agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 6482 .



Cluj Shorts 2018 intre Out and Loud
articol [ Evenimente ]
20-29 aprilie, Cazino, Parcul Central, Cinema Victoria, Cluj-Napoca)

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Adina Ungur ]

2018-04-28  |     | 





Mai avem un weekend cu filme bune, de scurt metraj, la Cluj. Recomand, să ieșiți la film, cu toată încrederea! De ce ar fi ClujShorts festivalul meu de film preferat? În primul rând, pentru că scurtmetrajele se prezintă fără o tematică specială (cu excepția filmelor adresate copiilor și cele adresate adulților, 18+, proiectate la ora 23) și cuprinde într-un calup de 1 oră și jumătate, filme pe toate gusturile. Vizionând multe scurtmetraje cuprinse într-un calup, la toate edițiile trecute, pot spune, că nici o proiecție de o oră și jumătate pe care am urmărit-o, la Victoria, în condiții bune, nu m-a dezamăgit! Nu m-a lăsat rece. Pentru că, de la documentar, animație, comedie, dramă, eseu cinematografic sau alte tipuri de creații proiectate, între 0-20 minute sau chiar mai mult, am găsit emoție, provocare, amintiri, m-am sensibilizat, am admirat, am aflat lucruri noi, povești sau lumi minunate ori mi-am pus întrebări. Aici vine diferența, prin faptul că, din 6-10 filme scurte, selecționate atent, e imposibil să nu mă bucure măcar câteva dintre ele.

Ajuns la ediția a șasea, ClujSorts, festivalul international de scurtmetraje, proiecteaza la Cinema Victoria, Cluj-Napoca, in perioada 23-29 aprilie 2018, un număr de 160 de filme scurte, ce participă la Competiția Oficială și au fost selectate din peste 1000 de filme internaționale, participante în concurs. Noutatea acestei ediții este în primul rând notorietatea pe care festivalul începe să o aibă, dată de numărul în creștere al participanților dar și colaborarea cu Primăria și Inspectoratul Județean Școlar. Astfel, festivalul a avut parte de evnimente în afara proiecțiilor (Spațiul Cazino din Parcul Central) si locații precum Atelier Cafe dar si Cinema Victoria și prezintă în fiecare dimineață proiecții dedicate copiilor (4+, 8+) dar și adolescenților.

”Sunt multe filme bune și publicul are parte de multe surprize. Foarte greu am decis câștigătorii, pentru că de la an la an, se constată o creștere a calității filmelor. Temele sunt variate, multe filme au teme sumbre, inspirate din actualitate. Dar, dincolo de aceasta, sunt interesante. Avem și comedii, așa încât e destul de greu de trasat tendințe. Filmele vin de pe toate continentele, prezentate în calupuri mixte, în decursul unei ore și jumătate. Mixarea documentarelor cu animații sau drame și comedii este gândită în acest fel pentru că ar fi contraproductiv să ții spectatorul într-un singur tip de emoții. Dincolo de filmele bune venite din Germania, Franța, Italia, Spania, Italia, ne bucurăm să avem și creatori de valoare din România, pe care îi jurizăm exact ca pe oricare alți participanți.” Ioan Pop Curșeu (președintele juriului ClujShorts).

Anul acesta ClujShorts se împarte în Out and Loud. Festivalul propune sesiuni de Q&A, (discuții deschise între realizatorii filmelor și public), propune votul publicului, expoziții, conferințe și momente artistice muzicale sau diferite concursuri adresate publicului.

Dacă ajungeți în weekend în Parcul Central, e bine să nu ratați expoziția de pictură din Cazino, prezentă în festival, ”Un cadru. O poveste!”, propusă de trei artiști, Diana Aldea, Sorana Suceava și Alexandra Brânzac. Aici pot fi vizionate 60 de lucrări, unele cu elmente bidimensionale, monocrome, altele având o cromatică a portretor conturate minimalist dar încadrate decorativ, multe dintre ele amintind de o iconografie personalizată în culoare și obiecte metalice incorporate în creațiile expuse. Fiecare din lucrări spune câte o ceva, așa încât, dacă vă plac poveștile, puteți accepta provocarea vizuală a expoziției.

Așadar, mai sunt câteva calupuri de filme pe care ar fi bine să nu le ratați, până la Gala premiilor, care are loc duminică, de la ora 17.30. Iar de la ora 19, 21 și 23, aveți ocazia să urmăriți proiecții cu filmele câștigătoare ale ediției.

Fiecare proiecție se încheie cu o tombolă cu premii, iar unele dintre ele cu sesiuni de întrebări și răspunsuri, la care participă producătorii sau regizorii scurtmetrajelor proiectate.

Toate filmele au subtitrare în limba româna și limba engleză.















Tarife ClujShorts 2018
Prețul unui bilet este 13 lei.
Prețul unui bilet cu reducere pentru elevi, studenți, pensionari, persoane cu dizabilități este 10 lei.
Prețul unui bilet pentru grupuri organizate este 8 lei.
Prețul unui bilet pentru gala de premiere este 15 lei.
Prețul unui abonament pentru 8 intrări este 64 lei.
Abonamentul permite intrarea la oricare dintre proiecțiile ClujShorts, exceptând gala de premiere.
Biletele pot fi cumpărate online, de pe site-ul Cinema Victoria.

http://www.cinemavictoria.ro/rezervari sau de la casieria Cinema Victoria.

Abonamentele pot fi achiziționate de la casieria cinematografului. Toate proiecțiile scurmetrajelor au loc la Cinema Victoria, Bulevardul Eroilor nr 51, Cluj-Napoca.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!