Într-o lume internaută, avidă după faimă, scriitorul român se pierde în mulțime, bate pasul pe loc în ,,abis și neant” scriind despre ce ar crede el că dă bine, nu despre ceea ce simte, încercând astfel să păcălească cititorul neexperimentat, jucând un rol care, de cele mai multe ori, nu i se potrivește.

Din păcate nu mai avem timp pentru o asimilare firească a culturii, nu mai avem timp să iubim și să trăim valorile spirituale reale, ci ne complacem într-o găselniță de masă, telenovelistică. Sunt foarte puțini scriitorii care se detașează de staul și reușesc să fie ei înșiși. Like-ul este cel mai nociv element de ,,apreciere” al unui text, el devenind o deformare a realității, astfel încât cel care primește un potop de like-uri trăiește sentimentul geniului, mințindu-se singur.De aici și până la publicarea unei cărți, mai e doar un pas. De aceea piața abundă în volume pe care nu și le doresc decât prietenii autorului, ca să se poată făli pe FB. Am făcut această introducere pentru a sublinia faptul că încă mai există autori care se respectă, muncind timp îndelungat la o carte. Nuța Istrate Gângan este unul dintre cei care nu se grăbesc să publice orice.

În luna iunie 2016 a ieșit de sub tipar volumul de versuri ,,irresistible”, publicat la Editura Minela, o selecție de texte cuprinzând creații ale poetei din 2011, până în prezent. Tematica este diversă. S-au remarcat poeziile care abordează module autobiografice, sociale și erotice.
Scrise cu rafinament estetic de excepție, versurile care au ca pretext copilăria, se impun, având un impact emoțional puternic asupra cititorului. Timpul nu reușește să șteargă din memoria copilului-femeie amintirea părinților - ,,mama tăia mămăliga aburindă cu ața/ tata rupea pâine mare și fierbinte… din mămăligă abur se înălța sufletul mamei/ din pâine dumnezeiesc sufletul tatei/ se împleteau precum caierul din furca bunicii/ și casa se umplea de acasă … ochii mamei au asfințit mirat/ în pieptul tatei un orologiu și-a uitat menirea/ doar furca bunicii/ rămasă undeva în colțul unui timp care nu mai există/ toarce.../ toarce.../”. (timpul strivit sub copite de cai)

Stabilită de mulți ani în Florida NIG reușește să surprindă realitatea cotidiană a Americii, folosind expresii idiomatice specifice locului, argouri, precum și anumite surse informaționale care definesc esența filosofiei existențiale a unui segment defavorizat - ,,în liberty city/ se moare în plină stradă în plină zi/… se moare brusc/ în agonia prelungă a unei mame/ care și-a văzut ultima oară copilul la bus stop/ see ya later, ma... later.../ se moare la știrile de la ora cinci …”. Rata criminalității, mult peste medie, face ca populația orașului să trăiască în nesiguranță, cu frică. Valorile care ar fi trebuit să reprezinte pilonul unei societăți sănătoase (credință, castitate, destin si libertate), devin doar simboluri sau nume de fete date în special negreselor - ,,noaptea se lasă lipicioasă/ au înflorit gardeniile în orașul libertății/ faith, destiny, chastity/ stau ascunse după gratii/ în casa bunicii miroase a fried chicken/”. Odată cu lăsarea serii normalitatea dispare iar demonii nopții își fac apariția - ,,huliganii scriu versuri rap/ liberty/ se vinde la colțul străzii/ odată cu ultimul gram de cocaină/ în liberty city, y'all/ nu se moare oricum/ dar se moare oricând/ 'cause baby I am a thug”. (doar sângele este nou și mult prea tânăr)

Erosul predomină în poezia Nuței Istrate Gângan (NIG), poeta chirurg operează fără anestezie, cu sânge rece. Condeiul-bisturiu taie adânc în sufletul femeii care a iubit intens bărbatul ce se hrănește cu durerea ei, îndemnând-o să fugă de el pentru că o va subjuga: ,,nu vin să te iubesc/ vreau doar …/ să mă ospătez cu nesomnul nopților tale/… fugi de mine cât mai ai timp, femeie/ nu sunt cel care crezi/ n-am fost niciodată altcineva decât cel care vine/ ia/ și pleacă…”. (lupul TDD)

Amintirile unei iubiri neîmplinite au lăsat urme adânci, făcând o victimă din cea care s-a dăruit total și a primit în schimb doar minciuni, iluzii, infidelitate. Natura se solidarizează cu îndrăgostita trădată - ,,femei cu sânii arși de veri nesfârșite/ îți fac cu ochiul/… pescărușii sparg oglinda apei/ cu ciocuri flămânde și țipete ascuțite … iar buzele tale mint în continuare/…”. (caliente)

Deși neagă teama de un viitor incert alături de omul iubit, femeia îndrăgostită nu face altceva decât să se mintă, confirmând în cele din urmă frica de a fi părăsită. Ea încearcă să se autodefinească printr-un dicționar propriu în care dependența de cel iubit înseamnă nesiguranță, neîncredere, suferință - ,,în dicționarul meu/ frica înseamnă supunere/ iar supunerea sclavie/ știu ce înseamnă ștrangularea/ pumnii scrijeliți în lemnul aspru al ușilor închise/ pasul suspendat/ deasupra unei prăpăstii căptușite cu neîncrederi/ știi că nu sunt decât/ Iubirea/ întruchipată în femeie// nu-mi este frică de tine/ mi-e frică doar de mine/ în absența ta”. (nu mi-e frică de tine)

Cu timpul acceptarea pierderii bărbatului iubit se transformă în ,,resemnare”- ,,mi-ai intrat în carne/ cu tăișurile tale cu tot/ și dacă te-aș scoate/ știu că mai mult m-aș răni”. Înstrăinarea este următorul pas - ,,tu și eu// două trupuri care au făcut dragoste/ fără să se atingă vreodată”. (doi)
Focul, ce părea la început un incendiu carnal, s-a transformat în deznădejde - ,,în toată această deznădejde/ nu mai știi/ dacă sufletul tău alb are nevoie de culoare…”. (desperado) Singura consolare rămâne în cele din urmă poezia - ,,rătăcit în poezia inimii mele/ tu nu poți uita// eu nu pot ierta”. (remember)
Chiar dacă ruptura a fost greu de suportat, femeia speră ca într-o zi ,,bărbatul cu sufletul alb” să-și amintească de ea, rămânând în memoria acestuia ca o poezie ,,nescrisă încă”- ,,așa cum un soldat abia întors de pe front/ își simte brațul amputat/ acolo tot timpul/ viu și pulsând/ dar lipsă”. (dar lipsă)
Viața este o iluzie descărnată. Fără dragoste, exitus și-ar face câteo reședință în fiecare dintre noi - ,,(uneori oamenii/ fac dragoste/ doar pentru a simți că sunt încă vii)”.

Scrisă cu nerv, motivat, sincer, fără scântei epatante, pot spune că poezia Nuței Istrate Gângan este o luptă permanentă cu sine, un război pe care doar cititorul îl poate câștiga, trăind emoția, step by step, cu fiecare vers care-și strigă durerea, biciuie nedreptatea, minciuna, abuzul, haosul cotidian, dar mângâie sufletul cu amintirea celor dragi, recurgând la limbajul emoțional, sincer, direct, fără subterfugii impuse.
,,Păstrează ritmul/ Pentru iubire ai nevoie de inimă./ Pentru echilibru de o bicicletă./ Pentru viață trebuie să înveți lecția morții.” (nu știu să mor)