agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 6114 .



Pragul - roman - autor, Doina Roman
articol [ Recenzie ]
editura Tracus Arte

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [minela ]

2014-08-24  |     | 















Doina Roman debutează cu romanul fantastic ,,Pragul’’, publicat la Editura Tracus Arte. Lansarea a avut loc în cadrul Salonului Internațional de carte Bookfest, București, 2014.

 photo P9280025_zpsc4bbcd16.jpg

,,…îți irosești sentimentele …și știi că ele sunt limitate. Dacă le consumi când nu trebuie și pe cine nu trebuie, mai târziu te trezești sărac în fața vieții.’’

,,Pragul’’, o poveste fantastică pentru toate vârstele, are darul de a fascina, exact ca în copilărie, când ascultam sau citeam basmele cu sufletul la gură, așteptând finalul în care binele învinge răul. Așa pare la o primă citire, dar în profunzimea lui, romanul are rolul gnomic de a trage un semnal de alarmă, atenționând că suntem la un pas de a ne autodistruge - ,,Lumea, clanurile stăteau să piară în sărăcie și complet dezumanizate, fără sentimente, niște sclavi, roboți doar cu dorința de a munci pentru Ligă și oreade…’’.

Personajele din romanul ,,Pragul’’ își pierd cu bună știință sentimentele bune, acestea fiind monedă de schimb pentru diverse favoruri, cedându-le clanului Colector care le depune în banca sentimentelor, unde zăceau ,,paleți de lingouri transparente’’, ca niște cărămizi de sticlă ,,în care plutea o bilă mică … (cărămida) Era inscripționată cu 5000 de albastre, pe colț, în filigran’’.

Povestea se învârte în jurul unei genți în care exista o casetă neobișnuită cu sentimente. Caseta trebuia hrănită de cineva din clanul Civililor, o persoană simplă care să nu atragă atenția celorlalte clanuri, avide după conținutul pradei. Lia (Civila, Vindecătoarea), a făcut față unei testări riguroase fiind singura persoană la care caseta reacționa, singura persoană care putea hrăni geanta neobișnuită doar printr-o singură atingere.

Doina Roman surprinde cititorul prin acțiunea care se desfășoară alert pe tot parcursul romanului, precum derularea unui film, bine strunit de regizor, până în cele mai mici amănunte. Astfel urmărim cum Pisică, unul dintre personajele negative, abil, fură geanta cu sentimente, fără să știe ce se află în ea, chiar de sub nasul Katenei, o femeie puternică din neamul de temut al kraborilor, Katenă receptor, o polițistă ce deținea puteri supranaturale, având darul de ,,a simți ce se întâmplă cu cei din neamul ei și cu cei din alte patru clanuri… știa tot timpul cu o oră înainte ce va face un krabor…putea vedea scene din viața lui…’’. Unchiul Katenei, Crius, unul dintre cei doi protagoniști ai romanului, având o funcție de conducere în Ligă, apela deseori la ea pentru prinderea infractorilor. Relația dintre ei era una specială, împreună reușeau să prindă cu ușurință pe cei care încălcau legea.

Nu voi intra în detalii, lăsând cititorul să descopere misterele și rolul fiecărui personaj din carte, lupta dintre clanuri pentru a salva sau distruge omenirea. Cititorul va fi fascinat să descopere personaje ca Mima, un fel de omidă de mărimea unui iepure care avea puterea să ia forma oricărui lucru și oricărei ființe, să descopere armele urilor(soldați) frumoși, dar urât mirositori, vipera suliță din al cărui sânge se extrăgea ultimul drog, VS, care ,,te face să te simți Dumnezeu…nemuritor’’. Romanul devine din ce în ce mai interesant odată cu descoperirea celorlalte personaje sau locuri, personaje neobișnuite, fantastice și fascinante: Podul Care Se Termină Când Vrea El, Liftul Nebun, Puțul Vesel, Gara Părăsită, Grassen, un fel de porc cu pene distrugător care ,,nu lasă urme nicăieri, nici măcar în memoria celor din jur". Putea să digere până la 4 case pe noapte fără să se vadă ceva anume. Era ca o gaură negră. Tot ce intra în gura lui "dispărea fără urmă…’’, sagavele, plante care ,,străbăteau pereții de cărămidă și erau pe alocuri tăiate pentru că începuseră să crească agresiv în interior cu muguri cât o minge’’.

Interesant mi s-a părut și modul în care evolua un individ, el fiind respectat, de temut, în funcție de nivelul pe care-l obținea în urma puterilor deținute. Cel mai mic era nivelul 10, cel superior, nivelul 27 care conferea individului putere, frumusețe fără sentimente și nemurirea, cea din urmă obținută cu ajutorul Zeeatinei, "nemurirea în stare pură’’, un element important pentru Ligă, soluție pentru care muncesc toți emigranții de sub lacuri. Veți mai întâlni și alte personaje sau plante cum ar fi florile felinar carnivore, Pisică și Slăninuță (fiul unui Colector) care pun la cale spargerea băncii de sentimente, copacii plângători, Krâcii și copacul Doică etc.
 photo P9280021_zps9e24593b.jpg

Nu sunt de neglijat nici scenele erotice, senzuale, pline de pasiune, sălbatice sau tandre și delicate. ,,…Algar o apucă de păr, o trase spre el și o sărută prelung, mușcându-i buza până la sânge … îi smulse hainele, o îndoi ca pe o frunză, o plie pe după el … și o pătrunse… Katena era aproape leșinată, nu mai avea voință … Nu mai scotea decât un ah, oh, și pântecul îi ardea ca jarul… Capul îi vuia ca valul izbit de țărm și ar fi vrut să moară și ar fi vrut să ucidă și ar fi vrut să nu se mai termine și să moară din nou în clipa aceea luând cu ea toată sclipirea și forța de vulcan ce izvora încet, fără voia ei, din ea. Se atingeau ca două stânci îmbrăcate în catifea … se iubeau într-un fel dur și dulce ca două săbii într-un duel la lumina lumânării.’’

Doina Roman scrie motivat, cu pasiune, intrând în pielea personajelor sale pe care le îndrăgești pentru că sunt spontane, au umor, inteligență, sunt creative, puternice. În ciuda acțiunii complexe și a multitudinii de personaje, autoarea scrie lejer, romanul fiind o provocare pentru cel care-l citește. Se remarcă prin originalitate și naturalețe, dialogurile având un umor savuros. Autenticul și dinamismul sunt la ele acasă.

După ce termini de citit ,,Pragul’’, îți dai seama că dincolo de lumea fantastică întâlnită în roman, există un mare adevăr și anume acela că noi, oamenii, din păcate, ne degradăm cu fiecare generație, devenind niște roboți a căror scară valoarică nu mai este cea reală, ci una patronată de nepăsare, de foloase materiale, ne dăm seama că trăim într-o lume lacomă, coruptă, unde doar puterea, banii, fuga după înavuțire rapidă, ura și dezbinarea au înlocuit sentimentele reale, frumoase, dăruite de Creator care ne-a înzestrat cu iubire, milă, smerenie, virtute, curățenie, cumpătare, răbdare, blândețe, hărnicie, bucurie, cinste, optimism, veselie, fidelitate etc.
 photo P9280047_zps924b5fde.jpg

Dacă ar fi să dați unul dintre aceste sentimente, pentru a obține bogăție sau putere, frumusețe, tinerețe veșnică sau nemurire, la ce ați renunța? Eu încă mai negociez cu mine.

Lectură plăcută!


.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!