Flash-uri cu mâini ce sapă grăbit o groapă într-un pământ galben, uscat, sfărâmicios.

În curtea unei închisori din provincie stă căzut pe iarbă un bărbat la 30 de ani, mort. Cadavrul are o poziție asemănătoare cu cea a lui Ceaușescu (picioarele sub fund, căzut pe spate, genunchii înspre gardul de beton al închisorii). Aranjați în jurul mortului stau doi gardieni (sergenți majori) - gardianul I, scrie procesul verbal, gardianul II cu înfățișare de prostănac, doctorul (îmbrăcat cu un halat alb) cu înfățișare savantă și asistentul acestuia (îmbrăcat într-un halat murdar). Gardianul I are pantalonii vizibil rămași mici (intrați la apă), însă călcați la dungă. Gardianul II are pantaloni murdari, cămașa decolorată, nu are cravată și nu este bărbierit. Într-un turn de pază (cu reflector) se vede un alt paznic, gardianul III, care își vede de treabă, neparticipând la anchetă.

DOCTORUL (în timp ce-și șterge ochelarii, pe un ton didactic): Mai întâi stabilim profilul psihologic al victimei!
ASISTENTUL (mișcând capul cadavrului pentru a-i observa profilul, apoi grăbit): Caucazian!

În fundal vedem gardienii cum își dau coate unul altuia amuzându-se de mișcările asistentului. Doctorul îl privește pe gardianul I mustrător, și acesta reia scrierea procesului verbal:

GARDIANUL I (silabisind): ...într-o poziție firească...
GARDIANUL II (plictisit): Hai mă, scrie acolo că s-a sinucis și hai să terminăm. Doar nu vrei sa pierdem toată dimineața cu asta?!

Din spate apare un alt gardian, cu o uniformă diferită de a celor doi, uniformă de plutonier. Are aerul de șef, cei 4 nu își dau seama de prezența lui, decât abia după ce spune:

PLUTONIERUL (ironic, accentuând și mai mult ultimele cuvinte): Să te sinucizi când tocmai ai reușit să ieși din celulă, trecând pe sub nasul paznicilor...? (apoi concluzionează după ce îi privește pe fiecare în parte) Da, uite! Și asta e ceva...

Cei doi gardieni lasă capul în jos. Gardianul I se preface ocupat cu procesul verbal, deși se vede că se preface numai că ar scrie, nemaiauzindu-se silabisirea.

PLUTONIERUL (anchetând): Și ceilalți de ce nu au ieșit? Văd c-au săpat o groapă frumușică...

DOCTORUL (pe un ton ce dezvăluie un răspuns pregătit, de parcă ar fi știut că cineva va pune această întrebare): Se pare că regimul de detenție le-a stimulat partea sedentară și vegetativă a caracterului și nu vor să iasă...


Între timp aceștia au ieșit din celulă prin groapa respectivă pe rând și s-au adunat în jurul cadavrului. Unul dintre ei, cu față diformă din motive genetice, începu să plângă foarte teatral, forțându-se.

GARDIANUL II: Să scriem că era nebun... (apoi cu vocea preschimbată ca de-o revelație) A ÎNNEBUNIT ÎN ÎNCHISOARE!
GARDIANUL I: Și atunci de ce a mai evadat?
DOCTORUL (pe același ton gânditor): Asta nu explică decesul...

Liniște absolută (se aude un bâzâit strident de muscă)

GARDIANUL II: Gata? Îl incinerăm? (și se apleacă, apucându-l de picioare)
GARDIANUL I: Stai mă că nu-i chiar așa de ușor...
PLUTONIERUL: Ce scrie în fișele alea?

Doctorul se uită pe fișe. Din groapă se aude un zgomot înfundat, metalic. Deținutul se oprește din plâns la auzul acestui zgomot, posibil cel al ușii celulei. Se năpustesc toți patru spre groapă. Ultimul rămas este cel ce-și jelise colegul de celulă. După ce sare în groapă, cu un gest larg reușește să tragă înapoi în groapă pământul împins afară. Cei rămași afară (mai puțin mortul încremenit și doctorul ce continuă studiul dosarului celui decedat) îi privesc pe cei patru deținuți în tăcere, cu o umbră de jena pe față. Se face iarăși liniște (aceeași muscă agitată ce bâzâie cadavrul).

GARDIANUL II: Uite! E ora mesei și noi stăm tot aici cu mortăciunea asta!...
ASISTENTUL (către doctor, timid): O fi luat otravă...
DOCTORUL (fără a ridica privirea): Imposibil, ar fi fost urme vizibile de la prima vedere.
PLUTONIERUL (iritat de modul relaxat în care citește doctorul fișa): Și atunci de ce... Doamne iartă-mă, a murit?

Se face liniște și se aude iarăși același bâzâit.

Gardianul III: De libertate! (apoi începe să coboare din turn pe o scară de fier, ceilalți urmărindu-l cu privirea până ce ajunge în fața lor)
GARDIANUL II (într-o izbucnire): Exact! (apoi justificându-se): Dac-ați ști de când îmi stă pe limbă...
GARDIANUL III: Da, libertatea este un drog ca oricare altul... Supradoză și ...pac! (lovindu-și pumnul drept de palma stângă)
GARDIANUL II (repetă ca hipnotizat repetând gestul cu pumnul): Supradoză și paaaac...
PLUTONIERUL (neîncrezător): Tu chiar vorbești serios?
DOCTORUL (fascinat): Posibil să aibă dreptate...
GARDIANUL III (sigur pe el): Evident că am dreptate! (convingător:) Uitați-vă la colegii lui de celulă... (și arătând înspre groapă, continuă retoric:) Ei de ce nu au evadat?
GARDIANUL II: Aiurea! Le-a fost teamă să nu-i împușcăm...
GARDIANUL III (iritat că nimeni nu a înțeles): N-au fugit pentru că e comod în captivitate.
PLUTONIERUL (ușurat, după o clipă de reflecție): Cred că problema asta s-a rezolvat, nu?

Toți dau din cap aprobator. Bâzâit de muscă.

PLUTONIERUL (către gardianul II): Hai, ia-l!

Gardianul II îl apucă de picioare și începe să îl târâie, mergând din urma doctorului. Vine apoi și asistentul, care-l apucă de subțiori, privind în continuare fascinat profilul mortului.

GARDIANUL I (accentuând fiecare silabă): ...su-pra-do-ză de li-ber-ta-te... (apoi ca pentru el:) Da, uite! ...e și asta ceva...