agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 5640 .



Jos cortina, Gaudeamus!
articol [ Societate ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [IleanaPB ]

2017-11-28  |     | 




Cât de repede rămâne timpul, în urmă! Urma noastră cea de toate zilele. Uneori dulce, alteori amară! Și… cât de mult alergăm unii după alții. De fapt, nu noi, ci urmele noastre. La ora la care privim înainte, ele, ele încă bâjbâie în hățișul din noi lățit pe pământ și, doar când lasă umbre, semn că undeva lumină încă mai este, intră în tălpi pentru mersul de mâine. Da, cam așa zboară Măria-Sa, timpul din vreme!
Când am plecat, aproape am fugit, cu capul spre stânga și zumzetul în dreapta, cu privirea spre niciunde și regretul în palma dreaptă, ostenită de greutatea cărților. Am dat la o parte o perdea, ușa și, doar când aerul întunericului s-a lipit de mine, am stat să-mi adun sufletul preț de-o clipă, mare cât luna pe care o vedeam cât cerul. În mașină, am așezat cărțile pe bancheta din spate și-am închis ochii……
… Când am fost la Gaudeamus, a doua zi de la deschidere, la lansarea volumului poetei Liliana Popa, după terminarea evenimentului care s-a dovedit a fi o incantare, am dat o raită prin târg. Nu știu de ce nu aveam aceeași emoție ca altădată, nu știu de ce nu puteam să iau în palme cărți, să le adulmec(în memoria mea olfactivă, încă mirosind a șpalt), nu înțelegeam de ce oamenii nu păreau fericiți iar aerul nu țopăia de inedit. Mi se păreau puțini, oamenii, în spațiul acela imens care însemna un fel de cer pentru cuvinte. Și mă întrebam „de ce?” Analizam mai mult expresii, așa, sustrăgându-mă sentimentului de eșec. În seara aceea am zărit pe FB fotografii cu scriitori triști sau dezamăgiți, am citit notițe(unele)scrobite și oficiale care păreau a se înscrie în senzația încercată și de mine. Duminică, însă, în ultima zi e expoziției, inima a ajuns la locul ei firesc. Când am intrat în expoziție, parcă mă catapultase cineva cu ani în urmă. Erau atât de mulți vizitatori, încât nu puteai păși printre ei. Și, cu mâinile în buzunar, cu eșarfa brățară pe mâna stângă, m-am așezat-timp pe trepte și am strâns ochii. Nu-mi păsa că treceau pe lângă mine foarte aproape, că mă loveam în colț de carte, că-i vedeam înalți, lipiți de mine, apoi tot mai mici, depărtându-se(în gând), că vocile în tonalități diferite se amestecau cu melodii în surdină sau cu explicații elocvente ale prezentatorilor, că țipătul copiilor se consona cu zumzetul din suflet. Simțeam o fericire fără margini pe care aș fi vrut s-o cânt, căci nimic nu este mai înălțător, în lumea asta, ca lumina, din cuvânt, întoarsă sub pleoapă. M-am ridicat cu greu și m-am insinuat printre ei – oameni simpli sau complecși, scriitori sau nu, cunoscuți sau nu, editori sau nu, iubitori de SF sau real, oameni între oameni, fiecare purtând în el matricea a ceva personal și nu întotdeauna ușor de înțeles, interpretat, acceptat. Mă copilăream printre standuri, răsfoiam o cărticică pentru cei mici, o alta pentru cei mari și o alta pentru cei in afara timpului acesta. Mă bucuram că pot accepta ideea potrivit căreia fiecare poate să scrie în limba lui, în convingerea lui, în viziunea și optica lui. Mă bucuram că pot înțelege cât de important este să las culoare de trecere pe lângă mine pentru oameni pe care nu-i înțeleg, dar care au dreptul să se exprime acolo unde sunt acceptați, să scrie ca oricare altul în literele comune acestui pământ. Mă bucuram că acolo, între toți fericiții lumii, sunt liberă să simt, să gândesc și să scriu mai târziu, sunt liberă să fiu liberă în limba mea de pasăre. Căci niciunul din noi, cei care citim, scriem, nu putem fi mai puțin sau mai mult decât o pasăre. M-am bucurat să asist la câteva lansări. L-am întâlnit pe Marcel Vișa(tânărul și talentatul poet pe care-l cunosc de multă vreme de pe site-ul Dialoguri Culturale), întâmpinându-și cititorii cu volumul său de debut - editat de Cartea Românească, sub consilierea domnului Călin Vlasie și prezentat de domnul Daniel Cristea Enache. Am participat cu emoție la prezentarea cartilor editurii ASTRALIS(editură tânără, condusă cu mult suflet de doamna Camelia Pantazi Tudor) de către invitații speciali - Luminita Zaharia, Victor Atanasiu, Geo Calugaru, Lucian Gruia, Marian Nencescu. Acolo, pe scaunele acelea de la BURSA DE CONTACTE, în timp ce ascultam, mi-am amintit de poetul Mircea Dinescu care în urmă cu câți va ani și-a lansat în același loc un frumos volum de poeme însoțit de CD, într-o atmosferă specială. M-am bucurat de toate ca un copil și am gândit că este loc în lumea asta pentru toți, căci fiecare scriitor, la un moment dat(ține de perseverență) va ajunge să lanseze într-o zi la Gaudeamus, căci fiecare editură va reuși să-și expună cărțile într-un stand, acolo, căci fiecare vis, colorat sau nu, mic sau mare, care transmite un mesaj către stele, se va împlini. Trebuie doar să ne ridicăm pe vârfuri, să visăm și să suflăm sticla cuvintelor. Dar, mai presus de toate, trebuie să ne înălțăm liberi de orice, pentru ca litera să plutească…
București - 27 Noiembrie 2017

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!