurie, privește în ochii înflăcărați ai femeii și se adresează cu precauție către Vasile): Care va să zică, îi dai voie să se căsătorească cu mine? Dînsa știe problema mea și… e de-acord?
Vasile (către Aglaia): Ce nu-ți ajunge de te potrivești aventurierului ista? Avem un cazinou cu mai multe niveluri, îl finisăm deja… Degrabă vom adopta legea potrivită în Parlament… Ori vrei să aduni miliarde? Îngăduiește! Să fim serioși!
Aglaia: Ideea lui nu este deloc aventură. Lasă-l în pace, că știe ce face!
(După o mică ezitare, Vasile dă a lehamite din mîini și reîncepe, enervat, hora celularelor.)
TABLOUL 2
O cafenea cu mai multe niveluri, aidoma turnului Babel. La primul nivel, cu mese acoperite în galben, tineri discută. La intrare — calici și cerșetori. La demisol e o saună. Se aud țipete vesele de fetișcane, instigate de bărbații tunși, rași peste cheliile pline de cicatrice. Printre împușcăturile asurzitoare de șampanie răsună voci de extaz intim. “Muhamed! Așot! Revaz! Mai încet!”
La nivelul doi cîntă muzica, pe terasă dansează perechi. Prin unghere stau glastre cu flori mari, artificiale, de diferite culori. Pe scenă fetișcane prezintă moda și improvizează elemente erotice, înainte de a coborî în demisol, la saună, însoțite de bărbați de diferite vîrste. Deasupra terasei, meșterii finisează acoperișul. Lumea mereu suie și coboară scările în formă de spirală, care unesc nivelurile între ele. Peste unul sînt înarmați cu celulare.
Din cînd în cînd, pe terasa de la primul nivel, apar alte fetișcane semigoale, care dansează strip-tease voluptuoase, provocînd ovații. Treptat, printre tineri, apar tot mai mulți cerșetori.
La nivelul întîi stau la o masă Aglaia și Isaia.
Aglaia (către Isaia): Veselește-mă, apostole Isaia! Un jurist cu pondere, precum ești, trebuie să știe a-și distra amanta. Mai ales dacă-i soția patronului său!
Isaia: Mai atent cu declarații de-acest fel! Dacă află soțul tău, n-o să mă cruțe! Mai ieri m-a dat pe mîna cuțitarului cela de Filimon și iar am încălcat legea. Compania, în loc să exporteze producția agricolă, precum își are menirea, în realitate, face capital enorm cu exportul de organe umane pentru transplant…
Aglaia: Știu totul! Soțul e o mangafa! Deunăzi, fără nici un fel de scrupule, m-a împrumutat pentru o vreme amicului său de copilărie. Acuma sunt femeie recăsătorită cu un coate-rupte, care crede că mafia o să-i dea voie să-și realizeze ideea… Iar tu… Hai, nu fi botos! Îndreaptă-ți ochelarii și privește. Tot ce e în jur îmi aparține! Dar vreau mai mult de la viață, fiindcă merit. Cu soțul meu exist, dar eu vreau să trăiesc! Îmi plac banii, ca la toată lumea, dar n-aș prefera să fiu absorbită de ei. Soțul meu a devenit un adevărat criminal!
Isaia: Ca mai întreaga noastră societate!
Aglaia: Lasă tînguielile! Dacă realizăm cu Ion Raropu ideea, o să zburăm pe Planeta fericirii!
Isaia (revenindu-și din mrejele tristeții): Amîndoi?
Aglaia: De ce nu? N-ai dorit cîndva să te căsătorești cu mine? Crezi că nu merităm o căsnicie fericită? Fie și furată!
Isaia: N-am vrut atunci să fac păcate… Poate de aceea și azi mă complac în burlăcie… Erai pe-atunci fiica unui mare funcționar de partid, obișnuită să trăiești fără lipsuri materiale. Nu aveam cum să te asigur îndeajuns, fără de bani, scuză-mă! Să nu regreți. Soțul tău e medic, savant, parlamentar, businessman!
Aglaia: Ptiu! Totdeauna am fost cu Vasile doar două subiecte separate ale dreptului civil! Un medic ratat. Dar are ceva talent, dacă a reușit să angajeze în compania lui specialiști de un înalt profesionalism!
Isaia: Totuși, familia este un lucru sfînt. De la Dumnezeu… Dar ce se întîmplă? Astăzi noi vrem moralitate, după ce am permis ca femeile noastre să umple Europa cu prostituate… Vinovați suntem numai noi, bărbații. Istoria și femeile n-au să ne-o ierte…
Aglaia: Iubitul meu bărbat! Am studiat destulă psihologie ca să pot face deducții. Morbul societății noastre este că familiile, din cauza factorului material, pe jumătate sunt sănătoase, pe jumătate bolnave. Linie mediană nu există. Primele s-au molipsit de un atavism cronic pe viață, celelalte suferă de mizerie acută… Și nimeni, deocamdată, nu a găsit remediul combaterii acestor maladii…
Isaia: Mi-a ghicit nu demult o vrăjitoare că din toate nevoile o să mă salveze o femeie! Mizez pe forța unei doamne, ce va veni să mă răpească din mizeria timpului, ca să mă ducă pe un făgaș unde m-aș lipsi de obligațiuni neclare… Eu cred în viitor!
Aglaia: Ce naivitate! Femeia azi este depersonalizată, iubite! Zece lei este taxa unei ședințe de plăceri trupești. Oare nu vezi ce se întîmplă în jur? E o chestie stranie. Musulmanii, care practică haremul, nicicînd nu admit depersonalizarea femeilor lor, precum o fac creștinii. Și nu-i vorba numai de o discriminare a femeilor, are loc degradarea societății în ansamblu!
(O melodie cu ritm domol îi aduce pe amîndoi pe terasa de dans. De la nivelul doi, pe scări, coboară fete, dezbrăcîndu-se din mers, urmate de tineri ce chicotesc. Printre cei rămași la nivelul doi, la masă, stă Filimon Ciulucanu cu Adelaida. Băiatul e tuns chilug, cu cicatrice pe tîmplă. Pe pieptu-i dezgolit și păros, spînzură un lănțișor de aur, ca și brățara de la mîna tatuată. La șold poartă pistol.)
Filimon (nemulțumit): Mănăstirea mă-sii… Ai venit pe capul meu la o vreme nepotrivită. Azi aș fi vrut să mă dedau și eu nițel desfrîului, și taman tu! (După o pauză) Ar fi bine să mai ții regim alimentar… Ia uite în jur ce duduițe, ce timp frumos! De-ai mai ști și ce sume se joacă astăzi!
Adelaida (încîntată, cu fața înseninată de bucuria întîlnirii): Da, seara e feerică, dragule! Am lăsat Ineasca și lucrul la grădiniță, numai să te văd măcar o clipă, iubitule!…
Filimon: Nu-mi zi atîta “iubitule”, mama mănăstirilor, astăzi toată lumea iubește doar banii! (Își ridică picioarele pe masă, scoate demonstrativ pistolul, fluturîndu-l cu dibăcie pe mîini.) Fără bani viața pare un bărbat înalt, chipeș, lat în spate, dar… impotent. Þi-ar plăcea să fii iubita unui impotent? Eu nu iubesc și n-am iubit niciodată pe nimeni! În societatea noastră există familii, relații, dar nu prea văd dragoste… Majoritatea trăiesc cu pasiunile, ca și mine.
Adelaida: O pasiune frumoasă e o virtute, dragule!
Filimon: Mi-ar plăcea să fiu mereu cu ochii pe oamenii de afaceri. Aceștia sunt ingenioși, știu cum să acapareze o parte din venitul social, iar eu, prin furt, tîlhărie, șantaj, le iau bani pentru a-i împărți corect între cei neavuți. Adică între cei care au fost furați. (El face un truc, de parcă ar fi avut un rival în față, de la care a parat o lovitură.) Cei de la poliție, procuratură au făcut studii de mormînjală, încît azi sunt preacurviți, ignoranți, cu o aroganță evidentă față de oamenii simpli de la țară. Astăzi obidiții noștri țărani nu mai au de unde aștepta salvarea, decît numai de la unul alde mine. (Suflă sufocat în țeava pistolului.)
Adelaida: În zadar zici că nu există dragoste. Știu, o iubești pe soția patronului tău, Aglaia, și mi-i milă de tine, dragule, căci… ea nu te place.
Filimon: Dînsa nu mă p l a-c e (o imită) pentru trecutul meu. Bunelul meu i-a gîtuit pe comuniști la Ciulucani, iar eu i-am urmat cauza. Am vrut să fac revoluție, dar m-au pus la zdup. Într-o vreme, pe cînd devenisem medic și eu, era să mă fac activist de-al comuniștilor! În viață lucrurile, adeseori, se întorc neașteptat cu fundul în sus, fire-ar al dracului de viață…
Adelaida (visătoare): Eu, chiar neiubită, m-aș simți fericită să devin soția ta! Trebuie numai să practic sportul, să mă fac nițel mai suplă… Nu-mi închipui să mă cunun cu altul! Þii minte, cînd te-au judecat prima oară în sat, la club? Eram o școlăriță, m-ai ademenit… de după gratii, cu privirile tale superbe. Apoi scrisorile celea fantastice pe care mi le scriai din pușcărie! Cîte promisiuni, doamne!. . Îmi plăcea și-mi place și-acum să mă joc acasă… cu păpușile. Știu că ai să rîzi de mine, dar poți să rîzi, nu-mi pasă. Am un ursuleț, pe care l-am poreclit “Filimon”. Îi place și lui să se joace cu revolverul și să rotească banii la “Cazinou”.
Filimon: Ptiu, numai păpușă n-am mai fost! Ia ascultă aici, la badea, fetico. Vrei să te duc la cununie, așa-i? Eu însă nu doresc. Și nici moralul nu-mi permite. Oare nu înțelegi că eu trec prin viața asta ca un turist… cu pantalonii descheiați? Ce fel de nuntă să faci cu mine? Am înțeles că în Occident tinerii mai întîi fac sex, casă, nasc copii, îi cresc, apoi înregistrează căsătoria.
Adelaida: Dar ai promis cîndva… Ori astăzi ai alte vise?
Filimon: E numai unul. Major! Aș vrea să întrunesc, la o masă de joc, toți afaceriștii, actualii și foștii miniștri toți bogătașii din țărișoara asta și să le cîștig banii, mama lor de golani. Ca mai apoi să plec la țară, să adun acolo toți țăranii Moldovei și să le restitui ceea ce le aparține. Mai ales aș ajuta femeile. Pe cele tinere, la fel…
Adelaida: Care, în marea lor majoritate, devin mame singure și niciodată mirese cununate… De-ai ști cît de mult aș vrea să fiu mireasă, să joc la nunta mea într-o rochie albă, largă, cu vornicei și druște. Ai visat vreodată să ai o mireasă alături, în iureșul unei hore ca aceasta?
(Pe terasa de la nivelul întîi tocmai s-a declanșat o horă amețitoare, care nu se potolește pînă la finele tabloului.)
Filimon: Da, de asemenea marafeturi noi, moldovenii, suntem meșteri, mănăstirea cui ne are! De dimineață putem uita de mîncare, numai să cîntăm și să jucăm la nesfîrșit hora. Dansurile noastre sunt amețitoare și lungi cît Ciulucul. Poți nebuni de-atîta învîrtitură! (Iar scoate revolverul și suflă în țeavă.) A nu pierde seara în zadar, vreau să-ți propun un cîștig, drăguțo!
Adelaida: Să fac business, ca mai întîi, precum ai zis că se face în țări străine, să adun avere?
Filimon: Există altă posibilitate de a deveni bogată… (După o pauză enigmatică) Actele au fost perfectate deja pe numele tău, de Isaia, juristul nostru. S-au autentificat notarial. Trebuie să-ți dai acordul, pentru a ferici un om bogat din Australia.
Adelaida: Dac-aș ști că n-o să mor, fac totul pentru tine! Þie doar nu-ți trebuie o moarte de om în plus?
Filimon: Nu fi proastă, mor numai lașii! Noi, după afacerea asta, am avea de toate, mai ales dolari! Oamenii pot să se îmbogățească prin diferite metode. (Privește mișcat în jur.) Cum să-ți permiți toate plăcerile vieții dacă nu agonisind bani? Acuma, mănăstirea mă-sii, sunt lefter, și sper, cu ajutorul tău, care-mi ești demult o prietenă fidelă… Ee-eh, mama ei de viață…
(Scena de la primul nivel, unde, după multe tropăieli, Aglaia și Isaia revin la masă.)
Isaia: Ce păcat că aici nu putem admira azurul cerului de seară. Jos au loc orgii, sus se muncește, iar noi, în linia de mijloc, ne frămîntăm mințile cum să ne asigurăm viitorul. Le-aș schimba pe toate dintr-o singură lovitură…
Aglaia: Mizează, omule, pe propriile-ți puteri. Cu mintea ta, să fi fost un evreu, demult erai cunoscut în Europa. Ce folos că ești jurist talentat, scrii cărți, realizezi muzică! Duci viața unei gîze! Îți convine să trăiești după standard depășit. Fără abateri de la normele morale, închis în găoacea ta, în perfecțiunea unui melc. Ești deștept, cu studii superioare!…
Isaia: Astăzi toată lumea are studii superioare, dar grijă unul de altul mai puțin… Să fi rămas gospodar în sat și să nu fi venit la oraș… Orașul devine cu fiece zi tot mai insuportabil pentru mine. Nu pot fi liniștit cînd văd că țara e bogată iar oamenii trăiesc sărac… Știi de ce călătoresc prea mult miniștrii noștri peste hotare?. . (Amărît răspunde). Ca să se învețe cum se îmbogățesc acolo hoții și tîlharii… Nu pot la oraș mai mult. Vreau acasă, la satul unde m-am născut… Să mă-ntorc acolo, la mormintele mamei și tatei.
Aglaia: Gata! Termină cu spovedaniile. Fii bărbat! Vrei să-ți plîng de milă? Trăim azi ca să ne fie bine, iar mîine o să aibă cine ne duce la cimitir. Loc pentru tristețe găsesc și acasă! Doresc să mă simt comod alături de tine.
Isaia (mirat): De ce, mă rog, ai intrat în afacere cu idealistul cela de Ion Raropu? Ești avidă după bani, ei înseamnă pentru tine totul. De fapt, nu am nevoie de argumente, știu că ai să mă copleșești cu o sumedenie de palavre, îndreptățindu-te…
Aglaia: Pălăvrăgeala e prima profesie a românului! (Se întinde și cască a plăcere.) Da, sunt obsedată de realizarea ideii lui Ion. Pasiunea de moment face ca sufletul meu să nu fie nici acasă, nici pe drum… Dar să știi, ești unicul om lîngă care simt adevărata plăcere de a trăi. Atît doar că cu tine nu-i interesant să faci business.
Isaia: Mda! Realizează ceea ce te preocupă. Pînă una-alta, grăbește-te!
TABLOUL 3

O poiană la margine de codru. În zare, printre ramuri, se conturează orașul Orhei. Jos, pe iarbă, un așternut cu băuturi și bucate, la care stau Ion și Aglaia, scăldați în luminile soarelui de vară. Alături staționează un autoturism luxos, cu ușile deschise.
Ion Raropu (parcă vorbind cu sine însuși): Am 40 de ani împliniți și cîntăresc peste 100 de kilograme… Abia acum am înțeles ce înseamnă o viață frumoasă. Ce-ar fi să trăiesc așa o sută-două de ani, ca cioara, dacă nu m-ar pizmui dușmanii, vizibili și invizibili, dacă nu mi-ar pune piedici oriunde și oricănd. Un businessman adevărat croiește sute de planuri, dar îi izbutesc puține. Și visul meu e gata să devină realitate. Mizez pe succes. Alături te am pe tine, dulce femeie! (Către Aglaia, plin de admirație.) Cu tine poți să cucerești imperii! Ce ingenios și cît de energic ai dirijat pînă acuma construcția de la răscruce! Curînd o dăm în exploatare și vom deveni avuți. Invidioșilor o să le crape bășica udului!
Aglaia (somnoroasă): Mai tacă-ți fleanca… Avem încă nevoie de cîteva sume rotunde pînă să finisăm toatele. Și cînd mă gîndesc că trebuie să mă milogesc iar, să plîng cu mîna întinsă în fața lui Vasilică al meu…
Ion: Nu va trebui! Las’ pe mine. Sfătuiește-mă doar cum să-l conving. După atîtea săptămîni de chinuri zbuciumate, pentru asta am ieșit la iarbă verde, să ne mai relaxăm, să mai facem regulă în gînduri, în planuri, să ne mai odihnim, la urma urmei…
Aglaia: Spune vreo idee, știi bine a le ticlui. Ești deștept!
Ion: E adevărat, sunt deștept! Mai bine eram prost. Deși vorba ceea: prost să fii, noroc să ai… Dar, cum zice prietenul meu: dacă nu mai sunt și eu prost, dar iute că norocul nu mai dă buzna peste mine…
Aglaia: Se vede că nu ești chiar prost cu totul.
Ion: Toate belelele vin de la faptul că-s sărac. Sărac și prost. Ori cum o dai, tot acolo iese. Anume din cauza sărăciei m-a părăsit soția, prima femeie din viața mea. Apoi a doua, a treia… Nu s-au repezit să lege căsnicie cu mine nici cele care mi-au plodit baistrucii… Măcar fă-te homo… Cu părere de rău, stimată doamnă, în țara asta proștii sunt la modă. Numai ei au noroc – fac business, politică și bani. Numai ei trăiesc suficient de bine. Și de ce? Fiindcă-s toți de-o baie. Sau, cum s-ar spune în filosofia ta, au aceeași mentalitate. Se susțin reciproc în posturi și la furat. Alte probleme – de morală, de patrimoniu – nu-și fac. De aceea trăiesc și (cu ironie) b o-g a t, î m p ă-r ă-t e ș-t e. Bogăția fără margini și luxul fals – asta este Patria lor.
Aglaia: Da știi că într-adevăr ai ceva grăunțe în dimirlia ceea a dumitale? Altminteri nu ai vedea așa de clar realitatea noastră. Ascultă, de ce nu emigrezi în Occident? Doar pomenești mereu de el. Acolo intelectul se prețuiește altfel și s-ar putea să-ți fie bine.
Ion: Imposibil! Deja m-am pomenit în capcană! Eu nu-mi aparțin mie, ci copiilor… (După o pauză de tăcere, visător.) Aș emigra, dar vezi că unde-i bine, nu-i de mine, dar unde-i rău – hop și eu. Aș pleca în Germania, Franța, America, dar mi-au luat-o alții înainte. Care cu jumătate de secol, care cu un secol și jumătate… Și mie ce-mi rămîne – Grecia, Turcia? La cules măsline sau la tencuit veceuri? Cu bună știință, în Occident, aș realiza multe din ideile mele! Dar cînd simt ce atitudine au unii străini față de noi și ce investiții fac, îmi trece pofta și de Occident. Uite, turcii care-au venit să ne reconstruiască drumurile! Toarnă asfalt, care se spală după prima ploaie. Dar și mai mult se spală comisioanele. Sume fabuloase în buzunare naționale, dar și internaționale. Aici toți sunt de un neam – cel din economiile subterane. Vai de țărișoara noastră! Cîți escroci, nătărăi de talie mondială trec pe la treuca noastră națională, străjuită de politicieni mediocri!. Toți vin mai mult să spele niște bani decît să investească…
Aglaia (a lehamite): Deștept-deștept, dar începi să mă plictisești! Hai să vorbim mai bine despre copiii tăi.
Ion: Ba hai să-i facem pe ai noștri, “legitimi”, precum spune un cunoscut de-al meu. Doar suntem soț și soție!
Aglaia: Ce îndrugi, mă?
Ion: De bună seamă, nu ți-ar strica și ție un copil. Doar nu ți-a rodit pîntecul niciodată încă…
Aglaia: Ascultîndu-te, mîna singură adună degetele într-o ciucă. Nu-mi închipui să mă culc cu tine. Nu te iubesc nici măcar un piculeț.
Ion: Se iubește numai Patria, stimată doamnă! Celelalte “iobiri” sunt relații. Sexuale, conjugale etc.
Aglaia: Patria? Tu mai vorbești de Patrie? Care Patrie — jumătate aici, și jumătate dincolo? Simți tu oare Patria sub picioare?
Ion (patetic): Patria nu o simți sub picioare, ci la inimă. Dacă o ai în inimă și mai are ði cine o moșteni, atunci ea nu moare, nu se pierde în istorie, oricîte hoarde ar năvăli, oricît ar croi-o străinii pe placul lor. Cîndva, copiii mei vor realiza visuri și mai frumoase decît noi… Azi toată lumea mă condamnă pentru că am plodit mulți copii, dar, cîndva, aceiași oameni vor privi altfel lucrurile. Copiii pe care îi am tot Patrie se cheamă…
Aglaia (dînd a lehamite din mînă): Încetează! Nu mi-au plăcut niciodată asemenea discuții. Politica nu hotărăște nimica. Pondere pot avea doar faptele realizate…
Ion: Politica, dragă, hotărăște totul. Suntem de-o seamă și cunoști: cine e la cîrmă, acela dirijează…
Aglaia: Să plecăm chiar acuma la Vasile. Mi-am amintit că are o întrunire de afaceri, la care va asista și Albert… (Grăbită, își ridică haina, își ia geanta și se îndreaptă spre limuzină, grăbindu-l și pe Ion.)
Ion: Chiar dacă nu mă întreci în înțelepciune, totuna ești o adevărată femeie de afaceri. Ce simț, domnule, vulpe adevărată! Încă un credit, un supermarket, o benzinărie la cel mai minunat loc! Și inima ta toată! Nu trece nici un an-doi și ne vom cuceri nișa printre oameni; vom deveni bogați. Ne vom extinde afacerile în Europa, chiar în America. Un pic de noroc și vom deschide o rețea întreagă de supermarkete, de McDonald’s-uri, de…
Aglaia (întrerupîndu-l): Vorbă lungă sărăcia omului! Mai ales cînd e deșartă… Trebuie să ne grăbim!
Ion (un pic dezamăgit): Să sperăm că ne vom odihni în curînd mai mult. Și mai cu folos…
(Aglaia pornește motorul. Ion se repede spre mașină, apoi se întoarce și ticsește un sandviș în gură, face cu privirile un ocol mesei bogate, dorind parcă să o pună pe toată, grămadă, în gură, dar pînă la urmă dă din mînă a pagubă și o ia fuga spre mașina care claxonează mereu.)



A C T U L II
TABLOUL 4
(Biroul lui Vasile Daraban, plin cu oameni de afaceri. Cîțiva bărbați, în halate albe, își primesc solda chiar din mîna patronului. Filimon Ciulucanu, zîmbind tuturora, flutură din degete, face gestul că totul va fi și mai bine. Cînd bărbații în halate albe ies, pe ușă apare Albert, într-un pardesiu lung, cu o pălărie cu borurile albe. Îl cuprinde pe Vasile, felicitîndu-l și mulțumindu-i pentru contribuția lui la aprobarea unei legi în Parlament. ”În sfîrșit, radiază el, transplantul de organe se admite! În sfîrșit!” Și, aplecîndu-se către urechea lui: “Chiar mîine să treci pe la “Victoria Bank”, să-ți ridici onorariul. Uite-așa-mi placi!” Văzîndu-l pe Filimon, îl îmbrățișează și pe acesta: ”Businessul cu organele umane este deja legiferat! În sfîrșit!Acum trebuie să ne orientăm spre alte afaceri profitabile. ” M-am gîndit… Cu acest business o să se ocupe fratele și cu Filimon… Va fi mai sigur… ”
Anume în acest moment în birou intră Aglaia cu Ion Raropu. În același timp, la primul nivel, de desubtul scenei, cîțiva medici o aduc pe Adelaida la masa de operație. O silesc să se dezbrace. Fata le îndeplinește porunca, pune mîinile în semn de rugăciune și, îndreptîndu-și privirile spre cer, se roagă: ”Doamne, Dumnezeule, întărește-mă să-l ajut pe omul iubit. Ajută-mă, Doamne Iisuse Hristoase!” Medicii o culcă pe masa de operație și, curînd, încep operația.
(În biroul lui Vasile Daraban e mare agitație, mai ales că Aglaia a izbutit să-i șoptească scopul vizitei lor.)
Vasile: Domnule Albert, onorată asistență, permiteți-mi să vă comunic! (Arată către cei doi, Ion și Aglaia) Această femeie și săteanul meu s-au orientat la vremea cuvenită și azi e pe sfîrșite realizarea ideii lor fenomenale. La răscrucea drumurilor, pe viaductul de la Orhei, pe magistrala principală a republicii, supunîndu-se unui risc nemaipomenit, în aceste condiții de criză totală, au construit un supermarket și o benzinărie. (Cei prezenți aprobă cu aplauze frenetice, lingușitoare.) Vă mai comunic că acești doi domni sunt… soț și soție! Deci, e un business de familie (Din nou aplauze.) Să fim solemni!
Aglaia (puțin oțărîtă către el): Dar mai laconic și cu mai puțină pompă nu se poate?
Vasile: Desigur, desigur! (Către cei prezenți, cu aceeași emfază.) Onorată asistentă! De fapt, mai e nițel de tot, niște fleacuri, pînă să tăiem panglica. Și ca să nu pățim ca țiganul care s-a înecat la mal, mai e nevoie de un credit suplimentar. Mic de tot, cît o picătură în mare… Vorba e că acești doi oameni de afaceri mai au de finisat obiectivele respective și, precum vă este bine cunoscut, adeseori cheltuielile depășesc oferta. Ei roagă să le acordați un împrumut… Mic de tot, cît o picătură în mare.
Albert (trezit din frenezia victoriei legislative și ciulind urechile): Din cîte știu, Banca Mondială încă nu a aprobat definitiv creditul pentru reconstrucția magistralei pe acel sector…
Ion (calm): Ești puțin dezinformat, stimabile. Acolo demult lucrează buldozerele și altă tehnică grea, nivelînd pămîntul…
Aglaia: S-au instalat demult și semnele rutiere…
Albert (după o pauză cu subînțelesuri): Știu că în pădurea de la Strășeni, pe unde mai trece o arteră, se construiește și acolo un supermarket și o benzinărie.
Ion (zîmbind a izbîndă): Fiecare cu businessul lui!
Albert: Să fie așa cum ziceți!
Businessmanul cu mustață (foarte atent, ca și celălalt, la dialogul dintre cei doi): Eu pot să împrumut s u m a m a r e, f r u m o s ă, dar trebuit asigurat creditul. Trebuit contract de gaj…
Ion: Dacă se poate… Deja nu mai avem ce gaja… Dar vă asigur…
Aglaia (autoritar): Afacerea noastră, precum au calculat economiștii, va aduce profit chiar din prima lună de activitate.
Businessmanul fără de mustață (nesigur pe situație): Sunt gata să vă împrumut o sută de lei.
Businessmanul cu mustață: Eu, la fel, una suta de leu!
Albert: Deocamdată, nu sunt gata să vă ajut cu nimic. Afacerile mele se află într-o situație financiară precară.
Aglaia (cu ironie): Sunt sume derizorii. E catastrofal de puțin.
Vasile (luînd apărarea celor prezenți, către Ion și Aglaia): Nu pot oamenii acuma să vă ajute. Asta-i situația!
(Deodată, de la primul nivel, se aude strigătul prelung de durere al Adelaidei, încît se lasă o tăcere mormîntală. Primul care sparge tăcerea, după o pauză cam îndelungată, este Filimon.)
Filimon (ca pentru sine): Acuma, dacă va fi nevoie, bani se vor găsi…
Aglaia (neîmpăcată, încearcă să-l convingă pe Vasile): De ce nu vrei să fii garantul creditelor, de care mai avem nevoie? Doar știi că afacerea noastră e pe sfîrșite și, iată-iată, ne va aduce profit, și vom rambursa împrumutul?
Vasile (zîmbește pe sub mustață): Soțul tău să-și bată capul. Să fim corecți!
Aglaia: Adică e o răzbunare din partea dumitale?
Vasile: Cred că ar fi timpul să recunoști că și așa am făcut destule pentru tine pînă acum. În rest și mai departe — sunt chestiunile tale personale. (Pe un ton dur.) Astăzi am o întrunire serioasă cu oamenii pe care-i vezi și nu am cînd să mă tîrguiesc cu voi. Să nu-mi faci scene, nu e în interesul tău. La urma urmei, nu mai suntem soț și soție, nu am fost cu adevărat niciodată, nici rudă nu-mi mai ești, așa că descurcă-te singură cum știi. (Către Filimon.) Condu-i, te rog, afară.
Filimon (luîndu-i cam neglijent la braț): Mergem! (Aglaia cearcă să se rețină, Filimon însă o îmbrîncește ușurel, silind-o să iasă): Poate reușesc eu să vă acord un împrumut cu dobîndă.
Aglaia (un timp mîndră, dar pînă la urmă ieșindu-și din fire, reușește să-i strige lui Vasile deja din ușă): Ești o dihanie, ligioană impotentă! Vreau s-o știe toată lumea! Ești doar umbra lui Albert.
TABLOUL 5
(O terasă improvizată pe un teren viran ce seamănă mai degrabă a șantier, în zarea căruia se vede orașul Orhei. Nu departe – două limuzine luxoase, ale lui Ion și Aglaiei. Pe planul doi se conturează supermarketul și benzinăria. Cei doi se servesc cu șampanie și alune.)
Ion: Bravo lui Filimon! A crezut în afacerea noastră! Ce băiat! Ce om! Ne-a dat un patrimoniu întreg, peste trei-patru zile finisăm construcțiile.
Aglaia: Niciodată nu am crezut în mărinimia lui. Să nu fie ceva murdar la mijloc. Nu ai văzut cum ne-a expulzat din biroul neghiobului celuia de ex-soț, ca pe doi prizonieri?
Ion: Alungă gîndurile netrebnice. Zilele acestea mă simt fericit!
Aglaia (apatic): Ia spune, ce e fericirea pentru tine, Ioane?
Ion: Cînd, de dimineață, măcar un gînd frumos îmi străbate scăfîrlia și gîndul acesta frumos îl pot spune altora…
Aglaia: Straniu totuși… Pînă mai ieri, îmi doream un singur lucru: să punem cît mai curînd afacerea pe roate. Să achităm datoriile, să retrocedăm ex-soțului apartamentul gajat, iar pe Isaia să-l fac juristul companiei mele. Să nu mai depindă nici o clipă de burduhănosul cela de ex-soț… Acum însă simt că toate acestea-s efemere. Nu mi-i destul pentru a fi fericită. Plus că mai am și o presimțire rea, o neliniște îmi dă tîrcoale. (se alintă) Mă poți consola?
Ion: Angajăm bodyguarzi… Locurile pe aici, știe toată lumea, sunt pline de miracole, se pun limuzinele singure în mișcare, chiar și-atunci cînd sînt cu frîna trasă. De-a stînga viaductului vom construi o pistă pentru elicoptere, cu parcări moderne. Dacă va fi nevoie, vom comanda și o barcarolă luxoasă, cu care vom duce turiștii la Trebujeni, pe Răut…
Aglaia: Ești un idealist incurabil, ca totdeauna!
Ion: Iar tu o materialistă prea ortodoxă. Ne cunoaștem de-atîta vreme, facem afaceri bune împreună, dar tot la mogîldeața ceea de Isaia ți-i gîndul. Ce-ai găsit bun la el, zău, nu pricep? Nu cred să fie prea ingenios în dragoste, de vreme ce nu-i prea curajos în afaceri.
Aglaia (gînditoare): Are el un ceva pe care nu-l ai tu…
Ion (cu gînd să o seducă): De unde știi că nu am acel ceva mai ceva ca al lui Isaia? Ai gustat vreodată de zici așa? Uite ce afacere bună am pus la cale! Să știi că și în dragoste nu-s mai puțin ingenios. Zău, nu ar fi mare păcat să încercăm…
Aglaia (cu dezgust): Stai frumos acolo unde stai. Nu permit oricui să intre în sufletul meu, mai ales încălțat cu cizme. Nu este bine cînd faci gară din intimitate… Mi-i bine cu tine în vîltoarea afacerilor, și doar atît. Fii bun și te bucură că ai izbutit, măcar și prin această metodă, să fericești o femeie. Dar să știi că pentru mine asta e prea puțin…
Ion: Mă consolează sinceritatea ta, dar nu mă face fericit. Fie cum spui!
(Mulțumiți, o habă, beau amîndoi șampanie, fiecare cu gîndurile sale. Melodia unui tango celebru se revarsă din boxele uneia din cele două limuzine, și cei doi se prind în dans, păstrînd la început o distanță pudică, treptat însă lipindu-se tot mai aproape și mai strîns unul de altul. Pe neașteptate, în dreptul lor se oprește mașina lui Filimon. În aceeași clipă, din ea coboară un grup de hlandani vînjoși, care-i înconjoară din toate părțile. Filimon pare sufocat, nările lui se umflă, aidoma unui drogat. Aglaia cearcă să-i zîmbească, dar el face un gest plin de nemulțumire și revoltă.)
Filimon: Hulubași ai păcii din codrii seculari ai Orheiului!. . Mănăstirea și arhanghelii mamei voastre de golani! De ce nu m-ați preîntîmpinat, animalelor, cînd v-am dat banii, că afacerea voastră este ratată? Bleaghi!
Ion: În nici un caz! Ieri am vorbit cu inginerii turci, care de mîine încep să toarne asfalt pe magistrală. E nevoie doar de o săptămînă și pe lîngă supermarketul și benzinăria noastră vor circula mii de autoturisme…
Filimon (îi arată brutal ciuca): Boule! Ați întîrziat. Deja s-a decis totul! Președintele țării a emis o dispoziție prin care Banca Mondială oferă un credit lui Albert și companiei sale…
Aglaia (strîmbîndu-l): Ce are creditul de la Banca Mondială cu construcția drumului și afacerea noastră?
(Între timp, vlăjganii au înconjurat limuzinele celor doi și stau de-a gata să pornească motoarele la semnalul lui Filimon.)
Ion: Nu te neliniști, băiete. Împrumutul cu dobîndă ți-l rambursăm după cum ne-am înțeles.
Aglaia (sesizînd mișcarea vlăjganilor): Iar dacă gîndești că autoturismele noastre trebuie să le dai oamenilor tăi, înseamnă că ai fost pus la cale numai de Vasilică al meu.
Filimon: A fost al dumitale. S-a căsătorit chiar ieri, cu o mironosiță de 18 ani.
Aglaia: Cu-atît mai bine. Fiecare-și făurește fericirea cum și cu cine poate. Sărmana duduie, habar n-are ce o așteaptă.
Filimon: Bă naivilor, bă! Ia ascultați aici, la badea, chilia și sfeștania mamei voastre de afacere. Bă proștilor, bă, lînă-n cap și minte-n cur! Prin dispoziția Președintelui țării s-a decis ca magistrala principală a Republicii Moldova să treacă, datorită creditului obținut, nu pe la Orhei, ci pe la Strășeni. Adică va ocoli Orheiul la o distanță de peste 50 de kilometri. Tocmai pe lîngă pragul benzinăriei și supermarketului pe care Albert, feciorașul președintelui, l-a construit nu demult, într-o noapte!
Ion (șocat): Hai, nu mă înnebuni. Care dispoziție, ce fel de Strășeni? (Către Aglaia): E adevărat?
Filimon: Eu vorbesc sau vaca rage! (Pune mîinile pe șolduri, îi privește cu răutate.) Bleaghi! Iată cum facem! Mașinile voastre sunt confiscate. Le luăm cu noi. Ca să-mi acopăr cheltuielile, supermarketul și benzinăria voastră trec, de asemenea, în posesia mea, ca materiale de construcție. Aflarea lor în acest loc este inutilă… Și încă ceva… Pentru că m-ați indus în eroare, o să-mi plătiți mie și ciracilor mei un tribut. Zece mii de dolari! Nici o vorbă de prisos!
Ion: Frate, de unde să iau eu atîta bănet? Cînd am pierdut și casa și masa de la cei opt copii ai mei?
Filimon: Simplu de tot! Chiar eu te ajut. Una din odraslele tale va dona un rinichi… Este de unde, dacă zici c-ai plodit tocmai opt. (Rîzînd sarcastic): Văd că ești un bărbat de prăsilă, ce te costă să mai faci vreo nouă? Și în genere, poți face un business minunat dacă trăiești bine cu badea. De la unul un rinichi, de la altul un ochi, de la al treilea un strămeleag – ha-ha-ha! —, că o fi tot de prăsilă, ca și al tătîne-su… Mîine-poimîine s-ar putea să ne trebuiască poate chiar și odorași, mici de tot, de o zi-două. Și te faci cel mai bogat om din lume! Ai prins ideea? Iar tu (se adresează Aglaiei)… o să te achiți cu patrimoniul rămas de la fostul soț, pe care, slavă domnului, nu ai izbutit să-l departajezi.
Ion: Aiureli! Aiureli! Cum, copiii mei… ei sunt Patria mea! Voi îmi schilodiți Patria!
Filimon: Care Patrie, bă, mănăstirea și sfeștania mumei tale… Acolo ți-i Patria, sub prohab? Las-o dom’le, oi fi eu prost, dar nu de tot!
Ion (aiurit de-a binelea, urlă): De ce-e? Doar am muncit cinstit, am fost sincer? De ce ar trebui ca cineva să se îmbogățească numai pentru că este fiul președintelui ?
Filimon: Asta-i, bă-ă, e-co-no-mi-e de pia-ță-ă! Acolo unde sunt oameni bogați, trebuie să fie și cît mai mulți robi!
Ion (strigă disperat): Nu, domnilor, nu vă grăbiți! Poate e o dezinformare la mijloc! Ne-am riscat viața, cu bani împrumutați, am construit un edificu modern. Priviți-l în zare cîte de frumos e! Nu se poate! Nu se poate! Clădirea e un monument istoric, la urma urmei. Nici vorbă nu poate fi să o demolăm, chiar dacă magistrala nu va trece pe acolo…
Filimon (considerînd spectacolul încheiat și făcînd semn ciracilor să pornească motoarele, gata să plece): Basta! Am zis! Petrecere plăcută în continuare, hulubașilor!
Aglaia (încercînd să-l rețină și umilindu-se): Te rog, ia-mă pînă la șosea. Nu vreau să rămîn în cîrca smintitului ista (arată către Ion.)
Filimon: Cum, îl lași așa, de unul singur? Nu vezi că l-a apucat damblaua? E păcat, cucoano! Ș-apoi parcă vă giugiuleați odinioară?
Aglaia (umilindu-se și mai mult): Te rog, nu mă chinui. Mi-e silă…
Filimon: Și nu te temi cu-atîția armăsari în limuzină? Vezi bine, drumul trece prin Codrii Orheiului, pe la poteca lui Kotovski…
Aglaia (cu voce stinsă): Mi-e totuna…
Ion (pierdut cu totul): Pentru Dumnezeu, nu se poate! Nu-i adevărat! Domnilor, nu-i adevărat! (Alergînd cînd spre Aglaia, cînd spre Filimon, care urcă într-o limuzină): Nu-i a-de-vă-ra-a-a-at! Nu cred… Doamne-e-e…
Filimon: Poți să crezi, poți să nu crezi, de-acuma e tîrziu. Pe locul unde ți-ai înălțat supermarketul se preconizează să se deschidă un nou cimitir al orheienilor… Așa a decis ieri în ședință primăria locală. Adevărat, au fost unele proteste, dar a învins prostimea… Un cimitir de însemnătate locală! (Pornește motorul, apoi mai aruncă o frază): Deocamdată postul de director al cimitirului este lvacant. Încă o idee, stimabile!
(Aglaia urcă cu Filimon. Limuzinele pornesc, lăsîndu-l pe Ion cu brațele întinse, care mai vrea să protesteze ceva, dar e tîrziu.)
Ion: Ce tîmpenie! Cîtă muncă, cîte zbateri, cîți nervi, umilințe! Ca pînă la urmă… Cimitir de însemnătate locală! În această margine de Europă noi toți suntem de însemnătate locală!. . De ce trebuie să se îmbogățească cineva numai pentru că-i fiul cuiva? Nu-i adevărat! Nu se-e-e po-o-a-a-ate-e-e-e-e… La sigur, cine ne are de oameni? De subiecți ai dreptului universal? Există o singură echitate socială, și ea se numește moartea… (După o pauză mai îndelungată.) Ei, bine, calmează-te, Ioane! Dacă mai poți gîndi, inventează ceva, vreo idee salvatoare! În numele copiilor, pe care mișeii pot să mi-i pedepsească… Director, a? (isteric): Ha-ha-ha! (Chibzuind, frămîntat.) Dar de ce, mă rog, să se demoleze supermarketul numai că acolo o să se facă un cimitir? Director… știi că-i o idee și asta?! Viața noastră de azi e ca un iad, și multă lume încă are de pătimit. Oare n-ar fi mai bine ca din acel splendid edificiu de pe teritoriul cimitirului să se facă… un crematoriu? Iată idea! (Grăbit, caută ceva, dar negăsind, dispare grăbit în direcția Orheiului.)


TABLOUL 6
(Aceeași scenă ca în actul 1, tabloul 2. Printre tinerii care se odihnesc sunt și Albert, împreună cu Vasile, Aglaia, Filimon. De o parte stă Isaia. Văzînd-o pe Adelaida, se cutremură. Cu excepția lui Isaia, toți sunt tunși chilug, beau și se veselesc. Ciconesc pocale cu șampanie și strigă entuziasmeți:”Victorie! Victorie!”. Albert, împreună cu Filimon, cu cîte-o duduiță, dispar și se face o pauză la toate nivelurile. Numai Adelaida, care în zdrențe cerșește parcă grăbită, parcă aiurită, își face semnul crucii, tot vociferînd pronunțat: ”Doamne, ajută-mă Doamne… ” Ajutați-mă, oameni buni!. . ” Apoi privește cu ochii în van și întreabă absentă: “Te-au făcut fericit banii mei, Filimoane?” Un rinichi costă mult, Filimoane!
(Nu zăbavă, apare Ion, grav tulburat. Trece printre lume, părînd să caute pe cineva. Vede publicul, se repede să le ceară ceva, dar se oprește brusc, de cum îi recunoaște.)
Ion: Aceleași mutre cunoscute, ce nu prezintă nici un interes. Toți sunt doar niște animale ce consumă băutură și mîncare. Nu mai am nici o idee… Neavînd bani, nu poți fi preocupat de idei… Oricît de înțelept ai fi, viața uneori te face să dormi și… în copac. Copacul are ramuri trainice… Și asta e o realitate! Doar să ne păzim să nu cădem jos prea de sus. Oare ce se mai poate întîmpla mîine?
(Se aprind din nou luminile și pe terasa din mijloc reîncepe defilarea fetelor frumoase. Apoi încep să defileze toți. Pe ecranul mare al televizorului de pe perete, președintele țării, zîmbăreț, își întărește ochelarii la rădăcina nasului și vorbește răstit, convingător:” Să ne depășim mentalitatea!. . Să combatem cu vehemență corupția, protecționismul, hoțiile și bețiile…” După culise se aud diferite voci: de aprobare și de indignare… Nimănui nu-i pasă de scîrțîitul ușii de la veceu, care, deschizîndu-se, descoperă corpul lui Isaia, spînzurat de o țeavă.)
Cade cortina.