Dimineață de primăvară-vară, într-o gară de provincie proaspăt zugrăvită, undeva într-o comună de câmpie ceva mai înstărită, cu două peroane cimentate pentru călători, dar cu patru perechi de șine (pe cea mai îndepărtată dintre ele se află tras un tren marfar cu cisterne și vagoane ruginite: de când staționează în această gară au devenit parte din peisaj).
Un băiat în jur de 14 ani, cu haine murdare și rupte, părul tuns scurt cu mașina stă pe o bancă, și spionează cu priviri agere cei câțiva oameni de pe peron în timp ce fumează o țigară. Rezemată de bancă se află o mătură mare de nuiele, un făraș și un sac de plastic plin pe jumătate cu praf și alte gunoaie rezultate în urma măturatului gării. După ce termină țigara, o calcă până e sigur că s-a stins, apoi o pune în sac, și șterge cu talpa teneșilor urma de ars de pe cimentul peronului. Banca se află foarte aproape de ușa sălii de așteptare a gării, pe care iese un bărbat la 40 de ani cu ochelari demodați, cu lentile fumurii și rame de plastic groase, în uniformă de CFR-ist, dar fără caschetă și haină, cu pantofii lustruiți. La vederea bărbatului, băiatul de ridică brusc de pe bancă, ia mătura într-o mână, fărașul și sacul în cealaltă:

Băiatul (respectuos): „Am terminat domnule.”
Bărbatul (sever): „Ar fi trebuit să mă anunți imediat, nu să stai să pierzi vremea.”
Băiatul (inocent): „Da’ acum am terminat…”

Bărbatul se preface că nu a auzit justificarea băiatului și îi face un gest cu mâna să îl urmeze în spatele gării (în magazie). Băiatul se întoarce cu o găleată veche plină cu var și cu o bidinea. Se uită la soare, încearcă să aproximeze ora exactă, apoi se uită la ceasul gării care arată 10:34. Se duce într-un capăt al peronului și se apucă de văruit marginea dinspre șine a acestuia.
Băiatul stă pe aceeași bancă, fumează o țigară. Peronul e vopsit pe jumătate, ceasul arată 12:23... În gară apare un tren personal și privirea băiatului încremenește: călătorii care coboară calcă marginea albă, proaspăt văruită. Băiatul lasă țigara să-i cadă din mână în timp ce privește înmărmurit cum se duce pe apa Sâmbetei o oră de muncă în soare, stând aplecat, într-o poziție deloc comodă. După ce pleacă trenul lăsând un nor de praf în urmă, se șterge de sudoare pe tricoul și așa murdar și se reapucă de văruit...
Ceasul arată ora 3:07. Bărbatul în uniformă de CFR-ist examinează calitatea văruielii, băiatul îl urmează îndeaproape cu bidineaua în mână.

Bărbatul (nemulțumit): „Nu e bine! Trebuie să îndrepți linia; tu nu vezi ce strâmbă e?”

Băiatul îl privește cu aceeași privire răutăcioasă de la început cu care spiona acele persoane din gară. I se citește dezamăgirea în ochi. Își ia găleata și bidineaua, merge pe bancă și își aprinde o țigară, pe care după ce o termină de fumat o aruncă neglijent sub bancă.
Ceasul arată 3:58. Sub bancă sunt multe chiștoace. Bărbatul iese îmbrăcat cu haina uniformei, cu cascheta la subraț și cu o geantă de piele neagră ca de doctor în mâna stângă. Se uită la băiat, acesta nu se mișcă de pe bancă, nici nu îl privește. Bărbatul aruncă o privire dungii de var.

Bărbatul (vesel): „Așa! Vezi... acum e mult mai bine. Du tu varul în magazie.”

Apoi bărbatul se scotocește prin buzunare și îi întinde o bancnotă mototolită.

Bărbatul (): „Să vii și mâine, poate îți găsim ceva de treabă...”

Bărbatul pleacă, lăsându-l pe băiat privind uimit (la modul disprețuitor) bancnota.
Bărbatul e departe, abia dacă se mai vede; merge de-a lungul șinelor. Pe lângă acesta se vede un tren ce-l depășește, apropiindu-se de gară. Băiatul îl privește cu mâna făcută streașină deasupra ochilor, în timp ce cu cealaltă mână își aprinde țigara. Apoi se întoarce cu spatele și pornește în direcția opusă. Merge cu mâinile întinse în lateral, de parcă ar face echilibristică în timp ce pășește pe dunga de var...