MACHE ȘI PANACHE



Actul I


Așezarea scenei se face astfel. Stânga scene, avem fațada unei case, ce vrea a fi impunătoare, cu nivel, la care avem un balcon. Dreapta, avem o bancă ce face legătura cu parcul. Deci casa este la marginea uni parc. Fundalul, inclusiv banca, sunt așezate lângă tablouri ce semnifică parcul. Partea din spate a scenei, este de asemenea formată din cortină pictată, ce semnifică parcul, care are în componență trei alei, una centrală și alte două laterale, fiecare alee va avea pliuri de evacuare în așa fel ca personajul să se poată strecura dând senzația că se află în mers pe acea alee. Lângă bancă avem un tufiș, cam de 1,2m, așezat în partea din spate a scenei, în capătul băncii, lăsând loc de trecere.
În centru în partea exterioară a scenei avem un mic rond de flori.
Personajele, Mache și Panache poartă costume vechi, cu cravate, ponosite. Pantalonii mai scurți, să se vadă gleznele, iar pantofii scâlciați, vechi, pe ai căror margine mai atârnă ici colo, ciorapii largi, zdrențuiți. Pe cap, au pălării cu boruri mici.
Fiona și Monica, sunt îmbrăcate cu rochii strâmte, care să le scoată în evidență corpurile și sânii. Rochia lui Monica, trebuie să fie ceva mai inferioară, fiind servitoare.
Patrone și Baron sunt bogătașii, deci vor fi îmbrăcați în costume elegante, cu toate că sunt un pic cam trecuși de vârstă, pantofii sunt asortați, iar cravatele au culori țipătoare. Capul, descoperit.
Miranda, fiind mai în vârstă, v-a avea o rochie mai sobră, iar pe cap, o pălărie asortată.
Jartinel, costum alb cu pantofi negri și cravată de asemenea neagră. Părul, așezat într-o frizură clasică, perfectă.

MACHE

-Frumoasă și scumpă domniță… ce mi-ați sucit capul…

PANACHE

-Care cap, mă!? Că nu prea-l văd, așa… sau s-a pierdut pe undeva!

MACHE

-Dacă se „perdea”… dar să știi că ai dreptate, chiar mi-am pierdut capul!

PANACHE

-Vezi, mai bine, să nu-ți pierzi și capul’, pentru că fata are un tătic, foarte!

MACHE

-Adică, ce-mi va face pentru o biată scrisorică, nevinovată, ce vine de la un suflet nobil.

PANACHE

-Păi da, la asta cu sufletul, în sfârșit ai nimerit-o! Dar ce ne facem când v-a descoperi că partea ailaltă, adică corpul, e cam sărac, mă Mache!

MACHE

-O iubesc și asta întrece orice…

PANACHE

-Orice minte bolnavă! Păi tu nu-ți dai seama, să… te gândești numai, la fata lu’ dom’ Patrone…

MACHE

-Uite că mă gândesc și… ce-i?!


PANACHE

-Gândește-te așa… așa mai încet, că pe aici, toate au urechi!

MACHE

-Ce urechi mă!? Păi nu sunt între pereții lui și nici între alții; stau aici pe banca asta și- ncep la o scrisoare nevinovată, iar tu spui, că deja, dom’ Patrone, știe ce scrie pe ea!

Între timp, când cei doi erau concentrați cu discuția, intră Patrone în scenă, îngâmfat, privind de sus și întrebând pe un ton amenințător.

PATRONE

-Are cineva treabă cu mine!

În tot acest timp se plimbă prin fața băncii fără a-i băga în seamă pe cei doi, ca și cum ei nici n-ar fi existând.

PATRONE

-Am auzit că e un tont, ce mă tot calcă pe nervi! V-a trebui să scap de el căci altfel, am încurcat-o!

Mache și Panache se fac mici pe bancă, înghesuindu-se unul într-altul și făcând ochi mari cât cepele. Tot în acest timp Mache scapă scrisoarea după spătarul băncii.

MACHE

-Nu mă așteptam să ai atâta dreptate Panache!

PANACHE

-Eu… păi am informații despre tot orașul pe aici, Mache!

Patrone se plimbă în tot acest timp nervos de colo, colo și se oprește cu spatele la banca pe care stau Mache și Panache. Zice ca pentru el, ca și cum cei doi nu ar fi de față.

PATRONE

-Se pare că am găsit doi fraierii, care o să-mi facă treaba!

Se întoarce către cei doi brusc, frecându-și mâinile. Mache și Panache dau să plece în părții punând capul în pământ.

PATRONE

-Domnilor! Dar unde vă grăbiți așa, aveți vreo treabă urgentă!

MACHE

-Noi… plecam… așa, pe-aici!

PANACHE

-Și ne duceam…

Intervine Panache, aproape împingându-l cu umărul pe Mache, încercând să-l îndepărteze, dar fără succes. Patrone cu un aer autoritar se impune.

PATRONE

-Domnilor! Am impresia că îmi ascundeți ceva!

Mache cu glasul tremurat, se întoarce înapoi către bancă, așezându-se astfel încât să mascheze scrisoarea.

MACHE

-Noi?! Ce să ascundem dom’ Patrone?

PANACHE

-Chiar așa, păi ce am avea de ascuns, acum pe sărăcia asta, când până și banii se ascund singuri!

Toți trei se așează pe bancă cu Patrone la mijloc.

PATRONE

-Aproapo de bani! Știți, aș avea nevoie de un serviciu, din partea voastră! Asta dacă vă interesează niscaiva bani.


MACHE

-Ce bani dom’ Patrone?

Se apleacă uitându-se la Panache cu subînțeles.

PANACHE

-Noi muncim și pe…

PATRONE

-Băieți, știu că aveți o inimă mare, dați-mi voie să vă dau o povață. Uitați-vă la mine, cum credeți că m-am îmbogățit, muncind degeaba!

În timp ce le spune ultima parte, Patrone își mângâie burta. Mache și Panache se dau pe spate, încercând să vorbească prin semne peste spatele lui Patrone.

PANACHE

-Aveți dreptate, numai că noi, vroiam să vă spunem că pentru dumneavoastră…

MACHE

-Facem orice!

Patrone își freacă mâinile și interpretează ca și cum ar fi gândul său.

PATRONE

-Copiii ăștia, chiar sunt oamenii mei!

Patrone se apleacă pe spate luându-i pe după umeri.

PATRONE

-Bieții, dar voi, chiar ați început să-mi plăceți!

PANACHE

-Și noi vă plăcem dom’ Patrone, se poate!

MACHE

-Mai mult pe-acasă!

PATRONE

-Ce, ce… spuneți?!

PANACHE

-A,… nimic, dom’ Patrone! Mache tocmai vroia să mergem acasă.

PATRONE

-Păi cum așa, fără să vă luați slujba?

MACHE

-Da, adică nu! Mai stăm…

PATRONE

-Îmi sunteți atât de simpatici!

MACHE

-Vezi, ți-am spus eu! Dom’ Patrone ne iubește!

PANACHE

-Atât de mult, încât e gata să ne dea la aligatori, drept hrană.

MACHE

-Pe mine, nici nu mă mănâncă crocodilul, sunt grețos, dacă te interesează!

PANACHE

-Parcă îl interesează pe el!

În tot acest timp, cât cei doi conversează, Patrone rămâne pe gânduri, cu ochii mari.
În scenă, intră servitoarea lui Patrone, Monica cu un ștergător de praf în mână, fredonând;
„Eu mă duc, mă duc, mă duc…” la vederea lui Patrone, rămâne imposibilă o clipă, uitându-se la Patrone însă, cum visează, înaintează în continuare veselă.

MONICA

-Băieți, nu prea ați rămas bine, prinși așa, de dom’ Patrone!

MACHE

-Păi cum!

MONICA

-Puteți să plecați acasă, să vă întoarceți cam peste, 2-3 ore, cam atâta ține figura asta.

PANACHE

-Care figură?!

Mache și Panache se uită împreună cu ochi mari, mirându-se, la Patrone, care în tot acest timp, rămâne cu imagine de om fericit, plecat cu gândurile

MACHE

-Și, se mai întoarce?

MONICA

-V-am spus, că… mai durează!

Mache și Panache se eliberează din brațele lui Patrone și vin lângă Monica.

PANACHE

-Și… l-apucă des… gândurile… așa!

MACHE

-Monicuța, ia spune-mi, tu ce treabă ai pe aici, ori ești urechea de rezervă a lui dom’ Patrone?


MONICA

-Da de unde! Am știut că pică…

MACHE

-Pe gânduri și te-ai gândit să ne-ajuți! Uite mă Panache, ce fată cumsecade!

MONICA

-Venisem să-i cer bani lui Patrone, pentru… unele… cheltuieli!

MACHE

-Aici în public… așa!

MONICA

-Acasă… ne vede fiică-sa și ne spune mă-sii.

PANACHE

-Uite mă Mache, fată descurcăreață, ți-am spus eu că Dom’ Patrone are urechi peste tot! Așa, vii în parc și o faci frumos!

Și Panache se dă pe lângă Monica, luând-o pe după mijloc ușor, zâmbind complice către Mache. Monica îi ia mâinile zâmbitoare, chițăind a bucurie.

MONICA

-Stai liniștit Panache, că ne vede lumea!

PANACHE

-Care lume!

Se uită în jur, picându-i ochi pe Patrone, care însă este fericit în gândurile sale.

PANACHE

-A… dom’ Patrone! Ãsta cred că vede numai bani, venind către el… așa!



MONICA

-Apropo’ de bani, ia țineți voi de șase, să-mi mai iau și eu ceva, cât mai este fericit.

PANACHE

-Ce să iei?!

Monica se apropie de Patrone, căutând prin buzunarele de la haină.

MONICA

-Pe aici pe undeva își ține fișicul cu bani. A… în sfârșit!

Monica scoate din buzunarul hainei un fișic, din hârtie, legați.
Mache și Panache sar ca arși, apropiindu-se unul de altul, aproape să se ia în brațe.

MACHE

-Aoleu mamă, ce de bani!…

PANACHE

-N-am văzut atâția bani, în viața mea!

MONICA

-Băieți, sunteți pe invers!

Mache și Panache se uită unul la altul, împingându-se cu dispreț, depărtându-se unul de altul. Mache scuipă ușor în sân de trei ori, iar Panache, își scutură hainele cu mâna. Monica râde de mama focului. Patrone dă să zică ceva. Toată lumea face figură de groază. Monica cu fișicul în mână, dă să-l ascundă la spate, dar îl aruncă lui Panache, care la fel dă să-l ascundă în buzunarul de la piept al hainei, care fiind cam strâmtă pe el, se vede umflat, așa că îi pasează mai departe lui Mache, care dă să-i scape cu mâinile tremurând.

MACHE

-Aoleu, crocodilul naibii! Ce ne facem!

În cele din urmă ia banii și se așează lângă Patrone și îi face semn lui Panache, să facă același lucru. Panache trage de reverul hainei, iar Mache reușește în cele din urmă să-i bage la loc. Patrone iese din visare.

PATRONE

-Și cum ziceam măi băieți! Am o treabă pentru voi!

Privirea îi cade pe Monica

PATRONE

-Care-i treaba Monii’ ai venit să-mi spui ceva de Fiona, fata mea!

MONICA

-Nu, dom’ Patrone! Am venit să vă întreb dacă!...

PATRONE

-Nu acum.

MONICA

-Dar îmi trebuie, dom’ Patrone!

PATRONE

-Și vrei aici, de față cu băieții ăștia!

Mache și Panache, bufnesc în râs înfundat, ținând mâna la gură

MONICA

-A, nu aia!

PATRONE

-Da, ce?!



MONICA

-Ãia!

Monica arată către buzunarul lui Patrone cu degetul. Patrone își pune mâna protector pe buzunar, cu o figură de groază.

PATRONE

-Ce? Da de unde știi tu, că am bani la mine?

MONICA

-Mi-a șoptit o păsărică dom’ Patrone! Hai că nu muriți, dacă-mi dați și mie o foaie două!

Mache și Panache vorbesc între ei.

PANACHE

-Dacă-i dă, se descoperă că are bani și nu ne mai poate păcăli.

MACHE

-Pun pariu, că o să-i dea!

PANACHE

-Pe cinci sute.

MACHE

-Fie Panache, pe cinci sute. Bate palma!

Mache și Panache se duc în spatele lui Monica, zicându-i șoptit.

PANACHE

-Taie aici.

Patrone stă pe gânduri, neștiind ce să facă și-și freacă bărbia uitându-se la toți roată. În cele din urmă vrea să zică ceva, dar se răzgândește, rămânând cu degetul în aer. Se plimbă de acolo colo, nedumerit. Monica le spune lui Mache și Panache, întorcându-se către ei ca și cum Patrone n-ar auzi nimic.

MONICA

-Merg și eu, dar pe cinci sute că-mi dă banii. Ce ziceți, intrați?

MACHE

-Pe cinci sute și-o cină.

MONICA

-Mache, prea te-ntinzi!

PANACHE

-Pe cină, merg și eu, cu tot tacâmu’!…

MONICA

-Panache, ești cam ieftin, și-apoi, nu știu dacă-mi dă liber dom’ Patrone!

MACHE

-Crocodilu’, aoleu ai dreptate!

PANACHE

-Bine, intrăm pe cinci sute, suntem de acord! Bate palma!

Mache și Panache își strâng mâinile, întorcându-se cu spatele la Monica și cască gura către
Patrone, pentru rezultat Monica îi bate pe spate, întinzându-le mâna.

MONICA

-Băieți, ați uitat să încheiați târgul.

MACHE

-A, da!

PANACHE

-Da, da!

Împreună întind mâna către Monica și aici vor face un joc, inversând la fiecare mână.

MACHE

-Și-acum la treabă Monii’, fă-l praf, omoară-l!

PANACHE

-Dom’ Patrone! Parcă ziceați de-o mică slujbă, așa pentru un mic serviciu!

Panache în tot acest timp îi scutură haina de praf și se face că adună scame de pe haina lui Patrone.

PATRONE

-Da, ziceam!

Patrone mai adaugă, ca și cum ar gândi cu voce tare.

PATRONE

-Cum s-o scot la capăt, ce mă fac cu Monica? Diseară… mă va scoate de la porție și v-a
trebui s-o accept pe scorpia de nevastă-mea!

MONICA

-Dom’ Patrone! Dom’ Patrone!... Sunt atât de fierbinte!...

PANACHE

-Iar, eu o să devin foarte rece, după ce o să pierd, cinci sute!

Patrone face ochi cât cepele și se freacă cu mâna în pe cap.

PATRONE

-Cum, cinci sute numai pentru a speria pe cineva!

Patrone se uită fix la Panache, care face o figură de om tâmp, zâmbitor.

PATRONE

-Și-apoi, nu văd nimic rece în tine…

MACHE

-Dom’ Patrone, lăsați-l pe Panache, și încălziți-vă cu Monica!

PATRONE

-Ai dreptate, da unde mi-o fi mintea?

Patrone se îndreaptă către Monica, apucă cu mâna reverul hainei și bagă mâna după bani, dar rămâne cu ea acolo, pentru că la balcon apare soția lui.

MIRANDA

-Patrone, câți oameni sunt în parcul din fașa casei noastre, nu ți-ai găsit să vorbești decât
cu amărâții ăștia!

PATRONE

-Miranda, scumpa mea, dar tocmai vroiam să-i dau o însărcinare lui Monica!

MACHE

-Da doamnă, o însărcinare…

MIRANDA

-Ce atâtea însărcinări dragă? Ia treci tu Monica la mine! Că-ți dau eu însărcinări, doar nu se pricep bărbații la treburile femeiești!

PANACHE

-Av…eți dreptate doa’, doa’…mnă, ce atâtea însărcinări, eu!

MONICA
-Doamna Miranda, tocmai vroia să mă trimită dom’ Patrone la cumpărături.

MIRANDA

-Ce cumpărături dragă, păi ce, domnul Patrone știe ce bagă în gură și cât costă!

PANACHE

-Și costă! Adică...

MACHE

-Dacă e, o ajut și eu!

MIRANDA

-Ia, amândoi, la mine fuga-n casă, c-am ajuns de râsul târgului!

PATRONE

-Mamă, dar am puțină treabă cu…

Patrone arată cu mâna către Mache și Panache.

PANACHE

-Da, are puțină!...

MIRANDA

-Lasă că am eu, treabă pentru voi, lasă-i pe domnii!

PATRONE

-Bine Miranda! Venim acum.

Monica îi spune șoptit lui Patrone, astfel încât să pară că nu îi aude nimeni, în drum spre casă.

MONICA

-Diseară ai să dormi cu zgripțuroaica de nevastă-ta, Dom’ Patrone.



PATRONE

-Monica, trebuie să-ți dai și tu singură seama că acum nu mai am nici o scăpare!

MONICA

-Treaba ta!

PATRONE

-Monicuța, dar nu o putem face pe datorie, măcar în seara asta, trece-mă pe caiet!

Monica și Patrone intră pe ușa casei. Panache se îndreaptă către Mache cu mâna întinsă.

PANACHE

-Mache, cred că ai să-mi dai cinci sute!

MACHE

-Panache, cred că a intervenit neprevăzutul. Disputa a fost perturbată de doamna Miranda. Așa că! E meci anulat.

La balcon apare Monica. Se face că deretică cu același ștergător de praf. După ce îi lasă să termine de vorbit pe Mache și Panache, intervine.

MONICA

-Mache, cred că-mi datorezi ceva!

MACHE

-Și abia acum îmi spui, puișor!

MONICA

-Mache! E vorba de bani aici!

MACHE

-Þii i-a dat Dom’ Patrone!

Mache se îndreaptă imediat, fără să aștepte replica următoare, către Panache.

MACHE

-Panache sunt un om salvat, acum tu ești dator la mine!

Împreună în cor, Monica și Panache, vor spune replia.

MONICA ȘI PANACHE

-Ba nu, tu ai să ne dai câte cinci sute!

MACHE

-Să vă dea, arbitru!

MONICA

-Care arbitru Mache?

MACHE

-Doamna Miranda!

PANACHE

-Aici are dreptatea lui, Monica! Scuză-mă că intervin în afacerile tale financiare! Scurt!

MACHE

-Dacă tot ești liberă, acum când dom’ Patrone, se va duce la… arbitru, poate vii pe la noi!

PANACHE

-Să, jucăm o horă!

MONICA

-La sârbe mă bag, dar până la urmă, merge și-o horă mai mică! Bine băieți, să veniți diseară să mă luați.


MACHE

-Te, te… luăm!

Panache îi taie fața lui Mache, acoperindu-l cu corpul său, încercând să-l mascheze pe Mache, zicând în același timp.

PANACHE

-Diseară la opt, vom fi la tine.

MONICA

-Băieți, băieți! Am trecut de Liceu!

MACHE

-A… ceva mai sus!

PANACHE

-Adică vrea să spună că mai târziu mă!

MACHE

-Păi da! Mai târziu…

Monica râde cu poftă la balcon, după care intervine.

MONICA

-Băieți, pe la zece, e numai bine, trebuie să duc ceaiul doamnei.

MACHE

-Corect, înseamnă că poți să-i iei vinul, dacă tot nu-l bea!

PANACHE

-A glumit! Nu-l băga în seamă, are mâncărici la limbă!

La fereastra din spatele balconului, se mișcă puțin perdeaua. Monica nu mai apucă, decât să le șoptească.

MONICA

-Doamna, pe diseară.

Mache și Panache dă să-i facă cu mâna în semn de salut, dar de frică, în momentul în care au înțeles că e doamna, aceștia se fac că-și așează frizura întorcându-se cu spatele în același timp. Monica se retrage din balcon grăbită. Mache și Panache se fac nevăzuți în parc.
Cortina cade.
































ACTUL II

La același balcon din scena precedentă, al casei lui Patrone, apare Fiona fata lui, cu un aer plictisit, se sprijină de balcon. Este îmbrăcată cu o rochie decoltată, dar strâmtă, ce-i strânge sânii să plesnească, devenind un pic obraznici. De pe aleea din dreapta, cea de pe lângă bancă, apar Mache și Panache, care la vederea frumoasei Fiona, de la balcon, se dau după tufișul din apropierea băncii, cu ochii țintă, pe sânii Fionei.
De pe aleea centrală apare Baron, unul din mai marii orașului, care-i face curte Fionei. Cu ochii ațintiți la balcon, nici nu-i vede pe Mache și Panache, trece pe lângă ei, însă nici aceștia nu-l bagă în seamă și rămân în continuare cu ochi prinși de balcon. Baron care e puțin trecut, în vârstă, încearcă să facă curte tinerei Fiona, o fată plină de tinerețe.

BARON

-Frumoasă domnișoară, picioarele mi s-au oprit, la frumusețea-ți dulce.

FIONA

-Bună ziua! Domnule Baron, sunteți din zi în zi, mai tânăr!

Mache și Panache vorbesc între ei, ca și cum nu i-ar nu i-ar auzi Fiona și Baron.

MACHE

-Panache, uite-l pe Baron, Bogătanul la care lucrăm!

PANACHE

-Poate tu lucrezi mă, că eu mă fac!

MACHE

-Păi cum așa?

PANACHE

-Eu sunt la întreținere Mache.

MACHE

-Și eu sunt grădinar, și… ce-i cu asta?

PANACHE

-Da mă, da eu întrețin casa gata făcută, pe când tu, tai iarba, ciugulești trandafiri, altceva!...

MACHE

-Hai lasă-mă cu prostiile tale, da! Așa, amândoi ne facem că muncim, că doar suntem pe moșia bogătanului!

PANACHE

-Ai dreptate, până la urmă!

Mache și Panache își bat palmele în semn de salut, mulțumiți că au ajuns la aceeași concluzie.

BARON

-Sper ca într-o zi, să vă pun această tinerețe pe care o vedeți, la picioare domnișoară.

După tufiș, Panache îi zice lui Mache.

PANACHE

-Uite mă, cum se vorbește unei domnișoare, direct, nu,… scrisorele! La, la, la… dom’ Baron, m-aș arunca…

MACHE

-Panache, dacă aș avea banii lui dom’ Baron, m-aș arunca…

PANACHE

-Stai ușor, mă,… aruncătorule! Ce, dacă ești mai tânăr, cu douăzeci de ani!...

Scena se mută înapoi la discuția dintre Fiona și Baron.

FIONA

-Domnule Baron, aveți vreo treabă pe aici, mă duc să-l anunț pe tata?


BARON

-Atunci când te văd, orice aș avea de făcut, se rezumă la dumneata, frumoasă domnișoară.

FIONA

-Auzi tataie, nu mă mai peria atâta, că n-am scame, poate,… pe undeva pe aici!

Fiona se ridică de la balcon și-și aranjează un pic decolteul. Panache și Mache se scutură fericiți.

MACHE

-Așa da!

PANACHE

-Lasă-te mă mai jos, că ne vede Baron și la cât e de supărat, ne dă afară din serviciu.

Baron plin de nervi, se învârte în loc. În final trece pe lângă tufiș la fel cum a venit, ieșind din scenă. Mache și Panache îmbrăcați în costumele lor strâmte cu vedere la gleznă, cu pantofii șolcăiți de atâta purtat, șosetele lăsate, își fac apariția spre centru.

MACHE

-Uite veverița!

PANACHE

-Dă-te la o parte că o calci!

Fiona îi observă cum se maimuțăresc și râde dându-se pe spate.

MACHE

-Să vezi o astfel de frumusețe, râzând în plină dimineață, nu-ți mai trebuie nici mâncare.

PANACHE

-De ce mă, că e rândul tău!



MACHE

-Panache, era o metaforă!

PANACHE

-De-astea nu mănânc, fac indigestie!

Vorbind între ei ajung la balconul Fionei.

MACHE

-Bună dimineața domnișoară Fiona!

FIONA

-Bună dimineața băieți! Ce-i cu voi, așa matinali?

PANACHE

-Bună dimineața domnișoară! Ce să facem, nevoile…

MACHE

-Și frumusețea!...

PANACHE

-Naturii!...

Panache își drege glasul, încercând să-i atragă atenția lui Mache că s-a dus cam departe.

FIONA

-Da, aveți dreptate băieți, în dimineața aceasta se vede Parcul mai frumos ca niciodată.

MACHE

-Ei, trebuie să aveți vreun motiv, pentru care sunteți atât de fericită.

Fiona se apleacă cu coatele pe balcon, lăsând să i se vadă decolteul cu sânii sănătoși. Mache și Panache se dau un pic pe spate, iar Mache acoperă cu palma ochi lui Panache.
MACHE

-O!...

PANACHE

-Lasă-mă Mache să văd, că încă nu sunt pensionar!

Panache zice replica șoptit ca și cum Fiona nu ar auzi.

MACHE

-Da, numai că e iubita mea!

PANACHE

-Ha, ha, ha!

FIONA

-Băieți, să vă spun un secret, am primit o scrisoare de dragoste!

PANACHE

-Da!

MACHE

-A, a, a,… tocmai vroiam să!...

PANACHE

-Să vă spună că avem treabă cu tatăl dv.

FIONA

-Și mi-a scris atât de frumos că mă iubește.

Discuția se mută între Mache și Panache.



PANACHE

-E clar, tu nu aveai de unde să scrii atât de bine!

MACHE

-Panache, dă-mi voie să-ți spun, că am terminat Literele!

PANACHE

-De adunat de pe jos! Ce, ai scăpat alfabetarul de pe masă într-antâia, că tu oricum n-ai ajuns mai departe!

MACHE

-Panache! Crede-mă că,… n-am catedră!

PANACHE

-Crede-mă Mache, n-am știut că se dă așa de bine cu var, de pe catedră!

MACHE

-Și când te gândești, că nu mai aveam decât la femeia de serviciu.

PANACHE

-De dat!

În tot acest timp Fiona, care stă visătoare privindu-i pe cei doi, întrerupe discuția aprinsă.

FIONA

-Băieții, băieți! Nu vă mai certați! Vine tata!

MACHE

-Crocodiluu!...


PANACHE

-Mache, fii atent, nu cedezi sub nici o formă!

MACHE

-Nu cedăm! Nu!...

PANACHE

-Nu lucrăm fără bani!

MACHE

-Poate ne-o dă pe Fiona, fata lui Verde-mpărat!

Patrone își face apariția dregându-și glasul, cu mâna băgată la cureaua pantalonilor, lăsând să i se
vadă un inel voluminos. Este îmbrăcat la costum.

PATRONE

-Bună dimineața băieți! Ce-i zarva asta aici?

PANACHE

-Dom’ Patrone, dar noi, abia ce am venit! Neața’ Bună!

MACHE

-Să trăiți dom’ Patrone! Știți doar, că noi suntem niște oameni deosebiți, pașnici! Uite, întrebați-o și pe frumoasa fică, a dv.

Patrone își îndreaptă privirea către balcon și se încruntă răutăcios, punându-și o mână în brâu.

PATRONE

-Fiona, fata tatii, sper că n-ai conversat cu,… neis… domnii, aceștia!

FIONA

-Nu tată, am admirat frumusețea Parcului.

PATRONE

-Bine, bine! Acum du-te imediat în casă.

Fiona se retrage liniștită, însă după ce tatăl ei își întoarce privirea de la balcon, ridică mâna,
salutându-i pe Mache și Panache, scuturându-și sânii către ei, după care se retrage în chicote de
râs. Mache în tot acest timp, îl împinge pe Panache drept mască, în fața lui Patrone și încearcă să
schițeze un salut pe la spatele lui Panache.
Patrone auzind râsul colorat al Fionei, se întoarce iute cu privirea către balcon, dar nu mai vede
decât spatele fetei. Mache, pentru a nu fi descoperit, atunci când Patrone îl fixează cu privirea, se
face că prinde muște de pe pălăria lui Panache.

PATRONE

-Domnilor! Mache, Panache, dați-mi voie să vă spun, că mă aflu într-o oarecare încurcătură.

PANACHE

-Ați găsit oamenii perfecți, pentru rezolvarea problemei, Mache și Panache!

MACHE

-Da! Adică ia taci, să ne spună Dom’ Patrone, despre ce este vorba!

PATRONE

-Domnilor! Măi băieți mă!..

Discuția se întrerupe în momentul în care, în scenă, Baron se apropie tiptil, de mica bisericuță,
încercând să asculte conversația neobservat. Însă cele două fețe ale lui Barone și Patrone se
întâlnesc, și atunci discuția se oprește.

MACHE

-Hopa,… ne-a venit patronul!

PANACHE

-Am încurcat-o!


PATRONE

-Băieți nici o vorbă, vă scot eu din rahat, iar după aceea, vom vorbi altădată, problema mea!

MACHE ȘI PANACHE

-Șșt…

Toată discuția aceasta se petrece ca și cum Baron nu i-ar auzi.

BARON

-Domnilor!

PATRONE

-Domnule!

MACHE

-Să trăiți dom’ Baron! Eu tocmai ple…

PANACHE

-Să… am plecat, că avem treabă!

BARON

-Dar, ce-i cu voi pe aici maimuțoilor? În loc să munciți, stați și flencăniți pe spinarea mea!

PATRONE

-Domnule Baron! Nu vă mai enervați așa, tocmai i-am oprit pe domnii, să-i întreb de dv.! Știți,

Patrone îl ia pe Baron de după umăr întorcându-l cu spatele la Mache și Panache, iar cu mâna le
face semn să plece. Aceștia se retrag cu pași ușori spre a nu fi auziți, apucă să se îndepărteze
câțiva pași, dar sunt văzuți de Baron.


BARON

-Și,… la muncă! Maimuțoilor!

Baron se întoarce, râde către Patrone în timp ce Mache și Panache ies din scenă prin dreapta.

PATRONE

-Da, știu că i-ai speriat, nu glumă!

BARON

-Gata să se scape pe ei, maimuțoii!

Toată discuția aceasta, se face întreruptă cu hohote de râs, până ce Mache și Panache dispar.

BARON

-Și, ziceați că aveți treabă cu mine!

PATRONE

-Domnule Baron, tocmai am o mică afacere pentru dv.

BARON

-Din care vom câștiga împreună.

PATRONE

-Nici nu se poate altfel!

BARON

-Da, numai că ar mai fi o problemă de discutat, înainte de aceasta.

În acest timp intră în scenă Monica, ieșind de după colțul casei, mimând că ar folosii intrarea de
serviciu.

MONICA

-Frunză verde și-o lalea,
Pricopsim-aș mama mea…

În momentul în care privirile se întâlnesc toți amuțesc. Monica îmbrăcată de vară cu o rochie
mini, mulată pe corp, bărbații rămân cu gura căscată își tamponează frunțile. Monica mai are pe
mână o sacoșă, cu care se duce la cumpărături. Când ajunge în dreptul lor îi salută și-și mișcă
șoldul către ei.
MONICA

-Bună ziua domnilor!

Baron și Patrone, duc mâna la gură oftând scurt. Monica iese din scenă traversând-o.

BARON

-Ca de la bărbat, la bărbat…

PATRONE

-Vrei să zici, ca de la babalâc, la babalâc, Baron!

Atunci când pronunță Baron, se uită după Monica, care se pierde din scenă. Baron îl aprobă cu
ochi tot în acel loc.

BARON

-Se poate și așa!

Ochi lui Baron supărați, se îndreaptă către balconul lui Patrone.

BARON

-Vroiam să-ți spun, dar lasă, pe altă dată.

PATRONE

-Cum dorești, domnule Baron, dar afacerea rămâne în picioare, sper!

BARON

-Treci dumneata pe la mine, după amiaza aceasta. Eu, nu am angajați, decât bărbați. Nu am vrut să fiu ispitit!

PATRONE

-Ah,… da, aveți dreptate, numai că de la un timp, ne cam ispitim degeaba!

Râd împreună și se retrag. Patrone pe intrarea principală a casei lui, iar Baron pe aleea principală,
pierzându-se în tablou.
Pe acolo pe unde a plecat se întoarce Monica de la cumpărături, ținând sacoșa cu mâna îndoită la
în dreptul cotului. Pe bancă, întâlnește un bărbat tânăr, îmbrăcat într-un costum alb, de vară,
proaspăt ca floarea mărului. Se scoală în picioare la vederea Monicăi.

MONICA

-A, a, a… dom’ Jartinel, dar cât mă bucur că sunteți aici…

Monica se dă pe lângă el, împingându-l puțin cu corpul.

JARTINEL

-Și eu, pentru că abia am scăpat, de pisălogul de taică-miu!

MONICA

-Auzi, dacă tot ești aici, hai să-ți faci mâna cu mine și după aceea te anunț la Fiona! Ce zici!?

JARTINEL

-Monicuța, te-aș… dar mă vede domnul Patrone, dacă mai află că nădăjduiesc la fata lui, sunt un om terminat!

MONICA

-Ei lasă, mă, că te-ajută tatăl tău!

JARTINEL

-Tatăl meu, este falit!

Jartinel se dă aproape, ca și cum ar vrea să protejeze informația.



MONICA

-Aoleu! Te pomenești că acum ești… dintr-ăla… vânător de zestre!

JARTINEL

-Da, numai că tatăl meu, vrea să ia zestrea și fata!

MONICA

-Jartinel, Jartinel… dacă n-ai titlu, vezi, unu-i în cartier Baron!

JARTINEL

-Monica, dacă ar fi un titlu adevărat ca pe vremuri, ce m-aș da în…

MONICA

-Lasă nu te mai da, că ți se apleacă! Jartinel!...

JARTINEL

-Da așa, doar cu numele de familie, dacă pe tataia l-a chemat Baron asta e!

MONICA

-Și pe nașul tău Jartinel, asta e!

Rămân împreună pe gânduri, un timp. Jartinel reia cu optimism discuția.

JARTINEL

-Auzi, du-te și cheam-o pe Fiona că tare mi-e dor de ea!

MONICA

-Auzi mă, mai bine i-o lași lui tac-tu, cel puțin se mai pricepe la afaceri și trăiai și tu, cu nevastă-ta.

Jartinel supărat se așează pe bancă.


JARTINEL

-Ai dreptate, eu nu mă pricep decât să-i cheltui banii lu’ ăla’ bătrânu’!

MONICA

-Apucă-te și tu de afaceri, copiază și tu, după oameni mai bătrâni, cum e Patrone al meu!


JARTINEL

-Patrone e un om puternic Monicuț-o, a venit cu bani grei de afară și acum râde de noi pe aici.

MONICA

-Jartinel, să-l lăsăm să râdă, dar să-i păpăm banii.

JARTINEL

-Mai e valabilă propunerea aia a ta?

MONICA

-Acum că ești falit, Jartinele… scuză-mă, dar sunt grăbită să accesez alte valori! Dom’ Patrone, mă așteaptă!

JARTINEL

-Poate îmi faci totuși, serviciul… de a o chema pe Fiona.

MONICA

-Auzi, cu un neam așa sărac, cred că e greu să mai facă față, dom’ Patrone.

JARTINEL

-Hai Monicuț-o, te rog!

MONICA

-Acum după ce i-ai făcut capul mare cu scrisoarea aia, hai că mă duc!

JARTINEL

-Mulțumesc, Monicuț-o!

Monica dispare pe la colțul clădiri, pe intrarea de serviciu. Fiona iese la Balcon, Jartinel sare de
pe bancă, ca electrocutat.


JARTINEL

-Fiona!

FIONA

-Jartinel! Scrisoarea ta, m-a făcut să văd lumea, mai bine…

JARTINEL

-Fiona, dragostea mea!

FIONA

-Să iubesc mai mult și mai frumos ființa ta… Jartinel!

JARTINEL

-Sunt gata să…

FIONA

-Jartinel, recită-mi te rog din versurile ce le-ai scris în plic.

JARTINEL

-Fiona, sunt atât de emoționat, încât am uitat și cum mă cheamă.

Ultimele cuvinte după și, se spun repede.

FIONA

-Dragul meu, dar ai scris atât de cald, încât m-ai tulburat la maxim!

Pe aleea de lângă casă, își face apariția Mache. Fiona, care este îndrăgostită, nu-l observă, în
schimb Jartinel, îl observă imediat și-i face semn să se bage sub balcon. Mache se ascunde de
privirile Fionei, stă lipit de perete, făcându-i semne disperate cu mâinile, lui Jartinel.
Jartinel se adresează lui Mache, ca și cum nu l-ar auzi Fiona, șoptit.

JARTINEL

-Suflă-mi versurile din scrisoare, că le-am uitat.

MACHE

-Dom’ Jartinel, scrisoarea mi-ați luat-o, dar banii pe ea, nu mi i-ați dat!

JARTINEL

-O să-i spun tatei, să te dea afară, neobrăzatule!

MACHE

-Și eu, o să-i spun că vreți să-i furați, viitoarea soție, na’!

JARTINEL

-Mache, spune-mi măcar un vers, poate mi le aduc aminte și pe celelalte!

FIONA

-Jartinel, cuvintele tale vorbite, parcă nici nu seamănă cu ce mi-ai scris în scrisoare.

JARTINEL

-Inspirația a fost mai puternică atunci când te-am avut doar în gând.

Mache arată cu degetul mare în sus, în semn că a vorbit frumos, încurajându-l.

FIONA

-Totuși Jartinel, poezia e atât de melodioasă, mă îndeamnă la visare.



JARTINEL

-Mache, spune-mi măcar un vers, îți voi da banii pe el, altă dată!

MACHE

-Nu pot, am un junghi aici în piept și trebuie să-l ung cu ceva dom’ Jartinel.

Jartinel caută prin toate buzunarele costumului său, însă de fiecare dată pe unul din buzunare îl
Omite, doar pipăindu-l.


MACHE

-Stați pe loc, așa, opriți-vă la buzunarul acela, da acela, așa, acum băgați ușurel mâna în el, da, și scoateți o hârtie din cele două, pe care le-ați furat tatălui dv.

Jartinel se conformează, dar rămâne cu degetele băgate în buzunar, cu ochi mari.

JARTINEL

-Am să-ți iau și pielea de pe tine, Mache! Da de unde știi tu, că am furat banii tatălui meu!

MACHE

-Pentru că n-ați muncit nimic, de când v-ați născut domnule și pentru că dom’ Baron a zis că nu mai dă bani la paraziți, domnule!

JARTINEL

-Zi-mi versul, te rog frumos!

FIONA

-Ce faci dragă, îmi spui odată poezia aia, că vine tata, deja mi-au trecut toate căldurile, de când te chinui tu să-mi zici ceva?

Fiona văzând că Jartinel nu este stăpân pe el, va devenii fata marelui Patrone, uitând de
sensibilitate. Jartinel scoate în sfârșit, o bacnotă din buzunar, pe care i-o întinde lui Mache.


JARTINEL

-Hai te rog, acum!

MACHE

-Acum e groasă prietene, dacă nu vii și cu cealaltă foaie, ai pierdut tot. Deja fata, e gata să te bată!

JARTINEL

-Poftim, ia-le tu pe toate, calicule, sunt ultimii bani din casă!

Mache face ochi cât cepele, uitându-se la cele două bacnote.

MACHE

-Și salariul meu, pe trei luni restanță, unde este?

Jartinel nu mai poate spune nimic, rămâne imposibil și ridică din umeri neputincios.

MACHE

-Atunci, dă-te la o parte mă...

Mache îl împinge ușor pe Jartinel, trece pe lângă el, venind în planul de vedere al Fionei. Se
pregătește să recite poezia, întinzând ușor mâna în sus. Vederea Fionei îl blochează, strâmbându-
se fără a scoate un cuvânt. Apare Panache din aceeași direcție din care a venit Mache și îi lasă
mâna în jos ușor.

PANACHE

-Măi, statuia Libertăți! Hai lasă vrăjeala, că ne așteaptă dom’ Baron!

Mache lasă neputincios mâna în jos, se întoarce tăcut către Panache, îndepărtându-se până
aproape de tufiș. Distanța îi dă curaj și se întoarce recitând.






MACHE

-Frumoasă doamnă, creangă-n vânt
ascunde-mă în tine.
Mai dă-mi nesaț să sorb
Din oala cea crăpată
să nu mă ți ca pe un orb
în frica lumii
neîncetată.
Mă rog să cânt,
mă rog să plâng,
o rugă sunt întruna.
S-ajung cristal nu-i greu
să lupt e șansa vieți mele
întru puterea cea divină
să rup creanga cabotină.

Cortina cade aproape de terminarea poeziei.




Dedic această piesă fiului meu Andrei, care este un pezevenchi și m-a inspirat.