PERSONALITATEA LUI CONSTANTIN DINCULESCU REFLECTATĂ PRIN DOCUMENTELE AFLATE ÎN ARHIVA MUZEULUI TEHNIC DIN BUCUREŞTI

Comunicare prezentată la Academia Română la Sesiunea ştinţifică omagială prilejuită de împlinirea a 100 de ani de la naşterea academicianul Constantin Dinculescu – 22.04.1999

Personalitatea lui Constantin Dinculescu a fost evocată în primul rând de cei care l-au cunoscut îndeaproape şi au colaborat cu el (acad. Radu Voinea, prof. dr. ing. Gleb Drăgan m.c. al Academiei , prof.dr. Dorin Cristescu-prorector Universitatea Politehnică, acad. Andrei Ţugulea şi prof. dr. ing Arie Arie preşedintele Fundaţiei Constantin Dinculescu). Prin prisma documentelor, prezentarea pe care doresc să o prezint pare puţin distanţată.

Constituirea arhivei Constantin Dinculescu la Muzeul Tehnic se datorează în primul rând bunăvoinţei domnului conferenţiar dr.ing. Ion Chiuţă care timp de mai multe luni in anii 1991-1993 a adus numeroase documente legate de activitatea profesorului academician omagiat astăzi.

Până în acest moment arhiva nu este prelucrată şi valorificată ştinţific.

Edificatoare pentru întreaga sa carieră profesională rămâne opţiunea pe care Constantin Dinculescu a formulat-o succint astfel:

“Dacă vrei să înalţi o naţiune, ridică-i şcoala”.

Campusul universitar Politehnica- noul local reprezintă cel putin pentru România răspunsul cel mai elocvent pe care un mare spirit l-a realizat ca dovadă a postulatului enunţat mai sus. Constantin Dinculescu a realizat acest proiect la dimensiuni europene, unic in România. În studiul “Dezvoltarea învăţământului superior in România”, campusul universitar este prezentat ca un ansamblu de clădiri, fiecare clădire având o anumită destinaţie. Accentul se pune pe laboratoarele dotate cu aparatură de înaltă performanţă, pe spaţiile largi de cca.70 ha. în consonanţă cu aspiraţiile tinerilor studenţi spre absolut unde ştiinţa se îmbină cu arta.

Câteva date biografice sunt absolut necesare

Constantin Dinculescu s-a născut în 23 noiembrie 1898, la Alexandria.A fost student în matematici al Universităţii din Iaşi (1917-1918).Apoi a urmat Politehnica din Bucureşti (1918-1922). A urcat treptele ierarhice în învăţământ ca asistent in 1926, profesor 1945-1947, şef de catedră în 1948-1969 la Politehnica din Bucureşti şi profesor 1944-1947 la Politehnica din Timişoara.A fost rector al Politehnicii în perioada 1954-1968, membru corespondent al Academiei în 1952 şi membru plin în 1990.De asemenea a lucrat la ISPE ca inginer şef în 1950 şi ca director în 1952.

Preocupările lui Constantin Dinculescu privind ridicarea învăţământului românesc au avut în vedere în primul rând tradiţia noastră în acest domeniu. In 1968 a organizat o sesiune omagială privind implinirea a 150 de ani de la infiinţarea primelor cursuri de inginerie in limba română în Bucureşti, primele şcoli de inginerie fiind create de Gh. Lazăr în 1818 în Bucureşti şi în 1813 de către Gh. Asachi la Iaşi.

Şcoala lui Gh. Lazăr a lăsat urme adânci în istoria ţării, elevi ai acestor şcoli ca I.Heliade Rădulescu, Eufrosin Poteca şi Petrache Poenaru fiind modele pentru Constantin Dinculescu.

Dar şi profesorii săi din Tulcea au reprezentat repere în devenirea lui spirituală. Iată cum îi caracterizează Constantin Dinculescu:

“Am tras deosebite foloase din nivelul superior de pregătire, din munca , priceperea, calităţile pedagogice, stăruinţa, devotamentul, severitatea şi dragostea pentru elevi arătate de profesori ca Mosil C., Motomancea C., Timus D., Gheorghiade, Secasanu, Calafateanu C., Roman, Tapu, Dunăreanu N., Musculin şi toţi ceilalţi care au pus câte o picătură din sufletul lor în inimile noastre tinere, ne-au îndrumat, ne-au întărit caracterele şi ne-au deschis calea către viitor.”

Aşadar, pornind de la tradiţia şcolii noastre, cu încredere în vocaţia şi ingeniozitatea tehnică a românilor pe care a evocat-o în numeorase conferinţe vorbind despre Vuia, Vlaicu, Coandă, Gogu Constantinescu, Petrache Poenaru, Vasilescu Karpen etc. şi având caracterul format chiar de profesorii săi pe care i-a evocat, şi-a implinit crezul: a ridicat şcoala şi neamul său prin construirea şi dotarea celui mai mare şi mai modern campus universitar din România.

O altă latură a personalităţii sale este reflectată în documentul “Expertiza tehnica a incendiului din 3 decembrie 1967 la CET Craiova” cerută de Procuratura Regiunii Oltenia prin Ordonanţa din 13 ianuarie 1968 pentru a stabili concluziile în dosarul penal nr. 346 / B / 67 privind pe Duţu Ion.

Este impresionant în aceasta expertiză la care a colaborat şi Buhuş Pavel volumul de informaţii prezentate, bibliografia enormă consultată, buletinul de analize, astfel încât expertiza reprezintă nu numai un model de urmat, dar poate constitui referinţă bibiliografică dacă s-ar publica. Ne explicăm acest fapt prin răspunderea care şi-a asumat-o într-o situaţie cu totul specială. Iată numai pentru informare, capitolele din cuprinsul expertizei:

1. obiectul expertizei;

2. descrierea sumară a instalaţiilor în care a avut loc incendiul;

3. descrierea modului în care a fost sesizată apariţia incendiului;

4. substanţele combustibile existente în zona în care s-a declanşat incendiul;

5. cauzele aprinderilor de pe conducta de termoficare;

6. cauzele extinderii incendiului;

7. concluzii privind cauzele care au condus la producerea şi extinderea incendiului

8. anexe: - buletin de analize

- plan de dispoziţii.

Expertiza are cel puţin structura unei licenţe dacă nu chiar a unei teze de doctorat.

De altfel, Constantin Dinculescu era riguros în tot ceea ce făcea, fie că era vorba de referate de apreciere, la teze de doctorat, referate privind ocuparea unor posturi prin concurs (şef lucrari, conferenţiar, profesor) (Vasile Nitu, Aureliu Leca, Moţoiu Costin etc.)

Profesorul Dinculescu aprecia meritele colegilor şi acţiona pentru a fi recompensaţi. Nu era stăpânit de invidie atunci când aceste merite erau cu totul excepţionale. În întreaga sa carieră şi-a făcut un ţel din a promova valorile.

Astfel în Referatul privind propunerea lucrării “Modulaţia de frecvenţă:” de prof. Gh. Cartianu pentru premiul de stat pe anul 1966, lucrare aparută în Ed. Meridiane in 1964 spune:

“Lucrarea apărută în 1964 este cea mai bine pusă la punct în domeniul modulaţiei în frecvenţă pe plan mondial...şi satisface toate condiţiile pentru a fi propusă pentru premiul de stat.”

La fel de elocventă este şi aprecierea făcută academicianului I.S. Gheorghiu:

“Apreciem că tratatul de Maşini electrice, în cinci volume al academicianului profesor I.S. Gheorghiu îndeplineşte cu prisosinţă cerinţele acordării premiului de stat pe anul 1962 şi susţinem cu toată căldura propunerea de a i se acorda acest premiu”.

Constantin Dinculescu găsea timp să fie prezent la momentele dureroase legate de dispariţia unor colegi, mari profesori Iată un fragment din intervenţia sa la moartea profesorului Gh. Nicolau:“La 5 decembrie 1950 moare răpus de o boala necruţătoare Gh. Nicolau. Ce răsplată ar fi putut să-şi dorească dascălul pentru întreaga-i muncă decât cuvintele emoţionante cu care studenţii săi şi-au luat ultimul bun rămas...Freamătul caracteristic sălilor de curs s-a oprit o clipă. O tăcere adâncă s-a aşternut în mijlocul studenţilor şi consternarea se citea pe feţele tuturor ... A murit profesorul Nicolau...”

La fel de emoţionante sunt cuvintele la moartea profesorului inginer Constantin Popovici (16 mai 1965): “ disciplina de muncă pilduitoare, pasiunea neostoită pentru munca creatoare, un exemplu de viaţă având o contribuţie importantă în dezvoltarea industriei constructoare de maşini”

Despre Martin Bercovici tot într-o împrejurare dureroasă spune în 22 ianuarie 1971 “Profesorul Martin Bercovici cu o activitate ştiinţifică tehnică şi didactică de peste patru decenii, constituie un aport esenţial la dezvoltarea şi consolidarea şcolii superioare tehnice din ţara noastră”.

Constantin Dinculescu nu era indiferent la ceea ce se întâmpla în lume: Astfel în 19 februarie 1959 trimite o scrisoare deschisă prof. IOANNIS D. HATZOPOULOS, rectorul Politehnicii din Atena sub titlul “Libertate pentru Manolis Glezos!”

“Am avut totdeauna o admiraţie deosebită pentru curajul unic de care un fiu al Greciei, MANOLIS GLEZOS – a dat dovadă în timpul ocupaţiei patriei sale de forţele naziste când cu preţul vieţii lui, a reuşit să smulgă drapelul hitlerist de pe străvechea Acropolă...Totuşi, acest erou naţional al Greciei este astăzi întemniţat!...

Mă adresez oamenilor de ştiinţa şi cultură din Grecia şi în special dvs. IOANNIS D HATZOPOULOS, profesor şi rector al Politehnicii din Atena şi vă chem să vă uniţi...şi să cerem cu toţii eliberarea eroului naţional grec, MANOLIS GLEZOS.”

Într-un alt articol “ JOS MÂINILE DE PE ORIENTUL APROPIAT !” spune:

“Cu cea mai mare indignare am luat cunoştiinţă de intervenţia militară în Liban a U.S.A. care constituie un grav amestec în treburile interne ale Libanului şi o încălcare faţişă a principiilor Cartei Naţiunilor Unite”.

În prezentarea mea nu m-am ocupat şi de activităţile care reflectă personalitatea sa ştiinţifică.

Amintesc însă despre o dispută în care s-a lansat privind terminologia de specialitate folosită uneori greşit, mai ales în articolele de popularizare din mass-media. Astfel, în 12 iulie 1964, adresându-se ziarului “Scânteia” se referă la termenul tehnic greşit de “distrugător de energie” înlocuindu-l cu termenul corect de “disipator de energie”.

“În acea parte din instalaţia hidrotehnică la care se foloseşte acest termen, căderea de apă este transformată în vârtejuri de apă, frecări, scurgeri turbulente etc., prin care energia cinetică a căderii de apă este până la urmă transformată prin frecare în căldură care se raspândeşte în mediul înconjurator de unde a rezultat şi termenul adoptat de disipator de energie”

Un aspect interesant al personalităţii sale este reflectat şi de documentele privind veniturile sale din diverse surse necesare pentru declaraţia de impozit global anii 1946, 1947, 1948.

Aceste documente reflectă corectitudinea fată de legea privind impozitarea.

Pentru întregirea personalităţii lui Constantin Dinculescu ar fi fost interesant să consult şi unele texte prilejuite de trecerea sa în nefiinţă.

Nu am găsit astfel de documente. În lipsa acestora am avut unele discuţii cu profesori, colaboratori apropiaţi. Astfel Constantin Dinculescu (în colaborare cu Pavel Buhuş şi Eugeniu Pavel) a elaborat studiul privind Sistemele de reglare ale iluminatului scenic în teatre şi studiouri de televiziune propunându-se sistemul de reglare cu tiristoare, a elaborat tematica pentru filmul “Centralele electrice” realizat de Studioul Sahia în 28.XI.1961 şi proiectat prima data în 30 martie 1962.

Cred că este interesant să prezentăm şi cum era perceput de colegii de birou, Catedra Centrale Electrice. Iată cum îl caracterizează prof. dr. ing. Guzun Basarab:

“Era un om blând, înclinat spre filozofie, pilde şi maxime. Purta discuţii despre capitole din bilbie...era un erudit, seva fiind obţinută din literatura germană, dovadă fiind vasta sa bibliotecă. Era un excelent povestitor având o vitalitate fizică şi o prospeţime a memoriei ieşite din comun. A fost un om pentru eternitate!”

Întrebarea care mi-o pun azi cu prilejul organizării Sesiunii ştiinţifice omagiale prilejuite de împlinirea a 100 de ani de la naşterea academicianului Constantin Dinculescu este dacă noi am făcut suficient pentru a-i păstra memoria. Poate ar fi fost cazul realizării unei plachete comemorative, sau a unui bust, sau cel puţin unei plăci comemorative. Posibilităţile noastre s-au limitat la organizarea acestei sesiuni ştiinţifice în colaborare cu alte instituţii şi tipărirea unui afiş.

De ce nu s-a făcut mai mult?

Rămâne o întrebare retorică, dar, poate,lipsa de entuziasm a unora se datorează şi activitatii sale extracatedră şi extraştiintifică, mai precis prezentarea unor conferinţe îmbrăcate în stereotipiile vremii.

Este o latură a personalităţii sale care este ilustrată de documentele aflate la muzeu.Încă o întrebarea care mi-o pun este dacă n-ar fi avut această activitate, ar mai fi fost rector atâta timp? Şi daca n-ar mai fi fost mă întreb iarăşi, s-ar fi construit campusul universitar aşa cum este el azi?] Poate că într-o monografie Constantin Dinculescu toate întrebările vor primi un răspuns detaliat!!! Şi mai ales un răspuns la întrebarea care este raportul dintre putere şi intelectual pentru a putea crea.

Bibliografie

Arhiva C.tin Dinculescu existentă în Muzeul Tehnic “Prof.ing. Dimitrie Leonida”.

P.S.

Am mai scris un articol Constantin Dinculescu văzut de contemporani