Atacurile concertate asupra culturii și spiritualității românești (în speță împotriva identității naționale) se fac pe toate căile, din toate părțile și cu toate armele. Principalul „combatant” în această ofensivă fără precedent (și principalul beneficiar, într-o perspectivă visată) este UDMR-ul - „calul troian” al nostalgiilor imperiale maghiare în Parlamentul și Guvernul României. Nu insist, pentru că voi reveni într-un alt context, dar țin să reamintesc că lucrările Congresului UDMR din februarie 2011 au fost deschise cu imnul Ungariei.

Despre planificarea murdăriei

„A tăcea în fața unui atacator necinstit este o atitudine la fel de sinucigașă, ca și încercarea de a-i respinge acuzațiile în termeni , dându-i o demnitate pe care el nu o are” – spunea Olavo de Carvalho în "Spirala tăcerii și banalizarea crimei". Și continua: „Însăși murdăria, răutatea anumitor atacuri, sunt planificate astfel încât să constrângă victima, insuflând în ea repulsia de a se angaja în discuții care îi sună degradant și forțându-o astfel fie la tăcere, fie la o etalare de politețe rece, superioară, care nu are cum să nu pară un simplu camuflaj improvizat al unei dureri insuportabile și, prin urmare, o recunoaștere a înfrângerii. Nu poți opri un atac refuzând să atingi cu un deget persoana agresorului sau demonstrându-i politicos că ceea ce face el este interzis de Codul Penal”.

Ficțiunile lui Marko Bela

La deschiderea oficială a târgului de carte, vicepremierul României, Marko Bela, a ținut un discurs criptic - ba, mi s-a părut mie, chiar ușor amenințător - despre puterea ficțiunii asupra realității: „Probabil că, acum 20 de ani, ar fi fost nu numai o ficțiune, dar ceva extrem de exagerat, chiar și în lumea literaturii, să ne gândim că, peste 20 de ani, în 2011, în numele Ministerului Culturii și al Guvernului României, va inaugura acest eveniment, extrem de important, un ministru al Culturii de naționalitate maghiară. Mai mult, scriitor. Tot atât de exagerat ar fi fost dacă am fi vorbit despre un secretar de stat, ministru, de fapt, al Culturii din Ungaria, care pe atunci stătea în băncile Senatului României - mă refer la domnul Szocs Geza - împreună cu mine. (...) Am vrut cumva să trag un semnal de alarmă către scriitori că, uneori, în orice ficțiune există riscul de a se realiza”...

Nu știu la ce ficțiune făcea referire domnul Marko Belo, dar am toate motivele să cred (sau să mă tem!) că se referea la ficțiunea politică a Ungariei Mari sau la Imperiul Coroanei Sfântului Ștefan (sau la altele mai mărunte, ca autonomia Þinutului Secuiesc, sau consulatul secuiesc de la Bruxelles). N-am nicio dovadă în acest sens, dar m-am gândit, cu aceeași „nevinovăție” a intenției, ca, printr-un fel de mișcare de „aikido”, să redirecționez sensul acestui discurs. Mai făcusem asta, la Craiova, dar într-un alt cadru și cu altă semnificație...

Strategia „calului troian” și „tehnica ofertei iluzorii”

Sâmbătă 28 mai, în cadrul Bookfest, aveam programată lansarea cărții mele „De ce urâm femeile?”. Printr-un fericit concurs de împrejurări, cu ajutorul prietenilor de la „Bucureștii Vechi și Noi” și, în special, al „complicelui” Horia Barna (care făcea parte din stafful organizatoric al Târgului), lansarea a fost repartizată pe scena Arena a generosului stand al editurilor maghiare (Ungaria a fost, anul acesta, invitat special al Bookfest). Profitând de acest context, am renunțat la lansarea propriu-zisă a cărții și am improvizat, folosindu-mă de strategia „calului troian”, o mică lecție de spiritualitatea tracă. În momentul în care toată lumea se aștepta ca subsemnatul să țină un speach despre "De ce urâm femeile?", din dreapta publicului a apărut, cântând la cobză, rapsodul Ion Crețeanu, îmbrăcat în ipingeaua lui roșie de Romanați, veche de peste 150 de ani. După câteva piese vechi cântate în fața publicului, din ce în ce mai numeros (se adunaseră, la un moment dat, peste 200 de persoane, atrase de strania apariție a cobzarului, dar mai ales de muzica sa, care se auzea în tot pavilionul), am luat totuși cuvântul: “Îmi cer scuze că v-am mințit... V-am chemat la una și vă ofer alta. Acest eveniment este, de fapt, ilustrarea unui text din cartea mea, pe care ar fi trebuit să o prezint acum. Textul cu pricina se află la pagina 39 și se numește 'Tehnica ofertei iluzorii'... Consider că sunt lucruri mai importante decât DE CE URÂM FEMEILE?. Care e o carte bună – vă spun asta, ca să epuizăm totuși subiectul – puteți s-o cumpărați liniștiți, nu veți regreta. Dar oricât ar fi de bună, ea se înscrie în spațiul restrâns, totuși, al culturii. Or, ceea ce vreau să vă prezint eu aici ține de spiritualitate, adică de zona lucrurilor esențiale, generatoare de cultură”.



Ion Crețeanu lângă Ferencz Liszt

A urmat un concert impresionant al lui Ion Crețeanu, completat de câteva intervenții verbale ale subsemnatului, privind vechimea și încărcătura spirituală a cobzei: “E posibil ca acest instrument sălbatic, primitiv, care e cobza, să fie instrumentul la care cânta Orfeu. Cea mai veche referință scrisă privind asocierea dintre Orfeu și Lira Tracă - așa numeau romanii cobza – am găsit-o într-un document din 1833 din Italia, mai exact în arhiva Academiei Regale din Mantova, în comentariul atașat unui basorelief antic, reprezentându-l pe Orfeu în Infern... Avem șansa, sustenabilă cu argumente istoricește acceptate, să fim posesori, prin patrimoniu imaterial, ai instrumentului la care cânta acel trac pe nume Orfeu – simbolul universal al muzicii. Dar cercetarea trebuie s-o facă etnologii, care sper să ridice de jos această mănușă aruncată de un jurnalist”. Spre sfârșitul acestei pseudo-lansări de carte, mi-am divulgat scenariul: “Mă bucur că această lecție de spiritualitate tracă a avut loc tocmai aici, pe scena standurile maghiare, pentru configurarea, în termeni reali, a unui schimb cultural corect. Nu cred că, pe parcursul târgului Bookfest 2011, această scenă a avut vreodată un public atât de numeros. Ceea ce, pentru mine, este o mare răsplată”.

Înainte de a coborî de pe scenă, împreună cu Ion Crețeanu, nu m-am putut abține și am adăugat: “Fotografiați-l pe cobzar lângă imaginea lui Ferencz Lizt de pe panou. Ei doi, prin ceea ce reprezintă, sunt compatibili și eterni. La acest nivel de comunicare nu există problema regionalizării și autonomiei... Și nu uitați să cumpărați 'De ce urâm femeile?'. E o carte bună”.