agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3946 .



Mureșeni la Marea Unire
articol [ Societate ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [MyMosys ]

2018-12-22  |     | 



Anul 2018 a fost marcat de strădania oamenilor de cultură, și nu numai, de a se ridica la înălțimea acelor vremuri în care sfânta libertate și unitate a surâs întregului popor român. Precum se umple cerul într-o noapte senină cu stele strălucitoare, au pornit să lumineze pașii generației contemporane prin pioasa călătorie de-a lungul centenarului 1918-2018, publicații omagiale neprețuite. O astfel de publicație este volumul ”Mureșeni la Marea Unire” editat de către Primăria Tg.Mureș.
Materialul lansat către cititori sub acest nume mie mi-a părut o lucrare demnă cel puțin de un magazin istoric. Pornind de la premisa că din generația Marii Uniri au făcut parte foarte mulți mureșeni, cu solemnitatea recunoștinței, volumul aduce aminte de sacrificiile îndurate de aceștia la reconstrucția statului unitar român.
În perioada premergătoare lunii decembrie 2018, Tg.Mureș era unul dintre orașele de garnizoană din Transilvania în care activa un spital militar și o Școală militară de cadeți austro-ungari, școală care pregătea ofițeri pentru front. Prin urmare, aici se edita un buletin anual de informare cu privire la evenimentele de pe front, la starea de sănătate a celor aflați în spitalul militar, dar și alte evenimente, inclusiv din viața urbană mureșeană.”Mureșeni la Marea Unire” este un material bogat ilustrat, între paginile sale regăsindu-se imagini ale materialelor de propagandă care circulau în acea perioadă, fotografii ale elitelor mureșene, multe dintre ele preluate din buletinul anual de informare avizat de cenzorul militar al garnizoanei mureșene. Interesantă este corespondența de război prezentată cititorilor, în care găsim mesaje adresate soldaților de rude, vecini și alte persoane care puteau scrie. De la rândurile cu caracter general pline de rugăciuni către Bunul Dumnezeu să-i ajute pe soldați să se întoarcă sănătoși, la cele cu caracter personal în care se face rugare de a veni acasă batăr pe vreme de coasă sau că a fătat vaca o vițică sau să-și aibă grijă de nevastă cumva că tătuca nu se poate ține nici pe dumnealui, cititorul poate vizualiza un fidel tablou al cursului vieții mureșenilor în pragul Marii Uniri.
Din Transilvania, care între anii 1914-1918 a fost provincie austro-ungară, s-au trimis pe front în cei patru ani de război aproximativ 926.500 de oameni, din care 484.373 erau români. Doar 34.578 dintre aceștia au fost folosiți în spatele frontului, restul fiind trimiși direct la moarte. ”Mureșeni la Marea Unire” oferă cititorilor și alte statistici, indicând cu exactitate sursa cifrelor și oferind un câmp de studiu prețios. Emoționant este modul de abordare al informațiilor, căci oricât de tehnic ar părea limbajul folosit, el este menit să pună în valoare sacrificiul mureșenilor: ”în urma războiului au rămas 1.099 de văduve românce, în timp ce 2.329 de copii români au rămas orfani de tată”.
Degringolada și dezintegrarea care a cuprins statul austro-ungar în toamna anului 1918 este ilustrată bogat nu atât prin descrieri punctuale cât prin imaginile materialelor propagandiste adresate soldaților austro-ungari și celor români: ”Soldați Austro-Ungari! Prizonierii austro-ungari trăiesc în Italia în lagăre comode și primesc în fiecare zi pâine albă și carne, pentrucă noi avem în Italia toate de prisosință. Prizonierii austro-ungari care voiesc să lucre, află de lucru în câmp și în fabrici și primesc pe zi o plată de 3 până la 4 lire. Ei așteaptă acolo oara întoarcerei acasă cu inimă bucuroasă și departe de ovice pericol.” ”Soldați Români! Și patria Voastră cea adevărată România va fi în scurt timp liberată. Nu Vă mai luptați în contra noastră, căci suntem aliații fraților Voștri.”
Prezentarea elitelor mureșene care au contribuit la Marea Unire este însoțită de fotografiile personalităților și alăturată elogierii activității depuse în slujba patriei. Se desprinde vădit imaginea unei puternice intelectualități românești, dublată de o solidă și prosperă burghezie românească, ambele asumându-și admirabil rolul de a conduce și coordona mișcarea națională din acest județ, în fiecare dintre localitățile sale. Demersurile anterioare legate de o astfel de prezentare au sprijinit ”Mureșeni la Marea Unire”, fiind amintite lucrările semnate de Vasile Netea ”Pe drumul unității naționale”- volum apărut în anul 1975 și ”O zi din istoria Transilvaniei: 1 Decembrie 1918”- volum apărut în anul 1990, de Ioan Silviu Nistor ”Contribuții mureșene la Marea Unire”- volum apărut în anul 1981 și de Traian Bosoancă ”Mureșenii și Marea Unire”- volum apărut în anul 2000.
Oameni și fapte care pun județul Mureș la loc de cinste pe harta Marii Uniri și-au găsit într-un mod firesc locul în materialul ”Mureșeni la Marea Unire”propus în an centenar de Primăria Tg.Mureș, un demers salutar de a nu abandona și precupeți eforturile menite să trezească conștiința unui popor profund încercat, pentru unitatea căruia s-au înfăptuit nenumărate și enorme sacrificii.
Mihaela Rașcu


.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!