agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 4452 .



Anti-poezia lui Ștefan Bolea
articol [ Carte ]
Gânduri provocate de „noaptea instinctelor“

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Delagiarmata ]

2009-11-16  |     | 



„Un nihilist adevărat nu va crede în nimic, nu va avea loialități și nici un scop, în afara unui posibil impuls de a distruge”, scrie Ștefan Bolea în eseul său Ontologia negației. Cartea a apărut în anul 2004 la Casa Cărții de Știință din Cluj-Napoca și autorul ei avea 26 de ani împliniți. Este o lucrare sumbră, cum nici nu se putea altfel la o trecere în revistă a negării unor valori universale de către filozofi renumiți ca Ludwig Feuerbach, Friedrich Nietzsche, Henry Buckle, Herbert Spencer și alții, dar și de poeți ca Isidore Ducasse, cunoscut sub pseudonimul Contele de Lautréamont.

Dacă Ontologia negației emană o atmosferă apăsătoare, datorită tematicii filozofice tratate – chiar dacă cartea are mai mult un caracter documentar -, noaptea instinctelor, ultima carte a lui Ștefan Bolea, îți mână fiorii prin vene, un sentiment datorat privirii dezastroase asupra lumii a unui poet și filozof de doar 29 de ani. Cartea cu 37 de poeme a apărut în seria „poeți români contemporani” a editurii timișorene Brumar.

Scriind despre Contele de Lautréamont, Ștefan Bolea vorbește de „anti-omul”, folosind vocabule ca „anti-social”, „anti-teism” și chiar „anti-umanism”. Un superlativ al acestor anti-forme ar putea să fie chiar anti-poezia. Ea are posibilitatea de ai acumula pe toți acești anti-termeni într-o plăsmuire lincvistică și chiar mai mult, de a sporii efectul asupra cititorului, punându-l pe acesta într-o stare de șoc și de chibzuire asupra condițiilor sociale, care generează o astfel de poezie.

noaptea instinctelor este o colecție poetică de groază, dominată de atentat, lunetiști, ausländer, sylar, avatar, tehnosofia, draconic, grenadă, tyler? , carantină , crash, rumoare, răcoare și - culmea culmilor – de cultură. Atentat - așa se intitulează această primă șarjă de poezii. Un atentat asupra culturii reușește chiar să-ți vrăjească un zâmbet pe buze dacă îți imaginezi cum poetul – nu turmentat, ci enervat – a intrat „seara la filarmonică [...] prin culise / cu un aparat de tuns iarba / și a[m] crăpat meticulos contrabașii” (cultură). Supărarea poetului crește continuu, fiindcă „țara a devenit un muzeu peren al terorismului / o poartă între cultura binladen și civilizația mcdonald’s” (lunetiști).

Cu visele rele se înrăutățește și limba poetului care s-a îmbolnăvit de condiția umană. Se constată o alunecare spre jargonul de mahala, tixit cu invective: „când pizda mă-sii o să înceapă timpul / când o să număr secundele și o să mă așteaptă ceva / că am scăpat? [...] mi-ai pulsat sub gheare și puteam să te frâng / am decis să-ți rup gâtul / ca să-ți dau muie prin șira spinării” (omv). Așa începe seria a doua de poeme: Anal. Se petrec lucruri traumatice în percepția poetului. Chiar și fenomene absolute trăiesc o creștere: „bezna s-a închestat ca un arici” și o fantomă este exorcizată.

Dezgust, greață, ură în loc de pietate. Poezia ca refugiu de durere, loc imaginar de condoleanță și chiar de alintare a suferințelor sufletești, se transformă cu un realism brutal și fără scrupule în anti-poezie: „și după ce mori / o să te vizitez să dau cu bocancul în lespede / să ți se umple medalionul lipit de gât / cu fire subțire de putregai. (tumular #1)

Visele autorului nu lasă loc pentru rime și ritmuri agreabile, pentru poezii frumoase. Citim mai degrabă texte de proză scurtă, epică sacadată și sincopată, doar forma amintind de lirică, noaptea instinctelor pierzându-se într-o învălmășeală de tablouri deopotrivă fictive și realiste: „Când m-am trezit, iubita mea făcea autostopul cu capul / meu în mână / un camion a accelerat și ne-a zdrobit pe amândoi / am văzut totul” (noaptea instinctelor).

Seria de șapte poezii psihotice cu același nume psihotic, de la 1 la 6, se încheie cu poezia care dă și numele acestei serii: Angst, adică frică. Biografiile multor semeni sunt marcate de frică, care la rândul ei produce cele mai diferite stări psihotice, urmate de un acționism suprarealist, ca de exemplu baterea la ușă pentru atenționarea gândacilor, dorința de a călca pe cineva cu liftul, sau trăind cu impresii absurde de felul frigiderului în funcțiune fără curent, ori simțindu-se hăituit de „ochii celorlalți”, fiind atras de cocaina care spune „trage trage trage”, sau starea insuportabilă de ședere într-o cameră cu alți indivizi de care nu te leagă nimic sufletesc.

Anamneză se intitulează seria de încheiere a acestui volum de poezii cu anti-poezii. Amintiri, dar nu de sorginte cranggeană: „la cinci ani am încercat să-mi sting o țigară pe creier / încercat să creez o amintire atât de intensă / ce m-ar însoți și în strânsoarea morții” (anamneză). Ce demaraj. Și ce lume. Întoarsă pe dos, cu un Isus ateu și un Iuda neonazist. O pradă ușoară pentru orice anti-poet care scrie „poeme de-a-ndoaselea” (justificare), fiindcă are „îndărătul lentilelor” o „altă pereche de ochi” (intersecție). Parcă o citesc pe Herta Müller.

Un tânăr filozof și poet prezintă în noaptea instinctelor o anti-poezie zdruncinantă, dar cu o măiestrie compozitorică demnă de invidiat. Tot ce ne oferă acest poet-anti-poet este o variantă românească a gândirii și poeziei Contelui de Lautréamont, despre care scrie în Ontologia negației că ar fi „unul din acei scriitori care pune probleme, care te îndeamnă să gândești, care te trezește din ‚somnul’ dogmatic cu forța”.

Și totuși simt un suflu de tandrețe în acest univers anti-poetic al lui Ștefan Bolea, cel puțin pentru această limbă românească, făcută parcă pentru poezia de tip eminescian: „trebuie sârg / să reziști / când pădurea șoaptelor te descântă / când somnul te doboară / ca pe un target anonim” (encounter).

Ziua capitalistă a fost lungă. Somnul mă toboară. Închid ochii și știu că voi adormi cu un zâmbet pe buze, generat de gândul că până la urmă nici un Conte de Lautréamont n-a reușit să distrugă miezul mioritic în sânul unui poet-anti-poet român cu tendințe nihiliste, pe nume Ștefan Bolea.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!