Centenarul Emil Cioran (8 avril 1911 Rășinari en Roumanie - 20 juin 1995 Paris) se celebrează discret mai mult la export, ca sub ocupația bolșevică. Pe plan intern, se practică în principal demitizarea pe bază de oglindirea unor intimități, cum ar fi multinvidiatul execițiu de admirație cu diavolița Friedgard Thoma.
Vine 8 aprilie și editorii români de cărți și amatorii de filozofie poate că se preocupă un pic mai practic de Centenar, anume juisând cu poporul la ieșirea cu bocănituri a României din recesiune. Iar partea franceză a moștenirii filozofice cioraniene pare a fi anticipat și ea plăcerile noastre.
Eseistul Stéphane Barsacq, editor la Robert Laffont și Albin Michel, carele a mai publicat Simone Weil, Le Ravissement de la raison, Le Seuil, 2009, iar în 2010 a prefațat Romain Rolland - Vie de Tolstoï, a scris tot cam în stil déboulonnage de la statue o investigație perfectă tehnic, dar cu titlu foarte sexy, Cioran, éjaculations mystiques, Seuil, 2011.
Ecoul cărții e în Le Monde, 25 Février 2011, îl găsești pe Scribd, 470 cuvinte. Didier Cahen alege previzibil tot un titlu postmodern, Jouissances de Cioran, subliniind că Barsacq evidențiază descendența românului din ortodoxie, gnostici și Dostoievski.
Cu atâtea ejaculări și juisări, o să-mi aduc eu aminte de centenarul din 2011, ca de dublul centenar ratat din 2007, al celor doi mari prieteni, Mircea Eliade și Mihail Sebastian, 100 de ani și de la o mare Explozie Socială, an 2007 când măcar am avut consolarea cu Mircea Cărtărescu – Orbitor. Aripa dreaptă, așteptând înnobelarea.