agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2014-01-31 | |
Tema de mai sus, recunosc, mă incită de ceva vreme și nu este de mirare, fiindcă, după ce mi-am desfășurat activitatea profesională, în cea mai mare parte, în învățământul superior militar (în funcții didactice și în structuri care răspundeau de conducerea învățământului, toate strict legate de evaluarea performanțelor școlare), iată că, doar la câțiva ani după trecerea în rezervă, ca epigramist, vrând-nevrând a trebuit să fiu ”reactivat” și în calitate de ”evaluator”, datorită (sau din cauza?!) ”funcțiilor” încredințate de confrați: președinte de cenaclu, organizator de festival, redactor-șef al unei reviste locale, redactor-șef adjunct la alta, națională, membru în colective care au pregătit diferite selecții de texte pentru diferite cărți și reviste, membru în diferite jurii prin țară ș.a. Așa că problema evaluării în epigramă era normal să mă preocupe, am mai discutat acest subiect, mi-am expus clar și o parte din opinii (inclusiv în comentariile la unele texte postate pe site-ul ”Agonia”), dar până acum nu m-am gândit să-mi sistematizez aceste gânduri într-un material de sine stătător.
De la început precizez că voi încerca să evit a face referiri prea multe la modul de organizare a diferitelor concursuri și festivaluri, la atribuțiunile juriilor diverse și la modul de lucru al acestora și nici la alte aspecte derivate din aceste chestiuni ci, în cele ce urmează, voi trata evaluarea în epigramă doar în aspectele care ar putea să intereseze pe un simplu membru al unui colectiv de evaluare. Precizez, de asemenea, că nu urmăresc să imprim textului un caracter teoretico-științific, ci mai mult unul metodologic. În opinia mea, evaluarea în epigramă, funcție de scopurile urmărite este de două tipuri principale: - evaluarea ca valorizare (și valorificare), în scopul de a hotărî dacă anumite epigrame sunt publicabile sau nu într-o revistă, carte, într-n ziar, almanah etc.; - evaluarea ca ierarhizare în cadrul unui concurs. A. Evaluarea ca valorizare (și valorificare) Indiferent de cadrul în care se analizează o epigramă (într-o redacție a unei publicații, într-un colectiv de realizare a unei cărți ș.a.m.d.), consider că aceasta, pentru a vedea lumina tiparului trebuie să fie cel puțin publicabilă. Apoi, funcție de cerințele locului unde se publică, bineînțeles că se urmăresc diferite standarde de calitate, pornind de la cele pentru un caiet de cenaclu și ajungând la cele pentru o antologie. În opinia mea, pentru ca o creație care se pretinde epigramă să fie publicabilă., ea trebuie să îndeplinească următoarele condiții : 1. Criterii tehnice: - să aibă forma generală a unei epigrame (să fie sub formă de poezie, deci versificată, de scurte dimensiuni); - să aibă o poantă (mai bună sau mai rea, dar să fie clară prezența ei); - poanta să fie cât de cât originală (nu luată dintr-un banc foarte cunoscut, nu luată din epigrame asemănătoare, construite pe ”piste foarte bătătorite”); - să aibă prozodie corectă (fără aritmii evidente, fără asonanțe); - să aibă un limbaj corect din punct de vedere gramatical. 2. Criterii morale: - să nu conțină jigniri evidente și atacuri la persoană, nepermise; - să nu fie, în mod evident, rasistă, șovină, fascistă; - să nu fie în mod evident un plagiat. Dacă referindu-ne la criteriile de primul punct se pare că nu ar fi prea multe de discutat, ele fiind relativ ușor de aplicat de către un epigramist cu o oarecare experiență, atunci când vorbim de celelalte criterii (a căror gamă poate fi extinsă, funcție și de politicile editoriale ale diferitelor publicații și de alte cerințe), în opinia mea, acestea sunt foarte greu de cuantificat, răspunderea celor care hotărăsc asupra creațiilor respective fiind mult mai mare, gândindu-ne și la consecințele pe care le poate avea publicarea unor catrene cu asemenea ”probleme”. B. Evaluarea ca ierarhizare De la început trebuie să recunoaștem că evaluarea performanțelor școlare (și, implicit, ierarhizarea elevilor și studenților) are efecte majore asupra viitorului și carierei celor evaluați, notele obținute de aceștia contând ulterior la admiterea în alte instituții, sau la obținerea unor locuri de muncă. De asemenea, cea mai mare parte a elevilor, spre exemplu, urmează o formă de învățământ obligatoriu, ei trebuind să se supună necondiționat legilor și regulilor existente în învățământ, inclusiv celor referitoare la modalitățile de evaluare (nici nu se prea pune problema neprezentării la teze, examene sau alte forme de evaluare). Spre deosebire de aceștia, epigramiștii nu sunt obligați să participe la concursuri dar, dacă o fac, se presupune, logic, faptul că acceptă condițiile anunțate inițial de organizatori, de aceea, prea multe contestații și comentarii negative după încheierea unor asemenea manifestări, mie (cel puțin) mi se par total nefirești. Vorbind despre evaluarea performanțelor din procesul de învățământ, se știe că, oricât de competent ar fi profesorul și oricât de cinstit, factorul subiectiv nu poate fi înlăturat în totalitate. Mai mult, chiar știința (mai precis docimologia) recunoaște că sunt factori perturbatori și erori în evaluarea școlară, care, în opinia mea, se manifestă, având efect negativ și în evaluarea din epigramă. Dar să vedem care sunt aceștia, potrivit manualelor de didactică: 1. Efectul ”halo” Se referă la faptul că evaluatorul este tentat ca, sub influența unei impresii generale bune despre un elev, să fie mai îngăduitor cu acesta (adică în jurul elevului cu reputație bună apare acest fenomen psihologic de ”halo”, datorită căruia îi sunt trecute cu vederea unele greșeli). Perfect valabil și în cazul epigramiștilor, iar ca soluție de evitare a acestui efect s-a generalizat ”secretizarea” participării la concursuri. 2. Efectul de anticipație Se manifestă prin subevaluarea elevilor datorită părerii nefavorabile despre colectivul din care fac parte, în general, sau despre mediul din care provin. În acest sens, la epigramiști, există riscul de a trece neobservate poante foarte bune apărute la concursuri destinate începătorilor, sau celor care nu provin din mediul epigramatic recunoscut, pornind de la ideea că aceștia nu pot concepe asemenea poante. Același lucru s-ar putea întâmpla în evaluarea unui grupaj de epigrame venit de la un cenaclu cu o faimă nu prea bună. 3. Efectul de contrast (de ordine) Constă în exagerarea diferențelor dintre performanțele unor elevi, astfel: dacă după una sau mai multe lucrări foarte slabe evaluatorul găsește una bună, ea este evaluată ca foarte bună și invers, dacă după una sau mai multe lucrări excepționale evaluatorul găsește una bunicică, ea este evaluată ca fiind slabă. Ca evaluatori de epigramă, ar fi două soluții pentru atenuarea acestui efect negativ: să ne planificăm munca astfel încât să ne putem permite cât mai multe pauze, obligatoriu după un șir de epigrame toate foarte bune, sau după altul toate foarte slabe și să încercăm să ne înfrânăm entuziasmul când găsim o epigramă excepțională, sau dezamăgirea când dăm peste una catastrofală. 4. Eroarea logică Prin acest factor perturbator evaluatorul este tentat să fie ”păcălit” de aspecte mai puțin importante (pozitive sau negative) din lucrarea (răspunsul) elevului și să nu se mai concentreze la fel asupra tuturor criteriilor esențiale de evaluare. De exemplu, la epigramiști, când un evaluator găsește epigrame scrise cu pixul pe o coală neglijentă, este tentat să nu mai observe poanta excelentă, sau cât de frumos curg versurile. Sau un ritm amfibrahic perfect poate duce la notă generală mai mare decât ar merita o epigramă cu poantă slăbuță. 5. Ecuația personală a examinatorului Se referă la trăsăturile de personalitate ale evaluatorului, la faptul că prin firea lui este mai exigent sau mai îngăduitor, că preferă un anumit tip de răspuns, că are anumite ”tipicuri”, ”slăbiciuni”, că este mai pasionat de unele capitole ale materiei decât de altele ș.a.m.d. Despre cum influențează acest factor evaluarea în epigramă cred că s-ar putea scrie foarte mult, pornind de la preferințele politice, sportive sau culturale ale evaluatorului, trecând pe la simpatizarea unor personalități (și invers), la antipatiile (sau invers) față de anumite bresle sau instituții, la ”slăbiciunile” față de unumite tipuri de poante, la desconsiderarea unor mecanisme de construire a poantelor și ajungând... la ce vreți dumneavoastră (că epigramiștii cu ceva vechime se cunosc foarte bine între ei). Nu întâmplător sunt epigramiști care își adaptează creațiile funcție de cine este în juriu. Analizând factorul enunțat mai sus, cred că este bine să arăt că, în opinia mea, mai există o particularitate foarte importantă a evaluării în epigramă. Astfel, notele obținute de un epigramist la un concurs de creație folosesc doar la ierarhizarea în cadrul acestei manifestări (spre deosebire de evaluarea performanțelor școlare care, după cum am mai arătat, are consecințe mult mai mari și pe termen lung). În această idee, faptul că un membru al juriului la epigramă este mai ”zgârcit” de felul lui și dă note mai mici decât ceilalți membri ai juriului nu este o eroare, în sensul general al factorului analizat de docimologie. Dacă el își menține criteriile și ”zgârcenia” la toți concurenții, notele lui nu-i afectează pe participanți (și nici nu viciază ierarhizarea), spre deosebire de elevii examinați de un profesor ”zgârcit la note”, care sunt dezavantajați față de elevii din alte clase (școli, orașe etc.) În opinia mea, cele mai de efect metode de contracarare a tuturor celor 5 factori perturbatori prezentați mai sus, în evaluarea din epigramă, sunt constituirea unor jurii relativ numeroase și stabilirea a cât mai multe criterii (subcriterii) de evaluare pentru fiecare epigramă. Referitor la cel de-al doilea aspect, comentariile unor epigramiști, că vezi doamne, epigrama ”nu este matematică”, sau că ea ”nu se poate măsura cu șublerul” (unii dintre ei chiar ironizând pe cei care încearcă să fie cât mai riguroși) nu sunt îndreptățite, atâta timp cât la un concurs sunt 80-100 de participanți și trebuie să se stabilească doar 5-6 premianți. Cum îi stabilești, dacă nu printr-o ierarhizare după criterii fixe, matematice? Din experiența personală am ajuns la concluzia că, în evaluarea cu note (puncte) a unei epigrame ar fi bine să se stabilească mai multe criterii, fiecare având un alt coeficient, funcție de importanța sa (însumarea coeficienților trebuie să dea 10). Mai concret, eu de ceva vreme folosesc 3 mari criterii: a. poanta (coeficient 6); b. prozodia (coeficient 3); c. limbajul, ortografia, stilul general (coeficient 1). Deoarece poanta este cea mai importantă, o evaluez, la rândul ei prin 2 subcriterii: - efectul poantei, originalitatea acesteia și încadrarea la temă, dacă este cazul (coeficient 3); - pregătirea poantei și construcția generală a catrenului (coeficient 3). Pentru stabilirea notei (punctajului) unei epigrame în acest sistem, se dă o notă de la 1 la 10 pentru fiecare criteriu (subcriteriu), aceasta se înmulțește cu coeficientul respectiv, produsele se adună, iar suma rezultată se împarte la 10. Spre exemplu, am evaluat o epigramă cu nota 9 pentru efectul poantei și pentru originalitatea acesteia, i-am dat 8 pentru pregătirea poantei și construcția generală a catrenului, 9 pentru prozodie și 9 pentru limbaj, ortografie, stil general. Rezultă: 9x3 + 8x3 + 9x3 + 9x1 = 27 + 24 +27 + 9 = 87; 87:10 = 8,70 Sunt și epigramiști, foarte buni și cu experiență mare în jurii care ar putea să-mi spună (unii mi-au spus deja): ”Bine, bine, încearcă să dai o notă cu două zecimale epigramei exemplificate de tine după ce ai citit-o atent, funcție de ce impresie ți-a făcut, fără să ții cont de atâtea criterii scrise și fără să calculezi nimic, și o să vezi că, tot cam pe la aceeași notă o să ajungi”. Acestora le răspuns astfel: „Da, aveți dreptate, tot cam pe la aceeași notă o să ajung, dar nu tot la aceeași notă. Adică, după metodologia dumneavoastră s-ar putea să-i dau nota 9,00, dar s-ar putea foarte bine să o notez și cu 8,50, iar la un clasament în care fiecare ”sutime” contează, diferența este de luat în seamă. Pe de altă parte, atunci când notezi o epigramă doar după impresia pe care ți-a făcut-o, există cel mai mare risc să se manifeste, cu putere, și în cazul tău, toți factorii perturbatori despre care vorbeam anterior”. Acum, la sfârșit, cineva s-ar putea să se întrebe dacă, în calitate de membri ai juriilor, are rost un efort atât de mare, cu atât de multe epigrame, la atât de numeroase concursuri. Părerea mea e (am mai sugerat acest lucru chiar pe ”Agonia” încă de acum exact 5 ani, într-un articol intitulat ”Concursiada epigramoasă”) că în lumea epigramei sunt prea multe concursuri și prea multe ierarhizări. Dar, ”fenomenul” este totuși în creștere (sau ”se situează pe un trend ascendent”, cum ar spune alții), așa că eu, ca simplu luptător pe acest front, nu am ce face, țin cont și, iată, îmi mai și spun și părerea despre cum să stabilim ierarhiile. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate