Bucuria pare ceva de la sine înțeles, firescul, spontanul, nemediatul trăitului: simți, te simți cuprins de bucurie. Se-ntîmplă pur și simplu. De ce însă, în situații similare, unii se bucură și alții nu? De ce aceleași lucruri sînt pentru unii prilej de bucurie, iar pentru alții ba?


Bucuria lui a avea

Există și un sens slab al lui a te bucura: a dispune de, a avea la îndemînă. A avea deci la dispoziție, a avea posibilitatea de a te folosi de ceva sau de cineva după propria dorință. Este sensul care pierde, uită, neglijează de fapt desfătarea, încântarea, capacitatea de a savura întîmplările, faptele, lucrurile care se petrec în viața ta. Este genul de bucurie declasată doar în a avea.

O bucurie adesea muzeală, ca aceea a oamenilor care au tot adunat și nu se pot “bucura” decît atunci cînd au mereu oaspeți noi cu care să-și verniseze încă o dată, ostentativ, agoniseala. Altfel, tot ce au adunat îi plictisește de moarte ca pe înneguratul și însinguratul citizen Kane. Sau ca aceea a celor care nu pot trăi decît plictisind pe alții cu povestea searbădă a netrăitei lor vieți.

În aceeași regim de trăire pauperă, fără a o face deci în adevăratul sens al cuvîntului, te poți “bucura”, poți uza de, poți utiliza orice obiect care îți stă la dispoziție pentru că ești posesorul sau proprietarul lui (chiar făcînd-o absurd și aberant, să zicem, distrugînd obiectul). Sau poți, la fel de bine, exercita un drept (pentru că îți este recunoscut), poți îndeplini o profesie, poți practica o meserie (pentru că știi s-o faci, ai competența necesară).


Bucuria lui a fi

Se pare că punerea în valoare a lucrurilor de care dispui pentru a te putea bucura cu adevărat de ele este mai grea decît s-ar crede. Poți deține prin urmare o grămadă de valori potențiale la înălțimea cărora să nu fii. Ai un drept asupra lucrurilor, poți chiar, deținînd și abilitatea necesară, să uzezi de ele, să le utilizezi, dar încă nu beneficiezi de privilegiul de a te și bucura realmente de ceea ce faci, de ceea ce ești. Infatuarea prostească și suficientă a lui a avea te privează de a fi. E ca și cum pasiunea de a trăi s-ar fi născut – tocmai pentru că e complet echipată – cu desăvîrșire moartă.

Binefacerea a ceea ce ai, a ceea ce deții, a calităților și abilităților tale, ca și a lucrurilor pe care lumea le oferă tuturor nu poate fi resimțită prin urmare în regimul lui a avea, ci în acela al lui a fi. Trebuie să fii altul, să-ți schimbi modul de viață, să trăiești în alt regim vital. Trebuie să faci ca ceea ce ai să fructifice. Căci tot ceea ce ai rămîne fără efect dacă nu ești pe măsura lui – dacă nu îi deprinzi gustul.

Cu o metaforă IT, se poate spune că important este softul trăirii, degeaba achiziționezi în prostie dacă nu schimbi mereu aplicațiile, dacă nu le îmbunătățești (upgradezi) mereu după specificul noilor domenii de date pe care vrei să le prelucrezi. Softul bucuriei este unul îndrăgostit. În primul și-n primul rînd de viață, dar și de fiecare lucru în parte, de ceea ce are el particular. Te bucuri de lucruri doar atunci cînd și pentru că ai gustul lor, pentru că le guști misterul, le pricepi tîlcul, pentru că te împărtășești din taina lor.

Și atunci se poate spune că bucură-te de ceea ce ai ar putea fi spus mai sfruntat: bucură-te de ceea ce ești și de ceea ce este dacă le poți face să rezoneze împreună. Bucură-te de faptul că ești un om cu gustul bucuriei, cu gusturi multe și variate, cu gustul vieții. Un om care a învățat și știe să primească datul ca dar. Dar, mai ales, trăiește în regimul bucuriei, nu uita să te bucuri de tot ce e nou în viața ta, re-formîndu-te după pilda lui împrospătătoare.

Fă ca tot ce ai să devină ceea ești: nu te bucura că ai o bicicletă și știi să mergi pe ea, încalec-o zilnic și pedalează cu voluptate. Bucuria este faptul bucuriei. Fă lucrurile să funcționeze în registrul bucuriei, scoatele din magazie, din siloz, din depozit, din apatie, eliberează-le din robia avutului, fă-le să fie cu adevărat, așa cum merită să fie – sărbătorește. Nu te bucura că poți respira, respiră cu bucurie. Trăiește în regimul bucuriei și saltă totul cu tine pe acel podiș înalt.

Adeverește prin viața ta o vorbă spusă nu fără rost de Blaga: “Omul este o ființă duminicală”.


(din aceeași serie:
I - O idee de bun simț – bucură-te de ceea ce ai
II - Trăim un prezent prețios
III - Sărbători itinerante
IV - Contracararea proastelor obiceiuri (de a gîndi, a simți, a te comporta)
V - Firea umană - un fals prieten
VI - Filosofia perenă )