Joi, 9 iulie 2009, poetul constănțean Yigru Zeltil își lansează pe Internet al treilea volum, intitulat "Naxy Ipofren", și vă asigură că, deși nu vorbește, de obicei, la persoana a treia despre el însuși și deși pare o glumă, chiar își lansează această carte, deși va fi nevoit să mai aștepte ceva vreme până la primul volum pe hârtie reală - care va fi, probabil, o ediție mult adăugită a "Naxy Ipofren".

Lansarea are loc În Capul Tău, pentru că, oricum, cine să perceapă Internetul decât noi? N-am văzut câinii sau frunzele prea interesate de Internet (s-ar putea să mă înșel însă)...

Al treilea volum al lui Yigru Zeltil, "Naxy Ipofren", vine la puțină vreme după volumul compus dintr-o piesă de teatru, "Marea și toporul", și la mai mult de un an după volumul de debut, "Surfing pe Marea Moartă", ce conținea vreo 80 de poezii și este actualmente indisponibil, din câte știu eu... În fine, "Naxy Ipofren" conține fix 85 de poezii îngrămădite în patru cicluri - "Naxy Ipofren" (ce conține versurile cele mai noi și mai unitare), "Din paginile revistei padăză" (câteva poeme extrase din revista mea lunară, "padăză"), "Instantanee" (diverse poeme din ultimii trei ani, dintre care unele n-au apărut nici măcar pe Internet) și "Fragmente din Surfing pe Marea Moartă (2008)" (câteva dintre cele mai reușite poezii din primul volum). În total sunt vreo 108 pagini! Cartea a fost realizată, cred, mai "profesional" decât cea de anul trecut, iar versurile noi sunt și ele mai reușite, deoarece am acumulat o oarecare experiență și am dovedit voință în a-mi parcurge drumul, cu toate obstacolele invizibile care doreau să mă las definitiv de poezie. La urma urmei, prin poezie am încercat, încerc și voi încerca să-mi facă un fel de insulă care să se ridice deasupra spleen-ului aproape continuu ce pare să-mi caracterizeze uneori viața. Și deși astfel de gânduri vor părea unora ridicole pentru un ins de aproape 18 ani, iar alții vor încerca, în continuare, să mă descurajeze prin comentarii negative, eu îmi voi continua drumul: poezia.

Sper că o să vă placă noul meu volum, ciudat ca întotdeauna, dar visător ca întotdeauna.

Dar înainte să închei, voi pune și aici notițele cu tentă biografică de pe ultima pagină a volumului:

"2007 – anul care mi-a modificat radical viața, anul în care literatura și visul, ce s-au mulțumit până atunci cu un plan secund, au sosit în centrul atenției mele. Eu, care nu aveam mai nimic de spus ca individ în afară de notele mele de școală, care n-avem niciun scop definit în viață și aveam doar două dimensiuni – Plictiseala și Inerția -, am avut în sfârșit parte de a treia dimensiune – Poezia. Dincolo de fața mea de adolescent neaclimatizat cu răutatea oamenilor din jur (la a căror violență reușeam să răspund numai cu violență...), dincolo de mecanismele mele de apărare care păreau unora singurele mele caracteristici, aveam totuși unele pasiuni (contrastante)... ca privitul apusurilor de soare, de exemplu. Asta o fi determinând în parte aerul oarecum simbolist din primele câteva versuri ale mele... În fine, literatura fusese până atunci ceva ce nu băgasem în seamă prea mult: romanele de aventuri precum Tarzan mi se păreau puerile, cărțile „de școală” erau total neinteresante, doar pentru romanele SF manifestam un oarecare interes... Apetitul de literatură și, implicit, imboldul de a scrie au venit abia când am început să citesc Mircea Cărtărescu. La acea dată, cărțile lui păreau zenitul escapismului, le devoram cu atâta interes încât am atras (și încă mai atrag) păreri răutăcioase din partea colegilor... dar, după ce am citit mai mult de 10 cărți de Cărtărescu, tot am încercat să caut lucruri interesante și în alte părți – începând cu alți postmoderniști și chiar cu simboliștii (din care Rimbaud și Mallarme au rămas fascinanți pentru mine) și ajungând în cele din urmă la modernism... odată ce am pus mâna pe „Poeme alese” de Gellu Naum, preferințele s-au schimbat radical... mai târziu am realizat ceea ce de fapt mi-a plăcut în primul rând la Cărtărescu: influențele din partea suprarealismului. Mergând direct la sursă, am găsit o pepinieră de artă onirică nesecată de mine nici până acum. Și deși sunt convins că acest volum nu îi va mulțumi niciodată pe cei cu picioarele în mocirlă (care ar considera poeziile mele ca fiind „aberante”, „delirante”, ceea ce chiar sunt, din fericire), sunt convins că are reale șanse să-ți placă dacă ție, cititorule, îți place să te plonjezi în câmpiile „IMAGI-națiunii”...
AUTORUL"