agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 493 .



La vest de noi, Luna
scenariu [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Nasturei ]

2007-04-14  |     | 



LA VEST DE NOI, LUNA


Personaje: Rafael, Anna


FADE IN:

INT. O CAMERA OARECARE (INTUNERIC COMPLET) - NOAPTE

Se aprinde un monitor. Pe el apar treptat urmatoarele cuvinte:

‘Va intrebati vreodata de ce in aceste zile turmentate ale noastre, depresia a ajuns sa fie cea mai raspandita boala? Va intrebati vreodata de ce suntem atat de tristi? Cum pot incapea atatea sentimente de frustrare, inutilitate si ratare in noi? Da, sigur ca va intrebati. Daca e sa ma intrebati pe mine, eu imi asum o mare parte din vina. Da! Si stiti de ce, chiar daca va intrebati acum, uitandu-va mirati unii catre altii.(Pe fundal, incepe The Cure cu piesa To whish impossible things.) Simpla atingere a omului ce sta langa voi a devenit, treptat, un fapt imposibil. Iubirea s-a mutat pe net. Acum, nu mai exista mitul dragostei la prima vedere, de care radeam toti la o vreme, considerand-o un cliseu demn de romanticii incurabili. Dragostea la prima tasta i-a luat locul. Conversatiile lungi si interesante, ce faceau noptile albe memorabile s-au mutat intr-o casuta de conversatie afisata pe un monitor impasibil si rece. Emoticonurile inlocuiesc un zambet sincer. Imbratisari, saruturi, sentimente, relatii intregi salvate in message archive…Toate zac acolo si spun povestile triste ale generatiei ce a pierdut atingerea si contactul interuman.

Si atunci, va mai intrebati?’

Lumina se stinge treptat, lasand totul in bezna.

FADE OUT



FADE IN

EXT. LA O INTERSECTIE - ZI

(Pe fundal se aude Zero 7, piesa Waiting in Line) Rafael sta in mijlocul intersectiei, cu castile in urechi, asteptand sa se schimbe culoarea semaforului. Pe figura lui se citeste tristete, amestecata cu putina plictiseala. Culoarea semaforului se schimba, intr-un final. Oamenii din jurul lui se foiesc, se imping, pornesc cu totii hotarati, ca si cum ar avea o destinatie precisa. Agitatia e evidenta. Rafael ramane pe loc.
Se uita in gol. Oamenii trec pe langa el si il ating din greseala, incercand, grabiti, sa ajunga pe partea cealalta. Multimea merge tot mai repede (fast forward) in timp ce Rafael ramane pe loc. Dintr-o data, pe partea cealalta, zareste o fata, ce sta la fel ca si el, cu castile in urechi, batand din picior si observand oamenii ce trec tot mai repede pe langa ea. (Slow motion) Privirile lor se incruciseaza. Fata ii zambeste si ii face cu mana un semn de salut, iar apoi schiteaza un gest de ‘vino aici’. Rafael porneste inspre ea, insa cand ajunge pe la mijlocul strazii, fata dispare. Se uita dezorientat in jur, cautand-o cu privirea printre oameni, dar nu o mai zareste. Culoarea semaforului se schimba din nou. Rafael isi continua drumul, in acelasi ritm. Se indreapta catre statie, trist, plictisit, nebagand in seama pe nimeni. Se urca in primul autobuz ce vine. Pe strada, agitatia nu se mai opreste.

FADE OUT


FADE IN

EXT. CURTEA UNEI FACULTATI - ZI

Pe de o parte si de alta a aleii, studentii zac linistiti pe banci, fumandu-si tigarile. Pe figurile lor se citeste oboseala si plictiseala. Nimeni nu interactioneaza, toti sunt prea prinsi in diverse activitati solitare. Se ignora reciproc.
Anna zace singura pe o banca. Singura ei companie e vesnica tigara. Se uita imprejur la restul oamenilor. In casti ii suna Depeche Mode. Dintr-o data, pe o banca alaturata, vede un tanar ce se uita insistent la ea. Incearca sa il ignore, dar tanarul nu isi ia privirea deasupra ei. Il fixeaza si ea cu privirea. Curtea devine pustie, ei fiind singurii ce mai raman acolo. La un moment dat, tanarul ii zambeste si schiteaza un gest de salut. Anna ii raspunde. Tanarul se ridica de pe banca, ca si cum ar incerca sa se apropie de ea. Anna isi intoarce privirea, asteptand ca el sa ajunga pe banca ei. Cand se intoarce inspre el, tanarul a disparut, banca lui fiind ocupata de un grup de studenti. Isi termina tigara si porneste lent catre facultate.



INT. CAMERA LUI RAFAEL - SEARA

O camera ordonata, putin mobilata: un dulap, un pat aranjat si un birou. Sub birou, dezordine, dvd-uri, carti, reviste de fotografie imprastiate. Pe birou, un aparat foto si mai multe filme imprastiate si calculatorul. Peretele din fata calculatorului e plin de poze, cu diferite subiecte, facute de personaj.
Rafael sta la calculator, tastand.
Intra Anna.

RAFAEL
In sfarsit! Credeam ca nu ma intri azi deloc. Stateam si te asteptam.

ANNA:( se aseaza pe pat)
Si eu credeam acelasi lucru. Am avut o zi extrem de urata azi. Ma intrebam cand se va termina, sa pot ajunge si eu acasa.

RAFAEL: (se aseaza langa ea, pe pat)
Nu conteaza. Ai intrat, in sfarsit. Cum esti?

ANNA:
Plictisita, obosita. Nici eu nu mai stiu.

RAFAEL:
Ce s-a intamplat?

ANNA: ( se intinde pe pat)
Cursuri nenorocite, oameni plictisitori, rutina, soare prea puternic. Ce stiu eu? Aceleasi fete, aceeasi zi, repetata la nesfarsit. Doar serile mele sunt mai bune.

RAFAEL:
M-am gandit la tine azi. Mi s-a parut ca te-am zarit in multime. Eram pe drumul spre casa si, in mijlocul unei intersectii, tu stateai si te uitai la mine. Imi faceai semn cu mana sa ma apropii. Cand am ajuns mai aproape, ai disparut.

ANNA:
Inseamna ca ti-e dor de mine. Vrei sa ma vezi?

RAFAEL:
In fiecare zi ma gandesc la asta. Mi-e dor de tine.

ANNA:
Si mie, dragul meu.

Se imbratiseaza, completandu-si reciproc miscarile. Corpurile lor nu se ating deloc.

RAFAEL:
Intotdeauna mi-e bine cand ma iei in brate.

ANNA:
Poate de aceea o fac atat de des.

RAFAEL:
Vreau sa iti fac o vizita cat mai curand.

ANNA:
Am mai discutat despre asta.

RAFAEL:
Stiu. Dar nu am stabilit nici o data, inca.

ANNA: (ridicandu-se de pe pat)
Nu are nici un rost. (se uita catre el, pe fata ei citindu-se tristetea). Trebuie sa plec. Vom vorbi maine mai mult. Noapte buna, dragul meu.

Mimeaza un sarut si iese. Rafael se uita la usa inchisa, si resemnat, inchide calculatorul.

FADE OUT


FADE IN

INT. CAMERA ANNEI - NOAPTE

O camera foarte dezordonata, stramta si incarcata: pat mare, dulap mare, un birou si o masuta langa. Pe masuta, o gramada de lumanari, parfumuri si diferite obiecte decorative, in dezordine. Pe birou, calculatorul. Pe pereti, diferite poezii si citate, scrise cu markerul. Un ying yang mare pe peretele din fata calculatorului.
Anna sta linistita la calculator, fumand si in acelasi timp tastand. Rafael sta langa ea, pe un alt scaun, privind-o. Ea nici nu il observa.

RAFAEL:
Mai tii minte prima oara cand am vorbit?

ANNA:
Vai! Nici nu te vazusem. Ai intrat demult?

RAFAEL:
Acum vreo 2 minute. Stateam aici si ma uitam la tine, gandindu-ma la prima noastra conversatie. Erai atat de frumoasa si de emotionata…


JUMP TO


EXT. IN FATA UNEI GARI ZI

Pe fundal, se aude vocea lui Rafael povestind, iar el si Anna fac miscarile pe care el le descrie.

RAFAEL:
Stateai si fumai nerabdatoare. Asteptai sa ajung, iti tot verificai ceasul si tremurai. Cand am iesit din gara si te-am vazut din departare, stiam ca tu esti aceea cu care vorbisem in repetate randuri pana atunci, dar pe care nu o vazusem inca. Erai atat de imbujorata… Ma indreptam lent catre tine. M-ai vazut si mi-ai zambit. Acela a fost momentul in care m-am indragostit de tine. Am venit apoi spre tine si incercand sa te iau in brate, te-ai retras. De ce erai atat de speriata? De ce tremurai atat de tare? Am pornit intr-un final, nici noi nu stiam incotro. Incercam sa iti iau mana, dar ma tot evitai. Imi amintesc cum tremurai toata si eu nu mai stiam cum sa te linistesc. Mai stii cum ne-am sarutat prima oara? Eram la un semafor si asteptam. Te-am luat pur si simplu si te-am sarutat. Nu te-ai impotrivit deloc atunci.


JUMP TO


INT. CAMERA ANNEI - NOAPTE

Anna se uita in gol, ascultand cuvintele lui Rafael, plangand. Rafael se intinde sa o ia in brate, iar ea vine in intampinarea lui. Se imbratiseaza, completandu-si miscarile, fara sa se atinga.

ANNA: (stergandu-si lacrimile si desprinzandu-se din imbratisare)
Da… Tin minte.


JUMP TO


EXT. O STRADA - ZI

Anna continua pe fundal, de unde a lasat povestirea Rafael.

ANNA:
Tin minte cum mergeam, tinandu-ne de mana. Ma uitam la tine si pur si simplu nu ma puteam abtine sa nu zambesc. Mi-era atat de bine ca erai cu mine. Era ca acel sentiment de linstite, pe care il ai doar atunci cand ajungi acasa, dupa o zi agitata. Era bine, pentru ca nu mai eram singura, stii? Eram cu tine.


JUMP TO


INT. CAMERA ANNEI - NOAPTE

Cei doi stau in aceeasi imbratisare, fara sa se atinga.

ANNA:
E aiurea uneori.

RAFAEL:
Dar e atat de bine cu tine.

Inchid ochii si se saruta. Pe fundal se aude incet Nine Inch Nails - Adrift and at Peace.

FADE OUT



FADE IN:

INT. CAMERA LUI RAFAEL - DIMINEATA

Se filmeaza de sus cum Rafael si Anna dorm in acelasi pat, unul cu fata la celalalt, fiecare tinand strans o perna in brate. Se pot vedea in restul camerei haine aruncate pe jos, neglijent, iar pe unul din perete, ce obisnuia sa fie alb si curat, niste citate scrise rapid cu un marker.
Anna se trezeste prima. Se uita cu drag la Rafael si strange si mai puternic perna. Isi lasa apoi capul pe ea, privindu-l in continuare.
Rafael se trezeste si el. O vede pe Anna si ii zambeste, fericit.

RAFAEL:
Mi-e atat de bine sa ma trezesc dimineata in bratele tale.

ANNA:
Si mie imi place sa ma trezesc asa.

Pauza de cateva secunde. Stau imbratisati.

ANNA:
Iar ai zambetul acela pe fata.

RAFAEL:
Care zambet?

ANNA:
Acela ce parca ma sfideaza. Te simt foarte serios cand mi-l arati.

RAFAEL
E doar un zambet, Anna.

ANNA:
Da, stiu…Dar eu am toane. Si pitici pe creier. Ma stii doar.

RAFAEL (zambind):
Da, te stiu. Dar uneori exagerezi.

ANNA:
Nu incepe de dimineata te rog, ca nu am chef. Mai lasa-ma si pe mine sa imi manifest nevrozele in liniste.

RAFAEL:
Bine draga mea, dar vezi ca eu trebuie sa plec. Si daca stau sa ma gandesc bine, si tu spuneai ca ai program de dimineata devreme.

ANNA (alintandu-se ca un copil mic):
Ma expediezi deja?

RAFAEL (strangand perna tare in brate si zambind):
Hai, nu fi asa. Stii si tu ca am program acum si ca daca as putea, as sta toata dimineata cu tine aici.

ANNA (razand):
Ce sensibil esti! Radeam si eu putin de tine.

RAFAEL (oftand):
Iarasi?

ANNA: (jucausa)
Eu niciodata nu rad de tine. Eu rad cu tine. (fluturand din gene) Stii ca mi-e prea drag de tine.

RAFAEL:
Anna mea. (strange perna)

ANNA:
Da, Rafael?

RAFAEL:
Imi place numele tau.

ANNA:
Si mie parca. (stand parca sa se gandeasca) Uneori. (revenind) Deci, unde ziceai ca mergi azi?

RAFAEL:
La lucru, bineinteles. Doar e ora 8 dimineata.

ANNA:
Da, si eu am un curs de la 10. Dar nu am nici un chef. ( se intinde) Vino si saruta-ma.

Din nou, se saruta, completandu-si miscarile unul celuilalt, fara sa se atinga.

ANNA:
Asa parca mai merge. Desi, as mai avea nevoie de un imbold.

Rafael strange perna in brate foarte tare. Anna o strange si ea la randul ei.

ANNA:
Da, asa da. Hai sa mergem atunci.

Anna se ridica si iese. Rafael se uita la patul ravasit cu o parere de rau si incepe sa se imbrace.

FADE OUT



FADE IN:

INT. CAMERA LUI RAFAEL - SEARA

Patul zace in dezordine. Jaluzele sunt trase. Singura lumina din camera e cea a unei lampi micute, asezata intr-un colt.
Rafael sta in fata calculatorului, asteptand parca. Pe fundal se aude The Cure piesa Pictures of You.
Intra Anna, se uita putin la el si apoi se posteaza in fata lui, asteptand.

RAFAEL:
Da, Anna?

ANNA:
Pai, tu m-ai chemat.

RAFAEL:
Stai jos, te rog.

ANNA:
E ceva serios? Nu imi plac scenele astea teatrale. Daca ai ceva de zis, da-i drumul.

RAFAEL:
Ma gandeam la ce imi spuneai aseara.

ANNA: (asezandu-se pe pat)
Aseara am spus multe.

RAFAEL:
Da, le tin minte pe toate. Dar ma preocupa mai ales faptul ca foloseai atat de des cuvantul ‘aiurea’ sau ‘absurd’ in legatura cu aniversarea noastra.

ANNA:
Ma rog, stii ca atunci cand sunt suparata, spun multe. Imi pierd si eu capul.

RAFAEL:
As prefera sa nu o mai faci.

ANNA: (uitandu-se la el cu repros)
Si eu as prefera sa imi dai niste raspunsuri.

RAFAEL: (cu aceeasi figura blanda)
Nu am raspunsuri.

ANNA:
Atunci, ce vroiai totusi sa imi spui azi?

RAFAEL:
M-au durut cuvintele alea. M-a durut toata conversatia. Ai dreptate, Anna. Dar daca ne descurajam de acum, nu ajungem niciunde.

ANNA: (din ce in ce mai enervata)
Iar incepi? Vorbeste ca un om normal, nu ma lua pe ocolisuri. Spune-mi clar ce vrei.

RAFAEL: (oftand)
Nu inteleg de ce a trebuit sa te enervezi acum.

ANNA: (putin mai calma)
Pentru ca nu imi place risipa de cuvinte.

RAFAEL:
Bun atunci. Sa o spunem altfel. Aparent, nu avem nici o sansa. Tu esti acolo, stai pe pat, la o distanta cosiderabila de mine si eu stau aici, neclintit, pe scaun. Lipit de calculator. Oricat de mult as vrea sa ma apropii, nu pot. Dar vreau, foarte mult chiar.

ANNA:
Daca vrei, de ce nu faci ceva?

RAFAEL:
Mi-e greu si mie. Vreau sa intelegi ca uneori, in acest spatiu mic, eu uit ca tu ma iubesti si sunt cuprins de indoieli. Si retractez tot ce am spus ieri sau alaltaieri si vreau sa inchid calculatorul. De tot.

ANNA:
Si eu am indoielile mele. Dar toate tin de persoana mea. De tine am fost intotdeauna sigura.

RAFAEL: (oftand, incercand sa isi apropie putin scaunul de pat)
As vrea sa ma iei acum in brate.

ANNA: (rece)
Si eu as vrea multe.

RAFAEL:
De ce nu incerci sa nu te mai uiti cu atat repros la mine?

ANNA:
Poate pentru ca am atat de mult repros in mine.

RAFAEL:
De ce esti atat de ostila?

ANNA: (oftand sincer)
Imi pare rau. Nu vreau sa fiu nici ostila, nici rece. Dar… Simt ca nu mai are nici un rost.

RAFAEL:
Daca tu nu mai crezi, eu raman singur.

ANNA:
Fa-ma sa cred.

RAFAEL:
Nu pot, decat daca ma lasi sa ma apropii de tine.

ANNA:
Te las cat pot de mult. Dar se pare ca nu ajunge.

RAFAEL:
Imi ceri din nou compromisul cel mare.

ANNA:
Nu vad de ce ar fi un compromis pentru tine. Din cate am inteles, ti-ar fi mult mai bine aici. Esti singur acolo. Ma iubesti. Vino mai aproape atunci. Eu sunt dispusa sa mai astept, dar rabdarea mea are o limita.

RAFAEL:
E un ultimatum?

ANNA:
E pur si simplu exprimarea limitelor mele.

RAFAEL: (trist)
Anna, ma mai iubesti?

ANNA:
Da. La fel de mult.

RAFAEL:
Si atunci de ce incerci sa ma indepartezi?

ANNA:
Imi pare rau. Nu vreau sa fac asta. Incerc sa te aduc mai aproape, dar se pare ca nu stiu cum si iar imi ies lucrurile pe dos.

RAFAEL:
As vrea sa imi spui mai des.

ANNA:
Nu o fac?

RAFAEL:
Nu indeajuns incat sa ma faca sa iau o decizie clara.

ANNA:
Nu pot la comanda.

RAFAEL:
Nu trebuie asa. Doar spune-mi mai des ce simti si fii mai blanda cu mine. Uneori, esti mult prea taioasa. Doare.

ANNA:
Da, ai dreptate. Imi pare rau. Am sa incerc. Nu voi promite nimic. Stii ca nu imi sta in fire.

RAFAEL:
Nu vreau promisiuni.

ANNA:
Atunci, ia-ma in brate acum.

RAFAEL:
Am spus tot ce era de spus?

ANNA:
Eu da.

RAFAEL:
Si atunci, de ce ma simt atat de trist?

ANNA: (bland)
Pentru ca acestea nu sunt discutii usoare. Putem insa sa facem sa fie mai bine. Ia-ma in brate.

Rafael se apropie sa o ia in brate, se apropie si ea de el, si completandu-si miscarile, fara sa se atinga, se imbratiseaza. Raman asa timp de cateva secunde. Anna se desprinde apoi si incepe sa se plimbe prin camera.

ANNA:
Nu vreau sa sune atat de categoric tot ce zic eu. Doar ca… Ma intelegi?

RAFAEL:
Eu incerc. As vrea sa faci si tu acelasi lucru.

ANNA:
Si eu incerc. Uneori imi iese, alteori nu.

RAFAEL:
Stii ca asta nu ajunge.

ANNA:
Am sa incerc mai tare atunci.

RAFAEL:
Eu nu plec niciunde, oricum.

ANNA:
Nici eu. Mi-e prea bine cu tine. (Razand) Desi uneori imi vine sa te bat, mi se face apoi drag de tine si vreau sa te iau in brate.

RAFAEL: (zambind si el)
Suntem prosti in unele momente.

ANNA:
Doi prosti! Ce bine ne-am potrivit! Acum taci, saruta-ma si ia-ma in brate. Sa nu ne mai certam. Pana data viitoare.

Se saruta si apoi, se imbratiseaza, fara sa se atinga. Raman asa, pe masura ce lumina se stinge treptat.

FADE OUT



FADE IN

INT. CAMERA ANNEI - ZI

Camera e acum mai ordonata, la fel de stramta, la fel de mica.
Anna, singura in camera, sta uitandu-se pe geam, visatoare. Afara e innorat si ploua marunt. Din boxe, razbate Emiliana Torini, Summerbreeze. Anna asculta versurile si incepe sa planga incet. Se indreapta spre un sertar, scoate un caiet si incepe sa scrie. Pe masura ce scrie, plange tot mai tare.
Peste putina vreme, Rafael intra in camera. Se uita la Anna, care inceteaza sa mai scrie. Isi sterge lacrimile si pune caietul inapoi in sertar. In tot acest timp, ea nu se uita deloc la el. Rafael o fixeaza cu privirea, parca asteptand. Anna isi reia locul de la fereastra, cu spatele la el.

RAFAEL:
Buna, Anna.

ANNA: (sarcastica)
Buna ce?

RAFAEL:
Ziua, seara, mancarea… nu stiu, ce vrei tu. Incercam doar sa te salut.

ANNA:
Saluta ca si cum nu ai avea ceva serios de spus, te rog.

RAFAEL: (vizibil iritat)
Nu aveam nimic serios de spus, pana cand am intrat si te-am gasit aici, singura, plangand.

ANNA: ( tot mai ostila)
Ma rog, fiecare cu depresiile lui.

RAFAEL:
Macar ai de gand sa te intorci cu fata la mine?

ANNA: (intorcandu-se; nu mai plange)
Eh, poftim.

RAFAEL: (incercand sa se calmeze)
Bun atunci. Ce s-a intamplat?

ANNA: (rece)
Nimic.

RAFAEL:
Nu putem discuta asa.

ANNA: (mirata)
Dar cine a spus ca vreau sa discutam?

RAFAEL: (nervos)
Ai chef sa plec? Daca da, zi-mi si am plecat. Nu te mai deranjez.

ANNA:
Fa cum vrei. Mie mi-e totuna. Ca esti aici, sau ca esti dincolo, pana la urma, e tot aceeasi chestie.

RAFAEL:
Oh, vad acum incotro ne indreptam.

ANNA:
Nu ne indreptam niciunde.

RAFAEL:
De ce? E gata si ai uitat sa imi spui?

ANNA:
Uite ce e, sunt trista azi. Ma simt singura si parasita de toti. Tot ce vreau e sa fiu lasata in pace.

RAFAEL: (mai calm)
Cum sa te las atunci cand ma afecteaza si pe mine durerea ta?

ANNA: (tot mai rece)
Ma rog. E mai bine asa. Iti zic eu.

RAFAEL: ( incearca sa se apropie)
Spune-mi, te rog. E legat de mine?

ANNA: (uitandu-se la el, aproape plangand)
Printre altele, da.

RAFAEL:
Si ce e in neregula?

ANNA: (oftand, se intoarce iar cu spatele)
Nu mai pot asa.

RAFAEL:
Parca am mai discutat despre asta. Si mie mi-e greu.

ANNA:
Iar incepi si stii ca asa nu pot vorbi cu tine.

RAFAEL:
Atunci tac doar si ascult. Dar macar vorbeste.

ANNA:
Ce mai e de spus in plus fata de tot ce am spus deja? Mi-e foarte greu, ma indoiesc zilnic de noi, cred ca nu exista nici un viitor. Adica, exista, pentru fiecare, separat.

RAFAEL: (cu o mina serioasa si calma)
Da, e clar ca nu exista nici un viitor, daca vom continua asa.

ANNA:
Mi-e greu sa cred.

RAFAEL:
Si mie, dar nu ma ajuti cu nimic daca te porti asa.

ANNA: (cu repros)
Scuza-ma ca am indraznit sa fiu deprimata si sa plang atunci cand m-a durut.

RAFAEL: (pe acelasi ton)
Reincepem vechea cearta? De ce te porti la fel? Aceleasi greseli, aceleasi replici, aceeasi atitudine. E obositor.

ANNA:
Poate, dar… nu pot reactiona altfel la replicile tale. Ma dor.

RAFAEL:
Si pe mine ma doare faptul ca nu stai cu fata la mine si refuzi sa imi vorbesti.

ANNA:
Nu pot altfel.

RAFAEL:
Nici eu nu pot asa.

ANNA: (se intoarce)
Bun. Hai sa discutam atunci.

RAFAEL:
Ce vrei sa imi spui?

ANNA:
M-am saturat. Da-mi ceva de care sa ma agat.

RAFAEL:
Incerc sa vin acolo cat de des pot. Stii si tu asta.

ANNA:
Stiu. Dar ti se pare ca ajung doar doua zile, dintr-o luna?

RAFAEL:
Stiu ca nu ajung, dar fac tot ce pot.

ANNA:
M-am saturat sa te conduc la gara. Toate intalnirile noastre incep si se termina acolo. Am ajuns sa urasc garile.

RAFAEL:
Si mie mi-e greu sa plec, Anna. Nu esti doar tu in relatia asta.

ANNA:
Poate ca ai dreptate. Ma gandesc prea mult la mine. Sunt egoista.

RAFAEL:
Esti.

ANNA:
Vreau sa fii aici, intelegi? Uite, de exemplu, acum: ma simt atat de singura si mi-ar prinde atat de bine o imbratisare… si tu nu poti sa faci nimic in privinta asta.

RAFAEL:
Fac tot ce pot. Si de altfel, te gandesti ca si eu am nevoie de multe ori de tine si nici tu nu esti acolo? Dar vad ca incerci, in felul tau, si simt asta. Momentan, ma multumesc si cu atat.

ANNA:
Mie nu imi ajunge, uneori. E atat de rau ca vreau mai mult?

RAFAEL:
Nu. Si eu vreau. Dar e mai bine asa, decat nimic.

ANNA: (oftand)
Si asta e adevarat.

RAFAEL:
Atunci? Ce vrei, Anna? Sa plec de tot?

ANNA: (incepe sa planga)
Nu!

RAFAEL:
Nu te mai purta asa, daca nu asta vrei. Eu vad doar ce imi arati tu, iar uneori imi arati ca asta abia astepti. Mi-e greu sa ma lupt si cu distanta si cu tine.

ANNA: (lasand capul in jos, plange tot mai tare)
Imi pare rau. Nu vreau sa iasa asa. Niciodata nu vreau sa fie asa. Doar ca… e atat de greu uneori fara tine…

RAFAEL: (vine in intampinarea ei si schiteaza imbratisarea)
Stiu, draga mea. Dar hai sa nu facem noi sa fie mai greu decat e.

ANNA: (raspunde imbratisarii)
Incercam.

RAFAEL:
Vom vedea ce va mai urma. Deocamdata, tine-ma in brate.

ANNA:
Nu intentionam sa iti dau drumul. Inca.

Raman imbratisati.

FADE OUT



FADE IN

INT. CAMERA ANNEI - NOAPTE

Anna sta la calculator si tasteaza de zor. Rafael e intins pe pat, pe jumatate adormit.

RAFAEL:
Mi-e somn, Anna. Hai sa ne culcam.

ANNA:
Ah, da, stai asa. Numai putin.

RAFAEL: (inchizand ochii si acoperindu-se)
Eu adorm pana vii tu.

ANNA:
Stii cum facem? Tu te culci si eu vin si te iau in brate, putin mai tarziu. Ce zici?

RAFAEL:
Zic ca avem o intelegere.

ANNA:
Atunci, am sa vin.(zambind) Te iubesc… mult.

RAFAEL:
Si eu. (ia perna in brate) Te astept.

ANNA:
Incalzeste-mi locul pana vin. Noapte buna, dragul meu. ( ii trimite un sarut)

RAFAEL:
Si mie, Anna mea. Noapte buna. Te astept.

Rafael adoarme cu perna in brate. Pe fundal se aude foarte incet Letting Up Despite Great Faults piesa Maybe I’ll hide with you. Anna se uita cu drag la el, se ridica, se apropie putin de el si face gesturi ca si cum l-ar inveli si l-ar saruta. Rafael zambeste si doarme in continuare. Muzica se aude putin mai tare. Anna stinge becul, se intoarce la calculator si tasteaza. Lumina si muzica se duc si ele treptat.

FADE OUT




FADE IN

INT. CAMERA LUI RAFAEL - SEARA

Camera e acum dezordonata, haine aruncate peste tot, pat nefacut. Pozele de pe perete s-au schimbat, majoritatea sunt portrete de-ale Annei. Pe unul din perete, cateva versuri scrise in graba cu un marker.
Rafael si Anna stau pe pat, asezati unul cu spatele la celalalt. Nu se ating, nu schiteaza nici un gest, se ignora reciproc. Tacerea tine cam jumatate de minut. Apoi, Anna se intoarce spre el si incepe sa rada isteric. Rafael se uita la ea nervos, dar Anna nu se opreste.

RAFAEL: (nervos)
Ai de gand sa termini?

ANNA: (razand la fel de tare)
Nu pot!

RAFAEL: (ceva mai calm, dar pe acelasi ton)
De ce naiba razi acum? Ce e asa de amuzant?

ANNA: ( inceteaza, ia o mina serioasa, dar se observa ca e ironica)
Ma scuzati, domnule. Intetia mea nu era sa va ofensez. Imi manifestam doar spiritul liber, lipsit de orice fel de constrangeri.

RAFAEL:
Termini odata cu prostiile?

ANNA: ( acelasi joc)
Sigur ca da, domnule. Spuneti-mi, ce ati dori sa fac pentru dumneavoastra?

RAFAEL: (nervos, dar putin amuzat)
Sa imi vorbesti normal ar fi o idee.

ANNA: (razand din nou)
Vai ce sensibil esti! Nu poate omul sa glumeasca prin preajma ta. Incercam doar sa destind putin atmosfera!

RAFAEL: (tot mai calm)
Bine! Tocmai ne-am certat si am aruncat cu toti dracii iadului unul dupa celalalt si tu incepi sa razi ca o isterica. Eu ce ar trebui sa deduc din asta?

ANNA: (entuziasmata)
Ce ar trebui sa deduci?? Hai ca iti spun eu! Tocmai am avut prima noastra cearta! Tatatatataaaaaaaam!

RAFAEL: (zambind)
Esti o figura si tu.

ANNA:
Hai mai, asta e un motiv de bucurie. Si un prilej pentru a sarbatori. Chiar, unde spuneai ca tii sampania aceea pentru ocazii speciale?

RAFAEL: (razand)
Vrei sa ma duc sa aduc sampania din frigider?

ANNA:
Pai te rog frumos, doar am stabilit ca e o ocazie speciala.

RAFAEL: (o ia in brate)
Anna mea draga! Asa imi vine sa te bat uneori!

ANNA: (razand)
Stai calm, ca nu esti singurul.

RAFAEL: (serios)
I-auzi. Deci vrei sa imi spui ca mai ai si altii, inafara mea?

ANNA: (facand pe vinovata)
Acum ca m-ai prins cu minciuna, deh, eu ce pot sa zic? Mai am unul…sau doi…cam asa ceva. Rasfirati prin diferite orase.

RAFAEL: (acelasi ton)
Anna, te rog nu glumi cu asemenea treburi. Stii ca nu imi pica bine.

ANNA: (serioasa)
Bine, bine, am terminat. Nu mai spun nimic.

RAFAEL: (zambind)
Acum nu te bosumfla din nou.

ANNA: (jucausa)
Eu nu ma bosumflu. Astept sampania aia. Unde ziceai ca e? Sa ma duc sa o aduc.

RAFAEL: (serios)
Stai putin, sa terminam macar ce am inceput acum vreo o ora. Suntem okay? Am trecut peste?

ANNA: (calma)
Da. Ti-am spus. E totul okay, suntem okay. As fi vrut sa te bat, sa te musc, sa te zgarii, dar mi-a trecut. Sunt bine dispusa acum. Si mai trebuie sa recunosc: a fost o cearta pe cinste. Mi-a placut. Rareori mi-a fost dat sa am asemenea certuri.

RAFAEL: (dand ochii peste cap)
Numai tu ai putea sa fii atat de incantata de o chestie negativa precum o cearta strasnica.

ANNA: (acelasi joc)
Hai, hai, ca stii si tu de ce imi plac certurile sanatoase.

RAFAEL:
Poate imi spui si mie, sa nu mor prost.

ANNA: (zambind cu subinteles)
Pai, dupa o cearta sanatoasa, urmeaza o impacare tare frumoasa. Nu??

RAFAEL:
Ahaaaaaaaa! Acum am priceput!

ANNA: ( serioasa, mai apoi zambind)
Da, e adevarat si ca astfel de impacari, dupa astfel de certuri, au loc doar la inceputul unei relatii si ca mai apoi, certurile acestea distrug incetul cu incetul relatia, dar noi nu ne gandim la toate astea acum. Noi ne bucuram ca s-a terminat. Acum poti sa vii sa ma saruti. Si adu naibii sampania aia odata!

Rafael zambeste, mimeaza un sarut si apoi se preface ca iese. Cand se intoarce, se preface ca ar tine in maini o sticla si doua pahare. Ii da unul Annei, pe celalalt il pune pe masa si apoi desface sticla. Incearca sa o deschida, dar nu reuseste. Anna rade de el, se ridica de pe pat si ia sticla. Deschide sampania. Toarna in pahare.

RAFAEL:(zambind)
Pentru ce bem acum?

ANNA:
Pentru noi, bineinteles. Sa ramanem la fel de tineri si frumosi si sa ne intelegem la fel de bine si peste multi multi multi ani!

RAFAEL: (ridicand paharul)
Sa bem pentru asta!

Cei doi beau din paharele fictive. Apoi se uita unul la celalalt si din nou, se iau in brate si se saruta.

ANNA:
Crezi ca o fericire ca a noastra expira mult mai repede, doar pentru ca e mai intensa?

RAFAEL:
Nu imi pun astfel de intrebari, draga mea. Incerc sa ma bucur de momentele astea atat de rare. Sunt fericit cu tine, aici si acum si nu mai vreau sa imi pun intrebari.

ANNA: (ganditoare)
Da, spui tu bine ce spui acolo, dar uneori ma tot intreb daca nu cumva e prea bine.

RAFAEL:
Mai bine taci si saruta-ma.

Se saruta din nou.

FADE OUT



FADE IN

INT. CAMERA ANNEI - SEARA

Din nou camera dezordonata de la inceput.
Rafael si Anna stau plictisiti pe pat. Anna fumeaza. Nu se uita unul la celalalt deloc. Toata conversatia se desfasoara pe un ton serios.

ANNA:
Cat mai stam aici?

RAFAEL:
Incercam si eu sa ma gandesc la ceva.

ANNA:
Nu am chef sa astept pana termini tu.

RAFAEL:
Nici nu trebuie. Pot pleca.

ANNA:
Oh. Da?

RAFAEL:
Am nevoie de o pauza, ca sa ma gandesc.

ANNA:
Ce e asa de complicat?

RAFAEL:
Anna, mi-ai cerut sa ma mut acolo.

ANNA:
Si spuneai ca vei veni. Era deja stabilit.

RAFAEL:
Era? Eu nu am spus nimic sigur.

ANNA:
Oh, atunci am presupus eu degeaba.

RAFAEL:
Nu e tocmai degeaba. Dar lasa-ma te rog. Iti cer doar o pauza mica. E asa de mult?

ANNA:
M-am saturat sa tot astept.

RAFAEL:
Stiu.

ANNA:
Ma rog, ma pui intr-o situatie imposibila. ( accentuand) Din nou.

RAFAEL:
Anna, zi-mi macar un lucru: te-ai saturat de mine?

ANNA:
Nu chiar. M-am saturat de distanta dintre noi.

RAFAEL:
Nu chiar?

ANNA:
Ma exprim gresit uneori. Nu, Rafael, nu m-am saturat de tine.

RAFAEL: (oftand)
M-am saturat eu de mine, atunci.

ANNA:
Si ce pot eu sa fac?

RAFAEL:
Sa ma lasi sa respir.

ANNA: (enervata)
La naiba si cu respiratul asta al tau!

RAFAEL:
Acum pentru ce trebuie sa te enervezi?

ANNA:
Uite ce e, avem de doi ani de zile o relatie nenorocita la distanta. Ne-am iubit, ne-am certat, am ras impreuna, am plans impreuna. De la un timp incoace insa, simt ca nu se mai poate.(pauza; schimbare de ton) Ai avut vreodata sentimentul ca esti intr-un sah mat perpetuu si ca nu te poti misca in nicio directie? Pe de o parte, am fost atat de fericita…Iar pe de alta, faptul ca noi nu am fost niciodata efectiv impreuna m-a chinuit. Era ca o pietricica in pantof faptul ca nu am putut niciodata sa spun un lucru sigur in legatura cu noi, ca garantiile erau minime. Mi-a fost greu sa ma gandesc la viitorul meu, fiind blocata gandindu-ma la un viitor al nostru. Acum am ajuns la capatul rabdarilor. Ai spus ca vrei sa vii aici, sa fii cu mine. Ce mai e de gandit acum? Pentru ce ma tot expediezi?

RAFAEL:
Of, Anna…

ANNA:
Asta e tot? ‘Of Anna’? Ce-i asta?

RAFAEL:
Nu mai pot spune nimic altceva.

ANNA:
Bine atunci. Pleaca.

RAFAEL:
Nu o lua asa in tragic.

ANNA:
O iau asa cum e. Ma simt expediata.

RAFAEL:
Dar nu te-am expediat.

ANNA:
Dar m-am expediat eu singura, din acest moment. Asta e tot ce aveai sa imi spui? Nu pot sa cred. Da, ma doare.

RAFAEL:
Imi pare rau.

ANNA: (cu repros)
Nu, acum nu are rost.

RAFAEL:
Macar nu te mai uita asa la mine. Imi pare rau si sunt sincer cand o spun.

ANNA: (cu ura)
Deci nu ai de gand sa vii?

RAFAEL:
Nu pot spune nimic sigur.

ANNA:
Mi-am facut sperante, stii?

RAFAEL
Dar niciodata nu ti-am promis asa ceva.

ANNA
Dar m-ai lasat sa cred ca vei face asta. Era mai mult decat clar.

RAFAEL:
Nu asta era intentia mea.

ANNA:
Nu, intentia ta era sa sa imi faci rau.

RAFAEL:
Anna, de ce te porti asa cu mine?

ANNA:
Ma port asa cum meriti.

RAFAEL:
Mai bine am termina in seara aceasta cu discutiile. Vom mai vorbi maine.

ANNA: (rece)
Sigur, terminam. Noapte buna.

RAFAEL:
Noapte buna.

Rafael iese. Anna ramane singura, fumand si plangand.

FADE OUT



FADE IN

INT. CAMERA ANNEI - DIMINEATA

Anna sta pe pat, fumand. Rafael intra. Se vede ca e trist si ca nu a reusit sa doarma toata noaptea, fiind incercanat.

ANNA:
Buna dimineata.

RAFAEL:
Buna…

ANNA:
Ai uitat ceva aseara?

RAFAEL: (parca ezitand)
Da.

Se aseaza langa ea. Tacere vreme de cateva secunde.

RAFAEL: (sigur)
Da.

ANNA:
Pai?

RAFAEL:
Am uitat sa iti spun ca te iubesc.

ANNA: (indiferent)
Pacat.

RAFAEL:
Fiecare facem greseli.

ANNA:
Dar incercam sa nu ii ranim pe ceilalti cand le facem.

RAFAEL:
M-ai ranit de nenumarate ori cu o atitudine rece, indiferenta, distanta…

ANNA:
Si tu pe mine.

RAFAEL:
Putem sa nu ne comportam asa?

ANNA:
Eu nu stiu daca mai pot fi altfel fata de tine.

RAFAEL:
Tot ce ti-am cerut a fost putin timp.

ANNA:
Bine, ti-ai luat timpul. Acum, mai e ceva?

RAFAEL:
Nu mai vreau sa fim suparati. Am decis ceva.

ANNA:
Poate ar mai trebui sa astepti.

RAFAEL: (mirat)
Pentru?

ANNA: (serioasa)
Eu nu am decis.

RAFAEL: (mirat)
Cum nu?

ANNA: (ironic)
Noaptea e un sfetnic bun.

RAFAEL:
Bun si acum ce trebuie eu sa fac?

ANNA:
Sa astepti.

RAFAEL:
Pot sa fac asta.

ANNA: (sarcastic)
Macar unul dintre noi.

RAFAEL:
Imi vei spune si mie?

ANNA:
Sigur. Dar nu stiu cat va dura.

RAFAEL:
Eu am luat decizia. Am sa te astept.

ANNA:
Bine. Pa.

RAFAEL: (cu parere de rau in glas, ca si cum ar vrea sa mai spuna ceva)
Pa…

Da sa iasa, se uita le ea. Anna ii evita privirea. Se intoarce si iese. Anna ramane in continuare pe pat, fumand.

FADE OUT



FADE IN

INT. CAMERA LUI RAFAEL - SEARA

Camera ordonata de la inceput. A ramas scrisul de pe perete. Pozele sunt altele.
Rafael sta linistit la calculator, tastand. Intra Anna.

ANNA:
Buna, Rafael.

Rafael se uita la ea, ca si cum nu i-ar veni sa creada.

RAFAEL:
Uhm…Buna.

ANNA:
Da, stiu. A trecut ceva vreme.

RAFAEL: (ironic)
Doar un an, dar cine mai baga de seama ?

ANNA:
Imi pare rau.

RAFAEL:
Nu mai conteaza acum, banuiesc. A trecut destula vreme, desi parca puteai sa mai astepti o luna inainte sa apari asa.

ANNA:
Inca nu au trecut toate resentimentele?

RAFAEL:
Au trecut o buna parte. Dar nu destul. Nu ma bucur sa te vad.

ANNA:
Mi-a fost frica.

RAFAEL: (indiferent)
Ma rog, nu ai fost niciodata cea mai curajoasa din lume.

ANNA: (trista)
Sa inteleg ca sunt inca puternice resentimentele.

RAFAEL: (cinic)
Asteptai flori, la gara?

ANNA:
Macar un ton civilizat.

RAFAEL:
Mi-e greu sa fac pana si asta.

ANNA: (amar)
Da, inteleg.

RAFAEL: (neincrezator)
Intelegi? Ce?

ANNA:
Nu, nu trebuia sa plec asa.

Rafael incepe sa rada puternic.

ANNA: (oftand)
Imi pare rau. Am venit sa iti spun asta.

RAFAEL:
Nu stiu pentru ce te-ai mai oboist.

ANNA:
Pentru ca simteam ca iti datorez macar atat.

RAFAEL: (serios)
Nu imi mai datorezi nimic. E cat se poate de gata.

ANNA:
Imi datoram atunci mie.

RAFAEL: (resemnat, ofteaza usor)
Pleaca, Anna. Nu mai e nimic pentru tine aici.

ANNA:
Nu am venit sa iau nimic.

RAFAEL:
Nu ma intereseaza. Te rog frumos, pleaca.

ANNA:
As fi vrut sa te vad mai impaciuitor.

RAFAEL: (schimbare de ton)
Ti-ai gasit pe altcineva?

ANNA:
Conteaza?

RAFAEL:
Se pare ca da, din moment ce te intreb.

ANNA:
Da.

RAFAEL: (rautacios)
Frumos.

ANNA:
Ti-am spus ca nu conteaza.

RAFAEL:
E mai aproape decat mine?

ANNA: (oftand)
Suntem din acelasi oras.

RAFAEL:
Oh.

Pauza cateva secunde.

RAFAEL:
Banuiesc ca trebuia sa ma astept si la asta. Ma rog. (serios)
Acum pleaca. Nu mai avem ce discuta.

ANNA:
Nu vom mai vorbi deloc?

RAFAEL:
Anna, iesi afara. Nu pot nici sa cred cum ai tupeul sa vii acum cu asemenea pretentii. Ai disparut, pur si simplu, ca apoi sa te intorci asteptand sa te primesc cu bratele deschise. Lasa-ma in pace. Viata fericita sa ai!

Se ridica si ii deschide usa.

RAFAEL:
Incearca sa nu ma mai cauti. Nu sunt aici pentru tine.

ANNA: (aproape plangand)
Rafael…

RAFAEL: (categoric, aproape urland)
PA!

Anna iese. Rafael se aseaza la calculator si il stinge.

FADE OUT



FADE IN


INT. CAMERA OARECARE (INTUNERIC COMPLET) - NOAPTE

Din nou, un calculator si doar lumina monitorului pe care se poate citi scrisul pe masura ce apare. Pe fundal Vama Veche cu piesa Fericire.


‘Depresia e doar o scuza. Distanta e doar un neajuns. Oare cand, pe parcursul drumului, ati uitat sa fiti fericiti si ati inlocuit atingerea unei maini calde cu un monitor distant si rece?’



Pe monitor incep sa apara apoi, ca un fel de slide show, casute cu conversatii de pe yahoo messenger. Se poate vedea clar numele interlocutorilor, Rafael si Anna, precum si cateva franturi, pe fuga din conversatiile lor de pana acum. (22 de secunde)

Lumina se stinge treptat. Muzica se aude tot mai tare.

FADE OUT



THE END


.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!