Tânărul poet Daniel D. Marin semnează la editura Brumar volumul de poezie "l-am luat deoparte și i-am spus", cu o prefață de Paul Cernat, intitulată "Feerii stranii dincolo de oglindă", în care se remarcă o înclinație "pentru poemele narative, cu personaje fantaste, în care punctul de plecare existențial generează baloanele de săpun ale unui imaginar exuberant, bântuit de entități suprarealiste". Pe copertă, Ioan Es. Pop observă pertinent că "nu e deloc ușor să navighezi prin poezia lui Daniel D. Marin, în ciuda faptului că ea oferă o înșelătoare impresie de accesibilitate". Cartea este compusă din cinci secțiuni: "domnișoara o.", "dragonul fără aripi", "când a ajuns lângă noi", "Ivan" și "ca un duh straniu". Autorul se lasă purtat de o limbă plină de farmec și creează o atmosferă supranaturală: "domnișoara o. stă pe covor cu/ochii închiși când expiră/ceva neliniștitor îi înconjoară mâinile" ("pe covor").

Daniel D. Marin consideră că poezia trebuie să vorbească despre lucruri simple, chiar dacă imaginile vin din supranatural, imaginar, din vis ori din subconștient: "poate vede ceea ce nimeni/nu-și poate imagina poate doar/alunecă fără voie într-o peșteră cu/animale imense din alt timp" ("pe covor"). Straniul devine familiar și poetul, servindu-se de fantezia sa, transmite o mare simpatie pentru universul uman, dar nu numai: "dacă ar deschide ochii/cu siguranță s-ar juca în voie/cu animalele imaginare". Poetul mânuiește un sistem de corespondențe între efecte vizuale si muzicale: "învăluit de mirosul /îmbătător al bețișoarelor/parfumate călugărul shaolin/dansa singur în mijlocul camerei/un blues straniu deși nu se auzea/nici o melodie" ("un blues straniu"). Ne aflăm în fața unei poezii sincere, epurată de retorică, poezie care oscilează între forțe benefice ori malefice. Poetul reinventează lumea reală cu uneltele unei magii creatoare. Dragostea și poezia sunt fațetele aceluiași mister: "va rămâne la ea/în cameră sub chip de micul prinț/și vor sta împreună toată ziua/să se uite pe rând cu luneta/la fiecare om mare" ("micul prinț"); "când se ridică văzu cu uimire/că tânărul cu mască plutea spre ieșire/cu aripi mari și negre de liliac" ("batman"). Poetul încearcă să demonstreze profunzimea secretului dragostei. Un poet care este dominat de iluminări, copleșit de percepția lumii, de vibrațiile sale interioare și fluxurile secrete. Ne aflăm în fața unui lirism complex care acoperă cuvintele lui George Seferis, "le monde est abscons, déchiré, tragique": "și pe când dansa și cânta /atât de fericită în ploaie/umbrelei transparente îi /crescură două picioare" ("umbrela").

Daniel D. Marin face parte din noul val care vrea să scuture poezia de o anumită inerție. Poezia nu este o haltă incantatorie, ci un dedal parcurs de imaginația sa înfierbântată în care încearcă să domesticească îndoieli de sine, incertitudini ale eului, amețitoare. În această aventură spirituală, poetul optează pentru un imaginar nelimitat, între două lumi, pe aripile unui sentiment nostalgic, de exil. Magia în care plutește volumul se opune locurilor comune și tradiționale ale poeziei. Este o poezie hieratică și se desprinde de orice vulgaritate. Mallarmé spunea: "Toute chose sacrée et qui veut demeurer sacrée s'enveloppe de mystère". Un anumit prozaism este prezent în locul unui lirism inutil: "așadar trecea pe lângă rafturile/dintr-un supermarket și își îndesa/în buzunare tot ce i se părea/frumos mirositor și colorat" ("camerele de supraveghere").

Poetul reunește diverse teme, sentimente și le întoarce în toate sensurile luminoase, obscure, tragice ori baroce: "am strâns-o într-un pumn/ și am fugit. am deschis pumnul/și inima s-a ridicat încet plutind/luminându-mă. atunci corbul/îmi acoperi repede ochii cu aripile lui grele" ("un corb"). Nostalgia unui eden pierdut al copilăriei se exprimă prin stări hipnotice, somnolente: "domnișoara o. își strecură trupul/în interiorul unei mingi/după care se rostogoli/în mijlocul unui grup de copii"; "își admiră cu mândrie vânătăile/în oglindă și ieși plutind fericită/pe fereastră" ("mingea"). Poezia pare condusă de forțe neliniștite, febrile, care vin din subconștient, un mijloc de a se elibera prin poeme utopice, cosmice: "halucinațiile mele pot deveni realitate" ("un cap de om"). Unde "doar dragonul fără Aripi poate aduce/haosul, eu îl prind cu dexteritate între degetul/mare și cel arătător și îl privesc curios/cerul se întunecă furtuna se dezlănțuie /peste grădina liniștită trupul dragonului/crește imens ochii lui privesc totul rece imobil". Poetul se distanțează de realism și se aventurează în complexitatea umanului și subconștientului: "mi-am ridicat repede cămașa/el a deschis gura să citească/și atunci s-a transformat sub ochii mei/într-o pasăre uriașă" ("l-am luat deoparte și i-am spus").

Daniel D. Marin crede în multitudinea puterilor artei și face o cercetare în profunzime, pe structurile imaginației sale. El realizează un fel de caleidoscop al conștiinței în care se întâlnesc aspectele multiple ale vieții, mereu nestabilă și fugitivă. Arta este după cum spune Baudelaire "ouvrir des fenêtres où vit la vie, rêve la vie, souffre la vie". Personajele au ceva rabelaisien, de bufoni triști, sunt eroii unor fapte inexplicabile într-un context cunoscut de lector. Volumul degajă o atmosferă particulară, o formă de crispare datorată întâlnirii cu imposibilul. E o voință a autorului de a provoca angoase în cititor. Faptele supranaturale sunt considerate ca normale într-o țesătură realist-magică. Literatura medievală, goticul inspiră ambiguitatea operei sale, în care trecem de la exaltare la haos, de la frenezie la nebunie și singurătate, ori prin povești mitologice de dragoste.

Suprarealist, poetul servește tradiția gotică și carnavalescă, neliniștea și straniul literaturii fantastice, în descendența lui Edgar Allan Poe. Fantomele sunt simboluri ale unei lumi din trecut ce nu vrea să moară: "eu zic că nu e bine s-o vedem acum/acum prin ea umblă termite și din părul ei /cad lăcuste uriașe/...../o priveam cum se apropie /și i-am văzut brațele /elegante ca două fântâni mici/din care am sorbit când am ajuns lângă noi" ("când a ajuns lângă noi"). Autorul nu ezită să transpună imagini concrete în realități abstracte, utilizând teme simboliste: așteptarea unui "nu știu ce", tema funerară, viața, moartea, timpul, somnolența, liniștea, mutismul, melancolia, misteriosul nesigur, fascinant, natura: "de Ivan o să se-aleagă praful și pulberea/șoptesc babele cu basmaua la gură/și-i blestemă numele/apoi se duc la el acasă cu galsul/blând și privirea vioaie/să-ți fie bine ție Ivane/iată noi ți-am adus pâine proaspătă" ("în mare taină"); "să se-aleagă de nenorocit praful și pulberea/să putrezească singur undeva/sau mai bine să-i facă cineva felul/că nu-l mai rabdă pământul".

Daniel D. Marin lasă o voce a dorințelor profunde să vorbească, ca un fel de reactivare a celei mai bune părți din copilăria sa. El cunoaște o intensificare a facultăților sale vizionare și ne prinde ademenitor în succesiunea halucinantă a unor imagini contradictorii: "îmi povestește cât de frumos/e în Africa și că s-a jucat cu/niște copii negri și cu niște pui/de leu apoi și-a scuturat capul/râzând m-a sărutat pe buze/și a dispărut așa ca un duh straniu" ("ca un duh straniu").


Daniel D. Marin - "l-am luat deoparte și i-am spus"
Ed. Brumar, Timișoara, 2009